Rada Suprema de la Kiev, arena a ambitiilor politice

Pe 1 iulie unul din cei mai cunoscuţi leaderi ai Euromaidanului Yuriy Lutsenko a făcut o declaraţie prin care afirma că Statele Unite ar putea slăbi suportul lor faţă de Ucraina în caz, dacă alianţa de putere de la Kiev se va prăbuşi.  Vice-preşedintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden ne-a transmis un mesaj clar: dacă unitatea conducerii ţării şi a alianţei din parlament nu se va păstra – atunci gata, good-bye!”
Nu este primul Lutsenko a vorbi de unitate a alianţei. Formată din forţe democratice vechi şi noi, aceasta se rupe tot timpul din cazul scandalelor dinăuntrul parlamentului şi al guvernului.
Însă, la început să vedem cam ce forţe reprezintă alianţa de putere în Ucraina. Parlamentul ucrainean are 450 de deputaţi. 295 de deputaţi reprezintă alianţa: aceştia sunt reprezentanţii Blocului lui Petro Poroşenko (144), ai Frontului Popular legat de prim-ministru Arseniy Iaşeniuk (82), ai partidului „Samopomich” (30), ai Partidului Radical al lui Oleh Liashko (21) şi ai lui „Batkivshchyna”, partidul veche creat şi condus de Iulia Timoşenko (18). Opoziţia este reprezentată de Blocul de opoziţie (42), partidul „Renaşterea” (22) şi partidul „Voinţa poporului” (19). Restul 43 de deputaţi nu aparţin niciuneia dintre fracţiuni. În Ucraina există o tradiţie veche să fie numiţi „noroi”, de vreme ce ar putea susţine orice decizie, inclusiv în caz dacă vor fi plătiţi cum trebuie. Şi încă 29 de locuri nu sunt ocupate, deoarece ar trebui aparţine deputaţilor din teritorii ocupate: Crimeea şi o treime din teritoriul Donbasului. Deci, situaţia e clară. Pentru a crea majoritatea din parlament (226 de voturi), dar şi guvern, alianţa nici nu trebuie să fie atât de mare. Aşadar, nici prăbuşirea acesteia n-ar constitui cine ştie ce problem. Însă, pentru a forma majoritatea constituţională (una pentru a introduce modificări în Constituţia Ucrainei), trebuie o alianţă de minim 300 de deputaţi, adică cu 5 deputaţi mai mult decât îi are alianţa de azi.

Obligatii si scandaluri

Iar modificările constituţionale nu sunt un problem pur teoretic, precum, să zicem, în România sau în celelalte ţări din UE. Ucraina şi-a luat obligaţii de a modifica Constituţia într-atât încât regiunile să aibă mai multă independenţă. A fost una dintre cele mai importante obligaţii de la Minsk, dar şi cererea din partea UE. Iar, în caz de prăbuşirea alianţei de putere, 300 de voturi pentru noua constituţie ar părea pură fantastică. Doar asta a şi fost unul din motive ale creării unei alianţe atât de mari.
Cealalta a fost putere. Pardon, „îndeplinirea acordului de alianţă”, dacă folosim limbajul politic ucrainean. Ucraina are nevoie de reforme în toate domeniile, şi, bineînţeles, o seamă de politicieni vor să participe la aşa ceva. Nu totdeauna din motive nobile. Multe reforme înseamnă bani grei. Problema, însă, constă în faptul că pe moment doar 39% din planuri pentru această perioadă pe care le conţine acordul de alianţă, sunt îndeplinite. Înseamnă că cineva le sabotează.
De aici apar scandalurile. Acum două săptămâni parlamentul l-a dat afară pe şeful serviciului de informaţie (Serviciul de Securitate al Ucrainei, SBU), Valentyn Nalyvaichenko. Cota partidului UDAR al lui Vitali Klichko, care acum este primarul Kievului şi aparţine cu tot cu partidul Blocului lui Poroşenko. Nalyvaichenko a fost învinuit că nu a putut învinge corupţia şi contrabanda. O parte din deputaţii Blocului, dar şi a altor forţe politice din cadrul alianţei, n-au votat pentru această hotărâre. Pentru prima dată alianţa n-a votat toţi împreună, mai ales cei din cadrul aceleiaşi fracţiuni. Mulţi îl învinuiesc pe Nalyvaichenko că a fost apropiatul oligarhului Dmytro Firtash şi influenţa în mod negativ negocierile cu Rusia duse de Ucraina cu privire la gaz. Respectiv, deputaţii legaţi de oligarhatul nu au votat pentru această decizie. Inclusiv, toată fracţiunea Partidului Radical. Doar influenţa oligarhilor, a lui Firtash, dar şi a lui Ihor Kolomoisky şi Rinat Ahmetov, persistă în Rada.

Cutia Pandorei, vechea problemă ucraineană

Al doilea scandal a început îndată după cazul lui Nalyvaichenko. Ihor Shevchenko, ministrul ecologiei şi partizanul „Batkivshchynei” (unul dintre doi în guvern) a fost învinuit de fracţiuni majoritare (în afară de „Batkivshchyna”) de lobbyism şi corupţie. Dar, spre deosebire de Nalyvaichenko (SBU fiind o structură mai închisă), Shevchenko a pariat declarând că îl vor da afară pentru că nu era de acord cu oamenii lui Ianukovici propuşi de Arsenii Iaţeniuk pentru ministerul ecologiei. Şi aici s-a deschis cutia Pandorei, vechea problemă ucraineană. Toţi au început să-i învinuiască pe altcineva. Însă, fără nicio reacţie din partea Parchetului General sau a Biroului Anti-Corupţie. Vechiul bla-bla-bla care nu se termină cu nimic. Cazul lui Shevchenko se va discuta în parlament joi.
Dar acum două-trei zile în urma a apărut şi al treilea – cazul ministrului sănătăţii Alexander Kvitashvili, fostul cetăţean al Georgiei. Acesta este învinuit de Blocul lui Poroşenko că ar fi incompetent şi n-a făcut nicio reformă în domeniul sănătăţii, unul foarte sensibil pentru ucraineni. Se vede că este o lovitură dată de Poroşenko lui Iaţeniuk, şi iarăşi ar putea provoca dezbinări între Blocul preşedintelui şi Frontul Popular al premierului.

Lupte parlamentare

Pe de altă parte, „lupta” între cei doi pare a fi încă destul de blândă. Amândoi au nevoie unul de altul. Fără Frontul Popular Poroşenko nu va putea forma o alianţă cât de cât stabilă. Dar nici Frontul nu poate trece în opoziţie fiindcă nu este destul de puternic. Mai ales acum, când trebuie votate modificările în Constituţia cerute de Vest. Însă, toamna, după votul respectiv, luptele se vor izbucni cu o forţă dublă. Mai ales că Ucraina se va apropia de alegeri regionale. Iar regiunile, conform noii constituţii, vor avea mult mai multe puteri decât acum. Şi partidele iarăşi vor încerca să-i placă populaţiei. Încep chiar şi acum să devină mai populiste. Ultima lege asupra caselor de marcat obligatorii a stârnit scandalul şi ocuparea tribunei de către deputaţii din „Batkivshchyna” şi Partidul Radical, pe departe cele mai populiste din Rada. Celelalte forţe parlamentare nu vor nici ele să arate drept „asupritorii poporului”. Însă, trebuie să voteze pentru reforme, altfel nu vor obţine bani de la IMF şi pot duce ţara la default. Iar ce înseamnă asta, vedem în Grecia.
Aşadar, alianţa în prezent totuşi este nevoită să fie mai vie decât moartă. Va mai trăi cel puţin câteva luni bune.