Uniunea Europeana trebuie sa negocieze in bloc cu Rusia contracte pentru gaze

, , , , , ,
 

Comisarul european Gunther Oettinger indeamna la unitate energetica

Comisarul european Gunther Oettinger indeamna la unitate energetica

Uniunea Europeana ar trebui sa negocieze in bloc cu Rusia contractele pentru livrarea de gaze, intrucat anumite tari membre nu au influenta necesara pentru incheierea unei afaceri profitabile, a declarat, la Riga, comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger. „Daca vom merge sa negociem impreuna un contract pentru livrarea gazelor pe piata europeana, ne vom situa pe o pozitie mai buna pentru fiecare stat membru, pentru fiecare societate si pentru fiecare consumator din interiorul Uniunii”, a declarat in fata ziaristilor Oettinger, aflat in vizita in Letonia. Pretul gazului natural in Letonia este cu 30 la suta mai mare decat in Germania, a subliniat Oettinger in cadrul unei reuniuni a Partidului Popular European desfasurate la Riga. El a pus aceasta discrepanta pe seama acordurilor bilaterale incheiate pentru achizitionarea de gaze, scrie presa internationala, preluata de agentia KARADENIZ PRESS. Tara baltica cu o populatie de 2,2 milioane de locuitori, Letonia, republica sovietica pana in 1991, depinde in totalitate de gazul rusesc. Societatea letona pentru distributia gazelor, Latvijas Gaze, detinuta in parte si de gigantul rus Gazprom, a semnat, in februarie, cu Moscova, un contract pe termen lung, care se intinde pana in anul 2030. Potrivit datelor de care dispune UE, letonii platesc in medie cu 24 la suta mai mult pentru gaze decat lituanienii, vecinii lor de la sud, si cu 32 la suta mai mult decat estonienii, vecinii din nord, desi cele trei tari sunt conectate la aceeasi retea. „Uniunea Europeana si statele sale membre au relatii bune de parteneriat cu Rusia. Dar parteneriatul semnifica un parteneriat, nu o dependenta”, a subliniat Oettinger.

Rusia spune ca nu pune piedici proiectului Nabbuco

Rusia nu intentioneaza sa impiedice proiectele la care nu participa, dar va continua sa demonstreze partenerilor sai beneficiile cooperarii energetice cu ea, a declarat presedintele rus Dmitri Medvedev, in timpul unei conferinte de presa, la Baku, capitala Azerbaidjanului, unde se afla intr-o vizita oficiala. „Pozitia rusa este ca nu putem si nu trebuie sa impiedicam niciun proiect alternativ. Acest lucru este inadmisibil. Trebuie sa aratam insa avantajele cooperarii cu noi”, a afirmat Medvedev, raspunzand la intrebarea adresata de un ziarist daca relatia de cooperare in domeniul energiei dintre Azerbaidjan cu Rusia este compatibila cu participarea Baku la proiectul de gazoduct european Nabucco de transport al gazelor naturale de la Marea Caspica, ocolind Rusia.
La randul sau, presedintele azer Ilham Aliev a afirmat ca tara poate furniza gaze timp de mai multe decenii: rezervele prospectate ale Azerbaidjanului se cifreaza la aproximativ 2.000 de miliarde metri cubi de gaze, iar rezervele estimate – la circa 5.000 de miliarde metri cubi. „Nu consideram activitatea noastra in sectorul gazier o ocazie de a acorda preferinta unui concurent in detrimentul altuia. Nu ne conducem dupa considerente politice, ci dupa practica economica existenta” , a adaugat Aliev.
Perceput ca un rival al conductei ruse South Stream, Nabucco a fost conceput pentru a livra gaze naturale din Marea Caspica spre Austria prin Azerbaidjan, Georgia, Turcia, Bulgaria, Romania si Ungaria, bucurandu-se de sprijinul UE si SUA. Este prevazut cu o capacitate de 31 miliarde de metri cubi pe an, circa 5 la suta din necesarul de gaze al UE in perspectiva anului 2020. Costurile proiectului sunt estimate la 7,9 miliarde de dolari.

Romania si Nabucco

Recent, referindu-se la de efortul diplomatic pentru realizarea proiectului Nabucco, Traian Basescu a declarat ca acesta este “un proiect in care au fost momente in care Romania pur si simplu s-a singularizat, ramanand singurul sustinator al proiectului, dupa ce foarte multi se repezeau pe South Stream, pe tot soiul de alte proiecte. Am fost cea mai consecventa tara in sustinerea proiectului Nabucco si, din acest punct de vedere, Ministerul de Externe a avut un rol extraordinar. Au fost momente in care Nabucco parea un proiect ratat, probabil si consecventa extraordinara a Romaniei a fost un pilon al realizarii acestui proiect, s-a trecut deja de faza la care parlamentele nationale sa ratifice acordul, suntem in stadiul in care ne pregatim de implementarea proiectului”. “Am dezvoltat o politica de constructie a unor relatii cu statele din zona Caspica si din Asia Centrala si se mentine prioritatea de a dezvolta aceste relatii in mod deosebit cu Azerbaidjanul, Turkmenistanul si Kazahstanul. Sigur, Georgia este in zona Caspica, dar in aceste trei tari am avut intalniri, si la Bucuresti, si in capitalele celor trei tari cu sefii de stat, cu guvernele, exista disponibilitatea cooperarii, proiectul AGRI este un astfel de proiect care arata disponibilitatea unor tari din zona Caspica sa coopereze cu Romania si cu Uniunea Europeana, exista aceeasi disponibilitate si in tari precum Turkmenistanul sau Kazahstanul si trebuie sa valorificam pozitia noastra geografica. Deci, se mentine prioritatea consolidarii relatiilor cu tari ca Azerbaidjanul, Turkmenistanul si Kazahstanul”, a continuat Traian Basescu.

SUA vs. Federatia Rusa

“Daca discutam de relatia cu SUA, stim foarte bine si va trebui sa mentinem suportul SUA pentru proiectele alternative de energie si stim foarte bine ca pozitia Romaniei este sustinuta atat in ceea ce priveste proiectul Nabucco, cat si in ceea ce priveste terminalul LNG, terminalul de gaze lichefiate de la Constanta. Eu sper ca studiul pe care Statele Unite il fac legat de amplasarea terminalului de gaze lichefiate in portul Constanta sa ne fie pus la dispozitie pana la sfarsitul acestui an, el fiind finantat de Agentia de Dezvoltare a Statelor Unite. Perspectiva noua care se deschide, si aici trebuie facut un efort diplomatic din nou la Uniunea Europeana, este cea legata de proiectul AGRI, unde diplomatia romaneasca trebuie sa fie extrem de vivace. Pe 14, la Baku, vom semna o declaratie comuna a presedintelui azer, georgian, roman – si, in ultima clipa, noi am dat o solutie de invitare si a Ungariei in acest proiect si o sa va dau explicatia de ce -, pe 14, deci, vom semna declaratia comuna de realizare a proiectului AGRI intre cele patru state. In urma discutiilor pe care le-am avut cu premierul Viktor Orban, i-am propus si Ungariei sa fie fondator al acestui proiect. Celelalte doua state au acceptat, Ungaria a acceptat si ea. Stiti foarte bine ca terminam interconectarea intre sistemul de transport gaze romanesc si cel al Ungariei pana la sfarsitul anului. Aceasta interconectare permite tranzitul de gaze de la Constanta, prin Ungaria, catre Europa, Ungaria fiind cuplata cu sistemul austriac. De la semnarea declaratiei la nivelul sefilor de stat si de guvern, la Baku, pana la punerea in aplicare a proiectului este o cale lunga si ea nu poate deveni o realitate fara un efort diplomatic consistent. Ce trebuie inteles este ca acesta nu este un proiect concurent cu proiectul Nabucco; dimpotriva, este o noua alternativa la solutia existenta si aceasta este abordarea pe care noi o avem din acest punct de vedere”, a mai spsu seful statului roman.
In cee ce priveste relatia cu Federatia Rusa, acesta afirmat ca “este o relatie cu suisuri si coborasuri, cu momente bune si momente mai putin bune. Dar trebuie sa ramanem consecventi in doua aspecte. Primul si cel mai important este acela ca trebuie sa gasim formulele de cooperare cu Federatia Rusa. Al doilea aspect este acela ca trebuie sa gasim formulele de cooperare cu Federatia Rusa in conditii de respect reciproc si de intelegere a intereselor ambelor parti. Aici avem uneori interese divergente. Interesul nostru, spre exemplu, dau un exemplu, este ca Nabucco sa devina o realitate, ca proiectul AGRI sa devina si el o realitate. Sigur ca nu este acelasi interes cu al Federatiei Ruse, care ar vrea South Stream-ul sa devina o realitate. Dar pentru asta nu trebuie sa ne suparam unii pe altii”.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *