Ucraina, condamnata la instabilitate politica

, , , ,
 

Iulia Timosenko, devenita martira a opozitiei de la Kiev

După alegerile parlamentare din toamna acestui an, Ucraina se va alege cu un parlament pestriț și instabil. Analiștii politici ucraineni consideră că una din cauzele instabilității este revenirea la sistemul mixt pentru alegerea membrilor Radei Supreme, când 50% din parlamentari provin din circumscripțiile uninominale, iar alții 50% de pe listele de partid.
Deși acest sistem pare mai eficient decât atunci când parlamentarii sunt aleși doar pe listele de partid, pentru că alegătorii pot influența astfel deciziile Parlamentului și îi pot cere socoteală oricând alesului din circumscripție, analiștii spun că Partidul Regiunilor, care a schimbat legislația electorală recent, a avut alte motive, decât presiunile societății civile.

Parlament santajabil

Președintele Viktor Ianukovici știe că parlamentul care va fi ales în toamnă va fi instabil atât pentru opoziție, cât și pentru putere. Olexandr Palii, analist la Institutul de Politică Externă al Academiei de Diplomaţie din cadrul Ministerului de Externe ucrainean, considera că în aceste condiții Ianukovici își dorește limitarea prerogativelor legislativului și concentrarea puterii în mâinile sale.  „Deputații care vor ajunge în Parlament de pe urma alegerilor în circumscripții uninominale vor avea pretenții mari atunci când se va ajunge la vot. Din start ei vor șantaja partidele mari să li se dea beneficii și drepturi. Discuții vor fi și atunci când va fi distribuit bugetul național, care este mic și nu ajunge la toți. Astfel, responsabilitatea Radei Supreme față de procesul bugetar ar putea fi redusă și trecută la atribuțiile președinției”, menționează Palii.

Sistem contestat

De instabilitatea legislativului de la Kiev este sigur și directorul Centrului de cercetări politice „Penta”, Volodymyr Fesenko. „După revenirea la sistemul electoral mixt, nici opoziția, nici puterea nu vor deține majoritatea. Mă refer la o majoritate stabilă și sigură, pentru că o jumătate din deputați vor fi aleși în circumscripții, printre aceștia fiind oameni apolitici sau reprezentanți ai partidelor regionale mici”, a subliniat Fesenko, precizând că viitorul legislativ nu va fi mai puțin conflictual decât cel actual.

Razbunarea lui Timosenko

Alegerile parlamentare din Ucraina vor avea loc pe 30 octombrie 2012. Acum câteva luni, două partide de opoziție – Batkivșcina, condus de Iulia Timoșenko, și Frontul Schimbărilor, în funte cu fostul speaker Arsenii Iațeniuk, și-au unit eforturile. Se presupune că cele două formațiuni vor constitui un bloc electoral, pentru a înlătura Partidul Regiunilor de la guvernare. Potrivit sondajelor, Batkivșcina, Frontul Schimbărilor și partidul boxerului Vitalii Kliciko „Udar” (care nu a aderat la opoziția unită) ar putea învinge Partidul Regiunilor.
Unii analiști însă prevăd un scor bun pentru partidul Batșivșcina, datorită situației în care se află fostul premier, dar și cerințelor neîncetate ale oficialilor europeni către actuala putere ca Iulia Timoșenko să fie eliberată din detenție și să poată candida liber pe lista formațiunii sale la alegerile din toamnă.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *