2012 – liberalizarea regimului de vize UE pentru R.Moldova?

de | iul. 28, 2011 | R. Moldova, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

R. Moldova ar putea face mari progrese în domeniul liberalizării regimului de vize şi al integrării în UE, pe parcursul preşedinţiei Poloniei la Consiliul Uniunii Europene.

Moldova-UE-steaguriR. Moldova ar putea face mari progrese în domeniul liberalizării regimului de vize şi al integrării în UE, pe parcursul preşedinţiei Poloniei la Consiliul Uniunii Europene. Declaraţia a fost făcută joi, în cadrul clubului de presă al Asociaţiei pentru Politică Externă, consacrat priorităţilor preşedinţiei poloneze a UE. Valeriu Gheorghiu, directorul Departamentului Integrare Europeană din cadrul Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a declarat că, pe parcursul celor şase luni în care Polonia va deţine preşedinţia UE, Republica Moldova ar putea realiza mai multe prevederi ale planului de integrare europeană. „Polonia cunoaşte situaţia ţării noastre, are experienţă în domeniul integrării europene şi de aceea ne poate ajuta în procesul de integrare a Moldovei în UE. În acest sens, ne propunem ca în viitorul apropiat să desfăşurăm prima şi a doua etapă a procesului de liberalizare a regimului de vize, să negociem şi să creăm zona de liber schimb şi să ducem la bun sfîrşit liberalizarea spaţiului aerian” a mai adăugat Valeriu Gheorghiu, citat de Moldpres. Bogumil Luft, ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, a declarat că Republica Moldova se va putea integra în UE în momentul în care va deveni o ţară dezvoltată şi prosperă. „Moldova trebuie să fie văzută ca o ţară stabilă, care se dezvoltă şi se reformează, în care clasa politică este unită în vederea realizării reformelor. Pentru integrarea în UE, Moldova ar trebui să realizeze o reformă administrativă pentru crearea unui sistem de autoguvernare locală, să-şi reformeze sistemul juridic şi să creeze un cadru legal favorabil dezvoltării economiei şi combaterii corupţiei” a menţionat Bogumil Luft. Primul Plan individual de Acţiuni dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost semnat în 2005, iar discuţiile pe marginea liberalizării regimului de vize au început la 15 iunie 2010.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *