Ucraina încheie noi acorduri de securitate fără precedent cu statele europene

Ucraina încheie noi acorduri de securitate fără precedent cu statele europene

În urma summit-ului NATO de la Vilnius, din 2023, liderii statelor din G7 au semnat o declarație prin care s-au angajat să încheie acorduri bilaterale cu Ucraina, oferindu-i astfel garanții de securitate pe termen lung. Aceste acorduri sunt menite să sprijine Ucraina în fața agresiunii ruse și să contribuie la restabilirea granițelor sale recunoscute din 1991.

Primul acord de securitate a fost semnat între Ucraina și Marea Britanie în ianuarie 2024. Acesta nu include garanții de securitate, echivalente cu articolul 5 din cadrul Alianței Nord-Atlantice, dar obligă Regatul Unit să ofere sprijin Ucrainei. Cele mai importante prevederi sunt: acordarea sprijinului economic și militar în vederea restabilirii granițelor recunoscute ale Ucrainei din 1991, prevenirea agresiunilor din partea Rusiei, aprofundarea colaborării în sectorul apărării, securității cibernetice și schimbului de informații. Ajutorul financiar britanic, pentru 2024, urmează să însumeze 2,5 miliarde de lire sterline. Documentul are o perioadă de 10 ani și poate fi prelungit. Acesta a fost descris de Volodimir Zelenski drept un „acord de securitate fără precedent”. „Dacă s-ar fi ajuns la astfel de garanții în 1991, în special cu Marea Britanie, atunci războiul nu ar fi început.”, a mai adăugat liderul de la Kiev. Documentul este făcut public, însă anexele acestuia au fost catalogate drept strict secrete.

Exemplul britanicilor a fost urmat și de liderii din Uniunea Europeană. În data de 16 februarie, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski au semnat la Paris un acord de securitate similar. Franța și-a reafirmat angajamentul de susținere a Ucrainei în lupta sa pentru eliberarea teritoriilor ocupate. Printre domeniile de cooperare se enumeră: securitatea cibernetică, protecția infrastructurii critice, spionaj și contraspionaj, industria militară și de apărare, asistență umanitară, sprijin pentru reconstrucție și altele. Sprijinul financiar pentru Ucraina în 2024 din partea Franței va fi de 3 miliarde euro. În ianuarie, Franța a anunțat formarea unei coaliții a artileriei, cu scopul de a consolida capacitățile armatei ucrainene. La coaliție participă 23 de state. Ministrul francez al apărării a declarat că vor produce 78 de tunuri Caesar în 2024, care vor fi destinate Ucrainei.

Tot în data de 16 februarie, un acord de securitate a fost semnat între Berlin și Kiev. Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că acordul de securitate dintre cele două țări reprezintă un pas istoric în susținerea Ucrainei. Pe lângă susținerea neclintită a Germania pentru eliberarea teritoriilor ucrainene ocupate de forțele ruse, cancelarul german a făcut câteva precizări privind sprijinul militar. Ajutorul german cuprinde furnizarea a 36 de obuziere din stocurile industriale, 120.000 de proiectile de artilerie, două sisteme suplimentare de apărare aeriană și rachete Iris-T. Pentru 2024, asistența financiară germană va atinge cifra de 6 miliarde euro.

Ihor Jovkva, adjunctul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, a declarată că pe lângă acordurile de securitate din prezent, se duc negocieri active cu peste alte 10 țări. Printre acestea sunt: Olanda, Danemarca, România și Polonia. Oficialul ucrainean a adăugat: „Nu dorim să repetăm experiența infamă a declaraţiei de la Budapesta, care a rămas doar o declarație”.

Aceste acorduri de securitate, deși nu sunt considerate „garanții de securitate” în sensul tradițional, au un rol esențial în menținerea stabilității și păcii în regiune. Ele oferă Ucrainei siguranță în fața agresiunii ruse și că va primi sprijinul necesar pentru a-și apăra integritatea teritorială. De asemenea, aceste acorduri reprezintă un semnal că statele semnatare sunt unite împotriva amenințării ruse și că sunt hotărâte să acționeze împreună pentru a contracara agresiunea și destabilizarea provocate de Rusia în regiune. La Conferința de Securitate de la München, președintele ucrainean a subliniat necesitatea unui sprijin militar mai mare pentru Ucraina, care să o ajute să câștige războiul. Această declarație a fost făcută în timp ce soldații ucraineni părăseau Avdiivka, ultimul punct de front care rămăsese neschimbat din 2014.

Share our work
Putin face precizări suplimentare după interviul cu Tucker Carlson

Putin face precizări suplimentare după interviul cu Tucker Carlson

Jurnalistul afiliat Kremlinului, Pavel Zarubin, l-a intervievat pe Vladimir Putin pe 14 februarie 2024, după celebrul interviu cu Tucker Carlson. Într-o caracterizare generală a interviului anterior cu jurnalistul american, Putin a apreciat inițiativa lui Carlson despre care a spus că, deși a crezut că se va comporta agresiv și va pune întrebări dure, „a ales o altă tactică, a încercat să mă întrerupă de mai multe ori, dar totuși, surprinzător pentru un jurnalist occidental, s-a dovedit a fi răbdător și a ascultat lungile mele dialoguri, mai ales cele legate de istorie. Nu mi-a dat un motiv să fac ceea ce eram pregătit. Prin urmare, sincer vorbind, nu m-am bucurat pe deplin de acest interviu”. 

  Prima întrebare a lui Zarubin a vizat opinia liderului rus referitoare la criticile unor politicieni, printre care primul-ministrul britanic și cancelarul german care au catalogat drept ridicolă și absurdă încercarea (lui Putin) de a explica motivul începerii operațiunii speciale și de a o justifica cu amenințarea unui atac NATO asupra Rusiei. 

Vladimir Putin a apreciat că interviul a facilitat ajungerea informațiilor transmise de președintele Rusiei către Occident, în lipsa unui dialog direct, din cauza boicotului la care este supusă Rusia pe scena internațională. Însă, Vladimir Putin s-a arătat deranjat că se distorsionează ceea ce a spus, în ansamblu.

El a negat că a transmis în timpul interviului cu Carson că „începerea operațiunii militare speciale în Ucraina este legată de amenințarea unui atac NATO asupra Rusiei”. A continuat: „Vorbeam despre altceva, vorbeam despre faptul că am fost în mod constant înșelați din punctul de vedere al neextinderii NATO spre Est. Apropo, acest lucru s-a spus în primul rând prin gura secretarului general al NATO de atunci, iar el era reprezentant al Republicii Federale Germania. El a fost cel care a spus: nici un centimetru spre Est. Apoi cinci prelungiri și o înșelăciune completă. Desigur, am fost și suntem îngrijorați de posibilitatea ca Ucraina să fie atrasă în NATO, deoarece acest lucru ne amenință securitatea. Asta am spus. Dar declanșatorul imediat a fost refuzul total al actualelor autorități ucrainene de a pune în aplicare acordurile de la Minsk și atacurile în curs, cu numeroase victime asupra republicilor Donbas pe care nu le recunoscusem de opt ani – Republica Populară Lugansk și Republica Populară Donețk, care în cele din urmă au apelat la noi cu o cerere de recunoaștere, văzând inutilitatea rezolvării problemelor în cadrul acordurilor de la Minsk. I-am recunoscut, apoi am încheiat un binecunoscut tratat de prietenie și asistență reciprocă cu ei și, în conformitate cu Carta Națiunilor Unite, ne-am îndeplinit obligațiile care ne revin în temeiul acestui tratat.

După cum am spus, noi nu am început războiul, încercăm doar să-l oprim. În prima etapă, am încercat să facem acest lucru prin mijloace pașnice – prin acordurile de la Minsk. După cum s-a dovedit mai târziu, am fost conduși de nas și aici, pentru că atât fostul cancelar al Germaniei, cât și fostul președinte al Franței au recunoscut și au declarat direct public că nu intenționează să îndeplinească aceste acorduri ale noastre, ci pur și simplu câștigau timp. pentru a pompa în continuare armele regimului ucrainean, ceea ce au făcut cu succes. Singurul lucru pe care îl putem regreta este că nu am început acțiunile noastre active mai devreme, crezând că avem de-a face cu oameni decente”.

Printre alte întrebări, Zarubin a adus în discuție panica declanșată de posibila revenire a lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite și declarațiile recente ale lui Trump care i-au descurajat în general pe liderii europeni, când a spus că SUA ar trebui să protejeze țările europene doar dacă plătesc pentru asta. 

Putin a răspuns: „Trump a fost întotdeauna numit un politician non-sistemic. El are propriile sale opinii asupra modului în care Statele Unite ar trebui să dezvolte relațiile cu aliații săi. […] Prin ce diferă poziția lui Trump în acest sens? Da, practic prin nimic. El a vrut să-i forțeze pe europeni să-și mărească cheltuielile de apărare sau, după cum a spus el, „apoi să ne plătească pentru că îi protejăm, pentru că le-au deschis umbrela atomică peste cap” și așa mai departe. Ei bine, nu știu, lasă-i să-și dea seama singuri, asta e problema lor. Probabil, din punctul lui de vedere, există ceva logică în asta. Din punctul de vedere al europenilor, nu există nicio logică, iar aceștia ar dori ca Statele Unite să continue să îndeplinească, gratuit, unele funcții care s-au dezvoltat de la formarea NATO. Asta e treaba lor”.

Despre NATO, Putin a spus că „nu este de niciun folos; nu are sens. Există un singur sens – este un instrument al politicii externe a SUA. Dar dacă Statele Unite consideră că nu au nevoie de acest instrument, aceasta este decizia lor”.

Pavel Zarubin l-a provocat pe Putin cine este mai bun pentru Rusia: Joe Biden sau Donald Trump? Vladimir Putin a declarat sec:  „Biden. Este o persoană mai experimentată, este previzibil, este un politician al vechii formații. Dar vom lucra cu orice lider american în care poporul american are încredere”. 

Sursa: http://kremlin.ru/events/president/news/73457

Share our work
Moartea lui Navalnîi, noi mistere

Moartea lui Navalnîi, noi mistere

Cadavrul principalului opozant rus al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, nu a ajuns la singura morgă din Salekhard, oraşul din apropierea închisorii din regiunea arctică unde Navalnîi a murit subit vineri, a declarat telefonic sâmbătă pentru Reuters un angajat al morgii.
Purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi, Kira Iarmîş, a confirmat sâmbătă moartea opozantului, citând o notificare oficială înmânată de autorităţi mamei lui Navalnîi, Ludmila, şi a cerut ca trupul acestuia să fie încredinţat imediat familiei sale.
Iarmîş a confirmat şi ea că trupul lui Navalnîi nu se află la morga din Salekhard. Ea a explicat că mama lui Navalnîi şi avocatul opozantului rus s-au deplasat la morgă, dar aceasta era închisă, în pofida asigurărilor primite din partea coloniei penitenciare în care a murit Navalnîi că morga este deschisă şi că trupul opozantului se află acolo.
”Avocatul lui Aleksei şi mama lui au ajuns la morga din Salekhard. Era închisă, deşi colonia (penitenciară) dăduse asigurări că funcţionează şi că trupul lui Navalnîi se afla acolo. Avocatul a sunat la numărul de telefon de pe uşă. I s-a spus că a fost a şaptelea persoană care a sunat astăzi şi că trupul lui Aleksei nu se află la morgă”, a scris pe X Kira Iarmîş.

Potrivit Radio Liberty, Liudmila Navalnaia a zburat sâmbătă dimineaţă de la Moscova către oraşul Salekhard, din districtul autonom Iamalo-Neneţ. Ulterior, mama opozantului s-a deplasat cu maşina în oraşul Harp, unde se află închisoarea IK-3, în care fiul ei a fost transferat în decembrie anul trecut.
Liudmila Navalnaia, care a declarat că nu vrea să primească condoleanţe, se întâlnise cu fiul ei în acelaşi loc la 12 februarie. „Era sănătos şi fericit că trăieşte”, a scris vineri mama politicianului pe Facebook.
Echipa lui Navalnîi a anunţat cu o zi înainte că avocatul şi rudele opozantului rus urmau să se deplaseze sâmbătă la Harp pentru a identifica cadavrul, pentru a afla detalii despre circumstanţele morţii sale şi pentru a afla rezultatele autopsiei.
Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, a murit subit vineri în închisoarea „Lupul Polar”, potrivit serviciilor penitenciarelor ruse.
Opoziţia şi presa independentă rusă, precum şi ministerele de externe occidentale l-au acuzat la unison pe preşedintele rus Vladimir Putin că a ordonat asasinarea lui Navalnîi, inamicul numărul unu al Kremlinului timp de 15 ani.
Navalnîi, care ispăşea o pedeapsă de aproape 30 de ani de închisoare, a fost transferat într-o închisoare arctică în decembrie trecut, după ce a anunţat începerea unei campanii împotriva realegerii lui Putin la scrutinul prezidenţial din martie.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat acuzaţiile aduse de Occident drept „inacceptabile” înainte ca rezultatele autopsiei să fie cunoscute.
Potrivit Reuters, purtătoarea de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, Kira Iarmîş, a confirmat sâmbătă moartea opozantului rus, citând o informare oficială înmânată mamei opozantului.
Într-o declarație publicată pe site-ul său, Serviciul penitenciar federal al districtului autonom Yamalo-Nenets a precizat că Navalnîi “nu s-a simțit bine” după o plimbare vineri și “aproape imediat și-a pierdut cunoștința”.

Reprezentanții închisorii au precizat că a fost chemat personalul medical, dar că acesta nu a putut să-l resusciteze pe Navalnîi. Penitenciarul a precizat că motivul decesului este în curs de stabilire.

Aleksei Navalnîi, laureat al Premiului Saharov acordat de Parlamentul European, a captat atenția datorită curajului său în lupta pentru libertate, democrație și drepturile omului. Om politic al opoziției ruse, militant anti-corupție și adversar politic major al președintelui Putin, acesta s-a remarcat prin blogul său, LiveJournal, dar și prin prezența pe YouTube și Twitter, unde are milioane de urmăritori; s-a făcut cunoscut pe scena internațională prin organizarea de manifestații, prin participarea la alegeri și prin apelurile la reforme împotriva corupției din Rusia, împotriva președintelui Putin și a guvernului acestuia.

A fost otrăvit în august 2020 în timpul unui turneu în Siberia. A petrecut mai multe luni în convalescență la Berlin, dar a revenit la Moscova în ianuarie 2021 unde a fost arestat. În februarie a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare.

Închis într-o colonie penitenciară de maximă siguranță, a făcut greva foamei timp de 23 de zile în aprilie pentru a protesta împotriva lipsei de îngrijiri medicale. În iunie 2021 un tribunal rus a scos în afara legii birourile rețelei regionale a lui Navalnîi și a Fundației acestuia anti-corupție.

În martie 2022, Navalnîi a fost condamnat la încă 9 ani de închisoare, anul trecut primind o pedeapsă suplimentară de 19 ani, decizie condamnată de Uniunea Europeană și Statele Unite.

Share our work
Sancțiunile împotriva Rusiei: O privire asupra evoluției și evaziunii

Sancțiunile împotriva Rusiei: O privire asupra evoluției și evaziunii

Ce sunt sancțiunile internaționale?

Sancțiunile internaționale reprezintă măsurile coercitive adoptate de către mai multe state sau organizații internaționale împotriva unei țări, unui regim politic sau a unei entități non-statale într-un efort de a influența comportamentul acestora, conform unor standarde sau norme internaționale. Aceste măsuri pot include restricții comerciale, financiare, diplomatice, sau alte tipuri de presiuni economice, politice sau sociale, cu scopul de a obține anumite schimbări de politică sau comportament din partea țintei sancțiunilor. Sancțiunile pot fi impuse în urma încălcării dreptului internațional, a drepturilor omului, a normelor nesăbuite de comportament sau a altor acțiuni considerate inacceptabile de către comunitatea internațională.

Sancțiunile nu sunt un instrument nou în arsenalul diplomatic. Primul caz atestat datează din anul 432 î.Hr., când statul Atenian a interzis comercianților din Megara să vândă pe piețele sale, afectând astfel economia orașului-stat rival. Un exemplu proeminent în istoria modernă a avut loc în perioada războaielor napoleoniene. În 1806, împăratul Napoleon I a instituit Sistemul Continental, care interzicea națiunilor europene să facă comerț cu Regatul Unit. Rezultatele nu au fost cele așteptate, deoarece era imposibil de eliminat din ecuația economică a bătrânului continent, cea mai mare economie mondială. Astfel, embargoul francez s-a dovedit a fi cel puțin la fel de dăunător, dacă nu și mai mult decât pentru englezi.

Sfârșitul Primului Război Mondial a marcat începutul unei noi ordini internaționale, în care se credea că omenirea nu va mai fi martoră a unui conflict la fel de devastator. Liga Națiunilor a fost prima instituție în care se puteau lua decizii cu privire la sancționarea internațională a unui stat agresor. Criza din Abisinia, din 1935, a condus la impunerea de sancțiuni de către Liga Națiunilor împotriva Italiei lui Mussolini, după ce dictatorul a decis să-și extindă coloniile. Cu toate acestea, aprovizionarea cu petrol nu a fost întreruptă, iar Canalul Suez nu a fost închis pentru Italia, ceea ce a permis continuarea campaniei de cucerire. Sancțiunile au fost ridicate în 1936, iar Italia a părăsit Liga în 1937. Nici sancțiunile SUA împotriva Imperiului Nipon nu au reușit să descurajeze politica expansionistă a Japoniei. Toate încercările de a opri statele cu viziuni revanșiste sau expansioniste prin intermediul sancțiunilor au eșuat, iar în cele din urmă a izbucnit al doilea război mondial.

După 1945, Liga Națiunilor a fost înlocuită de Organizația Națiunilor Unite (ONU), care cuprinde 193 de țări din cele 195 recunoscute la nivel internațional. În timpul Războiului Rece, utilizarea sancțiunilor a crescut treptat. Acestea au fost folosite nu doar pentru a limita influența reciprocă între cele două superputeri, ci și pentru a sancționa nerespectarea drepturilor omului, întemnițarea oponenților politici, desfășurarea programelor nucleare etc. De exemplu, în cazul Iranului, sancțiunile au fost impuse pentru prima dată în 1979, în timpul administrației Jimmy Carter, în urma crizei ostaticilor din ambasada Statelor Unite din Teheran.

Prăbușirea Uniunii Sovietice a marcat o nouă schimbare în sistemul internațional. Până în 2014, cele mai multe sancțiuni au fost impuse Iranului și Coreei de Nord, din cauza programelor nucleare. În 2006, Coreea de Nord a efectuat primul test nuclear, iar rapoartele ONU din 2009 au confirmat că aceasta a devenit o putere nucleară deplină. În 2023, Phenian și-a oficializat statutul, introducând în constituție titlul de putere nucleară. Tot în 2006 au fost impuse și primele sancțiuni internaționale împotriva Iranului, pentru refuzul său de a suspenda programul de îmbogățire a uraniului. Merită subliniat faptul că sancțiunile îndreptate împotriva Coreei de Nord și Iranului au fost aprobate de Consiliul de Securitate ONU, format din cei 5 membri permanenți (SUA, Rusia, China, Marea Britanie și Franța) și 10 membri nepermanenți, aleși pentru un mandat de doi ani. În ciuda bazei juridice stabilite, există cazuri în care unele state nu le aplică în totalitate sau deloc, fie din motive politice, fie din cauza lipsei de capacitate sau voință de a le aplica. Implementarea deciziilor ONU rămâne la latitudinea fiecărei țări în parte.

În general, statele au adoptat următoarele măsuri de constrângere: înghețarea activelor, limitarea accesului pe piața internațională, restricționarea importurilor și exporturilor, impunerea de restricții privind operațiunile cu produse și tehnologii cu dublă utilizare și cu produse militare, aplicarea de sancțiuni diplomatice sau în domeniile tehnico-științifice, instituirea unui embargou asupra armelor, impunerea de interdicții de călătorie pentru persoanele din conducerea statului sau considerate responsabile, restricționarea accesului către piața externă pentru entitățile implicate în finanțarea programului nuclear, etc. Cu toate aceste, Coreea de Nord nu renunță la politica sa militaristă, iar Iranul își continuă programul privind îmbogățirea uraniului.

Primul val de sancțiunile împotriva Federației Ruse

În anul 2014, Federația Rusă a fost supusă, pentru prima dată în istoria sa, unui set de sancțiuni, ca urmare a anexării ilegale a peninsulei Crimeea în luna martie. Contrar situațiilor Iranului și Coreei de Nord, măsurile restrictive împotriva Kremlinului nu au primit aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, dat fiind faptul că Rusia deține statutul de membru permanent și are capacitatea de a bloca orice decizie. Adunarea Generală a ONU are doar competența de a emite rezoluții și de a condamna acțiunile unui stat. Astfel, măsurile coercitive au fost adoptate exclusiv de către un grup de state și organizații: Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia și Australia.

Primul set de măsuri restrictive impuse de Uniunea Europeană asupra Federației Ruse a fost adoptat la data de 17 martie 2014. Acesta a vizat un număr de 21 de funcționari, considerați responsabili de încălcarea suveranității Ucrainei, precum și persoanele și entitățile asociate acestora. Activele, acestor 21 de funcționari, au fost blocate în cadrul UE, iar acestora li s-a interzis să călătorească în spațiul UE. În timp, lista celor sancționați a fost extinsă cu alte zeci de persoane. Până la data de 24 februarie 2022, când a început invazia rusă, 190 de persoane și 48 de entități erau subiectul măsurilor restrictive, care includeau înghețarea activelor și interdicții de călătorie. Majoritatea celor vizați nu erau funcționari ruși de rang înalt sau entități care operau pe teritoriul legitim al Rusiei, ci lideri și activiști separatiști din regiunea Donbas și Crimeea.

Măsurile de descurajare a acțiunilor Kremlinului, în contextul alimentării separatismului în Donbas și Crimeea, au fost aprobate și prelungite începând cu anul 2014 și până în prezent. Printre primele restricții impuse se numără: limitarea accesului Federației Ruse la piețele de capital din cadrul UE, interdicția de a acorda împrumuturi celor cinci bănci majore de stat rusești, interdicția de a exporta bunuri și tehnologii sensibile, care ar putea fi utilizate în domeniul militar în Rusia, precum și interdicția de a furniza anumite servicii esențiale pentru explorarea și producția de petrol în adâncime, explorarea sau producția de petrol în regiunile arctice și proiectele de petrol de șist în Rusia.

Peninsula Crimeea a fost cea mai afectată de impactul sancțiunilor. Bruxelles a impus o interdicție asupra importului de bunuri și servicii din această regiune. De asemenea, au fost vizate sectoare cheie ale economiei locale, precum energia, turismul și infrastructura. Aceste sancțiuni au inclus restricții privind investițiile, comerțul și finanțele. În plus, au fost interzise inițierea evenimentelor și competițiilor internaționale, întrucât niciun stat nu a recunoscut legitimitatea anexării peninsulei.

Sancțiunile impuse asupra Federației Ruse au avut un impact redus în ceea ce privește relațiile sale externe. Singura limitare semnificativă a fost suspendarea sa din Grupul celor Opt (G8). În același timp, cooperarea în domeniile politic, cultural și științific cu Uniunea Europeană a fost restricționată. În anul 2015, Rusia a ales să denunțe unilateral Tratatul de la Viena privind Forțele Armate Convenționale în Europa (FACE), eliminând astfel constrângerile impuse de acest tratat cu privire la numărul și amplasarea forțelor militare convenționale pe continentul european.

Impactul acestor sancțiuni s-au reflectat în economia rusă în anul 2013, Produsul Intern Brut (PIB) al Rusiei a atins un maxim istoric de 2,29 trilioane $, sau aproximativ 16.000 $ pe cap de locuitor. În comparație, PIB-ul Franței era de 2,81 trilioane $, iar cel al Italiei de 2,14 trilioane de dolari în aceeași perioadă. La doi ani de la implementarea primelor sancțiuni, PIB-ul Rusiei a înregistrat o scădere abruptă. În 2016, acesta era de 1,28 trilioane $, în timp ce PIB-ul Franței era de 2,47 trilioane $ și cel al Italiei de 1,88 trilioane $. Scăderea s-a reflectat și în venitul pe cap de locuitor, care a scăzut la 8.700 $ pe an, în timp ce, de exemplu, în Polonia venitul anual pe cap de locuitor era de 12.379 $. Prin urmare, putem observa că în doar doi ani de la introducerea acestor sancțiuni, Federația Rusă a pierdut 1 trilion de dolari, cu aproape 56% mai puțin decât în 2013.

Scăderea veniturilor la bugetul rusesc poate fi atribuită, în mare parte, scăderii prețului petrolului. În intervalul 2010-2013, prețul petrolului a avut o medie de 110 $ pe baril. Cu toate acestea, începând cu a doua jumătate a anului 2014, acesta a înregistrat o scădere semnificativă, ajungând la 50 $ pe baril, în ianuarie 2015. Prăbușirea costului petrolului a fost cauzată de creșterea extracției de petrol (SUA a mărit extracția cu 16%), introducerea noilor tehnologii și prognozele eronate. În perioada 2016, prețul petrolului s-a stabilizat, iar în 2017 a intrat din nou pe un trend ascendent. O corelație se poate observa și în evoluția Produsului Intern Brut (PIB) al Rusiei. Kremlinul nu a mărit semnificativ extracțiile de petrol, doar cu 7,7% în perioada 2013-2016. În 2013, bugetul rus a primit 173,66 miliarde $ datorită exportului de petrol, în 2016 doar 73,71 miliarde $, reprezentând o pierdere de aproape 100 de miliarde $.

În perioada 2013-2016, majoritatea țărilor exportatoare de petrol au înregistrat o scădere a veniturilor la bugetele naționale. De exemplu, Emiratele Arabe Unite au înregistrat o scădere de 7,7%, Arabia Saudită de 11,65%, iar Algeria de 23,7%. Aceste date reflectă impactul global al scăderii prețurilor petrolului asupra economiilor naționale.

Evoluția prețului la gazele naturale a urmat un traseu similar cu cel al petrolului. Europa, fiind cea mai mare piață de desfacere pentru gazul natural rusesc, a înregistrat o tendință descendentă a costurilor. Factorii care au influențat această dinamică includ creșterea producției de gaze naturale la nivel global, scăderea prețului petrolului și tensiunile geopolitice. În intervalul 2012-2016, prețul mediu al exporturilor rusești de gaze naturale către Europa a scăzut de la peste 400 $ pentru 1.000 de metri cubi la doar 167 $. În 2013, Kremlinul a obținut 65,97 miliarde $ din vânzarea gazelor naturale, iar în 2016 doar 31,18 miliarde de dolari, în ciuda faptului că volumul exporturilor a crescut de la 196,4 miliarde metri cubi la 198,7 miliarde metri cubi.

Un caz distinctiv în constituie deprecierea rublei. La data de 1 ianuarie 2013, un dolar american era echivalent cu 30,37 ruble, iar trei ani mai târziu, cursul de schimb era de 1 dolar american pentru 72,92 ruble. În ciuda acestei deprecieri, Banca Centrală a Federației Ruse a reușit să mențină inflația sub control, reușind chiar să o reducă la 5,38% în 2016, comparativ cu 6,45% în 2013. Acest fenomen poate fi explicat prin intermediul politicii monetare și economice implementate de Banca Centrală a Federației Ruse (BCFR). BCFR a adoptat o politică monetară proactivă, intervenind pe piața valutară pentru a stabili echilibrul și pentru a reduce volatilitatea rublei. Prin controlul ofertei de bani și gestionarea ratelor dobânzilor, banca centrală a influențat cererea și oferta de bani în economie, limitând astfel presiunile inflaționiste.

Un impact semnificativ al sancțiunilor s-a manifestat în sfera financiară, în special în ceea ce privește împrumuturile. Băncile și companiile rusești nu au mai putut accesa împrumuturi ieftine din Occident. Conform datelor PricewaterhouseCoopers, dacă în 2013 emitenții ruși au acumulat 46,4 miliarde $ exclusiv pe piața euroobligațiunilor, atunci în 2015, suma a scăzut la aproximativ 5 miliarde $. Efecte negative au fost observate și în domeniul protecției alimentare. Datele oficiale ale autorităților ruse indică faptul că procentul produselor lactate contrafăcute în Rusia a crescut la 11%, iar pentru unele tipuri de produse a ajuns până la 50%. Până la mijlocul anului 2016, Rusia a pierdut aproximativ 170 de miliarde $ din cauza sancțiunilor financiare, la care se adaugă o scădere suplimentară de 400 de miliarde $ provenită din vânzările de petrol și gaze.

Măsurile restrictive au avut un impact negativ asupra statelor membre ale Uniunii Europene. În luna august a anului 2015, think tank-ul britanic Bow Group a publicat un raport privind sancțiunile, solicitând eliminarea acestora. Conform raportului, sancțiunile au generat „consecințe negative pentru afacerile europene și americane, iar dacă vor fi prelungite… pot avea efecte chiar mai dăunătoare în viitor”. Costul potențial al sancțiunilor pentru țările occidentale a fost estimat la peste 700 de miliarde $.

Sancțiunile au fost, de asemenea, un stimulent pentru politica de substituire a produselor de import în Federația Rusă. Conform datelor oficiale din 2017, Rusia a atins un nivel de autosuficiență de aproape 100% în ceea ce privește carnea de pasăre, 90% pentru carnea de porc și 65% pentru carnea de vită. Autoritățile estimează că Rusia este autosuficientă în proporție de 75% în ceea ce privește laptele. Pentru a înlocui produsele de import din domeniul militar, Kremlinul a inițiat un program care presupunea producția a 186 de articole care anterior erau fabricate în Ucraina. În 2015, exporturile de produse alimentare, din țările UE către Rusia, au scăzut cu 29%, ceea ce a condus la o pierdere de profit de 2,2 miliarde de euro pentru producătorii europeni. În același an, Gazprom a strâns, pentru prima dată, 1,5 miliarde de dolari de la un consorțiu de bănci chineze, iar în 2014 a convenit cu Banca Chinei privind acordarea unui împrumut de 2 miliarde de euro.

În ciuda tensiunilor politice existente, relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă nu au suferit modificări semnificative. Informațiile furnizate de Eurostat, ponderea Rusiei în comerțul UE a scăzut de la aproximativ 10% în 2012 la aproximativ 7% în 2018, poziționându-se astfel ca al patrulea partener comercial al UE. În statisticile Serviciului Vamal al Rusiei, UE nu este prezentată ca o entitate unică, însă statele membre dețineau o pondere de peste 46% în ceea ce privește schimburile comerciale ale țării. Astfel, UE se situa ca primul partener comercial al Federației Ruse. În 2018, Uniunea Europeană a rămas principalul partener comercial al Rusiei, cu o pondere de 42%, urmată de China cu 15,74%.

Astfel, putem concluziona că sancțiunile impuse de Uniunea Europeană în 2014 au avut un impact limitat, fără a exercita o influență semnificativă asupra economiei rusești. Declinul abrupt al Produsului Intern Brut (PIB) al Rusiei poate fi atribuit în primul rând prăbușirii prețurilor la petrol și gaze, în timp ce volumul de vânzări către statele europene a rămas relativ constant. Uniunea Europeană și Rusia au continuat să fie parteneri comerciali apropiați, cu o pondere semnificativă în cadrul principalilor parteneri comerciali în ambele cazuri. De asemenea, este important de subliniat dependența de resursele energetice rusești. Continuarea construcției gazoductului Nord Stream 2, fără impedimente majore, a demonstrat că statele europene nu au în strategie reducerea dependenței de gazul rusesc. Anexarea rapidă a Crimeii a plasat liderii occidentali în fața unui fapt împlinit. Aceștia nu au considerat necesară impunerea unor restricții severe Kremlinului sau ruperea relațiilor comerciale, presupunând că Vladimir Putin nu va iniția un conflict pe scară largă, o prognoză care s-a dovedit a fi eronată.

Al doilea val de sancțiuni împotriva Federației Ruse

În dimineața zilei de 24 februarie 2022, Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina. Acest eveniment a declanșat cel mai mare conflict armat de la încheierea celui de-al doilea război mondial, având un impact profund nu doar asupra continentului european, ci și asupra întregii ordini a sistemului internațional. În scopul de a limita capacitatea Kremlinului de a finanța operațiunile militare, Uniunea Europeană a decis să impună noi pachete de sancțiuni. Aceste măsuri, fără precedent în istorie, au condus la situația în care Federația Rusă a devenit statul cel mai sancționat din lume într-un interval de timp foarte scurt. Dacă înainte de invazia pe scară largă erau impuse 2.754 de sancțiuni asupra statului rus, la sfârșitul anului 2023 numărul acestora a crescut la 18.772. Iranul ocupă a doua poziție în acest clasament, cu 4.953 de sancțiuni, urmat de Siria cu 2.811.

Sancțiunile impuse de Uniunea Europeană, care vizează acțiunile ce amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, sunt în prezent aplicabile unui număr de aproximativ 1.950 de persoane și entități. În decembrie 2023, UE a adăugat la lista de sancțiuni alte 61 de persoane și 86 de entități. Printre cei sancționați se numără figuri de prim rang de la Kremlin, precum președintele Vladimir Putin și ministrul de externe Serghei Lavrov, precum și propagandiști notabili precum Margarita Simonian și Vladimir Soloviov. Entitățile sancționate cuprind o varietate de organizații, inclusiv bănci și instituții financiare, partide politice, companii de telecomunicații, precum și societăți din sectorul militar și de apărare. Activele Băncii Centrale a Federației Ruse, în valoare de 300 de miliarde de dolari, echivalentul PIB-ului României pentru anul 2022, au fost de asemenea înghețate. Activele persoanelor și entităților rusești aflate în conturile băncilor europene, în valoare de 21,5 miliarde de dolari, au fost și ele înghețate. Pentru a maximiza eficiența acestor restricții, UE și-a coordonat politica cu SUA, Canada, Australia, Regatul Unit și alți parteneri internaționali.

O parte componentă a pachetului de măsuri restrictive adoptat de Bruxelles include embargouri de import și export. Potrivit Comisiei Europene, începând din februarie 2022, UE a interzis un total de peste 43,9 miliarde EUR, reprezentând valoarea unor mărfuri care ar fi fost exportate către Rusia și un total de peste 91,2 miliarde EUR reprezentând valoarea unor mărfuri care ar fi fost importate din Rusia. Aceasta înseamnă că, în comparație cu volumul exporturilor și importurilor din 2021, în prezent sunt sancționate 49 % din exporturi și 58 % din importuri. În contextul actual, UE nu exportă către Rusia următoarele produse: tehnologie de vârf (de exemplu calculatoare cuantice și semiconductori avansați, componente electronice și produse software), produse și tehnologii specifice necesare pentru rafinarea petrolului, produse de lux, produse chimice, baterii cu litiu și termostate și altele. De asemenea, UE nu mai importă din Rusia următoarele produse: țiței (din decembrie 2022) și produse petroliere rafinate (din februarie 2023), cu câteva excepții, cărbune și alți combustibili fosili solizi, aur, diamante, ciment, asfalt, lemn, hârtie, cauciuc sintetic și materiale plastice, fructe de mare, băuturi alcoolice, țigări și produse cosmetice. Pe lângă produse, UE a interzis și o serie largă de servicii: serviciilor de consultanță în domeniul TI, de consultanță juridică, de arhitectură și de inginerie, contabilitate, de publicitate, de cercetare de piață și de sondaje de opinie și altele.

Una dintre cele mai semnificative măsuri punitive a fost excluderea instituțiilor financiare rusești din rețeaua SWIFT. Instituțiile bancare care se regăsesc pe această listă sunt incapabile de a accesa valută străină (deoarece operațiunile de schimb valutar între două bănci sunt, în mod obișnuit, procesate ca transferuri internaționale, implicând o bancă intermediară străină) și nu pot efectua transferuri de active în străinătate. Excluderea din SWIFT nu înseamnă că băncile rusești sunt incapabile, din punct de vedere tehnic, să efectueze aceste tranzacții, dar acestea devin costisitoare, complexe și necesită un nivel de încredere reciprocă între instituțiile financiare.

Petrolul rusesc a constituit întotdeauna o resursă accesibilă și în imediată apropiere pentru statele europene. Cu toate acestea, Bruxelles a luat decizia de a renunța la petrolul rusesc. Această hotărâre a fost adoptată la aproximativ un an de la declanșarea conflictului, deși unele state continuă să facă excepție de la acest embargo. Embargoul se referă exclusiv la interzicerea achiziționării, importului sau transferului de țiței și de anumite produse petroliere pe cale maritimă din Rusia către UE. Importul maritim reprezintă aproximativ 90% din totalul importurilor de petrol. Liderii europeni au convenit, de asemenea, asupra implementării unui plafon pentru „aurul negru” rusesc. Plafonul prețurilor se aplică țițeiului transportat pe mare, uleiurilor petroliere și uleiurilor obținute din minerale bituminoase care sunt originare sau exportate din Rusia. Au fost stabilite următoarele plafoane: 60 $ pe baril pentru țiței, 45 $ pe baril pentru produsele petroliere tranzacționate sub valoarea nominală a țițeiului și 100 $ pe baril pentru produsele petroliere tranzacționate peste valoarea nominală a țițeiului. Plafonul a fost susținut și de liderii grupului G7.

Metode de evitarea a sancțiunilor

În ciuda implementării unui set extensiv de sancțiuni și a separării de cel mai mare partener comercial, economia Federației Ruse a demonstrat o reziliență notabilă Printre măsurile adoptate se numără: majorarea ratei dobânzii la 20%, ceea ce a eliminat practic creditarea, dar a permis evitarea falimentului și contracararea riscurilor de depreciere a rublei și a inflației ridicate, obligarea companiilor rusești să vândă pe piață 80% din veniturile lor în valută, pentru a consolida cursul rublei față de euro și dolar. În plus, Banca Centrală a Rusiei a susținut artificial valoarea rublei prin intermediul propriilor resurse financiare. Deși activele băncii în valoare de 320 miliarde $ au fost înghețate în țările europene, valoarea rezervelor instituției înainte de conflict se ridicau la 630 miliarde $. Astfel, cu o săptămână înainte de declanșarea invaziei, un dolar era echivalentul a 77,4 ruble, la începutul conflictului acesta era egal cu 134 de ruble. În luna mai, cursul a revenit la nivelul pre-conflict, continuând să scadă chiar la sub 60 de ruble pentru un dolar. Rata inflației pentru anul 2022 a atins 11,94%, iar în 2023 aceasta a scăzut la 7,42%.

În al doilea rând, Kremlinul a reușit să ocolească embargoul asupra produselor de import prin intermediul țărilor terțe, în special a celor care au fost parte a Uniunii Sovietice. În 2021, Rusia a importat echipamente electrice, electronice și tehnologii în principal din UE (45%), SUA (21%) și China (11%). Chiar dacă, două treimi din principalele surse de import au fost blocate, Kremlinul a reușit să continue importul de echipamente și tehnologii avansate. Singura diferență a fost ruta pe care produsele importate o urmau, necesitând apariția unor intermediari. Acest fenomen este evident în schimburile comerciale dintre Rusia și țările din fostul bloc sovietic. De exemplu, volumul comercial dintre Georgia și Rusia a crescut la 2,4 miliarde $, o creștere de 52% în aceeași perioadă. Prin coincidență, această cifră este similară cu exporturile UE de echipamente electrice, electronice și tehnologii către Rusia în 2021. Peste 450 de componente fabricate în străinătate au fost identificate în armamentul rusesc recuperat în Ucraina. Acestea includ procesoare de semnal digital, module de memorie flash și module RAM statice produse de companiile americane, inclusiv Texas Instruments, Advanced Micro Devices și Cypress Semiconductor..

O strategie alternativă de eludare a sancțiunilor constă în înființarea de noi entități economice. De exemplu, în martie 2023, a fost înființată în Turcia compania Azu International Ltd, având ca activitate principală furnizarea de echipamente informatice. Într-un interval de șapte luni, compania a reușit să vândă către Rusia computere și alte componente electronice în valoare de cel puțin 2,6 miliarde $. Din suma totală ,cel puțin 777 milioane $ erau reprezentate de produsele companiilor occidentale: Intel Corp din America, Advanced Micro Devices Inc (AMD), Texas Instruments Inc și Analog Devices Inc. și Infineon AG din Germania. Microcipurile acestor companii au fost identificate în sistemele de arme rusești. Astfel, Kremlinul reușește să își păstreze lanțul de aprovizionare și să crească producția militară. Deși costurile sunt semnificativ mai mari decât în mod obișnuit, guvernul rus continuă să aibă acces la toate componentele necesare.

Al treilea pilon, pe care se bazează Vladimir Putin pentru evitarea sancțiunilor și contracararea acestora, este parteneriatul cu China. În martie 2022, după ce cardurile de credit emise de instituțiile financiare rusești, care utilizează sistemele de plată Visa și Mastercard, au devenit nefuncționale, China a intervenit pentru a susține economia rusă. Instituțiile bancare rusești au adoptat sistemul de plată chinez, UnionPay. Conform datelor furnizate de compania chineză, peste 90% din bancomatele din Rusia sunt compatibile cu acest sistem de plată, care este acceptat în 180 de țări. În plus, Kremlinul a apelat la alternativa chineză la sistemul SWIFT, cunoscută sub numele de Sistemul de Plată Interbancară Transfrontalieră (CIPS). Deși CIPS nu este la fel de eficient ca SWIFT, permite doar tranzacțiile în yuani și deservește un număr limitat de instituții financiare (1.280 comparativ cu peste 11.000 care utilizează SWIFT), acesta a reprezentat o soluție de urgență, care a prevenit un colaps în sectorul financiar-bancar. Potrivit unei declarații a președintei Băncii Centrale a Federației Ruse, Elvira Nabiullina, utilizarea monedei chineze, yuanul, ca mijloc de plată pentru exporturile rusești a crescut de 86 de ori în ultimii doi ani, reprezentând 34,5% din totalul tranzacțiilor.

Un raport al serviciilor de informații americane indică faptul că statul chinez joacă un rol esențial și în înlocuirea produselor importate din Uniunea Europeană, atât pentru necesitățile militare, cât și pentru cele civile. Companiile de apărare chineze au livrat echipamente de navigație, piese pentru avioane de luptă și alte tehnologii cu dublă utilizare către companiile rusești de apărare. În martie, China a livrat drone și componente pentru drone în valoare de peste 12 milioane $ către Rusia. În urma acestei cooperări, China a devenit cel mai mare exportator de autovehicule din lume în 2023, cu peste 5,26 milioane de unități expediate în străinătate. Peste 800.000 de aceste autovehicule au fost exportate pe piața rusă, înregistrându-se o creștere de 545% în ultimii doi ani.

Conflictul din Ucraina, caracterizat printr-o intensitate fără precedent, necesită un consum masiv de resurse militare, inclusiv muniție, proiectile de artilerie, rachete și drone. Pentru a susține această cerere, Federația Rusă a recurs la importul acestor produse. În acest context, Moscova a identificat doi furnizori potențiali, care nu numai că sunt motivați de profit, dar sunt și interesați de diminuarea influenței occidentale. Aceste două țări, cu o experiență vastă în gestionarea sancțiunilor internaționale, consideră că un nou val de restricții nu constituie o amenințare la adresa supraviețuirii statele. Coreea de Nord a livrat deja peste un milion de obuze pentru armata rusă. Aceste obuze sunt proiectate după modelul sovietic, asigurând astfel compatibilitatea cu tunurile rusești. În contrast, Uniunea Europeană a promis să livreze Ucrainei un milion de obuze în 2023, dar a reușit să livreze doar 524.000. În plus, conflictul a subliniat importanța dronelor pe câmpul de luptă. În acest sens, Iranul a devenit principalul furnizor de drone. Conform informațiilor din presă, Rusia intenționează să achiziționeze 6.000 de drone Shahed în următorii doi ani.

Hackerii de la Prana Network au reușit să acceseze serverele de e-mail ale producătorului iranian și să determine costul acestora. Prețul dronelor variază în funcție de model și de cantitatea comandată, oscilând între 375.000$ și 900.000$. Valoarea totală a contractului de producție și vânzare, inclusiv transferul de tehnologii, echipamente, 6.000 de seturi de UAV și software, se ridică la 1,75 miliarde $. În prezent, numărul exact de drone livrate către Rusia nu este cunoscut, dar în februarie, producătorul iranian Sahara Thunder a primit 2 tone de aur, probabil ca plată pentru servicii și bunuri achiziționate. Oficialii americani susțin că Rusia achiziționează și rachete balistice cu rază scurtă din Coreea de Nord și intenționează să cumpere aceleași tipuri de rachete și din Iran.

În contrast cu anul 2014, prețul petrolului în 2022 a rămas la un nivel ridicat. În primul an de conflict, bugetul federal al Federației Ruse a fost alimentat cu 11,6 trilioane de ruble provenite din veniturile petroliere, reprezentând o creștere de 21,9% comparativ cu 2021, când veniturile din petrol au totalizat puțin peste 9 trilioane de ruble. Vice-ministrul rus al finanțelor a declarat că estimările preliminare pentru 2023 arată că veniturile din vânzarea petrolului au atins aproximativ 9 trilioane de ruble. Este important de menționat că prețul petrolului în 2022 a fost mai mare cu aproximativ 12 dolari per baril comparativ cu 2023. Exporturile de gaze naturale rusești prin conducte au înregistrat o scădere de 29,9%, de la 142,1 miliarde de metri cubi în 2022 la 99,6 miliarde de metri cubi în 2023. În 2021, Rusia a exportat 203,5 miliarde de metri cubi de gaz.

În ciuda plafonului de 60$ pe baril impus de Occident, Kremlinul a declarat că a reușit să vândă petrolul la un preț de aproximativ 80$ pe baril. De asemenea, Kremlinul a reușit să reducă discount-ul anterior de la 40$ la 10$. În august, aproape 66% din toate transporturile maritime de petrol brut rusesc nu aveau asigurare occidentală, ceea ce indică ocolirea plafonului. O metodă de ocolire a constat în majorarea prețurilor de transport, astfel încât o parte din prețul petrolului a fost înregistrată ca fiind cost de transport. Trezoreria SUA a solicitat informații de la 30 de companii de administrare a navelor despre 98 de petroliere suspectate de încălcarea plafonului. Din cele 30 de companii contactate, 17 se află în țări din grupul G7, 8 în Emiratele Arabe Unite, iar restul în India, Turcia, China, Hong Kong și Indonezia. Pe 17 noiembrie 2023, Departamentul Trezoreriei SUA a impus sancțiuni asupra a trei companii cu sediul în Emiratele Arabe Unite și a trei nave deținute de acestea. Pe 9 februarie 2024, SUA a impus sancțiuni asupra a patru entități și a identificat o navă care încălca plafonul de preț al petrolului rusesc.

Cel mai mare cumpărător al petrolului rusesc în 2023 a fost China. Datele vamale chineze indică o livrare record de 107,02 milioane de tone de petrol brut de către Rusia către China, echivalentul a 2,14 milioane de barili pe zi. Un alt mare cumpărător al petrolului rusesc a fost India. Rusia a devenit principala sursă de aprovizionare pentru rafinăriile indiene, asigurând 36% din necesar. Aceste companii, la rândul lor, exportă produsul finit. De exemplu, compania Nayara Energy Ltd., cu sediul la Mumbai, vinde motorină în Europa, iar aproximativ 60% din materia primă provine din Rusia. De asemenea, compania Reliance Industries Ltd., cel mai important furnizor european de motorină din India, importă mai mult de o treime din petrolul său din Rusia.

Drept rezultat al sancțiunilor, economia rusă a înregistrat o contracție de 2,1% în 2022, o scădere semnificativ mai mică decât cea anticipată inițial de 15%. Conform datelor oficiale furnizate de Kremlin, Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o creștere de 3,6% în 2023. Se presupune că această creștere este atribuită în mare parte industriei militare, având în vedere că producția de tancuri, vehicule blindate și echipamente militare este direcționată către front, fără a contribui la bunăstarea generală a populației. Cu toate acestea, se observă că economia rusă nu se află într-o stare de colaps. Până în prezent, sancțiunile nu și-au atins obiectivul principal, acela de a diminua resursele financiare ale Kremlinului, astfel încât să nu mai poată susține operațiunile militare în Ucraina. În cadrul ultimelor pachete de sancțiuni aprobate de Uniunea Europeană, un rol tot mai important îl joacă eficientizarea acestora. Pentru a preveni eludarea sancțiunilor, Comisia Europeană a implementat următoarele măsuri: mobilizarea serviciilor comerciale și vamale pentru a identifica redirecționarea fluxurilor comerciale provenind din anumite țări terțe care pot servi drept căi de acces către Rusia, dialogul cu țările terțe pentru a conveni asupra unei evaluări comune, compararea datelor și discutarea, dacă este cazul, despre măsurile de remediere, colectarea de informații cu privire la modelele de eludare utilizate în sectorul privat și elaborarea de recomandări cu privire la cele mai bune modalități de prevenire a acestui fenomen. În cadrul celui de-al 11-lea pachet de sancțiuni, Bruxelles a introdus un nou instrument pentru a evita eludarea acestora prin jurisdicțiile țărilor terțe. Acest instrument se concentrează asupra unor bunuri specifice cu grad ridicat de risc, despre care s-a dovedit că ajung în Rusia prin țări terțe, deși fac obiectul sancțiunilor UE. Instrumentul permite UE să interzică exportul acestor bunuri către țările care sunt utilizate pentru a eluda măsurile restrictive și, de asemenea, să interzică furnizarea de servicii conexe.

Până în prezent, un aspect rămâne clar, Vladimir Putin dispune în continuare de resurse financiare, materiale, umane și tehnologice pentru a continua războiul din Ucraina. Istoria și experiența din Ucraina demonstrează că este imposibil să scoți din ecuația economiei globale un jucător important precum Rusia. În ultimii doi ani, s-a dovedit că eficiența sancțiunilor este limitată, iar Moscova are mijloace suficiente pentru a le ocoli. Costul pe care îl suportă Rusia pentru acest lucru este semnificativ, dar este un preț pe care îl poate suporta. Acest fapt îi oferă acces la una dintre cele mai importante resurse într-un război de uzură – timpul. Timpul reprezintă o variabilă cu o influență majoră în acest tip de conflict, permițându-i Rusiei să-și adapteze și să-și optimizeze strategiile în funcție de evoluția situației.

Share our work
Ucraina, războiul pentru reconstrucție

Ucraina, războiul pentru reconstrucție

Banca Mondială, ONU, Uniunea Europeană şi guvernul de la Kiev au publicat recent o estimare oficială conform căreia reconstrucţia Ucrainei după război va costa 486 de miliarde de dolari. Evaluarea precedentă, din martie anul trecut, era de 411 miliarde de dolari. Estimările nu acoperă regiunile din Ucraina aflate sub ocupaţie rusă, care nu au fost accesibile.

Distrugeri masive

Distrugerile provocate de războiul declanşat de Rusia în februarie 2022 au afectat în special raioanele ucrainene Doneţk şi Lugansk din est, Harkov din nord-est şi Herson din sud, aflate în apropierea liniei actuale a frontului, precum şi Kievul.
Datele arată că fondul imobiliar al Ucrainei a fost distrus sau deteriorat în proporţie de 10%, ceea ce prelungeşte strămutarea ucrainenilor în afara comunităţilor lor.
Distrugerea barajului de la Kahovka şi a centralei hidroelectrice respective din sudul ţării, pusă de ucraineni pe seama forţelor ruse de ocupaţie din zona respectivă, a afectat semnificativ mediul şi agricultura şi a accentuat dificultăţile celor care fac eforturi pentru a găsi adăpost, apă, hrană şi servicii medicale, adaugă Banca Mondială.
Premierul ucrainean Denis Şmihal a comentat într-un comunicat că analiza aprofundată a pierderilor şi necesităţilor „ne permite să definim corect priorităţile, să alocăm raţional resursele şi să obţinem rezultatele scontate”.
Banca Mondială precizează şi modul în care trebuie direcţionată suma de 486 de miliarde de dolari în următorii zece ani: 17 % pentru construcţia de locuinţe, 15% pentru transporturi, 14% – comerţ şi industrie, 12% – agricultură, 10% – energie, 9% – asistenţă socială şi mijloace de subzistenţă, respectiv 7% – gestionarea pericolelor de explozie etc.

Necesitate strategică

Reconstrucția Ucrainei este un subiect vast și complex, având în vedere impactul conflictului început în 2014 și intensificat cu invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie 2022. Acest proces de reconstrucție implică multiple dimensiuni, incluzând reconstrucția infrastructurii fizice, revitalizarea economiei, restaurarea serviciilor sociale și abordarea problemelor umanitare și de dezvoltare.

Unul dintre cele mai presante aspecte ale reconstrucției Ucrainei este repararea și reconstrucția infrastructurii fizice, inclusiv locuințe, școli, spitale, rețele de energie, drumuri și poduri care au fost distruse sau grav avariate în timpul conflictului. Acest efort necesită investiții semnificative și coordonare internațională.

Economia Ucrainei a suferit un impact negativ major din cauza conflictului, cu reducerea semnificativă a PIB-ului și deteriorarea mediului de afaceri. Reconstrucția economică include atragerea investițiilor, sprijinirea întreprinderilor, revitalizarea sectoarelor cheie și crearea de locuri de muncă.

Eforturile umanitare se concentrează pe asigurarea nevoilor de bază ale populației afectate, inclusiv alimentație, adăpost, îngrijiri medicale și acces la apă potabilă și servicii de salubritate.

Milioane de ucraineni au fost forțați să-și părăsească locuințele, necesitând sprijin pentru cazare, integrare și eventual reîntoarcere.

Conflictul a expus vulnerabilitățile Ucrainei în ceea ce privește securitatea energetică. Reconstrucția sectorului energetic include atât repararea infrastructurii distruse, cât și diversificarea surselor de energie pentru a reduce dependența de importurile de combustibili fosili.

Reconstrucția Ucrainei necesită un sprijin internațional substanțial. Guvernele străine, organizațiile internaționale, inclusiv Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, și organizațiile non-guvernamentale au mobilizat resurse și finanțare pentru a sprijini eforturile de reconstrucție.

Pentru a asigura o utilizare eficientă a resurselor și pentru a preveni corupția, eforturile de reconstrucție trebuie să fie însoțite de măsuri solide de guvernanță și transparență.

Reconstrucția Ucrainei este un proces pe termen lung, care va necesita eforturi continue și coordonate la nivel național și internațional pentru a asigura redresarea țării și a populației sale după ani de conflict și distrugeri.

Costuri masive

Costul reconstrucției Ucrainei este un subiect de amploare și complexitate, iar estimările variază semnificativ în funcție de sursă și de momentul evaluării. În lumina conflictului prelungit și a deteriorării continue a infrastructurii și economiei, aceste costuri sunt într-o stare de flux constant. Cu toate acestea, diferite organizații internaționale și analiști au încercat să ofere o estimare a costurilor necesare pentru reconstrucția țării.

Anterior au fost publicate mai multe estimări, unele contestate de către autoritățile de la Kiev.

Banca Mondială, împreună cu alte organizații internaționale, a publicat rapoarte care estimează costurile reconstrucției. Într-un raport din 2022, s-a estimat că Ucraina ar avea nevoie de zeci de miliarde de dolari doar pentru repararea infrastructurii esențiale și pentru a răspunde nevoilor imediate.

Guvernul Ucrainean și alte instituții au oferit propriile estimări, care variază în funcție de amploarea daunelor evaluate și de proiectele considerate prioritare pentru reconstrucție.

Analize independente și experți în economie sugerează de asemenea că costurile totale ale reconstrucției vor fi de sute de miliarde de dolari, având în vedere nevoia de a reconstrui orașe întregi, infrastructura critică, precum și pentru a revitaliza economia.

Aceste estimări trebuie să ia în considerare nu doar reconstrucția fizică, ci și necesitățile umanitare, sprijinul economic, reconstrucția socială și reformele structurale necesare pentru o dezvoltare durabilă. Costurile de reconstrucție vor depinde și de durata conflictului, amploarea distrugerilor finale, precum și de capacitatea Ucrainei de a atrage investiții internaționale și de a implementa reforme eficiente.

Este important de menționat că, pe lângă reconstrucția fizică, Ucraina se va confrunta și cu provocări semnificative în ceea ce privește redresarea economică, inclusiv gestionarea datoriei publice, reconstrucția sectorului privat și reînnoirea capitalului uman. Toate aceste aspecte vor juca un rol crucial în determinarea costurilor totale și în succesul eforturilor de reconstrucție.

Sprijin european

În 2024, Uniunea Europeană (UE) a lansat inițiative semnificative pentru a sprijini reconstrucția și recuperarea Ucrainei în urma conflictului prelungit cu Rusia. Printre acestea se numără „Ukraine Facility”, un instrument financiar dedicat propus de Comisia Europeană pe 20 iunie 2023, care va oferi sprijin coerent și previzibil Ucrainei pentru perioada 2024-2027. Acesta va include granturi și împrumuturi destinate să susțină stabilitatea macro-financiară a Ucrainei, să promoveze recuperarea și să ajute la reconstrucția și modernizarea țării, abordând în același timp reformele cheie necesare pe parcursul aderării la UE. În plus, UE și statele membre, împreună cu instituțiile financiare europene, au pus la dispoziție peste 67,7 miliarde de euro în sprijin financiar, umanitar, de urgență, bugetar și militar, subliniind angajamentul ferm al UE de a sprijini Ucraina.

Mass-media a evidențiat, de asemenea, că UE a dezvăluit un plan nou pentru a ajuta la reconstrucția Ucrainei, care va oferi până la 50 de miliarde de euro în sprijin financiar pentru perioada 2024-2027, într-un mix de împrumuturi și granturi gestionate printr-un instrument special numit Rezerva Ucrainei. Aceasta reprezintă un angajament semnificativ din partea UE și subliniază importanța strategică pe care UE o acordă stabilității și recuperării economice a Ucrainei​.

Banca Europeană de Investiții (EIB) a aprobat, de asemenea, Inițiativa „EU for Ukraine” pentru a finanța reconstrucția și recuperarea în Ucraina. Această inițiativă este concepută ca un regim temporar care va permite continuarea angajamentului EIB în țară în timp ce se pun în aplicare suporturile financiare pe termen mediu așteptate de la UE. Inițiativa va include un pachet de asistență tehnică de 100 de milioane de euro pentru a oferi expertiză consultativă pentru reconstrucție și pentru a dezvolta proiecte de investiții prioritare, ajutând promotorii de proiecte ucraineni și moldoveni în circumstanțe dificile.

Rolul României

Investiţiile străine, asigurarea unui flux transparent şi eficient de capital financiar şi creşterea capitalului uman sunt esenţiale pentru reconstrucţia Ucrainei, au susţinut participanţii la prima zi a conferinţei internaţionale „Reconstrucţia Ucrainei şi rolul strategic al României”, organizat recent timp de două zile de New Strategy Center din Sinaia. Ei au mai afirmat că firmele publice şi private din statele membre UE care vor participa la reconstucţia Ucrainei au nevoie de sprijinul autorităţilor centrale şi locale din ţara respectivă cu care să încheie parteneriate public-private pentru finalizarea tuturor proiectelor demarate, relatează mass-media de la București.

În deschiderea evenimentului, în mesajul video transmis participanţilor la conferinţă, premierul Marcel Ciolacu a spus: „Relaţiile dintre România şi Ucraina vor ajunge în scurt timp la nivelul unui veritabil parteneriat strategic. O componentă esenţială a parteneriatului va fi hub-ul logistic pe care îl vom organiza pe teritoriul României, pentru reconstrucţia şi asistenţa Ucrainei. Avem în faţa noastră o provocare majoră, dată de invazia ilegală şi neprovocată a Rusiei în Ucraina. Este o ameninţare directă la adresa securităţii şi stabilităţii în zona Mării Negre, cu efecte negative resimţite global, când vorbim de securitatea alimentară în ţările cele mai vulnerabile sau de securitatea energetică. Atacurile necontenite ale forţelor ruse în Ucraina confirmă, de fapt, frustrarea Rusiei în faţa solidarităţii Europei, a comunităţii euro-atlantice şi, în general, a democraţiilor din toată lumea pentru Ucraina. (…) Subliniez că România acţionează şi va continua să fie promotorul măsurilor concertate ale comunităţii euro-atlantice pentru rezistenţa Ucrainei şi reconstrucţia acestei ţări, în cadrul procesului de integrare europeană. Europa nu-şi poate permite ca Ucraina să piardă. Noi credem în victoria Ucrainei, fiind conştienţi că este nevoie de mai mult ajutor şi efort din partea partenerilor internaţionali”.

Şeful Guvernului român a menţionat că Ucraina şi Moldova au nevoie de sprijin multisectorial şi că aliaţii europeni şi nord-atlantici au fost de acord ca proiectele de infrastructură regionale şi strategiile privind această zonă să includă şi proiectele celor două state.

Marcel Ciolacu a mai arătat că peste jumătate din produsele ucrainene exportate au tranzitat ţara noastră şi că, împreună cu autorităţile de la Kiev, Executivul de la Palatul Victoria a planificat investiţii ample privind dezvoltarea infrastructurii de transport din ţara noastră, infrastructură de are să beneficieze exportul de cereale din ţara vecină şi tranzitul produselor din Ucraina. Dintre investiţiile finalizate, premierul a amintit operaţionalizarea căii fertae cu ecartament larg la Galaţi şi creşterea capacităţii de depozitare şi operare în Portul Constanţa.

Şeful Guvernului a spus: „Toate porturile noastre importante derulează programe de finanţare imensă pentru depozitarea cerealelor şi echipamentelor de încărcare-descărcare. Vom reuşi să dublăm capacitatea de trafic a României pentru cereale şi pentru bunurile esenţiale ale Ucrainei destinate pieţei europene şi pieţei globale. România este pregătită să dezvolte un centru logistic necesar Ucrainei. Conexiunile pe care le vom construi vor servi culoarelor maritime şi terestre din Europa centrală şi de sud-est. Sunt sigur că planurile iniţiale ale Uniunii Europene şi Iniţiativei celor Trei Mări vor câştiga viteză în implementare”.

Ucraina, mulțumită de sprijinul României

La rândul său, premierul ucrainean Denys Shmyhal a arătat că măsurile luate de autorităţile de la Bucureşti cu privire la sprijinul financiar, militar şi la cooperarea logisitică şi-au dovedit eficienţa, dacă luăm în calcul doar faptul că, în prezent, 70% din cerealele ucrainene sunt transportate prin România.

Denys Smyhal a mai spus, în mesajul video adresat participanţilor la conferinţă: „Sunt încrezător că în curând vom face parte dintr-o singură familie de naţiuni europene şi sperăm că România va participa la reconstrucţia Ucrainei. Am suferit daune fără precedent: au fost distruse sau deteriorate peste 257.000 obiective civile, care includ şcoli, spitale, peste 30% din imobile şi 50% din reţeaua de electricitate. Aceste cifre sunt şocante, iar în spatele fiecărui obiectiv distrus se află vieţi. De aceea tot ce s-a distrus trebuie refăcut. Reconstrucţia Ucrainei se bazează pe principiul de a construi din nou, mai bine, pentru a le oferi posibilitatea refugiaţilor ucraineni să se întoarcă în propria ţară. (…) Solicit comunităţii de afaceri din România să investească în Ucraina pentru cresşerea capitalului. Investiţiile vor contribui la creşterea unor centre de export importante în regiune. E important ca Ucraina şi România să aibă o viziune comună bazată pe principiii şi pragmatism”.

Şeful Guvernului de la Kiev a menţionat că reconstrucţia Ucrainei este structurată pe şase priorităţi. Prima prioritate este în domeniul energetic, unde guvernul ucrainean doreşte să asigure şi să dezvolte capacităţile de producere a energiei nucleare, a energiei din surse regenerabile şi să repare şi consolideze reţelele de transport în acest domeniu.

Denys Shmihal a continuat: „A doua prioritate se referă la domeniul militar, atât la dotarea cu echipamente militare, dar şi la construcţia de către industria ucraineană în parteneriat cu aliaţii noştri a unor capacităţi de producţie în industria de apărare. A treia prioritate priveşte dezvoltarea pieţelor tradiţonale, a patra se referă la dezvoltarea resurselor naturale, a cincea este infrastructura şi dezvoltarea utilajelor de construcţie, iar a şasea se referă la rezilienţa autorităţilor şi instituţiilor publice”.

Ionel Niţu, preşedintele New Strategy Center a precizat: „România poate contribui concret la sporirea independenţei energetice a Ucrainei, dar şi a Republicii Moldova, la consolidarea capacităţii instituţiilor ucrainene şi refacerea infrastructurii civile, energetice, militare, precum şi a lanţurilor de distribuţie care au fost distruse în acest conflict”.

România, centru logistic

Radu Oprea, Ministrul Economiei, a declarat atunci că ţara noastră este, în acest moment, implicată economic şi din punct de vedere al industriei de apărare în Ucraina, pentru a ajuta autorităţile de la Kiev, fiind semnat în acest sens un memorandum pentru sporirea capacităţilor de producţie în cele două state.

Ministrul român al Economiei a menționat că „acestea sunt obiectivele pentru perioada actuală. Trebuie să ne gândim şi la viitor. Iar viitorul înseamnă reconstrucţia Ucrainei. România trebuie să fie în prima linie a reconstrucţiei Ucrainei. Astăzi trec prin România către porturile Sulina şi Constanţa cerealele ucrainene, facem investiţii în infrastuctură pentru preluarea acestor cereale, investiţii la care lucrează ingineri şi oameni care vor putea fi folosiţi ulterior la reconstrucţia Ucrainei. Ismail şi Odesa reprezintă locurile de unde trebuie să înceapă reconstrucţia Ucrainei, pentru că cele două oraşe au fost distruse de bombardamentele Federaţiei Ruse. În urma vizitei oficiale efectuate recent în SUA cu premierul Marcel Ciolacu am reţinut că firmele americane consideră că România poate fi un hub logistic perfect pentru reconstrucţia Ucrainei, deoarece suntem un stat NATO şi un stat membru al Uniunii Europene care are la dispoziţie infrastructura necesară pentru a ajunge mai uşor în Ucraina. Aceeaşi opinie am primit-o şi din partea companiilor germane care au filiale la noi în ţară şi care ar putea prin intermediul acestora să participe la reconstrucţia Ucrainei. La graniţa româno-ucraineană putem avea centre logistice peste tot. În zone libere, dacă şi Parlamentul va adopta rapid legislaţia necesară pentru ca firmele respective să poată activa în ţara noastră şi să poată aduce echipamente din străinătate. Acestor companii li se vor adăuga în efortul de reconstrucţie a Ucrainei şi firme din România. Vrem să participăm cu firmele care fac materiale de construcţii, cu ingineri, cu personal calificat, singure sau în parteneriat cu alte companii. Participarea noastră la reconstrucţia Ucrainei va demara în ianuarie 2024. Am inclus în bugetul pentru anul viitor crearea capacităţilor de producţie necesare pentru furnizarea bunurilor şi produselor care vor fi folosite la reconstrucţia Ucrainei. Cred că România are oportunitatea de a deveni cel mai bun centru logistic pentru reconstrucţia Ucrainei, care înseamnă beneficii şi pentru poporul român care va beneficia de locuri de muncă în zonele unde va fi o intensitate mare companii”.

Într-un mesaj video adresat participanţilor la conferinţa de la Sinaia, Oleksandr Kamyshin, ministrul Industriilor Strategice din Ucraina a precizat că are o colaborare bună cu ministrul Economiei din România, cu industria de apărare din ţara noastră, colaborare ce va consolida apărarea Ucrainei dar şi capacităţile de producţie din industria de apărare din ţara noastră.

România, poarta cerealelor din Ucraina

Prezent la eveniment, Oleksandr Kubrakov, ministru adjunct al Dezvoltării Comunităţilor Teritoriale şi Infrastructurii din Ucraina a spus că autorităţile de la Kiev doresc ca prin consolidarea economiei, dezvoltarea infrastructurii şi reconstrucţia transparentă şi eficientă a ţării să îi determine pe refugiaţii ucraineni să revină pe meleagurile natale.

Oficialul ucrainean a precizat: „Dorim să refacem căile de transport şă să reducem cheltuielile logistice privind exportul de bunuri dintre Ucraina şi statele membre UE. Autorităţile depun eforturi pentru atragerea investiţiilor, iar sectorul privat poate participa în procedurile de achiziţii publice, deoarece achiziţionăm servicii variate din plan extern. Dorim accelerarea traversării frontierelor terestre prin implementarea unor instrumente digitale, iar în acest sens apreciem rolul stategic al României în facilitatea exporturilor noastre. Ne dorim să majorăm şi să consolidăm capacităţile de transport pe Dunăre de la 2,5 milioane tone lunar, la 4 milioane tone. În domeniul transporturilor rutiere, dorim să realizăm coridorul verde Reni-Galaţi, cu tranzit prin Republica Moldova, să reconstruim alte puncte de trecere ale frontierei, care vor reduce din timpii de aşteptare şi vor duce la accelerarea exporturilor. Avem un proiect pe termen lung ce se referă la punctul de trecere din apropierea localităţii Vicovul de Sus, pe care dorim să îl exploatăm, tot pentru export. La vama Siret dorim să deschidem centre de serviciii pentru transportatorii din ambele ţări, iar la Sighetu Marmaţiei şi Biserica Albă dorim să utilizăm punctele de trecere pentru exportul de cereale care vor ajunge la Constanţa şi Galaţi. Avem nevoie de mai multe puncte de trecere a frontierei cu România, puncte care să facă faţă volumului mare de mărfuri. De exemplu, la începutul lunii decembrie, la punctele de trecere se aflau în aşteptare peste 2500 de vehicule de transport marfă”.

Oleksandr Kubrakov a mai arătat că în ultimele 12 luni porturile ucrainene de la Dunăre au înregistrat un trafic de marfă de peste 30 milioane tone şi a menţionat: „Portul Constanţa nu este doar un nod de transport foarte puternic, ci şi o poartă strategică pentru mărfurile noastre. Dezvoltarea infastructurii rutiere din România şi a portului Constanţa ne va asigura facilitarea exporturilor. Împreună cu dumneavoastră consolidăm drumuri şi dezvoltăm capacităţile de transport de la Dunare şi Marea Neagră”.

SUA şi Franţa, implicate în reconstrucţia Ucrainei

SUA vor continua să ofere sprijinul de care are nevoie Ucraina, atât pentru apărarea, cât şi pentru reconstrucţie, a afirmat în cadrul conferinţei Penny Pritzker, reprezentant special pentru reconstrucţia economica a Ucrainei.

Penny Pritzker a arătat: „Reconstrucţia Ucrainei nu este esenţială doar pentru poporul ucrainean, ci şi pentru regiunea Mării Negre. Asistenţa economică este esenţială, iar Putin înţelege asta şi de aceea a atacat obiective economice din Ucraina. Trebuie să ajutăm Ucraina să devină o ţară viabilă din punct de vedere economic, (…) iar fiecare investiţie care ajută economia şi dezvoltă baza de impozitare întăreşte rezilienţa şi rezistenţa populatiei ucrainean. (…) SUA nu acţionează singură. Peste 50 din naţiunile lumii ni s-au alăturat în sprijinirea economică a Ucrainei. Trebuie să acţionăm pentru a ne asigura că Ucraina nu are doar sprijinul necesar pentru supravieţuire, ci şi pentru dezvoltarea viitoare”.

Franța reprezintă unul dintre contributorii puternici la sprijinirea Ucrainei a precizat Pierre Heilbronn, însărcinat special al Franţei pentru reconstrucţia ţării vecine nouă.

Pierre Heilbronn a declarat: „Încercăm împreună cu partenerii noştri să întocmim un plan de acţiune pe termen scurt, dar care să ofere şi o perspectivă pe termen lung privind reconstrucţia Ucrainei. În acest moment, există un semn de întrebare privind sustenabilitatea sprijinului american pentru Ucraina, din cauza discuţiilor din Congresul de la Washington. E nevoie de unitate şi decizie pentru sprijinirea Ucrainei, atât la nivel european, cât şi la nivel NATO. Ne angajăm pe bază multianuală să sprijinim investiţiile din infrastructură, atât în Ucraina, cât şi în ţările din vecinătate, printre care se numără şi România. Franţa şi aliaţii europeni vor investi şi în economia Ucrainei, dar şi în domeniul apărării. În România avem cel mai mare număr de soldati francezi prin care contribuim la asigurarea securităţii regionale. Dar pentru reconstrucţia Ucrainei este nevoie şi de sprijinul antreprenorilor, al societăţii civile şi al administraţiilor centrale şi locale. În ultimele 24 de luni, am observat că rezilienţa şi rezistenţa se bazează pe abilitatea autorităţilor locale, primarilor şi antreprenorilor de a trece peste provocările cu care se confruntă”.

Conferință strategică

România are un rol important în lidershipul privind reconstrucţia Ucrainei, a afirmat Jean Froehly, şeful Task-Force-ului pentru Conferinţa pentru reconstrucţia Ucrainei care va avea loc anul viitor în Germania.

Jean Froehly a mai spus: „Cred că este foarte important să ţinem cont de faptul că Ucraina este în prezent în război şi trebuie să facă faţă zilnic atacurilor Federaţiei Ruse. De aceea, nu trebuie să reducem sprijinul militar acordat Ucrainei, iar Germania a decis dublarea, la 8 miliaerde euro, a sprijinului militar acordat acestei ţări. Trebuie să continuăm acest sprijin în ciuda constrângerilor financiare interne. Va trebui să ne asigurăm că daunele provocate de atacurile ruse sunt reparate şi că economia Ucrainei este consolidată şi ţine pasul cu cea europeana, iar aici rolul României este esenţial în privinţa facilitării exporturilor ucrainene”.

Oficialul german a precizat că în reconstrucţia Ucrainei un rol important îl vor juca investiţiile şi capitalul privat, care vor fi esenţiale în demersurile făcute de statele membre ale Uniunii Europene. Domnia sa a mai spus că autorităţile ucrainene trebuie să ajute investitorii străini să îşi găsească parteneri viabili în ţara respectivă şi că pentru a atrage investitorii străini este nevoie de prezentarea dimensiunii europene a Ucrainei şi de demersul său de integrare în Uniunea Europeană.

Jean Froehly a mai arătat că în procesul de reconstrucţie şi de redresare a Ucrainei un rol important îl vor avea comunităţile locale, precum şi capitalul uman autohton, inclusiv implicarea diasporei ucrainene.

Davide La Cecilia, însărcinat special pentru reconstrucţia Ucrainei din partea Ministerului de Externe al Italiei a spus că ţara sa s-a angajat deja să contribuie decisiv la reconstrucţia oraşului Odesa, să lucreze la masterplanul acestui oraş, dar şi la masterplanul localităţii industriale Mikolayev.

Ambasadorul grec Spyridon Lampridis a atras atenţia că, deşi există sprijin de multe miliarde euro, acest sprijin financiar nu rezolvă toate problemele cu care se confruntă Ucraina, dar el trebuie să continuie. Lampridis a precizat: „Dacă aşteptăm ca totul să se calmeze şi abia apoi să reconstruim, va fi prea târziu pentru societatea ucraineană. Dorim un mediu de securitate stabil, care să permită fluxului de capital să ajungă în Ucraina organizat şi transparent. (…) Experienţa ne arată că capitalul privat nu merge singur în zonele de risc, ci urmează atitudinea instituţiilor internaţionale sau financiare. Dar pentru reconstrucţia Ucrainei avem implicarea marilor donatori care gestionează deja o sumă mare de bani”.

Marea Neagră, câmp de bătălie

Într-unul dintre panelurile care au fost organizate pe parcursul întregii zile s-a discutat şi despre libertatea navigaţiei la Marea Neagră. Amiralul român Liviu Coman a precizat că de la începutul conflictului din Ucraina şi până acum Rusia a blocat libertatea de navigaţie în jumătate din Marea Neagră şi că o problemă reală o prezintă minele marine în derivă care se află pe rutele comerciale. Cu toate acestea, potrivit domnului Coman peste 1000 de nave comerciale au tranzitat până acum zona economică exclusivă a Mării Negre şi au trasnportat dinspre Ucraina peste 33 milioane tone cereale.

Vergil Chiţac, primarul municipiului Constanţa, a declarat că nu se aşteaptă la un final rapid al conflictului şi a afirmat că el crede că minele care se află în derivă în Marea Neagră nu sunt doar mine ucrainene desprinse de furtuni, ci sunt şi mine amplasate iniţial de forţele navale ale Federaţiei Ruse.

Vergil Chiţac a spus: „Din informaţiile pe care le am în acest moment, spun că până acum în Marea Neagră au fost neutralizate 82 de mine marine, din care 67 mine în zona ucraineană. Eu refuz să cred că aceste 67 de mine erau ucrainene despreinse din barajele pe care ucrainenii le-au făcut la intrarea în Odesa. Cu siguranţă au fost lansate şi de ruşi, fie din Crimeea, fie din elicoptere”.

Amiralul Liviu Coman a mai arătat că forţele ruse au bruiat permanent comunicaţiile, ceea ce a împiedicat libertatea de navigaţie în Marea Neagră.

Alte teme principale de dezbatereau fost garanţiile de securitate oferite Ucrainei în cadrul noii arhitecturi de securitate europene, cum răspunde România provocărilor de securitate generate în zona Mării Negre de conflictul ruso-ucrainean, cooperarea transfrontalieră, rezervele de gaz din Marea Neagră, provocările şi oportunităţile privind securitatea alimentară la nivel global, provocări pentru investitorii privaţi în reconstrucţia Ucrainei, rezilienţa infrastructurii strategice a Ucrainei, strategia SUA pentru Marea Neagră şi oportunităţi şi provocări privind finanţarea proiectelor de reconstrucţie.

Avertisment american

Reconstrucția Ucrainei nu poate aștepta sfârșitul conflictului și trebuie să înceapă acum, a susținut anterior, la Bruxelles, Penny Pritzker, reprezentantul special al SUA pentru reconstrucția economică a Ucrainei.

„Efortul pe termen lung de a revigora economia Ucrainei trebuie să aibă loc acum, trebuie să înceapă acum, chiar și în mijlocul războiului și luptelor continue”, a declarat Pritzker jurnaliștilor la Bruxelles.

Costul acestei reconstrucții va fi „substanțial”, a declarat fostul secretar de stat pentru comerț al lui Obama, subliniind necesitatea de a mobiliza sectorul privat.

Banca Mondială a estimat că Ucraina va avea nevoie de peste 400 de miliarde de dolari pentru reconstrucție.

Miliardară și fostă femeie de afaceri, Pritzker a declarat că este deja în contact cu peste treizeci de companii interesate să investească în Ucraina.

Dar anumite obstacole trebuie încă înlăturate, a spus ea, citând nu doar luptele în curs, ci și necesitatea de a crea un mediu în care companiile occidentale, obișnuite cu anumite reguli de drept și practici, să poată investi cu încredere în Ucraina.

„Reforma și reconstrucția trebuie să meargă mână în mână”, a insistat ea. Ucrainenii recunosc că mai au „mult de lucru în ceea ce privește reformele”, a explicat Pritzker, citând corupția și spălarea de bani, a doua zi după o reuniune de coordonare a donatorilor cu reprezentanți ai Ucrainei și ai Uniunii Europene.

âPe termen scurt, Ucraina are nevoi enorme în ceea ce privește locuințele, transporturile, infrastructura și sectorul energetic.

Dar economia sa este încă activă, iar Ucraina vrea „să continue să exporte și să vândă grânele sale”. Prin urmare, este esențial „să se asigure că rutele comerciale funcționează” în mod corespunzător”, a subliniat ea.

Întrebată despre utilizarea activelor rusești în țările occidentale pentru a finanța o parte din această reconstrucție, Pritzker a declarat că este esențial ca Rusia să plătească „având în vedere distrugerile” pe care le-a provocat în Ucraina.

Ea a estimat că aceste active aflate în Statele Unite se ridică la aproximativ opt miliarde de dolari, dar a recunoscut că mai este încă un lung proces juridic de parcurs înainte ca acestea să poată fi folosite pentru a finanța reconstrucția Ucrainei.

BEI: Măsurile de sprijin pentru Ucraina trebuie să aibă loc acum

Reconstrucția Ucrainei este un proces care trebuie să înceapă de acum, nu de la momentul în care se va încheia războiul pornit de Rusia, spune Werner Hoyer, președintele Băncii Europene de Investiții (BEI), considerată „brațul financiar” al Uniunii Europene. „Nu există posibilitatea responsabilă să aştepţi încheierea confruntării militare înainte de a începe reconstrucţia”, a declarat Werner Hoyer într-un interviu acordat marţi pentru Bloomberg Radio, citat de Agerpres. „Ceea ce este nevoie acum este ca economia să fie menţinută în funcţiune, ca veniturile din taxe să continue să vină la buget şi ca sectorul agricol să fie capabil în continuare să exporte. Măsurile de sprijin pentru Ucraina trebuie să aibă loc acum, nu într-o zi în viitor când sperăm că va fi semnat tratatul de pace”, a adăugat Werner Hoyer.

BEI, organizație denumită şi „braţul financiar” al UE, a alocat deja 1,7 miliarde de euro Ucrainei pentru refacerea şcolilor, spitalelor şi locuinţelor sociale devastate de bombardamentele ruseşti. Hoyer a menţionat în special finanţarea recentă pentru refacere unui spital din Odesa. „Dacă vrei ca economia să continue să funcţioneze, atunci podurile, căile ferate şi sistemul public de transport trebuie să fie funcţionale. Aceasta este zona crucială a activităţilor noastre”, a mai spus el. Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă.

Inters internațional

Doi titani ai industriei financiare globale bat palma pentru reconstrucţia Ucrainei. Este vorba de JPMorgan şi BlackRock, care au anunțat că pregătesc un proiect mamut de sute de miliarde de dolari care să finanţeze aducerea la viaţă a ţării după ce gloanţele şi rachetele vor înceta să mai zboare.

BlackRock, cea mai mare companie de investiţii din lume, alături de gigantul bancar JPMorgan vor să pună umărul la reconstrucţia Ucrainei. Potrivit calculelor realizate de Banca Mondială, suma la care se ridică uriaşul proiect este de aproximativ 410 mld. dolari, scrie Financial Times, citat de Business Magazin.

The Ukraine Development Fund (Fondul de Dezvoltare al Ucrainei – n.red.) se află încă în faza de planificare şi se aşteaptă ca proiectul de finanţare să fie lansat complet până la încheierea războiului.

„Cele mai multe dintre provocările actuale pe termen lung sunt abordate cel mai bine prin intermediul unei finanţări mixte, adică atât cu ajutorul mediului privat cât şi cu ajutorul banilor veniţi din partea statului”, a declarat Philipp Hildebrand, vicepreşedintele BlackRock.

Banca Mondială a estimat în martie 2023 că Ucraina ar avea nevoie de 411 miliarde de dolari pentru a se reconstrui după război, iar recentele atacuri ruseşti au făcut ca această cifră să crească.

Guvernul de la Kiev a angajat divizia de consultanţă a BlackRock în noiembrie 2022 pentru a determina cea mai bună modalitate de a atrage acest tip de capital, iar apoi a apelat şi la JPMorgan în februarie. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat luna trecută că ţara lucrează cu cele două grupuri financiare şi cu consultanţii de la McKinsey.

Nu a fost stabilit niciun obiectiv oficial de strângere de fonduri, dar persoanele familiarizate cu discuţiile spun că fondul încearcă să obţină capital cu costuri reduse de la guverne, donatori şi instituţii financiare internaţionale şi să îl folosească pentru a atrage investiţii private de cinci până la zece ori mai mari.

Conform BlackRock, Ucraina are nevoie de un vehicul de finanţare a dezvoltării care să găsească oportunităţi de investiţii în sectoare de bază şi care să le transforme în ţinte pentru investitorii internaţionali şi creditori.

„Fondul a fost creat pentru a oferi, de asemenea, investitorilor din sectorul public şi privat posibilitatea de a investi în proiecte şi sectoare specifice. Vor exista diferite fonduri separate mai mici care se vor adresa unor sectoare specifice, pe care le-am identificat ca fiind prioritare pentru Ucraina” a declarat Stefan Weiler, şeful JPMorgan pentru pieţele de capital de împrumut pe Europa Centrală, Orientul Mijlociu şi Africa.

Pentru a depăşi preocupările investitorilor cu privire la guvernanţă, se aşteaptă ca fondul să îşi completeze consiliul de administraţie cu reprezentanţi ai instituţiilor financiare internaţionale şi ai guvernelor şi să angajeze profesionişti în domeniul investiţiilor pentru a putea executa cu succes strategia.

Sfaturile oferite de BlackRock s-au bazat pe activitatea sa desfăşurată în proiecte precum Fondul Naţional de Dezvoltare din Arabia Saudită şi pentru Parteneriatul pentru Finanţarea Climei, un vehicul financiar mixt care direcţionează investiţiile în proiecte de dezvoltare durabilă pe pieţele emergente.

În prezent, activitatea marilor finanţatori în Ucraina se concentrează momentan pe evaluarea nivelului de stabilitate şi sustenabilitate al Fondului şi pe guvernanţă, dat fiind că majoritatea investitorilor vor să vadă prima dată sfârşitul războiului, înainte de a veni cu bani.

„Cel mai important este că Ucraina se gândeşte deja la viitor. Când războiul se va încheia, vor vrea să fie pregătiţi pentru demararea procesului de reconstrucţie”, a mai declarat Weiler.

Share our work