Analiză: Insecuritatea, călcâiul lui Ahile al R. Moldova la granițele UE-NATO

de | sept. 27, 2019 | Analize, Federatia Rusa, R. Moldova, România, Ucraina, UE | 0 comentarii

Republica Moldova rămâne prin pricina problemelor interne, dar și contextul regional, un stat cu serioase probleme din punct de vedere securitar. Proximitatea sa față de frontierele UE și NATO plasează Chișinăul într-o zonă tampon dintre spațiul euro-atlantic și o Rusie cu tot mai pronunțate accente militariste în zona Mării Negre, iar acest lucru ar trebui […]

Președintele R. Moldova Igor Dodon, împreună cu vicepremierul rus Dmitri Kozak la Moscova

Republica Moldova rămâne prin pricina problemelor interne, dar și contextul regional, un stat cu serioase probleme din punct de vedere securitar. Proximitatea sa față de frontierele UE și NATO plasează Chișinăul într-o zonă tampon dintre spațiul euro-atlantic și o Rusie cu tot mai pronunțate accente militariste în zona Mării Negre, iar acest lucru ar trebui să pună și mai mult în gardă R. Moldova.

Toate turbulențele securitare din această regiune după anexare Crimeii de către Rusia, precum și o deficitară exprimare la nivel de politică extern, mențin R. Moldova la un nivel ridicat de nesiguranță. Dezbinarea ideologică de la nivel societal este proiectată și la nivel de leadership. Inabilitatea conducerii țării de a formula o politică externă clară într-un context ce devine din ce în mai votabil pe toate planurile.

Cu toate acestea, tabloul nu este complet sumbru, ci mai degrabă unul interactiv în care jucatorii ce împart puterea executivă și developează pozițiile, se așează la masa de joc și încercă fiecare să-ș impună obietivele politice.

Forțele proeuropene caută apropierea de UE, ca urmare firească a semnării Acordului de Asociere, în iunie 2014, dar și o conlucrare pe plan militar cu NATO prin misiuni și exerciții comune. Pe de cealaltă parte, forțele politice naționaliste și pro-ruse rămân ancorate într-o paradigmă de tip sovietic potrivit căreia cele două blocuri s-ar situa pe o poziție contrară intereselor R. Moldova.

Mai mult, tactică struțului care bagă capul în nisip, formulată conceptual drept „neutralitate”, plasează Chișinăul undeva „in limbo”, așa cum sunt denumite în argoul internațional statele indecise asupra viitorului lor.

Toate aceste disfuncționalități la nivel de conducere, în prezent acoperită de președintele Igor Dodon și Partidul Socialiștilor pe stânga, iar blocul ACUM pe partea de centru-dreapta, au un impact major asupra consistenței eforturilor statului de a enunța și urmări obiective clare, etapitaze și mai ales predictibile măcar pe termen mediu de politica externă.

Dacă ar fi să le luăm pe rând, în mod cronologic, de la începutul lui 2019, putem observa o serie de momente-cheie în care actorii politici proruși și cei proeuropeni au încercat diverse mutări în plan extern. Dar să le luăm pe rând pe cele mai importante dintre ele, cele care au dat măsura activității pe plan externe a R. Moldova.

Pe 15 februarie 2019, președintele Igor Dodon a mers la Conferința de Securitate de la Munchen, cu siguranță unul dintre cele mai importante întâlniri din domeniul securitar anuale. Acolo, el a vorbit oficial de politica lui „și,și” sau „sau,sau”. Totul ambalalat în „pachetul comprehensiv pentru Moldova”.

Acest concept inedit în formulare, dar inițiat pe calapodul unor idei reșapate, ar fi trebuit să rezume așa-numitul concept de „neutralitate permanentă” și relații bune cu estul și cu vestul. Sau așa-numita tactică a „vițelului blând cu două mame”, preluată de la ex-președintele comunist Vladimir Voronin.

Transnistria, sincronizată cu prezidențialele din 2020

În privința regiunii separatiste transnistrene, Dodon propunea o rezolvare a conflictului prin implicarea mai activă mai mare a actorilor internaționali din acest dosar.

Pe scurt, o conferința de pace internațională în cadrul căreia se va formula modelul reglementării transnistrene. Ceea ce este interesant la acest aspect formulat de Dodon și „timing”-ul ales – 2020, an cu alegeri prezidențiale în care acesta va concura pentru un an doilea mandat.

Astfel, politică externă a R. Moldova este formulată de către președinte în logica intereselor sale personale de politică internă. Mai mult, actorii internaționali, evident cei occidentali, deoarece Rusia nu are vreo tradiție în a se implica reconstrucția post-conflict, vor veni în vizunea lui Dodon să contribuie pe următorii 10-15 ani cu bani la refacerea regiunii.

Din aceasta mișcare prezentată ca un obiectiv de politică externă, Dodon ar urma să tragă dividendele interne. Una la mână, ca cel care ar fi rezolvat acest dosar complicat și doi, ar infuza în rândul numărul total de votanți ai R. Moldova undeva la peste 300.000 de cetățeni cu drept de vot de stânga, ceea ce ar înclina decisiv balanța politică în R Moldova.

Pe scurt, o reeditare a Memorandumului Kozak care propunea în 2003 un rol mai mare de decizie internă pentru Tiraspol, dar și pentru Comrat. Unul care la nevoie s anuleze orice având aspirațional spre UE, contrar interelor Moscovei în regiune.

Geografic vorbind, Igor Dodon a efectuat de la începutul mandatului său peste 30 de vizite în Rusia. Au urmat și alte state din Asia și Orientul Mijlociu, acolo unde nu a rezolvat nimic din punct de vedere economic.

Realitățile economice sunt altele însă. Republica Moldova a atins deja borna de 70% din exporturi realizate pe piețele UE. Dar în ciuda acestor realități, R. Moldova a devenit, din prima zi a lui 2019, membru cu statut de observator al Uniunii Vamale în care a fost băgată de Igor Dodon, fără a avea mandatul fostului guvern.

Astfel de episoade, împreună cu alte acțiuni și declarații inflamatorii din trecut, i-au adus președintelui Dodon o izolare în plan internațional, acolo unde nici UE, SUA, sau vecinii România și Ucraina, nu au dorit să stea de vorbă cu acesta.

Prin acest corolar de acțiuni ostile, dar și prin impresia imagologică pe care Igor Dodon a lăsat-o la nivel internațional cum că ar fi doar un purtător de proiect politico-militar al Moscovei la Chișinău, Republica Moldova s-a autoizolat pe acest palier la nivel internațional de la venirea sa în funcție la finele lui 2016.

 

Recenta vizită a lui Igor Dodon la Bruxelles de la începutul lunii sepemtebrie, nu a făcut decât să-i întărească această etichetă. Șeful statului a mers și a vorbit omologilor din UE despre intențiile declarative ale Moscovei de a elimina treptat muniții de la depozitul din regiunea tranistreană de la Cobasna.

O mișcare a Moscovei foarte vagă în detalii și făcută cu scopul de a mima deschidere privind posibilitatea retragerii vreodată a trupelor sale din regiune. O dorință a Chișinăului formulată tot mai vocal în ultimii ani de la tribune internaționale.

Astfel, Moscova i-a oferit un mandat în alb lui Dodon să poarte acest mesaj la Bruxelles din partea sa pentru a tatona poziția europenilor pe acest subiect.

Dodon vrea tot mai multă putere

Dacă în timpul exercițiului ex-cabinetului Filip, prerogativele lui Dodon au fost reduse la minim, de la schimbarea regimului Dodon este într-o continuă forțare a limitelor prerogativelor sale în materie de politică internă și externă.

Șeful statului a creat mai multe organisme paralele, denumite generic „consilii”, care nu sunt altceva decât niște „ministere din umbră” prin care Dodon încearcă să își exercite puterea executivă. În paralel, el încearcă să pună într-un con de umbră cabinetul Sandu pe diverse dosare majore, în special pe cel al relației cu Rusia și a raporturilor economico-politice ce decurg din ea.

Pe de cealaltă parte, blocul ACUM se află într-o încercare de readucere a statului în matca firească a relațiilor cu partenerii internaționali, cu precădere UE.

Derapajele democratice, de la implementarea votului mixt în iunie 2017 și până la anularea rezultatelor alegerilor pentru Primăria Chișinău din iunie 2018, au făcut din PD un partid nefrecventabil de către la nivel european, fapt ce a atras după sine suspendarea fondurilor Bruxellului alocate Chișinăului.

Imediat după instalarea sa la mijlocului lunii iunie 2019, Guvernul Maia Sandu s-a angajat să repare podurile cu toți jucatorii internaționali de care R. Moldova este legată și are nevoie.

Vizitele sale la Bruxeles și București au adus imediat dorința de a fi reluate finanțările. Astfel, potrivit datelor oferite de Ministerul Finanțelor se așteaptă intrări de peste 150 de milioane de dolari de la UE, FMI, Banca Mondială și România.

Ca și particularitate, premierul Maia Sandu a obținut acceptul Bucureștilor pentru livrarea celui mai mare împrumut oferit până acum de București R. Moldova în cuantum de 200 de milioane de euro.

Faptul că premierul Maia Sandu a fost primită imediat după instalare la București și Kiev, vecinii R. Moldova, denotă o dorința de dialog pe plan extern, la nivel de putere executivă, numai cu șefa guvernului de la Chișinău, și nu cu președintele Dodon.

Semnalul este cât se poate de clar, în ciuda imixtiunilor, mai mult imagologice, pe dosare de politică externă gestionate de guvern.

Mai mult, președintele Dodon și-a arătat limitele în negocia și aceste dosare. Acesta și-a dovedit măsura relațiilor sale Moscova. Încă de când a venit la putere în decembrie 2016, Dodon nu a putut scădea prețul foarte mare de 237 de dolari americani pe care R. Moldova îl plătește Gazpromului.

Nici relațiile sale personale sau cele zodiacale cu mai-marii Moscovei nu l-au ajutat pe președintele Dodon să obțină rezultatele scontate.

Cu toate acestea, Executivul a dat semne că vrea să aibă o relație civilizată și cu Moscova. Faptul a fost consemnat de recentă vizită la Moscova a ministrului de Externe, Nicu Popescu. El a atins toate punctele sensibile de pe agenda bilaterală: de la prețului gaze, la staționarea trupelor rusești în Transnistria sau situația moldovenilor din Rusia.

Cel mai probabil, după vizita lui Nicu Popescu, și Maia Sandu să meargă în vizită oficială la Moscova pentru o întrevedere cu omologul său rus Dmitri Medvedev. O astfel de mișcare ar sparge monopolul imagologic pe care președintele Dodon încearcă să-l construiască pe parcursul ultimilor ani. Acela de a părea singurul pilon de legătură al Chișinăului cu Moscova.

Toate aceste agitații și șicănările pe probleme de poltică externă denota faptul că R. Moldova nu a normalizat încă relațiile nici cu Estul și nici cu Vestul.

Doar că la nivel guvernamental lucrurile încep să se așeze pe un calapod al normaliții, în timp în zona prezidențială mișcările sinusoidale ale președintelui nu creionează previzibilitate pe zona formulării unor politici coerente în raport cu proximitatea R. Moldova și nevoile securitare ale Chișinăului într-un context regional tot mai tulbure.

Mădălin Necșuțu

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *