Ucraina, avertizată oficial de către Uniunea Europeană

Ucraina, avertizată oficial de către Uniunea Europeană

Liderul-de-la-Kiev-Petro-Poroșenko-avertizat-oficial-de-Uniunea-Europeană

Liderul de la Kiev,Petro-Poroșenko, avertizat oficial de Uniunea Europeană

Aprobarea noului program de asistenţă macrofinanciară al Uniunii Europene pentru Ucraina depinde de accelerarea reformelor din ţară, a avertizat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, citat de mass-media de la Kiev, preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. „Este important că UE rămâne alături de Ucraina, iar acest sprijin financiar continuă. Bineînţeles, sprijinul este condiţionat şi de agenda de reforme din Ucraina. Ne vom angaja într-un dialog cu Ucraina pentru a facilita aplicarea reformelor”, a declarat Dombrovskis.
Declarațiile vin pe fondul eșecului evident al actualei conduceri de la Kiev de a adopta o legislație capabilă să ofere instrumentele necesare combaterii corupției extinse din fosta republică sovietică.

Miliarde pentru Kiev

În 2015, UE a oferit Ucrainei un pachet de asistenţă macrofinanciară în valoare de 1,8 miliarde de euro. În cadrul acestui program, Ucraina a primit 1,2 miliarde de euro. Alocarea următoarei tranşe de finanţare a fost suspendată până când Rada Supremă (Parlamentul unicameral ucrainean) va adopta proiectele de lege necesare pentru eliminarea unor interdicţii de export.
Potrivit Comisiei Europene, începând din 2014, Ucraina a primit 2,61 miliarde de euro: 1,61 de miliarde în perioada 2014-2015 şi 1,2 miliarde de euro în perioada 2015-2017.

Vise euro-atlantice

La finele anului 2017, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat că va organiza „într-un viitor foarte apropiat” referendumuri pe tema aderării ţării sale la Uniunea Europeană şi la NATO, afirmând că este convins că ucrainenii îşi doresc acest lucru. Kievul şi-a exprimat intenţia de integrare euroatlantică încă din anul 2014, după agresiunea Rusiei din estul Ucrainei şi după ce a fost instalat un guvern pro-occidental.

Protestele-împotriva-corupției-au-devenit-o-obișnuință-în-ultimele-luni-la-Kiev

Protestele-împotriva-corupției-au-devenit-o-obișnuință-în-ultimele-luni-la-Kiev

Armă electorală

Anterior, KARADENIZ PRESS preciza, citând surse oficiale din cadrul Administrației Prezidențiale de la Kiev, că președintele ucrainean Petro Poroșenko dorește ca referendumul pe tema aderării Ucrainei la Uniunea Europeană și la NATO să se desfășoare concomitent cu următoarele alegeri prezidențiale din acest stat, programate pentru prima parte a anului 2019.
Conform surselor citate, președintele Poroșenko insistă asupra organizării concomitente a referendumului și alegerilor prezidențiale pentru a își crește în mod semnificativ șansele la un al doilea mandat. Prin această strategie politică președintele Poroșenko și aliații săi doresc să combată scăderea dramatică în sondaje cu care se confruntă în ultimele luni, pe fondul acțiunilor de protest și a scăderii drastice a nivelului de trai.

FMI salvează anticorupția

În urmă cu câteca luni Parlamentul ucrainean (Rada Supremă) a cedat presiunii FMI și a creditorilor săi occidentali și a amânat votul asupra unei legi care le-ar fi oferit aleșilor posibilitatea de a revoca anchetatori ai Biroului Național Anticorupție (NABU). Partidul președintelui Petro Poroșenko a anunțat atunci într-un comunicat că a amânat examinarea acestui proiect de lege. Unul din autorii textului, deputatul Artur Gherasimov, a explicat că parlamentarii „au nevoie de două săptămâni pentru a pune la punct un proiect alternativ”.
Acest proiect de lege, care ar urma să ofere parlamentului dreptul de a revoca anchetatori ai Biroului Național Anticorupție, a fost foarte criticat de creditorii occidentali ai Kievului, în special FMI și Banca Mondială.
Șefa FMI, Christine Lagarde, s-a declarat „profund îngrijorată de recentele evenimente din Ucraina, care ar putea submina progresele înregistrate în crearea de instituții care să atace corupția”. Ea a adăugat că activitatea NABU și a parchetului specializat în lupta împotriva corupției (SAP) este „crucială pentru a atinge o creștere economică mai puternică și justă”.

Critici pe bandă rulantă

Și Banca Mondială s-a declarat la rândul său „profund îngrijorată de recentele atacuri asupra instituțiilor anticorupție independente din Ucraina, precum NABU și SAP, cărora le este pusă în pericol capacitatea de a combate corupția”.
Create în ultimii ani, NABU și SAP sunt în colimatorul autorităților de la Kiev după lansarea unei serii de anchete împotriva unor înalți oficiali, printre care fiul puternicului ministru de interne Arsen Avakov, responsabili ai Ministerului Apărării și primarul orașului Odesa. Lupta împotriva corupției elitelor a fost una dintre revendicările majore are revoltei pro-europene din Piața Maidan din 2013-2013 și rămâne una dintre cerințele-cheie ale susținătorilor occidentali ai puterii actuale, rezultată în urma acestei mișcări.
Criticii puterii îl acuză în special pe președintele Poroșenko de faptul că ar pune piedici în calea creării unei instanțe anticorupție, un proiect amânat de mai multe ori. Aceste acuzații stau și la baza protestelor de stradă de la Kiev lansate de către unele partide de opoziție. (Mihai Isac/N.G.)

Share our work
Pregătit pentru premier

Pregătit pentru premier

Mikhail Saakasvili vaneaza postul de premier al Ucrainei

Mikhail Saakasvili vaneaza postul de premier al Ucrainei

La sfârşitul anului 2015 câteva evenimente ar putea influenţa în mod considerabil situaţia din Ucraina care rămâne puţin stabilă. Ar trebui să subliniem, în primul rând, cele întâmplate la Kiev în jurul guvernatorului regiunii Odesa şi fostului preşedinte al Georgiei Miheil Saakaşvili.
General cunoscută a devenit bătaia între Saakaşvili şi actualul ministru al internelor din Ucraina, Arsen Avakov (armean după naţionalitate) pe 14 decembrie. După ce cei doi caucazieni au avut o discuţie aprinsă, Avakov a vărsat un pahar cu apă în georgianul însoţit cu o frază în rusă: „Cară-te din ţara mea!” Situaţia a fost comentată pe larg, chiar cu participarea preşedintelui Federaţiei Ruse Vladimir Putin care a comentat că e de râs să vezi cum un armean şi un georgian în limba rusă discută asupra faptului cine este un ucrainean mai mare. „Mă bucură că vorbesc în rusă”, – a rezumat Putin care şi el are o atitudine învechită şi nu tocmai prietenoasă faţă de ex-preşedinte georgian. Ar fi de adăugat că întâmplarea a avut loc la Consiliul naţional pentru reforme condus chiar de preşedinte Petro Poroşenko şi prim-ministru Arseniy Yatseniuk. Amândoi au vorbit şi ei în rusă. Atitudinea politicienilor faţă de limba ucraineană o vom mai discuta, dar nu aici. La încheierea scandalului s-a pronunţat şi premierul, chemându-l pe Saakaşvili să părăsească Ucraina şi numindu-l clown politic.

Saakasvili contra-ataca

Cauza a fost una şi aceeaşi – Saakaşvili i-a învinuit pe majoritatea politicienilor din guvern şi parlament în corupţie de cel mai înalt nivel, şi a propus Parchetului General să verifice probele acesteia demonstrate de el. Ei, reacţia miniştrilor era de aşteptat, nu?
După conflict, pe 23 decembrie, Saakaşvili a organizat la Kiev Forul naţional anti-corupţie. A fost deja forul doi, după Odesa, – dar trebuie să mai intre pe listă cel puţin cinci oraşe mari din ţară. Obiectivul lui a fost „să vorbesc direct cu societate civilă despre lucrurile discutate la Consiliul pentru reforme”… Seamănă a începutul unei campanii politice.
S-au adunat reprezentanţii platformei democratice din Blocul lui Petro Poroşentko, din Samopomich, activişti din societate civilă.
Grupul politicienilor în jurul lui Saakaşvili devine din ce în ce mai clar. În primul rând se numără printre ele „cardinalul cenuşiu”, consilierul georgianului Saşa Borovik, fostul vice-ministru al economiei. Sunt zvonuri şi zvonuri că este legat cu reprezentanţii Statelor Unite, fiind o legătură directă între SUA şi politicienii din Kiev. În afară de el sunt de numit reprezentanţii platformei liberale a fracţiunii Blocului Poroşenko – Serhiy Leshchenko şi Svitlana Zalişciuk, şefii partidelor Alianţa Democrată Vasyl Hatsko şi Forţa Oamenilor Oleksandr Solontai. Astfel, forul a fost organizat de reprezentanţii tinerei generaţii a politicienilor ucraineni. În culoare se vorbea despre crearea unui partid nou, de dreaptă, şi cu finanţare deschisă şi publică. Au participat foarte mulţi politicieni actuali cu imagine de reformatori, din diverse partide şi chiar din trecut, – adică încă din timpurile lui Kucima şi Ianukovici.

Coruptia, boala strategica

„Avem deja aproape o sută de deputaţi care ne susţin în Parlament, care îl susţin pe Saakaşvili”, – a declarat Borovik. Dar a subliniat că toţi dintre ei sunt parea echipei lui Petro Poroşenko. Acesta a salutat şi el participanţii adunării.
Fostul şef al Serviciul Securităţii Valentyn Nalyvaichenko a învinuit în corupţie nu doar guvernul, dar şi înconjurarea preşedintelui. A declarat că aceasta „doar în anul 2015 au furat la stat cincisprezece miliarde de dolari”. În primul rând este vorbă de protege-ul preşedintelui, omul de afaceri Ihor Kononenko.
Cunoscutul ziarist ucrainean pe filiera anti-corupţie Serhiy Leshchenko s-a alăturat şi el mişcării. „Vă invit pentru unire în toate locurile posibile, – Ucraina este pe locul doi în lume în ceea ce priveşte corupţia. Iar obiectivul nostru este să creăm un mediu toxic pentru corupţionari aici”.
Dacă nu au fost de ajuns georgienii, s-au văzut pe for şi reprezentanţii opoziţiei ruseşti. Este o tradiţie proastă în Ucraina, cauzată de complex puternic de inferioritate, – să-i invite oriunde pe ruşi. Reprezentantul a fost businessman-ul Evgeniy Chichvarkin, care a citit scrisoare de salut din partea „barinului”, a liderului opoziţiei Mihail Hodorkovski. Acesta este sigur că Saakaşvili va deveni cu siguranţă premier.

Un nou Maidan?

Saakaşvili a participat la adunare în poziţia liderului clar, care singurul se bate împotriva hidrei corupţiei ucrainene. „Mai mult de 80% de ucraineni, inclusiv şi noi înşine, credem că corupţia este principalul obstacol pe calea binestării ucrainene. Invităm pe toţi conaţionalii noştri să ne unim pentru a lupta împotriva acestui rău”, – a declarat Saakaşvili. „Politicienii au făcut din Ucraina o vacă cu lapte. Cu toate că vaca a murit demult, ei nu se mai pot opri. Guvernul continuă să folosească schemele corupte. N-a fost niciodată aşa de rău, nici cu Kucima, nici cu „portocalii”, nici cu Ianukovici. Niciodată! Un sfert de secol dăinuie această jefuire a Ucrainei de care suntem martori. Acum 24 de ani Ucraina şi Polonia au fost pe acelaşi nivel. Şi unde-i acuma Polonia? Da Ucraina? De ce? Din cauza corupţiei. Activele ţării se tot reduc, dar pasivele cresc. Avem un statistic extrem de trist.”
A şi declarat despre crearea unei „Mişcări pentru curăţare”, subliniind însă că aceasta nu va fi partid politic, ci doar un for non-guvernamental. „Mişcării i se poate alătura oricine vrea”, – spun organizatorii. Iar liderul „MPC” declară în mod direct: „Este începutul unui Maidan. Unui Maidan nou.”

Yatseniuk, adevarata miza

Chiar înaintea evenimentului ziariştii se întrebau dacă preşedintele Poroşenko l-a „binecuvântat” pe Saakaşvili pentru asemenea iniţiativă anti-Yatseniuk. Sau dacă Saakaşvili încearcă să intre în mod absolut independent în politica ucraineană.
Se vede că deocamdată sarcina principală a organizatorilor este de a găsi deputaţi loiali pentru mişcare pentru ca să participe împreună cu ei la alegeri antici dacă acestea vor avea loc. Pentru că nu prea are sens să aduni o mişcare de mii de oameni fără să organizezi activitatea politică. Au declarat şi „saakaşviliştii” că lupta împotriva corupţiei este posibilă doar ca proces politic. Majoritatea politicienilor deocamdată monitorizează mişcarea georgianului, fără să aibă o încredere în aceasta. Pentru că nu sunt siguri că ex-preşedinte va rămâne fidel anti-corupţiei şi nu o va părăsi pentru un loc bun pe lista lui Poroşenko în parlament.
Care este viitorul politic al lui Saakaşvili? Să nu uităm că la sfârşitul lunii decembrie trebuia să aibă loc raportul guvernului în parlamentul ucrainean. Însă, cu toate că majoritatea deputaţilor a fost împotriva premierului Arseniy Yatseniuk, cerându-i demisia, raportul nu a avut loc. După aceea, s-au bătut Saakaşvili şi Avakov, iar primele luni ale anului ar putea aduce surprize şi surprize. Cu siguranţă, Saakaşvili este acum cel mai popular politician din Ucraina, iar Yatseniuk – cel mai puţin popular. Şi nu ar fi deloc rău pentru Poroşenko să facă o mică modificare, chiar şi cu preţul alegerilor anticipate.
Mai este o explicaţie. Saakaşvili nu are voie să participe la alegeri prezidenţiale, pentru că preşedintele ţării trebuie să trăiască aici cel puţin zece ani. Iar pentru a fi deputatul parlamentului, timp de reşedinţă este de 5 ani. Iar Saakaşvili are unul singur. Însă, pentru funcţie de prim-ministru, nu există niciun fel de limitări…

Share our work
Revoluţia legionară din Ucraina

Revoluţia legionară din Ucraina

Sectorul de Dreapta. o amenintare la adresa securitatii Ucrainei?

Sectorul de Dreapta. o amenintare la adresa securitatii Ucrainei?

Acum 2 ani „Sectorul de Dreaptă” a fost doar una dintre organizaţii mici radical-naţionaliste din Ucraina, neînsemnată printre altele. Ca şi în alte ţări, naţionaliştii radicali nu prea sunt mulţi – unii dintre aceştia reprezintă nişte romanici care cred că ar putea schimba politica propriei ţări, să o facă mai corectă şi cu mai multe dreptate naţională şi socială, alţii pur şi simplu vor adrenalina în viaţa lor cotidiană destul de plictisitoare. Mai sunt şi fanii echipelor de fotbal, de dreaptă şi ei, şi foarte tineri, unii susţinători ai luptei marţiale, boxului şi armelor.

Transnistria, Abhazia, Cecenia

Forţele de dreaptă din Ucraina îşi încep activităţile încă de la începutul anilor ’90. Una dintre cele mai cunoscute dintre acestea atunci era Asambleea naţională ucraineană (UNA) cu tot cu aripa ei paramilitară – UNSO (Auto-Apărarea Naţională Ucraineană), fiind un fel de brigăzi de asalt. UNSO participa în anii nouăzeci la mai multe conflicte militare, – în primul rând, în Abhazia şi în Transnistria. Ideologia ultra-naţionalistă a organizaţiei prevedea crearea Ucrainei Mari, aşadar UNSO a luptat în Transnistria cot la cot cu cazacii ruşi şi cu armata rusească, împotriva românilor. Naţionaliştii sperau că autonomia transnistreană va intra drept regiune în corpul Ucrainei. Dar nu s-a întâmplat cum s-a gândit… În schimb, în Georgia, naţionaliştii ucraineni au dus lupta crâncenă deja împotriva ruşilor pentru întărirea statului georgian, pe care o vedeau drept viitorul aliat al Ucrainei. Au participat şi în Cecenia. Sute şi mii de tineri ucraineni au fost ucişi timp de câţiva ani în aceste războaie. Iar în Ucraina însăşi UNA s-a aflat sub înterzicerea statului, mai ales după anul 1996 cu aprobarea noii Constituţii care nu permitea categorii crearea organizaţiilor paramilitare ale partidelor şi ale organizaţiilor civile (nu o permite nici acum, dar cine o mai întreabă?..).

Renastere politica

După interzicerea mişcării UNA, ultra-naţionalişti ucraineni au fost câţiva ani dezorientaţi, după ce au creat la Liov Partidul Social-Naţional cu gruparea de asalt „Patriotul Ucrainei”. Acest partid, după mai multe perturbări istorice a devenit în anii 2000 „Svoboda” cu Oleh Tiahnybok, prefăcându-se într-o mişcare mai moderată, gen Front National în Franţa sau Partidul România Mare. Tinerii ultraşi iarăşi s-au aflat de pe altă parte a procesului politic.

Însă, după venirea la putere în Ucraina a lui Viktor Ianukovici cu partidul lui clar prorus, organizaţii mici ultra-naţionaliste s-au bucurat de înmulţire considerabilă a membrilor. S-a renăscut UNA-UNSO, au devenit mai active organizaţiile paramilitare Tryzub (Tridentul, după stema naţională a Ucrainei) şi „Patriotul Ucrainei”, dar şi organizaţii mai mici şi mai radicale, precum Sicea din Carpaţi, Ciocanul Alb, Comitetul Negru etc. La începutul Euromaidanului (mai exact – pe 28 noiembrie 2013) aceştia s-au unit creând organizaţia civilă para-militară „Sectorul de Dreaptă”.

Eroi ai Revolutiei

Ideologia Dreptei a fost clar ultra-naţionalistă şi militaristă. Cu toate că până acum organizaţii para-militare sunt interzise în ţară, Sectorul de la bun început sublinia în documentele şi declaraţiile proprii că regimul lui Ianukovici şi organele de securitate ale acestuia nu reprezintă pentru ei nicio autoritate, şi ei se simt obligaţi să se lupte împotriva lor utilizând toate mijloacele posibile (inclusiv armele). Adversarii mişcării au fost proclamaţi duşmanii naţiunii ucrainene, iar însuşi Sectorul a făcut mobilizarea membrilor având ca scop răscoală care trebuia să se prefacă într-o revoluţie naţională, împotriva opresiunii străine, a oligarhilor, a liberalismului ş.a.m.d. Nu seamănă oare cu începuturile Mişcării legionare în timpurile lui Carol al II-lea?

Dar nu numai. Tocmai Sectorul de Dreaptă a început război pe străzi împotriva miliţiei, luând în asediu administraţia prezidenţială. Atunci, în decembrie 2013, preşedintele de astăzi, Petro Poroşenko, venea personal la administraţie, ca să prevină asaltul. I-a numit pe cei de la Sector „provocatori care doresc vărsare a sângelui”. Însă, după aceste evenimente, conflictul pe Maidan a intrat într-o fază mai caldă, şi cei de la Sector, fiind gata să se lupte, au fost proclamaţi eroi şi susţinuţi de liderii opoziţiei. Seamănă şi asta cu pactul între legionarii şi Antonescu.

După victoria Euromaidanului, Sectorul este până acum văzut ca o forţă prea naţionalistă, dar nu şi coruptă ca puterea oficială. Unii lideri ai Sectorului au devenit neoficial, şefii peste regiuni întregi, fără să aibă nicio poziţie oficială, creând astfel un fel de administraţii paralele. Un caz foarte vestit a fost cel cu Sashko Bilyi, din Regiunea Rivne, de care se temea toată administraţia de stat, – dar care, până la urmă, a fost ucis de poliţie într-un schimb de focuri.

Dusmanul intern

Reprezentanţii Sectorului au de mai multe ori arme şi nu pot fi controlaţi de poliţie şi cu atât mai puţin de oameni simpli. Mai mult, după începutul războiului din Est, Sectorul de Dreaptă a început propria mobilizare, creând astfel 10 batalioane, dintre care doar 2 se află în zona ATO. Restul se află în interiorul ţării, ca să o apere de duşmanul intern, vorba lui Yarosh. Astfel, companii înarmate ale sectoriştilor se întâlnesc aproape în toate regiunile, provoacă conflicte cu poliţie şi chiar folosind arme în conflicte criminale. Asemenea situaţie dăinuie în Ucraina mai mult de un an.

Ruşii, bineînţeles, au făcut din ei demonii. Însă la ultimele alegeri parlamentare Sectorul a luat doar 1,8% ce reprezintă suportul lui real în Ucraina. Tot aşa şi tema Sectorului în Ucraina a fost destul de puţin populară, fiindcă acesta nu reprezenta forţa politică serioasă, ci o organizaţie militară văzută de mai mulţi ca nişte bande criminale cu care se poate convieţui până când nu te afectează direct.

Conflictul din Muncaci a reînviat subiectul despre Sectorul. Un grup de sectorişti au susţinut o parte într-un conflict legat de contrabandă din Slovacia şi Ungaria. Poziţia oficială a autorităţilor a fost că Sectorul a început să tragă în reprezentanţii puterii pentru că aceştia au vrut să nu le dea voie să se ocupe de contrabandă. Însă, Sectorul declară că tocmai vroia să se opune contrabanzii sub „acoperişul” puterii regionale şi ale forţelor de ordine. Cea mai populară şi cea mai probabilă opinie în Ucraina este că Sectorul pur şi simplu s-a băgat în divizarea pieţei de contrabandă în Transcarpaţia, prefăcându-se din arbitru în infractor. Şi acest lucru s-a terminat cu moartea câtorva persoane şi din partea poliţiei, şi din partea Sectorului.

Armistitiu provizoriu

Liderul organizatiei, Dmytro Yarosh, a declarat că după evenimente din Muncaci începe mobilizarea totală a naţionaliştilor în toată ţară, făcând şi un marş prin centrul Kievului. Preşedintele Poroşenko, însă, a declarat că doar statul are drept exclusiv să folosească armele. Mediile ucrainene au şi început să vorbească de o nouă revoluţie în Ucraina. Însă, foarte repede, conflictul s-a terminat. Nici Sectorul, nici puterea nu fac nicio declaraţie cu privire la situaţie din Muncaci.

Cu toate astea, băinuim că această împăcare nu va dura mult. La un moment dat autorităţile ucrainene vor vrea şi ele să termină o situaţie dubioasă privind oamenii cu arme în mâini care strig de drepturile naţiunii şi de trădarile ucrainenilor din partea Kievului. Şi mai devreme sau mai târziu revoluţia internă, legionară, din Ucraina, probabil se va termina cam tot astfel ca şi în România începutului anilor patruzeci.

Share our work
Ucraina aşteaptă „miracolul georgian”

Ucraina aşteaptă „miracolul georgian”

Miheil Saakasvili, noua imagine a luptei anticoruptie in Ucraina

Miheil Saakasvili, noua imagine a luptei anticoruptie in Ucraina

Fostul preşedinte al Georgiei Miheil Saakaşvili deja de o lună şi jumătate este guvernator al Regiunii Odesa. Este unul dintre puţine cazuri din toată istoria mondială, când un om care de la început fusese preşedinte al unei ţări, de bună voie devine şeful unei regiuni a celeilalteia. Acest lucru chiar merită explicat şi analizat.
Saakaşvili avea totdeauna şi are până acum o faimă extrem de bună în Ucraina. Reprezintă pentru ucraineni un tip de politicieni-reformatori care şi-a schimbat ţara fără dar şi poate, prefăcând-o parcă într-un adevărat rai de pe pământ. În plus, destul de puţini ucraineni au fost vreodată în Georgia ca să judece ei înşişi, dacă aceste reforme au schimbat viaţa georgienilor cu adevărat, sau este doar o publicitate reuşită. Toţi însă au auzit de reforma poliţiei, de exterminarea totală a corupţiei, de lupta crâncenă împotriva criminalităţii, de prilejul de a face afaceri şi de dezvoltarea turismului. Pentru puţinii care s-au dus acolo, simbolul preşedinţiei lui Saakaşvili este oraşul Batumi, cel mai mare şi frumos centru turistic al Georgiei. Bineînţeles, ucrainenilor le-a plăcut enorm.

Exemplu de la Tbilisi

Toatea astea au permis să se vorbească de „miracolul georgian”. În Ucraina au fost editate mai multe cărţi, scrise mai multe articole şi făcute mai multe programe pe chestiunea „De ce Georgia a reuşit?” Cu alte cuvinte, Saakaşvili şi echipa lui au devenit în Ucraina un simbol al schimbărilor adevărate, al unei vieţi cinstite, fără mite şi fără criminal, pe care ucrainenii o visează în suflet, – chiar dacă nu prea sunt pregătite pentru aşa ceva. Şi asta înaintea Euromaidanului, şi chiar înainte lui Ianukovici. Dragostea ucrainenilor faţă de Saakaşvili dăinuie mai mult de zece ani.
Cu toate astea, însă, fostul preşedinte georgian nu a fost chiar primul dintre străinii care au venit în Ucraina să facă reforme. Primii doi au venit în guvern încă de la formarea acestuia. Sunt Ekateruna Zguladze (numită de către ucraineni cu drag – Eka), vice-ministrul internelor, responsabilă pentru reformarea poliţiei, şi Alexander Kvitaşvili, ministrul sănătăţii. Ultimul a fost dat afară din guvern pe 2 iulie, însă această demisie nu este încă semnată de către preşedintele Petro Poroşenko. În schimb, Zguladze a prezentat tot atunci poliţia reformată, însă deocamdată doar în Kiev şi în paralel cu fosta miliţie ucraineană. Este vorbă de faptul că parlamentul a aprobat legea cu privire la noua poliţie, însă preşedintele încă nu a semnat-o. Cu toate astea, poliţiştii în uniforme noi semănând extrem de mult cu aceia din „Police Academy”, au ieşit pe străzile capitalei ucrainene. Şi peste o săptămână au devenit eroi pentru kieveni, obosiţi de miliţia coruptă încă din timpurile sovietice. În alte oraşe poliţia va apărea abia peste jumătate de an sau mai târziu, – este şi asta un know-how ucrainean.

Extaz popular

Venirea lui Saakaşvili, autorul reformelor georgiene, în politica ucraineană, ar trebui să simbolizeze reformarea ţări de după revoluţie. Pentru că ucrainenii nu prea cred că proprii politicieni sunt în stare să înceapă reforme adevărate. Decizia lui Poroşenko să-l nominalizeze pentru şeful Regiunii Odesa a stârnit un extaz în ţară. Şi o ură de două ori mai mare în Rusia, ceea ce se poate explica, – ruşii au urlat că toţi politicienii anti-ruşi şi „nazişti”, şi „marionete americane” ş.a.m.d. au început să se adune în Ucraina. Logicul lui Poroşenko nu este clar până la capăt nici până acum.
În primul rând pentru că ratingul lui Saakaşvili este mai mare decât al lui Poroşenko însuşi. Cred că dacă s-ar fi întâlnit la alegeri prezidenţiale, Poroşenko n-ar fi avut nicio şansă. Însă, până acum Saakaşvili nicidecum nu participa în politica ucraineană şi nu a fost periculos pentru preşedinte. Dimpotriva, tocmai Poroşenko l-a şi adus în politica ucraineană.
Logicul ar fi clar. În primul rând, Saakaşvili a devenit guvernatorul Regiunii Odesa. Al unei regiuni tradiţional proruse, unde niciun politician modern ucrainean n-ar fi avut izbânda. În schimb, Saakaşvili, cu toate că este considerat anti-rus, este iubit ca luptător ferm împotriva corupţiei, a birocraţiei şi a criminalităţii. Şi Poroşenko i-a dat o şansă să reformeze o singură regiune, – care de altfel, seamănă extrem de mult cu Georgia lui Eduard Şevardnadze (care a fost preşedinte înaintea lui Saakaşvili). În 2003 Georgia reprezenta acelaşi lucru, ca şi Regiunea Odesa, fiind una dintre cele mai criminalizate, săraci şi corupte ţări din Europa. Aici se adaugă şi situaţia geografică – Regiunea Odesa are cel mai mare teritoriu pe malul Mării Negre, care ar putea deveni o Mekka pentru ucraineni după pierderea Crimeei. Însă, şi domeniul turistic este corupt (cele mai multe şi cele mai bune plaje pe litoralul regional aparţin oamenilor de afaceri şi sunt separate cu sârma ghimpată de turiştii, iar serviciile costă scump şi sunt de cea mai urâtă calitate).

Amenintari separatiste

În plus, regiunea are frontiera directă cu teritoriul separatist al Transnistriei, semănând astfel Abhazia şi Oseţia. Se pare că Saakaşvili ştie cum să rezolve toate aceste probleme. Totodată, Poroşenko i-a dat oficial un carte-blanche, – înseamnă că fostul preşedinte georgian, numit şi el blând de ucraineni cu numele „Miho”, poate face acolo tot ce vrea, practic aflându-se mai presus de lege. Poroşenko speră că nu va pierde în asemenea situaţie. Dacă Miho va reuşi, preşedintele ucrainean îşi dobândeşte un plus enorm – va arăta Regiunea Odesa drept o regiune exemplară pentru reformarea întregii ţări. Şi îşi va ridica ratingul – doar el însuşi l-a adus pe Saakaşvili acolo. Dacă, însă, ultimul va eşua, şi aici Poroşenko nu pierde cine ştie ce, – poate declara oricând că reformele trebuie făcute de ucraineni care îşi cunosc ţara sau că nu sunt posibile reforme doar într-o regiune dată, ci trebuie făcute peste tot.
Şi aici chiar ar avea dreptate. Pentru că Saakaşvili poate reforma regiunea doar prin încălcarea legii. Sistemul curent din Ucraina nu permite, pur şi simplu, să efectuezi schimbări considerabile dacă nu-l încalci. Pentru reformarea sistemului trebuie o nouă legislaţie în toate domeniile. Or, parlamentul nu vrea să voteze reformarea acestuia din două motive – pentru că mulţi din deputaţi sunt controlaţi de oligarhi şi oameni de afaceri care nu vor să-şi piardă beneficiile, şi lobby-ul acesta este extrem de puternic, şi pentru că reformarea totdeauna înseamnă, mai mult sau mai puţin, pierderi pentru populaţie, tăierea prestaţiilor, a alocaţiilor, dar şi creşterea preţurilor. Iar deputaţii vor să fie votaţi şi în viitor, şi nu sunt gata să piardă susţinerea populaţiei.

Razboinicul Miho

Or Saakaşvili este liber de toate prostiile astea. Nu face (cel puţin deocamdată) politica pe nivel naţional şi nu depinde de banii oligarhilor. Prima lui acţiune după venire la Odesa – a respins să se întâlnească cu „oameni serioşi” din regiune şi i-a dat afară pe toţi colaboratorii din administraţia sa, pentru care asemenea oameni l-au rugat. Mai mult, a dat afară un departament întreg de luptă împotriva corupţiei din administraţia regională, pe motivul că „nu făceau nimic”. Acum a promis să întoarcă litoralul populaţiei şi să se lupte împotriva oamenilor de afaceri din zonă. De altfel, a promis şi oprirea contrabandelor din portul Odesei, din cauza căreia bugetul pierde anual 2 miliarde de dolari. Şi ratingul lui a crescut enorm. Chiar şi în Rusia, este pe locul doi după Putin. 80% din ruşi ar vrea să vadă Saakaşvili drept şeful propriei lor regiuni, cu toate că îl urăsc ca politician. În plus, Miho a început să închidă real graniţa cu Transnistria. A declarat că „din acest teritoriu ne vin contrabande, droguri şi arme. Deci, e pur şi simplu chestiunea politicii interne şi a intereselor noastre economice”. Or, închiderea graniţei cu tot cu lipsa de permis din partea Ucrainei a trecerii armatei ruseşti în regiune prin propriul ei teritoriu ar putea provoca criza enormă la Tiraspol. Acum ultimul chiar declară că se va lupta împotriva „blocajului”, folosind şi armată. Dar în primul rând, împotriva Republicii Moldova, nu Ucrainei. Şevciuk ştie şi el să-şi caute rivalii demni.
Aşadar, Petro Poroşenko crede că a făcut un pas bun de tot. Însă, cred că nu a luat în seamă ambiţiile proprii ale lui Saakaşvili. În plus, pe parcursul întregii sale cariere politice, georgianul se putea lăuda de o mediatizare extrem de prielnică. Toate mediile ucrainene îi urmăresc fiecare mişcare. Şi dacă reuşeşte, se va preface într-o gafă mare a lui Poroşenko. Pentru că nu el atunci ar putea fi următorul preşedinte al Ucrainei…

Share our work
Experți: Kievul va face față sancțiunilor comerciale din Rusia, similar Țărilor Baltice

Experți: Kievul va face față sancțiunilor comerciale din Rusia, similar Țărilor Baltice

Razboiul ruso-european pentru Ucraina se intensifica

Razboiul ruso-european pentru Ucraina se intensifica

Interzicerea comercializării ciocolatei ucrainene pe piața din Federația Rusă nu va obliga Ucraina să renunțe la Uniunea Europeană, consideră experți economici și politici de la Kiev, citati de agentia de presa KARADENIZ PRESS, acestia mai subliniind că amenințările Rusiei au devenit realitate. „Rusia vrea să demonstreze cu exemple concrete care este diferența: ce va obține Ucraina și mediul de afaceri după ce va alege Uniunea Vamală și accesul pe piața rusă, iar pe de altă parte – ce avantaje oferă integrarea în UE și crearea zonei de liber schimb cu UE. Cu cât ne apropiem de summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, cu atât mai mult Rusia va arăta mai des asemenea exemple. Acum toate amenințările vor deveni realitate”, a subliniat politologul Vadim Karasev.
„Cu toate aceste piedici cerd că mediul de afaceri ucrainean nu va ceda și va căuta noi piețe de desfacere. Ucraina a ales deja calea. Calculele oamenilor de afaceri nu vor putea întoarce Ucraina din drum. Rusia în anii 90 a procedat la fel și cu Țările Baltice”, a mai explicat Karasev.

Presiuni politice

Un alt expert din cadrul Centrului de cercetări politice și economice „A. Razumkov” din Kiev, Vasilii Iurcișin, subliniază că Rusia implică politica în relațiile comerciale cu Ucraina. Expertul nu exclude că după interdicția importului de ciocolată ar putea urma alte produse din Ucraina, cum ar fi carnea și produsele lactate, calitatea cărora a fost pusă anterior sub semnul întrebării de partea rusă.
Potrivit datelor statistice, cota bomboanelor „Roshen” este de 3,2% din piața rusească a dulciurilor (locul 6 dintre producători). Unii analiști ucraineni, citati de mass-media, admit că interzicerea importului de dulciuri marca „Roshen” pe piața rusă este o presiune politică care ar putea ave o legătură directă cu poziția pro europeană a proprietarului corporației „Roshen”, deputatul Petr Poroșenko. Acesta a deținut mai multe funcții-cheie în guvernele de la Kiev de după anii 90, iar ultima funcție a fost cea de ministru al Economiei în cabinetul de miniștri Azarov-1.

Băncile rusești vs. ciocolatele ucrainene

Presa de la Kiev a scris că o reacție de răspuns a Kievului ar putea fi o lovitură dată băncilor cu capital rusesc din Ucraina. „Ucraina ar putea începe să facă același lucru cu băncile rusești, care activează pe teritoriul său, pentru a scoate capitalul putinist”, a declarat economistul Oleg Soskin, referindu-se la băncile cu capital rusesc VTB, Sberbank, Alfa-Bank.
Soskin presupune că disensiunile ruso-ucrainene din cauza refuzului Kievului de a adera la Uniunea Vamală vor escalada. „După declarațiile lui Onișcenko (principalul medic sanitar din Rusia – n. red.) în mod sigur vor apărea alte. Apoi va urma lovitura asupra industriei auto, iar acest lucru înseamnă că vor avea de suferit oligarhii ucraineni Ahmetov și Pinciuk”, admite expertul. „Presiunile Rusiei asupra oligarhilor noștri, interzicerea producției ucrainene și altele nu îl vor impune pe Ianukovici să renunțe la integrarea europeană”, speră Oleg Soskin.

Share our work