Consolidarea încrederii între malurile Nistrului: UE ofera 12 milioane de euro

Consolidarea încrederii între malurile Nistrului: UE ofera 12 milioane de euro

12 milioane de euro pentru consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului vor fi oferite Republicii Moldova de către Uniunea Europeană.
Proiectul este finanţat de UE şi va fi implementat de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, a menţionat, în cadrul unui club de presă, că proiectul este unul ambiţios şi are obiectivul de a sprijini procesul de reintegrare între cele două maluri, care nu au motiv de conflict.
Dirk Schuebel a adăugat că este foarte important că negocierile în formatul „5+2” au fost reluate şi a menţionat că UE îşi doreşte să devină un partener egal şi respectat în cadrul negocierilor. Prezent la clubul de presă, vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, a spus că programul este unul necesar, iar filozofia acestor măsuri de sporire a încrederii este să se ajungă la fiecare persoană de pe ambele maluri ale Nistrului pentru a le schimba viziunea asupra relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol.
În cadrul programului de sporire a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, vor beneficia de asistenţă financiară Biroul pentru Reintegrare şi o serie de ONG-uri. Obiectivele programului sunt promovarea mecanismelor de dialog la nivel tehnic în cadrul grupurilor de experţi de pe ambele maluri ale Nistrului, promovarea dezvoltării societăţii civile din Transnistria în parteneriat cu ONG-urile din partea dreaptă a Nistrului. Valoarea totală a programului „măsuri de consolidare a încrederii” este de 13,1 milioane de euro, din care 12 milioane sunt oferite de UE, iar 1,1 milioane de euro de către PNUD.

Share our work
UE da bani pentru consolidarea increderii intre Chisinau si regiunea nistreana

UE da bani pentru consolidarea increderii intre Chisinau si regiunea nistreana

Schuebel FilatGuvernul de la Chişinău a semnat marţi un acord de grant cu Uniunea Europeană, menit să consolideze încrederea între cele două maluri ale Nistrului.
Cele 13,1 milioane de euro vor fi folosite pentru proiecte sociale, economice şi de mediu. Documentul a fost semnat de prim-ministrul Vlad Filat şi şeful delegaţiei UE la Chişinău, ambasadorul Dirk Schuebel. Premierul a declarat după ceremonia de semnare că „ultimele incidente din Zona de Securitate ne demonstrează că populaţia din această regiune are nevoie de grijă şi atenţie specială, prin acordarea sprijinului în implementarea proiectelor de dezvoltare economică şi socială”.
La rândul său, ambasadorul Dirk Schuebel a menţionat că „programul de măsuri de consolidare a încrederii nu are doar scopul să promoveze securitatea, ci şi să contribuie la crearea unui mediu şi a mijloacelor de promovare a cooperării între cele două maluri ale Nistrului”. Dirk Schuebel a subliniat că asistenţa oferită de UE este nu doar pentru regiunea transnistreană, ci pentru Republica Moldova în întregime, iar proiectele respective vor aduce beneficii de lungă durată tuturor cetăţenilor.
15% din asistenţa de 273 de milioane de euro acordată de UE Republicii Moldova, în perioadă 2011-2013, urmează să fie utilizate în cadrul Programului de măsuri de consolidare a încrederii. În acest an, pentru acest scop, se preconizează să fie valorificate 28 de milioane de euro. Banii vor fi folosiţi pentru proiecte de infrastructură, de ameliorare a serviciilor de sănătate, dar şi pentru intensificarea contactelor între oamenii de afaceri.
Şeful delegaţiei UE a spus că, în curând, la Universitatea din Tiraspol, va fi deschis un centru de informare europeană. Delegaţia a deschis deja două centre de afaceri la Tighina şi Tiraspol şi intenţionează să lanseze unul la Râbniţa.

Share our work