Alba Iulia, capitala învățământului românesc în perioada 6-9 august

Alba Iulia, capitala învățământului românesc în perioada 6-9 august

Asociația Generală a Învățătorilor din România, reuniune festivă la Alba Iulia

Asociația Generală a Învățătorilor din România, reuniune festivă la Alba Iulia

Între 6 și 9 augist 2018 va avea loc Congresul Cadrelor Didactice din România și al Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste Hotare, al 41-lea congres al Asociației Generale a Învățătorilor din România, organizat la Alba Iulia, se arată în comunicatul organizației remis agenției de presă KARADENIZ PRESS.
Câteva sute de cadre didactice din România, Republica Moldova, regiunile Cernăuți și Odessa din Ucraina, dar și din Serbia dintre Timoc și Morava și-au anunțat participarea, în acest scop fiind închiriată Casa de Cultură a Sindicatelor din oraș.
Sursa citată mai menționează că la aceste manifestări vor participa și înalți oficiali ai statului român, precum și diferite personalități culturale, care vor marca Centenarul Marii Uniri de la 1918. În marja manifestărilor se vor distribui și câteva sute de volume din „Portrete de dascăli”, „Buletinul Congresului” și Revista AGIRo.
Îndemnul „Veniți români, veniți la Mecca noastră, / Veniți la Alba Iulia-n Ardeal!” încheie comunicatul semnat de către Viorel Dolha, reședintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România. (M.B.)

Share our work