Degradarea influenței ruse în Orientul Mijlociu

Degradarea influenței ruse în Orientul Mijlociu

Războiul ruso-ucrainean, pe care Moscova continuă să-l numească operațiune militară specială, intră în al treilea an fără vreo perspectivă de a se încheia favorabil pentru ruși într-un viitor previzibil. Această situație de uzură militară și economică nu are cum să nu își pună amprenta asupra capacității Moscovei de a juca un rol important, de mare putere, în regiuni cheie care contează pentru a accede sau a menține un astfel de statut. Mai mult, scăderea influenței Rusiei în exterior devine tot mai vizibilă și mai pregnantă, iar continuarea acestei situații va ajunge să pună probleme mari chiar pentru Rusia și stabilitatea ei internă.

Desigur, Rusia și-a pierdut tot ce însemnă credibilitate și influență în întregul Occident, dar am vorbit și despre modul în care chiar și aliații apropiați ai Rusiei au început să îți pună problema unei reorientări geopolitice strategice, de exemplu Armenia, profund dezamăgită de pasivitatea Rusiei, aliatul ei tradițional, în cursul războiului cu Azerbaidjanul care s-a încheiat în 2023 cu cedarea totală a enclavei Nagorno-Karabah. (vezi https://karadeniz-press.ro/dilema-armeniei-si-mutatiile-geopolitice-din-caucazul-de-sud/)

Dar, prinsă în conflictul cu Ucraina care îi absoarbe toate resursele, Rusia a făcut pași mari greșiți în Orientul Mijlociu, o regiune deosebit de complexă unde se întâlnesc și se confruntă interesele tuturor marilor puteri sau ale celor care tind să acceadă la acest statut, sau, în cazul Rusiei, cei care vor să și-l mențină.

Faptul că a îmbrățișat public imediat cauza Hamas în urma atacului acestei organizații asupra Israelului la 7 octombrie 2023 nu a făcut altceva decât să îi distrugă relațiile de lungă durată cu Israelul, relații cu suișuri și coborâșuri, dar cel puțin existau, exista o platformă de discuții, de negocieri. Iar gestul Moscovei a anulat total un efort diplomatic de decenii.

Desigur, Rusiei îi convine de minune acțiunea Hamas, pe motiv că distrage atenția lumii de la conflictul cu Ucraina, dar și reduce ajutorul militar și economic occidental pentru Ucraina, deoarece acum acesta trebuie împărțit cu Israelul prins și el într-un război. Dar, trecând oficial de partea Hamas, Rusia a comis o greșeală strategică impardonabilă. Putea să se bucure de atacul Hamas, dar oficial ar fi trebuit să ceară reținere, menținând legăturile cu ambele părți, ceea ce i-ar fi dat o greutate geopolitică ca și potențial mediator, fapt care i-ar fi întărit poziția în Orientul Mijlociu. Dar Rusia s-a bucurat oficial alături de Iran și de alte state susținătoare ale terorismului, ba chiar l-a primit în vizită la Moscova la jumătatea lui ianuarie pe Mousa Mohammed Abu Marzook, adjunctul președintelui aripii politice a Hamas, un gest ce arată clar, pe lângă declarațiile de la Kremlin, pe cine susține aceasta în conflictul care opune terorismul Hamas lumii civilizate. Ne amintim că atunci când și-a trimis trupele și mercenarii Wagner în sprijinul lui Bashar al-Assad în 2015 a spus că o face pentru a lupta împotriva terorismului reprezentat de Statul Islamic (ISIS).

Alienarea relațiilor cu Egiptul și Arabia Saudită

Dar prin această decizie de susținere deschisă a Hamas, Rusia și-a atras adversitatea Egiptului, important jucător regional, cu care avea relații bune de decenii, să ne amintim de sprijinul sovietic acordat acestora în războaiele din 1967 și 1973, dar și ulterior, inclusiv ajutorul economic pentru dezvoltare, chiar barajul de pe Nil de la Assuan a fost construit cu ajutor economic sovietic. Dar Egiptul la această oră este clar împotriva creșterii Hamas și chiar s-ar bucura dacă Israelul ar distruge această organizație teroristă care l-ar putea amenința în viitor. Nu degeaba a închis frontiera sa cu fâșia Gaza la începutul conflictului, iar acum este redeschisă doar pentru ajutor umanitar și pentru o mică parte din refugiații cu dublă cetățenie.

De asemenea, și-a atras și adversitatea Arabiei Saudite, alt actor cheie în Orientul Mijlociu, dar care se află pe aceeași poziție cu Egiptul împotriva Hamas. Rusia chiar a încercat o înțelegere cu Arabia Saudită pentru reducerea livrărilor de petrol cu scopul creșterii prețului pe plan mondial, ceea ce i-ar fi avantajat pe ruși, dar saudiții au respins ideea, un motiv fiind chiar Hamas. Dar această inițiativă i-a deranjat și pe chinezi, aliați de facto ai Rusiei, care chiar că au nevoie de menținerea prețului petrolului pentru economia lor amenințată cu recesiunea.

Complexitatea relațiilor cu China și Turcia, două state cu interese majore în Orientul Mijociu

Trebuie menționat faptul că aliatul Rusiei din Organizația de Cooperare de la Shanghai (care cuprinde și patru republici din Asia Centrală, respectiv Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâstan), China, nu a susținut direct Rusia în invazia asupra Ucrainei, dar nici nu a condamnat-o deschis. Adevărul ține de anumite nuanțe, chinezii sunt buni strategi, așteaptă să vadă cum va evolua situația și să acționeze în consecință. Nu susțin direct Rusia, pentru a nu-și periclita relațiile cu Occidentul, de care economia lor depinde în cea mai mare măsură. E suficient să ne uităm pe cifre, peste 50% din comerțul Chinei este cu SUA, Europa de Vest și aliații Occidentului din Asia de Sud-Est. În schimb, comerțul cu Rusia reprezenta în 2021 abia 2% din comerțul chinez. De aceea China este reticentă față de susținerea oficială a Rusiei, dar, nu se poate spune că nu i-ar fi convenit ca în 2022 Ucraina să se prăbușească în câteva zile sau săptămâni. Dacă s-ar fi întâmplat asta, ar fi fost un precedent care ar fi dovedit slaba susținere a Occidentului, practic o încurajare pentru o acțiune militară pentru încorporarea Taiwanului. Desigur, Ucraina nu este Taiwan, acesta din urmă beneficiază de garanții de securitate din partea SUA, dar ar fi fost un precedent periculos.

China susține Rusia indirect, dar se folosește de slăbiciunea ei dovedită pentru a obține maxim de concesii, cum ar fi prețurile la petrol și materii prime în condițiile puse de ea, știind că Rusia nu prea are opțiuni. Practic, rușii sunt cu spatele la zid, iar China îi stoarce cât mai mult. Nu știm în ce măsură îi susține cu armament sau cu componente electronice necesare pentru producția Rusiei de arme, dar oricum o face foarte discret, dacă o face, în primul rând de teama unor sancțiuni economice din partea Occidentului, sancțiuni care ar putea da o lovitură dură economiei chineze în prag de recesiune, mai ales după ce afacerea Evergrande a devenit publică și amenință serios economia chineză.

Iar ultimul lucru de care au nevoie chinezii este o creștere a prețului petrolului pe plan mondial, care ar aduce o nouă problemă serioasă pentru economia lor. De aceea au fost foarte deranjați de inițiativa rusească de a curta Arabia Saudită pentru o scădere a producției de petrol care ar duce la o creștere de prețuri.

Dar, la ora actuală, Rusia devine un partener minor al Chinei, iar aceasta va trage maxim de foloase din acest parteneriat tot mai dezechilibrat în defavoarea Rusiei. Nu mai trebuie să punem la socoteală faptul că, în cazul în care Rusia începe să piardă controlul asupra provinciilor îndepărtate din Siberia, China va fi prima care va profita. De decenii imigranții chinezi s-au infiltrat în regiunile slab populate din Siberia, de la granițele chineze, regiuni slab populate, dar bogate în resurse la care China jinduiește. Un ipotetic referendum ar da rezultate surprinzătoare, având în vedere numărul de imigranți chinezi ce s-au strecurat în aceste regiuni ale Siberiei.

Practic, decizia rusă de a susține deschis Hamas a fost în concordanță cu interesele pe termen scurt, pierzând din vedere imaginea de ansamblu. A vrut o apropiere față de poziția Turciei, susținătoare a Hamas, în vederea unor viitoare concesii în perspectiva vizitei anunțate a lui Putin în Turcia la mijlocul lui februarie. Dar și Turcia, la fel ca și China, joacă la un nivel superior. Ea încearcă să revină în tabăra occidentală prin discuțiile privind achiziția de avioane americane, dar păstrând o echilibristică riscantă, ce e drept, între Occident și Rusia. Îi sprijină pe ucraineni, negociază și cu Rusia, păstrează opțiuni în ambele direcții, pe unele planuri este în tabăra occidentală, pe altele face jocul Rusiei. Ideea pe care merge Erdogan este de a obține maxim din ambele părți, deocamdată îi merge, nu se știe până când. Spre exemplu, mai multe bănci turcești și-au închis conturile și au refuzat tranzacții pentru clienții ruși, apropiindu-se de poziția occidentalilor de impunere de sancțiuni.

Iranul

Poate că Rusia s-a poziționat în acest mod pentru a-și demonstra susținerea pentru Iran, aliatul său care sprijină deschis Hamasul. Dar parteneriatul cu Iran pare a fi favorabil doar acestuia din urmă, în ideea că Teheranul simte slăbiciunea Rusiei și profită la maxim. Rușii au nevoie de dronele iraniene Shahed-136 pentru a lovi Ucraina, dar în schimb dau Iranului tehnologie sensibilă, iar prețul plătit pentru aceste drone pare a fi mult peste cât valorează ele (vezi https://karadeniz-press.ro/hackerii-de-la-prana-network-au-dezvaluit-pretul-real-al-dronelor-iraniene-shahed/ ). Practic, Iranul știe că Rusia este în corzi și o mulge la maxim, deoarece rușii nu au alte opțiuni.

La fel, India și China cumpără petrolul rusesc cu niște discounturi fabuloase, fiindcă știu că Rusia nu are alte opțiuni și nu are unde să-și vândă marfa în urma sancțiunilor occidentale în urma cărora și-au pierdut cea mai importantă piață. Iar faptul că Rusia aprobă și se bucură de atacurile rebelilor houthi din Yemen, susținuți de Iran, în Marea Roșie contra transporturilor de petrol și de mărfuri, nu face altceva decât să îi irite pe chinezi și indieni, care depind de traficul comercial de acolo. Rusia a condamnat atacurile flotei americane împotriva bazelor houthi din Yemen, sperând ca rebelii să poată lovi petrolierele lente ce traversează strâmtoarea Bab-el-Mandeb, uitând că tot pe acolo trec și petrolierele rusești spre India. Iar poliția maritimă nu este doar a SUA, ci și a UE, care a trimis o flotă militară condusă de Italia și Grecia.

Siria

Același calcul greșit l-a făcut Rusia și vizavi de Siria. După izbucnirea războiului civil din această țară în 2011, în urma Primăverii Arabe, Rusia și China s-au opus prin veto în Consiliul de Securitate al ONU împotriva unei rezoluții în 2012 care ar fi interzis furnizarea de arme către această țară. Pentru ca în 2015 Rusia să intervină militar direct, prin Wagner, în sprijinul lui Bashar al Assad. Interesul Rusiei era în portul Tartous, singura bază navală rusească din Marea Mediterană, dar a cărui importanță scade prin diminuarea constantă a flotei ruse din Marea Neagră în urma loviturilor ucrainenilor care scufundă periodic nave militare rusești prin lovituri cu drone.

După 2022 și împotmolirea rușilor în Ucraina, sprijinul Moscovei pentru regimul lui Bashar al-Assad a scăzut continuu, necesitățile de resurse pentru frontul ucrainean fiind mult mai mari. Astfel, prezența wagneriților s-a diminuat pe măsură ce aceștia își dădeau tributul de sânge la Bakhmut în 2022/2023, iar după rebeliunea și uciderea lui Prigojin în vara lui 2023, Wagner a trecut în subordinea ministerului apărării rusesc. A urmat o diminuare a numărului de wagneriți, mulți au plecat pur și simplu, și nu este un caz singular. Spre exemplu, în Republica Centrafricană, fostă colonie franceză, Wagner l-a sprijinit pe actualul președinte Faustin-Archange Touadéra după plecarea francezilor, dar după rebeliunea Wagner între 450 și 1000 de wagneriți au plecat, iar ministerul apărării rus încă nu a suplimentat trupele, fapt care l-a făcut pe președintele african să se adreseze către o companie privată de securitate americană, Bancroft Global Development (BGD). Încă nu știm cum vor putea lucra în paralel wagneriții rămași în subordinea ministerului apărării al Rusiei cu mercenarii angajați de o companie americană, dar rămâne interesant de urmărit evoluția de aici. La fel, există informații că în mai multe țări africane în care sunt implicați wagneriți, parte din ei au plecat după dispariția lui Prigojin și trecerea lor în subordinea ministerului apărării rusesc, probabil migrând spre companii private de securitate unde plata este mai consistentă decât la ruși. Rămâne de văzut dacă Rusia va putea umple golurile cu alte companii gen Wagner, având în vedere că s-a anunțat crearea unor astfel de companii de către Gazprom sau alte entități rusești. Dar Rusia are o mare problemă de personal, abia reușește să umple golurile lăsate de pierderile din Ucraina, și o face cu recruți neinstruiți, este foarte dificil pentru ea să găsească suficienți indivizi cu experiență militară pentru un astfel de job în străinătate.

Dar diminuarea sprijinului Moscovei pentru Siria lui Bashar al-Assad a făcut ca acest stat, sau zona controlată de forțele guvernamentale, în căutarea de resurse financiare, să devină un narco-stat, producător și distribuitor de Captagon, un drog pe bază de amfetamină cunoscut ca și Fenethylline. Iar Rusia să nu aibă nici un fel de control asupra activității, deși are trupe în zonă. Cu atât mai puțin control sau legături cu milițiile pro-iraniene ce acționează acolo, dintre care cele mai cunoscute sunt Hezbollah, dar toate fiind controlate și dirijate de către Iran prin Gardienii Revoluției. Astfel, Rusia își pierde treptat influența și în Siria, devenind tot mai mult un actor de mâna a doua, fenomen ce se simte ca și în întregul Orient Mijlociu.

La 3 februarie 2024 SUA a lansat un atac aerian în care a lovit peste 85 de ținte ale milițiilor pro-iraniene din Siria și Irak, centre de comandă, depozite de drone, vehicule și muniții, ca răspuns la uciderea a trei militari americani într-un atac cu dronă la o bază a acestora din Iordania (atac revendicat de o grupare asociată și sponsorizată de Gardienii Revoluției din Iran). Acest atac masiv s-a produs fără să existe vreo tentativă de apărare și fără să existe vreo reacție a Rusiei. Ca dovadă că Rusia este tot mai exclusă din ceea ce se întâmplă în Siria, israelienii bombardează bazele Hezbollah și alte obiective guvernamentale siriene suspecte de colaborare cu pro-iranienii de fiecare dată când Hezbollah lansează vreo rachetă contra Israelului, ca sprijin pentru palestinienii din Hamas. Iar Rusia este practic exclusă total din ecuația conflictului, practic nu se mai ține seama de ea, nu mai are nici măcar un cuvânt. Situația s-a schimbat mult față de acum câțiva ani, înainte de invazia din Ucraina.

Să ne amintim că în februarie 2018, exact acum șase ani, în Siria, SUA au avertizat Rusia că urmează să lovească o forță atacatoare de câteva sute de militari pro-Assad ce intenționau să atace un punct al opoziției, cerându-le rușilor să-și retragă militarii, dacă ar fi fost printre ei. Rușii au răspuns că ei nu au militari acolo, că nu sunt implicați. A urmat un bombardament care a ucis circa 300 de atacatori, dintre care 100 de wagneriți. Pe atunci Rusia conta, pentru a nu escalada, americanii le-au cerut să-și retragă militarii pentru a nu exista victime rusești, fapt care ar fi putut fi interpretat ca și o provocare. Dar rușii nu au recunoscut că au oameni implicați acolo, și au suferit consecințele. Acum, când americanii au bombardat 85 de ținte ale milițiilor pro-iraniene, rușii nici măcar nu au fost anunțați sau întrebați, cu atât mai puțin avertizați să își retragă potențialii militari prezenți în zonă.

Faci un astfel de gest, de a anunța o viitoare lovitură, atunci când nu dorești să provoci o putere majoră, nu vrei să escaladezi mai mult, o faci când știi că această putere poate reacționa, cel puțin diplomatic și prin alte mijloace, când ea contează. Dar acum nimic, americanii doar au lovit țintele desemnate, provocând pierderi importante Hezbollahului și grupărilor asociate Iranului.

Concluzii

Dificultățile întâmpinate de Rusia în războiul pe care l-a provocat în Ucraina au dus la scăderea capacităților sale militare, economice, diplomatice și de influență în străinătate. Este vorba de ceea ce numea Joseph Nye ca softpower, dar problema cu acest gen de putere este că ține de prestigiu, în primul rând, iar în cazul Rusiei aceste prestigiu era ridicat până la momentul adevărului, respectiv 24 februarie 2022. Slaba performanță a Rusiei pe câmpul de luptă, pierderile imense suferite în oameni și material, au erodat acest prestigiu aducând aminte de vechea zicală din timpul Războiului Rece, conform căreia URSS este un uriaș cu picioare de lut. Slaba performanță armamentului rusesc nu a dus numai la prăbușirea comenzilor din străinătate, ci alături de împotmolirea trupelor ruse în Ucraina, la punerea sub semnul întrebării a capacității militare a Rusiei într-un război mai serios, nu genul expediției scurte împotriva Georgiei. Prestigiul de putere majoră se câștigă în timp, dar se pierde foarte repede în momentul în care ești pe cale să eșuezi sau să pierzi. Proporțional, sau mai degrabă exponențial, îți pierzi puterea de influență în afara granițelor, aliații, cât de puțini îi mai ai, cum e cazul Rusiei, încep să te perceapă ca atare și să îți întoarcă spatele, sau să înceapă să se reorienteze strategic. Mai mult, chiar încearcă să profite de situația complexă în care te afli și să stoarcă maxim de la tine, ca o răzbunare pentru comportamentul superior anterior.

Ori, ceea ce vedem este un semn al decăderii Rusiei ca și importanță în Orientul Mijlociu, dar nu numai acolo. Asistăm la un trend accelerat în urma împotmolirii armatei ruse în luptele de uzură din Ucraina, fără vreo perspectivă viabilă de a ieși din acest conflict cu fața curată, sau mai puternică, ci dimpotrivă, toate estimările sunt că Rusia va ieși șifonată și mult slăbită din acest conflict, indiferent cât se va mai prelungi.

Share our work
Este conflictul din Ucraina hârtia de turnesol a declinului Occidentului? Emmanuel Todd: „Nu Rusia va câștiga, ci Occidentul este cel care pierde”

Este conflictul din Ucraina hârtia de turnesol a declinului Occidentului? Emmanuel Todd: „Nu Rusia va câștiga, ci Occidentul este cel care pierde”

În luna ianuarie 2024, Emmanuel Todd, unul dintre importanții intelectuali ai Franței, lansează cartea La Défaite de l’Occident (Înfrângerea Occidentului) care deja se clasează într-o lucrare controversată deoarece descrie căderea inexorabilă a Occidentului, într-o perioadă de criză a civilizației sale. Criticii lui Todd spun că eseul său final se lansează într-o relectură a istoriei lumii din ultimii 30 de ani pentru a concluziona că țările dezvoltate pierd în fața Rusiei. O altă negare a validității predicțiilor sale se referă la faptul că autorul adoptă această abordare științifică în timp ce preia acuzații nefondate și susține, fără îndoială, mai curând narațiunea Kremlinului. Cu toată controversa din jurul său, Todd este din ce în ce mai intervievat și citat și s-a detașat ca o voce puternică a celor care cred că Occidentul colectiv nu va reuși să înfrângă Rusia pe frontul ucrainean și, prin implicarea în conflict, își grăbește declinul istoric inevitabil. Todd este, de asemenea, autorul care a prevăzut prăbușirea Uniunii Sovietice în cartea The Final Fall, publicată în 1976, cu 15 ani înainte de destrămarea URSS, deși nici aceasta nu a fost cruțată de critici. În 2023 el a susținut că un al treilea război mondial a început deja, prin atacarea Ucrainei de către Federația Rusă și prin implicarea Occidentului colectiv, printr-un model de război proxy, de partea Ucrainei. Întrebat acum câteva săptămâni de publicația Le Figaro de ce prevede deja înfrângerea Occidentului, deși războiul din Ucraina nu s-a terminat, Emmanuel Todd a spus că „Occidentul a ieșit din iluzia unei posibile victorii ucrainene. Acest lucru nu era încă clar pentru toată lumea când am scris; (n.r. este vorba de un interviu acordat de Todd tot lui Le Figaro cu un an înainte), dar astăzi, după eșecul contraofensivei din această vară și după observarea incapacității Statelor Unite și a celorlalte țări NATO de a furniza suficiente arme Ucrainei”. Opinia sa este că, deși în Occident persistă ideea că Rusia are mai mult de pierdut decât adversarii săi liberali, odată ce a atacat Ucraina, Occidentul a intrat, de fapt, într-un conflict „existențial”, alegând să se implice în această chestiune internă a spațiului ex-sovietic.

Cine este Emmanuel Todd?

Antropolog, demograf, sociolog și politolog francez, acesta s-a născut în Saint-Germain-en-Laye, un oraș situat în suburbiile Parisului, în 1951. Tatăl său, Olivier Todd, este un renumit jurnalist de stânga iar mama sa, Anne-Marie Nizan, este fiica jurnalistului și filozofului comunist Paul-Yves Nizan. După ce Todd își termină studiile de absolvire (la nivel de master) în istorie la Université Paris-Sorbonne, a petrecut trei ani într-un program de doctorat la Universitatea din Cambridge, unde a studiat sistemele familiale la Trinity College. Teza lui Todd, a fost intitulată Seven Peasant Communities in Pre-Industrial Europe (1976).

Todd a ocupat o poziție heterodoxă în mediul academic francez încă din anii 1970. El nu este profesor universitar, nici cercetător CNRS (Centrul Național de Cercetare Științifică), ci este inginer de cercetare la Institut National d’Etudes Démographiques (INED).

De asemenea, apare în mod regulat în mass-media și instituții non-științifice, dându-și părerea și gândurile despre problemele politice și societale deopotrivă. De exemplu, el s-a opus Tratatului de la Maastricht în anii 1990 și creării unei monede europene unice și a susținut public candidatura prezidențială a lui François Hollande împotriva lui Nicolas Sarkozy în 2012.

Spune despre sine că nu este putinofil și nici reacționar.

Interesele de cercetare ale lui Emmanuel Todd se concentrează în general în jurul ideologiei și religiei, structurilor familiale, statelor și societăților moderne. Tot în șirul de proiecții istorice făcute de Todd, după La chute finale / The Final Fall 1976, University of Columbia Press publică în 2001, After the Empire: The Breakdown of the American Order, o apariție provocatoare în care acesta a prezis, pe baza datelor demografice și statistice, că Statele Unite își vor pierde statutul de superputere și fi înlocuit de o alianță eurasiatică.

Emmanuel Todd a avut încă de la începutul conflictului ruso-ucrainean o serie de opinii prin care, asemeni lui John J. Mearsheimer, profesor de științe politice la Universitatea din Chicago, membru al școlii neorealiste în relațiile internaționale, a exprimat o serie de semnale de alarmă referitoare la implicarea Occidentului în chestiunea ruso-ucraineană și consecințele pe termen lung.

Una dintre cele mai penetrante afirmații ale lui Todd, în sus menționatul interviu din ianuarie 2024, pentru Le Figaro, fost că Al treilea război mondial a început deja: „Este evident că acest conflict [din Ucraina], care a început ca un război teritorial limitat și a escaladat la o confruntare economică globală între întregul Occident, pe de o parte, și Rusia și China, pe de altă parte, a devenit un război mondial”.

Vladimir Putin a făcut un calcul greșit la începutul conflictului, spune Todd, presupunând că Ucraina se va întoarce la primul semn de agresiune, dar a menționat că Rusia însăși a depășit așteptările, inclusiv pe cele ale propriului popor. Eroarea Occidentului a fost că „nu a anticipat” că rușii vor fi capabili să reziste presiunii economice din partea Occidentului.

În interviu, el și-a extins teza, spunând că „rezistența economiei ruse [la sancțiuni] împinge sistemul imperial american spre prăpastie”. Crezul său este că, dacă Rusia „ar reuși să epuizeze economia europeană, menținând în același timp sprijinul chinez, controalele monetare și financiare americane ale lumii s-ar prăbuși și, odată cu acestea, s-ar putea ca Statele Unite să își finanțeze deficitul comercial uriaș pentru nimic”.

Todd, care în trecut a mai criticat ordinea internațională occidentală, vede că prima cauză a declinului Americii rezidă în „deficiența industrială a Statelor Unite și natura fictivă a PIB-ului american”. Cauzele adânc înrădăcinate ale declinului industrial american le consideră ca puternic legate de „inadecvarea pregătirii inginerești și, mai general, de scăderea nivelului de educație, care a început în 1965 în Statele Unite”.

Dispariția protestantismului american, mai crede Todd, este al doilea factor în căderea Occidentului deoarece ascensiunea sa a avut în centrul său pe cea a lumii protestante.

Protestantismul a fost, crede el, „un factor de progres care a produs un nivel înalt de educație iar progresele educaționale și etica muncii au produs un progres economic și industrial considerabil. Astăzi, simetric, prăbușirea recentă a protestantismului a declanșat un declin intelectual, o dispariție a eticii muncii și lăcomia de masă (denumire oficială: neoliberalism), transformându-se în căderea Occidentului”.

De asemenea, înfrângerea Occidentului este cauzată de „preferința restului lumii pentru Rusia. A descoperit peste tot aliați economici discreți. O nouă putere soft rusă conservatoare (anti-LGBT) era în plină desfășurare, deoarece a devenit clar că Rusia ține șocul economic. Modernitatea noastră culturală pare într-adevăr destul de nebună lumii exterioare, o observație făcută de un antropolog, nu de un moralist retrograd”.

În privința implicării Americii în Ucraina, Todd nu este convins că modelul de final de conflict dorit de Washington va fi acceptat de ruși: „Americanii vor căuta într-adevăr un status quo care să le permită să-și ascundă înfrângerea. Rușii nu vor accepta. Ei sunt conștienți nu numai de superioritatea lor industrială și militară imediată, ci și de viitoarea lor slăbiciune demografică. Putin dorește cu siguranță să-și atingă obiectivele de război prin economisirea forței de muncă și își ia timpul necesar. El vrea să păstreze realizările stabilizării societății ruse. El nu vrea să remilitarizeze Rusia și este dornic să-și continue dezvoltarea economică. Dar mai știe că sosesc clase goale din punct de vedere demografic și că recrutarea militară va fi mai dificilă peste câțiva ani (trei, patru, cinci?). Astfel, rușii trebuie să doboare acum Ucraina și NATO, fără să le dea nicio pauză. Să nu ne facem iluzii. Efortul rus se va intensifica”.

Todd mai pomenește de refuzul occidental de a justifica strategia rusă într-o logică proprie, cu motivele, punctele sale forte, limitările sale, fapt ce a dus la „orbirea generală” în cancelariile de la Washington și UE. „În termeni militari, cel mai rău va veni pentru ucraineni și Occident. Rusia vrea, fără îndoială, să recupereze 40% din teritoriul ucrainean și un regim neutralizat la Kiev”, crede el despre deznodământul conflictului, fapt confirmat și de Vladimir Putin în recentul interviu dat lui Tucker Carlson.

Semnul erorii, în ceea ce privește desconsiderarea rezistenței ruse la sancțiuni, stă în miraculoasa revenire a economiei sale post 2022: „Ceea ce ni se spune despre Rusia este adesea greșit: ni se prezintă o țară eșuată, cu accent pe aspectele ei autoritare, dar nu reușim să vedem că se află într-o fază de restructurare rapidă. Căderea a fost violentă, dar revenirea este uluitoare”.

El acordă credit modelului actual de stat și economie rusă: „Rusia este cu siguranță o democrație autoritară (care nici nu își protejează minoritățile) cu o ideologie conservatoare, dar societatea sa se schimbă, devenind înalt tehnologizată, cu tot mai multe elemente care funcționează perfect”.

Cu toate acestea, Todd descurajează pe cei care văd în Rusia un model de societate opus Occidentului deoarece nici ea „nu a scăpat de criza generală a modernității” și „nu există un contramodel rusesc”.

Totodată, spune că este posibil ca ostilitatea generală a Occidentului „să structureze și să dea arme sistemului rusesc, „prin stârnirea unui patriotism raliant”. Războiul le-a întărit soliditatea socială, iar majoritatea populației susține regimul, definit drept o ,,democrație autoritară, hrănită din rămășițele temperamentului comunitar rusesc care a produs comunismul”.

În iunie 2023, Todd a susținut o prelegere la Institut Catholique de Vendée despre situația din Europa și legătura cu războiul din Ucraina. Cu acea ocazie, a avansat o adevărată cruciadă împotriva implicării Occidentului în războiul ruso-ucrainean.

Antropologul francez a spus că Europa a avut rol important în „aprinderea flăcărilor” în Ucraina deoarece extinderea UE și NATO până la granițele acesteia a jucat un rol negativ în percepția rusă referitoare la securitatea propriului teritoriu. Această extindere a condus, încă din anii 2000, la alegerea de către ucraineni a două opțiuni: fie aderarea la Uniunea Europeană, fie aderarea la Spațiul Economic Comun (CES), unde Rusia avea o mare influență.

Prelegerea a avansat crezul său că Uniunea Europeană a fost cea care a împiedicat Ucraina să coopereze atât cu Estul, cât și cu Vestul, iar acesta a devenit unul dintre motivele conflictului militar: „A fost o decizie crudă a UE, deoarece a condamnat regiunea Donbass și industria ucraineană în ansamblu la procese severe. Ceea ce i-a oferit Europa Ucrainei, de fapt, a fost dezindustrializarea, transformarea Ucrainei într-un sat. În opinia mea, scopurile pe care Germania le-a urmărit în Ucraina au fost urmărirea de-a dreptul nevrotică a propriilor obiective economice. Da, Germania – o țară fermecătoare, cu multe calități care sunt dragi tuturor oamenilor – nu s-a arătat în cel mai bun mod în raport cu Ucraina. Tocmai am ajuns la nevroză…”

Actorii principali ai dramei ucrainene, consideră el, sunt Rusia și SUA, care se războiesc: „Consider că Rusia și Statele Unite sunt principalii participanți la tragedia ucraineană. Îi las pe ucraineni deoparte acum – deși rolul lor în ceea ce s-a întâmplat este de asemenea grozav. Dar, practic, de la începutul tragediei în curs, acesta este un război între Statele Unite și Rusia. Îmi amintesc două discursuri ale lui Putin chiar la început, când vorbea despre Ucraina. Când l-am ascultat aveam impresia că văd istoria făcându-se în fața mea. Și care a fost sensul acestor spectacole? De fapt, a fost o provocare pentru NATO, nu pentru Kiev. Rusia s-a simțit suficient de puternică pentru a provoca NATO. Merită, după părerea mea, să descriem în detaliu situația din Ucraina ca o confruntare între ruși și americani cu britanicii care îi ajută pe americani în principal prin metode secrete. Britanicii s-au lăsat duși și ei de intriga din Ucraina. După părerea mea, este pur și simplu copleșitor”.

Pentru analiza evenimentelor din Ucraina, Todd se raportează la David Teurtrie și profesorul John J. Mearsheimer, a căror opinie o împărtășește, pe fond. John J. Mearsheimer a spus de la bun început că tot ceea ce s-a întâmplat a fost previzibil deoarece Rusia a declarat că nu va permite Ucrainei să intre în NATO și nu a acceptat desfășurarea de instructori din rândul americanilor, britanicilor și polonezilor în Ucraina pentru a crea o armată ucraineană eficientă. Mearsheimer consideră și că Rusia a intrat într-un război preventiv, în cadrul unui război defensiv.

De ce crede Emmanuel Todd că de la conflictul ucrainean s-a ajuns la un veritabil nou război mondial?

Pentru el, una dintre trăsăturile caracteristice ale războiului a fost că Parisul și Berlinul, cei doi piloni ai comunității europene, erau neimplicați în transformarea Ucrainei din stat ex-sovietic într-unul cu opțiuni pro-occidentale, iar Washington, Londra, Varșovia și Kiev erau adevărata axă strategică de sprijin în acest proiect. „Încă de la început, situația din Ucraina s-a dezvoltat conform logicii războiului intercontinental. Și aici ajung la una dintre temerile mele: mi-a devenit clar destul de devreme că orice conflict din Ucraina riscă să devină un război mondial”, concluzionează el.

Marea confruntare va fi conflictul dintre Statele Unite și China iar el mărturisește că „a existat un moment în care toți analiștii, inclusiv eu, se pregăteau să analizeze conflictul aparent inevitabil dintre China și Statele Unite. Și dintr-o dată se dovedește că adevăratul conflict s-a mutat acum în Europa de Est, acesta este conflictul dintre Statele Unite și Rusia”. Rusia nu este singură în acest război împotriva Vestului ci are alături China. Consecința perspectivei ca Beijingul să poarte un război rece împotriva Occidentului va fi ascensiunea țărilor în curs de dezvoltare precum India, în timp ce Europa va fi în declin.

În calculul geopolitic și existențial al Beijingului, China are interes să sprijine Rusia deoarece înțelege că dacă Rusia va fi distrusă, ei vor fi următorii. Și încă de la început nu au avut altă soluție decât să-i susțină pe ruși, declară Todd: „De aici am concluzionat că, odată cu participarea Chinei la acest conflict, ne confruntăm cu amenințarea unui război mondial. Conflictul va fi global. Amintiți-vă cum toată lumea din Occident a devenit recent preocupată de furnizarea de arme chinezești către Rusia. De ce? Pentru că ne pregătim corect pentru conflictul dintre Statele Unite și China. Acest conflict încă ne așteaptă. Și din punct de vedere industrial va însemna o ciocnire și concurență între industria chineză și industria americană. Și China produce 30% din toate mașinile din lume, în timp ce Statele Unite – doar 8% ”.

Marea Britanie este criticată puternic, despre care el spune că are un element de „nebunie pură în politica sa”. Ca țară, consideră Todd, Marea Britanie s-a degradat cel mai mult din țările din vestul Europei, dar în același timp este cea mai beligerantă țară din regiunea noastră, cea mai războinică. Deși are obiceiul să se poarte ca o putere mondială, Marea Britanie nu are resursele pentru astfel de intervenții. Acesta este un „militantism fictiv și este foarte rău pentru tot Occidentul”. El nu vede cu ochi buni implicarea Londrei concluzionând plastic că „atunci când o navă britanică se scurge, cu toții ne scufundăm. Occidentul există, toți suntem occidentali, fie că vrem sau nu”.

Todd a sugerat atunci că America se supraestimează deoarece vede implicarea sa în Ucraina ca „un joc de putere printre altele” în timp ce credința în excepționalismul american este nejustificată.

America nu se poate retrage din conflictul din Ucraina, a mai susținut Todd la Institut Catholique de Vendée. „De aceea suntem acum într-un război fără sfârșit, într-o confruntare al cărei rezultat trebuie să fie prăbușirea unuia sau celuilalt”, rezumă antropologul francez chestiunea unui nou război mondial.

O altă temă atinsă de Todd în prelegerea amintită a privit modelul civilizațional american și occidental, în ansamblu, versus modelul propus de Rusia și aliații săi politici și economici. El crede că puterea soft a liberalismului american și vest-european nu mai este atât de atrăgătoare pe cât a fost prezentată: „Pentru cei non-occidentali, Rusia afirmă un conservatorism moral liniștitor”.

Todd asociază adeziunea unei mari părți a planetei cu opoziția rusă prin faptul că Putin nu este izolat: „Când ne uităm la voturile de la ONU, vedem că 75% din lume nu urmează Occidentul, care atunci pare foarte mic. […] America și colegii săi ideologici arată din ce în ce mai fragili”.

Pentru a nu părăsi obligatoriul câmp al obiectivității, trebuie să spunem că Emmanuel Todd, în ansamblu, nu este lipsit de critici iar ultima sa carte a fost deja supusă unui adevărat tir de contraargumente.

Anna Colin Lebedev, sociolog și politolog francez, în articolul «La défaite de l’Occident » de Todd: quelle crédibilité de ses analyses de la Russie et de l’Ukraine?, publicat acum câteva zile pe blogul personal, face o recenzie dură a diagnosticului lui Todd asupra Occidentului aflat în declin accentuat.

Ca privire generală, ea spune că dacă Rusia și Ucraina nu se află în centrul raționamentului lui Todd, nici nu sunt la periferie, întrucât diagnosticul pe care îl face asupra acestora se bazează pe discursul general legat de falimentul Statelor Unite, un diagnostic la fel de pertinent la critici.

Ea semnalează că „pentru un autor care se autointitulează antropolog, istoric, care nu încetează să-și sublinieze „temperamentul științific” și să pretindă că prezintă rezultatele cercetării, cartea este îngrijorător de săracă în ceea ce privește sursele și metodele”.

Recenzia sa mai țintește și „ignorarea totală de către autor a cercetărilor anterioare publicate pe subiectul pe care îl abordează. Capitolul despre Rusia citează foarte pe scurt câteva cărți fără a detalia conținutul acestora, dar toate lucrările citate au cel puțin o jumătate de secol și datează probabil din lecturile studenților autorului”.

Acuza sa se mai îndreaptă și către lipsa unor cercetări amănunțite și folosirea prea mult a statisticilor: „Todd nu vrea să se împovăreze cu zeci de ani de muncă bazată pe investigații ample. În schimb, el vrea să producă lucrări originale bazate pe statistici. Dar alegerea indicatorilor și concluziile pe care le trage din aceștia ridică semne de întrebare: el selectează doar statistici care merg în direcția lui și trage din acestea concluzii nefondate”.

Statisticile lui Todd ar arăta o stare de „pace socială a epocii lui Putin” dar există o discrepanță între „promisiunea formulată de un regim și realitatea de pe teren care este, așa cum ne-am putea aștepta, diferită și mai complexă”.

Anna Lebedev mai spune că diagnosticul Rusiei în război derivat de Todd din discursul puterii ruse este „complet deconectat de la datele reale”.

Altă afirmație lui Todd, că Rusia ar fi „ales să ducă un război lent pentru a salva oamenii”, ignoră atât numărul real de bărbați mobilizați, cât și realitatea utilizării soldaților pe front, fără pregătire, remarcă ea.

Discrepanța între analiza făcută Rusiei versus cea dedicată Ucrainei, este semnalată ca o deficiență a cărții lui Todd. Rusia beneficiază de o „viziune parțială și unilaterală asupra țării iar cea dedicată Ucrainei este uluitoare, fiind plină de dispreț și ignoranță totală a domeniului științific existent la acest subiect”, scrie Anna Lebedev.

Critica sociologului francez vizează analiza Ucrainei făcută de Todd care a preferat clișee fără sursă serioasă de documentare și a apelat doar la câteva statistici. De asemenea, denigrarea Ucrainei este omniprezentă în text, spune ea, deoarece această este prezentată ca o țară eșuată iar limba ucraineană este descrisă ca „limba țăranilor”, în timp ce rusa se spune că este „limba înaltei culturi”. El [Todd] reproduce clișeul unei Ucraine împărțite între vorbitorii de ucraineană în Vestul său și un Est rusofon. Mai mult, „atrage greșit un semn de echivalență între „Ucraina de Est” și „Ucraina rusofonă”, între cetățenii vorbitori de limbă rusă și cetățenii pro-ruși”.

Războiul din Donbass lipsește din raționamentele lui Todd, care manifestă un dispreț selectiv, spune Ana Lebedev, deoarece dă vina pe Ucraina și iartă Rusia, mai ales când spune de „corupția care a atins cote nebunești” în Ucraina, dar nu menționează că Rusia a fost clasată mai jos decât Ucraina în clasamentul Transparency International.

Anna Lebedev nu consideră ca Todd „acționează în beneficiul unei puteri străine” și nu a „adunat nicio dovadă care să dovedească asta”. Însă, ea concluzionează: „Capitolele dedicate Rusiei și Ucrainei nu îndeplinesc niciun standard de rigoare științifică sau pur și simplu seriozitate intelectuală. Constatăm o necunoaștere totală a cercetărilor produse pe acest subiect, aranjamente metodologice care se limitează la manipulare și judecăți de valoare evidente”.

Eric Le Bourg, cercetător francez, încearcă să răspundă dacă merită să fie citită ultima carte a lui Emmanuel Todd, scriind o concluzie ce lasă potențialului cititor aflarea unui propriu răspuns: „Putem avea îndoieli cu privire la „viziunea sa [a lui Todd] mai largă asupra geopoliticii și istoriei, integrând mai bine ceea ce este absolut irațional în om, în special nevoile sale spirituale” în determinarea evenimentelor recente. Este, însă, păcat că Todd poluează, într-un fel, demersul său cu argumente care nu sunt acceptabile, pentru că sunt nefondate din punct de vedere științific sau demne de cele mai retrograde locuri comune. Întrebarea finală este, desigur, dacă să citești noua carte a lui Todd. Spun da fără ezitare pentru că, chiar dacă Todd s-a înșelat, ne obligă să ne gândim, dincolo de locurile obișnuite, de exemplu la „rușii răi” și „ucrainenii drăguți”: lucrurile nu sunt atât de simple”.

Share our work
Anul electoral 2024: Oligarhul Ilan Șor, desant la Moscova

Anul electoral 2024: Oligarhul Ilan Șor, desant la Moscova

Fostul deputat fugar Ilan Șor a părăsit Israelul pentru a pleca la Moscova, unde a avut o întâlnire cu președintele Comitetului Dumei de Stat a Rusiei pentru afaceri CSI, Leonid Calașnicov, potrivit unei postări publicate miercuri pe pagina fostului deputat fugar din Republica Moldova, relatează mass-media de la Chișinău.

Interpol, fără putere

Anterior anunțului lui Șor, șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a declarat că Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, a părăsit pe 1 februarie teritoriul Israelului și încă nu a revenit.

„Ne-am exprimat reciproc opiniile referitor la problema principală pentru Moldova — cine sunt prietenii și cine sunt dușmanii. L-am informat pe Leonid Ivanovici despre viziunea noastră strategică asupra direcției, pe care ar trebui să o urmeze Moldova pentru a nu dispărea de pe harta lumii. Am rezumat planul nostru principal, potrivit căruia singura cale de salvare a Moldovei — apropierea de partenerii reali: Rusia, UEEA și CSI. Iar parcursul european este o cale spre sărăcie, război și pierderea statalității. Ceea ce, de fapt, se întâmplă sub ochii noștri de mai bine de doi ani”, a scris Șor pe Facebook.

Precedent de noiembrie

În decembrie 2023, mass-media regională menționa că oligarhul fugar Ilan Şor a revenit în Israel după ce plecase cu un avion privat într-o direcţie necunoscută. Șeful Centrului de cooperare poliţienească internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Ţentiu, a declarat că, potrivit autorităţilor de la Tel Aviv, Ilan Şor a revenit în Israel în data de 9 noiembrie.

„La data de 9 (noiembrie), la 21:34, Şor a revenit în Israel, însă autorităţile din Israel nu au comunicat de unde a venit Şor. Avem numai confirmarea faptului că a aterizat pe Aeroportul Ben Gurion Tel Aviv. Nici în primul caz, nici în al doilea caz nu se cunoaşte unde a plecat şi respectiv de unde a venit”, a declarat şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, citat de NewsMaker.

Acelaşi oficial confirmase anterior că a primit din Israel informaţia că Ilan Şor a părăsit ţara la data de 6 noiembrie cu un avion privat, dar că autorităţile israeliene nu cunosc destinaţia oligarhului, care are de ispăşit în Moldova o pedeapsă cu 15 ani închisoare în dosarul fraudei de un miliard de dolari sustraşi din băncile moldoveneşti.

Ţentiu mai spunea că Federaţia Rusă este stat membru Interpol şi că la 6 noiembrie toate statele membre au fost solicitate să ia măsuri de reţinere în caz că Şor va fi pe teritoriul lor.

În data de 8 noiembrie, presa din Republica Moldova a scris pe surse că oligarhul fugar Ilan Şor a zburat din Istanbul la Moscova, unde urmau să aibă o întrevedere. La reuniune ar fi urmat să participe şi deputaţii socialişti Adrian Albu şi Bogdan Ţîrdea, precum şi secretarul executiv al Partidului Socialiştilor, Igor Dodon.

„Le recomandăm autorilor acestui fake news să scrie scenarii de filme artistice fantasy. Ar avea succes”, a reacţionat purtătoarea de cuvânt a Partidului Socialiştilor, Carmen Sterpu.

Adrian Albu şi Bogdan Ţîrdea au confirmat că se află la Moscova, unde pe 8 noiembrie au participat la o reuniune a reprezentanţilor ţărilor din Comunitatea Statelor Independente, dedicată „temelor de securitate”. Deputaţii au negat, la rândul lor, informaţiile apărute în presă despre presupusa reuniune cu Ilan Şor.

Share our work
Boris Nadejdin continuă să lupte pentru a-și oficializa candidatura în alegerile prezidențiale

Boris Nadejdin continuă să lupte pentru a-și oficializa candidatura în alegerile prezidențiale

În cadrul sesiunii de evaluare a potențialilor candidați pentru alegerile din Federația Rusă, Comisia Electorală Centrală (CEC) a emis o decizie cu privire la validitatea semnăturilor depuse de către potențialii candidați Serghei Malinkovich, liderul partidului comunist din Rusia, și Boris Nadejdin, singurul politician rus anti-război. Conform anunțului oficial al CEC, s-a stabilit că aproximativ 15% din semnăturile prezentate de cei doi candidați nu corespund criteriilor de validitate.

Potrivit declarațiilor lui Serghei Malinkovich, într-un comunicat emis în urma deciziei CEC, s-a constatat că din totalul de 60.000 de semnături verificate, 8979 au fost declarate neconforme, în urma procesului de validare efectuat de către autoritatea electorală. Liderul comunist a afirmat că nu va contesta verdictul instituției, argumentând că:„…acum suntem în perioada unei Operațiuni Militare Speciale și nu vrem să perturbăm stabilitatea.”

Boris Nadejdin, singurul politician anti-război, a adus în prim-plan un nou episod în procesul de validare a candidaturilor pentru alegerile în curs. Confruntat cu decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a respinge înregistrarea sa pe buletinele de vot, Nadejdin anunță intenția sa de a contesta această hotărâre.

Potrivit datelor din protocolului final de verificare din cele 60.000 de semnături verificate – 9.209 au fost considerate nevalabile din cauza unor abateri sau discrepanțe identificate. În ciuda acestei decizii, Nadejdin se arată determinat să-și revendice semnăturile, subliniind că recunoașterea a doar 4.500 de semnături din cele respinse ar fi suficientă pentru a atinge pragul minim necesar pentru înregistrare.

Boris Nadejdin intenționează să conteste decizia. În cazul său, Comisia Electorală Centrală a refuzat înregistrarea sa pe buletinele de vot, deoarece consideră că 9.209 semnături din cele 60.000 verificate prezintă abateri: „Avem de gând să ne revendicăm semnăturile. Este suficient să fie recunoscute 4.500 de semnături din cele 9.209 semnături recunoscute ca nevalabile. Dacă Comisia Electorală Centrală refuză să mă înregistreze, voi face apel la Curtea Supremă”. Acesta a depus 105.000 de semnături, peste minimul de 100.000 pentru a anticipa un asemenea scenariu.

Conform protocolului final de verificare, aproape jumătate din semnăturile lui Boris Nadejdin (4442) au fost respinse pe baza concluziilor unui grafolog, precizându-se că numele sau data nu au fost introduse de alegători cu propriul scris de mână. Alte 858 de semnături au fost respinse de Ministerul Afacerilor Interne, calificând informațiile despre alegători drept nesigure. Pe canalul său de Telegram, politicianul a publicat câteva poze, accentuând motivele pentru care Ministerul de Interne din Rusia consideră anumite informații nesigure. Motivele prezentate sunt nefondate sau chiar absurde. De exemplu, instituția consideră neconforme semnăturile persoanelor care au greșeli gramaticale în adresă. În unele cazuri secțiunea „motiv” este pur si simplu goală. Acțiunile întreprinse de către autorități, în special numărul limitat de semnături declarate nevalabile, sugerează o reticență evidentă din partea autorităților actuale de a permite înregistrarea unui candidat care ar putea reprezenta o alternativă autentică pentru viitorul cetățenilor ruși.

În data de 6 februarie, Boris Nadejdin a trimis o scrisoare oficială către CEC, prin care solicită amânarea ședinței privind înregistrarea sa de pe data de 7 pe data de 10 februarie. În această scrisoare, Nadejdin a subliniat dificultatea de a examina și de a răspunde tuturor obiecțiilor prezentate de către CEC într-un interval atât de scurt de timp, având în vedere complexitatea și importanța acestei chestiuni. Nadejdin a evidențiat necesitatea unei analize riguroase și a unei pregătiri adecvate a argumentelor pentru a contracara eventualele probleme ridicate cu privire la validitatea semnăturilor: „Este imposibil să cercetezi toate obiecțiile CEC timp de o zi și o noapte, înainte de dimineții zilei de 7 februarie.

Potrivit datelor sondajului realizat de Russian Field, peste 10% din alegătorii ruși manifestă intenția de a vota pentru Boris Nadejdin în cadrul alegerilor prezidențiale. Rezultatele sondajului arată că aproape 79% dintre cetățenii ruși au exprimat intenția de a participa la vot, în timp ce puțin peste 16% plănuiesc să boicoteze alegerile prezidențiale și aproximativ 5% încă nu au decis ce vor face. Sondajul a fost efectuat în rândul cetățenilor ruși aflați pe teritoriul Federației Ruse, prin intermediul convorbirilor telefonice, într-o perioadă cuprinsă între 27 ianuarie și 30 ianuarie. În total, 1600 de persoane au participat la acest sondaj. Notabil este faptul că ratingul opozantului rus, Boris Nadejdin, a început să crească semnificativ în perioada colectării semnăturilor pentru înscrierea în cursa electorală. Acest fenomen a fost acompaniat de scene impresionante, în care mii de cetățeni ruși s-au strâns în cozi lungi în mai multe orașe din Rusia, pentru a susține un candidat anti-război.

Punctele centrale ale programului politic al lui Boris Nadejdin vizează: încheierea războiului din Ucraina, scoaterea Federației Ruse din izolare și eliberarea prizonierilor politici. Pe 31 ianuarie, acesta a depus la Comisia Electorală Centrală semnăturile necesare pentru înscrierea în calitate de candidat. Echipa sa a reușit să colecteze într-o lună de zile peste 200.000 de semnături, cetățeni care au curajul să își manifestă deschis dorința de a alege pentru o altă orientare politică decât cea propusă de regimul actual.

Share our work
Erdogan, întâlniri la nivel înalt

Erdogan, întâlniri la nivel înalt

Ministrul turc de externe Hakan Fidan a confirmat o vizită iminentă a preşedintelui rus Vladimir Putin, fără a preciza data, relatează Anadolu, citată de Karadeniz Press.
„Vizita dlui Putin era prevăzută. Ea ar fi trebuit să se producă mai devreme. Această vizită va da ocazia de a aborda numeroase chestiuni”, a declarat ministrul pentru postul public TRT Haber.
Media au evocat data de 12 februarie, dar preşedinţia turcă a refuzat să confirme această dată sau să precizeze alta la care Recep Tayyip Erdogan urmează să-l primească pe omologul său rus.â
Turcia, care va fi prima ţară NATO pe care o va vizita Putin după începutul războiului din Ucraina în februarie 2022, a aprobat luna trecută, după 20 de luni, intrarea Suediei în Alianţa Nord-Atlantică.
„Preşedinţii noştri se întâlnesc cu regularitate”, a reamintit Fidan.
Ultima lor întâlnire a avut loc în septembrie 2023 la Soci, în reşedinţa de vacanţă a lui Putin, dar de atunci cei doi conducători au discutat frecvent la telefon.
Erdogan a reuşit de la începutul războiului să menţină relaţii atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia.
Turcia ajută în special Moscova să ocolească sancţiunile occidentale, cărora nu li s-a alăturat, continuându-şi schimburile comerciale cu Rusia.
„Multe chestiuni se vor discuta”, a estimat Fidan, care a menţionat energia, situaţia din Fâşia Gaza, „coridorul cerealelor” în Marea Neagră, care permitea exportul în siguranţă a produselor agricole ucrainene şi căruia Moscova i-a pus capăt după un an, în vara lui 2023.
Siria se va afla de asemenea pe ordinea de zi, a mai spus ministrul turc. Deşi se înţeleg în numeroase dosare internaţionale, Moscova şi Ankara au păreri diferite când vine vorba despre prezenţa combatanţilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi a aliaţilor lor în nord-estul Siriei.
În 2019, un acord între Moscova şi Ankara a pus capăt unei ofensive turce cu promisiunea creării unei „zone de securitate” de 30 km pentru a proteja Turcia de atacurile care ar putea veni de pe teritoriul sirian. Turcia reproşează Rusiei că nu respectă aceste acorduri.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a aprobat furnizarea de drone Egiptului, pe fondul reconcilierii dintre cele două state. Liderul de la Ankara va efectua în curând o vizită în statul arab.

„Procesul de normalizare este în mare parte finalizat. Relaţiile (dintre cele două ţări) sunt importante pentru securitatea şi comerţul în regiune”, a subliniat șeful diplomației de la Ankara, Hakan Fidan, citat de agenția Anadolu.
„Am încheiat un acord pentru a le furniza vehicule aeriene fără pilot”, a spus el. „Trebuie să avem relaţii serioase cu Egiptul pentru securitatea în Marea Mediterană”, a insistat ministrul turc.
Potrivit agenţiei turce de presă Anka, vizita preşedintelui Erdogan la omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, pe care el l-a descris drept „pucist”, ar urma să aibă loc pe 14 februarie, după doisprezece ani de răceală între cei doi lideri.
Ultima vizită a şefului statului turc la Cairo datează din noiembrie 2012, când era prim-ministru, pentru a se întâlni cu preşedintele de atunci Mohamed Morsi.
Cele două ţări şi-au rechemat reciproc ambasadorii după lovitura de stat a mareşalului al-Sisi în 2013.
Apropierea dintre cei doi lideri s-a realizat în noiembrie 2022 în Qatar, cu prilejul Cupei Mondiale de fotbal, iar în iulie 2023 Ankara a trimis din nou un ambasador la Cairo.

Share our work