UE şi SUA ar putea deveni mediatori în diferendul transnistrean

, , , , , ,
 

OSCE nu a reusit rezolvarea diferendului transnistrean

OSCE nu a reusit rezolvarea diferendului transnistrean

A patra reuniune informală din anul acesta în formatul ‘5 + 2’ (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE, plus UE şi SUA, ca observatori) cu privire la soluţionarea diferendului transnistrean, s-a încheiat marţi la sediul OSCE din Viena, se arata intr-un comunicat al Biroului de integrare al guvernului de la Chişinău, citat de mass-media de la Bucuresti, preluata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Cu această ocazie, vicepremierul Victor Osipov a trecut în revistă acţiunile executivului său în vederea sprijinirii populaţiei şi producătorilor din regiunea transnistreană. El a subliniat că recenta decizie a guvernului de a facilita exporturile pe calea ferată a produselor din Transnistria va elimina o sursă de tensiune ce afectează procesul de negocieri.
În urma reuniunii, ‘participanţii au convenit să întreprindă în viitorul apropiat noi acţiuni în formatul ,’5 + 2’, precum şi în alte formate, în scopul promovării măsurilor de consolidare a încrederii intre cele doua maluri ale Nistrului. Remarcând intensificarea acţiunilor partenerilor internaţionali, inclusiv declaraţiile şi iniţiativele lor la cel mai înalt nivel, Victor Osipov a declarat că ‘toate acestea indică posibilitatea ca Uniunea Europeană şi SUA să devină mediatori în conflictul transnistrean, cu acelaşi statut ca Rusia, Ucraina şi OSCE’.
Reamintim ca din anul 1994, convorbirile cu privire la Transnistria s-au desfăşurat în formula de cinci participanţi: Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE. Din 2005, formatul negocierilor în problema transnistreană s-a extins prin includerea UE şi SUA ca observatori.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *