Ucraina aşteaptă „miracolul georgian”

, , , , , , ,
 
Miheil Saakasvili, noua imagine a luptei anticoruptie in Ucraina

Miheil Saakasvili, noua imagine a luptei anticoruptie in Ucraina

Fostul preşedinte al Georgiei Miheil Saakaşvili deja de o lună şi jumătate este guvernator al Regiunii Odesa. Este unul dintre puţine cazuri din toată istoria mondială, când un om care de la început fusese preşedinte al unei ţări, de bună voie devine şeful unei regiuni a celeilalteia. Acest lucru chiar merită explicat şi analizat.
Saakaşvili avea totdeauna şi are până acum o faimă extrem de bună în Ucraina. Reprezintă pentru ucraineni un tip de politicieni-reformatori care şi-a schimbat ţara fără dar şi poate, prefăcând-o parcă într-un adevărat rai de pe pământ. În plus, destul de puţini ucraineni au fost vreodată în Georgia ca să judece ei înşişi, dacă aceste reforme au schimbat viaţa georgienilor cu adevărat, sau este doar o publicitate reuşită. Toţi însă au auzit de reforma poliţiei, de exterminarea totală a corupţiei, de lupta crâncenă împotriva criminalităţii, de prilejul de a face afaceri şi de dezvoltarea turismului. Pentru puţinii care s-au dus acolo, simbolul preşedinţiei lui Saakaşvili este oraşul Batumi, cel mai mare şi frumos centru turistic al Georgiei. Bineînţeles, ucrainenilor le-a plăcut enorm.

Exemplu de la Tbilisi

Toatea astea au permis să se vorbească de „miracolul georgian”. În Ucraina au fost editate mai multe cărţi, scrise mai multe articole şi făcute mai multe programe pe chestiunea „De ce Georgia a reuşit?” Cu alte cuvinte, Saakaşvili şi echipa lui au devenit în Ucraina un simbol al schimbărilor adevărate, al unei vieţi cinstite, fără mite şi fără criminal, pe care ucrainenii o visează în suflet, – chiar dacă nu prea sunt pregătite pentru aşa ceva. Şi asta înaintea Euromaidanului, şi chiar înainte lui Ianukovici. Dragostea ucrainenilor faţă de Saakaşvili dăinuie mai mult de zece ani.
Cu toate astea, însă, fostul preşedinte georgian nu a fost chiar primul dintre străinii care au venit în Ucraina să facă reforme. Primii doi au venit în guvern încă de la formarea acestuia. Sunt Ekateruna Zguladze (numită de către ucraineni cu drag – Eka), vice-ministrul internelor, responsabilă pentru reformarea poliţiei, şi Alexander Kvitaşvili, ministrul sănătăţii. Ultimul a fost dat afară din guvern pe 2 iulie, însă această demisie nu este încă semnată de către preşedintele Petro Poroşenko. În schimb, Zguladze a prezentat tot atunci poliţia reformată, însă deocamdată doar în Kiev şi în paralel cu fosta miliţie ucraineană. Este vorbă de faptul că parlamentul a aprobat legea cu privire la noua poliţie, însă preşedintele încă nu a semnat-o. Cu toate astea, poliţiştii în uniforme noi semănând extrem de mult cu aceia din „Police Academy”, au ieşit pe străzile capitalei ucrainene. Şi peste o săptămână au devenit eroi pentru kieveni, obosiţi de miliţia coruptă încă din timpurile sovietice. În alte oraşe poliţia va apărea abia peste jumătate de an sau mai târziu, – este şi asta un know-how ucrainean.

Extaz popular

Venirea lui Saakaşvili, autorul reformelor georgiene, în politica ucraineană, ar trebui să simbolizeze reformarea ţări de după revoluţie. Pentru că ucrainenii nu prea cred că proprii politicieni sunt în stare să înceapă reforme adevărate. Decizia lui Poroşenko să-l nominalizeze pentru şeful Regiunii Odesa a stârnit un extaz în ţară. Şi o ură de două ori mai mare în Rusia, ceea ce se poate explica, – ruşii au urlat că toţi politicienii anti-ruşi şi „nazişti”, şi „marionete americane” ş.a.m.d. au început să se adune în Ucraina. Logicul lui Poroşenko nu este clar până la capăt nici până acum.
În primul rând pentru că ratingul lui Saakaşvili este mai mare decât al lui Poroşenko însuşi. Cred că dacă s-ar fi întâlnit la alegeri prezidenţiale, Poroşenko n-ar fi avut nicio şansă. Însă, până acum Saakaşvili nicidecum nu participa în politica ucraineană şi nu a fost periculos pentru preşedinte. Dimpotriva, tocmai Poroşenko l-a şi adus în politica ucraineană.
Logicul ar fi clar. În primul rând, Saakaşvili a devenit guvernatorul Regiunii Odesa. Al unei regiuni tradiţional proruse, unde niciun politician modern ucrainean n-ar fi avut izbânda. În schimb, Saakaşvili, cu toate că este considerat anti-rus, este iubit ca luptător ferm împotriva corupţiei, a birocraţiei şi a criminalităţii. Şi Poroşenko i-a dat o şansă să reformeze o singură regiune, – care de altfel, seamănă extrem de mult cu Georgia lui Eduard Şevardnadze (care a fost preşedinte înaintea lui Saakaşvili). În 2003 Georgia reprezenta acelaşi lucru, ca şi Regiunea Odesa, fiind una dintre cele mai criminalizate, săraci şi corupte ţări din Europa. Aici se adaugă şi situaţia geografică – Regiunea Odesa are cel mai mare teritoriu pe malul Mării Negre, care ar putea deveni o Mekka pentru ucraineni după pierderea Crimeei. Însă, şi domeniul turistic este corupt (cele mai multe şi cele mai bune plaje pe litoralul regional aparţin oamenilor de afaceri şi sunt separate cu sârma ghimpată de turiştii, iar serviciile costă scump şi sunt de cea mai urâtă calitate).

Amenintari separatiste

În plus, regiunea are frontiera directă cu teritoriul separatist al Transnistriei, semănând astfel Abhazia şi Oseţia. Se pare că Saakaşvili ştie cum să rezolve toate aceste probleme. Totodată, Poroşenko i-a dat oficial un carte-blanche, – înseamnă că fostul preşedinte georgian, numit şi el blând de ucraineni cu numele „Miho”, poate face acolo tot ce vrea, practic aflându-se mai presus de lege. Poroşenko speră că nu va pierde în asemenea situaţie. Dacă Miho va reuşi, preşedintele ucrainean îşi dobândeşte un plus enorm – va arăta Regiunea Odesa drept o regiune exemplară pentru reformarea întregii ţări. Şi îşi va ridica ratingul – doar el însuşi l-a adus pe Saakaşvili acolo. Dacă, însă, ultimul va eşua, şi aici Poroşenko nu pierde cine ştie ce, – poate declara oricând că reformele trebuie făcute de ucraineni care îşi cunosc ţara sau că nu sunt posibile reforme doar într-o regiune dată, ci trebuie făcute peste tot.
Şi aici chiar ar avea dreptate. Pentru că Saakaşvili poate reforma regiunea doar prin încălcarea legii. Sistemul curent din Ucraina nu permite, pur şi simplu, să efectuezi schimbări considerabile dacă nu-l încalci. Pentru reformarea sistemului trebuie o nouă legislaţie în toate domeniile. Or, parlamentul nu vrea să voteze reformarea acestuia din două motive – pentru că mulţi din deputaţi sunt controlaţi de oligarhi şi oameni de afaceri care nu vor să-şi piardă beneficiile, şi lobby-ul acesta este extrem de puternic, şi pentru că reformarea totdeauna înseamnă, mai mult sau mai puţin, pierderi pentru populaţie, tăierea prestaţiilor, a alocaţiilor, dar şi creşterea preţurilor. Iar deputaţii vor să fie votaţi şi în viitor, şi nu sunt gata să piardă susţinerea populaţiei.

Razboinicul Miho

Or Saakaşvili este liber de toate prostiile astea. Nu face (cel puţin deocamdată) politica pe nivel naţional şi nu depinde de banii oligarhilor. Prima lui acţiune după venire la Odesa – a respins să se întâlnească cu „oameni serioşi” din regiune şi i-a dat afară pe toţi colaboratorii din administraţia sa, pentru care asemenea oameni l-au rugat. Mai mult, a dat afară un departament întreg de luptă împotriva corupţiei din administraţia regională, pe motivul că „nu făceau nimic”. Acum a promis să întoarcă litoralul populaţiei şi să se lupte împotriva oamenilor de afaceri din zonă. De altfel, a promis şi oprirea contrabandelor din portul Odesei, din cauza căreia bugetul pierde anual 2 miliarde de dolari. Şi ratingul lui a crescut enorm. Chiar şi în Rusia, este pe locul doi după Putin. 80% din ruşi ar vrea să vadă Saakaşvili drept şeful propriei lor regiuni, cu toate că îl urăsc ca politician. În plus, Miho a început să închidă real graniţa cu Transnistria. A declarat că „din acest teritoriu ne vin contrabande, droguri şi arme. Deci, e pur şi simplu chestiunea politicii interne şi a intereselor noastre economice”. Or, închiderea graniţei cu tot cu lipsa de permis din partea Ucrainei a trecerii armatei ruseşti în regiune prin propriul ei teritoriu ar putea provoca criza enormă la Tiraspol. Acum ultimul chiar declară că se va lupta împotriva „blocajului”, folosind şi armată. Dar în primul rând, împotriva Republicii Moldova, nu Ucrainei. Şevciuk ştie şi el să-şi caute rivalii demni.
Aşadar, Petro Poroşenko crede că a făcut un pas bun de tot. Însă, cred că nu a luat în seamă ambiţiile proprii ale lui Saakaşvili. În plus, pe parcursul întregii sale cariere politice, georgianul se putea lăuda de o mediatizare extrem de prielnică. Toate mediile ucrainene îi urmăresc fiecare mişcare. Şi dacă reuşeşte, se va preface într-o gafă mare a lui Poroşenko. Pentru că nu el atunci ar putea fi următorul preşedinte al Ucrainei…

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *