Viktor Ianukovici vrea sa duca Ucraina mai aproape de Rusia si mai departe de NATO

de | nov. 17, 2009 | Federatia Rusa, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Liderul propus al Partidului Regiunilor din Ucraina, Viktor Ianukovici, a declarat ...

1253104747_ianukLiderul propus al Partidului Regiunilor din Ucraina, Viktor Ianukovici, a declarat in primul sau interviu acordat pentru presa occidentala ca isi doreste, in cazul in care va castiga alegerile prezidentiale din 10 ianuarie 2010, ca tara sa restabileasca relatii stranse cu Rusia si sa nu adere la NATO pana cand acest lucru nu va fi dorit de toti ucraineni, informeaza cotidianul de peste Ocean, Wall Street Journal. De asemenea, acesta a tinut sa precizeze ca, si in 2004, el a fost in realitatea castigatorul alegerilor prezidential pierdute in fata pro-occidentalului si actualului presedinte ucrainean, Viktor Iuscenko. Ianukovici este favorit printre candidatii la presedintia Ucrainei, scrie The Wall Street Journal. In luna octombrie, cota sa de popularitate era de 29%, pe locul doi situandu-se actualul premier Iulia Timosenko, cu 20%, potrivit datelor furnizate de Centrul pentru sondarea opiniei publice „Razumkov”. Este de asteptat ca Timosenko si Ianukovici sa ajunga in turul doi al alegerilor.

Ascensiunea lui Ianukovici

Reafirmarea politica a lui Ianukovici are loc in contextul in care Executivul de la Kiev nu a reusit sa realizeze reformele promise, din cauza altercatiilor permanente dintre Viktor Iuscenko si Iulia Timosenko, noteaza publicatia americana. Partidul Regiunilor, condus de Ianukovici, a reusit sa-l determine pe Iuscenko sa semneze o lege ce prevede o majorare semnificativa a salariilor si pensiilor, impotriva careia se pronunta categoric Iulia Timosenko, in opinia careia aceste majorari nu vor putea fi asigurate de bugetul saracit al statului ucrainean.  De asemenea, in data de 16 noiembrie, unul dintre apropiatii lui Ianukovici a facut apel la o revizuire a contractelor privind livrarile de gaz din Rusia, contracte ce fusesera semnate de Timosenko la Moscova, in luna ianuarie. Potrivit „regionalilor”, aceste contracte sunt extrem de dezavantajoase pentru Ucraina. Potrivit analistilor, de data aceasta Rusia mizeaza pe mai multi candidati deodata in alegerile prezidentiale din Ucraina. Premierul rus Vladimir Putin manifesta o atitudine mai blanda ca inainte, acceptand sa discute si cu Iulia Timosenko, care la randul sau pastreaza tacerea in ceea ce priveste aderarea Ucrainei la NATO, dar care se pronunta pentru integrarea tarii in Uniunea Europeana (UE) si in favoarea unor relatii pragmatice cu Rusia, afirma publicatia americana.

Esecul lui Iuscenko

Revolutia Portocalie initiata de Iuscenko in noiembrie 2004 nu a reusit sa propulseze Ucraina in randul statelor Uniunii Europene iar coruptia si instabilitatea sunt inca foarte prezente in viata publica de la Kiev, opineaza Olena Pristaiko, cercetator la Centrul UE-Rusia din Bruxelles, specializata in politici ale UE vizavi de spatiul post-sovietic, citata de portalul Euobserver. Conform sondajelor, presedintele Iuscenko se afla intr-o totala cadere libera in preferintele electoratului ucrainean. Liderul de la Kiev este creditat cu aproximativ 3-4% din intentiile de vot in ciuda faptului ca el se arata foarte optimist in privinta unui al doilea mandat la carma Ucrainei.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *