Un nou protest: Iulia Timosenko refuza tratamentul medical

de | mai 16, 2012 | Știri, Ucraina, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, transferată de la închisoare la un spital săptămâna trecută, şi-a întrerupt tratamentul pentru a protesta faţă de divulgarea unor informaţii cu privire la îngrijirile sale medicale.

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, transferată de la închisoare la un spital săptămâna trecută, şi-a întrerupt tratamentul pentru a protesta faţă de divulgarea unor informaţii cu privire la îngrijirile sale medicale.
Opozanta, care suferă de hernie de disc şi a ieşit recent dintr-o grevă a foamei de 20 de zile, „a refuzat să mai primească îngrijiri medicale”, a indicat ministrul adjunct al Sănătăţii Oleksandr Tolstanov într-o conferinţă de presă. Fostul premier ucrainean va lua o decizie definitivă cu privire la tratament după consultări cu fiica şi avocatul ei, a adăugat acesta.
Iulia Timoşenko a refuzat să îşi continue tratamentul „în semn de protest”, după ce serviciul penitenciar a publicat luni informaţii cu privire la procedurile medicale de la spital, în special la programele de vizită ale medicilor, a afirmat fiica opozantei, Evghenia. Un responsabil al filialei regionale a serviciilor penitenciare a declarat însă că documentul în cauză nu precizează serviciile medicale furnizate lui Timoşenko.
Decizia opozantei de a-şi întrerupe tratamentul intervine în contextul în care medicul german al Iuliei Timoşenko, neurologul Lutz Harms de la clinica berlineză Charite, a anunţat că va părăsi Ucraina în curând, transmite Agerpres. El a precizat că plecarea era „prevăzută de la bun început” şi că va fi înlocuit cu un alt coleg german. „Niciun medic de la Charite nu poate pleca pentru mai multe săptămâni, de aceea avem un sistem de rotaţie”, a subliniat dr Harms, fără a preciza data plecării sale. Medicul a denunţat marţi „supravegherea permanentă” a opozantei, tratamentul ei în aceste condiţii devenind „problematic”.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *