Vlad Filat si Vladimir Putin, convorbire telefonica despre gaze

de | dec. 27, 2011 | Federatia Rusa, R. Moldova, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Prim-ministrul Vlad Filat a avut luni o convorbire telefonică cu prim-ministrul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

gaze-Filat-PutinPrim-ministrul Vlad Filat a avut luni o convorbire telefonică cu prim-ministrul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Cei doi premieri au făcut o scurtă trecere în revistă a relaţiilor bilaterale, menţionând caracterul lor ascendent în ultimii ani. De asemenea, a fost menţionat faptul că toate înţelegerile la care s-a ajuns anterior, în cadrul întrevederilor dintre cei doi premieri, se implementează în modul corespunzător, ceea ce este încă o dovadă a eficienţei contactelor la acest nivel.
În context, a fost abordat şi subiectul livrării de gaze naturale Republicii Moldova. Contractul actual expiră la data de 31 decembrie 2011. Vlad Filat şi Vladimir Putin au menţionat necesitatea continuării negocierilor în vederea semnării unui nou Acord şi s-au arătat convinşi că acesta va fi în beneficiul ambelor părţi.
Cei doi premieri s-au felicitat reciproc cu ocazia sărbătorilor de iarnă, urând popoarelor celor două ţări prosperitate şi noi realizări în noul an. De asemenea, Vlad Filat şi Vladimir Putin au convenit asupra dezvoltării în continuare a dialogului şi a relaţiilor bilaterale în beneficiul cetăţenilor ambelor state.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *