Georgia, sprijin prezidențial pentru Ucraina

Georgia, sprijin prezidențial pentru Ucraina

Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut Statelor Unite să deblocheze livrările lor de arme către Ucraina, într-un moment în care Europa depune eforturi pentru a consolida capacităţile militare ucrainene, relatează mass-media regională.

Nevoie urgentă

Autorităţile ucrainene insistă că au nevoie disperată de ajutor militar şi financiar suplimentar, în timp ce noul pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari este în continuare blocat de republicani în Congresul Statelor Unite.
Vorbind presei la Tbilisi, Salome Zurabişvili a spus că, „politic, Rusia este învinsă, dar militar, vedem problema livrărilor de arme (către Ucraina)”.
„Există o mare voinţă în Europa de a depăşi această problemă”, a continuat ea, adăugând că UE îşi consolidează capacităţile industriilor sale de apărare în domeniul muniţiilor.
„Sper ca Statele Unite să-şi revină în fire şi să deblocheze acest program de ajutor blocat la Washington”, a adăugat ea. „Dar pierdem timp”, a avertizat şefa statului georgian.
Rusia a invadat Georgia în 2008 şi, ulterior, a înfiinţat baze militare permanente în cele două regiuni ale sale separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud, pe care le-a recunoscut drept state independente.
„Europa s-a trezit, a realizat că Rusia este o ameninţare pentru securitatea sa, nu doar pentru cea a vecinilor săi”, a adăugat preşedintele Georgiei. Invazia Ucrainei „este un conflict global, nu regional”, a insistat Salome Zurabişvili.

Președinte pro-european

Salome Zurabichvili este o politiciană franco-georgiană care servește drept al cincilea președinte al Georgiei din decembrie 2018, fiind prima femeie aleasă în această funcție.Născută pe 18 martie 1952 în Paris, Franța, într-o familie de emigranți georgieni politici, Zurabichvili a urmat o carieră diplomatică de succes în serviciul diplomatic francez înainte de a deveni activă în politica georgiană. Ea a fost Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Franței în Georgia între 2003 și 2004, iar apoi a servit ca Ministru al Afacerilor Externe al Georgiei din 2004 până în 2005. Ulterior, a devenit profesor asociat la Institutul de Studii Politice din Paris și a condus grupul de monitorizare al Consiliului de Securitate al ONU privind sancțiunile împotriva Iranului. În 2016, a fost aleasă ca deputat independent în Parlamentul Georgiei, înainte de a fi aleasă președinte în 2018.Cariera sa diplomatică include lucrul în ambasadele Franței în Italia, Ciad și Statele Unite. Educația sa include studii la Institutul de Studii Politice din Paris și la Școala de Afaceri Internaționale și Publice de la Universitatea Columbia. Pe parcursul carierei sale, a ocupat mai multe poziții diplomatice importante, având un rol semnificativ în politica externă a Georgiei și a Franței.Constituția Georgiei a suferit modificări semnificative în timpul mandatului său, cu scăderea puterilor președintelui în favoarea unui sistem parlamentar mai puternic. Aceste schimbări au inclus eliminarea alegerilor populare pentru președinte începând cu 2024, președintele urmând a fi ales indirect printr-un colegiu electoral. Zurabichvili a câștigat alegerile prezidențiale din 2018 ca independent, cu sprijinul partidului Georgian Dream, devenind astfel ultimul președinte ales prin vot popular în Georgia.Pe parcursul mandatului său, s-a confruntat cu tensiuni crescute cu guvernul georgian, ceea ce a culminat cu inițierea, deși fără succes, a unei proceduri de impeachment împotriva sa de către Parlament în 2023, pe fondul acuzațiilor de încălcare a Constituției. Aceste tensiuni au evidențiat diviziunile din cadrul politicii georgiene și provocările cu care se confruntă liderii țării.

Exerciții militare

În următoarele două săptămâni, în Georgia vor avea loc exerciții militare multinaționale, „Trojan Trail”, cu participarea mai multor state, inclusi țări membre NATO.

Militarii vor lucra la îmbunătățirea cooperării și coordonării în cadrul unei rețele mondiale de parteneri și aliați. Exercițiul se desfășoară simultan în trei țări – România, Grecia și Georgia. Componenta care se va desfășura în Georgia include forțe speciale din SUA, Marea Britanie, România, Polonia și Spania. La exercițiu se vor alătura, de asemenea, rezerviști ai Ministerului georgian al Apărării din teritoriu și reprezentanți ai organizațiilor de voluntari. Militarii vor îndeplini diverse misiuni pe uscat și pe mare, atât în estul, cât și în vestul Georgiei.

Reamintim că, luni, peste 20 de mii de soldați din 13 țări au început să participe la exercițiile NATO în regiunile nordice ale Finlandei, Norvegiei și Suediei. Iar la sfîrșitul lunii februarie, poliția poloneză a avertizat că un număr mare de echipamente militare ar putea fi observate pe drumurile din țară, în cadrul ramurii poloneze a exercițiilor NATO pe scară largă.

Share our work
Lavrov, acuzații dure la adresa R. Moldova

Lavrov, acuzații dure la adresa R. Moldova

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat conducerea Republicii Moldova că încearcă să distrugă formatul de negocieri 5+2 privind reglementarea transnistreană şi a făcut o paralelă cu guvernarea de la Kiev, relatează mass-media regională.
„Am cerut regimului de la Chişinău, condus de cetăţeni români, care nu fac un secret din faptul că vor să anexeze Republica Moldova la România, ca acest regim să nu mai blocheze procesul de negocieri”, a declarat Lavrov, citat de agenșia rusă de presă TASS.
”Conducerea transnistreană vorbeşte de mult timp despre acest lucru: formatul 5+2 a permis luarea în considerare a intereselor transnistrenilor în contextul păstrării integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Tocmai reluarea acestui format este ceea ce solicită Transnistria, în timp ce conducerea română de la Chişinău încearcă să distrugă definitiv acest format”, a susţinut ministrul rus, care a vorbit în cadrul Forumului Diplomatic de la Antalya, în Turcia.
De asemenea, el a atras atenţia asupra faptului că „regimul care s-a instalat la Chişinău calcă pe urmele regimului de la Kiev, anulează tot ce este rusesc, discriminează limba rusă în toate domeniile şi, împreună cu ucrainenii, exercită presiuni economice serioase asupra Transnistriei”.
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, spune că formatul de negocieri 5+2 este nefuncţional, iar miza Chişinăului este acum aducerea treptată a regiunii transnistrene în câmpul legislativ al Republicii Moldova. Şefa statului spune că regiunea din stânga Nistrului va trebui să se conformeze legislaţiei naţionale pentru a putea beneficia de toate avantajele apropierii de Uniunea Europeană.
„Formatul 5+2 nu poate să funcţioneze în situaţia în care doi membri ai acestui format sunt în război. Rusia a atacat Ucraina şi Ucraina nu vrea să participe la acest format. Noi facem ce este bine pentru cetăţenii noştri. Reîntregim ţara şi întreprindem paşi mici în diferite domenii care ar conduce la această reîntregire, ca să beneficiem cu toţii de procesul de integrare europeană, care înseamnă beneficii şi până să ajungem stat membru, şi mult mai multe beneficii după ce vom deveni stat membru. Regiunea transnistreană beneficiază de prevederile Acordului de Asociere; pentru ca aceste beneficii să fie păstrate şi crescute, stânga Nistrului trebuie să se conformeze unor rigori ale Uniunii Europene”, a explicat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

La negocierile în format 5+2 privind reglementarea transnistreană participau cele două ”părţi în conflict” (Chişinăul şi regiunea separatistă) şi trei mediatori: Rusia, Ucraina şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). La formatul iniţial s-au adăugat ulterior doi actori cu statut de observatori: Uniunea Europeană şi Statele Unite.
În aceeaşi emisiune, Sandu a spus că Republica Moldova nu „se rupe” de Rusia, ci de „Rusia agresivă”, şi Chişinăul îşi doreşte să vadă o Rusie paşnică şi democratică în viitorul apropiat, pentru a putea construi „relaţii bune” cu această ţară, care a invadat militar Ucraina, acum doi ani.
„Vreau să fie foarte clar, noi nu avem nimic împotriva ruşilor, noi avem împotriva tancurilor ruseşti. Noi nu avem ceva împotriva lor, noi vrem doar ca Federaţia Rusă, ca şi alte state, să respecte Republica Moldova, să respecte alegerea cetăţenilor Republicii Moldova. Noi suntem o ţară democratică, încă trebuie să mai consolidăm această democraţie, dar oamenii decid ce fac, unde merg, cu cine cooperează”, a declarat Maia Sandu.
Întrebată când va ieşi Moldova din Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi dacă ”face suficient de mult pentru a se rupe de Federaţia Rusă”, Maia Sandu a precizat: „În primul rând, noi nu ne rupem de Rusia, noi ne rupem de Rusia agresivă. Noi ne dorim să vedem o Rusie paşnică într-un viitor apropiat şi democratică şi să avem relaţii bune. Noi ne dorim relaţii bune cu toate statele. Ca să fie foarte clar, acum ne rupem de Rusia agresivă şi este alegerea lor că s-a ajuns aici”.
În ceea ce priveşte ieşirea ţării din acordurile semnate pe platforma CSI, şefa statului a spus că acestea se examinează prin prisma interesului cetăţenilor Republicii Moldova. ”Anumite acorduri care nu sunt în interesul Republicii Moldova sunt întrerupte, altele, dacă mai reprezintă nişte beneficii – nu. În toate acţiunile pe care le facem, pornim de la interesul cetăţenilor”, a menţionat şefa statului.

Ziua aniversării invaziei ruse în Republica Moldova pe 2 martie 1992 a fost marcată de atacurile ministrului de externe Serghei Lavrov după ce nomenclatura de la Tiraspol a înscenat un „congres al deputaților de toate nivelurile”, la care a cerut să fie apărată de Chișinău, notează IPN cu referință la presa din regiune.
Invectivele Moscovei au venit după ce congresul convocat săptămâna trecută la Tiraspol a votat o rezoluţie în care susţine teza suveranităţii zonei separatiste şi cere ajutor Moscovei în acest sens, acuzând Republica Moldova de „genocid”, potrivit postărilor pe canalele oficiale de Telegram ale regiunii.
La rândul ei, presa ucraineană menționează răspunsul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova la susținerea regimului separatist din partea șefului diplomației ruse. Chișinăul a afirmat că „Lavrov și regimul de la Kremlin nu au niciun drept moral să dea lecții de democrație și libertate”, a scris Unian cu referință la surse de la Chișinău.
„O țară care îi pune în pușcării și îi ucide pe politicienii de opoziție, își atacă neprovocat vecinii, nu are nimic de oferit lumii decât sânge și durere”, citează sursa numită un comunicat al Ministerului de Externe al Republicii Moldova.
Unian menționează că zona secesionistă se bucură de beneficiile integrării economice cu UE, exportând peste 70% din mărfurile sale în vest. Totodată, se reia afirmația Ministerul de Externe de la Chișinău că „Moldova este un stat democratic pentru care libertatea și respectul pentru drepturile omului sunt valori fundamentale. Construim un viitor european pentru ca toți cetățenii noștri, indiferent de limbă și etnie, să trăiască în pace și prosperitate”.

Share our work
Războiul ruso-ucrainean: poate Moscova ocupa aeroporturile din Republica Moldova?

Războiul ruso-ucrainean: poate Moscova ocupa aeroporturile din Republica Moldova?

Mai mulți experți americani în domeniul apărării au identificat o serie de acțiuni caracteristice operațiunile militare rusești îndreptate împotriva unor state din ultimele 5 decenii. Sursele citate consideră că, ţinând cont de acest model, potenţialele ţinte ale Kremlinului ar putea să-şi dezvolte o strategie care să împiedice invazia, relatează mass-media internațională.

Prelungirea invaziei militare ruse împotriva Ucrainei și situația tensionate din Transnistria îngrijorează autoritățile de la Chișinău, care încearcă să prevină un posibil desant militar rusesc.

Ucraina, piatra de încercare

Încercarea Rusiei de a pune mâna pe aeroportul Hostomel din Kiev la începutul invaziei din 2022 în Ucraina a făcut parte dintr-un „manual bine stabilit”, au scris Kevin Stringer și Heather Gregg într-un eseu pentru Institutul de Război Modern de la West Point. Pentru că, spun experţii, aeroportul este primul obiectiv vizat de armata rusă.

În susţinerea acestei idei, ei amintesc că, în trecut, Moscova a trimis comandouri și parașutiști pentru a cuceri aeroporturile din Praga, în 1968, în Kabul, în 1979, și în Sevastopol, în 2014. Ocuparea unui aeroport poate facilita un avans al trupelor terestre, care invadează peste graniță.

„Apărarea aeroportului este esențială pentru statele care s-ar putea afla în vizorul unei viitoare agresiuni rusești”, avertizează experţii. Strategia clasică a ruşilor poate funcționa cu o viteză fulminantă, pe măsură ce trupele de asalt de elită cuceresc aeroportul, pentru a crea un cap de pod aerian. Avioanele militare pot transporta apoi întăriri pentru a extinde capul de pod aerian, în timp ce așteaptă să se conecteze cu coloanele de blindate care se revarsă peste graniță.

Kevin Stringer și Heather Gregg au explicat secvenţa tipică pe care au identificat-o analizând strategia de luptă a Rusiei din ultimii 50 de ani.

„Poziționarea forțelor convenționale la granițele țării vizate pentru a amplifica presiunea politică și a organiza invazia; infiltrarea unităților de operațiuni speciale (Spetsnaz) pentru a pregăti și a fi vârful de lance al incursiunii; capturarea unui aeroport strategic prin intermediul unităților aeropurtate; și aterizarea pe calea aerului a unor trupe de asalt suplimentare pentru a securiza spațiul de luptă și a decapita guvernul național, împreună cu unitățile de operațiuni speciale deja inserate” – sunt cei mai importanţi paşi ai invaziei ruseşti.

Forța de invazie a aeroportului cuprinde, de obicei, „un detașament de forțe speciale pentru a obține surpriza, urmat de un element de mărimea unui batalion, pentru a pregăti terenul pentru ca cel puțin o brigadă să urmeze”, a declarat Kevin Stringer, colonel în retragere al armatei americane, pentru Business Insider. O brigadă rusă numără de obicei aproximativ 4.000 de parașutiști.

Schimbări de tactică

Din fericire, în Ucraina, aerian din 2022 de la Kiev a fost un fiasco: loviturile aeriene nu au reușit să suprime apărarea aeriană ucraineană care a doborât numeroase elicoptere, sprijinul aerian apropiat pentru capul de atac a lipsit, iar forțele ucrainene au contraatacat rapid cei 300 de parașutiști asediați.

Cu toate acestea, alte acțiuni ruseşti de ocupare a aeroporturilor au fost în mare parte reușite. Atacul de la Praga a ajutat forțele Pactului de la Varșovia să ocupe Cehoslovacia cu lupte și pierderi minime. Atacul de la Kabul, care avea ca scop răsturnarea președintelui afgan Hafizullah Amin, a fost mai sângeros. Sute de afgani, precum și comandouri KGB și Spetznaz au murit în timpul unui asalt asupra palatului prezidențial, care s-a încheiat cu uciderea lui Amin de către trupele rusești.

La Sevastopol, unitățile Spetznaz (faimoșii „omuleți verzi” în uniforme nemarcate) au cucerit două aerodromuri într-o operațiune în mare parte fără vărsare de sânge.

Unități de elită

Având în vedere că ocuparea aeroporturilor a funcționat pentru Rusia în trecut, experţii presupun că aceasta ar putea folosi metode similare împotriva altor ținte potențiale, cum ar fi statele baltice, Moldova sau Georgia. Pentru națiunile mici, cu armate mici, este însă extrem de dificil de organizat o misiune de apărare a aeroporturilor.

„Modelul Rusiei de a invada o țară și de a-i «decapita» conducerea face ca pentru țările vulnerabile să fie esențiale măsurile pentru a contracara amenințarea. Însă, pentru țări precum Moldova și Georgia, această pregătire nu este este deloc uşoară, având în vedere că ambele au deja trupe rusești în țara lor, sunt relativ mici și se confruntă cu o serie de constrângeri legate de resurse” – au scris cei doi experţii în eseul lor.

Experții sugerează însă câteva soluții mai puţin costisitoare. Prima este desfășurarea de unități militare speciale pentru a apăra aeroporturile-cheie. „Ucrainenii au lăsat elemente ale Brigăzii a 4-a de Reacție Rapidă a Gărzii Naționale la Aeroportul Antonov, în ciuda nevoii copleșitoare a trupelor ucrainene de a face față invaziei rusești la granițele sale”, se arată în eseu. Această unitate a reuşit să-i împiedice pe ruşi să preia aeroportul şi să urmeze modelul deja stabilit.

Kevin Stringer arată că un model bun de contraofensivă la un eventual asalt rusesc a fost un regiment special de apărare a aeroporturilor, care a staționat în Elveția, pe aeroportul din Zurich, în timpul Războiului Rece.

Chiar dacă Rusia ar putea eclipsa un stat mic în ceea ce privește puterea militară, acest lucru nu garantează succesul ocupării unui aeroport. Trupele aeropurtate slab înarmate au fost, din punct de vedere istoric, vulnerabile la apărările antiaeriene în timp ce zburau și la contraatacuri ale apărătorului înainte de a putea organiza o poziție la sol. „Dacă apărarea este pregătită, rușii sunt vulnerabili. Această vulnerabilitate crește dacă nu au superioritate aeriană asupra aerodromului”, a mai spus Kevin Stringer.

Sprijin european

În cazul în care trupele rusești reușesc să captureze un aeroport, cea mai bună opțiune a apărătorului este „contraatacul imediat pentru a disloca forța de asalt și a bloca pista pentru a împiedica întărirea și extinderea capului aerian”, crede expertul.

SUA și Europa pot, de asemenea, să ajute națiunile vulnerabile în apărarea aeroporturilor lor. „Armata Statelor Unite are mai multe unități dedicate preluării sau securizării pistelor de aterizare (…). Aceste unități ar putea oferi o pregătire valoroasă cu privire la modul de planificare și de întrerupere a unui asalt rusesc asupra aeroporturilor critice. Capacități similare există în cadrul forțelor europene de operațiuni speciale și convenționale, inclusiv în țările cu planuri de apărare totală, cum ar fi Finlanda și Suedia” – se arată în materialul experților americani.

În plus, SUA și Europa ar putea, de asemenea, să furnizeze informații cu privire la planurile rusești de capturare a aeroporturilor. De exemplu, înainte de invazia Rusiei din februarie 2022, CIA ar fi avertizat Ucraina cu privire la planurile de a captura aeroportul Hostomel.

„Înțelegerea și delimitarea secvenței de evenimente pe care Rusia a folosit-o din punct de vedere istoric pentru a iniția o lovitură de stat și conceperea de contramăsuri pentru a contracara aceste acțiuni s-ar putea dovedi critice în apărarea împotriva următoarei invazii rusești” – este concluzia celor doi experţi americani în apărare.

Măsuri de apărare

Apărarea unui aeroport împotriva unui atac cu parașutiști implică implementarea unor măsuri complexe și integrate, care să acopere atât aspectele de detectare și interceptare, cât și cele de răspuns rapid și eficient.

Una dintre măsurile recomandate de specialiști este instalarea unor sisteme avansate de supraveghere aeriană și terestră, inclusiv radare și senzori de mișcare, care pot detecta aeronavele și parașutiștii înainte de a ajunge la obiectiv.

Pregătirea și menținerea în alertă a unor unități speciale de intervenție rapidă, echipate corespunzător pentru a contracara rapid orice încercare de infiltrare prin parașutare, este o altă recomandare a experților militari.

Autoritățile din statele vizare ar trebui să instaleze sisteme de apărare antiaeriană capabile să intercepteze și să neutralizeze aeronavele inamice înainte ca parașutiștii să poată fi lansați.

Statele amenințate de posibilitatea ueni intervenții militare ruse trebuie să asigure un sistem robust de comunicații între diferitele entități de securitate de la aeroport pentru coordonarea eficientă în timp real a răspunsurilor la amenințări.

Organizarea periodică a exercițiilor de antrenament pentru forțele de securitate, pentru a simula scenarii de atac cu parașutiști și a îmbunătăți timpul de reacție și eficiența intervențiilor, este o altă recomandare.

Colaborarea strânsă cu forțele aeriene naționale și alte agenții de securitate pentru a asigura o acoperire aeriană și o capacitate de răspuns îmbunătățită, dar și consolidarea securității perimetrului aeroportului, inclusiv a zonelor de aterizare, prin bariere fizice, zone tampon și puncte de control acces, sunt alte măsuri considerate necesare.

Implementarea acestor măsuri, alături de o evaluare constantă a riscurilor și adaptarea strategiilor de securitate la noile amenințări, sunt esențiale pentru protejarea eficientă a aeroporturilor împotriva atacurilor cu parașutiști sau alte tipuri de amenințări.

Potențial aerian militar rusesc

Federația Rusă, ca o putere militară majoră, are un potențial aerian considerabil, care include o varietate de aeronave de luptă, bombardiere, avioane de transport, elicoptere și drone. Potențialul aerian al Rusiei este conceput să susțină atât operațiunile militare convenționale, cât și pe cele nucleare, reflectând astfel strategia sa de apărare complexă și capacitățile sale extinse de proiecție a forței.

Rusia dispune de o gamă largă de avioane de luptă și interceptori, precum Su-27, Su-30, Su-35, MiG-29 și MiG-31. Aceste aeronave sunt proiectate să domine spațiul aerian prin superioritate aeriană și intercepție, capabile să angajeze ținte aeriene la distanțe variate și să execute diverse misiuni de luptă aer-aer și aer-sol.

Flota rusă include bombardiere strategice precum Tu-95 și Tu-160, capabile să transporte arme nucleare și convenționale la distanțe intercontinentale. De asemenea, dispune de bombardiere tactice cum ar fi Su-24 și Su-34, proiectate pentru a lovi ținte terestre și maritime cu precizie ridicată.

Rusia folosește avioane de transport militar, precum Il-76, pentru a mobiliza trupe și echipamente pe distanțe lungi. De asemenea, dispune de aeronave de realimentare în zbor, cum ar fi Il-78, esențiale pentru operarea extinsă a flotei sale aeriene.

Flota de elicoptere a Rusiei include modele precum Mi-8, Mi-24, Mi-28 și Ka-52, care îndeplinesc o varietate de roluri, inclusiv transport, atac, recunoaștere și sprijin aerian apropiat.

În ultimii ani, Rusia a dezvoltat și integrat drone în operațiunile sale militare pentru recunoaștere, supraveghere și atacuri de precizie, reflectând tendințele globale în războiul modern.

Rusia continuă să modernizeze și să dezvolte capacitățile sale aeriene, cu accent pe îmbunătățirea tehnologiei stealth, integrarea sistemelor avansate de arme și creșterea eficacității operaționale. Proiecte precum avionul de luptă de generația a cincea Su-57 și noile drone grele subliniază angajamentul Rusiei către inovație și menținerea unei poziții competitive pe scena militară internațională.

Potențialul aerian al Federației Ruse este un element cheie al puterii sale militare, reflectând capacitatea sa de a proiecta forța la nivel global și de a-și susține obiectivele strategice.

VDV, mândria Kremlinului

Unitățile de parașutiști ale Federației Ruse, cunoscute și sub numele de VDV (din rusă: Воздушно-десантные войска, Vozdushno-Desantnye Voyska), reprezintă o componentă esențială a forțelor armate ruse, specializate în operațiuni aeropurtate și asalt aerian. VDV este considerată una dintre cele mai pregătite și respectate forțe din armata rusă, având un rol semnificativ în diferite conflicte și operațiuni militare.

VDV a fost înființată în anii 1930, dar a câștigat notorietate și a fost dezvoltată semnificativ în perioada postbelică, devenind o forță de elită în cadrul armatei sovietice, iar tradiția a continuat și în Federația Rusă. Unitățile VDV sunt pregătite să execute operațiuni în spatele liniilor inamice, includând recunoașterea, sabotajul și capturarea punctelor strategice înaintea înaintării forțelor principale.

VDV este structurată în divizii și brigăzi care sunt echipate pentru a fi desfășurate rapid și eficient în orice parte a lumii. Trupele sunt instruite să opereze o gamă largă de vehicule și echipamente, inclusiv vehicule blindate ușoare, artilerie și sisteme anti-tanc, toate fiind capabile să fie parașutate. De asemenea, VDV dispune de propriile aeronave de transport, care permit desfășurarea rapidă a trupelor și echipamentelor.

Parașutiștii ruși trec printr-un program intensiv de pregătire care include exerciții de parașutare, luptă corp la corp, supraviețuire în condiții extreme și operațiuni combinate. Această pregătire asigură că VDV poate opera într-o varietate de medii, de la Arctica până în deșerturi.

VDV a fost implicată în numeroase conflicte regionale și internaționale, inclusiv în Afganistan, Cecenia, Georgia și, mai recent, în conflictul din Ucraina. Participarea lor în aceste conflicte a subliniat rolul lor strategic în cadrul forțelor armate ruse, fiind adesea folosite în fazele inițiale ale unui conflict pentru a asigura poziții cheie și pentru a deschide calea pentru forțele principale.

VDV este cunoscută și pentru simbolurile și tradițiile sale distincte. Parașutiștii poartă berete albastre și camuflaj în nuanțe de albastru, simbolizând apartenența lor la această forță de elită. Ziua VDV, sărbătorită în fiecare an pe 2 august, este marcată de parade și festivități în întreaga Rusie, demonstrând mândria și coeziunea acestui corp de elită.

VDV reprezintă o componentă cheie a capacității de proiecție a forței militare a Federației Ruse, fiind recunoscută pentru mobilitatea, eficiența și pregătirea de înalt nivel a membrilor săi. Rolul său în operațiuni speciale și capacitatea de a răspunde rapid la diferite scenarii de conflict subliniază importanța strategică a acestei forțe în cadrul armatei ruse.

Forțe de elită

În cadrul forțelor armate ale Federației Ruse, pe lângă unitățile VDV (parașutiști), există și alte forțe speciale pregătite pentru operațiuni rapide și eficiente, inclusiv pentru cucerirea unor aeroporturi și obiective strategice. Aceste forțe includ Spetsnaz GRU, forțele speciale ale marinei (cum ar fi unitățile „Morskie Pekhoty” și Spetsnaz Naval), precum și alte unități de elită.

Spetsnaz GRU reprezintă forțele speciale ale Direcției Principale de Informații a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse (GRU). Aceste unități sunt antrenate pentru recunoaștere de înaltă calitate, acțiuni de sabotaj, eliminarea țintelor de înaltă valoare, și capturarea sau distrugerea infrastructurilor și echipamentelor inamice. Spetsnaz GRU este cunoscut pentru eficiența și discreția cu care operează în spatele liniilor inamice, având capacitatea de a executa operațiuni complexe, inclusiv asaltul asupra aeroporturilor pentru a facilita desfășurarea ulterioară a forțelor principale.

Marina Militară Rusă dispune de propriile unități speciale, inclusiv brigăzile de infanterie marină (Morskie Pekhoty) și unitățile Spetsnaz Naval. Aceste forțe sunt antrenate pentru asalturi amfibii, securizarea capetelor de pod și operațiuni speciale pe coastă sau în zonele portuare. Deși principalul lor domeniu de operare este legat de mediul acvatic, aceste unități sunt capabile să execute operațiuni pe uscat, inclusiv cucerirea și securizarea aeroporturilor situate în apropierea coastelor sau râurilor.

Federația Rusă dispune de alte forțe și unități speciale în cadrul diferitelor agenții de securitate și departamente militare, inclusiv FSB (Serviciul Federal de Securitate) și Rosgvardia (Garda Națională). Aceste unități pot fi implicate în operațiuni de securitate internă, contraterorism și, în anumite circumstanțe, în operațiuni militare externe, inclusiv asaltul și securizarea obiectivelor strategice precum aeroporturile.

Pentru cucerirea și controlul aeroporturilor, Federația Rusă poate mobiliza o varietate de forțe speciale, fiecare având pregătirea și echipamentul necesar pentru a executa astfel de operațiuni. Aceste forțe sunt antrenate să opereze în condiții diverse, putând să execute operațiuni rapide și precise pentru a asigura obiectivele strategice. Eficiența și succesul acestor operațiuni depind de coordonarea dintre unitățile implicate și de capacitatea de a răspunde rapid și eficient la schimbările din dinamica conflictului.

Aeroportul din Tiraspol

Aeroportul din Tiraspol se află în regiunea Transnistria, un teritoriu separatist din estul Republicii Moldova care nu este recunoscut pe plan internațional ca stat independent, dar care, în practică, funcționează autonom față de guvernul central al Moldovei.

Rusia are o prezență militară în Transnistria sub forma unui contingent de pacificare și a unor trupe care păzesc depozitele de muniții de la Cobasna. Această prezență militară, împreună cu sprijinul politic și economic acordat de Rusia regiunii Transnistria, indică faptul că Rusia ar putea, din punct de vedere tehnic, să exercite controlul asupra acestuia, dacă ar considera necesar, pe fondul intensificării conflictului din Ucraina

Cu toate acestea, orice acțiune de acest fel ar avea implicații complexe din punct de vedere geopolitic și diplomatic. Ar putea duce la escaladarea tensiunilor între Rusia și comunitatea internațională, inclusiv Republica Moldova, Uniunea Europeană și Statele Unite, care susțin suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei. De asemenea, ar putea avea consecințe asupra securității regionale în zona Mării Negre și a Europei de Est.

Decizia de a folosi aeroportului Tiraspol ar depinde de o serie de factori, inclusiv obiectivele strategice ale Rusiei în regiune, relațiile sale cu comunitatea internațională și situația de securitate regională. Este important de menționat că astfel de acțiuni ar fi evaluate în contextul legislației internaționale și al principiilor suveranității statelor.

Chișinău, obiectiv important

Ocuparea Aeroportului Chișinău de către Rusia ar reprezenta o acțiune militară majoră cu implicații semnificative la nivel internațional. Chișinău este capitala Republicii Moldova, o țară suverană și independentă. Orice încercare de ocupare a aeroportului sau a oricărei alte părți a Moldovei de către o putere străină ar constitui o încălcare gravă a dreptului internațional, inclusiv a Cartei Națiunilor Unite, care stipulează suveranitatea națională și integritatea teritorială a statelor membre.

O astfel de acțiune ar atrage condamnări internaționale puternice, inclusiv de la Uniunea Europeană, Statele Unite și alte națiuni. Republica Moldova este un partener al Uniunii Europene și a semnat un Acord de Asociere cu UE, iar orice agresiune asupra teritoriului său ar putea duce la sancțiuni severe împotriva Rusiei și la o izolare diplomatică și economică suplimentară a acesteia.

Republica Moldova nu este membră a NATO, dar orice agresiune militară pe teritoriul său ar putea determina o reevaluare a relațiilor de securitate în regiune și ar putea încuraja țările din proximitate să caute sprijin și protecție mai strânsă de la NATO.

Ocuparea aeroportului ar putea declanșa un răspuns militar din partea Moldovei, deși capacitatea sa militară este limitată comparativ cu cea a Rusiei. Totuși, implicarea internațională și sprijinul pentru Moldova ar putea lua diverse forme, de la asistență militară la măsuri diplomatice și economice împotriva agresorului.

O astfel de acțiune ar putea duce la escaladarea tensiunilor în regiunea Mării Negre și în Europa de Est, având potențialul de a declanșa un conflict mai larg, care ar putea atrage mai multe țări și ar avea consecințe imprevizibile.

Deși tehnic posibil, o ocupație a Aeroportului Chișinău de către Rusia ar fi extrem de provocatoare din punct de vedere legal și ar avea consecințe grave din punct de vedere politic, diplomatic și militar. Astfel de acțiuni sunt contrare normelor internaționale și ar duce la o condamnare puternică și la reacții adverse semnificative din partea comunității internaționale.

Aeroportul Internațional Chișinău, cu codul IATA RMO și ICAO LUKK, este principalul aeroport internațional din Republica Moldova și servește drept unul dintre principalele puncte de intrare în țară. Situat la 13 km sud-est de centrul Chișinăului, în cartierul Galata, aeroportul funcționează ca hub pentru companiile Air Moldova, HiSky și FlyOne. Începând cu anii 1970, terminalul actual reflectă arhitectura tipică sovietică, fiind construit pentru a asigura zboruri interne fără facilități de vămuire sau de securitate. În urma renovărilor din 1999 și 2000, finanțate parțial de Guvernul Republicii Moldova și un credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, aeroportul a fost modernizat pentru a satisface standardele internaționale. În 2023, aeroportul a gestionat 2,838,073 de pasageri și a avut un trafic de 24,947 de avioane.

Date tehnice

Aeroportul dispune de o singură pistă de aterizare din beton, cu lungimi de 3590 m și 2383 m, respectiv, și oferă facilități pentru categoriile de aterizare II. Terminalul principal și anexa sa cuprind o suprafață totală de peste 11,870 metri pătrați, fiind echipate cu 12 porți, 18 birouri de check-in și două benzi de bagaje. Pasagerii au la dispoziție magazine duty-free, baruri, birouri de schimb valutar, un automat bancar, un birou de știri, un magazin de ziare, un punct de prim-ajutor, un birou de informații și o sală lounge pentru pasagerii VIP.

În 2024, codul IATA al aeroportului s-a schimbat din KIV în RMO, reflectând denumirea oficială a țării, Republica Moldova. Aeroportul a fost temporar închis pe 24 februarie 2022, din cauza închiderii spațiului aerian moldovenesc în urma invaziei rusești în Ucraina, dar și-a reluat operațiunile pe 22 martie 2022, după ce autoritățile au redeschis parțial spațiul aerian​

Aeroportul Tiraspol, situat la aproximativ 1 km nord-vest de orașul Tiraspol, este cel mai important din regiunea separatistă de pe malul stâng al Nistrului. Inițial, aeroportul a fost folosit de către militarii ruși, iar în 2012, o delegație a Dumei de Stat din Rusia a anunțat că reconstrucția aeroportului va fi finanțată din bugetul rus. De-a lungul timpului, aeroportul a fost subiectul unor discuții privind transformarea sa într-un aeroport civil, cu finanțare din Rusia. În octombrie 2012, un avion Antonov An-72 rusesc a aterizat la Tiraspol, marcând primul zbor de acest tip din 1998. În 2016, președintele Transnistriei de atunci, Yevgeny Shevchuk, a confirmat intenția de a transforma aerodromul militar într-un aeroport civil, deși existau obstacole legate de permisiunile necesare de tranzit prin teritoriile Moldovei și Ucrainei.

Aeroportul dispune de o pistă cu o lungime de 2.500 de metri, adecvată pentru decolările și aterizările avioanelor militare, și a fost menținut în condiții foarte bune, capabil să primească aeronave de orice tip din dotarea armatei ruse. Ultimele reparații majore la aerodrom au avut loc între 2004 și 2006, când au fost reparate pistele și utilajul de manevrare și ghidare a zborurilor.

Există preocupări legate de posibilitatea utilizării aerodromului de către trupele ruse în contextul conflictului cu Ucraina, deși aceasta ar necesita controlul asupra regiunii Odesa pentru a permite aterizările avioanelor rusești datorită spațiului aerian închis al Ucrainei și parțial al Moldovei. Expertii militari consultati de Gazeta de Chisinau sugerează că utilizarea aerodromului ar fi posibilă doar în anumite condiții specifice legate de evoluția conflictului.

Obiective secundare

Aeroportul Internațional Mărculești, fondat în 2004 în nordul Republicii Moldova, servește ca hub logistic important. Situat la 6 km de Florești și 150 km de Chișinău, aeroportul are o suprafață de 265,2 ha și oferă facilități pentru dezvoltarea transporturilor aeriene și activități comerciale externe. În 2008, a fost transformat într-o zonă economică liberă pentru a atrage investitori și a sprijini proiecte economice. Companii internaționale și-au exprimat interes pentru investiții, iar planurile de modernizare includ un terminal nou și spații de parcare până în 2025​​.

Aeroportul Internațional Bălți, cunoscut anterior sub numele de Aeroportul Internațional Bălți-Leadoveni, este situat în partea de nord a Moldovei, în apropierea orașului Bălți, fiind al doilea cel mai mare aeroport din Moldova. Aeroportul operează servicii comerciale pentru transportul de marfă și zboruri charter și este gestionat de Guvernul Moldovei. Acesta acoperă o suprafață de aproximativ 144 de hectare și include facilități precum terminalul pentru pasageri, instalațiile de manipulare a bagajelor, un hangar din metal, un generator diesel-electric pentru rezervă, spații de parcare pentru vehicule speciale la sol, și alte clădiri necesare pentru procesele tehnologice.

Share our work
Rusia: pregătiri teoretice pentru utilizarea armelor nucleare în Europa și Asia

Rusia: pregătiri teoretice pentru utilizarea armelor nucleare în Europa și Asia

Armele nucleare tactice ale Rusiei sunt concepute pentru a fi utilizate pe câmpul de luptă din Europa și Asia și au o rază de acțiune mai limitată în comparație cu armele nucleare strategice, care ar putea ajunge în SUA, relatează mass-media internațională.

Documentele militare publicate subliniază doctrina Rusiei privind utilizarea armelor nucleare tactice, inclusiv criteriile minime pentru utilizarea armelor nucleare tactice, scrie Financial Times. Cele 29 de dosare militare rusești, care datează între 2008 și 2014, indică un prag „mai mic decât a admis în mod public Rusia vreodată, potrivit experților care au văzut și verificat documentele”, notează FT.

Criteriile variază „de la o incursiune a inamicului pe teritoriul Rusiei până la declanșatoare mai specifice, cum ar fi distrugerea a 20% din submarinele cu rachete balistice strategice ale Rusiei”, susține FT.

Distrugerea a trei sau mai multe nave de război capitale, trei aerodromuri, 30% din submarinele sale de atac cu propulsie nucleară sau o „lovitură simultană asupra centrelor de comandă de coastă principale și de rezervă” sunt, de asemenea, enumerate drept condiții potențiale pentru un atac nuclear.

De asemenea, se așteaptă ca armata Rusiei să poată folosi arme nucleare tactice pentru o gamă largă de obiective, inclusiv „prevenirea statelor să folosească agresiunea […] sau escaladarea conflictelor militare”, „oprirea agresiunii”, prevenirea forțelor ruse să piardă bătălii sau teritoriu, și a face marina Rusiei „mai eficientă”.

Documentele indică, de asemenea, o neîncredere în China , în ciuda legăturilor din ce în ce mai strânse între Moscova şi Beijing. Materialele de instruire indică faptul că districtul militar de est al Rusiei a efectuat exerciții care preconizau un atac ipotetic al Chinei.

Moscova s-ar putea teme că Beijingul ar putea profita de concentrarea sa militară către Occident și ar putea lansa un atac peste graniță pentru a câștiga teritoriu în Orientul Îndepărtat al Rusiei.

Publicația a precizat că Rusia continuă să desfășoare exerciții militare în apropierea Chinei, derulând exerciții în iunie și noiembrie 2023 în regiunile de la granița cu China folosind rachete care au capacitate nucleară.

William Alberque, director de strategie, tehnologie și control al armelor la Institutul Internațional pentru Studii Strategice, a declarat pentru FT că Rusia ar avea probabil un prag mai ridicat pentru a folosi arme nucleare tactice împotriva Ucrainei, care nu are propria capacitate nucleară sau capacitatea de a lansa o invazie terestră la aceeași scară, decât împotriva Chinei sau a SUA.

Liderii ruși consideră că, în timp ce un atac nuclear împotriva Chinei sau a SUA ar putea fi „dezmeticitor”, un atac nuclear asupra Ucrainei ar fi de natură să escaladeze conflictul și să ducă la o intervenție directă din partea SUA sau a Marii Britanii, a declarat Alberque. „Acesta este absolut ultimul lucru pe care Putin îl dorește”.

Rusia încă se comportă în conformitate cu „teoria utilizării” armelor nucleare stabilită în documente, a spus Alberque. „Nu am văzut o regândire fundamentală”, a spus el, adăugând că Moscova este probabil îngrijorată de faptul că China ar putea încerca să profite de faptul că Moscova este distrasă „pentru a-i împinge pe ruși din Asia Centrală”.

Documentele reflectă modele observate în exercițiile desfășurate în mod regulat de către armata rusă înainte și după invadarea Ucrainei de către Putin în 2022. Alberque, care a lucrat anterior pentru NATO și departamentul de apărare al SUA pentru controlul armelor, a arătat exemple de exerciții rusești desfășurate în iunie și noiembrie trecute, folosind rachete Iskander cu capacitate nucleară în două regiuni de la granița cu China.

„Este pentru prima dată când vedem documente ca acesta”, a declarat Aleksander Gabuev, directorul Centrului Carnegie Rusia Eurasia din Berlin. „Ele arată că pragul operațional pentru utilizarea armelor nucleare este destul de scăzut dacă rezultatul dorit nu poate fi atins prin mijloace convenționale.”

Armele nucleare tactice ale Rusiei, care pot fi lansate cu rachete terestre sau maritime sau din aeronave, sunt concepute pentru o utilizare limitată pe câmpul de luptă în Europa și Asia, spre deosebire de armele „strategice” mai mari destinate să vizeze SUA. Focoasele tactice moderne pot elibera în continuare mult mai multă energie decât armele aruncate asupra Nagasaki și Hiroshima în 1945.

Deși dosarele datează de 10 ani și mai mult, experții susțin că rămân relevante pentru doctrina militară rusă actuală. Documentele au fost arătate FT de surse din cadrul serviciilor de informații occidentale.

Putin a declarat în iunie anul trecut că are un sentiment „negativ” în privința utilizării atacurilor nucleare tactice, dar apoi s-a lăudat că Rusia are un arsenal nestrategic mai mare decât țările NATO.

În timp ce președintele Rusiei are singura autoritate de a lansa o primă lovitură nucleară, pragul scăzut pentru utilizarea nucleară tactică stabilit în documente este în conformitate cu o doctrină pe care unii observatori occidentali o numesc „escaladare pentru de-escaladare”.

În cadrul acestei strategii, ar putea fi folosită o armă tactică pentru a încerca să împiedice Rusia să se implice într-un război extins, în special unul în care SUA ar putea interveni. Folosind ceea ce numește „inducerea fricii”, Moscova ar încerca să pună capăt conflictului în propriile sale condiții, șocând adversarul țării cu utilizarea timpurie a unei arme nucleare mici – sau asigurând o înțelegere prin amenințarea de a face acest lucru.

Oficialii ucraineni consideră că amenințările nucleare proliferate Putin au convins SUA și alți aliați să nu înarmeze Kievul mai bine la începutul conflictului, când armamentul avansat al NATO ar fi putut întoarce soarta în favoarea Ucrainei multa mai repede.

Share our work
De ce America ezită în sprijinirea totală a Ucrainei?

De ce America ezită în sprijinirea totală a Ucrainei?

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un discurs la Conferința anuală de securitate de la München, din februarie 2024, a cerut Statelor Unite și altor susținători internaționali, să rămână alături de Ucraina, avertizând participanții că țara sa, dacă va fi lăsată singură, va fi distrusă de Rusia.

Discursul său a fost adresat, indirect, membrilor Congresului american care blochează ajutorul vital ce ar permite țării sale să reziste încă o perioadă, Discursul său survine în momentul în care Ucraina s-a retras din orașul strategic Avdiivka, marcând cea mai importantă victorie teritorială a Rusiei de la capturarea reguli Bahmut-ului în primăvara lui 2023.

La conferința de presă după întâlnirea cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris, tot în cadrul Conferinței de la München, a declarat că Washingtonul va înceta să fie un partener strategic al Kievului dacă nu va aloca încă un pachet de ajutor.

El a numit asistența SUA vitală pentru Ucraina, subliniind că nu există alternativă. „Contăm foarte mult pe decizia pozitivă a Congresului, acest pachet este vital pentru noi. Nu luăm în considerare o alternativă astăzi, pentru că ne bazăm pe Statele Unite ca partener strategic, că vor rămâne un partener strategic. Dacă vorbim despre o alternativă, înseamnă că acesta nu este partenerul nostru strategic. De aceea nu mă gândesc la o astfel de alternativă”.

Președintele ucrainean speră ca Statele Unite să mențină o poziție aliată față de Kiev. „Nu cred că partenerul nostru strategic își poate permite să nu sprijine Ucraina. Adică nu văd o oportunitate ca un partener strategic să ia o astfel de poziție. Vedem provocări electorale, interne, politice, nu vreau să le comentez, acestea sunt procesele interne ale Statelor Unite și ale poporului american. Dar sper ca poziția aliată să rămână”, a continuat el.

La o conferință de presă susținută înainte de întâlnirea cu Harris, Zelenski nu a răspuns public la întrebarea ce va spune congresmanilor care blochează alocarea ajutorului Kievului în Statele Unite.

Apelul președintelui ucrainean este similar cu celelalte transmise de la începutul conflictului și trage un semnal de alarmă asupra soartei țării sale prinsă într-o încleștare pe viață și pe moarte cu Rusia.

Statele Unite ale Americii și aliații cheie europeni au declarat marți, 27 februarie, că nu intenționează să trimită trupe terestre în Ucraina, după ce Franța, prin vocea lui Emmanuel Macron, a sugerat această posibilitate.

Declarația lui Macron a subliniat că aliații occidentali nu ar trebui să excludă nicio opțiune în încercarea de a evita victoria Rusiei în Ucraina, deși a subliniat că nu există un consens în această etapă. Kremlinul a avertizat că orice astfel de mișcare va duce inevitabil la conflict între Rusia și NATO.

La sfârșitul lunii februarie 2024, când sunt scrise rândurile de față, Rusia nu a pierdut teritoriile cucerite în Ucraina, dimpotrivă, chiar a avansat. Astfel, niciuna dintre părți nu este aproape de a câștiga dar nici de a pierde.

Specificul acestui conflict este ca nu doar acțiunile Ucrainei și Rusiei contează în ecuație și nu este doar un conflict specific paradigmei post sovietice, localizat doar la Ucraina. Din cauza forțelor implicate și al consecințelor geopolitice aceasta este cel mai important conflict interstatal din ultimele decenii.

Deși despărțită de un ocean de conflictul ucraineano-rus, evoluția acestui război nu este ca a altor conflicte locale în care America a mai fost implicată pe glob deoarece oponentul proxy nu este Saddam Hussein sau Gaddafi, ci chiar Rusia, altă specie de actor geopolitic, infinit mai dificil de învins, sau cvasi-imposibil. De aceea, felul cum se va termina încleștarea ruso-ucraineană va avea consecințe majore pentru puterea Statelor Unite dar și pentru Europa care a ales despărțirea economică de Rusia, la presiunea Washington-ului. Pentru Ucraina se contureaza o posibilă formulă statală fără teritoriile deja alipite Rusiei însă nu se știe unde se va opri armata rusă. Odesa pare prinsă în meniul Kremlinului deși cucerirea ei nu ar fi ușor de făcut.

Narativul occidental de la începutul razboiului spunea că acest conflict se îndreaptă către un rezultat care ar aduce beneficii geopolitice Statelor Unite și independența Ucrainei care ar reuși, ajutată de Occident să împingă invadatorul în granițele sale. Deși nici aici nu avem garanții că s-ar fi limitat să se oprească armata ucraineană, ajutată de Occident, dacă planul funcționa.

Mai mult, analizele americane au concluzionat că rușii nu vor risca să utilizeze arme nucleare însă nici aici nu mai există certitudini. Contraofensivele ucrainene de succes din Harkov și Herson din toamna anului 2022 au reînnoit optimismul cu privire la perspectivele Kievului pe câmpul de luptă dar timpul și evoluția din teren au reconfirmat teoria că rușii pornesc greu, au pierderi importante dar recuperează repede sincopele inițiale. Astfel, scenariul optimist de alungare a rușilor a devenit improbabil, riscurile unui conflict prelungit nu mai par atât de ușor gestionabile iar Rusia se îndepărtează de posibilitatea să plătească eventuale pagube de război. Plus ca există o oarecare resemnare internațională că rușii nu vor mai pleca din Ucraina și vor păstra teritoriile cucerite. Gurile rele ar spune că asta era previzibil de la început.

Anexarea Crimeii din 2014 și invazia Estului Ucrainei în februarie 2022 au fost un preț scump plătit de Moscova și nu pare a fi vorba doar ambiții post-imperiale ale unui stat nostalgic sau de rămânere în istorie a lui Vladimir Putin prin această acțiune militară. Putin a riscat însăși supraviețuirea sa politică și pacea socială rusă, pe lângă riscul mutării conflictului în teritoriile rusești atunci când a mobilizat sute de mii de soldați în ceea ce a fost definită drept „operațiune specială”.

Greșeala Americii ar fi să îl considere doar un moft neo-imperial post sovietic și pare să existe o gravă sincopă în evaluarea rușilor de către Occident în motivarea cu care ei acționează. În primul rând că ei nu funcționează după regulile occidentale, ci se consideră egalii americanilor și de aceea nu pot fi încadrați ușor în niciun tipar de viitoare analize și strategii.

Ucraina, ținta atacului rus, a fost de mult timp o prioritate a politicii externe a Rusiei care a alocat resurse semnificative și a făcut compromisuri majore pentru a-și urmări securizarea teritoriului său, inclusiv ceea ce Putin a definit drept eroarea de a avea încredere în Occident.

Prin urmare, ce se va alege de războiul dintre Rusia-Ucraina și modul în care acestea ar putea modifica raporturile de putere între o Rusie învingătoare și un Occident incapabil să sprijine decisiv Ucraina? Ca sprijinitoare principale, Statele Unite are propriile sale interese iar acestea vor influența decisiv cursul conflictului.

Un detaliu important: perspectiva și implicarea americană la pachet cu Europa se concentrează pe interesele externe ale SUA ca hegemon mondial. Ele adesea se suprapun cu sprijinul cauzei ucrainene, dar se pare că nu pot depăși o linie roșie în relația cu Rusia din cauza calculelor asupra consecințelor posibile ale deznodământului conflictului. Mesajul republicanilor care se opun acordării unui nou pachet financiar consistent către Ucraina este sintetizat într-o propoziție: Noi nu mai dăm bani, nu pentru ca avem ceva cu Ucraina ci pentru că nu mai are rost să investim într-o cauză pierdută. Nu are rost sa mai finanțăm uciderea inutilă a soldaților ucraineni, condamnați la un sfârșit previzibil.

Care sunt, totuși, marile puncte de reflecție ale factorilor de decizie din Statele Unite pentru care se reevaluează, pe parcurs, gradul de implicare în ajutorarea Ucrainei?

Samuel Charap și Miranda Priebe, în articolul Avoiding a Long War. U.S. Policy and the Trajectory of the Russia-Ukraine Conflict, publicat acum un an pe platforma online a prestigiosului RAND Corporation, organizația de tip think tank americană ce are ca scop îmbunătățirea politicilor și luarea deciziilor prin cercetare și analiză, consultată în multe privințe de factorii de decizie americani, au selectat principalele puncte de acțiune, riscurile și avantajele pe care Washington-ul trebuie să le gestioneze odată implicat în acest război de partea ucraineană. Deși nu este actualizat, în prezent, cu ultimele evoluții ale conflictului, articolul rezumă o serie importantă de argumente care stau la baza deciziilor americane.

Riscul utilizării armei nucleare

Utilizarea armelor nucleare de către Rusia pare plauzibilă deoarece, dacă Ucraina o împinge către propriile teritorii, cu ajutor occidental, această capabilitate devine factor esențial în determinarea traiectoriei viitoare a conflictului. Marele risc și motiv pentru care ajutorul american acordat Ucrainei a fost ponderat a fost utilizarea armei nucleare de către Rusia odată ce ar ajunge într-o amenințare existențială de grad zero și este pusă la colț. Arma nucleară tactică folosită de Rusia în Ucraina ar fi foarte periculoasă pentru Statele Unite și aliații săi deoarece s-ar pune capăt no combat-ului nuclear stabilit încă din timpul Războiului Rece. Dacă Rusia ar câștiga concesii sau ar obține câștiguri militare prin utilizarea armei nucleare tactice, norma împotriva neutilizarii ar fi slăbită, iar alte țări ar putea avea mai multe șanse să folosească astfel de arme în conflictele viitoare. Mai mult, utilizarea armelor nucleare de către Rusia în Ucraina ar avea efecte mari și imprevizibile asupra politicilor aliate față de război, ducând potențial la o prăbușire a unității transatlantice.

Un posibil conflict NATO-Rusia

Un alt risc este reprezentat de o posibilă escaladare către un conflict NATO-Rusia. Printre interesele strategice ale SUA referitoare la conflictul din Ucraina au fost două fundamentale: să nu se producă un conflict direct între armata SUA și NATO cu Rusia și menținerea războiului în interiorul granițelor Ucrainei. Adică să fie învinsă Rusia pe teritoriul ucrainean, fără a se extinde conflictul către alte state NATO și mai ales să nu se întâlnească armata rusă cu trupe americane într-o confruntare directă. Armata americană ar fi imediat implicată într-un război devastator cu o țară care are cel mai mare arsenal nuclear din lume.

Deși decizia Rusiei de a ataca un stat membru NATO pare a fi lipsită de sens și reușită, riscul este crescut în timp ce conflictul din Ucraina este în desfășurare pentru că nu se știe cum va evolua războiul care are propria sa logică.

Până în prezent Rusia și Ucraina rămân singurele părți combatante în război dar ar putea atrage în continuare aliații SUA, tot din cauza imprevizibilității oricărui război care se transformă radical din matricea sa inițială. Lupta are loc într-o țară care se învecinează pe uscat cu patru state membre NATO și împarte litoralul Mării Negre cu alte două.

O nedorită eroare de țintire ar putea trimite o rachetă rusă în teritoriul NATO, declanșând un ciclu de acțiune-reacție care ar putea duce la un conflict pe scară largă. Dacă războiul din Ucraina s-ar termina în timp rezonabil, probabilitatea unei ciocniri directe Rusia-NATO, fie intenționată, fie involuntară, s-ar diminua semnificativ.

Teritoriul mai mic al Ucrainei, un cost acceptabil

În februarie 2024, Rusia ocupă aproape 20% din Ucraina, zonele controlate conținând active economice importante, inclusiv centrala nucleară Zaporojie, care a furnizat până la 20% din capacitatea de generare a energiei dinainte de război a Ucrainei și întreaga coastă a Mării Azov a Ucrainei.

O traiectorie de război care să permită Ucrainei să controleze mai mult din teritoriul său recunoscut internațional ar fi benefică pentru Statele Unite. Americanii au interes să arate că agresiunea se plătește și să consolideze norma de integritate teritorială consacrată în dreptul internațional. Cu toate acestea, implicațiile pentru acest interes al controlului teritorial ucrainean în continuare nu sunt clare. De exemplu, chiar dacă Ucraina ar prelua controlul asupra întregului teritoriu pe care Rusia îl ocupase din 24 februarie 2022, Moscova ar încălca în continuare norma de integritate teritorială. Cu alte cuvinte, nu este clar că o traiectorie care presupune menținerea Rusiei pe o linie ar face mai mult rău ordinii internaționale decât una care a văzut forțele ruse împinse înapoi la linia din februarie 2022. În ambele cazuri, Rusia ar controla un anumit teritoriu ucrainean, încălcând norma de integritate teritorială. Încheierea războiului care lasă Ucraina în control deplin asupra întregului său teritoriu recunoscut internațional ar restabili norma de integritate teritorială, dar acesta rămâne un rezultat foarte puțin probabil.

Viabilitatea economică a Ucrainei

Statele Unite au și un interes umanitar de a expune mai puțini ucraineni la ocupația rusă. În al doilea rând, Ucraina ar putea deveni mai viabilă din punct de vedere economic și mai puțin dependentă de asistența externă. Zonele aflate sub controlul Rusiei pot să nu se dovedească extrem de importante din punct de vedere economic, însă, doar în teorie.

Amploarea controlului Kievului asupra teritoriului său ar putea afecta viabilitatea economică pe termen lung a țării și, prin urmare, nevoile acesteia de asistență americană. De exemplu, dacă Moscova a preluat întreaga coastă a Mării Negre a Ucrainei, lăsând Ucraina fără ieșire la mare, aceasta ar reprezenta provocări economice grave pe termen lung pentru țară.

Efectele economice ale oricărui teritoriu pierdut vor depinde de productivitatea acelor zone și de amploarea interconexiunii lor cu restul Ucrainei. În orice caz, economia Ucrainei s-ar adapta în cele din urmă la orice linie, dar întrebarea este cât de dureroasă ar fi acea ajustare.

În plus, având în vedere capacitatea Rusiei de a lovi adânc în teritoriu, un control teritorial mai mare nu garantează o prosperitate economică mai mare sau o mai mare securitate. O amenințare continuă a atacurilor rusești asupra obiectivelor strategice ar putea inhiba investițiile și, prin urmare, redresarea economică în întreaga Ucraină, indiferent de cât teritoriu îl controlează Moscova.

În concluzie, un control teritorial mai mare al Ucrainei este important pentru Statele Unite din motive umanitare, pentru a consolida normele internaționale și pentru a stimula viitoarea creștere economică a Ucrainei. Dar sunt multe variabile în joc.

Durata războiului

Nu se știe cât va dura acest război, probabil că va dura ani de zile, chiar zeci de ani. Poporul ucrainean pare dispus să suporte costurile unui război lung pentru a-și atinge obiectivele dar aliații săi ar putea avea alte calcule, deoarece una este motivația națională de recuperare teritorială a Ucrainei, alta este cea americană și europeană dacă avantajele obținute nu mai merită implicarea.

Deși un război mai lung ar putea permite armatei ucrainene să recupereze mai mult teritoriu, există și alte implicații ale duratei războiului pentru interesele SUA. Un conflict prelungit putea avea avantaje potențiale pentru Statele Unite care sperau în degradarea armatei și economiei ruse care să strice contractul social între Putin și societatea rusă dezamăgită de liderul său. În timp ce războiul continuă, forțele ruse rămân preocupate de Ucraina și, prin urmare, nu au lățimea de bandă pentru a amenința pe alții.

Implicațiile unui război lung pentru Statele Unite

Costurile sprijinului Americii pentru Ucraina sunt consistente însă războiul este și o mare afacere. Un război lung ar menține presiunea asupra guvernelor europene pentru a continua să reducă dependența energetică de Rusia, înlocuindu-o cu furnizori americani. Exportatorii americani de gaze naturale lichefiate (GNL) au devenit principalii câştigători ai crizei de aprovizionare cu gaze din Europa de când s-au rupt legăturile cu Rusia. Anul trecut aproximativ jumătate din exporturile de GNL au mers în Europa, potrivit Casei Albe.

Alt mare beneficiar al războiului rămâne industria de apărare din Statele Unite. Prin continuarea acestui conflict statele europene sunt presate de Washington să cheltuiască mai mult pentru apărarea lor, posibil micșorând povara apărării SUA în Europa pe termen lung. Invazia rusă începe să crească veniturile contractorilor din domeniul apărării deoarece clienți precum guvernul SUA reaprovizionează stocurile livrate în Ucraina. Țările din întreaga Europă, ceilalți clienți, se înarmează de teama agresiunilor Moscovei și încearcă să își majoreze sau construiască noi facilități de producție. Este foarte probabil ca țările europene să mențină aceste politici în viitor indiferent cât mai durează războiul. Iar armele americane nu sunt ieftine deloc.

Totuși, există dezavantaje semnificative ale unui război lung pentru interesele SUA. Un război mai lung va duce la pierderi suplimentare de vieți omenești, deplasări și suferințe pentru civilii ucraineni. Minimizarea acestor consecințe umanitare negative pentru Ucraina este un interes al SUA. Argumentele și reținerile republicanilor pentru aprobarea ajutorului financiar pentru Ucraina au, în această privință, o puternică bază umanitară, dincolo de argumentele ce țin de lupta lor cu democrații.

Costurile pentru Statele Unite și Uniunea Europeană pentru menținerea statului ucrainean solvabil din punct de vedere economic se vor multiplica în timp, deoarece conflictul inhibă investițiile și producția.

Resursa umană este necesară pentru susținerea economiei ucrainene iar refugiații rămân în imposibilitatea de a se întoarce și, ca urmare, veniturile fiscale și activitatea economică scad dramatic. Peste 5 milioane de persoane au plecat din țară și aproximativ 7,7 milioane au fost strămutate în interiorul granițelor în timp ce 13 milioane de oameni sunt blocați în zonele afectate din interiorul Ucrainei, fapt ce este de natură să afecteze puternic economia și societatea.

Va fi un efort enorm pentru reconstrucția obiectivelor distruse de Federația Rusă iar provocările sunt majore pe termen lung pentru susținerea efortului de război și pentru redresarea economică. Pe timp de război perturbațiile economice globale vor continua și se vor multiplica în climatul de incertitudine și nesiguranță. Izbucnirea războiului a provocat o creștere bruscă a prețurilor la energie, care a contribuit, la rândul său, la inflație și la încetinirea creșterii economice la nivel global. Deja aceste tendințe afectează Europa cel mai puternic, după 3 ani de pandemie.

Războiul a contribuit, de asemenea, la creșterea insecurității alimentare și la nivel global, din cauza climei și a pandemiei de coronavirus, în mare parte. Rusia, cel mai mare producător mondial de îngrășăminte și-a limitat, de asemenea, propriile exporturi rezultatul fiind o creștere importantă a prețurilor alimentelor și îngrășămintelor la nivel global, la care se adaugă alte bunuri.

Impactul războiului asupra politicii externe a SUA

Dincolo de potențialul de câștiguri ale Rusiei și de consecințele economice pentru Ucraina, Europa și lumea în ansamblu, un război lung ar avea consecințe și asupra politicii externe a SUA. China rămâne marele rival al SUA, alături de celelalte priorități globale ale politicii sale externe, iar alocarea resurselor și atenției americanilor către Ucraina va impacta negativ gestionarea și ponderarea acestor mari provocări. Rusia este o putere nucleară cu care, totuși, America va trebui să colaboreze în interese cheie, cum este continuarea a tratatului de control al armelor strategice, Noul START, care expiră în februarie 2026. Războiul are efectul de a reduce apetitul de colaborare al Kremlinului deoarece Rusia nu ar mai putea fi motivată să ofere răspunsuri colective la provocările comune în instituțiile de securitate internaționale unde este este membru, alături de o țară care contribuie la susținerea rivalului său ucrainean. Washingtonul nu vrea nici ca Moscova să devină complet subordonată Beijingului, forțată de eforturile de război și de pivotarea către Asia. Un război mai lung ar crește dependența Rusiei de Beijing și ar putea oferi Chinei avantaje importante în competiția cu Statele Unite.

Necunoscutul noțiunii de victorie absolută în Ucraina

Evoluția conflictului a testat capacitatea rusească de rezistență și avans și apărare care a dovedit că vechea lor rețetă rămâne de succes. Astfel, niciuna dintre părți nu pare să aibă intenția sau capabilitățile de a obține victoria absolută iar războiul se va încheia cel mai probabil cu un fel de rezultat negociat. Iar America știe asta dar mai știe ca diferența o face cum iese Rusia din această ofensivă, mai întărită sau slăbită.

O formă de încheiere a războiului este o victorie absolută care presupune înlăturarea permanentă a amenințării (interstatale) reprezentate de adversar. Aici Putin nu a ascuns care este obiectivul său final: „denazificarea” și înlăturarea pericolului unei Ucraine pro-occidentale ostile Rusiei și suficient de puternice pentru a-i pune probleme pe viitor.

Când a început războiul, Moscova dorea să caute o victorie absolută, cu planuri de a instala un nou regim la Kiev și de „demilitarizare” a țării dar părea să fi renunțat la aceste planuri pe măsură ce conflictul s-a stabilizat și avansul armatei ruse s-a diminuat. Obiectivele declarate de Putin au variat de-a lungul timpului iar Kremlinul nu a mai repetat apelurile directe de a răsturna guvernul de la Kiev, emise în primele săptămâni ale războiului.

Moscova, deși nu a renunțat la obiectivele sale ambițioase inițiale pentru o victorie absolută, are obiectivul principal de a păstra cele patru regiuni ucrainene pe care le revendică. O victorie absolută ar însemna o schimbare fundamentală în sistemul politic al Ucrainei, cu un președinte pro-rus sau neutru.

O victorie absolută a Ucrainei este, de asemenea, puțin probabilă, dacă nu imposibilă. Ucraina are scopul declarat de a alunga armata rusă și a relua întreg teritoriul pierdut, inclusiv Crimeea și zonele din Est pe care Rusia le-a ocupat din 2014. Cu toate acestea, acest obiectiv, teoretic realizat, nu ar constitui o victorie absolută. Dacă armata ucraineană ar expulza forțele ruse din Ucraina, ar degrada grav armata rusă și încrederea rușilor în cauza războiului dar Rusia, în realitate, nu ar avea afectate capabilitățile militare de pe teritoriul său, în special marina și forțele aerospațiale, care nu au suferit pierderi majore în Ucraina și cu care ar putea efectua atacuri continue asupra teritoriului ucrainean. O nouă ofensivă rusă la scară largă ar fi extrem de posibilă. Pentru a obține victoria absolută, Ucraina ar trebui să refuze Rusiei capacitatea de a-și contesta controlul teritorial. Ori, America știe că este un obiectiv greu de atins.

S-a preconizat că va exista un sfârșit negociat al războiului Rusia-Ucraina, la un moment dat. Realitatea însă, nu a confirmat analizele occidentale astfel că datele acestui potențial acord sunt greu de anticipat. O înțelegere politică ar putea fi mai dificil de realizat decât un armistițiu, deoarece acesta din urmă s-ar concentra îndeaproape pe menținerea încetării focului, nu pe soluționarea setului din ce în ce mai profund și mai larg de probleme disputate între Ucraina și Rusia. Pretențiile ruse la cum ar trebui să arate Ucraina post conflict nu par să se armonizeze cu premiza Americii de a coordona o Europă deja obosită în a susține Ucraina pe termen lung. Rusia vrea o Ucraină neutră iar America caută să o întărească, cu ajutor european, pentru a fi capabilă să se opună Moscovei.

Putin nu pare a fi dispus să o ia de la capăt peste câțiva ani și să nu mai poată să obțină victoria. În decembrie 2023 declara: „Va fi pace când ne vom atinge obiectivele… Cât despre demilitarizare, dacă ei (ucrainenii) nu vor să ajungă la un acord – ei bine, atunci suntem obligați să luăm alte măsuri, inclusiv militare. Fie ajungem la un acord, cădem de acord asupra anumitor parametri (cu privire la mărimea și puterea armatei Ucrainei)… ori rezolvăm asta prin forță. Pentru asta ne vom strădui”. În ciuda analizelor care cred că Putin așteaptă să vină Trump pentru încheierea conflictului, realitatea este că dorește sa scoată Ucraina din funcțiune, să o destructureze încât să fie incapabilă să mai amenințe Rusia în vreun fel.

Regulile conflictelor sugerează că acordurile politice sunt mai durabile decât acordurile de armistițiu. O înțelegere politică abordează nemulțumirile ambelor părți și problemele esențiale aflate în dispută între ele. Acest lucru lasă mai puține probleme pentru care să se lupte în viitor și creează beneficii pentru pace pentru ambii beligeranți. În cazul războiului Rusia-Ucraina, un acord ar putea deschide, de asemenea, ușa către o negociere mai amplă a regulilor de parcurs pentru stabilitatea regională, care ar putea atenua perspectivele izbucnirii unui conflict în altă parte de-a lungul periferiei Rusiei. Dar, un astfel de acord politic care să mulțumească Rusia și Ucraina e greu de realizat deoarece acest conflict este mult prea profund ca implicații, cum spuneam. Iar Putin nu pare că mai vrea să facă pace cu nimeni dacă Rusia nu este recunoscută ca partener egal la masa marilor puteri. În discursul anual către națiune de acum câteva zile el a întărit această convingere spunând că. „Fără o Rusie puternică, suverană, nu poate exista o ordine mondială stabilă”

Pivotarea geopolitică și geostrategică a țării sale spre Asia lasă din ce în ce mai puține argumente de negociere și speranță pentru o soluție care să mulțumească pe toată lumea.

Bibliografie: Samuel Charap, Miranda Priebe,

Avoiding a Long War. U.S. Policy and the Trajectory of the Russia-Ukraine Conflict, https://www.rand.org/pubs/perspectives/PEA2510-1.html.

Share our work