Domnul profesor Ali Onur Özçelik predă în cadrul Departamentului de Relații Interetnice al Universității Osmangazi din Eskișehir.  După ce și-a obținut masterul în relații transatlantice la Universitatea din Birmingham, a devenit doctorat în cadrul Departamentului de Politică de la Universitatea din Sheffield. Printre obiectivele cercetărilor domnului profesor Ali Onur Özçelik enumerăm politica actorilor nestatali, mișcările sociale transnaționale, diplomația pentru actori nestatali, reprezentarea intereselor, lobby-ul și politica de vecinătate a UE, coordonând mai multe proiecte pentru tineret susținute de UE și ONU.

K.P.: Cum vor evolua relațiile dintre Uniunea Europeană și Turcia după aceste alegeri prezidențiale și parlamentare? Republica Turcia bate de zeci de ani la usa Uniunii Europene. Care sunt șansele reale ca Ankara să obțină calitatea de membru deplin al Uniunii? 

Ali Onur Özçelik: Turcia s-a prezentat la vot pe 14 și 28 mai pentru noi alegeri parlamentare și prezidențiale. Alianța Populară (Cumhur İttifakı), care este o coaliție, și-a menținut majoritatea în Parlament, în ciuda pierderii de locuri de către guvernul în exercițiu la alegerile din 14 mai. Cu toate acestea, din moment ce niciun candidat nu a primit cele 50% din voturi necesare la alegerile prezidențiale din 14 mai, un tur de scrutin a avut loc pe 28 mai. Alegerile au fost câștigate de președintele în exercițiu, Recep Tayyip Erdoğan, cu o cotă de voturi de peste 52%. Imigrația a fost problema care i-a distins cel mai mult pe cei doi candidați înainte de alegeri. În realitate, UE a monitorizat îndeaproape această problemă. Kemal Kılıçdaroğlu, care a candidat pentru o funcție ca candidat pentru Alianța Națională (Millet İtifakı), și-a dedicat toate discursurile între 14 mai și 28 mai subiectului imigrației. Uneori, el s-a adresat maselor cu sloganuri potențial de extremă dreaptă, precum „Migranții vor pleca”. Ca una dintre primele sale acțiuni, el a promis să anuleze Acordul privind migrația semnat cu UE în 2016. A mers până acolo încât a susținut că Turcia nu este „Depozitul tău de migrație” să îndemne UE. Cum ar răspunde UE dacă Kılıçdaroğlu ar câștiga alegerile nu se știe deocamdată. Ar fi naiv să credem că UE ar saluta strategia electorală a lui Kılıçdaroğlu bazată pe o poziție radicală față de imigranți. În cele din urmă, se poate spune că, deși strategia electorală construită pe sentimentul anti-imigranți ar fi putut avea un impact asupra publicului, în practică nu a avut ca rezultat o victorie electorală. Acum, în situația actuală, cum vor decurge relațiile Turcia-UE? În primul rând, sunt de părere că actualul status quo va persista o perioadă de timp și că relațiile Turcia-UE se vor concentra mai degrabă pe chestiuni strategice decât normative. În calitate de membru al Uniunii Vamale, Turcia se bazează în mare măsură pe comerțul său exterior cu țările UE. Această dependență economică continuă să motiveze Ankara să-și mențină relațiile cu Bruxelles-ul. În acest sens, Turcia va insista asupra revizuirii uniunii vamale. Pe de altă parte, UE este conștientă de poziția geopolitică a Turciei și de potențialul acesteia în domeniul securității, care a căpătat o semnificație mai mare de la conflictul din Ucraina. În acest moment, UE nu se află într-o poziție suficient de puternică pentru a ceda complet controlul Turciei către axa Rusia/China. Turcia, ca putere de mijloc, poate folosi cu pricepere acest avantaj dintre Occident și Est atunci când este necesar. De la începutul conflictului din Ucraina, se pare că Occidentul s-a mulțumit cu rolul arbitrar plasat al Turciei între Ucraina și Rusia și nu a contestat abordarea Turciei față de Rusia, fără sancțiuni. În acest sens, Turcia se va bucura de o asemenea autonomie strategică în relațiile cu Rusia. Pentru ca Suedia să intre în NATO, de exemplu, Occidentul trebuie să convingă Turcia. Turcia deține o carte semnificativă în acest sens și o va proteja în cea mai mare măsură, în special pentru stabilirea unui nou teren în relațiile sale cu Statele Unite. Examinând mesajele unora dintre șefii instituțiilor UE, Ursula Von Der Leyen și Charles Mitchell, după alegeri, mai putem deduce că UE va continua să mențină o relație tranzacțională, pragmatică, cu Turcia. Un astfel de pragmatism poate fi salutat de președintele Erdoğan, dar UE nu ar trebui să uite că milioane de oameni au susținut UE numai din cauza aspirațiilor democratice ale Turciei. Bruxelles-ul ar trebui să se confrunte cu faptul că UE poate să fi pierdut teren în eforturile sale de a promova dialogul cu societatea civilă în Turcia. Evident, disputele de lungă durată ale Turciei cu Grecia și Cipru vor rămâne pe ordinea de zi, dar Turcia își va menține poziția în special în problema Mediteranei de Est. Pe scurt, atunci când evaluăm relațiile UE-Turcia, este, de asemenea, benefic să privim cursul ca o relație strategică condusă de UE cu o țară terță, mai degrabă decât să o considerăm în cadrul unui statut de țară candidată clasică. Deși calitatea de membru cu drepturi depline este întotdeauna pe ordinea de zi, niciuna dintre părți nu are insistența sau motivația pentru a crea o agendă pozitivă cu privire la această problemă. Având în vedere că au fost deschise doar câteva capitole de la începutul negocierilor în 2005, nu este imposibil, ci mai degrabă dificil ca posibilitatea aderării cu drepturi depline să apară în noua eră.

K.P: Ar accepta Turcia un alt statut în relația cu Uniunea Europeană, cum ar fi un parteneriat strategic? 

Ali Onur Özçelik: De la cererea inițială a Turciei de aderare la UE, calitatea de membru deplin a fost întotdeauna pe masă. Astăzi, deși acest obiectiv este încă declarat retoric, criticile UE la adresa Turciei în rapoartele sale de progres nu se așteaptă de fapt ca Turcia să își îmbunătățească standardele democratice; mai degrabă, caută cooperarea Turciei în atingerea obiectivelor strategice ale UE. Recent, o nouă inițiativă, Comunitatea Politică Europeană, propusă de Emmanuel Macron. Această inițiativă include atât state membre UE, cât și state nemembre pentru a proiecta o zonă europeană mai mare. Turcia nu a participat la ultima întâlnire de la Kişinev. Scuza oficială pare să fie că acest lucru se datorează faptului că Turcia a avut alegeri. Eu personal nu cred că aceasta este o scuză reală. Türkiye nu a vrut să-l jignească pe Putin participând la această întâlnire. Dacă o astfel de inițiativă este concepută cu scopul de a stabili cele mai strânse legături cu UE chiar și fără a fi membru, Turcia nu îi va acorda prea multă valoare în acest sens. Pe scurt, dacă urmărim discursul oficial, se poate înțelege că Turcia nu și-a abandonat încă obiectivul de aderare deplină la UE. Cu toate acestea, așa cum am menționat, în timp ce calitatea de membru cu drepturi depline rămâne un obiectiv retoric, în practică, relațiile UE-Turcia progresează strategic într-o dimensiune tranzacțională.

K.P.: Cum va evolua situația geopolitică din bazinul Mării Negre, în special relațiile dintre Republica Turcia și Federația Rusă?

Ali Onur Özçelik: Întrucât nu sunt nici expert în securitate, nici cadru universitar care a efectuat cercetări privind relațiile Rusia-Turcia, opiniile mele ar trebui să fie considerate evaluări generale. Din punct de vedere geopolitic, este esențial să remarcăm că relațiile Turcia-Rusia progresează în domenii foarte diferite. Trebuie să ne asigurăm că se extinde în Siria, Libia și Asia Centrală, pe lângă Marea Neagră. În fiecare dintre aceste regiuni, relația este de fapt angajată într-o competiție strategică. Turcia este dependentă de Rusia într-o varietate de moduri. Unele dintre domeniile de dependență includ gaze naturale/petrol, venituri din turism, exporturi agricole, cooperare militară (S-400) și energia nucleară. În ceea ce privește Ucraina, însă, poziția Turciei este orientată spre păstrarea integrității teritoriale a Ucrainei și menținerea independenței acesteia în cadrul dreptului internațional. În acest sens, sunt în vigoare acorduri de apărare între Turcia și Ucraina. Eficiența dronelor turcești (Bayraktar) în Ucraina este, de asemenea, evidentă. Prin urmare, Turcia și-a demonstrat efectiv neutralitatea în acest conflict și a urmărit o diplomație de mediere eficientă în domenii precum coridorul cerealelor și schimbul de prizonieri de război. Cu toate acestea, cea mai mare îngrijorare a Turciei este prezența dominantă a Rusiei în Marea Neagră. Această împrejurare este rezultatul unei anxietăți ontologice a Ankarei. Datorită interdependenței lor reciproce, Turcia și Rusia pot în prezent să urmeze o politică echilibrată, fără a încălca domeniile celeilalte, la fel cum au făcut-o în Siria și Libia, în ciuda faptului că se află în părți opuse.

K.P.: Societatea turcă simte presiunea din mai multe puncte de vedere din prezența unui număr mare de refugiați din diferite țări, printre care Siria, Libia sau Afganistan. Care este reacția politicienilor și a oamenilor de rând în această situație? Care ar fi solutia? 

Ali Onur Özçelik: Problema imigrației este de fapt unul dintre cele mai discutate subiecte atât în rândul opoziției, cât și între susținătorii partidului de guvernământ din Turcia astăzi. Deși există un grup minoritar care pledează pentru rezolvarea acestei probleme fără a compromite principiile dreptului internațional într-o manieră liberală, numărul de grupuri din societate care se așteaptă la măsuri mai stricte este în creștere. În ultimele alegeri, preferința pentru imigranții care au dobândit cetățenia turcă a accelerat atitudinile deja anti-migranți din Turcia față de imigranți. Din perspectivă societală, problema constă în ușurința cu care acești imigranți pot trece granițele noastre și în lipsa unei politici clare de imigrație. În prezent, imigranții au devenit subiectul cel mai important într-o politică din ce în ce mai polarizată. Toată lumea este curiosă de foaia de parcurs a AKP cu privire la imigranți, care sunt prezentați drept cauzele crizelor economice sau autorii infracțiunilor. Cea mai mare așteptare în acest moment este întoarcerea lor în țările lor în mod pașnic (sau unii oameni cu forța). Liderii țărilor UE ar putea saluta victoria lui Erdogan, dar nu ar trebui să uite că Problemele măturate sub covor pot anunța tot mai mult un dezastru major sau catastrofe umane în sau în afara țărilor UE.