Mihai Ghimpu face acuzatii grave la adresa lui Vlad Filat

Mihai Ghimpu face acuzatii grave la adresa lui Vlad Filat

ghimpuPreşedintele PLDM, Vlad Filat, este vinovat de problemele din AIE, inclusiv pentru nealegerea preşedintelui,consideră liderul PL, Mihai Ghimpu. „Noi discutăm una, iar pe la spate se face alta. Cum să mergi la Bruxelles şi să spui că candidatura Alianţei este doamna Greceanîi, fără să te consulţi cu liberalii”, a menţionat preşedintele PL, la Publika Tv. Ghimpu l-a acuzat pe Vlad Filat că ar râvni puterea absolută: „Vrea să împuşte doi iepuri cu o singură împuşcătură, nici Lupu să nu fie preşedinte al Republicii şi nici Ghimpu preşedinte al Parlamentului. Eu accept orice, dar nu pot permite puterea absolută, cât voi trăi eu nu voi permite”.De asemenea, liderul PL mărturiseşte că s-a săturat de Alianţa pentru Integrare Europeană. Mai mult, el spune că, în locul lui Marian Lupu, ar fi dizolvat Parlamentul dacă deputaţii AIE nu l-ar fi votat în funcţia de şef al statului. Preşedintele Partidului Liberal a reiterat că a făcut multe sacrificii pentru AIE, dar că nu mai are de gând să continue pe viitor aceeaşi practică. „Mie îmi stă în gât deja această Alianţă. Eu multe am făcut pentru AIE1 şi AIE2. Ajunge”, a spus Ghimpu. El a dezvăluit şi una din discuţiile private pe care le-a purtat cu liderul PD, Marian Lupu, în ultimele zile. „I-am spus domnlui Lupu: Eu în locul dvs mi-aş fi înaintat candidatura cu cele 15 semnături ale deputaţilor PD şi aş fi venit în faţa colegilor din AIE şi aş fi spus: Sau mă votaţi sau ca preşedinte al Legislativului dizolv Parlamentul”, a relatat Ghimpu. „Nu îl laud pe Lupu, că nu îi sunt cumătru şi nu e din generaţia mea. Dar fără el şi PD nu ar fi existat AIE”, a conchis liderul Partidului Liberal. Mihai Ghimpu a mai adăugat că şeful statului va fi ales doar dacă toate cele trei componente ale Alianţei vor dori cu adevărat acest lucru.

Share our work
Ce sanse da Vlad Filat alegerii presedintelui

Ce sanse da Vlad Filat alegerii presedintelui

Vlad FilatAvem premise pentru alegerea şefului statului, susţine liderul PLDM, Vlad Filat, într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă. Premierul Republicii Moldova a mai declarat că soarta Alianţei pentru Integrare Europeană depinde de alegerea preşedintelui. „Nealegerea preşedintelui înseamnă alegeri anticipate. În cazul în care vom avea alegeri anticipate nimeni nu poate să presupună care va fi configuraţia în noul Parlament. Soarta Alianţei depinde de alegerea preşedintelui. La ora actuală nu avem soluţia identificată, doar că avem premise pentru identificarea acestei soluţii, având în vedere că sunt 62 de deputaţi în Parlament, din 61 necesari pentru ca preşedintele să fie ales, care susţin că este necesar să fie votat preşedintele”, a spus liderul PLDM, transmite Info-Prim Neo. Vlad Filat afirmă că AIE nu are la acest moment un alt candidat la această funcţie decât Marian Lupu. „Nu suntem încă în situaţia în care să vorbim de o altă candidatură, dându-i nume”, a menţionat Filat. Acesta a subliniat faptul că apreciază disponibilitatea liderului PDM, Marian Lupu, de a nu pretinde la funcţia de preşedinte şi de a vota o altă candidatură. „Este o decizie care demonstrează nu doar curaj politic, dar responsabilitate”, a afirmat liderul PLDM. Totodată, Vlad Filat spune că este deschis pentru negocierile cu PCRM pe marginea problemei privind alegerea şefului statului. „Nu exclud că ar exista în continuare posibilităţi să avem discuţii şi cu Partidul Comuniştilor. Dacă e pentru confortul meu personal, desigur că ar fi mai bine să neglijez discuţia cu Vladimir Voronin. Nu este uşor să vorbeşti şi fără rezultat. Însă este de datoria mea ca acest dialog să existe, pentru că, dacă nu există comunicare, sunt probleme”, a spus Vlad Filat.

Share our work
Filat i-a cerut lui Putin gaz mai ieftin

Filat i-a cerut lui Putin gaz mai ieftin

Filat si Putin la Sankt PetersburgPremierul R. Moldova, Vlad Filat, aflat la Sankt-Petersburg pentru a participa la summitul CSI, i-a cerut omologului său rus, Vladimir Putin, un preţ mai mic pentru gazele ruseşti şi un contract de achiziţionare a acestuia pe cinci ani. Premierul rus nu i-a oferit un răspuns imediat acestuia, dar a promis că va transmite solicitarea sa oficialilor din cadrul companiei Gazprom. Actualul contract de import de gaze expiră la sfârşitul lui 2011. „Sperăm că un nou acord va fi redactat până la jumătatea lui noiembrie. Au fost organziate trei runde de negocieri. Este important pentru noi să stabilim o perioadă a valabilităţii acordului şi condiţiile de livrare a gazului, precum şi termenii de furnizare şi de plată. Vom primi gaz şi furnizorul va fi plătit”, a declarat Filat, citat de Itar-Tass, în pagina electronică. Potrivit PRO TV Chişinău, Filat i-a mai cerut lui Putin să prelungească licenţa Terminalului din Moscova, prin care se importă în Rusia vinurile moldoveneşti, ceea ce premierul rus a acceptat. „Sperăm că vinul nostru va ajunge la clienţi”, a declarat Filat. „Inclusiv ruşi”, a adăugat Putin, citat de Itar-Tass. Potrivit agenţiei ruse, Putin a întrebat dacă delegaţia moldoveană a adus vin la Sankt-Petersburg, iar Filat i-a răspuns că aceast a fost deja prezentat. „În afară de un vin bun, am adus o sticlă de congac bun fabricat în 1946, anul naşterii patriarhului Kirill. Acesta este pentru dumneavoastă”, i-a spus Filat lui Putin. El a mulţumit Rusiei pentru asistenţa oferită în reluarea negocierilor în format 5+2 în conflictul transnistrean, suspendate în 2006.

Share our work
Parlamentul Italiei baga Republica Moldova in UE

Parlamentul Italiei baga Republica Moldova in UE

Premierul Republicii Moldova Vlad Filat spera sa obtina sprijinul statelor UE

Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, mizeaza pe sprijinul principalelor state ale UE in procesul de integrare europeana

„Moldova aparţine Uniunii Europene şi aveţi dreptul să deveniţi membru al UE”, a declarat vice-preşedintele Camerei Deputaţilor de la Roma, Rocco Buttiglione, care a menţionat că Italia este dispusă să ajute Moldova în plan economic, social, cultural, relateaza serviciul de presa al Guvernului de la Chisinau, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. „Sigur, trebuie să îndepliniţi anumite condiţii şi noi apreciem eforturile pe care le depuneţi în acest sens”, a mai spus oficialul italian în cadrul întrevederii cu premierul Republicii Moldova, Vlad Filat.
Potrivit lui Buttiglione, drumul ales de Republica Moldova nu este unul uşor şi va necesita multă muncă, dar acesta trebuie continuat prin implementarea reformelor. Vice-preşedintele Camerei Deputaţilor (camera inferioara a Parlamentului italian) a mai precizat că simpatia Italiei pentru Republica Moldova este în continuă creştere. Astfel, acesta a optat pentru intensificarea relaţiilor comerciale între cele două state, menţionînd că va îndemna oamenii de afaceri italieni să investească în Republica Moldova.
La rîndul său, premierul a menţionat că Republica Moldova îşi doreşte să devină membră a UE şi munceşte în acest sens, traversînd o perioadă intensă de democratizare, agenda de reforme fiind una plină de evenimente. Potrivit unui comunicat al serviciului de presa al Guvernului, la întrevedere a participat şi Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Stefano de Leo.

Share our work
R. Moldova. Val de misiuni de evaluare UE

R. Moldova. Val de misiuni de evaluare UE

Moldova-UE-steaguriÎn perioada 17 octombrie-10 noiembrie, R. Moldova va fi vizitată de trei misiuni de evaluare a UE. Prim-ministrul Vlad Filat a susţinut un briefing privind rezultatele Summit-ului Parteneriatului Estic care a avut loc la Varşovia în perioada 29-30 septembrie. „Este vorba despre progresele noastre în astfel de domenii ca: negocierile pe marginea Acordului de Asociere cu UE, demararea negocierilor pe marginea Zonei de liber schimb, implementarea Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, negocierile pe marginea aderării RM la spaţiul aeronautic comun, cooperarea în cadrul Tratatului Comunităţii Energetice, reluarea negocierilor în vederea reglementării problemei transnistrene, colaborarea cu UE în domeniul ştiinţei şi inovaţiei”, a precizat Filat. Premierul R. Moldova a menţionat faptul că în Declaraţia finală a Summit-ului, se salută progresele Republicii Moldova în procesul de negocieri privind Acordul de Asociere. În context, Filat a menţionat că, în cadrul celor şapte runde de negocieri avute pînă în prezent, s-a reuşit închiderea mai multe capitole, cum ar fi: dialogul politic şi privind reformele; dialogul privind cooperarea în contextul politicii externe şi de securitate comună; dialogul privind domeniul justiţiei şi afacerilor interne; dialogul privind contactele interumane etc. Vlad Filat a specificat că următoarea rundă de negocieri pe marginea Acordului de Asociere este preconizată pentru data de 19 octombrie la Chişinău. Premierul a declarat că, la data de 7 octombrie, la Bruxelles, va fi evaluată prima etapă a implementării Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize – cea legislativă, şi se vor defini următoarele etape ale dialogului RM-UE la această temă. De asemenea, în perioada 17 octombrie – 10 noiembrie, R. Moldova va fi vizitată de trei misiuni de evaluare a UE, care se vor documenta la faţa locului asupra realizării fiecărui bloc al Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. „În acest sens se efectuează un volum de lucru enorm, avem un program de lucru clar, stabilit cu partenerii noştri europeni, şi vom acţiona pentru ca cetăţenii noştri să poată circula liber în Europa cît mai repede posibil, chiar dacă unii politicieni de la Chişinău nu cred sau, mai bine zis, nu-şi doresc acest lucru”, a spus Vlad Filat.

Share our work