Turcia, la 360 de grade

, , , , ,
 

ataturk1Un ziar european vorbeste, intr-un titlu, de “Diplomatia la 360 de grade a Turciei”. E vorba, oare, de prea cunoscuta ignoranta in geometrie a celor ce vor sa spuna, de fapt, o intoarcere de 180 de grade, adica in sens invers, sau chiar de o revenire de unde s-a plecat dupa un traseu de cerc complet? In cazul Turciei, este valabila varianta a doua , cea corecta matematic.
Politica externa a Ankarei revine intr-un fel, pe alte volute, la linia activa a lui Ataturk, dar si la aceea, mult mai veche, din perioada otomana, insa nu in conotatie expansionista, imperiala, ci de prioritate acordata spatiului geopolitic proxim. Turcia se preocupa aplicat si meticulos, de pe la sfarsitul secolului nu de mult incheiat, de relatiile cu si situatia din statele vecine ei, iar aceasta tendinta s-a accentuat sub presedintia Gul, guvernarea Erdogan si diplomatia lui Davutoglu.
Intr-un articol publicat in aceasta primavara in “Foreign Policy”, Ahmed Davutoglu enunta o serie de “principii operationale pe care se bazeaza diplomatia Turciei”, intre care:

– o viziune de ansamblu asupra Orientului Mijlociu, intemeiata pe ancorarea in regiune
– o abordare globala a problemelor mondiale. Orientul Mijlociu, dar si Balcanii, Asia centrala, Africa, Asia. Imbunatatirea relatiilor cu tarile vecine, ca Grecia, Irakul, Rusia si Siria
– un nou discurs si un nou stil, care privilegiaza puterea economica a Turciei in exercitarea de soft power
– o politica de “zero probleme” cu vecinii
– o diplomatie multidimensionala. Bunele relatii cu Rusia nu sunt o alternativa la bunele relatii cu UE sau cu SUA
– o diplomatie mai activa in instantele internationale, indeosebi in G20.

Accentul pus pe politica regionala este evident, dar aceasta “regiune” implica zone vaste, caci Turcia se afla intr-un punct de intalnire a trei continente – Europa, Asia si Africa. In plus, se afla pe traseul energetic optim intre marii furnizori medioorientali si centroasiatici si marii consumatori europeni. In sfrasit, se afla in proximitatea unor zone dintre cele mai interesante, mai promitatoare, mai in miscare, dar si mai imprevizibile, mai potential periculoase ale lumii – Orientul Mijlociu, Caucazul, Asia centrala, eventual Rusia, eventual Uniunea Europeana (!),sensibil solicitata in structurile ei de criza mondiala.
Intr-un asemenea relief in plina prefacere, politica “in afara” a Turciei nu poate fi decat una dinamica si pragmatica. Cum vor evolua relatiile Ankarei cu SUA, Uniunea Europeana, NATO,Israelul sau Iranul – iata subiecte incitante, pe care analistii pot croseta cu gratie la nesfarsit. Oricum, printr-o politica regionala intens imaginativa, Turcia si-a construit o politica internationala de anvergura.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *