Transnistria împotriva unui statut diferit pentru UE și SUA în chestiunea negocierilor

de | nov. 7, 2010 | R. Moldova, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Transnistria consideră că statutul Uniunii Europene (UE) și Statelor Unite în cadrul procesului de reglementare a conflictului cu Republica Moldova nu este necesar să fie modificat

Transnistria consideră că statutul Uniunii Europene (UE) și Statelor Unite în cadrul procesului de reglementare a conflictului cu Republica Moldova nu este necesar să fie modificattransnistria_267

Declarația aparține șefului diplomației transnistrene, Vladimir Iastrebceac, citat de Infotag în pagina electronică și preluat de Mediafax.
Iastrebceac a precizat că, în prezent, această problemă nici măcar nu este examinată, din lipsă de „temeiuri și propuneri concrete”.
În opinia acestuia, „UE și SUA au suficiente posibilități să participe la negocieri în formatul 5+2, cu actualul statut, de observatori”. El a adăugat că după cinci luni de la primirea acestui statut, acest mecanism și-a întrerupt activitatea, în 2006, care nu a mai fost reluată până în prezent.
Iastrebceac apreciază că, în vederea reluării activității acestui mecanism, este necesară crearea unor condiții, între care cea mai importantă este „prezența a doi parteneri egali, eficienți și legitimi – Republica Moldova și Transnistria”.
De asemenea, el apreciază că „nici un fel de combinații aritmetice nu vor înlocui cele două părți aflate în conflict, la nivel înalt”.
Propunerea privind modificarea statutului Uniunii Europene și Statelor Unite în cadrul procesului de negocieri, din observatori în mediatori, alături de Rusia, Ucraina și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a fost avansată de vicepremierul moldovean, Victor Osipov, responsabil cu reintegrarea.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *