Donbass și Crimeea, obiective electorale pentru Timoșenko

Donbass și Crimeea, obiective electorale pentru Timoșenko

Donbass, rana deschisă pe trupul Ucrainei

Donbass, rana deschisă pe trupul Ucrainei

Candidatul la funcția de președinte al Ucrainei și liderul Partidului „Batkivşcina”, Iulia Timoșenko, a declarat că noul șef de stat va trebui să reîntoarcă Donbasul și Crimeea în componența Ucrainei. Politiciana le-a povestit colegilor săi de partid acest lucru în cadrul „Forumului unității”, relatează publicația ucraineană Libertatea Cuvântului, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS.

Liderul Partidului „Batkivşcina” consideră că negocierile privind situația din Donbas în formatul de la Minsk s-au epuizat, așa că noul președinte va trebui să revină la examinarea Memorandumului de la Budapesta. Documentul a fost încheiat în anul 1994 între Ucraina, Rusia, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit și a garantat securitatea Kievului în schimbul renunțării la armele nucleare. Potrivit planului lui Timoșenko, autoritățile trebuie să obțină de la cei care au semnat memorandumul ca Crimeea și Donbas-ul să fie reîntoarse Ucrainei.

Timoșenko a menționat că mulți dintre acești patrioți ucraineni locuiesc pe aceste teritorii, care „așteaptă cu nerăbdare eliberarea de inamic”. O altă sarcină importantă, în opinia politicianei este crearea unei noi armate care să corespundă tuturor standardelor NATO. Pentru aceasta este nevoie de ajutorul partenerilor occidentali.

Saakașvili în ring

Controversatul politician Mihail Saakașvili, a declarat că o susține pe Iulia Timoșenko la alegerile prezidențiale din Ucraina din 31 martie curent. Saakașvili i-a mulțumit fostului premier Timoșenko pentru ajutorul acordat Georgiei în anul 2008.

„Vreau să îi mulțumesc Iuliei Timoșenko pentru faptul că guvernarea condusă de ea ne-a acordat atunci ajutor umanitar. Iulia Tmoșenko este una din primele care a venit în Varșovia să mă susțină, după ce am fost deposedat, în mod ilegal, de cetățenie”, a spus Saakașvili într-un video prezentat la adunarea partidului Uniunea panucraineană „Patria”, condus de Iulia Timoșenko.

Zelenski vs. Timoșenko

Dacă în timpul apropiat ar avea loc alegerile prezidențiale în Ucraina, atunci câștigător ar fi actorul Vladimir Zelenski, cu 19% din intenţiile de votare, arată un sondaj de opinie efectuat în luna decembrie 2018 la comanda Institutului Republican Internațional, citat de mass-media de la Kiev.

Candidatul clasat pe poziţia a doua este fosta şefă a executivului de la Kiev, Iulia Timoşenko, cu un procent de 18,2%, urmat de actualul şef al statului, Petro Poroşenko, care ar câştiga teren cu 15,1% din intenţiile de vot, Boiko – 10% și Grițenko – 8,5 %.

Conform sondajului citat, următorul în clasament este liderul Partidului Radical Oleg Lyashko (7,0%), liderul fracțiunii Nashi Evgheni Muraiev (3,6%), candidatul de la partidul Ukrop Alexander Shevchenko (2,9%), primarul din Lviv Andrey Sadovy 2,7%).

Sondajul a fost efectuat în luna decembrie 2018 la comanda Institutului Republican Internațional din SUA. (N.G.)

Share our work
Timosenko, facuta praf in noi dezvaluiri din WikiLeaks privind colaborarea cu mafia rusa

Timosenko, facuta praf in noi dezvaluiri din WikiLeaks privind colaborarea cu mafia rusa

timosenkoEx-premierul ucrainean Iulia Timosenko ar fi facut afaceri cu seful crimei organizate ucrainene Semion Moghilevici, potrivit site-ului Wikileaks specializat in publicarea de documente provenind din scurgeri de informatii confidentiale, transmite RIA Novosti. Conform unui raport al ambasadorului american la Kiev trimis la Washington la 14 aprilie 2006, Iulia Timosenko, unul din liderii „revolutiei portocalii” din 2004, ar fi avut legaturi cu mafia ucraineana in anii ’90, in perioada in care ea conducea puternicul grup „Sistemele Energetice Unite ale Ucrainei”. Diplomatul face referire, de asemenea, la site-ul de informatii Ukrainskaia Pravda, potrivit caruia Oleksandr Turcinov, fost sef al serviciilor secrete ucrainene (SBU) si pana de curand presedinte interimar al Ucrainei si considerat un apropiat al Iuliei Timosenko, a sters informatiile despre activitatile lui Moghilevici din dosarele SBU. „Intr-un articol datat 16 martie, care citeaza o sursa din cadrul SBU, se arata ca informatiile suprimate ar fi continut probe de tranzactii dubioase intre Moghilevici si Timosenko”, scrie WikiLeaks. Semion Moghilevici este considerat de agentiile de informatii europene si americane drept „seful sefilor” mafiilor rusesti si el este vazut de FBI ca unul din cei mai periculosi mafioti ai lumii. in aprilie 2013, revista Foreign Policy l-a inclus pe lista celor mai influente persoane ale lumii contemporane.

Share our work
Legislativul european extinde misiunea Kwasniewski-Cox la Kiev pana in luna septembrie

Legislativul european extinde misiunea Kwasniewski-Cox la Kiev pana in luna septembrie

tymoshenko-jailMisiunea de monitorizare in Ucraina a Parlamentului European, condusa de fostul presedinte polonez Aleksander Kwasniewski si irlandezul Pat Cox, a fost prelungita pana in luna septembrie a acestui an, potrivt Ukrinform. Anuntul a fost facut joi de catre presedintele Parlamentului European, Martin Schulz. „Am decis sa extindem misiunea pana in luna septembrie”, a declarat Schultz, adaugand ca liderii grupurilor politice din Parlamentul European a decis aceasta masura in unanimitate. Din iunie 2012, delegatia Kwasniewski – Cox are rolul de observator al Legislativului de la Bruxelles in cadrul proceselor intentate fostului premier Iulia Timosenko si a altor oficiali guvernamentali din timpul mandatului acesteia.

Share our work
Desi vrea in UE, Ucraina refuza ingerintele in politica interna

Desi vrea in UE, Ucraina refuza ingerintele in politica interna

Ucraina doreşte să facă parte din Uniunea Europeană, dar nu este dispusă să tolereze ingerinţe din exterior în afacerile sale interne, a afirmat vineri preşedintele Viktor Ianukovici, făcând aluzie la criticile venite din partea statelor occidentale cu privire la încarcerarea opozantei Iulia Timoşenko.
„Integrarea cu orice preţ, în schimbul suveranităţii, a concesiilor economice sau teritoriale, sau prin acceptarea ingerinţei în afacerile interne, este o cale pe care nu am acceptat-o şi nu o vom accepta”, a spus Ianukovici în discursul susţinut cu ocazia Zilei Independenţei. „O ţară liberă, la fel ca şi o persoană liberă, poate comite erori sau suferi înfrângeri. Dar întotdeauna va avea posibilitatea unei victorii în viitor”, a adăugat el.
În prezent, Ucraina pare a fi tot mai departe de Europa din cauza încarcerării fostului premier Iulia Timoşenko, condamnată la şapte ani de închisoare pentru „abuz de putere” după ce a semnat, fără acordul guvernului pe care-l conducea, un contract de import de gaze naturale ruseşti, considerat păgubos pentru Ucraina.
UE condiţionează semnarea acordului de asociere cu Ucraina de eliberarea Iuliei Timoşenko, cerând totodată ca acesteia să i se permită să participe la alegerile legislative din luna octombrie. Ea a fost înscrisă în capul listei alianţei de opoziţie condusă de partidul Batkivşina, dar Comisia Electorală ucraineană i-a respins candidatura, întrucât legea ucraineană interzice celor condamnaţi penal să participe la alegeri.

Share our work
Procesul Iuliei Timosenko, amanat din nou

Procesul Iuliei Timosenko, amanat din nou

Procesul pentru frauda fiscala a fostului premier incarcerat Iulia Timosenko a fost din nou amanat de un tribunal ucrainean. Acesta nu a putut fi prezenta la audiere din motive de sanatate. ‘Tribunalul a decis ca este imposibila examinarea dosarului in absenta acuzatei’, a declarat presedintele instantei de la Harkov (est), Kostantin Sadovski, care a fixat urmatoarea audiere pentru 14 august. Acuzarea a cerut ca opozanta, care sufera de hernie de disc, sa fie audiata prin teleconferinta din spitalul din Harkov unde a fost transferata in luna mai. Iulia Timosenko s-a opus, insa, acestei idei intr-o declaratie citita de avocatul sau. Incarcerata din august 2011 si condamnata in octombrie la sapte ani de inchisoare cu executare pentru ‘abuz de putere’ in semnarea unui contract gazier cu Rusia, considerat pagubos pentru Ucraina, Iulia Timosenko urmeaza sa fie judecata in acest nou proces pentru frauda fiscala si deturnare de fonduri, intr-un dosar datand din anii 1990. Opozanta a mai fost citata ca martor intr-un caz de ucidere a unui deputat in 1996. Urmarirea penala contra Iuliei Timosenko a provocat o grava criza intre Ucraina si Uniunea Europeana, care suspecteaza ca actiunile judiciare impotriva fostului premier sunt motivate politic si cere punerea sa in libertate.

Share our work