Vlad Filat cere investigarea autonomistilor din Consiliul Municipal Balti

, ,
 

Prim-ministrul Republicii Moldova Vlad Filat a solicitat Serviciului de Informaţii şi Securitate, Procuraturii Generale şi Ministerului Afacerilor Interne să investigheze cazul de încălcare a normei legale de către Consiliul Municipal Bălţi, care a decis joi desfăşurarea unui referendum local pe data de 9 septembrie 2012 în problema extinderii autonomiei locale a acestui municipiu.
De asemenea, primul ministru a solicitat şefului Oficiului Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova să atace în instanţa de judecată decizia Consiliului Municipal Bălţi, după intrarea ei în vigoare, luând în calcul gravele încălcări ale legislaţiei în vigoare admise de Consiliu în procesul de adoptare a acestei decizii. Premierul califică această decizie drept ilegală şi cere să fie întreprinse toate măsurile necesare pentru anularea ei.
Consilierii comunişti de la Bălţi au decis joi, în cadrul şedinţei Consiliului Municipal, organizarea unui referendum privind statutul de autonomie pentru Bălţi. Prin decizia aprobată de consilieri se propune ca referendumul să aibă loc pe data de 9 septembrie 2012. În cadrul plebiscitului urmează să fie adresată întrebarea: „Sunteţi de acord cu extinderea autonomiei municipiului Bălţi în componenţa Republicii Moldova?”. Răspuns: „Da”/„Nu”.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *