de Razvan Iorga | dec. 30, 2019 | Analize, Asia Centrală, Balcani, Caucaz, Federatia Rusa, Marea Neagra, R. Moldova, România, Ucraina, UE
Profesorul LSE Christopher Cocker a vorbit despre pericolele din zona Mării Negre
Profesorul britanic de la London School of Economics (LSE), Christopher Cocker a declarat într-un interviu pentru Balkan Insight și portalul partener Sinopsis, că Marea Neagră va continua să fie o zonă plină de turbulențe din cauză accentelor militare crescute ale Rusiei. Profesorul Coker consideră că există „o preocupare” tot mai evidentă pentru ceea ce se întâmplă în regiunea Mării Negre.
„Știm ce s-a întâmplat acum cîteva luni în nordul regiunii, în zona strâmtorii Kerci și există mereu pericolul ca Rusia să găsească un pretext pentru o nouă situație de criză”, a declarat acesta, citat de sinopsis.info.ro, portalul partener al BI.
Nu trebuie exclus nici pericolul reprezentat de o extindere militară a Rusiei după ocuparea peninsulei Crimeea. „Acest lucru este oricând posibil, e nevoie doar de provocarea unui nou incident. Dacă Putin va continua să scadă în sondaje sau dacă simte că poziția sa internă este compromisă, e posibil ca el să încerce o nouă <<aventură externă>>”. (…)
Și tot legat de situația tensionată din Marea Neagră, nu trebuie uitate „nici tot mai evidentele probleme generate de relația Turciei cu NATO și apropierea sa de Rusia. „Rusia e oricum interesată de existența unor conflicte înghețate. Moscova le inventează, apoi le detensionează pentru o vreme, pentru a se folosi de ele ori de câte ori are nevoie”.
Transnistria și conflictele înghețate
Se poate anticipa o escaladare a situației din regiunea separatistă Transnistria?
Tanc sovietic din regiunea separatistă transnistreană
„Cred că pe moment Rusia controlează situația de acolo”, crede Christopher Coker, „dar conflictul poate fi oricînd escaladat dacă e în interesul Moscovei. Cam așa stau lucrurile”. Totodată, prof. Coker consideră că Moldova nu ar avea nicio șansă, din punct de vedere militar, să facă față potențialelor pericole ce ar veni din Transnistria.
Poate fi folosită Transnistria ca un model a unui conflict înghețat și în estul Ucrainei?
„Problema acolo este dată de faptul că situația de conflict se poate extinde, inclusiv în zona de coastă a Odessei. De aceea, Rusia susține regimurile cleptocratice locale. E drept că ocazional mai înlătură pe unii dintre lideri, care sînt în fond gangsteri ce nu pot fi controlați deplin întotdeauna”.
„Și totuși Rusia pare să încerce să ajungă la o soluționare a conflictului cu Ucraina, dar mai ales să primească ”un fel de garanții” că Ucraina și Georgia nu vor fi primite în NATO. De ce? Dacă te uiți la declarațiile recente ale președintelui francez Macron despre Rusia, există percepția că Uniunea Europeană – dacă e să dobândească un rol geopolitic global – trebuia să restaureze relațiile sale cu Rusia. Și dacă UE nu se poate baza pe garanții de securitate din partea Statelor Unite atunci ar trebui o îmbunătățire a relațiilor cu Moscova, altfel situația poate deveni periculoasă.
Neutralitatea, Ucraina și R. Moldova
„Nu cred că Moldova are, în acest moment, prea multe șanse ca să iasă de pe orbita Rusiei, spun asta sincer. Acest lucru nu este negociabil pentru ruși și nu cred că vor ceda. (…) Ceea ce dorește Rusia este un fel de garanție din partea Occidentului că Ucraina și Georgia nu vor adera la NATO, iar în acest context Moldova ar putea fi forțată să își asume o falsă neutralitate militară.
Președintele ucrainean Volodimir Zelensky (S) și omologul său rus Vladimir Putin
Nu sunt prea multe lucrurile pe care Occidentul ar fi dispus să le ofere în schimbul neimplicării Rusiei în zona țărilor din Parteneriatul estic, mai consideră C. Coker.
„America are propriile interese în ce privește Moscova”. Profesorul britanic crede că – pe linia inițiată de Henry Kissinger – temerile Americii sînt legate de o posibilă alianță a Rusiei cu China, iar singura modalitate de a stopa acest lucru este să permiți capitalului occidental să se reîntoarcă în Rusia, să ții funcționale conductele energetice și să ajuți Kremlinul să nu devină un satelit al Beijingului.
„Din punctul de vedere al Americii, care poate fi identic cu cel al lui Donald Trump, Rusia este împinsă înspre orbita Chinei prin atitudinea Occidentului față de ceea ce se întâmplă în Ucraina și Crimea. Situația din Crimeea e cu atât mai delicată cu cât se știe că aceasta nu se mai întoarce la Ucraina. Nu se mai poate acum nici o formă de dublă suveranitate sau de dublă administrare a Crimeii. Ucraina va avea probabil mai multe șanse de reușită la negocieri dacă va avea o formă de neutralitate militară, precum a avut Austria în 1945, spre exemplu. Ca să iau un alt exemplu, un model ar fi ”finlandizarea”, respectiv păstrarea unui statut de neutralitate care să permită păstrarea independenței teritoriale. Numai că se pare că Ucraina nu are o clasă politică capabilă de o astfel de decizie”.
Întrebat dacă consideră că și în cazul Republicii Moldova asumarea unei neutralități militare ar putea facilita o rezolvare a conflictului transnistrean, profesorul C. Coker a spus: „da, cred că este o posibilitate”.
Ce ne facem cu Balcanii?
„Nu văd posibilă o eventuală extindere a NATO în Balcanii de Vest”, mai spune prof. Coker.
„Sincer, cred că e vorba mai curînd de o <<oboseală a extinderii>>. S-a vehiculat recent un sondaj care spunea că 2/3 din cei chestionați (un eșantion de 60 mii de persoane – n.e.) nu ar vrea ca articolul 5 de funcționare a Alianței să fie invocat pentru apărarea Albaniei sau a Muntenegrului. Asta spune că oamenii nu își doresc să fie apărați militar, ci doar că există o saturație în ce privește ideea de extindere în continuare a Alianței Nord-Atlantice”.
„SUA mai susțin extinderea, într-o oarecare măsură, însă europenii dau deja înapoi de ceva vreme. Dacă americanilor nu pare să le pese de consecințele atitudinii lor, europenii se remarcă prin inconsistență. Oricum, problema de fond este dată de faptul că Balcanii de Vest rămîn în continuare o regiune volatilă”.
În acest sens, Christopher Coker a amintit problemele deja știute – diviziunea interetnică și politică din Bosnia, inconsistența Serbiei, care rămîne jumătate pro-Vest, jumătate pro-Rusia, situația delicată din Macedonia sau Kosovo etc – dar a ținut să reliefeze și noul context geo-politic din regiune.
„Acum avem noi jucători în Balcanii de Vest. Dacă, spre exemplu, în timpul războiului din Kosovo existau doar trei jucători – SUA, UE și Rusia, acum numai aici avem nu mai puțin de șapte. Iar unul dintre cei mai importanți dintre aceștia este acum China”. [Când a numărat ”jucătorii” din Balcani, prof. Coker s-a gândit la cei trei tradiționali, la China, după cum a menționat, plus statele balcanice propriu-zice, fiecare cu interese proprii, în primul rînd – n.e.].
„În acest moment, chinezii investesc masiv din punct de vedere economic în Balcani. Să luăm doar exemplul căii ferate ce va lega Atena de Budapesta. Ceea ce încearcă ei să facă este să integreze economiile din Balcani [în sfera de influență a Chinei – n.e.], ceea ce este contrar viziunii UE, care ar vrea să integreze Balcanii într-o Europă mai largă.
Mai nimeni nu face ceva pentru apropierea Balcanilor de restul Europei și de aceea, din această perspectivă, UE simte China ca principalul său rival sistemic în regiune. Nu Rusia este cea mai mare problemă în Balcani, ci China. Tot așa, mai ai inițiativa 17+1 (de cooperare economică între Beijingul și țările din Europa centrală și de est) sau faptul că unele țări, precum Ungaria sau Grecia, au devenit deja foarte apropiate de China. (…) Problema e, așa cum am mai spus, că Balcanii rămân o regiune extrem de divizată și volatilă”.
Christopher Coker este profesor de relații internaționale la London School of Economics (LSE) și director al IDEAS, think tank-ul pentru politica externă al LSE. Este autor al cărților: Rebooting Clausewitz (Hurst, 2015), Men at War: what fiction has to tell us about conflict from the Iliad to Catch 22 (Hurst, 2014); The Improbable War: China, the US and the logic of Great Power War (Hurst, 2015); Future War (Polity, 2016). Cea mai nouă carte publicată a sa este The Rise of the Civilizational State (Polity, 2019) și pregătește pentru 2020 cartea Why War?
Interviul a fost realizat de către jurnalistul Mădălin Necșuțu
de Razvan Iorga | mart. 8, 2018 | Federatia Rusa, Info Militar, Știri, Ucraina, UE, Uncategorized @ro
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său ucrainean, Petro Poroșenko
Tensiunile dintre Rusia și Ucraina se vor amplifica în viitorul apropiat, în special datorită campaniilor electorale pentru alegerile prezidnțiale din cele și perioadelor de dinainte și după aceste scrutine. Dacă în cazul Rusiei vorbim despre alegeri prezidențiale ce urmează să aibă loc pe 18 martie, în Ucraina aceasta ar trebui să se desfășoare la un an distanță în martie 2019.
Așadar între cele două scrutine va exista o perioadă-tampon de un an de zile în care situația poate escalada și se va produce un spirit antagonic de tip răspuns-contrarăspuns în materie de retorică folosită atât de la Kiev, cât și de la Moscova.
Spre finalul anului 2017, Ucraina a primit undă verde din partea Occidentului penru a se dota cu armament modern de tip letal, iar Kievul și-a exprimat dorința de a achiziționa loturi întregi de sistem antitanc performant de tip Javelin ce ar descuraja o invazie terestru cu ajutorul blindatelor din partea Rusiei.
În contrapartidă, pe 1 martie 2018, cu ocazia discursului anual ținut în fața parlamentarilor ruși, liderul de la Kremlin Vladimir Putin a dedicat nu mai puțin de jumătate de oră din discursul său de două ore prezentării evoluțiilor tehnologice ale celor mai noi arme din dotarea armatei ruse.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat cu voce tare că Rusia a dezvoltat și testat cu succes noi tipuri de arme nucleare care nu sunt „o moștenire sovietică”, ci mai degrabă un produs modern al specialiștilor ruși în armament.
Putin a prezentat noul sistem balistic „Sarmat”, rachetele de croazieră și dronele submarine dopate cu instalații energetice nucleare, precum și noile arme hipersonice rusești.
În același ton obsesiv al Moscovei, în care se cere de fiecare dată respect pentru Federația Rusă și în subliminal supunere din partea celorlalți, Putin a precizat că a venit timpul ca Occidentul să „asculte” Rusia.
„Nu am facut niciodată un secret din planurile noastre (…) Este chiar surprinzător că, în ciuda tuturor problemelor noastre, Rusia a rămas prima putere nucleare. Nimeni nu voia sa ne vorbească, nimeni nu ne asculta. Ascultați-ne acum!”, a declarat Putin.
Deși a prezentat o gamă largă de inovații „invincibile” care pot străpunge sau fenta orice sistem anti-rachetă din prezent și din viitor, Putin a declarat că Rusia „nu amenință pe nimeni” și „nu are niciun plan să folosească acest potential de maniera ofensivă”.
Un discurs cu tentă mai multă disuasiv din punct de vedere militar, decât unul pacifist, așa cum a încercat să-l înmoaie spre final.
Mutarea Kievului
Discursul militarist al lui Putin vine la numai circa săptămâni după ce Ucraina a creat cadrul legislativ pentru a folosi pe deplin forța militară în estul țării. Mai concret, Petro Poroșenko a promulgat, pe 20 februarie, așa numita „lege a reintegrării”.
Documentul etichetează ca „teritorii temporare ocupat” toate zonele care nu sunt controlate de la Kiev și îl împuternicește pe președinte să folosească forța armată în interiorul țării. Este oferit astfel un cadrul legal pentru a intra efectiv cu armata în regiunea separatistă de Est, dar și în Ucraina, chiar dacă acesta ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei.
„Această lege consolidează în mod substanțial baza legală pentru folosirea forțelor armate ucrainene și a altor organe de drept pentru apărarea statului nostru, în același timp stabilește reguli pentru protecția drepturilor și libertăților civililor”, a declarat Poroșenko la promulgarea legii.
Numai că această vine și într-o logică de campanie electorală pe care Poroșenko o pregătește încă de pe acum în speranța că va își va revitaliza popularitatea.
Conform unui sondaj prezentat la finalul lunii ianuarie 2018 de către Fundația pentru Inițiative Democratice și Centrul Razumkov, fostul premier Iulia Timoșenko conducea în sondaje cu 12,1%, urmată de Petro Poroșenko cu 10,2% and liderul Poziția Civică Anatoli Grițenko cu 7,8%.
De asemenea, legea prevede înființarea unui centrul de comandă comun al tuturor forțelor armate ucrainene pentru a controla toate unitățile militare și administrația militară-civilă din zona de conflict. În plus, toate referințele la Acordurile de la Minsk au fost eliminate din document.
Textul legii prevede că Rusia este „stat agresor” în cadrul conflictului din estul Ucrainei și că anumite teritorii din regiunea Donbas sunt ocupate ilegal de către trupe regulate și fără însemne ale Rusiei.
Legea numărul 7163 mai spune că Rusia este pe deplin responsabilă pentru asigurarea drepturilor omului în rândul populației civile ocupate și pentru asigurarea unui nivel de trai adecvat pentru cei care locuiesc în teritoriile pe care Kremlinul le ocupă.
Prin această lege se oferă bază legală forțelor armate ucrainene de-a lungul liniei de front cu Donbas fără declararea legii legii marțiale.
Putere mai mare asupra armatei
Cel mai important este faptul că, prin această lege, Poroșenko primește dreptul de a folosi forţele armate fără autorizaţie din partea Parlamentului. De asemenea, în urma legii, statutul ”operaţiunii antiteroriste” din estul Ucrainei va trece din controlul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) în cel al armatei.
Experții își fac griji că, pe fondul campaniei electorale și revitalizare a populariții sale, Poroșenko să încerce acțiuni militare ce ar echiva cu războiul. Mai mult, această confruntare s-ar putea muta din zona internă spre cea externă.
Folosirea forțelor armate va rămâne la latitudinea Ministerului Apărării. Expertul ucrainean Pavel Rudiakov nu exclude ca preşedintele să folosească în scopuri electorale de această lege pentru a obţine al doilea mandat prezidenţial.
Experţii mai atrag atenţia şi asupra faptului că legea nu conţine o formulare clară asupra conflictului din Ucraina: există doar conceptul de respingere, descurajare a agresiunii şi asigurarea securităţii şi apărării naţionale, dar în același timp numește Rusia drept stat agresor.
De asemenea, mai există preocupări și asupra unor posibile abuzuri ale militarilor ucraineni care ar putea comite crime de război și care nu pot fi deși în fața în faţa Curţii Penale de la Haga, conform noii legi.
Revanșa Moscovei
Totuși, este interesant și timing-ul ales pentru alegerile prezidențiale din Rusia. Ziua de 18 martie, reprezintă data anexării peninsulei Crimeea de către Federația Rusă în 2014.
Politicienii de la Moscova sunt întotdeauna împătimiți ai simbolismului, iar Putin are o istorie în a oferi rușilor războaie, atunci când țara se află într-o criză internă, așa cum s-a întamplat în trecut cu intervenții militare din Caucaz în Cecenia și apoi în Georgia.
De altfel, Putin a declarat recent într-un documentar intitular „Ordinea Mondială 2018”, realizat de omul de televiziune Vladimir Soloviov apropiat Kremlinului, că imediat după anexarea Crimeii, Rusia se aștepta la sancțiuni din partea Vestului, dar mai importantă a fost dorința a circa două milioane de oameni din Crimeea de „reveni la Rusia”.
El a catalogat aceste sancțiunile Occidentul care au zdruncinat serios economia rusă și modul de viață al Rusiei ca fiind acțiuni ce denotă mai degrabă „slăciune decât forță”.
Tocmai de aceasta, perioada martie 2018 – martie 2019 va fi una fierbinte a tentațiilor militare și de o parte și de altă, după ce Ucraina a respins în modul cel mai categoric orice participare a Federației Ruse la misiunea pacificatoare a ONU în estul Ucrainei, deoarece pacificatorul și agresorul nu se pot prezenta concomitent în aceeași ipostază, a declarat recent ministrul Apărării al Ucrainei, Stepan Poltorak.
În cazul în care acest lucru ar fi fost acceptat, Ucraina ar fi intrat pe traiectoria unui joc similar cu cel pe care Rusia l-a făcut în Transnistria în 1992.
Atunci, militarii ruși, dar și gherile paramilitare din fostul spațiu sovietic au dus greul luptelor cu militarii moldoveni. Ulterior, Rusia și-a instalat „pacificatorii” pe Nistru și nu au mai plecat nici până în ziua de astăzi.
Ucraina preferă un format internațional, chiar și militari din țări agreate și apropiate Rusiei, dar fără militari ruși sau cei din țări care fac parte din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), bloc militar-politic infiintat și condus de Federația Rusă, cu țări în special din zona asiatică.
Și Putin și-ar putea flexa mușchii
Dar nu numai din partea lui Poroșenko se așteaptă acțiuni menite să îi ridice popularitatea, ci și din partea lui Vladimir Putin.
Analistul ucrainean Mihailo Goncear de la Centrul pentru Studii Globale „Strategia XXI” este de părere că după realegerea lui Putin la Kremlin și după campionatul mondial de fotbal, găzduit de Moscova în 2018, Rusia ar putea provoca incidente armate în Donbas, după care să acuze guvernul de la Kiev de ucidere în masă a civililor.
Astfel, s-ar putea crea scenariul de intervenție pentru „pacificatorii” ruși, a declarat Goncear pentru agenția de presă Ukrinform.
Retragerea Rusiei din cadrul Centrului Comun de Control și Coordonare (JCCC), în opinia sa, demonstrează, de asemenea, că Rusia poate alege acest scenariu de pseudo-pace” în care să spună că, odată cu plecarea lor, lucruri au escaladat în violențe.
Potrivit expertului, avordarea șefului Statului Major General al forțelor armate ruse, Valeri Gerasimov, ar descrie tehnologii ce țin de războiului hibrid.
Goncear a remarcat că agresiunea hibridă a Rusiei în Donbas a fost condusă încă de la început, în conformitate cu scenariul ce indică provocarea unui incident care ar fi folosit apoi ca motiv pentru o invazie „legală” pe scară largă a trupelor rusești pentru a pedepsi „regimul dictatorial de la Kiev”.
El a adăugat, de asemenea, că victoria în războiul hibrid nu înseamnă ocupație și control total asupra teritoriului. „Victoria în războiul hibrid înseamnă crearea unui haos într-un anumit teritoriu, care devine incapabil apoi să implementeze diferite proiecte economice și de securitate care nu răspund intereselor agresorului. În acest caz, este Rusia”, a spus el.
Goncear a mai afirmat că Ucraina trebuie să pună în aplicare un set de măsuri, din cauza faptului că Rusia nu va refuza în continuare să continue agresiunea de tip hibrid. În același timp, în momentul potrivit, după ce a creat un „casus belli” (motiv de război -n.r.) potrivit, Kremlinul va relua agresiunea militară pe scară largă asupra Ucrainei.
Într-o astfel de situație, regiunea estică a Ucrainei va reprezenta de parcursul viitorul an o mare provocare atât pentru Vest, cât și pentru Est, dar mai ales pentru cetățenii ucraineni. Aceștia vor fi țința unui bombardament mediatic despre posibile conflicte în estul țării.
Escaladarea acesta ar putea conduce chiar la un conflict deschis între Ucraina și Rusia. Tocmai din acest punct de vedere al alegerilor prezidențiale din ambele țări, tocmai astfel de extreme nu trebuie excluse din viitorul scenariu regional și din cadrul ecuației mai mari de la nivel mondial. Astfel o nouă specie de discurs politic periculos ar putea lua naștere: cea a „populismului de natură militară”.
Corespondență de la Chișinău pentru Karadeniz Press de Mădălin Necșuțu
de Razvan Iorga | ian. 10, 2018 | R. Moldova, Uncategorized @ro
La aproximativ patru ani de la Euromaidan și apoi de la anexarea Crimeii de către Federația Rusă, Ucraina trece în continuare printr-un proces de schimbare din temelii, menit să mute organizarea și dinamica statului dintr-unul ex-sovietic într-o structură mai apropiată de cele din rândul statelor membre UE. Cu tot sprijinul UE, Kievul are nevoie și de o dorință reală de reformare din interior pentru a depăși astfel de obstacole. Corupția și mentalitatea ierarhică de tip ex-sovietic sunt unele dintre principalele piedici interne în realizarea acestui deziderat.
Totuși, la o astfel de realitate internă se interpune și puternică influență rusească din domenii sensibile precum cele militar, diplomatic, media și economic.
Cu toate acestea, Ucraina se poate mândri cu o serie de realizări de la Euromaidan printre acestea putând fie enumerați pași importanți spre UE, odată cu semnarea Acordului se Asociere și intrarea sa în vigoare la 1 septembrie 2017, fapt ce a deschis ușile economiei spre larga piață europeană. Poate mai important este faptul că Ucraina a arătat că dorește să meargă alături de UE și să se lepede de trecutul dominat de Rusia.
De altfel, Kievul pe parcursul acestor ultimi ani a încercat să curețe economia de influența rusească. Fie că vorbim de zona energetică, cea bancară și până la cea alimentară, Ucraina a marșat pe un proces de împingere în afara țării a companiilor rusești care interferau implicit și cu zona politicului.
Dar Ucraina a făcut și o serie de pași greșiti în raport cu vecinii săi europeni cu care are graniță comună, atunci când imediat după intrarea în vigoare a Acordului de Asociere cu UE, Rada Supremă de la Kiev a adoptat, iar președintele Petro Poroșenko a promulgat o controversată Lege a Educației.
Aceasta a pus în gardă România și Ungaria care au protestat vehment împotriva măsurilor ce ar duce treptat la închiderea școlilor cu predare în limba minorităților, chiar dacă țina principală a fost diminuarea numărului de ore predate în limbă rusă. Faptul că acest lucru afectează toate minoritățile naționale nu are nicio legătură cu valorile europene pe care Kievul s-a angajat să le respecte.
Provocări interne și externe
Un raport recent al Chatam House observă pe interiorul Ucrainei o largă rezistență la reformă, inclusiv în rândul oficialilor de rang înalt, care încă se luptă mai mult sau mai puțin vizibil pentru a împiedica reformarea sistemului de justiție care ar însemna o puternică amenințare pentru activitățile de corupție care încă persistă în Ucraina.
Din punct de vedere securitar, Ucraina se confruntă cu mari provocari în estul țării în regiunile Donețk și Lugansk, aflate sub controlul rebelilor separatiști proruși. Cu toate acestea, Ucraina rezistă războiului purtat prin „proxy” de către Rusia. Dar eforturile Moscovei de subminare a Ucrainei nu se rezumă doar la acțiunile din estul țării, ci și mai influența pe care Rusia o are în scopul său final de „a reseta” efectiv statul ucrainean.
Rusia vede încă Ucraina ca pe un apendice sau poate mai degrabă ca o extindere a teritoriului său înspre miezul Europei și tocmai de aceea nu dorește să slăbească presiunea. Moscova nu se va opri decât dacă o nouă putere favorabilă unei politici de apropiere față de Rusia va prelua frâiele puterii de la Kiev.
Rusia nu va fi stopată în acest deziderat al ei de a stăpâni din nou Ucraina numai prin formule diplomatice. Excluzând din start opțiunea militară, Vestului nu îi rămâne decât cea a izolării Rusiei cu și mai multă vigoare în sfera economică prin măsuri punitive și mai presante.
Prosperitatea economică europeană
Din punct de vedere economic, semnarea Acordului de Asociere cu UE a adus Ucrainei numai beneficii din 2014 și până în prezent. Kievul beneficiază de asistență largă pe toate paliere pentru reformare din partea Grupului de Sprijin al UE pentru Ucraina.
Cu toate acestea, instrumentele folosite de UE pentru reformare nu dau un randament prea bun cât este vorba de astfel de țări în dezvoltare, așa cum sunt cel puțin cele trei care cu adevărat contează din cadrul Parteneriatului Estic – Ucraina, Republica Moldova și Georgia. Avansarea pe calea reformelor se face dificil, iar vina este undeva la mijloc între mijloacele aplicate de UE și rezistența la reformă a factorilor decizionali interni.
De altfel, o asemenea atitudine a stârnit nemulțumiri din partea mai mult cercuri de putere din Vest, care nu văd cu ochi buni strategia unor guvernanți de la Kiev de a nu reforma cu adevărat țara. La fel ca și în R. Moldova, UE închide de multe ori din ochi la aceste realități pentru a merge pe scenariul sigur în care forțe pro-ruse sau populiste vor ajunge la putere la Kiev sau Chișinău.
Această slăbiciune este exploatată punctual de clasa politică din cele două capitale, iar imaginea UE are mereu de suferit în ochii cetățenilor acestor țări. Evident, aici, propaganda rusească acționează din plin, încercând să inducă ideea unei Uniunii slabe, care nici măcar nu poate rezolva probleme cu astfel de lideri corupți, în spațiul ex-sovietic menținându-se iremediabil acel cult al personalității unui lidership puternic și pe alocuri agresiv.
Presiune de jos în sus și reforme administrative
UE încearcă în Ucraina, la fel ca și în Republica Moldova, să construiască o societate civilă puternică capabilă să pună presiune de jos în sus asupra factorilor decizionali. Totuși, acest proces nu poate fi decât complementar unei presiuni politice de la vârf, altfel societatea civilă nu va fi capabilă de una singură să pună suficientă presiune pentru a determina schimbări.
Cu toate acestea, Euromaidanul a schimbat un pic optica în ceea ce privește activismul civic, comparativ cu Revoluția Portocalie din 2014. Aceștia urmăresc mult mai activ procesele politice și intervin vocal de câteori cred că este necesar.
Un exemplu bun în sensul urmăririi gestionării banului public este noul mecanism de licitații publice ProZorro, care este acum mult mai transparent. Totuși, organizațiile din cadrul societății civile se deconectează uneori de la rolul de a fi portavocea cetățenilor, mai ales în mediul local.
Acest fapt duce cumva la o transmitere deficitară a mesajului cetățeanului de rând către autorități. Tocmai aici trebuie găsită o formulă mai bună de comunitare și de definirea a rolului unor astfel de asociații.
În ceea ce privește reformele, multe dintre ele arată bine pe foile prezentate Bruxelles, dar la modul practic se implementează mai puțin. Descentralizarea administrativă și a puterii se face într-un ritm moderat. Grupuri economice racordate încă la putere se agață de privilegii oferite de acest lucru, fapt ce face cu atât mai dificil procesul de reformă.
Totuși, alegerile parlamentare din 2014 au adus și unele îmbunătățiri. Centrele de putere din estul țării de dinainte de Euromaidan nu și-au mai trimis reprezentanții în Legislativ, iar aceștia au fost înlocuiți cu reprezentanți care își doresc mai mult reforma, astfel încât pune presiune puternică pe „vechiul establisment”.
De asemenea, reformele electorale sunt constant amânate. În acest context, Ucraina are de înfruntat o provocare teribilă de schimbare a „gărzii vechi” și reîmprospătarea sa cu politicieni aplecați mai mult spre schimbare.
Reforma economică necesară
Există multe vulnerabilități pentru Ucraina în această zonă a economiei ce trebuie rezolvate. În primul rând ar fi vorba despre eliminarea sistemului clientelar de acces către putere a intereselor oligarhilor care nu au dispărut nicidecum din Ucraina după Euromaidan.
În termeni macroeconomici, Ucraina a început un proces de stabilizare cu reducerea inflației, țăierea costurilor pentru funcționarea administrației, un nou sistem de taxe și impozite etc. Încet, dar sigur, Ucraina a eliminat foarte mult din influența Rusiei în sistemul bancar, alimentar, energetic, dar și cel a construcțiilor.
În sfera energiei, Ucraina are planuri ambițioase în ceea ce privește sursele alternative de energie și racordarea la sistemul european de energiei pentru a scăpa de depedența față de Rusia la acest capitol. Prețurile interne pentru energie au fost majorate pentru a reduce cererea, iar subvențiile pentru combustibili sunt acum mai bine direcționate acum.
Corupție endemică
În materie de corupție, Ucraina mai mare foarte multe provocări în față. Din păcate, la această rezistență contribuție și mentalitatea societății care nu este dispusă să lupte și mai degrabă arată o atitudine resemnată în fața acestui fenomen. De asemenea, există o concentrare de influență și proprietate foarte ridică care se opune instaurării reale a statului de drept.
În ciuda creării unor organisme menite să lupte cu corupția precum Biroul Național Anticorupție al Ucrainei sau Procuratura specializată pentru combaterea corupției, aceste instituții nu au livrat prea multe rezultate, mai ales în rândul oficialilor de rang înalt. Acest lucru arată un sistem judiciar slab ce nu poate lupta egal cu „vechiul establishment”.
Cu toate acestea, anul 2019 rămâne unul foarte important din perspectiva alegerilor prezidențiale și apoi parlamentare care vor urma în Ucraina. Lupta spre opțiunea definitivă proeuropeană încă nu este completă, așa că Ucraina va avea de dat un test important anul viitor în a arăta că vrea să se apropie de UE, dar să și rezolve probleme interne care sunt cu atât mai greu de gestionat cu un conflict pe alocuri deschis în estul țării.
Autor: Mădălin Necșuțu pentru KARADENIZ PRESS
de Razvan Iorga | ian. 5, 2018 | Federatia Rusa, R. Moldova, Știri, UE, Uncategorized @ro
Ambasadorul rus la Chișinău Farit Muhametșin, la sfat cu președinte R. Moldova Igor Dodon
Cea de-a treia suspendare temporară pe care Dodon o primește în mai puțin de trei luni de zile, după deciziile Curții Constituționale, arată încă o dată limitarea prerogativelor președintelui pro-rus al Republicii Moldova și neputința acestuia de a gestiona corect instituțional relația cu Parlamentul și Guvernul R. Moldova. Nici măcar ipostaza de victimă a autocrației PD nu-l mai avantajează pe Dodon, deoarece este identificat mereu ca cel care generează crizele și blocajul instituțional în Republica Moldova. De altfel, Dodon încasează lovitură după lovitură, iar după fiecare bătălie pierdut își șifonează și mai tare imaginea prin amenințări directe la adresa judecătorilor Curții Constituționale.
Neputincios în fața binomului Curtea Constițională – Parlament/Guvern, Dodon încearcă tot felul de trucuri de resuscitare a imaginii sale. Fie prin afișarea tot mai desă și ostentativă a soției sale Galina Dodon, ca vehicul pozitiv de imagine, în special în rândul persoanelor de sex feminim, fie prin chemarea Moscovei în ajutor.
În ambele ipostaze, Dodon arată din ce în ce mai șubred și mai erodat în această luptă politică pe care a încercat să o poarte cu PD-ul mai mult mai nivel imagologic, fără a avea la dispoziție pârghii concret de atac.
Schimbare de optică
Cu siguranță, pendularea din cadrul repoziționării lui Dodon din „frontman” în „protejat”, prin chemarea Moscovei de a arbitra meciul lui Plahotniuc, va avea repercursiuni și mai adânci asupra declinul său anunțat.
Dodon are la dispoziție aproape un an de zile, iar până la alegerile de la finalul lui 2018, se vor împlini aproape doi ani de erodare politică. În toată această perioadă, clivajul societal s-a adâncit și mai tare, iar populația a devenit și mai divizată pe criterii geopolitice întreținute atât de el, cât și de PD.
Cu toate acestea, mașinăria de imagine a lui Dodon nci nu se compară cu cea a PD-ul care îl face încet, dar sigur, să pară un lider ce servește mai degrabă interesele Moscovei, decât a poporului care l-a ales.
Ultima sa mișcare de implicare a Rusiei, după cea de-a treia suspendare temporară, nu face decât să îl înfunde și mai tare pe președinte. Deși vorbește mereu în limbajul sovietic de lemn „privind neamestecul străinilor în treburile interne”, Dodon practic invită Rusia nu numai ca mediator, dar și să preia frâiele bătăliei cu Plahotniuc și PD-ul său.
Joi, Dodon s-a întâlnit cu ambasadorul rus la Chișinău, Farit Muhametșin, cu care a discutat despre „dezvoltarea relațiilor R. Moldova cu Rusia”, în contexul în care la nivel de președinție lucrurile stau bine, dar la nivel parlamentar și guvernamentale acestea stagnează.
Dodon a cerut să vină la Chișinău „reprezentantul conducerii Ministerului de Externe al Federației Ruse va întreprinde o vizită în Republica Moldova în scopul reluării bunelor relații dintre ţările noastre”. Deși nu a făcut public vreun nume, Dodon a sugerat că însuți șeful diplomației ruse Serghei Lavrov să vină la Chișinău pentru a-i da acestuia un impuls de imagine pentru alegători săi, cu precădere cei rusofoni.
Insistențe pe toate planurile
Concomitent cu întâlnirea cu emisarul rus, Dodon l-a chemat pentru un interviu și pe corespondentul agenției TASS la Chișinău, căruia i-a acordat un amplu interviu despre cât de bine ar fi ca relațiile dintre Rusia și Republica Moldova să fie reluate pe fiecare palier instituțional.
El a girat că există această dorință de dialog la nivel parlamentar și guvernamental, deși conducerile celor două instituții s-au declarat în ultima vreme împotriva unor relații apropiate cu Rusia. Ba din contră, recent, R. Moldova și-a retras ambasadorul de la Moscova pe „perioadă nedeterminată” în semn de protest față de „hărțuirea oficialilor moldoveni” de către autoritățile ruse.
Totul a culminat după ce un Tribunal din Moscova a decis dare în urmărire internațională a liderul PD, Vladimir Plahotniuc pentru presupuse asasinate comandate la adresa unor persoane din Rusia.
În astfel de circumstanțe, este foarte dificil de crezut că liderii puterii de la Chișinău vor marșa pe un dialog cu Moscova pus la cale de Igor Dodon. Chiar și așa, Vlad Plahotniuc are suficientă influență în cercurile de putere de la Moscova de a discuta singur astfel de astfel.
Totuși, strategia lui Dodon este de a aduce cu orice preț oficiali ruși la Chișinău în anul electoral 2018. În toamna acestui an, Dodon îl va aduce la Chișinău pe Patriarhul Rusiei Kirill cu ocazia Congresului Mondial al Familiei.
„Pot să confirm că reprezentanți atât ai Parlamentului, cât și ai Guvernului și-au exprimat interesul unei întâlniri cu oficiali ai diplomației ruse. Sper ca, după aceste discuții ce se vor purta până la finele lunii, să intrăm într-o nouă fază a cooperării la nivelul comisiilor interguvernamentale, la șefii de Parlamente și la nivel ministerelor”, a declarat Dodon pentru TASS.
El a mai adăugat că „fără sprijinul Rusiei, Moldova nu va rezista ca stat” și că oamenii i-au dat un mandat un mandat clar de a reînnoda relațiile cu Rusia. Dodon a folosit și o metafora în dialogul cu jurnalistul rus, precizând că „Moldova nu poate zbura cu o singură aripă” și că trebuie să-și desfacă larg aripile „atât spre Est, cât și spre Vest”.
Dodon cere ajutorul Rusiei
Ulterior, în cadrul aceluiași interviu, Dodon și-a reluat retorica anti-guvernamentală și a spus că există două posibilități de a se ieși din criză: fie să scoată oamenii în stradă la proteste masive, fiesă fie „concentrate toate forțele” pe victoria în cadrul alagerilor parlamentare din toamnă.
El a mai adăugat că primul scenariu ar include destabilizarea țării, inclusiv cu agitarea spiritelor la Tiraspol, fapt ce care „anumite cercuri din Vest și le-ar dori”.
El a mai dat vina pe Occident că ar sta în spatele atitudinii anti-Moscova afișată de Guvernul de la Chișinău și că nu va „răspunde la astfel de provocări”.
De asemenea, Dodon a reluat temele retoricii sale obișnuite încercând să pună corupția internă pe seama cursul pro-european al țării în cadrul aceluiași interviu. Acestea au devenit deja un șablon pentru presa de la Moscova care îl citează pe Dodon reventilând aceleași idei din arsenalul discursul său politic.
Cert este că Dodon se află într-o criză de idei în ceea ce privește lupta cu puterea executivă și legislativă de la Chișinău. Tocmai de aceea are nevoie de Rusia pe post de aliat și în același timp de „frate mai mare” cu care să se afișeze imagologic în fața electoratului său. Dodon este conștient că pierde din ce în ce mai mult teren la capitolul imagine, tocmai de aceea insistă pe lângă Moscova să primească sprijin politic sub toate formele.
Preș la Moscova
Nici la Moscova, Dodon mai este văzut ca un proiect politic viabil în totalitate. Fost deputat al Dumei de Stat a Federației Ruse și corespondent NTV la războiul moldo-rus din 1992, Alexandr Nezrov l-a desființat pe Dodon, într-un interviu acordat postului rus de radio „Eho Moskvî”.
„Prostul Dodon, care este președintele Moldovei, s-a jucat prea mult de-a președintele și l-au trimis pe jos la Moscova. Aici, lui i-au promis ajutor în deschiderea unei afaceri, dar în prima perioadă de timp va locui în Mausoleu și-l va spăla pe Lenin”, a declarat acesta.
De altfel, vara trecută, și liderul de la Kremlin Vladimir Putin a glumit pe seama lui Dodon, în ceea ce analiștii politici au comentat ca fiind o paralelă între cneazul Ivan Cel Groaznic și bufonul său, care ar fi trebuit să răspundă la toate întrebările incomode care i se adresau stăpânului său. Cert este că liderii ruși sunt obișnuiți să respecte conducătorii care au curaj și demnitate, chiar și pe cei care le sunt potrivnici, și rareori tratează cu respect liderii obedienți din sfera de influență a Moscovei, iar Igor Dodon nu este nicio excepție de la această regulă.
Autor: Mădălin Necșuțu
de Razvan Iorga | iul. 31, 2017 | Federatia Rusa, Info Militar, Știri, Ucraina
Forțele pentru operațiuni speciale sunt mândria armatei ucrainene, a declarat sâmbătă liderul de la Kiev Petro Poroșenko , cu ocazia Zilei Forțelor pentru operațiuni special ale Ucrainei. „Forțele speciale sunt mândria armatei ucrainene. Felicitările mele pentru comandanți”, a scris Poroșenko pe pagina sa de Facebook. Pe 29 iulie este marcată Ziua Forțelor speciale din Armata Ucrainei. Sărbătoarea a fost înființată cu scopul de promovare a valorilor militare tradiționale, precum și educarea în spirit patriotic a tinerilor în scopul pregătirii acestora pentru apărarea țării, se arată în decretul prezidențial de oficializare a acestei sărbători, document apărut pe 26 iulie 2016.
Forțele speciale sunt o divizie separată a Forțelor Armată ale Ucrainei ce au în componență militari foarte bine antrenați și motivați capabili să execute misiuni subversive în spatele liniilor inamice, organizând lupte de gherilă în teritoriile ocupate, eliberare și luate de ostatici.
