Moscova acuza de inflexibilitate legislatia Republicii Moldova in ceea ce priveste dosarul transnistrean

Moscova acuza de inflexibilitate legislatia Republicii Moldova in ceea ce priveste dosarul transnistrean

In chestiunea rezolvarii conflictului transnistrean, Moscova acuza Chisinaul de inflexibilitate atunci cand vine vorba de legislatie, obstacol ce ar sta in calea solutionarii acestui dosar, a declarat miercuri ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov. „In plan politic, trebuie ca Chisinaul sa renunte la legea din 2005, care presupune solutionarea conflictului transnistrean in limitele unui stat unitar, adica fara statut special pentru Transnistria. si in asta consta principala problema la ora actuala”, a declarat Lavrov, in cadrul unei conferinte de presa, citat de Interfax. Dar nu numai autoritatile de la Chisinau au intrat in colimatorul lui Lavrov, ci si cei din Vest. Rusia s-a aratat nemultumita de presiunile occidentale pentru care unii membri ai formatului 5+2 sa capete alt statul decat cel actual de observator. „Colegii nostri din vest incearca intruna sa schimbe acest format si sa-si schimbe propriul statut, sa il ridice de la observator la mediator. Nu conteaza cine si ce statut are, important este sa fie solutionata esenta problemei. Iar esenta problemei consta in faptul ca solutionarea problemei transnistrene trebuie efectuata in baza confirmarii suveranitatii, integritatii teritoriale si neutralitatii constitutionale a RM, cu asigurarea statutului special al Transnistriei”, a mai spus Lavrov. Acesta a mai adaugat ca important este in momentul de fata sa se continue din partea Chisinaului cu tot felul de inlesniri de ordin economic pentru Tiraspol pentru ca asa se va ajunge, spune el, si la o rezolvare politica. „Suntem convinsi ca la momentul actual cel mai important lucru este rezolvarea acestor probleme de ordin economic, ceea ce va permite regiunii sa se simta mai liber in privinta activitatii economice si rezolvarea problemelor sociale. Partenerii nostri insa spun: nu, economia pe urma, haideti sa rezolvam mai intai politic aceasta problema, apoi daca ne va placea sau nu la ce vom ajunge, ne vom gandi cum sa ajutam regiunea din punct de vedere al dezvoltarii economice. Noi intelegem care este, de fapt, intentia si de aceea vom face tot posibilul sa ajungem la o solutie dupa principiile acceptate de toti”, a mai punctat ministrul rus, Lavrov. In ultimul an, Chisinaul a demarat o serie de actiuni binevoitoare fata de liderii separatisti de la Tiraspol, insa acestia au cautat intotdeauna noi motive de disputa, cel mai nou dintre acestea fiind apropierea Republicii Moldova de SUA pe care acestia o percep ca pe o amenintare din prisma unei viitoare aderari a Republicii Moldova la NATO.

Sperietoarea nord-atlantica

Nici Lavrov nu a ocolit miercuri acest subiect si a declarat raspicat ca regiunea transnistreana nu va fi niciodata sub NATO ca parte integrata a Republicii Moldova. „Multi dintre colegii nostri din vest incearca sa convinga Chisinaul ca perspectiva euro-atlantica e viitorul acestei tari, inclusiv aderarea la NATO. Noi explicam, nu pentru ca vrem sa interzicem ceva cuiva, dar pur si simplu pentru ca asta e realitatea: Transnistria in NATO nu va merge si daca vor fi doritori sa strice aceasta formula de pastrare a neutralitatii constitutionale si de solutionare a conflictului in limitele suveranitatii RM, atunci cuvantul accestei formule va insemna schimbarea cardinala a tuturor coordonatelor. Se incearca presiuni asupra Transnistriei, se fac probleme si la tranzitarea acestui teritoriu, si cu activitatea economica libera”, a conchis seful diplomatiei moscovite. In ultimele luni, retorica Tiraspolul s-a imbogatit in acuze la adresa NATO, fapt pentru care pretinsul presedinte al Transnistriei, Evgheni Sevciuk, a cerut in repetate randuri sprijin militar din partea Rusiei. La randul sau, Moscova a raspuns si a inclusiv fortele sale armate dislocate in stanga Nistrului in randul celor care urmeaza a fi modernizare si echipate cu noi tehnici de lupta moderne.

Share our work
Republica Moldova si ONU semneaza noi programe de cooperare

Republica Moldova si ONU semneaza noi programe de cooperare

Seful Executivul de la Chisinau Vlad Filat si reprezentantii ONU in Republica Moldova au semnat, joi, Planul de Actiuni prin care au lansat un nou program de cooperare denumit „Spre unitate in actiune: Cadrul de Parteneriat ONU – Republica Moldova” pentru 2013-2017, transmite Info-Prim Neo. Premierul Vlad Filat a declarat ca ajutorul financiar acordat Republicii Moldova prin intermediul acestui program este de 218 milioane de dolari SUA. Cadrul de parteneriat se axeaza pe 3 piloni tematici. Primul se axeaza pe guvernarea democraticaa, justitie, egalitatea si drepturile omului. Al doilea pilon se refera la dezvoltarea umana si incluziunea sociala, iar al treilea pe mediu, schimbarile climatice si gestionarea riscului de dezastre naturale. „Acest document reflecta intocmai reformele de dezvoltare ale Republicii Moldova, asa cum sunt fixate in planul de activitate al Guvernului si in Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. De la inceputul prezentei Fondului ONU in Republica Moldova, valoare estimativa a ajutorului financiar acordat prin intermediul programelor implementate este de 280 de milioane de dolari SUA. La momentul actual se implementeaza 112 de proiecte si initiative. Trebuie sa incepem sa masuram volumul asistentei nu doar in bani, ci in oameni si destine imbunatatite”, a mai specificat premierul. in acelasi context, coordonatorul rezident ONU in Moldova, Nicola Harrington-Buhay, a declarat ca este convinsa ca pana in 2017, cand expira Planul de Actiuni, Moldova va avea succese in aspiratiile sale europene, dezvoltarea umana si drepturile omului, precum si capacitati nationale depline pentru a avansa. „Un lucru ramane cert pentru totdeauna – Moldova este si va ramane un membru foarte important al familiei globale ONU”, a subliniat Nicola Harrington-Buhay. Organizatia Natiunilor Unite si-a stabilit prezenta in Republica Moldova imediat dupa aderarea Moldovei la ONU in 1992. Pe teritoriul Republicii Moldova sunt peste 20 de agentii specializate, fonduri si programe ONU.

Share our work
Separatistii transnistreni tanjesc dupa tehnica de lupta a armatei Republicii Moldova

Separatistii transnistreni tanjesc dupa tehnica de lupta a armatei Republicii Moldova

In contextul in care liderul separatist al regiunii transnistrene Evgheni Sevciuck se afla in aceste zile la Moscova, la invitatia oficialilor rusi, pretinsul minister al Apararii de la Tiraspol a devenit tot mai vocal la adresa Chisinaului. Chiar daca Rusia introduce in aceasta zona armament greu pentru infanterie performant si adauga pe lista modernizarilor din armata rusa si militarii dislocati pe teritoriul Republicii Moldova, Tiraspol se plange constant de „atlantismul” manifestat de Chisinau in ceea ce priveste profesionalizarea armatei sale. Tot in acest context, liderii transnistreni au cerut recent Moscovei ajutorul in modernizarea aeroportului militar de la Tiraspol. Asadar, conducerea militară a regiunii transnistrene s-a declarat joi indignata de dezvoltarea armatei Republicii Moldova, denuntand dotare acesteia cu tipuri noi de arme. „În pofida declarațiilor făcute de autoritățile moldovenești, care vorbesc despre perspectivele unei soluționări pașnice a conflictului transnistrean, Armata Națională a Republicii Moldova se dotează cu noi tipuri de arme și mijloace de comunicaţie la standarde NATO”, se spune în comunicatul de presă al pretinsului minister transnistrean al apărării, preluat de Unimedia.info. Potrivit documentului citat, „pe poligonul de la Bulboaca au loc exerciții militare pe scară largă, inclusiv exerciții de tragere cu utilizarea noilor tehnologii, se învață noi tehnici de luptă în mediul urban”. Anterior, liderii separatisti au condamnat acest poligon care urmeaza a fi modernizare pe banii SUA. „În timpul convorbirilor neoficiale, negociatorii moldoveni au menționat posibilitatea unei agravări bruște a situației în Zona de Securitate, care ar putea degenera în confruntări militare, dar și convingerea că scenariul unei astfel de confruntări este deja predeterminat de a treia forţă”, anunță pretinsul minister. „Aceste fapte demonstrează că planurile agresive ale Republicii Moldova sub influența patronilor săi obțin noi culori ostile. În aceste condiții, scopul forțelor noastre armate este să îmbunătățească nivelul de pregătire și să stea de strajă suveranități republicii”, consideră conducerea militară a Transnistriei. La inceputul lunii octombrie, SUA avea sa acorde Republicii Moldova un ajutor financiar de 1,6 milioane de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii de antrenament a Armatei Nationale, in special a trupelor din baza militara de instruire de la Bulboaca, anunta Ministerul Apararii de peste Prut. Acest sprijin venea in urma discutiilor purtate de catre presedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chisinau, William H. Moser.

Rusia reinarmeaza Transnistria

In urma cu circa doua luni, ministrul Apararii de la Chisinau afirma ca detine informatii potrivit carora Rusia trimite in regiunea separatista moldoveana Transnistria armament si tehnica militara fara acordul Chisinaului. Printre acestea se-numara camioane, lansatoare de grenade si pusti cu luneta – echipamente ce nu se inscriu in cadrul unei misiuni de pacificare. „Cred ca se interpreteaza gresit ca eu am spus ca se inarmeaza regiunea transnistreana. Nu. Eu am spus ca se desfasoara actiuni de inarmare a contingentului rus in regiunea transnistreana, nu numai cu automobile, dar si cu alte tipuri de armament, care nu sunt specifice dupa parerea mea unor operatiuni de mentinere a pacii in conditiile Republicii Moldova. Fiindca noi avem peste 21 de ani de stabilitate, daca nu punem incidentul de la 1 ianuarie curent, si nu cred ca armament greu de infanterie ar trebui sa fie introdus in zona de securitate. Cel mai grav este ca aceste schimbari se fac fara macar a instiinta Republica Moldova, asa cum prevad acordurile anterioare”, a spus ministrul Apararii. Atunci, Marinuta si-a exprimat surprinderea dupa ce membri rusi ai trupelor de mentinere a pacii in Transnistria au raportat, intr-o sedinta lunara, o cantitate mai mare de armament decat luna precedenta, precizand ca au primit acest armament din depozitele Armatei a XIV-a din Republica Moldova. Dupa ce Chisinaul a solicitat explicatii, Marinuta a anuntat ca Moscova a dat asigurari ca va retrage armamentul, precizand ca este vorba despre o eroare.

Motivarea inarmarilor

Dand curs acuzatiilor venite dinspre Chisinau, seful securitatii de la Tiraspol, Vladislav Finaghin, a afirmat atunci ca in ultima jumatate de an Chisinaul isi “consolideaza activ componenta militara cu ajutorul SUA si al Romaniei” si va opera modificari in Constitutia tarii in acest sens. Oficialul transnistrean a facut aceste constatari dupa ce ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Rusiei, Serghei Gubarev, a anuntat posibilitatea recunoasterii Transnistriei. La poligonul militar de la Bulboaca au loc activitati de instruire ale armatei nationale in cadrul programului “Parteneriatul pentru Pace”, scrie Nezavisimaia Gazeta. Insa, potrivit declaratiilor lui Finaghin, in ultimul timp, poligonul nu se modernizeaza doar la standarde NATO, ci pentru NATO, in cadrul unor activitati secrete care sunt si vor fi sprijinite de un cadru legislativ adecvat. “Potrivit informatiilor noastre, alianta de guvernamant din Republica Moldova doreste sa schimbe Constitutia pentru a permite plasarea bazelor straine pe teritoriul republicii”, iar “autorii modificarii constitutionale au in vedere NATO”, a declarat el. Totodata, Finaghin a avansat ideea ca aceasta tendinta a motivat anuntul recent al lui Serghei Gubarev. Oficialul rus a mentionat la sfarsitul saptamanii ca in cazul in care Republica Moldova isi va pierde suveranitatea sau neutralitatea, va fi “timpul sa analizam un Plan B”, care ar putea consta in recunoasterea independentei Transnistriei. Reamintim ca in războiul din 1992 au participat circa 29.000 de persoane, dintre care 287 au decedat: 198 de militari din Armata Naţională şi 89 persoane din cadrul MAI, iar 284 au rămas invalizi de gradele I, II şi III.

Share our work
Teapa Gazprom pentru Republica Moldova

Teapa Gazprom pentru Republica Moldova

Rusia a reusit sa prinda in capcana Republica Moldova prin amanarea implementarii Pachetului energetic III al UE, a opinat la Europa Libera expertul in probleme energetice de la IDIS Viitorul, Ion Muntean. Recent, Ministrul Economiei Valeriu Lazar si ministrul rus al Energeticii Alekandr Novak au confirmat, in cadrul unei intalniri pe care au avut-o la Moscova, ca Rusia nu va incheia cu Chisinaul un nou contract cu privire la livrarea si tranzitul gazelor naturale spre si prin Republica Moldova pentru anul 2013, ci il va prelungi pe cel vechi valabil din 2006. Astfel, Republica Moldova a cerut si a obtinut de la Comisia Europeana acceptul pentru amanarea unei intelegeri energetice europene, asa-numitul Pachet energetic III. „Este de neinteles de ce a fost necesar sa se faca un pas inapoi, solicitandu-se derogarea de la articolul 9 din directiva europeana 73, daca si fara aceasta derogare rezultatul ar fi fost acelasi. Oricum contractul ar fi fost prelungit, pentru ca in caz contrar nu era prelungit nici acordul de tranzit al gazelor. Chisinaul a cazut, de fapt, intr-o capcana, crezand ca va obtine o reducere a pretului la gaze si a demonstrat inca o data ca este vulnerabil in fata Gazpromului. De fapt, noi nu riscam nimic daca nu renuntam la Pachetul energetic III. Cel mai mare risc era sa fie prelungit acordul actual”, a declarat Muntean, intr-un interviu pentru Europa Libera.

Chisinaul, doar o mica piesa din puzzle-ul energetic european

Lipsa unui nou contract cu Gazprom-ul nu este o problema in sine, a explicat expertul Ion Muntean, in conditiile in care prevederile vechiului acord sunt in acest moment favorabile, daca nu unei reduceri de preturi la gazele ruse, atunci cel putin mentinerii lor la nivelul actual. „Partea rusa joaca cu mai multi jucatori odata si Republica Moldova nu e cea mai importanta piesa din acest joc. Ideea e ca pana la urma Gazprom-ul va promova aceiasi politica pentru toti consumatorii europeni si relatia cu Republica Moldova va depinde de cum vor evalua aceste relatii cu tarile UE. Rusia nu are o tactica inca foarte clara in acest sens, data fiind si disputa cu Comisia Europeana despre activitatea Gazprom-ului pe piata europeana si cresterea pietei gazului lichefiat. Dar eu cred ca aceasta concurenta semnificativa o va face pe Federatia Rusa sa adopte o strategie mai prietenoasa in raport cu tarile europene, ca sa nu riste sa-si piarda marii clienti europeni”, a mai spus acesta. Muntean sugereaza ca renuntand la intelegerile energetice europene ce afecteaza interesele Gazprom-ului in Republica Moldova, autoritatile de la Chisinau au facut de fapt o cedarea inutila.

Share our work
The Economist: Depedenta R. Moldova de Rusia va determina Chisinaul sa rationalizeze consumul de energie

The Economist: Depedenta R. Moldova de Rusia va determina Chisinaul sa rationalizeze consumul de energie

Mass-media occidentala acordat tot mai multa atentie dependentei energetice a Republicii Moldova fata de Rusia. The Economist a scris, miercuri, ca in conditiile, in care Republica Moldova este dependenta energetic totalmente de Federatia Rusa, Republica Moldova trebuie sa isi rationalizeze consumul energetic si sa gaseasca alternative. Revolutia verde la care s-a angajat Guvernul isi are deja istoriile de succes, dar nu totul este perfect, atentioneaza ziarul. Desi investitiile in energia verde sunt stimulate intens, producerea si comercializarea acesteia nu este sustinuta la fel de mult, iar barierele birocratice fac si mai dificil acest lucru. Timpul scrie ca pentru unii agenti economici din R. Moldova intocmirea contractelor de vânzare-cumparare in limba româna este o problema de principiu. Desi sunt frecvent intâlnite situatii in care consumatorii sunt nevoiti sa semneze un contract de vânzare-cumparare in limba rusa, si nu in limba româna, putini sunt cei care se incumeta sa renunte la un contract si sa aleaga un alt agent economic ca urmare a acestui fapt. Timpul aduce in acest sens exemplul mai multor agenti economici din Chisinau. Salvatorii au purtat doi bolnavi pe brate timp de sapte ore ca sa le salveze vietile. Acestia nu-si mai facusera de trei zile dializa si erau la un pas de a ceda. in drum, cei zece salvatori au ramas blocati in directia Drochia-Donduseni. Ca sa ajunga la cei doi bolnavi prin nameti, echipa de interventie a improvizat o sanie dintr-o barca gonflabila. In martie 2012, Romania si Republica Moldova au semnat un acord un acord interguvernamental in domeniul energetic pentru interconectarea liniilor de inalta tensiune Suceava-Balti si Iasi-Ungheni. In luna octombrie, presedintele Traian Basescu a declarat in cadrul Congresul PPE care s-a desfasura la Bucuresti ca UE trebuie sa accelereze initiativele Bruxelles-ului de interconectare a Republicii Moldova la sistemul energetic european. Declaratiile acestuia au venit pe fundalul in care Rusia a trecut la santajarea Chisinaului privind amânarea implementarii Pachetului Energetic 3 cu UE.

Share our work