Domnul Andrei Curăraru este specialist în Drept, Politici Publice și de Securitate, lector la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. În calitate de co-fondator al WatchDog.md, unul dintre cele mai importante think-tank-uri din R. Moldova, domnul Curăraru are peste 15 ani de experiență în domeniile științelor politice, politicilor publice și bună guvernare.
K.P.: Cum ați descrie actuala situație politică regională în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina pe fondul ultimelor evoluții de pe scena politică și militară?
Andrei Curăraru: Putem vorbi despre o situație care, pe de o parte, crează o nouă normalitate, adică nu avem în mod obligatoriu o preocupare atât de mare față de ceea ce se întâmplă în Ucraina cum am avut-o în primii doi ani de conflict. Conflictul s-a normalizat în sensul în care mai multe procese electorale, economice, domină zona de interes a publicului.
În România avem un proces electoral, în Republica Moldova, pe lângă manifestările războiului hibrid, avem și referendumul și alegerile prezidențiale.
Înțelegem că sustenabilitatea suportului pentru Ucraina depinde și de situația de pe front, care nu este deloc ușoară. Pe de o parte incursiunea în regiunea Kursk a rennoit interesul și susținerea pentru Ucraina, în special sub forma suportului militar, discuțiilor despre eventuale negocieri cu Federația Rusă în alți termeni, care erau într-un fel defetiști, dar acum nu mai sunt în sensul în care o înghețare a conflictului ar însemna și o pierdere, chiar dacă simbolică, a teritoriului canonic al Federației Ruse, fapt care nu este acceptabil pentru regimul lui Putin, respectiv această incursiune a întors cumva tabla de șah și asistăm la un nou tip de joc, unul pe care Ucraina nu a putut să îl mai facă până acum, s-au mutat încă mai departe liniile roșii. Multă lume începe să-și dea seama că aceste linii roșii, până la urmă, țin mai degrabă de securitatea liderului regimului decât de anumite pierderi teritoriale sau, nu știu, securitatea populației proprii, pentru că vedem și atacurile preponderent aeriene asupra regiunii Belgorod, dar și prezența pe teritoriul Federației Ruse a trupelor ucrainene, fapt care nu are drept rezultat redislocări masive de trupe. Cumva Putin prioritizează ceea ce se întâmplă în Donbass și în Luhansk față de propriul teritoriu. Fapt care vorbește despre obiectivele mai degrabă strategice decât de apărare a propriului stat. Pe de altă parte, statele din regiune încearcă să își revină, la o dezvoltare economică mai mare.
Republica Moldova a fost, din punct de vedere economic, a doua cea mai lovită țară de război. Noi, pe lângă șantajul energetic, pe care eu îl leg și de perspectiva de desfășurare a acestui război, am mai avut și o problemă mare cu balanța comercială. O bună parte din produse veneau din Ucraina sau se exportau în Ucraina. Lanțurile logistice s-au pierdut și s-au creat situații când noi importăm niște bunuri cu mult mai scumpe decât o făceam anterior. Acest fapt se resimte inclusiv în ceea ce crede publicul, ceea ce simte publicul.
Și desigur că au crescut tarifele la tot ce implică energie. Iar acest fapt nu poate să nu se reflecte și în dispozițiile electoratului. Electoratul cumva, o parte din el, pentru care reprezenta un tabu să vorbească despre faptul că Putin totuși are zonă lui de influență și cumva este legitimat să intervină în fostele state URSS. Acum este mai vocal și vorbește despre faptul că ar trebui să fim deștepti, să intervenim în negocieri cu Putin și să renunțăm la perspectiva europeană pentru niște drepturi mai prioritare la gaze naturale și la așa numită piața tradițională de desfacere.
Realitatea este un pic diferită. Este clar că reducerea volumului de gaze sau limitarea în general a exporturilor vine ca o opțiune după mine, singura opțiune care mai este viabilă în șantajul geopolitic pe care îl face Federația Rusă împotriva noastră, iar exporturi în Federația Rusă, acum aveam vreo 5% și circa 65% în Uniunea Europeană, dintre care 80% ale economiei așa-numitei regiuni transnistrene, care exportă în aceeași direcție. Adică, până la urmă UE a devenit piața tradițională pentru Republica Moldova și nu mai vorbim despre Federația Rusă ca o destinație respectivă.
- P.: Vreau să vă întreb care sunt principalele provocări de securitate cu care se confruntă Republica Moldova în acest moment, vorbim de septembrie, vorbim de începutul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și pentru referendumul pentru integrare europeană. Care sunt principalele provocări de securitate cu care se confruntă Republica Moldova în acest moment și, desigur, cum evaluați amenințarea hibridă rusă asupra Republicii Moldova, având în vedere și recentele evenimente din regiune?

Andrei Curăraru: În Republica Moldova observăm că se încearcă o preluare a puterii prin soft power. Vedem că fluxurile financiare pe care Federația Rusă le utilizează pentru finanțarea diferitor proiecte de opoziție sunt în creștere semnificativă.
Vedem sute de mii de euro cheltuite pe dezinformare, promovarea de narațiuni false, dar și dezvoltarea de rețele, de canale de telegram, investiții în așa numiți influenceri care să creeze o atitudine că în Republica Moldova există o nemulțumire generalizată față de situația din țară.
Cuplate cu corupere directă a cetățenilor din Republicii Moldova, se vorbește despre plăți către minimum 25 de mii de cetățeni ai R. Moldova din regiunea Gagauză, care ar primi un așa numit suport social pentru categoriile defavorizate din această regiune.
Proiect care se zvonește că se extinde și la Orhei, o altă regiune dominată de gruparea Shor. Ultimele evoluții mai adaugă la aceasta și proiecte de îndoctrinare a tinerilor care au loc pe trei nivele. La nivelul cel mai jos vorbim despre minori care sunt duși în tabere de vară în apropierea Crimeei, la 200 de km, în apropierea portului Novorossiysk care a fost recent atacat cu drone maritime. Copii, pe lângă faptul că sunt expuși la riscuri fizice, mai și au disoferit din punct de vedere al îndoctrinării. Obiectivul acestor tabere este declarat deschis, schimbarea viziunii tinerilor asupra Federației Ruse.
Al doilea nivel pentru cei care sunt mai mari sunt așa numite vizite de cunoaștere a Moscovei, în care aceștia sunt duși la diferite manifestări publice și potrivit unor informații apărute în spațiu public, în special pe canalele de Telegram, acești tineri sunt folosiți ca și cărăuși pentru a aduce bani cash în Republica Moldova prin intermediul aeroportului Chișinău.
Al treilea nivel sunt sunt educatorii și profesorii care sunt chemați destul de des Moscova și sunt implicați în realizarea unui proiect care se numește Liceul Eurasiatic și Uniunea Învățătorilor din Eurasia în care acești profesori, învățători sunt cumva instruiți cum să predea disciplinele
care sunt legate de formarea ideologică a tinerilor și să promoveze acele valori sovietice, valori apropiate de poziția oficială a Kremlinului acum. Și un alt aspect, după mine, nu mai puțin important, sunt acele proiecte denumite de Șor de infrastructură pe care le dezvoltă el în Republica Moldova, spunând că ele vor ajunge la 250 milioane de euro, de dolari. În total, o investiție colosală pentru statul nostru, care poate să-i facă pe mai mulți lideri locali să decidă că pentru satul sau comuna noastră este mai important să obținem repede acest bani de la Șor decât să așteptăm beneficiile integrării europene care ar putea să vină mai târziu sau să ceară mai multe eforturi din punctul de vedere logistic, cofinanțarea proiectelor europene sau chiar scriere de proiecte europene, experiență pe care nu prea o au primarii la nivel local.
Aceste eforturi sunt cuplate cu o miriadă de candidați proruși înaintați la alegerile prezidențiale, care clar vor să creeze această senzație că întreaga țară este nemulțumită de ceea ce se întâmplă, că majoritatea cetățenilor vor mai degrabă apropierea de Federația Rusă decât de Uniunea Europeană și insuflând această stare că de fapt pro-europenii sunt cu mult mai puțini decât anti-europeni. Dacă este să luăm sondajele, cifrele variază din populația generală, inclusiv cei indeciși, că sunt 55 % care pro integrare europeană.
Iar dacă să luăm doar populația decisă, undeva 66% dintre cetățenii moldoveni vor integrarea europeană și ar vota la referendum. Dar aceste date nu include diaspora care de obicei este masiv pro-europeană.
K.P.: Am văzut o serie de măsuri implementate de autoritățile de la Chișinău. Desigur, vedem și eforturile de consolidare a arhitecturii de securitate în acest context. Ce măsuri ar putea să implementeze autoritățile de la Chișinău pentru a încerca să se opună mai eficient acestui asediu hibrid al Federației Ruse și desigur care ar putea să fie ajutorul solicitat sau primit din partea partenerilor occidentali?
Andrei Curăraru: Desigur că măsurile luate de stat sunt cumva doar răspunsuri și nu au un caracter preventiv până în acest moment. Vedem o luptă prioritar orientată spre activitatea și încălcările grave ale legislației electorale a unor partide politice.
Am văzut că s-a reușit suspendarea activității pentru trei luni a partidului Șansa, un partid asociat cu Ilan Șor. Este clar că continuă acele dosare penale potriva conducerii grupărilor lui Șor, de la Marina Tauber până la Evgenia Guțul, dar o justiție nereformată așa cum este la noi este cumva demotivată să soluționeze niște cazuri goarte rapid. Am putea chiar presupune că judecătorii și procurorii încearcă să facă ca aceste dosare să fie examinate după alegeri, ca să înțeleagă mai bine perspectiva de o eventuală colaborare cu noi poli de putere.
Nimeni nu ar dori, de exemplu, să condamne liderul unui partid care ar accede în Parlament sau ar putea chiar forma o majoritate anti-europeană.
Alte aspecte pe care le consider eu că sunt abordate cumva doar la etape inițiale sunt legate de curmarea acestor fluxuri monetare.
Am văzut blocarea aplicației acelui bănci care este utilizat pentru transferurile monetare în regiunea Găgăuzia, și nu numai, a acestor plăți sociale pe care le face Șor, dar știam și până atunci că schema de funcționare era în felul următor. Oamenii își deschideau un card virtual pe telefonul mobil, transferau acești bani unor apropiați ori cunoscuți, care se aflau în Federația Rusă, și prin aceste sisteme de transfer cash, Zolotaya Korona, îi transferau ca și transfer cash, un fel de Western Union regional al Federației Ruse. Acest sistem a fost blocat, dar continuă să persiste posibilitatea de plată, de transmitere a acestor plăți prin intermediul cărăușilor.
Mai există chiar și autobuze care ajung din Federația Rusă în Republica Moldova. Sau de utilizare a acestor bani de către apropiații din Federația Rusă, unde are o predilecție să meargă diaspora din Găgăuzia.
Respectiv, lupta cu plățile de nivel jos cumva se realizează. Trebuie să vedem cum vor veni în Republica Moldova acei bani legați de aceste proiecte investiționale, de finanțare a organizațiilor teritoriale a acestor așa-numite partide, care sunt cu mult mai mari și cu mult mai semnificative, după mine, decât sumele care au fost eventual blocate pentru cetățenii Republicii Moldova.
Aici ar fi poate și un rol mai mare pentru parteneri, care ar putea să contribuie la elucidarea acestor scheme de transferuri financiare, care ar putea să implice inclusiv și zonele offshore și posibil firme europene prin intermediul unor firme căpușe care cumva să camufleze originea rusă a acestor bani, dar și prin expertiza pe care ar putea să o ofere organelor de drept din Republica Moldova, care nu s-au confruntat cu așa o avalanșă de măsuri îndreptate împotriva securității naționale.
Și desigur, ceea ce este prevăzut și în acordul de securitate și apărare cu Uniunea Europeană, schimbul de informații asupra acestor măsuri întreprinse în Republica Moldova, între serviciile speciale europene, eventual române, și un sistem de early warning în care ar putea autoritățile din Republica Moldova să reacționeze mai rapid la diferite acțiuni de destabilizare care ar putea să se organizeze în Republica Moldova.
- P.: Recent ați publicat o postare pe profilul vostru de Facebook și ați atins subiectul și în mass media, cu privire la rolul jucat de clericii Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, să spunem sucursala locală de la Chișinău a Patriarhiei Ortodoxe Ruse. Este acest fenomen așa de îngrijorător? Joacă Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove un rol atât de important în strategia Federației Ruse și cum credeți că ar putea fi limitat acest mod de implicare a bisericii în politică?

Andrei Curăraru: Este o sursă de dezinformare cu potențial înalt. Vorbim de peste 1400 de biserici care se află în R. Moldova, care sunt gestionate de reprezentanții acestei metropolii. Înțelegem că nu putem să-i punem pe toți într-o oală și că sunt și clerici care își urmează strict jurămintele și într-adevăr se preocupă de probleme religioase și de suflet și nu de cele ale lumii laice. Dar vedem, în special în nordul Republicii Moldova, episcopul Marchel care este prezent frecvent la diferite întruniri organizate de gruparea ȘOR.
Vedem acest pelerinaj, între ghilimelele de rigoare, organizat iarăși cu suportul partidelor lui ȘOR, potrivit investigațiilor jurnalistice, în cadrul cărora preoții din Republica Moldova sunt cumva tratați regește și li se oferă iarăși acele carduri MIR pe careli s-ar transfera câte o mie de euro pe lună. Acești lideri de opinie locali ar putea să influențeze decizia, în special în perioada electorală pentru alegătorii din mediul rural, care nu au alte surse de informații credibile decât, spre exemplu, autoritățile locale și fețele bisericești, ori în satele din Republica Moldova autoritatea este primarul, directorul școlii și preotul. Iar atunci când vorbim despre faptul că rezultatele partidelor proruse la alegeri locale au fost și ele destul de semnificative, am putea avea chiar un triumvirat în care și directorul școlii, și primarul, și preotul ar susține poziții antieuropene, ar promova falsuri, ar instiga frică în populație, care ar putea să vrea să voteze pentru integrarea europeană, mai ales cu bună parte au apropiați care sunt în Europa. Circa un milion de cetățenii ai Republicii Moldova sunt în diasporă. Dar situația este de așa natura că se încearcă, dacă să o utilizăm în niște termeni mai militari, un bombardament nu de precizie, dar general. Adică se utilizează toate mijloacele pe care le poate găsi gruparea ȘOR, dar și alți actori pro-ruși pentru a face așa ca cetățenii R. Moldova, dacă să nu fie convins de necesitatea integrării europene, atunci să aibă suficiente dubii pentru a nu merge la vot și pentru a diminua legitimitatea exercițiului electoral din 20 octombrie.
Ori, dacă revenim la acel proiect de liceu eurasiatic și asociația învățătorilor eurasiatici, vedem că până la urmă se investește practic în toți liderii de opinie locali, pe care îi poate găsi Federația Rusă cel mai jos nivel, de la profesorul de istorie la preot și eventual la primar prin acele așa-nimite proiecte de infrastructură.
Până la urmă este clar că astfel de acțiuni mai au și un efect secundar, un efect legat de eventuala reacție a statului la acest fapt. Deja am văzut că unul dintre deputații PAS s-a lăsat cumva dus de val și a mușcat momeala
spunând că ar fi bine ca în Republica Moldova să fie luată o măsură ca în Ucraina, să fie interzisă această biserică. O afirmație foarte neavenită în acest moment. Este clar că dacă în Republica Moldova vrem să scăpăm de această filieră de influență rusă, trebuie să lucrăm mai degrabă la reforma internă acestei filiere a Bisericii Ortodoxe Ruse.
Să decidem ca societate ce vrem să facem, să avem o mitropolie autonomă, să solicităm, cum au făcut și cei din Ucraina, autonomie de la Constantinopol sau să mergem pe o tranziție, de exemplu, în timp cu perioade lungi de pregătire în care mai multe biserici ar trece în eparhia Metropoliei Basarabiei. Important este că cetățenii din Republica Moldova să nu creadă în acest fel speriatoare, nu vor mai avea acces la slujbe, la posibilitatea de a merge la biserică pentru că, chiar dacă R. Moldova este considerată o țară extrem de religioasă, știm că mai degrabă religia este legată de tradiții, nunți, botezuri, înmormântare, dar este un element fundamental în definirea identitară. Și lovind în acest element, cumva se reconfirma acele falsuri pe care le promovează forțele proruse despre Uniunea Europeană, care ne-ar forța cumva să renunțăm la religie.
K.P.: Vă rog, dacă ne puteți spune mai multe detalii despre campania Cetățen pentru Europa și care sunt șansele ca acest referendum să fie validat, care este însemnătatea acestuia și desigur dacă vedeți o serie de amenințări. Ați detaliat deja modul în care Federația Rusă folosește propaganda ca armă împotriva referendumului. Dar dacă ne puteți spune mai multe detalii despre această campanie și despre eforturile societății civile și desigur care sunt opinia dumneavoastră cu privire la șansele de trecere a acestui referendum.
Andrei Curăraru: Ca și reprezentanți ai societății civile, noi avem o poziție destul de clară privind promovarea acestui referendum. Organizațiile cetățenești nu pot fi înregistrați în calitate de candidați, de participanți la referendum, doar partidele politice o pot face. În acest sens, ceea ce pot face inițiatiative precum Cetățeni pentru Europa este să informeze despre desfășurarea referendumului, să vorbească despre dezinformarea în jurul acestuia și principalele narațiuni ale acesteia, dar fără a face apel pentru a vota într-un fel sau altul, deoarece este interzis de legislația electorală. Noi mergem în teritoriu și încercăm să informăm, în special în regiunile care sunt mai supuse dezinformării ruse, acolo unde vedem prin sondaje, prin rezultatele de la alegeri, dar și prin manifestări de diferită natură publică, faptul că Federația Rusă este cumva mai activă, vorbim și despre sudul Republicii Moldova.
În special vom avea un eveniment mare la Comrat, o dezbatere publică în care vom încerca să răspundem acelor narațiuni de dezinformare. Înțelegem că acolo va fi unul dintre cele mai grele evenimente de organizat.
Deja vedem o reticență a autorităților publice locale pentru astfel de manifestări. Dar și la Bălți, în regiunile în care se simte nevoie de o informare obiectivă, o informare neutră despre integrarea europeană.
În ceea ce privește riscurile legate de referendum, am putea vorbi despre ele la trei nivele.
Primul risc este legat de depășirea pragului de participare. În acest sens cumva ajută faptul că au fost cuplate alegerile prezidențiale cu referendumul. Noi nu avem o cultură a referendumului aici în Republica Moldova, nici unul dintre referendumurile constituționale care au fost organizate nu au trecut.
Iar singurul referendum consultativ care a trecut în Republica Moldova, care ținea de limitarea numărului de deputați în Parlament și încă câteva măsuri populiste mai degrabă, datorită situației politice, aceste recomandări nu au putut să fie implementate. Oamenii nu înțeleg utilitatea referendumurilor, nu înțeleg de multe ori și pentru ce votează.
Cineva spune că pentru ce să facem acest referendum înainte să ni se facă oferta de a ne integra în Uniunea Europeană, de ce noi operăm modificări la Constituției nefiind membri ai UE, și mai multe întrebări retorice la care se poate răspunde foarte simplu, având în vedere experiența altor state care au desfășurat un astfel de referendum cu mult înainte de acceptarea lor în calitate de membru UE, dar și pentru a verifica temperatura de la sol, să se înțeleagă până la urmă dacă vrea populația pe această cale de integrare europeană.
În plus, referendumul ar oferi și un filtru pentru inițiativele legislative care ar merge în contradicție cu obiectivul de integrare europeană. Vedem, de exemplu, ceea ce se întâmplă în Georgia. O serie de legi care au determinat Uniunea Europeană să înghețe negocierile cu statul georgian. Faptul ce este regretabil mai ales că populația Georgiei, cel puțin o mare parte activă este pentru integrare europeană și protestează activ împotriva unei astfel de legislații.
Acest prim risc este să nu se depășească acest prag electoral care mai este influențat și de un alt aspect. În Republica Moldova nu au fost reformate listele de alegători. În registrul de alegători avem circa 3 milioane de oameni. Noi nu avem atâția oameni, nici măcar cu diaspora împreună. Acum, potrivit listelor de subscripție ar trebui să avem undeva 2700000 de votanți, ce ar însemna că trebuie să avem în jur de 900.000 de alegători care să se prezintă la urmele de vot pentru a valida aceste alegeri.
Fără campanii de boicot, în Republica Moldova n-am avut niciun președinte ales cu mai mult de un milion de voturi. Adică, până la urmă, este o cifră destul de împunătoare și ar trebui să luăm în considerație acest fapt. Dar și această slăbiciune internă a sistemului electoral din Republica Moldova creează o a doua situație și o a doua slăbiciune legată de legitimitatea acestor alegeri. Deja se vorbește despre narațiuni de tipul ok, dacă participă 33%, asta înseamnă că doar 17% vor decide soarta Republicii Moldova.
De fapt, doar aceste 17% vor reintegrarea europeană, iar majoritatea populației este împotriva integrării europene. Situația reală fiind foarte diferită având în vedere dinamica demografică a statului nostru. Noi mai degrabă suntem într-un declin demografic, fapt constatat și de ONU, care vorbește despre o scădere dramatică a populației și o tendință negativă în acest sens. Dar utilizarea acestor cifre formale de 2.700.000 de alegători poate să creeze o bază pentru această ulterioară mișcare de protest, despre care ne avertizau și guvernele SUA, Marei Britaniei și Canadei, vorbind despre faptul că unul dintre scenariile posibile sunt niște proteste post-electorale, în care se vorbească despre lipsa de democrație în cadrul acestui scrutin, despre posibilitatea de fraudare a acestuia.
Și deja vedem, de exemplu, primiele rândunici, în acest sens, vedem neînregistrarea aproape că voită a candidatului Bolea, care tot nu aduce un număr suficient de documente solicitate de CEC. I se oferă timp să le ajuteze, dar acest fapt nu este făcut și se tot schimbă baza în care dumnealui vrea să se înregistreze și în acest fel cumva arată că opoziția reală nu poate să acceadă în calitate de concurent la prezidențiale, dar și la referendum.
Creându-se și o imagine externă, că de fapt nu asistăm la alegeri și referendum veritabil, dar la un plebiscit și niște alegeri fraudate în favoarea Maiei Sandu. În acest sens, eventualele proteste mai degrabă ar fi nu pentru a cauza o schimbare violentă a regimului, dar pentru a pune bazele preluării puterii în 2025 la alegerile parlamentare, care până la urmă, din punct de vedere strategic, sunt o miză destul de mare pentru forțele proruse.
În 2024 ei înțeleg mai mult sau mai puțin că nu pot influența decât prin așa tertipuri tehnice rezultatele alegerilor și a referendumului, dar își pot crea o platformă bună pentru a lua mai multe voturi în 2025 la alegerile parlamentare.

0 Comentarii