Ambasadorul SUA in Bulgaria, victima gazelor de sist

, , , ,
 

Ambasadorul american în Bulgaria, James Warlick, va fi revocat înainte de expirarea mandatului său.
Casa Albă nu precizează care este motivul pentru schimbarea lui Warlick, dar potrivit unor surse diplomatice, citate de presa bulgară, este vorba de decizia recentă a Bulgariei de a interzice exploatarea gazelor de şist, ceea ce a afectat interesele gigantului american Chevron.
Ambasadorul american la Sofia, James Warlick, a criticat deja în repetate rânduri alungarea din ţară a unui mare investitor străin precum Chevron. Subiectul a fost abordat şi în cadrul vizitei secretarului american de stat Hillary Clinton la Sofia, care a avut loc la 5 februarie. Prin această decizie, Bulgaria a devenit a două ţară din Europa, după Franţa, în care extragerea gazelor de şist nu este permisă. Decizia survine şi în urma unor proteste de stradă organizate de diferite organizaţii pentru protecţia mediului.
La mijlocul lunii ianuarie, deputaţii bulgari au interzis exploatarea de gaze şi ţiţei prin fracturarea hidraulică a rocilor cu apă sau alte lichide cu presiune de peste 20 de bari. Decizia parlamentului de la Sofia precizează explicit că operaţiunile de prospectare şi extragere a gazelor de şist pe teritoriul ţării şi în zona bulgară a Mării Negre sunt interzise. Interdicţia completă a intervenit la o zi după ce guvernul de la Sofia şi-a revizuit propria decizie din luna iunie 2011, prin care a acordat companiei americane Chevron dreptul de a prospecta zăcămintele de gaze de şist din nord-estul ţării.
Preşedintele american Barack Obama şi-a anunţat intenţia de a o nominaliza pe Marcie Ries pentru postul de ambasador Statelor Unite în Bulgaria, informează site-ul oficial al Casei Albe. Marcie Ries este subsecretar de stat adjunct responsabil pentru politica în domeniul nuclear la Departamentul de Stat. Diplomat din carieră, Marcie Ries a fost ambasador american în Albania, precum şi consilier la ambasada Statelor Unite din Irak.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *