Formațiunile statale românești au fost vreme îndelungată prizonierele jocurilor marilor puteri din bazinul Mării Negre, de la Imperiul Bizantin până la republicile maritime italiene Veneția or Genova, de la Imperiul Otoman la Imperiul Țarist și Rusia Sovietică. Revoluția geopolitică românească din ultimele decenii, pornind de la răsturnarea regimului comunist și până la integrarea în NATO și Uniunea Europeană oferă Bucureștiului posibilitatea să joace un rol mult mai activ în zona pontică.
Interese românești
România are nevoie de o Mare Neagră liberă de hegemonia exercitată sau dorită de două dintre statele riverane, pe fondul acutizării situației de securitate din bazinul pontic generată de invazia militară rusă în Ucraina.
Blocarea de către Flota militară rusă a Mării Negre a porturilor ucrainiene (în 2022) sau a celor georgiene (în 2008), subliniază vulnerabilitatea căilor comerciale navale din zona Mării Negre. Orice conflict cu o componentă navală afectează comerțul maritim românesc datorită creșterii substanțiale a prețului transportului și a asigurărilor obligatorii pentru navele comerciale. Creșterea importanței transportului naval la nivel mondial implică necesitatea elaborării unei strategii mai active a României pentru susținerea intereselor atât în Marea Neagră, cât și pe Dunăre.
Pentru că, interesele energetice și comerciale ale statului român, dar și ale altor state membre UE, sunt afectate de menținerea artificială de către Kremlin a salbei de conflicte din Caucaz, pornind de la Abhazia și Oseția de Sud până la conflictul din Nagorno-Karabah.
Interesele energetice românești, reprezentate atât de exploatările directe din zona economică exclusivă românească, cât și de importurile din zone apropiate Mării Negre, precum Caucaz și Marea Caspică, sunt amenințate de către politica promovată de Federația Rusă.
Fortăreața România
Bucureștiul a fost nevoit să recupereze rapid deficitul în materie de securitate militară, moștenit din perioada post-comunistă. Datorită faptului că este membră a NATO, România are obligații clare de asigurare a securității proprii, dar și de participare activă la securitatea colectivă. Invazia militară rusă din Ucraina a dus la formarea, în mai 2022, a Grupului de Luptă Avansat Consolidat al NATO, cu sediul la Cincu. Acesta este unul dintre cele 8 grupuri de luptă multinaționale permanente ale NATO, dispuse pe flancul estic al NATO. Celelalte grupuri similare de luptă sunt dislocate în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria. Aceste structuri militare formează Prezența Avansată Consolidată NATO pe flancul estic, forță de apărare și de descurajare desfășurată pentru a proteja statele NATO, cele mai apropiate din punct de vedere geografic de Federația Rusă. Toate aceste state sunt foste republici sovietice ori foste state comuniste din estul controlat de URSS. Totodată, Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est de la Sibiu este o altă dovadă a participării active a României la elaborarea și implementarea politicii comune de securitate a NATO în estul Europei.
Această precauție istorică față de interesele Federației Ruse a făcut ca România să accepte desfășurarea pe teritoriul național și a unor importante efective militare americane, mai ales la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Prezența unor formațiuni militare americane de elită, precum Divizia 101 Aeropurtată în România, alături de contingente din diferite state aliate NATO arată faptul că România este integrată pe deplin în mecanismele NATO de luare și implementare a deciziilor.
Export de securitate
România este într-un proces anevoios și costisitor de dotare cu armament modern a forțelor militare terestre, aeriene și navale, pentru a reconfirma rolul său de exportator de securitate în diferite zone geografice, mai ales în zona Mării Negre. Scutul antirachetă desfășurat la Deveselu este de multă vreme ținta atacurilor publice ale diplomației Federației Ruse, fiind o dovadă clară a ancorării României în spațiul de securitate euro-atlantic.
În ceea ce privește România, a fost demarat un amplu proces de achiziționare a unor sisteme de luptă moderne ori modernizate, inclusiv sisteme de rachete Himars, a căror fiabilitate a fost dovedită pe câmpurile de luptă, inclusiv din Ucraina împotriva forțelor militare ruse. O altă achiziție majoră cu impact strategic este cea a sistemelor Patriot, urmând ca, în 2023, România să dispună de cel puțin 4 astfel de unități. Primul sistem Patriot desfășoară misiuni specifice de apărare aeriană a spaţiului aerian românesc şi NATO, contribuind la redefinirea gândirii strategice a României în bazinul pontic.
Din punct de vedere al flotei militare este evident că Bucureștiul nu are capacitatea financiară de a achiziționa și menține singur o flotă similară celei ruse, ca putere de foc. Pentru a echilibra forțele din ecosistemul de securitate al bazinului pontic, România are nevoie de sprijinul aliaților cu tradiție navală din cadrul NATO pentru formarea unei flote militare comune NATO în Marea Neagră ori pentru desfășurarea permanentă a unor nave din state non-riverane dar membre NATO.
Capcana Montreux
Invazia militară rusă și blocarea de către Flota Militară Rusă a Mării Negre a porturilor ucrainene, în prima fază a ofensivei din 2022, au provocat îngrijorare în capitalele statelor membre NATO din bazinul pontic. Actualul format al Convenției de la Montreux nu permite accesul navelor militare din statele NATO care nu sunt riverane Mării Negre. Acest fapt nu a permis, de pildă, organizarea unor convoaie comerciale sub protecția flotelor militare din state NATO cu tradiție navală, după modelul aplicat anterior în Golful Persic ori strâmtoarea Taiwan, pentru a permite libera circulație.
Pe căi diplomatice, diplomația de la București a încercat să tatoneze posibilitatea internaționalizării regimului Mării Negre, demers care nu este pe placul Turciei ori Federației Ruse, care domină, din punct de vedere militar, bazinul pontic.
Astfel, neglijarea Mării Negre de către principalele state ale NATO din vestul Europei își spune cuvântul, avertismentele repetate ale membrilor de pe flancul estic fiind ascultate prea târziu. Pentru că Moscova a folosit situația geopolitică favorabilă și implementează o strategie a tensiunii și terorii pentru a controla o parte din regiunea Mării Negre. Conflictele înghețate din Transnistria, Abhazia și Oseția de Sud sunt tot atâtea pretexte pentru menținerea controlului total asupra unor regiuni strategice. Este evident că invazia rusă din Ucraina a reliefat, încă odată, necesitatea schimbării cât mai rapide a actualului statut al Mării Negre, prin revizuirea Convenției de la Montreux.
Este clar că regimul actual al Convenției de la Montreaux trebuie modificat, rămânând în urmă inclusiv în ceea ce privește tehnologia militară și navală. Nesuferind nici o modificare în ultimii 90 de ani, Convenția semnată în 1936 nu ia în calcul evoluțiile tehnologice, iar numărul navelor care au voie să treacă scade vertiginos.
B9, diplomație românească în acțiune
Bucureștiul a încercat să preia inițiativa regională privind lansarea unor formate care să răspundă nevoilor de securitate regională, complementare statutului de stat membru NATO ori UE.
Unul dintre aceste formate este aşa numitul Bucureşti 9 (B9) format din ţările care alcătuiesc flancul estic şi care au aderat la NATO după prăbuşirea Uniunii Sovietice. Format din Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria, B9 a fost creat, în 2015, ca răspuns la ceea ce aceste naţiuni au considerat a fi atitudinea agresivă a Rusiei după anexarea unilaterală a Peninsulei Crimeea, în 2014, respectiv a războiului din 2008, din Georgia.
Recenta suspendare de către Kremlin a participării sale la tratatul de dezarmare nucleară New START, conferă și o posibilă dimensiune de securitate nucleară formatului B9, fără însă ca vreo țară membră să dispună de astfel de armament. Situația geopolitică poate duce la extinderea formatului, inclusiv prin cooptarea unor state non-NATO, dar oficiali din statele membre nu vor să transforme B9 într-o alternativă la NATO. Liderii formatului B9 și-au arătat disponibilitatea de a sprijinii Republica Moldova, Georgia ori Bosnia şi Herţegovina în fața unor amenințări specifice războiului hibrid dezlănțuit de Federația Rusă în acest imens areal geografic
I3M, răspuns la ofensiva rusă
Inițiativa celor Trei Mări este prezentată de inițiatori drept o platformă care reunește cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră. Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Austria și Slovenia doresc să contribuie, în acest format, la dezvoltarea economică a Europei Centrale și de Est prin conectivitatea infrastructurii în trei domenii principale: transporturi energie și digital. Al doilea obiectiv este acela de a spori convergența reală între statele membre UE, contribuind astfel la consolidarea unității și a coeziunii în cadrul UE. În al treilea rând, I3M are rolul de a contribui la întărirea legăturilor transatlantice. Mai ales că invazia rusă a reliefat necesitatea unei infrastructuri capabile să susțină nu numai dezvoltarea economică, dar și mobilizarea rapidă a unor forțe menite să răspundă amenințărilor la adresa securității statelor membre NATO și UE.
România, hub energetic
Mediile economice și politice din România și-au pus mari speranțe în dezvoltarea și exploatarea economică a resurselor energetice din zona economică exclusivă românească din Marea Neagră. Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră este considerat propice din punct de vedere al resurselor exploatabile din punct de vedere tehnic în acest moment. Odată cu evoluția tehnologiei și alte regiuni din zona economică exclusivă românească vor fi deschise exploatării, dar pentru atragerea unor investitori este necesară asigurarea securității maritime în întregul areal al Mării Negre. Ca oriunde pe oceanele lumii, și în Marea Neagră tendința de hegemonie a țărilor mari este dificil de stăpânit, fiind necesară implicarea NATO pentru asigurarea securității.
Existența unor zăcăminte importante în zona economică exclusivă turcă din Marea Neagră oferă speranțe autorităților de la București și numai. Momentan, nu au fost discutate în mod serios proiecte de exploatare în comun a acestor resurse, nici măcar între statele aliate NATO.
Poduri energetice spre Caucaz
În decembrie 2022 a fost prezentat un ambițios plan prin care energie electrică din Azerbaidjan va alimenta statele Uniunii Europene printr-un cablu de aproximativ 2000 de km lungime, din care vreo 1.100 km pe sub Marea Neagră, în valoare de peste 2 miliarde de dolari. Proiectul va fi construit între 2023 și 2029, obiectivul comunitar european fiind diversificarea aprovizionării cu energie electrică a Europei Centrale și de Est. Participarea directă a României arată eforturile Bucureștiului în ceea ce privește scuturarea de jugul energetic rusesc al statelor UE și NATO din estul Europei, dar nu numai.
Pe termen mediu și lung, conexiunea multiplică oportunitățile de dezvoltare pentru Ungaria, România și Bulgaria, dar și pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia.
Un alt proiect susținut de România este dezvoltarea Coridorului Sudic de gaze. Acesta este unul dintre proiecte energetice complexe, care presupune colaborarea a șapte țări și a 11 companii energetice, dar și un sistem de transport gaze de 3500 de kilometri care deschide o nouă cale de alimentare pentru Europa.
Teme pentru București
Prezența masivă a Federației Ruse în spațiul pontic, dar și în spațiul Mării Caspice și Caucaz, ridică probleme serioase de strategie pentru România, dar și alte state NATO și UE. Pentru a proteja zona de unde vor veni în următoarele decenii resursele energetice pentru spațiul comunitar este nevoie de o strategie comună de eradicare a amenințărilor din partea actorilor statali și nonstatali. Treptat Bucureștiul va trebui să identifice și alte soluții pentru aprovizionarea cu petrol și gaze, inclusiv prin importul unor resurse din alte zone geografice, România putând deveni un hub regional important.
Republica Moldova este teoretic un stat fără ieșire directă la Marea Neagră, însă are ieșire la fluviul Dunărea pe o fâșie de câteva sute de metri la extremitatea sa sudică. Prin acest artificiu geopolitic sovietic, Republica Moldova are acces potențial și la Marea Neagră.
Fragilitatea geopolitică extremă a fostei republici sovietice a fost scoasă în evidență de invazia militară rusă din Ucraina, lipsa unei ieșiri consolidate la Marea Neagră crescând vulnerabilitatea Chișinăului în fața amenințării hibride ruse.
Pilonul economic și politic al angajamentului Moldovei cu regiunea Mării Negre a fost consolidat din punct de vedere diplomatic, fără a avea repercursiuni imediate din punct de vedere al securității naționale. Republica Moldova a devenit parte a Organizației de Cooperare Economică a Mării Negre (OCEMN) în 1999, când Parlamentul Republicii Republica Moldova a ratificat Carta OCEMN. Inițiativa OCEMN, susținută de 13 țări membre, a servit drept platformă utilă pentru dezvoltarea unui dialog pe mai multe niveluri pe diferite domenii de lucru interguvernamentale.
Giurgiulești, poarta comerțului moldovenesc
Un imbold pentru dezvoltarea comerțului în regiunea Mării Negre a fost construirea Portului Internațional Liber Giurgiulești. Singurul port al Moldovei accesibil navelor maritime, situat la km 133,8 ( 72,2 mile marine) pe Dunăre, folosește aproape toate opțiunile comerciale posibile pentru fragila economie moldovenească. Terminalul petrolier a fost lansat la 26 octombrie 2006, un terminal separat pentru pasageri construit de guvern a fost deschis în martie 2009, iar terminalul de transbordare a cerealelor a fost deschis patru luni mai târziu. Operatorul, Danube Logistics, a construit un terminal de marfă în 2011, precum și o dană pentru un terminal de cereale, un terminal feroviar cu ecartament mixt, infrastructură portuară, un depozit, zone de depozitare și clădiri de birouri. De asemenea a facilitat investițiile în Portul Giurgiulești de către alți rezidenți, inclusiv un terminal pentru ulei vegetal și o fabrică de extracție a uleiului de floarea soarelui.
Importanța utilizării acestui port s-a dovedit un atu strategic important pentru Moldova, a devenit mult mai clară de la începutul războiului din Ucraina.
Coridoarele solidarității cerealiere
Războiul din Ucraina a reliefat importanța accesului maritim pentru Republica Moldova. Blocarea accesului la porturile din Ucraina a provocat o situație inedită, Republica Moldova devenind una din porțile maritime ale Kievului, mai ales pentru exportul de cereale.
Transbordarea altor grupuri de mărfuri, cum ar fi importul de cărbune și îngrășăminte, a fost reluată după ce sursele alternative și rutele de import prin Ucraina au fost întrerupte. Terminalul existent de marfuri de uz general este utilizat pe deplin, fiind lansată faza finală de proiectare a contrucției unui nou stand universal. Noul terminal, în valoare de peste 5 milioane USD, va fi utilizat în principal pentru vrac uscat și mărfuri de uz general, și este programat să fie dat în exploatare în a doua jumătate a anului 2023.
Portul se pregătește să reia transbordarea containerelor din portul românesc Constanța spre Moldova și Ucraina. A fost creată o nouă platformă de 5.000 de metri pătrați de manipulare și depozitare a containerelor, care poate fi extinsă în continuare în funcție de evoluția cererii. Proprietarii portului planifică achiziționarea echipamentelor suplimentare de manipulare pentru a face față cererii în acest domeniu.
Procesul de reconstrucție al Ucrainei va aduce noi oportunități pentru firmele din Republica Moldova, iar funcționarea portului Giurgiulești este un avantaj evident.
Separatism în oglindă
Climatul de securitate din regiunea Mării Negre s-a înrăutățit semnificativ în ultimul deceniu. Escaladarea războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei în ultimii 8 ani a reconfirmat necesitatea unui dialog de securitate mai consolidat între țările Mării Negre, în special cele afectate de conflicte prelungite pe teritoriul lor. În acest sens, Republica Moldova s-a angajat într-o interacțiune bilaterală și multilaterală cu UE, Ucraina și Georgia, orientată spre întărirea rezilienței sectoarelor de securitate și apărare ale Chișinăului.
Prezența grupului militar rus din Transnistria și al formațiunilor militare ilegale transnistrene, cu aproximativ 7-8 mii de militari trezește îngrijorare la Kiev și Chișinău. Ucraina este forțată să mențină contingente militare însemnate la granița cu Republica Moldova pentru a preveni folosirea Transnistriei ca lampă de lansare a unei ofensive ce poate amenința zona portului Odessa și Bugeacul.
Găgăuzia este o altă zonă problematică în relațiile dintre Chișinău și unele state riverane din bazinul Mării Negre, precum Federația Rusă și Turcia. Moscova folosește periodic mass-media și Patriarhia Ortodoxă Rusă pentru a înteți separatismul etnic și politic.
Apropierea Chișinăului de Uniunea Europeană și NATO a dus la creșterea semnificativă a resurselor financiare din partea statelor comunitare, inclusiv România, alocate dezvoltării Republicii Moldova, inclusiv regiunii găgăuze. În pofida investițiilor europene evidente în Găgăuzia, elita politică regională folosește amenințarea separatistă pentru a obține concesii politice din partea autorităților centrale de la Chișinău.
Momentan, atât Transnistria, cât și Găgăuzia, reprezintă puncte nevralgice în armura Republicii Moldova, autoritățile de la Chișinău fiind nevoite să acorde o atenție deosebită acestor regiuni pentru a preveni escaladarea conflictelor în contextul războiului din Ucraina.
Republica Moldova, sprijinită de România
Capcana neutralității
Republica Moldova este captivă, din punct de vedere geopolitic, în mirajul neutralității, o altă moștenire sovietică dură, care a stopat procesul de democratizare a vieții politice de la Chișinău.
Prin folosirea acestui pretext, diferite regimuri politice pro-ruse, au oprit procesul de apropiere dintre Chișinău și state ale Uniunii Europene, motivând că ar putea târî țara în război.
În contextul războiului ruso-ucrainean Kremlinul este avantajat de neutralitatea Republicii Moldova, care îi oferă posibilitatea să profite de acest statut, prin conservarea prezenței sale militare în regiunea transnistreană, în așa fel favorizând Moscova și în conflictul cu Ucraina.
Celebrul articol 11 din Constituția Republicii Moldova marchează statutul de neutralitate permanentă a fostei republici sovietice, iar articolul 142 spune că statutul de neutralitate poate fi modificat doar prin referendum.
Această armă politică a forțelor de stânga s-a dovedit a fi o rețetă de succes în anumite perioade electorale, iar actualele autorități pro-europene de la Chișinău ezită să pună pe agenda publică acest subiect. Confruntate cu exerciții electorale dure în 2024 și 2025, formațiunea pro-prezidențială va evita să implementeze acțiuni care ar putea avantaja forțele pro-ruse. Ele trebuie să găsească soluții constituționale care să permită aprofundarea relațiilor dintre Republica Moldova și statele membre NATO și UE.
Marea Neagră reprezintă pentru Sofia un șir de posibilități economice și geopolitice nefructificate, în pofida celor aproape 400 de kilometri de coastă și a unei zone economice exclusive, promițătoare din punct de vedere al resurselor energetice.
Bulgaria nu a implementat niciodată în istorie o politică dedicată regiunii pontice și nici nu a încercat să joace un rol, activ în bazinul Mării Negre în calitate de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene și al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Pași timizi
Tradiția politică bulgară nu a legat niciodată existența statului de accesul la Marea Neagră, iar dominația politico-militară a întregului bazin pontic de către Uniunea Sovietică, urmată de dominația Federației Ruse nu a provocat îngrijorare la Sofia, datorită relațiilor privilegiate dintre cele două state.
Prezența unei Turcii aliate puternice, cu o flotă militară importantă, a limitat posibilitățile de afirmare a unor posibile ambiții bulgare la Marea Neagră. Intrarea în NATO a fost percepută de Sofia și ca o modalitate de a limita implementarea unor proiecte de dezvoltare a marinei militare, pe fondul crizelor economice și politice care au afectat periodic țara. Apartenența la NATO a dus la dispariția aproape completă a grijilor pentru securitatea maritimă, pasată aliaților cu tradiții navale militare.
Elita politică bulgară a tratat cu indiferență transformarea bazinului pontic în regiunea cea mai afectată de tensiunile dintre Kremlin și NATO, pe fondul conflictelor active ori înghețate din Georgia, Ucraina, Republica Moldova, Armenia și Azerbaidjan. Această strategie a tensiunii este folosită de Federația Rusă pentru a menține controlul asupra regiunii și a forța statele occidentale să facă față la un război hibrid pe mai multe fronturi.
Axa Sofia-Ankara-Moscova
În ultimii ani, sub presiunea realităților geopolitice și la inițiativa aliaților din NATO, Sofia a demarat, cu pași timizi, revitalizarea infrastructurii sale navale. Rolul bulgar în strategia NATO din bazinul pontic este accentuat și de cele două mari porturi, Varna și Burgas, care oferă posibilități de găzduire pe termen lung a unor nave din alte state NATO.
Tradițional, Moscova încearcă să își mențină controlul geopolitic asupra „străinătății apropiate” din bazinul pontic prin aplicarea unor presiuni economice și politice sistematice, dar și prin folosirea amenințărilor directe ori indirecte.
La rândul său, proiectul turc urmărește câștigarea influenței în comunitățile musulmane turce din regiunea balcanică, prin folosirea mijloacelor soft-power. Bulgaria este un bun exemplu de funcționare a acestui sistem, Ankara controlând de facto formațiunile politice sprijinite de populația turcă și pomacă (etnici bulgari musulmani).
Flotă militară NATO în Marea Neagră?
Bulgaria dispune de capacități navale limitate, 4 fregate și 3 corvete fiind principalele nave ale flotei militare, fiind necesare investiții majore în acest sens. Burgas și Varna oferă posibilitatea organizării unor baze navale importante pentru NATO.
Convenția de la Montreux oferă Turciei posibilitatea de a controla accesul navelor în Marea Neagră și asigură de facto dominația Flotei Militare Ruse a Mării Negre. NATO are capacitatea de a desfășura și staționa pe termen lung nave militare din state NATO cu tradiții militare navale, deziderat reliefat și de ultimele evoluții de pe frontul din Ucraina.
O lungă perioadă de timp, elita politică de la Sofia s-a opus vehement înființări unor structuri navale militare NATO în bazinul pontic, poziție susținută tacit de Turcia, care nu dorește să împartă rolul pe care îl are cu alte state NATO.
Blocada navală rusească aplicată porturilor din Ucraina și alte pericole derivate la adresa liberei navigații au obligat factorii de decizie bulgari să reanalizeze opoziția lor.
Inițiative precum Black Sea Naval Cooperation Group, la care au participat Turcia, România, Bulgaria, alături de statele non-NATO Rusia, Ucraina și Georgia, arată că o inițiativă din partea NATO, care să ducă la înființarea unui grup naval NATO permanent, care să dispună de capacită extinse de acțiune, este posibilă.
Această inițiativă ar avea nevoie de investiții majore, pe care bugetele Bulgariei ori României nu le pot suporta singure, dar cu asistență din partea aliaților acest fapt este posibil.
Acest grup poate acționa sub steagul statelor NATO din acest bazin, pentru a evita complicațiile juridice provocate de Convenția de la Montreux, din interbelicul 1936, document depășit de necesitățile geopolitice actuale.
Ucraina se confruntă cu o sângeroasă invazie rusă
Turism, comerț și investiții rusești
Interesele tradiționale și politica regională a Sofiei este limitată, cu prioritate, la turism, comerț și energie, zone economice unde s-au făcut investiții majore, fiind surse importante de venit pentru economia bulgară
Nici măcar invazia rusă din Georgia din 2008 ori anexarea Crimeei în 2014 nu au convins Sofia de necesitatea unei strategii diferite de Federația Rusă, care a rămas unul dintre cei mai importanți parteneri economici și actori geopolitici în Bulgaria. Ofensiva majoră rusă din 2022 pare a schimba optica clasei politice de la Sofia, dar instabilitatea politică și alegerile parlamentare repetate fac imposibilă stabilirea unei strategii ample de diminuare a acestei influențe.
Războiul din Ucraina a dus la scăderea semnificativă a numărului de turiști ruși care au vizitat Bulgaria, dar și a investițiilor rusești în domeniul imobiliar, mai ales în zona de coastă. Reorientarea spre alte piețe este un proces de durată, fiind greu de estimat perioada de timp în care actorii economici din Bulgaria vor reuși să își revină.
Zona strategică ocupată de Bulgaria pe rutele de transport maritime și terestre nu este încă exploatată pe deplin de Sofia, foarte multe proiecte viabile cazând victime corupției instituționale caracteristică statului balcanic.
Potențialul porturilor Varna și Burgas, dar și al porturilor situate pe segmentul bulgar al Dunării nasc o concurență nesănătoasă între România și Bulgaria. Elitele de la Sofia și București pășesc timid în procesul de implementare a unor strategii economice comune, care ar putea favoriza dezvoltarea regiunii.
Ambiții energetice
Tradițional, interesele economice bulgare eclipsează considerațiile politice și cele de securitate în relațiile cu actorii importanți din această zonă. Deși este membru UE și NATO, Sofia sacrifică frecvent principii politice importante pentru a accesa resursele și piețele energetice, putând intra uneori în conflict cu politica comună a blocului comunitar din acest domeniu.
Bulgaria a fost dependentă foarte mult timp de Federația Rusă, atât în ceea ce privește resursele energetice tradiționale, cât și în problema energiei nucleare. Invazia militară rusă a forțat Sofia să se reorienteze rapid, liderii de la Sofia vizitând Azerbaidjanul și alte state care dispun de resurse energetice, pentru a crea condițiile unor contracte avantajoase.
Recent, Sofia și Atena au anunțat că analizează posibilitatea construirii unui oleoduct din Grecia până în Bulgaria. Conducta de petrol Alexandroupolis-Burgas este considerată strategică, oferind oportunitate de aprovizionare cu petrol non-rusesc a rafinăriei din Burgas, cea mai mare din zona Balcanilor. Conducta bulgaro-elenă este propusă și ca o alternativă pentru evitarea așteptărilor lungi și a riscului ca petrolierele să nu mai poată traversa strâmtorile Bosfor și Dardanele.
Totodată, Bulgaria cultivă relații speciale cu Turcia, încercând să participe la proiectele energetice majore, precum Coridorul Sudic de Gaze, încercând să devină un jucător regional important.
Bulgaria are o zonă economică exclusivă, vecină cu cea a României și Turciei, dar până în acest moment nu au fost anunțate descoperiri menite să atragă investiții majore din partea unor investitori, în pofida unor anunțuri triumfătoare cu iz electoral. Experții au recomandat o colaborare între statele riverane pentru exploatarea în comun a anumitor regiuni aflate la linia de demarcație dintre zonele economice exclusive, fără însă a avea efectul dorit.
Sofia a aprobat recent o viziune strategică pentru dezvoltarea sectorului de energie electrică al țării în perioada 2023-2053, care să permită Bulgariei să rămână lider în producția și exportul de energie electrică în regiune. Partea bulgară ar dori să construiască patru noi reactoare nucleare, două la Kozlodui și alte două la Belene, lângă granița României.
Prin această strategie, estimată la aproximativ 50 de miliarde de euro, se dorește reducerea semnificativă a dependenței Bulgariei de importurile de gaze naturale. Însă, instabilitatea politică cronică și influența rusă fac greu de atins orice obiectiv menit să asigure independența energetică pe termen lung a Bulgariei, dependentă de evoluțiile politice din Caucaz și alte regiuni bogate în resurse energetice.
Micul stat caucazian, cu o populație de aproximativ 4 milioane de locuitori și un teritoriu de 69,700 km², este unul din principalii actori politici din zona caucaziană, grav afectat de incertitudinile geopolitice din ultimele sute de ani.
Despărțit de statele UE și NATO de Pontus Euxinus, Tbilisi încearcă să se apropie mai mult de cele două organizații, sub privirea acerbă a Kremlinului, adânc fortificat în Abhazia și Oseția de Sud, regiuni secesioniste aflate sub controlul ferm al Rusiei.
Moștenire geopolitică
Contextul geopolitic regional influențează modul în care Georgia relaționează cu UE ori NATO, iar agresiunea militară rusă din februarie 2022 a forțat oficialii de la Bruxelles să ofere o perspectivă europeană într-un mod rapid. Chiar dacă Tbilisi nu a primit un statut similar Ucrainei ori Republicii Moldova în relația cu UE, este de așteptat ca prelungirea conflictului din Ucraina să ducă la o evoluție similară pentru statul caucazian.
Conflictele secesioniste din anii 90, precum și războiul din 2008 au afectat grav securitatea Georgiei, Abhazia și Oseția de Sud devenind practic anexe ale Federației Ruse, posibila lor anexare de către Moscova fiind folosită periodic ca sperietoare pentru a bloca democratizarea vieții politice din Georgia.
Lecțiile dureroase din ultimii 30 de ani au convins elita politică de la Tbilisi că orice încercare de a prelua controlul regiunilor separatiste manu militari nu are nicio șansă de reușită în fața superiorității militare ruse și a forțelor paramilitare abhaze și sud-oseține.
Saga juridică a fostului președinte georgian Mihail Saakașvili este o altă problemă gravă care afectează relațiile dintre Tbilisi și Occident. SUA, UE și alți parteneri occidentali tolerează aparent aceste abuzuri și din dorința de a nu împinge actuala putere din statul caucazian către Moscova.
SUA va sprijini armata georgiană
În umbra imperiului
Oficialii de la Tbilisi au declarat în mod repetat că statul georgian, spre deosebire de Ucraina, nu ar fi susținut de nimeni în cazul unei noi ofensive rusești. Acest argument a fost folosit pentru a nu implica Georgia în mod direct în conflictul din Ucraina, fiind respinse toate demersurile Kievului de a achiziționa diferite sisteme de luptă din dotarea armatei georgiene, cum ar fi rachetele antitanc Javelin. Această poziție este în ton cu așteptările Kremlinului, care a ignorat unele manifestări publice de solidaritate cu Ucraina ale populației.
Un efect secundar neașteptat pentru Georgia a fost creșterea semnificativă a comerțului cu Federația Rusă și sosirea în masă a imigranților ruși. Acest lucru a stârnit unele îngrijorări din partea UE, Ucrainei și SUA cu privire la folosirea Georgiei de către Moscova ca bază pentru evitarea sancțiunilor internaționale.
Conform datelor publicate de Serviciul Național de Statistică din Georgia, cifra comerțului exterior cu Rusia a depășit suma de 2,4 miliarde de dolari în 2022, ceea ce reprezintă cu 52% mai mult decât în 2021.
Oligarhie, vin și resurse energetice
Liderul de facto al Georgiei, Bidzina Ivanishvili, este considerat un produs tipic al epocii postsovietice din Caucaz. Controlând formațiunea guvernamentală Visul Georgian și majoritatea în parlamentul unicameral de la Tbilisi, Ivanishvili a reușit să transforme Georgia într-un stat capturat cu față umană, profitând de dorința Occidentului și a Rusiei de a nu deschide un nou front geopolitic în Caucaz.
Având puternice tendințe pro-ruse, oligarhul a înăbușit orice formă de manifestare politică anti-rusă, nefiind doar o strategie de a evita un răspuns dur rus, ci și o demonstrație a unei forme de loialitate față de Rusia.
Aparenta stabilitate politică georgiană este favorizată și de faptul că Occidentul, Rusia, Turcia și Azerbaidjanul au nevoie de liniște pe acest coridor important de transport al resurselor energetice din zona Caspică spre piețele de desfacere europene și nu numai.
Oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan și conducta Shah Deniz au devenit simboluri ale acestei stabilități acceptate și încurajate de toate părțile interesate în acest moment din tumultoasa istorie georgiană. Descoperirea unor noi resurse energetice în zona caspică, capabile să scape statele UE de dependența energetică de Federația Rusă, pare să condamne Georgia la o stagnare în ceea ce privește o evoluție rapidă către o societate democratică și calitatea de membru al UE ori NATO.
Este greu de crezut că elita georgiană va accepta o limitare a imunității și influenței sale ca parte a procesului de aderare la cele două organizații. Momentan, membrii acesteia se limitează la a imita demersurile de democratizare, așteptând să vadă evoluțiile furtunilor geopolitice.
Georgia speră să devină membră a NATO
Marea Neagră, barieră ori binecuvântare?
Tbilisi controlează doar o parte din coasta georgiană a Mării Negre, Rusia controlând în mod direct zona abhază de coastă, inclusiv prin baze militare navale.
Marea Neagră este un obstacol geografic greu de ignorat pentru factorii de decizie de la Tbilisi, forțați să ia în calcul constrângerile geografice în orice decizie.
Având un vecin turc cu o influență majoră în soarta economică și politică regională, dar și cu relații complexe pe axa Ankara-Baku și Ankara-Moscova, Tbilisi este nevoit să identifice proiecte economice viabile, care să ofere soluții pentru izolarea geopolitică a statului. Rolul de poartă a resurselor energetice caspice depinde de bunăvoința turcă ori azeră, iar exemplul unei Armenii izolate dă fiori elitei georgiene, nevoite să respecte sensibilitățile politice ale celor două state.
Este greu de conceput că partea rusă va accepta revenirea Abhaziei și Oseției de Sud în componența Georgiei, mai ales pe fondul războiului din Ucraina. Un astfel de precedent ar fi periculos pentru politica rusă din întreg spațiul CSI, chiar dacă Tbilisi ar accepta o federalizare favorabilă intereselor Kremlinului.
În lipsa unor capacități militare ori economice importante, Georgia este condamnată să aștepte evoluțiile conflictelor dintre puterile regionale și nu numai pentru a identifica posibilități de ancorare în lumea occidentală. Eșecul unor proiecte anterioare, precum GUAM ori Parteneriatul Estic, au slăbit voința clasei politice georgiene de a participa la inițiative multinaționale care nu duc la trasarea unui parcurs clar pentru integrarea europeană.
Consolidarea prezenței NATO în zona Mării Negre poate oferi o alternativă geopolitică Georgiei, dar în lipsa unei voințe politice internela Tbilisi, care să ducă la o dezoligarhizare este greu de prevăzut viitorul geopolitic georgian.
Guvernul de la Berlin a aprobat decriminalizarea canabisului şi a substanţei active tetrahidrocanabinol (THC),
Guvernul de la Berlin a aprobat decriminalizarea canabisului şi a substanţei active tetrahidrocanabinol (THC), care nu vor mai fi clasificate din punct de vedere legal drept narcotice. Deocamdată nu se știe dacă proiectul va fi acceptat la nivel european.
Magazine specializate
Achiziţionarea şi deţinerea a până la 30 de grame de canabis nu vor mai fi considerate infracţiuni, cultivarea privată ar fi permisă într-o anumită măsură, iar vânzarea către adulţi în „magazine specializate autorizate” şi chiar în farmacii ar fi posibilă, conform planului guvernului german.
Dacă acest lucru chiar se va întâmpla, rămâne de văzut, în condiţiile în care normele europene privind canabisul ar putea sta în calea legalizării sale în Germania.
Înțelegere politică
Cadrul juridic internaţional oferă „opţiuni limitate pentru implementarea proiectului coaliţiei”, conform documentaţiei aprobate de către cabinet.
În acordul lor de coaliţie, Partidul Social Democrat (SPD) al premierului Scholz, Verzii şi Partidul Liber Democrat (FDP) au fost de acord cu introducerea „distribuirii controlate de canabis în magazine autorizate adulţilor în vederea consumului”.
