Uniunea Europeană şi-a lansat luni misiunea de protecţie a traficului maritim în Marea Roşie, perturbat de atacurile rebelilor houthi din Yemen, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează mass-media internațională. Mai multe ţări, printre care Belgia, Italia, Germania sau Franţa, şi-au exprimat intenţia de a participa la această misiune intitulată ‘Aspides’ (‘scut’ în greaca veche). Spania a indicat că nu va lua parte la această misiune. ”Europa va asigura libertatea de navigare în Marea Roşie, în coordonare cu partenerii noştri internaţionali”, a scris Von der Leyen pe reţeaua X (fosta-Twitter). Această misiune a fost lansată oficial de miniştrii de externe din UE, reuniţi luni la Bruxelles în Consiliul Afaceri Externe. ”Tocmai am aprobat lansarea operaţiunii militare navale Aspides, unde Italia va avea comandamentul forţelor”, a confirmat ministrul de externe italian Antonio Tajani. Misiunea este prevăzută să dureze un an, mandat care poate fi prelungit. Acest lucru nu înseamnă că misiunea va fi operaţională imediat. Astfel, îi va reveni comandamentului să decidă când va dispune misiunea de resurse suficiente pentru a fi deplin operaţională, ceea ce ar trebui să ia ”câteva săptămâni”, potrivit unui diplomat european. Fregata germană ‘Hessen’ a plecat pe 8 februarie către Marea Roşie, cu un echipaj de circa 240 de persoane. Ea va fi în stare de alertă permanentă şi va putea răspunde la eventuale atacuri cu rachete, drone şi ”bărci kamikaze” telecomandate. La rândul său, Belgia şi-a anunţat intenţia de a contribui cu fregata sa ‘Marie-Louise’, iar Franţa s-a declarat pregătită să pună la dispoziţia misiunii Aspides, una dintre fregatele sale deja prezente în Marea Roşie. Statele membre ale UE s-au pus de acord în luna ianuarie cu privire la principiul unei misiuni de supraveghere şi patrulare în Marea Roşie, cu condiţia ca mandatul ei să fie pur defensiv. Grecia va asigura comandamentul general al acestei misiuni, iar Italia comandamentul operaţional pe mare, a adăugat sursa diplomatică europeană.
The Wall Street Journal scrie că, din cauza războiului din Ucraina și a conflictelor din Orientul Mijlociu, industria de arme din Iran a înflorit. Iranul furnizează arme inamicilor SUA, iar furnizarea de arme a Statului Islamic reprezintă o problemă tot mai serioasă pentru Occident.
Industria de arme din Iran este în creștere rapidă, statul islamic a devenit un exportator de arme ieftine, de înaltă tehnologie. O parte au ajuns la actori non-statali din regiunea Mării Roșii.
SUA a anunțat recent că au confiscat recent un transport de arme iraniene, care erau în drum spre Yemen.
Zona este controlată de rebelii Houthi susținuți de Iran, care continuă să atace nave comerciale în Marea Roșie, iar Comandamentul central al SUA (CENTCOM) a declarat că transportul conținea componente pentru rachete și drone.
„Prin exportul acestor tehnologii și dovedindu-și eficacitatea în luptă, Iranul a schimbat probabil pentru totdeauna natura războiului asimetric. Consecințele ar putea fi devastatoare pentru marile puteri”, a declarat expertul militar Adam Rousselle pentru The Wall Street Journal, citată de DefenceRomania.
Ministrul adjunct al apărării, Mahdi Farahi, a declarat în noiembrie că Statul Islamic a vândut arme în valoare de aproape un miliard de dolari între martie 2022 și martie 2023.
Industria de arme din Iran este controlată de Corpul Gărzii Revoluționare Islamice care furnizează arme și grupurilor care operează în regiunea Orientului Mijlociu. Atât Hezbollah, cât și Hamas primesc arme din Iran.
Misiunea Iranului la Organizația Națiunilor Unite a declarat că, potrivit dreptului internațional și rezoluțiilor Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, țara nu are restricții sau interdicții privind cumpărarea și vânzarea de arme. Deși ONU a ridicat restricțiile asupra Iranului anul trecut, nici SUA, nici UE nu au ridicat aceste restricții.
În urma summit-ului NATO de la Vilnius, din 2023, liderii statelor din G7 au semnat o declarație prin care s-au angajat să încheie acorduri bilaterale cu Ucraina, oferindu-i astfel garanții de securitate pe termen lung. Aceste acorduri sunt menite să sprijine Ucraina în fața agresiunii ruse și să contribuie la restabilirea granițelor sale recunoscute din 1991.
Primul acord de securitate a fost semnat între Ucraina și Marea Britanie în ianuarie 2024. Acesta nu include garanții de securitate, echivalente cu articolul 5 din cadrul Alianței Nord-Atlantice, dar obligă Regatul Unit să ofere sprijin Ucrainei. Cele mai importante prevederi sunt: acordarea sprijinului economic și militar în vederea restabilirii granițelor recunoscute ale Ucrainei din 1991, prevenirea agresiunilor din partea Rusiei, aprofundarea colaborării în sectorul apărării, securității cibernetice și schimbului de informații. Ajutorul financiar britanic, pentru 2024, urmează să însumeze 2,5 miliarde de lire sterline. Documentul are o perioadă de 10 ani și poate fi prelungit. Acesta a fost descris de Volodimir Zelenski drept un „acord de securitate fără precedent”. „Dacă s-ar fi ajuns la astfel de garanții în 1991, în special cu Marea Britanie, atunci războiul nu ar fi început.”, a mai adăugat liderul de la Kiev. Documentul este făcut public, însă anexele acestuia au fost catalogate drept strict secrete.
Exemplul britanicilor a fost urmat și de liderii din Uniunea Europeană. În data de 16 februarie, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski au semnat la Paris un acord de securitate similar. Franța și-a reafirmat angajamentul de susținere a Ucrainei în lupta sa pentru eliberarea teritoriilor ocupate. Printre domeniile de cooperare se enumeră: securitatea cibernetică, protecția infrastructurii critice, spionaj și contraspionaj, industria militară și de apărare, asistență umanitară, sprijin pentru reconstrucție și altele. Sprijinul financiar pentru Ucraina în 2024 din partea Franței va fi de 3 miliarde euro. În ianuarie, Franța a anunțat formarea unei coaliții a artileriei, cu scopul de a consolida capacitățile armatei ucrainene. La coaliție participă 23 de state. Ministrul francez al apărării a declarat că vor produce 78 de tunuri Caesar în 2024, care vor fi destinate Ucrainei.
Tot în data de 16 februarie, un acord de securitate a fost semnat între Berlin și Kiev. Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că acordul de securitate dintre cele două țări reprezintă un pas istoric în susținerea Ucrainei. Pe lângă susținerea neclintită a Germania pentru eliberarea teritoriilor ucrainene ocupate de forțele ruse, cancelarul german a făcut câteva precizări privind sprijinul militar. Ajutorul german cuprinde furnizarea a 36 de obuziere din stocurile industriale, 120.000 de proiectile de artilerie, două sisteme suplimentare de apărare aeriană și rachete Iris-T. Pentru 2024, asistența financiară germană va atinge cifra de 6 miliarde euro.
Ihor Jovkva, adjunctul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, a declarată că pe lângă acordurile de securitate din prezent, se duc negocieri active cu peste alte 10 țări. Printre acestea sunt: Olanda, Danemarca, România și Polonia. Oficialul ucrainean a adăugat: „Nu dorim să repetăm experiența infamă a declaraţiei de la Budapesta, care a rămas doar o declarație”.
Aceste acorduri de securitate, deși nu sunt considerate „garanții de securitate” în sensul tradițional, au un rol esențial în menținerea stabilității și păcii în regiune. Ele oferă Ucrainei siguranță în fața agresiunii ruse și că va primi sprijinul necesar pentru a-și apăra integritatea teritorială. De asemenea, aceste acorduri reprezintă un semnal că statele semnatare sunt unite împotriva amenințării ruse și că sunt hotărâte să acționeze împreună pentru a contracara agresiunea și destabilizarea provocate de Rusia în regiune. La Conferința de Securitate de la München, președintele ucrainean a subliniat necesitatea unui sprijin militar mai mare pentru Ucraina, care să o ajute să câștige războiul. Această declarație a fost făcută în timp ce soldații ucraineni părăseau Avdiivka, ultimul punct de front care rămăsese neschimbat din 2014.
Jurnalistul afiliat Kremlinului, Pavel Zarubin, l-a intervievat pe Vladimir Putin pe 14 februarie 2024, după celebrul interviu cu Tucker Carlson. Într-o caracterizare generală a interviului anterior cu jurnalistul american, Putin a apreciat inițiativa lui Carlson despre care a spus că, deși a crezut că se va comporta agresiv și va pune întrebări dure, „a ales o altă tactică, a încercat să mă întrerupă de mai multe ori, dar totuși, surprinzător pentru un jurnalist occidental, s-a dovedit a fi răbdător și a ascultat lungile mele dialoguri, mai ales cele legate de istorie. Nu mi-a dat un motiv să fac ceea ce eram pregătit. Prin urmare, sincer vorbind, nu m-am bucurat pe deplin de acest interviu”.
Prima întrebare a lui Zarubin a vizat opinia liderului rus referitoare la criticile unor politicieni, printre care primul-ministrul britanic și cancelarul german care au catalogat drept ridicolă și absurdă încercarea (lui Putin) de a explica motivul începerii operațiunii speciale și de a o justifica cu amenințarea unui atac NATO asupra Rusiei.
Vladimir Putin a apreciat că interviul a facilitat ajungerea informațiilor transmise de președintele Rusiei către Occident, în lipsa unui dialog direct, din cauza boicotului la care este supusă Rusia pe scena internațională. Însă, Vladimir Putin s-a arătat deranjat că se distorsionează ceea ce a spus, în ansamblu.
El a negat că a transmis în timpul interviului cu Carson că „începerea operațiunii militare speciale în Ucraina este legată de amenințarea unui atac NATO asupra Rusiei”. A continuat: „Vorbeam despre altceva, vorbeam despre faptul că am fost în mod constant înșelați din punctul de vedere al neextinderii NATO spre Est. Apropo, acest lucru s-a spus în primul rând prin gura secretarului general al NATO de atunci, iar el era reprezentant al Republicii Federale Germania. El a fost cel care a spus: nici un centimetru spre Est. Apoi cinci prelungiri și o înșelăciune completă. Desigur, am fost și suntem îngrijorați de posibilitatea ca Ucraina să fie atrasă în NATO, deoarece acest lucru ne amenință securitatea. Asta am spus. Dar declanșatorul imediat a fost refuzul total al actualelor autorități ucrainene de a pune în aplicare acordurile de la Minsk și atacurile în curs, cu numeroase victime asupra republicilor Donbas pe care nu le recunoscusem de opt ani – Republica Populară Lugansk și Republica Populară Donețk, care în cele din urmă au apelat la noi cu o cerere de recunoaștere, văzând inutilitatea rezolvării problemelor în cadrul acordurilor de la Minsk. I-am recunoscut, apoi am încheiat un binecunoscut tratat de prietenie și asistență reciprocă cu ei și, în conformitate cu Carta Națiunilor Unite, ne-am îndeplinit obligațiile care ne revin în temeiul acestui tratat.
După cum am spus, noi nu am început războiul, încercăm doar să-l oprim. În prima etapă, am încercat să facem acest lucru prin mijloace pașnice – prin acordurile de la Minsk. După cum s-a dovedit mai târziu, am fost conduși de nas și aici, pentru că atât fostul cancelar al Germaniei, cât și fostul președinte al Franței au recunoscut și au declarat direct public că nu intenționează să îndeplinească aceste acorduri ale noastre, ci pur și simplu câștigau timp. pentru a pompa în continuare armele regimului ucrainean, ceea ce au făcut cu succes. Singurul lucru pe care îl putem regreta este că nu am început acțiunile noastre active mai devreme, crezând că avem de-a face cu oameni decente”.
Printre alte întrebări, Zarubin a adus în discuție panica declanșată de posibila revenire a lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite și declarațiile recente ale lui Trump care i-au descurajat în general pe liderii europeni, când a spus că SUA ar trebui să protejeze țările europene doar dacă plătesc pentru asta.
Putin a răspuns: „Trump a fost întotdeauna numit un politician non-sistemic. El are propriile sale opinii asupra modului în care Statele Unite ar trebui să dezvolte relațiile cu aliații săi. […] Prin ce diferă poziția lui Trump în acest sens? Da, practic prin nimic. El a vrut să-i forțeze pe europeni să-și mărească cheltuielile de apărare sau, după cum a spus el, „apoi să ne plătească pentru că îi protejăm, pentru că le-au deschis umbrela atomică peste cap” și așa mai departe. Ei bine, nu știu, lasă-i să-și dea seama singuri, asta e problema lor. Probabil, din punctul lui de vedere, există ceva logică în asta. Din punctul de vedere al europenilor, nu există nicio logică, iar aceștia ar dori ca Statele Unite să continue să îndeplinească, gratuit, unele funcții care s-au dezvoltat de la formarea NATO. Asta e treaba lor”.
Despre NATO, Putin a spus că „nu este de niciun folos; nu are sens. Există un singur sens – este un instrument al politicii externe a SUA. Dar dacă Statele Unite consideră că nu au nevoie de acest instrument, aceasta este decizia lor”.
Pavel Zarubin l-a provocat pe Putin cine este mai bun pentru Rusia: Joe Biden sau Donald Trump? Vladimir Putin a declarat sec: „Biden. Este o persoană mai experimentată, este previzibil, este un politician al vechii formații. Dar vom lucra cu orice lider american în care poporul american are încredere”.
Cadavrul principalului opozant rus al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, nu a ajuns la singura morgă din Salekhard, oraşul din apropierea închisorii din regiunea arctică unde Navalnîi a murit subit vineri, a declarat telefonic sâmbătă pentru Reuters un angajat al morgii. Purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi, Kira Iarmîş, a confirmat sâmbătă moartea opozantului, citând o notificare oficială înmânată de autorităţi mamei lui Navalnîi, Ludmila, şi a cerut ca trupul acestuia să fie încredinţat imediat familiei sale. Iarmîş a confirmat şi ea că trupul lui Navalnîi nu se află la morga din Salekhard. Ea a explicat că mama lui Navalnîi şi avocatul opozantului rus s-au deplasat la morgă, dar aceasta era închisă, în pofida asigurărilor primite din partea coloniei penitenciare în care a murit Navalnîi că morga este deschisă şi că trupul opozantului se află acolo. ”Avocatul lui Aleksei şi mama lui au ajuns la morga din Salekhard. Era închisă, deşi colonia (penitenciară) dăduse asigurări că funcţionează şi că trupul lui Navalnîi se afla acolo. Avocatul a sunat la numărul de telefon de pe uşă. I s-a spus că a fost a şaptelea persoană care a sunat astăzi şi că trupul lui Aleksei nu se află la morgă”, a scris pe X Kira Iarmîş.
Potrivit Radio Liberty, Liudmila Navalnaia a zburat sâmbătă dimineaţă de la Moscova către oraşul Salekhard, din districtul autonom Iamalo-Neneţ. Ulterior, mama opozantului s-a deplasat cu maşina în oraşul Harp, unde se află închisoarea IK-3, în care fiul ei a fost transferat în decembrie anul trecut. Liudmila Navalnaia, care a declarat că nu vrea să primească condoleanţe, se întâlnise cu fiul ei în acelaşi loc la 12 februarie. „Era sănătos şi fericit că trăieşte”, a scris vineri mama politicianului pe Facebook. Echipa lui Navalnîi a anunţat cu o zi înainte că avocatul şi rudele opozantului rus urmau să se deplaseze sâmbătă la Harp pentru a identifica cadavrul, pentru a afla detalii despre circumstanţele morţii sale şi pentru a afla rezultatele autopsiei. Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, a murit subit vineri în închisoarea „Lupul Polar”, potrivit serviciilor penitenciarelor ruse. Opoziţia şi presa independentă rusă, precum şi ministerele de externe occidentale l-au acuzat la unison pe preşedintele rus Vladimir Putin că a ordonat asasinarea lui Navalnîi, inamicul numărul unu al Kremlinului timp de 15 ani. Navalnîi, care ispăşea o pedeapsă de aproape 30 de ani de închisoare, a fost transferat într-o închisoare arctică în decembrie trecut, după ce a anunţat începerea unei campanii împotriva realegerii lui Putin la scrutinul prezidenţial din martie. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat acuzaţiile aduse de Occident drept „inacceptabile” înainte ca rezultatele autopsiei să fie cunoscute. Potrivit Reuters, purtătoarea de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, Kira Iarmîş, a confirmat sâmbătă moartea opozantului rus, citând o informare oficială înmânată mamei opozantului. Într-o declarație publicată pe site-ul său, Serviciul penitenciar federal al districtului autonom Yamalo-Nenets a precizat că Navalnîi “nu s-a simțit bine” după o plimbare vineri și “aproape imediat și-a pierdut cunoștința”.
Reprezentanții închisorii au precizat că a fost chemat personalul medical, dar că acesta nu a putut să-l resusciteze pe Navalnîi. Penitenciarul a precizat că motivul decesului este în curs de stabilire.
Aleksei Navalnîi, laureat al Premiului Saharov acordat de Parlamentul European, a captat atenția datorită curajului său în lupta pentru libertate, democrație și drepturile omului. Om politic al opoziției ruse, militant anti-corupție și adversar politic major al președintelui Putin, acesta s-a remarcat prin blogul său, LiveJournal, dar și prin prezența pe YouTube și Twitter, unde are milioane de urmăritori; s-a făcut cunoscut pe scena internațională prin organizarea de manifestații, prin participarea la alegeri și prin apelurile la reforme împotriva corupției din Rusia, împotriva președintelui Putin și a guvernului acestuia.
A fost otrăvit în august 2020 în timpul unui turneu în Siberia. A petrecut mai multe luni în convalescență la Berlin, dar a revenit la Moscova în ianuarie 2021 unde a fost arestat. În februarie a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare.
Închis într-o colonie penitenciară de maximă siguranță, a făcut greva foamei timp de 23 de zile în aprilie pentru a protesta împotriva lipsei de îngrijiri medicale. În iunie 2021 un tribunal rus a scos în afara legii birourile rețelei regionale a lui Navalnîi și a Fundației acestuia anti-corupție.
În martie 2022, Navalnîi a fost condamnat la încă 9 ani de închisoare, anul trecut primind o pedeapsă suplimentară de 19 ani, decizie condamnată de Uniunea Europeană și Statele Unite.
Sancțiunile internaționale reprezintă măsurile coercitive adoptate de către mai multe state sau organizații internaționale împotriva unei țări, unui regim politic sau a unei entități non-statale într-un efort de a influența comportamentul acestora, conform unor standarde sau norme internaționale. Aceste măsuri pot include restricții comerciale, financiare, diplomatice, sau alte tipuri de presiuni economice, politice sau sociale, cu scopul de a obține anumite schimbări de politică sau comportament din partea țintei sancțiunilor. Sancțiunile pot fi impuse în urma încălcării dreptului internațional, a drepturilor omului, a normelor nesăbuite de comportament sau a altor acțiuni considerate inacceptabile de către comunitatea internațională.
Sancțiunile nu sunt un instrument nou în arsenalul diplomatic. Primul caz atestat datează din anul 432 î.Hr., când statul Atenian a interzis comercianților din Megara să vândă pe piețele sale, afectând astfel economia orașului-stat rival. Un exemplu proeminent în istoria modernă a avut loc în perioada războaielor napoleoniene. În 1806, împăratul Napoleon I a instituit Sistemul Continental, care interzicea națiunilor europene să facă comerț cu Regatul Unit. Rezultatele nu au fost cele așteptate, deoarece era imposibil de eliminat din ecuația economică a bătrânului continent, cea mai mare economie mondială. Astfel, embargoul francez s-a dovedit a fi cel puțin la fel de dăunător, dacă nu și mai mult decât pentru englezi.
Sfârșitul Primului Război Mondial a marcat începutul unei noi ordini internaționale, în care se credea că omenirea nu va mai fi martoră a unui conflict la fel de devastator. Liga Națiunilor a fost prima instituție în care se puteau lua decizii cu privire la sancționarea internațională a unui stat agresor. Criza din Abisinia, din 1935, a condus la impunerea de sancțiuni de către Liga Națiunilor împotriva Italiei lui Mussolini, după ce dictatorul a decis să-și extindă coloniile. Cu toate acestea, aprovizionarea cu petrol nu a fost întreruptă, iar Canalul Suez nu a fost închis pentru Italia, ceea ce a permis continuarea campaniei de cucerire. Sancțiunile au fost ridicate în 1936, iar Italia a părăsit Liga în 1937. Nici sancțiunile SUA împotriva Imperiului Nipon nu au reușit să descurajeze politica expansionistă a Japoniei. Toate încercările de a opri statele cu viziuni revanșiste sau expansioniste prin intermediul sancțiunilor au eșuat, iar în cele din urmă a izbucnit al doilea război mondial.
După 1945, Liga Națiunilor a fost înlocuită de Organizația Națiunilor Unite (ONU), care cuprinde 193 de țări din cele 195 recunoscute la nivel internațional. În timpul Războiului Rece, utilizarea sancțiunilor a crescut treptat. Acestea au fost folosite nu doar pentru a limita influența reciprocă între cele două superputeri, ci și pentru a sancționa nerespectarea drepturilor omului, întemnițarea oponenților politici, desfășurarea programelor nucleare etc. De exemplu, în cazul Iranului, sancțiunile au fost impuse pentru prima dată în 1979, în timpul administrației Jimmy Carter, în urma crizei ostaticilor din ambasada Statelor Unite din Teheran.
Prăbușirea Uniunii Sovietice a marcat o nouă schimbare în sistemul internațional. Până în 2014, cele mai multe sancțiuni au fost impuse Iranului și Coreei de Nord, din cauza programelor nucleare. În 2006, Coreea de Nord a efectuat primul test nuclear, iar rapoartele ONU din 2009 au confirmat că aceasta a devenit o putere nucleară deplină. În 2023, Phenian și-a oficializat statutul, introducând în constituție titlul de putere nucleară. Tot în 2006 au fost impuse și primele sancțiuni internaționale împotriva Iranului, pentru refuzul său de a suspenda programul de îmbogățire a uraniului. Merită subliniat faptul că sancțiunile îndreptate împotriva Coreei de Nord și Iranului au fost aprobate de Consiliul de Securitate ONU, format din cei 5 membri permanenți (SUA, Rusia, China, Marea Britanie și Franța) și 10 membri nepermanenți, aleși pentru un mandat de doi ani. În ciuda bazei juridice stabilite, există cazuri în care unele state nu le aplică în totalitate sau deloc, fie din motive politice, fie din cauza lipsei de capacitate sau voință de a le aplica. Implementarea deciziilor ONU rămâne la latitudinea fiecărei țări în parte.
În general, statele au adoptat următoarele măsuri de constrângere: înghețarea activelor, limitarea accesului pe piața internațională, restricționarea importurilor și exporturilor, impunerea de restricții privind operațiunile cu produse și tehnologii cu dublă utilizare și cu produse militare, aplicarea de sancțiuni diplomatice sau în domeniile tehnico-științifice, instituirea unui embargou asupra armelor, impunerea de interdicții de călătorie pentru persoanele din conducerea statului sau considerate responsabile, restricționarea accesului către piața externă pentru entitățile implicate în finanțarea programului nuclear, etc. Cu toate aceste, Coreea de Nord nu renunță la politica sa militaristă, iar Iranul își continuă programul privind îmbogățirea uraniului.
Primul val de sancțiunile împotriva Federației Ruse
În anul 2014, Federația Rusă a fost supusă, pentru prima dată în istoria sa, unui set de sancțiuni, ca urmare a anexării ilegale a peninsulei Crimeea în luna martie. Contrar situațiilor Iranului și Coreei de Nord, măsurile restrictive împotriva Kremlinului nu au primit aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, dat fiind faptul că Rusia deține statutul de membru permanent și are capacitatea de a bloca orice decizie. Adunarea Generală a ONU are doar competența de a emite rezoluții și de a condamna acțiunile unui stat. Astfel, măsurile coercitive au fost adoptate exclusiv de către un grup de state și organizații: Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia și Australia.
Primul set de măsuri restrictive impuse de Uniunea Europeană asupra Federației Ruse a fost adoptat la data de 17 martie 2014. Acesta a vizat un număr de 21 de funcționari, considerați responsabili de încălcarea suveranității Ucrainei, precum și persoanele și entitățile asociate acestora. Activele, acestor 21 de funcționari, au fost blocate în cadrul UE, iar acestora li s-a interzis să călătorească în spațiul UE. În timp, lista celor sancționați a fost extinsă cu alte zeci de persoane. Până la data de 24 februarie 2022, când a început invazia rusă, 190 de persoane și 48 de entități erau subiectul măsurilor restrictive, care includeau înghețarea activelor și interdicții de călătorie. Majoritatea celor vizați nu erau funcționari ruși de rang înalt sau entități care operau pe teritoriul legitim al Rusiei, ci lideri și activiști separatiști din regiunea Donbas și Crimeea.
Măsurile de descurajare a acțiunilor Kremlinului, în contextul alimentării separatismului în Donbas și Crimeea, au fost aprobate și prelungite începând cu anul 2014 și până în prezent. Printre primele restricții impuse se numără: limitarea accesului Federației Ruse la piețele de capital din cadrul UE, interdicția de a acorda împrumuturi celor cinci bănci majore de stat rusești, interdicția de a exporta bunuri și tehnologii sensibile, care ar putea fi utilizate în domeniul militar în Rusia, precum și interdicția de a furniza anumite servicii esențiale pentru explorarea și producția de petrol în adâncime, explorarea sau producția de petrol în regiunile arctice și proiectele de petrol de șist în Rusia.
Peninsula Crimeea a fost cea mai afectată de impactul sancțiunilor. Bruxelles a impus o interdicție asupra importului de bunuri și servicii din această regiune. De asemenea, au fost vizate sectoare cheie ale economiei locale, precum energia, turismul și infrastructura. Aceste sancțiuni au inclus restricții privind investițiile, comerțul și finanțele. În plus, au fost interzise inițierea evenimentelor și competițiilor internaționale, întrucât niciun stat nu a recunoscut legitimitatea anexării peninsulei.
Sancțiunile impuse asupra Federației Ruse au avut un impact redus în ceea ce privește relațiile sale externe. Singura limitare semnificativă a fost suspendarea sa din Grupul celor Opt (G8). În același timp, cooperarea în domeniile politic, cultural și științific cu Uniunea Europeană a fost restricționată. În anul 2015, Rusia a ales să denunțe unilateral Tratatul de la Viena privind Forțele Armate Convenționale în Europa (FACE), eliminând astfel constrângerile impuse de acest tratat cu privire la numărul și amplasarea forțelor militare convenționale pe continentul european.
Impactul acestor sancțiuni s-au reflectat în economia rusă în anul 2013, Produsul Intern Brut (PIB) al Rusiei a atins un maxim istoric de 2,29 trilioane $, sau aproximativ 16.000 $ pe cap de locuitor. În comparație, PIB-ul Franței era de 2,81 trilioane $, iar cel al Italiei de 2,14 trilioane de dolari în aceeași perioadă. La doi ani de la implementarea primelor sancțiuni, PIB-ul Rusiei a înregistrat o scădere abruptă. În 2016, acesta era de 1,28 trilioane $, în timp ce PIB-ul Franței era de 2,47 trilioane $ și cel al Italiei de 1,88 trilioane $. Scăderea s-a reflectat și în venitul pe cap de locuitor, care a scăzut la 8.700 $ pe an, în timp ce, de exemplu, în Polonia venitul anual pe cap de locuitor era de 12.379 $. Prin urmare, putem observa că în doar doi ani de la introducerea acestor sancțiuni, Federația Rusă a pierdut 1 trilion de dolari, cu aproape 56% mai puțin decât în 2013.
Scăderea veniturilor la bugetul rusesc poate fi atribuită, în mare parte, scăderii prețului petrolului. În intervalul 2010-2013, prețul petrolului a avut o medie de 110 $ pe baril. Cu toate acestea, începând cu a doua jumătate a anului 2014, acesta a înregistrat o scădere semnificativă, ajungând la 50 $ pe baril, în ianuarie 2015. Prăbușirea costului petrolului a fost cauzată de creșterea extracției de petrol (SUA a mărit extracția cu 16%), introducerea noilor tehnologii și prognozele eronate. În perioada 2016, prețul petrolului s-a stabilizat, iar în 2017 a intrat din nou pe un trend ascendent. O corelație se poate observa și în evoluția Produsului Intern Brut (PIB) al Rusiei. Kremlinul nu a mărit semnificativ extracțiile de petrol, doar cu 7,7% în perioada 2013-2016. În 2013, bugetul rus a primit 173,66 miliarde $ datorită exportului de petrol, în 2016 doar 73,71 miliarde $, reprezentând o pierdere de aproape 100 de miliarde $.
În perioada 2013-2016, majoritatea țărilor exportatoare de petrol au înregistrat o scădere a veniturilor la bugetele naționale. De exemplu, Emiratele Arabe Unite au înregistrat o scădere de 7,7%, Arabia Saudită de 11,65%, iar Algeria de 23,7%. Aceste date reflectă impactul global al scăderii prețurilor petrolului asupra economiilor naționale.
Evoluția prețului la gazele naturale a urmat un traseu similar cu cel al petrolului. Europa, fiind cea mai mare piață de desfacere pentru gazul natural rusesc, a înregistrat o tendință descendentă a costurilor. Factorii care au influențat această dinamică includ creșterea producției de gaze naturale la nivel global, scăderea prețului petrolului și tensiunile geopolitice. În intervalul 2012-2016, prețul mediu al exporturilor rusești de gaze naturale către Europa a scăzut de la peste 400 $ pentru 1.000 de metri cubi la doar 167 $. În 2013, Kremlinul a obținut 65,97 miliarde $ din vânzarea gazelor naturale, iar în 2016 doar 31,18 miliarde de dolari, în ciuda faptului că volumul exporturilor a crescut de la 196,4 miliarde metri cubi la 198,7 miliarde metri cubi.
Un caz distinctiv în constituie deprecierea rublei. La data de 1 ianuarie 2013, un dolar american era echivalent cu 30,37 ruble, iar trei ani mai târziu, cursul de schimb era de 1 dolar american pentru 72,92 ruble. În ciuda acestei deprecieri, Banca Centrală a Federației Ruse a reușit să mențină inflația sub control, reușind chiar să o reducă la 5,38% în 2016, comparativ cu 6,45% în 2013. Acest fenomen poate fi explicat prin intermediul politicii monetare și economice implementate de Banca Centrală a Federației Ruse (BCFR). BCFR a adoptat o politică monetară proactivă, intervenind pe piața valutară pentru a stabili echilibrul și pentru a reduce volatilitatea rublei. Prin controlul ofertei de bani și gestionarea ratelor dobânzilor, banca centrală a influențat cererea și oferta de bani în economie, limitând astfel presiunile inflaționiste.
Un impact semnificativ al sancțiunilor s-a manifestat în sfera financiară, în special în ceea ce privește împrumuturile. Băncile și companiile rusești nu au mai putut accesa împrumuturi ieftine din Occident. Conform datelor PricewaterhouseCoopers, dacă în 2013 emitenții ruși au acumulat 46,4 miliarde $ exclusiv pe piața euroobligațiunilor, atunci în 2015, suma a scăzut la aproximativ 5 miliarde $. Efecte negative au fost observate și în domeniul protecției alimentare. Datele oficiale ale autorităților ruse indică faptul că procentul produselor lactate contrafăcute în Rusia a crescut la 11%, iar pentru unele tipuri de produse a ajuns până la 50%. Până la mijlocul anului 2016, Rusia a pierdut aproximativ 170 de miliarde $ din cauza sancțiunilor financiare, la care se adaugă o scădere suplimentară de 400 de miliarde $ provenită din vânzările de petrol și gaze.
Măsurile restrictive au avut un impact negativ asupra statelor membre ale Uniunii Europene. În luna august a anului 2015, think tank-ul britanic Bow Group a publicat un raport privind sancțiunile, solicitând eliminarea acestora. Conform raportului, sancțiunile au generat „consecințe negative pentru afacerile europene și americane, iar dacă vor fi prelungite… pot avea efecte chiar mai dăunătoare în viitor”. Costul potențial al sancțiunilor pentru țările occidentale a fost estimat la peste 700 de miliarde $.
Sancțiunile au fost, de asemenea, un stimulent pentru politica de substituire a produselor de import în Federația Rusă. Conform datelor oficiale din 2017, Rusia a atins un nivel de autosuficiență de aproape 100% în ceea ce privește carnea de pasăre, 90% pentru carnea de porc și 65% pentru carnea de vită. Autoritățile estimează că Rusia este autosuficientă în proporție de 75% în ceea ce privește laptele. Pentru a înlocui produsele de import din domeniul militar, Kremlinul a inițiat un program care presupunea producția a 186 de articole care anterior erau fabricate în Ucraina. În 2015, exporturile de produse alimentare, din țările UE către Rusia, au scăzut cu 29%, ceea ce a condus la o pierdere de profit de 2,2 miliarde de euro pentru producătorii europeni. În același an, Gazprom a strâns, pentru prima dată, 1,5 miliarde de dolari de la un consorțiu de bănci chineze, iar în 2014 a convenit cu Banca Chinei privind acordarea unui împrumut de 2 miliarde de euro.
În ciuda tensiunilor politice existente, relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă nu au suferit modificări semnificative. Informațiile furnizate de Eurostat, ponderea Rusiei în comerțul UE a scăzut de la aproximativ 10% în 2012 la aproximativ 7% în 2018, poziționându-se astfel ca al patrulea partener comercial al UE. În statisticile Serviciului Vamal al Rusiei, UE nu este prezentată ca o entitate unică, însă statele membre dețineau o pondere de peste 46% în ceea ce privește schimburile comerciale ale țării. Astfel, UE se situa ca primul partener comercial al Federației Ruse. În 2018, Uniunea Europeană a rămas principalul partener comercial al Rusiei, cu o pondere de 42%, urmată de China cu 15,74%.
Astfel, putem concluziona că sancțiunile impuse de Uniunea Europeană în 2014 au avut un impact limitat, fără a exercita o influență semnificativă asupra economiei rusești. Declinul abrupt al Produsului Intern Brut (PIB) al Rusiei poate fi atribuit în primul rând prăbușirii prețurilor la petrol și gaze, în timp ce volumul de vânzări către statele europene a rămas relativ constant. Uniunea Europeană și Rusia au continuat să fie parteneri comerciali apropiați, cu o pondere semnificativă în cadrul principalilor parteneri comerciali în ambele cazuri. De asemenea, este important de subliniat dependența de resursele energetice rusești. Continuarea construcției gazoductului Nord Stream 2, fără impedimente majore, a demonstrat că statele europene nu au în strategie reducerea dependenței de gazul rusesc. Anexarea rapidă a Crimeii a plasat liderii occidentali în fața unui fapt împlinit. Aceștia nu au considerat necesară impunerea unor restricții severe Kremlinului sau ruperea relațiilor comerciale, presupunând că Vladimir Putin nu va iniția un conflict pe scară largă, o prognoză care s-a dovedit a fi eronată.
Al doilea val de sancțiuni împotriva Federației Ruse
În dimineața zilei de 24 februarie 2022, Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina. Acest eveniment a declanșat cel mai mare conflict armat de la încheierea celui de-al doilea război mondial, având un impact profund nu doar asupra continentului european, ci și asupra întregii ordini a sistemului internațional. În scopul de a limita capacitatea Kremlinului de a finanța operațiunile militare, Uniunea Europeană a decis să impună noi pachete de sancțiuni. Aceste măsuri, fără precedent în istorie, au condus la situația în care Federația Rusă a devenit statul cel mai sancționat din lume într-un interval de timp foarte scurt. Dacă înainte de invazia pe scară largă erau impuse 2.754 de sancțiuni asupra statului rus, la sfârșitul anului 2023 numărul acestora a crescut la 18.772. Iranul ocupă a doua poziție în acest clasament, cu 4.953 de sancțiuni, urmat de Siria cu 2.811.
Sancțiunile impuse de Uniunea Europeană, care vizează acțiunile ce amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, sunt în prezent aplicabile unui număr de aproximativ 1.950 de persoane și entități. În decembrie 2023, UE a adăugat la lista de sancțiuni alte 61 de persoane și 86 de entități. Printre cei sancționați se numără figuri de prim rang de la Kremlin, precum președintele Vladimir Putin și ministrul de externe Serghei Lavrov, precum și propagandiști notabili precum Margarita Simonian și Vladimir Soloviov. Entitățile sancționate cuprind o varietate de organizații, inclusiv bănci și instituții financiare, partide politice, companii de telecomunicații, precum și societăți din sectorul militar și de apărare. Activele Băncii Centrale a Federației Ruse, în valoare de 300 de miliarde de dolari, echivalentul PIB-ului României pentru anul 2022, au fost de asemenea înghețate. Activele persoanelor și entităților rusești aflate în conturile băncilor europene, în valoare de 21,5 miliarde de dolari, au fost și ele înghețate. Pentru a maximiza eficiența acestor restricții, UE și-a coordonat politica cu SUA, Canada, Australia, Regatul Unit și alți parteneri internaționali.
O parte componentă a pachetului de măsuri restrictive adoptat de Bruxelles include embargouri de import și export. Potrivit Comisiei Europene, începând din februarie 2022, UE a interzis un total de peste 43,9 miliarde EUR, reprezentând valoarea unor mărfuri care ar fi fost exportate către Rusia și un total de peste 91,2 miliarde EUR reprezentând valoarea unor mărfuri care ar fi fost importate din Rusia. Aceasta înseamnă că, în comparație cu volumul exporturilor și importurilor din 2021, în prezent sunt sancționate 49 % din exporturi și 58 % din importuri. În contextul actual, UE nu exportă către Rusia următoarele produse: tehnologie de vârf (de exemplu calculatoare cuantice și semiconductori avansați, componente electronice și produse software), produse și tehnologii specifice necesare pentru rafinarea petrolului, produse de lux, produse chimice, baterii cu litiu și termostate și altele. De asemenea, UE nu mai importă din Rusia următoarele produse: țiței (din decembrie 2022) și produse petroliere rafinate (din februarie 2023), cu câteva excepții, cărbune și alți combustibili fosili solizi, aur, diamante, ciment, asfalt, lemn, hârtie, cauciuc sintetic și materiale plastice, fructe de mare, băuturi alcoolice, țigări și produse cosmetice. Pe lângă produse, UE a interzis și o serie largă de servicii: serviciilor de consultanță în domeniul TI, de consultanță juridică, de arhitectură și de inginerie, contabilitate, de publicitate, de cercetare de piață și de sondaje de opinie și altele.
Una dintre cele mai semnificative măsuri punitive a fost excluderea instituțiilor financiare rusești din rețeaua SWIFT. Instituțiile bancare care se regăsesc pe această listă sunt incapabile de a accesa valută străină (deoarece operațiunile de schimb valutar între două bănci sunt, în mod obișnuit, procesate ca transferuri internaționale, implicând o bancă intermediară străină) și nu pot efectua transferuri de active în străinătate. Excluderea din SWIFT nu înseamnă că băncile rusești sunt incapabile, din punct de vedere tehnic, să efectueze aceste tranzacții, dar acestea devin costisitoare, complexe și necesită un nivel de încredere reciprocă între instituțiile financiare.
Petrolul rusesc a constituit întotdeauna o resursă accesibilă și în imediată apropiere pentru statele europene. Cu toate acestea, Bruxelles a luat decizia de a renunța la petrolul rusesc. Această hotărâre a fost adoptată la aproximativ un an de la declanșarea conflictului, deși unele state continuă să facă excepție de la acest embargo. Embargoul se referă exclusiv la interzicerea achiziționării, importului sau transferului de țiței și de anumite produse petroliere pe cale maritimă din Rusia către UE. Importul maritim reprezintă aproximativ 90% din totalul importurilor de petrol. Liderii europeni au convenit, de asemenea, asupra implementării unui plafon pentru „aurul negru” rusesc. Plafonul prețurilor se aplică țițeiului transportat pe mare, uleiurilor petroliere și uleiurilor obținute din minerale bituminoase care sunt originare sau exportate din Rusia. Au fost stabilite următoarele plafoane: 60 $ pe baril pentru țiței, 45 $ pe baril pentru produsele petroliere tranzacționate sub valoarea nominală a țițeiului și 100 $ pe baril pentru produsele petroliere tranzacționate peste valoarea nominală a țițeiului. Plafonul a fost susținut și de liderii grupului G7.
Metode de evitarea a sancțiunilor
În ciuda implementării unui set extensiv de sancțiuni și a separării de cel mai mare partener comercial, economia Federației Ruse a demonstrat o reziliență notabilă Printre măsurile adoptate se numără: majorarea ratei dobânzii la 20%, ceea ce a eliminat practic creditarea, dar a permis evitarea falimentului și contracararea riscurilor de depreciere a rublei și a inflației ridicate, obligarea companiilor rusești să vândă pe piață 80% din veniturile lor în valută, pentru a consolida cursul rublei față de euro și dolar. În plus, Banca Centrală a Rusiei a susținut artificial valoarea rublei prin intermediul propriilor resurse financiare. Deși activele băncii în valoare de 320 miliarde $ au fost înghețate în țările europene, valoarea rezervelor instituției înainte de conflict se ridicau la 630 miliarde $. Astfel, cu o săptămână înainte de declanșarea invaziei, un dolar era echivalentul a 77,4 ruble, la începutul conflictului acesta era egal cu 134 de ruble. În luna mai, cursul a revenit la nivelul pre-conflict, continuând să scadă chiar la sub 60 de ruble pentru un dolar. Rata inflației pentru anul 2022 a atins 11,94%, iar în 2023 aceasta a scăzut la 7,42%.
În al doilea rând, Kremlinul a reușit să ocolească embargoul asupra produselor de import prin intermediul țărilor terțe, în special a celor care au fost parte a Uniunii Sovietice. În 2021, Rusia a importat echipamente electrice, electronice și tehnologii în principal din UE (45%), SUA (21%) și China (11%). Chiar dacă, două treimi din principalele surse de import au fost blocate, Kremlinul a reușit să continue importul de echipamente și tehnologii avansate. Singura diferență a fost ruta pe care produsele importate o urmau, necesitând apariția unor intermediari. Acest fenomen este evident în schimburile comerciale dintre Rusia și țările din fostul bloc sovietic. De exemplu, volumul comercial dintre Georgia și Rusia a crescut la 2,4 miliarde $, o creștere de 52% în aceeași perioadă. Prin coincidență, această cifră este similară cu exporturile UE de echipamente electrice, electronice și tehnologii către Rusia în 2021. Peste 450 de componente fabricate în străinătate au fost identificate în armamentul rusesc recuperat în Ucraina. Acestea includ procesoare de semnal digital, module de memorie flash și module RAM statice produse de companiile americane, inclusiv Texas Instruments, Advanced Micro Devices și Cypress Semiconductor..
O strategie alternativă de eludare a sancțiunilor constă în înființarea de noi entități economice. De exemplu, în martie 2023, a fost înființată în Turcia compania Azu International Ltd, având ca activitate principală furnizarea de echipamente informatice. Într-un interval de șapte luni, compania a reușit să vândă către Rusia computere și alte componente electronice în valoare de cel puțin 2,6 miliarde $. Din suma totală ,cel puțin 777 milioane $ erau reprezentate de produsele companiilor occidentale: Intel Corp din America, Advanced Micro Devices Inc (AMD), Texas Instruments Inc și Analog Devices Inc. și Infineon AG din Germania. Microcipurile acestor companii au fost identificate în sistemele de arme rusești. Astfel, Kremlinul reușește să își păstreze lanțul de aprovizionare și să crească producția militară. Deși costurile sunt semnificativ mai mari decât în mod obișnuit, guvernul rus continuă să aibă acces la toate componentele necesare.
Al treilea pilon, pe care se bazează Vladimir Putin pentru evitarea sancțiunilor și contracararea acestora, este parteneriatul cu China. În martie 2022, după ce cardurile de credit emise de instituțiile financiare rusești, care utilizează sistemele de plată Visa și Mastercard, au devenit nefuncționale, China a intervenit pentru a susține economia rusă. Instituțiile bancare rusești au adoptat sistemul de plată chinez, UnionPay. Conform datelor furnizate de compania chineză, peste 90% din bancomatele din Rusia sunt compatibile cu acest sistem de plată, care este acceptat în 180 de țări. În plus, Kremlinul a apelat la alternativa chineză la sistemul SWIFT, cunoscută sub numele de Sistemul de Plată Interbancară Transfrontalieră (CIPS). Deși CIPS nu este la fel de eficient ca SWIFT, permite doar tranzacțiile în yuani și deservește un număr limitat de instituții financiare (1.280 comparativ cu peste 11.000 care utilizează SWIFT), acesta a reprezentat o soluție de urgență, care a prevenit un colaps în sectorul financiar-bancar. Potrivit unei declarații a președintei Băncii Centrale a Federației Ruse, Elvira Nabiullina, utilizarea monedei chineze, yuanul, ca mijloc de plată pentru exporturile rusești a crescut de 86 de ori în ultimii doi ani, reprezentând 34,5% din totalul tranzacțiilor.
Un raport al serviciilor de informații americane indică faptul că statul chinez joacă un rol esențial și în înlocuirea produselor importate din Uniunea Europeană, atât pentru necesitățile militare, cât și pentru cele civile. Companiile de apărare chineze au livrat echipamente de navigație, piese pentru avioane de luptă și alte tehnologii cu dublă utilizare către companiile rusești de apărare. În martie, China a livrat drone și componente pentru drone în valoare de peste 12 milioane $ către Rusia. În urma acestei cooperări, China a devenit cel mai mare exportator de autovehicule din lume în 2023, cu peste 5,26 milioane de unități expediate în străinătate. Peste 800.000 de aceste autovehicule au fost exportate pe piața rusă, înregistrându-se o creștere de 545% în ultimii doi ani.
Conflictul din Ucraina, caracterizat printr-o intensitate fără precedent, necesită un consum masiv de resurse militare, inclusiv muniție, proiectile de artilerie, rachete și drone. Pentru a susține această cerere, Federația Rusă a recurs la importul acestor produse. În acest context, Moscova a identificat doi furnizori potențiali, care nu numai că sunt motivați de profit, dar sunt și interesați de diminuarea influenței occidentale. Aceste două țări, cu o experiență vastă în gestionarea sancțiunilor internaționale, consideră că un nou val de restricții nu constituie o amenințare la adresa supraviețuirii statele. Coreea de Nord a livrat deja peste un milion de obuze pentru armata rusă. Aceste obuze sunt proiectate după modelul sovietic, asigurând astfel compatibilitatea cu tunurile rusești. În contrast, Uniunea Europeană a promis să livreze Ucrainei un milion de obuze în 2023, dar a reușit să livreze doar 524.000. În plus, conflictul a subliniat importanța dronelor pe câmpul de luptă. În acest sens, Iranul a devenit principalul furnizor de drone. Conform informațiilor din presă, Rusia intenționează să achiziționeze 6.000 de drone Shahed în următorii doi ani.
Hackerii de la Prana Network au reușit să acceseze serverele de e-mail ale producătorului iranian și să determine costul acestora. Prețul dronelor variază în funcție de model și de cantitatea comandată, oscilând între 375.000$ și 900.000$. Valoarea totală a contractului de producție și vânzare, inclusiv transferul de tehnologii, echipamente, 6.000 de seturi de UAV și software, se ridică la 1,75 miliarde $. În prezent, numărul exact de drone livrate către Rusia nu este cunoscut, dar în februarie, producătorul iranian Sahara Thunder a primit 2 tone de aur, probabil ca plată pentru servicii și bunuri achiziționate. Oficialii americani susțin că Rusia achiziționează și rachete balistice cu rază scurtă din Coreea de Nord și intenționează să cumpere aceleași tipuri de rachete și din Iran.
În contrast cu anul 2014, prețul petrolului în 2022 a rămas la un nivel ridicat. În primul an de conflict, bugetul federal al Federației Ruse a fost alimentat cu 11,6 trilioane de ruble provenite din veniturile petroliere, reprezentând o creștere de 21,9% comparativ cu 2021, când veniturile din petrol au totalizat puțin peste 9 trilioane de ruble. Vice-ministrul rus al finanțelor a declarat că estimările preliminare pentru 2023 arată că veniturile din vânzarea petrolului au atins aproximativ 9 trilioane de ruble. Este important de menționat că prețul petrolului în 2022 a fost mai mare cu aproximativ 12 dolari per baril comparativ cu 2023. Exporturile de gaze naturale rusești prin conducte au înregistrat o scădere de 29,9%, de la 142,1 miliarde de metri cubi în 2022 la 99,6 miliarde de metri cubi în 2023. În 2021, Rusia a exportat 203,5 miliarde de metri cubi de gaz.
În ciuda plafonului de 60$ pe baril impus de Occident, Kremlinul a declarat că a reușit să vândă petrolul la un preț de aproximativ 80$ pe baril. De asemenea, Kremlinul a reușit să reducă discount-ul anterior de la 40$ la 10$. În august, aproape 66% din toate transporturile maritime de petrol brut rusesc nu aveau asigurare occidentală, ceea ce indică ocolirea plafonului. O metodă de ocolire a constat în majorarea prețurilor de transport, astfel încât o parte din prețul petrolului a fost înregistrată ca fiind cost de transport. Trezoreria SUA a solicitat informații de la 30 de companii de administrare a navelor despre 98 de petroliere suspectate de încălcarea plafonului. Din cele 30 de companii contactate, 17 se află în țări din grupul G7, 8 în Emiratele Arabe Unite, iar restul în India, Turcia, China, Hong Kong și Indonezia. Pe 17 noiembrie 2023, Departamentul Trezoreriei SUA a impus sancțiuni asupra a trei companii cu sediul în Emiratele Arabe Unite și a trei nave deținute de acestea. Pe 9 februarie 2024, SUA a impus sancțiuni asupra a patru entități și a identificat o navă care încălca plafonul de preț al petrolului rusesc.
Cel mai mare cumpărător al petrolului rusesc în 2023 a fost China. Datele vamale chineze indică o livrare record de 107,02 milioane de tone de petrol brut de către Rusia către China, echivalentul a 2,14 milioane de barili pe zi. Un alt mare cumpărător al petrolului rusesc a fost India. Rusia a devenit principala sursă de aprovizionare pentru rafinăriile indiene, asigurând 36% din necesar. Aceste companii, la rândul lor, exportă produsul finit. De exemplu, compania Nayara Energy Ltd., cu sediul la Mumbai, vinde motorină în Europa, iar aproximativ 60% din materia primă provine din Rusia. De asemenea, compania Reliance Industries Ltd., cel mai important furnizor european de motorină din India, importă mai mult de o treime din petrolul său din Rusia.
Drept rezultat al sancțiunilor, economia rusă a înregistrat o contracție de 2,1% în 2022, o scădere semnificativ mai mică decât cea anticipată inițial de 15%. Conform datelor oficiale furnizate de Kremlin, Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o creștere de 3,6% în 2023. Se presupune că această creștere este atribuită în mare parte industriei militare, având în vedere că producția de tancuri, vehicule blindate și echipamente militare este direcționată către front, fără a contribui la bunăstarea generală a populației. Cu toate acestea, se observă că economia rusă nu se află într-o stare de colaps. Până în prezent, sancțiunile nu și-au atins obiectivul principal, acela de a diminua resursele financiare ale Kremlinului, astfel încât să nu mai poată susține operațiunile militare în Ucraina. În cadrul ultimelor pachete de sancțiuni aprobate de Uniunea Europeană, un rol tot mai important îl joacă eficientizarea acestora. Pentru a preveni eludarea sancțiunilor, Comisia Europeană a implementat următoarele măsuri: mobilizarea serviciilor comerciale și vamale pentru a identifica redirecționarea fluxurilor comerciale provenind din anumite țări terțe care pot servi drept căi de acces către Rusia, dialogul cu țările terțe pentru a conveni asupra unei evaluări comune, compararea datelor și discutarea, dacă este cazul, despre măsurile de remediere, colectarea de informații cu privire la modelele de eludare utilizate în sectorul privat și elaborarea de recomandări cu privire la cele mai bune modalități de prevenire a acestui fenomen. În cadrul celui de-al 11-lea pachet de sancțiuni, Bruxelles a introdus un nou instrument pentru a evita eludarea acestora prin jurisdicțiile țărilor terțe. Acest instrument se concentrează asupra unor bunuri specifice cu grad ridicat de risc, despre care s-a dovedit că ajung în Rusia prin țări terțe, deși fac obiectul sancțiunilor UE. Instrumentul permite UE să interzică exportul acestor bunuri către țările care sunt utilizate pentru a eluda măsurile restrictive și, de asemenea, să interzică furnizarea de servicii conexe.
Până în prezent, un aspect rămâne clar, Vladimir Putin dispune în continuare de resurse financiare, materiale, umane și tehnologice pentru a continua războiul din Ucraina. Istoria și experiența din Ucraina demonstrează că este imposibil să scoți din ecuația economiei globale un jucător important precum Rusia. În ultimii doi ani, s-a dovedit că eficiența sancțiunilor este limitată, iar Moscova are mijloace suficiente pentru a le ocoli. Costul pe care îl suportă Rusia pentru acest lucru este semnificativ, dar este un preț pe care îl poate suporta. Acest fapt îi oferă acces la una dintre cele mai importante resurse într-un război de uzură – timpul. Timpul reprezintă o variabilă cu o influență majoră în acest tip de conflict, permițându-i Rusiei să-și adapteze și să-și optimizeze strategiile în funcție de evoluția situației.
