Alegeri legislative locale in Rusia

de | mart. 13, 2011 | Federatia Rusa, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Rusia organizeaza duminica alegeri legislative locale si nu mai putin de 24 de milioane de rusi sunt chemati la urne in ceea ce se vrea un test pentru Rusia Unita, partidul condus de premierul Vladimir Putin, acuzat tot mai des de fraude. Rusii sunt chemati la urne pentru a-si alege legislativele regionale si locale, la […]

RUSSIA/

Rusia organizeaza duminica alegeri legislative locale si nu mai putin de 24 de milioane de rusi sunt chemati la urne in ceea ce se vrea un test pentru Rusia Unita, partidul condus de premierul Vladimir Putin, acuzat tot mai des de fraude. Rusii sunt chemati la urne pentru a-si alege legislativele regionale si locale, la inceputul unui an electoral la sfarsitul caruia tara va desemna si noul Parlament national, relateaza DPA. Un purtatator de cuvant al Partidului Comunist a denuntat numeroase nereguli in procesul de votare. Aparent, observatorilor formatiunii le-a fost refuzat accesul in unele sectii, iar in unele regiuni, alegatorilor li s-au promis bilete gratuite la concerte, a spus el. Ministerul de Interne a negat aceste acuzatii. Cu putin timp inainte de alegeri, un alt partid de opozitie, Iabloko, a anuntat ca 45% dintre candidatii sai au fost respinsi de autoritatile electorale, fata de numai 0,87% dintre candidatii partidului Rusia Unita. Opozitia a subliniat si ca formatiunea premierului a primit mai multa atentie din partea presei. Printre candidati se numara si miliardarul Roman Abramovici, patronul echipe de fotbal Chelsea si fost guvernator al provinciei Ciutka, din Siberia. El participa in calitate de candidat independent. Manifestatii impotriva fraudelor electorale au avut loc in mai multe orase inainte de alegeri. Potrivit Comisiei Electorale, circa 3.200 de scrutine au loc in 74 dintre cele 83 de regiuni ale tarii, iar rata de participare, la pranz, era mai mare decat la alte alegeri. Sectiile de vot au fost deschise la ora locala 8 si se vor inchide la 20.00.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *