13 septembrie – Ziua Pompierilor din România

de | sept. 13, 2011 | Info Militar, România, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Un ceremonial militar cu depuneri de coroane şi jerbe de flori în onoarea ostaşilor pompieri căzuţi la datorie, cu participarea Gărzii şi a Detaşamentului de onoare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al municipiului Bucureşti va avea loc marti, când se sărbătoreşte Ziua Pompierilor din România şi se aniversează 163 de ani de la bătălia din Dealul Spirii.

pompieri 1Un ceremonial militar cu depuneri de coroane şi jerbe de flori în onoarea ostaşilor pompieri căzuţi la datorie, cu participarea Gărzii şi a Detaşamentului de onoare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al municipiului Bucureşti va avea loc marti, când se sărbătoreşte Ziua Pompierilor din România şi se aniversează 163 de ani de la bătălia din Dealul Spirii. La 13 septembrie 1848, în Dealu Sprii, Compania de Pompieri din Bucureşti, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a învins o oaste otomană. 166 de pompieri români au rezistat cu îndârjire în faţa celor 5.000 de ieniceri, Bătălia din Dealul Spirii rămânând în istorie ca un act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluţiei de la 1848, iar data de 13 septembrie a fost aleasă drept dată aniversară pentru curajul şi devotamentul luptătorilor cu focul. Iniţiat la 1833, proiectul de organizare „Formiruirea comandei de foc supt numirea de roată de pompieri pentru oraşul Bucureşti”, va fi aplicat de ambiţiosul domn al Moldovei, Mihail Grigore Sturza, la Iaşi, în anul 1835, unde apărea prima unitate de pompieri militari din România. După numai patru luni şi jumătate, la 15 mai, în acelaşi an, „roata de pojarnici” de la Iaşi intra în funcţiune. Caracterul său militar îl confirma însăşi denumirea de „roată”, corespunzând structurii şi organizării companiei, ca subunitate militară valabilă şi astăzi. Cazarma în care funcţionau reguli militare, personalul care provenea de la alte unităţi militare şi care îşi menţinea gradele, uniforma (în bună măsură), obligaţiile şi drepturile aferente, instrucţia cu specific militar (dar şi profesional, în branşa pompierilor), dotarea cu armament de infanterie, confirmau ideea organizării de tip militar a primei unităţi de pompieri. În 1845 apărea la Bucureşti o structură similară, cu efective considerabil mai mari decât ale celei din Iaşi, după cum şi capitala Valahiei era mai întinsă şi mai populată decât a Moldovei. Un moment important pentru dezvoltarea corpului de pompieri din Bucureşti se petrece în 1845 atunci când sub George Bibescu roata de pompieri ajunge la 7 ofiţeri şi 256 de soldaţi astfel încât Marele Foc din 23 Martie 1847 (Prima zi de Paşte) găseşte serviciul pompierilor bine organizat. pompieri2Domnitorul Alex. Ioan Cuza dă o deosebită atenţie organizaţiei de pompieri militari prin înfiinţarea decoraţiei ,,Pro Virtutea Militară” şi îi citează prin ordine de zi către toată oştirea ca exemplu de disciplină şi administraţie model, precum şi pentru curajul ce-l arată la diferite incendii”. La venirea regelui Carol I existau 2 unităţi de pompieri militari şi anume: Batalionul pompieri Bucureşti şi Compania pompieri Iaşi dar în anii următori se înfiinţează unităţi în majoritatea oraşelor din ţară iar la Războiul de Independenţă din 1877 pompierii se remarcă în primele linii. Sub domnia Regelui Ferdinand pompierii militari se organizează tot mai solid pe măsură ce echipamentul de intervenţie cu tracţiune animală începe să fie înlocuit cu mult mai modernele automobile. Contactele europene, mai ales cu Regimentul de pompieri din Paris, aderarea la primul organism internaţional de profil, constituit în anul 1900, „Comitetul Tehnic Internaţional al Focului”, la care România este membru fondator, au impus începerea reorganizării pompierilor români, proces întrerupt de primul război mondial. Separarea de artilerie s-a produs la 2 august 1929, prin înfiinţarea Comandamentului Pompierilor, care făcea parte din structurile armatei române, iar, sub aspect administrativ, depindea de Ministerul de Interne. Această organizare a fost legiferată în anul 1936 când, pentru prima oară, se defineau misiunile pompierilor militari: „prevenirea şi combaterea sinistrelor pe tot cuprinsul tării”. Tot din acea perioadă datează şi investirea acestora cu atribuţii concrete în domeniul protecţiei civile, cel de-al doilea război găsindu-i organizaţi, până la nivelul subunităţilor, ca formaţiuni militare de pompieri – apărare pasivă. Anii postbelici au conservat forma de organizare tradiţional militară a instituţiei pompierilor, procesul de modernizare cuprinzând, deopotrivă, planul conceptual şi cel material, la nivelul realităţilor tehnico – economice.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *