Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a sosit miercuri, 16 octombrie în orașul rus Kazan pentru a participa la cel de-al 16-lea summit al BRICS, în perioada 22-24 octombrie 2024. Erdoğan a spus la sosire, că țara sa dorește „sincer” să-și îmbunătățească cooperarea cu grupul BRICS. Turcia a înaintat, la începutul lunii septembrie 2024 o cerere prin care a solicitat aderarea deplină la BRICS, rivalul economic și geopolitic al Occidentului și al Americii. Nu este prima intenție a Ankarei de a adera la BRICS dar fiind o țară cu relații relativ apropiate cu Occidentul, membru NATO și candidat cheie pentru Uniunea Europeană.

Iuri Ușakov, consilierul președintelui Vladimir Putin, a confirmat că organizația va începe să revizuiască cererea Turciei înainte de Summitul BRICS de la Kazan. Aderarea Turciei la BRICS este prezentată de Moscova ca o dezvoltare majoră a organizației către un cadru global cu adevărat multipolar, precum și o alternativă pentru Sudul Global și pentru alte țări nealiniate la instituțiile vestice, în special la cerințele și politicile economico-militare ale Statelor Unite.

Turcia și-a reiterat prin acest pas o mai mare independență în politica sa externă și crezul său într-o nouă ordine economică internațională. Dar, trebuie spus că această prezență inedită a Turciei în ambele blocuri politice și economice este consecința unor factori multipli istorici la care se adaugă frustrări față de blocul occidental și ambiții de creștere a sa ca jucător important în Eurasia.

BRICS este platforma prin care China și Rusia, în primă instanță, și-au propus să contracareze influența globală a Occidentului și să exercite controlul asupra sistemului global prin propriile mijloace financiare și economice. Mecanismul internațional pentru economiile globale emergente BRICS a fost înființat pentru a aborda poziția monopolistă a țărilor occidentale dezvoltate în contextul globalizării economice și pentru a proteja mai bine interesele țărilor în curs de dezvoltare și ale națiunilor din Sudul Global. BRICS este, de fapt, o organizație care imită instituțiile occidentale aproape în oglindă și le contracarează cu noi mecanisme care doresc obținerea unei independențe și echități în raporturile in ternaționale.

BRICS a parcurs un drum lung de la zilele înființării sale în 2006. Rusia este actualul său președinte. Celor patru membri inițiali – Brazilia, Rusia, India și China – li s-a adăugat Africa de Sud în 2010, în timp ce Egipt, Etiopia, Iran și Emiratele Arabe Unite s-au alăturat în 2024, Arabia Saudită a acceptat și ea invitația iar Siria vrea să se alăture BRICS și a depus deja o cerere de aderare. Turcia a solicitat să se alăture formatului „BRICS Plus”, un club de state ce reprezintă circa 46% din populația lumii, 29% din PIB-ul mondial, 43% din producția de petrol și 25% din exporturile globale.

BRICS are propria bancă, New Development Bank, cu sediul în Shanghai, cu o alocare inițială de capital de 50 de miliarde de dolari și are, de asemenea, un Aranjament de rezervă contingentă pentru a oferi statelor membre protecție împotriva presiunilor globale de lichiditate.

Momentan, membrii nu au o politică externă sau de securitate comună. În schimb, statele membre urmăresc să coopereze în ceea ce privește expansiunea comercială și economică și să ofere ceea ce ei văd ca un contrabalans politic instituțiilor internaționale dominate de Statele Unite și Europa. Țările din Orientul Mijlociu, în special, au căutat în trecut să se alinieze intereselor SUA, dar au fost dezamăgite de politicile americane față de acestea, plus că nu vor să se alieze cu SUA și Israel, de exemplu, împotriva Iranului. Exemplul de aici este politic, dar politica afectează puternic relațiile și alianțele economice. Sentimentul acestor state izolate de nucleul de state aflate în siajul Statelor Unite găsesc în BRICS un refugiu important care le oferă o protecție și o putere de negociere altfel imposibil de obținut. Foarte important, apropierea acestor state de nucleul BRICS, că vorbim de noii membri și viitorii candidați, este pe motivul că sunt ideologic mai apropiate de cele patru state fondatoare decât de Occident.

Ce câștigă Turcia în BRICS?

În mod tradițional, țările dezvoltate occidentale au deținut și încă dețin o poziție dominantă în sistemul și normele economice internaționale, în timp ce țările în curs de dezvoltare nu au avut de ales decât să urmeze regulile și standardele stabilite de aceste națiuni dezvoltate, înrolate în unipolarismul american.

În ultimele decenii, sub valul globalizării, decalajul de dezvoltare economică și socială dintre țările dezvoltate occidentale și țările în curs de dezvoltare s-a lărgit iar decalajul de dezvoltare a devenit din ce în ce mai greu de rezolvat.

BRICS este pentru anumite țări o țintă economică ce acoperă un gol creat de lipsa apartenenței la blocul occidental format din UE și Statele Unite. Astfel, statele care doresc să facă parte din BRICS (exceptând Turcia) împărtășesc o condiție comună: nu sunt membri ai blocului occidental și sunt în general dezavantajați față de SUA și UE în multe privințe.

Majoritatea consideră că Occidentul încearcă să-și maximizeze, prin acțiuni incorecte și adesea imorale, puterea și interesele pe seama restului lumii. BRICS apare drept o variantă de a rezista dominației distructive a economiilor occidentale și a Americii. Aceste state, fără a avea șansa de a fi admise vreodată in blocul occidental și la masa bogaților, văd în BRICS singurul organism economic salvator pe care îl pot aborda, mai ales că nu au de îndeplinit condițiile de exigență cerute de occidentali. Deocamdată, BRICS nu le-a cerut să se transforme fundamental ele însele pentru a adera, așa cum le cere Europa instituțională statelor care doresc sa devină membre, de exemplu. Le acceptă așa cum sunt iar acesta pare a fi un argument suficient.

Cooperarea și organizațiile economice occidentale pot fi dăunătoare economiilor BRICS, dar le inspiră să le contracareze. Într-adevăr, modelul de cooperare economică al UE, susținut de alianța transatlantică, a funcționat bine după cel de-al Doilea Război Mondial, îmbogățindu-i pe europenii din Occident, în special. Acum, membrii BRICS, dornici de dezvoltare, urmează modelul de succes postbelic al Europei pentru a-și consolida economiile.

Decizia Turciei de a deveni membru BRICS a stârnit iritare în marile cancelarii deoarece deține avantaje geografice și economice unice de care Europa și America au nevoie. Zeii antici, Dumnezeul creștin sau Allah au dat acestui teritoriu vocația de mare nod geografic, istoric, economic și geopolitic. Situată convenabil la intersecția dintre Asia și Europa, Turcia controlează strâmtorile Bosfor și Dardanele, vitale din punct de vedere strategic, dintre Marea Neagră și Marea Mediterană. Aceste căi navigabile se numără printre cele mai importante puncte de sufocare maritime din lume, făcând din Turcia o punte ideală între Europa și Asia.

Uitatul în ograda BRICS are cauze mult mai complexe. Turcia se simte împiedicată de ordinea globală mai largă dominată de Occident să joace un rol mai mare în afacerile mondiale. Regimul Erdoğan dă vina pe Occident, în special pe SUA, pentru că a împiedicat creșterea sectorului său de apărare și a industriei sale în general și pentru că nu a permis țării să ocupe locul pe care îl merită ca putere mijlocie în ascensiune.

Blocarea de către americani a achiziționării de avioane de luptă F-35 a fost un moment de frustrare la Ankara. Nici acordul de achiziționare de către Turcia a 40 de avioane de luptă F-16 nu s-a dat fara o opoziție semnificativă în Senatul SUA.

O supărare deosebită pentru Erdoğan este componența Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite și a celor cinci membri permanenți ai săi cu drept de veto – SUA, Regatul Unit, Franța, China și Rusia – ceea ce consideră că nu reflectă realitățile geopolitice ale secolului XXI.

În politica internațională, Turcia joacă un rol semnificativ atât în ​​afacerile europene, cât și în Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, Turcia nu a reușit să adere la UE. Este membră a Uniunii Vamale a UE și unul dintre principalii parteneri comerciali ai UE. Dar Europa instituțională nu a primit-o în rândurile sale ca membru iar asta a fost motiv de clivaj între părți.

Tayyp Recep Erdoğan, exponent al Realpolitik-ului neo-otoman, are interese pragmatice iar BRICS poate reprezenta o mare afacere pentru Turcia. El a promis o politică externă independentă, care adesea se abate de la interesele aliaților săi transatlantici și europeni. Două mari obiective îi călăuzesc mandatele de președinte: reprofilarea politică și ideologică a Turciei post-kemaliste pentru a se proiecta ca putere semnificativă în lumea turcică și islamică iar al doilea caută să manevreze politica externă în măsura în care va exploata eficient interesele marilor blocuri geopolitice. Toți au nevoie de Turcia și nu e nevoie să facă o alegere exclusivă de partea cuiva. Așa zisa derivă a Turciei dinspre Occident către oponenții adunați în construcția BRICS este și o nemulțumire dinspre cancelariile europene și de la Washington care nu admit și pentru Turcia adevărul esențial din relațiile internaționale care postulează ideea că statele lumii nu au prieteni ci doar interese. Interesele Turciei pot căpăta accente nelegitime dacă se abate de la retorica pro-occidentală dar Occidentul nu poate face prea mult în a pedepsi aceste permutări ale președintelui Erdoğan. Turcia actuală este înrădăcinată într-o paradigmă neo-otomană care i-a modelat identitatea politică timp de cel puțin un deceniu. Aderarea la BRICS nu este, în fapt, decât un act de consecvență al Turciei și nu este nimic ieșit din comun fiind și un instrument de negociere deoarece i-ar oferi o platformă diplomatică mai mare de unde să-și promoveze doleanțele și să-și exercite influența. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător din partea unei țări care crede, ca mulți alții din Sudul Global, că trebuie să reformeze ordinea unipolară existentă, dezechilibrată și injustă.

Imaginea Occidentului actual aflat în declin accelerat este ferm înrădăcinată în clasa politică turcă, iar politicienii cred că autonomia strategică este biletul pentru un rol mai important pe scena mondială, mai ales că Europa complet supusă ordinelor americane pare un pariu riscant pe termen mediu și lung pentru Ankara. Oficialii administrației Erdoğan, vorbind sub anonimat, au remarcat că unul dintre motivele cererii oficiale a fost că „centrul de greutate geopolitic se îndepărtează de economiile dezvoltate”.

Componenta economică

Locația geografică specială a Turciei îi conferă acesteia o importanță strategică de neînlocuit în afacerile militare, economice și de transport energetic. Timp de decenii Turcia și-a propus să se stabilească ca un hub global pentru rutele terestre, maritime și aeriene care leagă Europa, Asia și Africa. Aderarea la BRICS îi aduce oportunități comerciale excelente și obligă guvernul să caute cât mai multe contacte prin care să poată fi utilizate aceste atuuri. BRICS ca platformă economică importantă îi oferă mai multe oportunități în acest sens, inclusiv pentru creșterea relațiilor cu China, Rusia și Iran.

Aderarea ar permite Turciei să-și consolideze câștigurile economice în Sudul global, inclusiv în Asia Centrală și în Africa, unde este jucător economic serios. Turcia dorește, de asemenea, să cultive o relație comercială mai puternică cu China.

Rusia este un alt mare partener al Turciei iar impactul aderării acum ar putea fi reciproc avantajos atât pentru Moscova, cât și pentru Ankara, deoarece cele două state au menținut relații bilaterale puternice de la începutul invaziei ruse a Ucrainei în 2022. Invazia Ucrainei a permis, în mod surprinzător, Ankarei să își dubleze relațiile comerciale și energetice cu Moscova, sprijinind în același timp Ucraina prin vânzarea de arme, parteneriate cu industria de apărare – și restricționând accesul marinei ruse la Marea Neagră, pentru a nu ieși din strategia occidentală. Moscova a câștigat, Turcia a câștigat iar Occidentul nu a putut spune că Ankara nu și-a îndeplinit obligațiile față de aliați. Turcia nu s-a alăturat niciodată Occidentului pentru a impune sancțiuni Rusiei și a devenit un cumpărător important al țițeiului rusesc.

De asemenea, a acționat ca mediator, negociind un acord de pace la Istanbul în aprilie 2022 și a făcut parte din acordul Inițiativa pentru cereale la Marea Neagră dintre Rusia, Ucraina, Turcia și Națiunile Unite, care a permis Ucrainei să exporte cereale și îngrășăminte printr-un coridor maritim sigur în Marea Neagră.

Turcia vrea să devină un stat intermediar, datorită poziției sale geografice, între piețele asiatice și cele europene. Dar la fel de bine și cu piețele africane, deoarece regăsim și statele de pe acest continent în BRICS, Egipt și Etiopia, dar și Africa de Sud. Un alt argument că Turcia are nevoie de BRICS este că economiile organizației o completează pe a sa prin conexiunile deja existente. Turcia importă jumătate din gazele naturale din Rusia, iar Inițiativa Belt and Road a Chinei își propune să conecteze regiunea cu cea mai rapidă creștere din lume, Asia de Est, cu cea mai mare piață unică din lume, Europa, Turcia fiind poziționată ca un centru- cheie de distribuție pentru Orientul Mijlociu, Africa și Asia Centrală. În acest fel, politica Ankarei dovedește pragmatism, obținând profit și dovedind valoare mare de întrebuințare pentru Moscova și Beijing.

În plus, Turcia poate vedea BRICS ca o nouă sursă potențială de finanțare, o alternativă financiară a instituțiilor dominate de Occident, cum ar fi Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional. Noii membri pot avea acces la finanțare prin intermediul băncii sale de dezvoltare, creată în acest scop.

Turcia aflată în BRICS poate deveni risc de securitate pentru Occident ?

Pasul Turciei de aderare la grupul BRICS poate însemna că țara se îndepărtează de UE sau este o mișcare politică de a pune presiune pentru a se decide integrarea acesteia în blocul comunitar? Se apreciază că acest demers nu ar fi fost făcut dacă ar fi reușit să continue negocierile de integrare în Europa.

Turcia a acumulat față de UE mai multe nemulțumiri: blocarea procesului său de aderare, stagnarea modernizării vamale și a acordului comercial precum și lipsa unei foi de parcurs pentru liberalizarea vizelor pentru cetățenii turci în călătoriile efectuate în Europa. Este posibil ca Ankara să se fi resemnat deja cu privire la intrarea ca membru în Comunitatea Europeană. Dacă Europa ezită să aducă Turcia membru în ograda sa pe motivele că nu este armonizată cu cerințele sale, apartenența la BRICS pare că sistează acest drum. O țară nu poate face parte din UE și BRICS simultan, este o antiteză geopolitică. Turcia ar trebui să facă o alegere dar Ankara nu vrea să aleagă atâta vreme cât nu i se dau ultimatumuri. Cel puțin nu acum dar în viitor nu se știe.

Teoria că propunerile lui Erdoğan de a adera la BRICS ar putea fi un artificiu de a câștiga pârghii pentru a forța aderarea Turciei la UE pare destul de puțin fezabilă dar sigur îi oferă o platformă de negociere importantă și mai ales limitează riscul de a fi sancționată dacă depășește limitele considerate maxime de către Occident deoarece Europa are puține pârghii de a o sancționa sever.

Dacă era deja membră a UE, Turcia ar fi avut puține spații de manevră pentru a-și pune în practică planurile sale de dezvoltare și extindere geopolitică. Turcia în BRICS, însă, poate face Occidentul gelos și să-i atragă atenția, pe principiul că dacă îndrăznește să o sancționeze sau să nu o sprijine, va găsi ușor refugiu la adversari.

Deși Turcia susține că intenționează să-și mențină calitatea de membru NATO cu responsabilitățile aferente asumate iar aderarea la BRICS este o continuare a strategiei sale de a ajunge la noi piețe și de a asigura noi rute comerciale, decizia sa nu va produce efecte dramatice în raport cu Occidentul. Nu are niciun interes să întoarcă spatele alianței nord-atlantice deoarece are multe beneficii de pe urma ei dar se rídică anumite semne de întrebare în ceea ce privește apartenența viitoare la NATO iar credibilitatea și funcționarea ei în cadrul alianței transatlantice ar scădea în continuare. Un sondaj German Marshall Fund privind relațiile Turciei cu aliații occidentali a concluzionat că Turcia este națiunea parteneră cel mai puțin de încredere.

Cu siguranță, Turcia a ajuns la concluzia că va rămâne cu NATO și va continua să facă o mare parte din comerțul său exterior cu Europa, unde se află principalele sale piețe de export. Dar, în urma a ceea ce unii numesc secolul asiatic, Turcia vede lumea că se mișcă într-o direcție diferită și își asigură noi oportunități precum și putere de negociere cu toți pentru a nu risca să parieze pe un cal necâștigător, așa cum arată acum Occidentul.

Recep Tayyip Erdoğan, în urmă cu circa o lună, afirma că „cei care ne spun să nu integrăm BRICS sunt aceeași care ne-au făcut să așteptăm, de ani de zile, la ușa Uniunii Europene”. În plus a clarificat că „Turcia nu se poate deconecta de lumea islamică doar pentru că este membră NATO” iar BRICS și ASEAN – Asociația națiunilor din sud-estul Asiei – sunt structuri care oferă Turciei oportunități de cooperare economică.

Este prima dată când o țară membră NATO a solicitat aderarea la un bloc economic și geopolitic rival, din nemulțumirea și neîncrederea față de mecanismele de guvernare globală dominate de Occident. Nicio altă țară din siajul occidental nu a îndrăznit așa ceva dar Erdoğan nu duce lipsă de curaj.

Dilema este cum armonizează Turcia statul de membru NATO și aliat al Occidentului cu statutul de membră a BRICS, care va deveni și un organism de generare de securitate pentru membrii săi?

NATO este expresia unipolarismului american iar BRICS este văzut ca un concurent și contestatar al ordinii americane. Dușmanul Americii, Rusia prezidează BRICS, în timp ce membrii NATO caută să sprijine Ucraina atacată de Federația Rusă. Decizia Turciei este, pe hârtie, greu de acceptat pentru Occident. Vorbim, în acest caz, de Turcia care nu este la prima escapadă în afara cadrului agreat de zeci de ani cu Statele Unite. Americanii și alți aliați NATO au criticat achiziționarea de către turci a sistemelor de apărare antirachetă sol-aer S-400 de la Rusia în 2017 și din 2022. Aceeași Turcie a blocat aderarea suedeză și finlandeză la NATO înainte de a renunța în cele din urmă la opoziție.

Uniunea Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la cererea de aderare la organizația BRICS, spunând că, în calitate de candidat la aderarea la UE, Ankara trebuie să „respecteze” „valorile” UE și preferințele de politică externă, în ciuda faptului că este liberă să se alăture alianțelor pe care le alege.

Erdoğan se află deja într-o situație politică dificilă, încercând să-și echilibreze interesele cu NATO, pe de o parte, și țările musulmane, de cealaltă. Nu vrea să piardă încrederea Occidentului dar nu poate să dezamăgească lumea musulmană din care face parte și pe care vrea să o conducă asemeni vechilor sultani. De asemenea, supărarea Turciei crește față de incapacitatea Statelor Unite, în special, și a Occidentului, în general, de a opri asaltul Israelului asupra palestinienilor din Gaza și temerile de un conflict militar extins în Orientul Mijlociu. Ieșirile furioase ale președintelui Erdoğan față de Israel s-au înmulțit exponențial în ultimul an.

Turcia sprijină, de asemenea, Hamas, clasificată drept organizație teroristă de Uniunea Europeană, precum și de Statele Unite, și alte câteva țări. În țările din Orientul Mijlociu, influența culturală și istorică a Turciei este incontestabilă. Spectacolele de televiziune, filmele și muzica turcești sunt foarte populare în țările arabe din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, sporind foarte mult influența sa culturală și oferindu-i o putere discretă considerabilă de a se implica acolo.

Deciziile Turciei de politică externă și de securitate au pătat deja imaginea țării în capitalele occidentale dar Turcia nu este dispusă să se transforme pentru a se adapta cerințelor europene, pur si simplu este prea mare, prea strategică și are un regim politic autoritar, dezinteresat să meargă pe narativul occidental.

O astfel de mișcare pune Turcia într-o poziție cheie ca punte diplomatică între Est și Vest, precum și între Nord și Sud, cu un picior în fiecare dintre aceste tabere, întărindu-și totodată poziția în toate taberele.

în cadrul BRICS, Turcia ar putea funcționa liniștită ca membru atât timp cât organizația va funcționa, înainte de orice, ca o platformă economică și comercială. Dar, dacă, BRICS va evolua într-o organizație politică și de securitate, în acest caz va fi pus un mare semn de întrebare vizavi de apartenența Turciei la NATO.

Cu toate acestea, locația strategică a Turciei între Vest și Est o face critică pentru misiunile NATO și SUA în regiune, iar Ankara a semnat un acord cu UE în 2016 prin care a stăvilit, contra cost, migranții ilegali care ajung în Turcia în drumul lor către Occident.

În ciuda rolului țării în aceste crize internaționale, neîncrederea dintre Turcia și aliații săi rămâne puternică. Relațiile sale cu SUA și UE sunt mai puțin decât ideale dar guvernul turc dorește totuși să mențină legăturile cu Occidentul. Turcia vrea să joace tare și să facă parte, în cea mai fericită situație, din ambele blocuri, un deziderat mai curând iluzoriu. Deși BRICS produce 36-37% din PIB-ul global, Uniunea Europeană rămâne principalul partener al Turciei pentru comerț și investiții și principala sa piață de export. Turcia vrea să rămână prinsă în ancora vestică dar crede în flexibilitatea de a jongla cu actorii internaționali, menținând o neutralitate profitabilă.

„Turcia poate deveni o țară puternică, prosperă, prestigioasă și eficientă dacă își îmbunătățește relațiile cu Estul și Occidentul simultan”, declara Tayyp Recep Erdoğan la începutul lunii septembrie. „Orice altă metodă decât aceasta nu va aduce beneficii Turciei, ci îi va dăuna”.