Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Georgiei să consolideze reformele democratice. Este doar ultima dintre o serie de declarații dure ale reprezentanților occidentali la adresa autorităților de la Tbilisi.
Avertisment dur
„NATO rămâne alături de voi în timp ce vă continuaţi drumul către o democraţiei mai puternică şi o integrare euro-atlantică completă”, le-a transmis el georgienilor la Tbilisi, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Irakli Kobahidze. „Este important ca Georgia să continuă să-i întărească reformele interne, valorile democratice şi statul de drept, inclusiv prin organizarea de alegeri parlamentare libere şi corecte în octombrie acest an”, a subliniat Stoltenberg. Liderii statelor membre ale NATO au decis, la summitul din 2008 de la Bucureşti, că Georgia poate deveni membră a alianţei. Fosta republică sovietică nu a obţinut însă deocamdată statutul oficial de candidată. Guvernul condus de Kobahidze a fost criticat tot mai vehement pe plan internaţional pentru degradarea situaţiei din Georgia în privinţa respectului pentru democraţie. Opoziţia acuză partidul de guvernământ că încurajează alunecarea spre un regim autoritar şi că face jocul Rusiei. Secretarul general al NATO a apreciat că ţara se confruntă cu probleme „foarte complicate” în domeniul securităţii, având în vedere „ambiţiile imperiale” ale Moscovei. Georgia şi Rusia s-au confruntat în 2008 într-un război de scurtă durată. Obiectivul aderării la NATO este înscris în Constituţia georgiană şi susţinut, potrivit sondajelor de opinie, de circa 80% din cetăţeni.
Pericol separatist
Oficiali din Osetia de Sud, regiune separatistă a Georgiei, au fost la Moscova pentru a propune un plan de anexare a regiunii la Federația Rusă, relatează mass-media regională. Delegația a fost condusă de preşedintele parlamentului Osetiei de Sud, Alan Alborov, un cunoscut susținător al procesului de integrarea a Oseției de Sud în Federația Rusă.
Osetia de Sud este o regiune separatistă situată în sudul Caucazului, la granița dintre Georgia și Rusia. Este recunoscută de majoritatea țărilor ca parte a Georgiei, dar a declarat independența în 1991, după prăbușirea Uniunii Sovietice. De atunci, regiunea a fost scena unor conflicte militare și tensiuni politice, cel mai semnificativ fiind războiul din 2008 între Rusia și Georgia.
Osetia de Sud are o suprafață de aproximativ 3.900 de kilometri pătrați și o populație estimată la aproximativ 50.000 de locuitori. Capitala sa este orașul Tskhinvali. Majoritatea populației este formată din osetini, un grup etnic iranian, dar există și comunități semnificative de georgieni și ruși.
Regiunea menţine legături strânse cu republica Osetia de Nord din cadrul Federației Ruse. Populația este diferită din punct de vedere etnic de georgieni şi vorbește propria limbă, înrudită cu farsi.
Aproape toată populaţia Oseției de Sud dispune de paşapoarte ruseşti. Rubla Federației Ruse este folosită de populație, iar economia este dependentă în totalitate de Rusia.
Reduta rusească
Osetia de Sud dispune de forțe armate proprii, cunoscute sub numele de Armata de Apărare a Osetiei de Sud. Aceste forțe sunt relativ mici, de aproximativ 1500 de militare, și sunt echipate în principal cu armament și echipament militar moștenit din perioada sovietică sau furnizat de Rusia.
Forțele armate ale Osetiei de Sud colaborează strâns cu armata rusă, care are o prezență semnificativă în regiune, inclusiv baze militare, având în vedere interesul strategic al Rusiei în regiune.
După războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia, în care Osetia de Sud a jucat un rol central, Rusia a consolidat sprijinul militar pentru Osetia de Sud, inclusiv prin furnizarea de echipamente militare moderne și antrenament pentru trupele osetine. Aceasta a contribuit la creșterea capacităților militare ale Osetiei de Sud.
Venezuela, Nicaragua, Nauru şi Siria sunt singurele state care au recunoscut „independenţa” celor două regiuni separatiste georgiene. Însă Occidentul a acuzat Rusia că a anexat practic Abhazia şi Osetia de Sud, care reprezintă o cincime din teritoriul Georgiei, iar Tbilisi vrea înapoi cele două regiuni.
Anterior, președintele parlamentului separatist sud-osețin, Alan Alborov, declara că aderarea regiunii la Federația Rusă este un obiectiv strategic al autorităților regionale.
„Toate aceste aspecte [legate de aderarea republicii – n.r.] sunt analizate de noi în strânsă coordonare cu Federația Rusă, ținând cont de relațiile și acordurile noastre bilaterale”, a precizat Alborov pentru RIA Novosti. El a subliniat, totodată, că cele două părți promovează o politică externă comună. De îndată ce Osetia de Sud se va decide definitiv în legătură cu opțiunea sa privind aderarea, republica va fi inclusă în Federația Rusă, a subliniat Alborov.
În 2023, șeful Osetiei de Sud, Alan Gagloev, a vorbit despre potențiala aderare la Rusia. În același an, președintele rus Vladimir Putin a promis că va oferi tot sprijinul posibil regiunii.
Bază militară
În timpul războiului ruso-georgian din 2008, Rusia a dislocat aproximativ 20.000 de soldați în Osetia de Sud și tot atâția în Abhazia, o altă regiune separatistă georgiană
Baza Militară a 4-a Gardă este o bază militară rusă importantă situată pe teritoriul disputat al Osetiei de Sud. A fost formată oficial pe 1 februarie 2009, fiind subordonată Armatei 58 în cadrul Districtului Militar Sudic al Forțelor Armate Ruse și este considerată de importanță strategică în de către cele două părți.
Istoria bazei este strâns legată de conflictele din regiune. După Războiul din Osetia de Sud din 1991-1992, a fost creată o Comisie de Control Mixtă, iar din 1993 până în 2008, o Forță Mixtă de Menținere a Păcii a fost desfășurată în Osetia de Sud. În urma Războiului Ruso-Georgian din 2008 și recunoașterea Republicii Osetia de Sud de către Rusia, în regiune au fost menținuti mii de militari ruși.
Baza include fostele facilități de menținere a păcii din Tskhinvali, un poligon de antrenament în Dzartsem și o tabără militară la nord de Tskhinvali. Trupele Aeropurtate Ruse au stabilit de asemenea o bază în afara orașului Java. Perioada de funcționare a bazei este de 49 de ani, cu posibilitatea de reînnoire automată pentru perioade ulterioare de 15 ani.
Din 2022, unitățile Bazei Militare a 4-a Gardă, inclusiv soldați din regiun, care servesc pe bază de contract în armata rusă, participă la invazia rusă împotriva Ucrainei. Acestea au fost organizate în trei grupuri tactice de batalion, cu un număr total de 1.200 de soldați, pentru desfășurarea în Ucraina. Liderul Osetiei de Sud, Anatoli Bibilov, a confirmat desfășurarea locuitorilor regiunii ca parte a trupelor ruse în Ucraina.
Compoziția bazei include diverse unități, cum ar fi batalioane de pușcași motorizați, un batalion de forțe speciale, un batalion de tancuri, divizii de artilerie, o divizie de rachete antiaeriene și artilerie, un batalion de recunoaștere și unități de suport.
Sprijin pentru separatiști
În 2024, relațiile dintre Rusia, Abhazia și Osetia de Sud au continuat să fie strâns legate prin acorduri militare și discuții despre o posibilă anexare. Rusia a semnat acorduri cu Osetia de Sud și Abhazia pentru menținerea unor importante baze militare ruse în aceste teritorii timp de 49 de ani, subliniind astfel prezența militară și influența sa continuă în regiune.Rusia a utilizat, în ultimii ani, tactici hibride pentru a-și afirma influența în Georgia, încercând să discrediteze Vestul în opinia publică georgiană, să slăbească intern Georgia prin grupuri radicale și să conteste ambițiile europene și euro-atlantice ale Georgiei.Strategia Kremlinului include anexarea treptată a teritoriilor georgiene, militarizarea regiunilor ocupate și folosirea acestor acțiuni împotriva autorităților de la Tbilisi.Discuțiile despre o posibilă anexare a Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia au fost alimentate de declarații ale fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care, în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a menționat că ideea de a se alătura Rusiei este populară în ambele regiuni separatiste. Medvedev a sugerat că anexarea ar putea fi pusă în aplicare dacă există motive întemeiate pentru aceasta, marcând cea de-a 15-a aniversare a recunoașterii independenței Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia, după conflictul cu Georgia din 2008.Aceste dezvoltări subliniază tensiunile continue în regiune și impactul lor asupra relațiilor internaționale, în special în contextul aspirațiilor Georgiei de a se alătura NATO și preocupările legate de integritatea teritorială și securitatea regională. Aceste evoluții reflectă, de asemenea, utilizarea de către Rusia a relațiilor sale cu Osetia de Sud ca instrumente de influență geopolitică și strategică în Caucazul de Sud și în bazinul pontic.Rusia a facilitat acordarea cetățeniei sale locuitorilor din regiunile Osetia de Sud. Această politică a fost interpretată ca o măsură de consolidare a influenței ruse în aceste teritorii. O mare parte dintre aceștia s-au stabilit în diferite regiuni ale Federației Ruse.Politica de „pașaportizare” a Moscovei permitea cetățenie duală numai cu Federația Rusă pentru locuitorii acestor regiuni, situație contestată de către comunitatea internațională și de autoritățile de la Tbilisi.
Test pentru UE
Uniunea Europeană trebuie să-şi reformeze instituţiile – Comisia Europeană, Consiliul şi Parlamentul European – pentru a se asigura că va rămâne capabilă să funcţioneze în eventualitatea extinderii până la 35 de membri, a conchis un raport publicat recent de Institutul de cercetare economică (IW) din Köln, citat de mass-media regională. În lipsa acestor reforme, UE nu va fi în măsură să se extindă, atenţionează autorii raportului pus în avans la dispoziţia agenţiei de presă germane. Potrivit acestora, una dintre probleme o reprezintă principiul unanimităţii în luarea deciziilor: în acest moment, statele membre ale Uniunii trebuie să voteze în mod unanim în chestiuni de politică externă, de securitate şi fiscală. Odată cu extinderea UE, cresc şi şansele ca unul dintre statele membre să se opună prin veto deciziilor în aceste trei domenii. De aceea, IW propune introducerea unui principiu al majorităţii în loc de unanimitate.
Extinderea Uniunii a revenit în discuţie după decizia din decembrie anul trecut de a începe negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, pe fondul invaziei ruse din Ucraina din 2022. Au loc deja negocieri oficiale cu Albania, Macedonia de Nord, Serbia şi Muntenegru, iar Bosnia-Herţegovina, Georgia şi Turcia sunt şi ele candidate oficiale la aderarea la UE. Negocierile de aderare cu Turcia au început în 2005, dar au stagnat din cauza preocupărilor privind tendinţele de autoritarism sub regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Şi Kosovo, care nu este recunoscut de toate statele membre ale UE, se află pe lista „potenţialilor candidaţi” a Comisiei Europene. Extinderea ar creşte şi dimensiunile Comisiei Europene, având în vedere corespondenţa dintre numărul membrilor comisiei şi cel al statelor membre. Cu până la 35 de membri, acest for va trebui să fie structurat mai robust şi sarcinile mai bine distribuite, notează IW. Autorii documentului sunt totodată în favoarea menţinerii Parlamentului European la numărul actual de 751 de fotolii, chiar şi după extindere. Aceasta înseamnă că statele membre vechi vor trebui să cedeze o parte din locurile lor noilor state membre.
Comisia Europeană a propus recentca ţările candidate la aderarea la UE, precum Ucraina, Republica Moldova şi cele din Balcanii Occidentali, să fie integrate blocului comunitar în mod „gradual” şi printr-un proces cu măsuri „reversibile”, iar în paralel să fie reformat mecanismul decizional european în sensul de a diminua aplicarea regulii unanimităţii, astfel încât state individuale sau grupuri mici de state să nu mai poată bloca decizii ce impun în prezent aplicarea acestei reguli, precum cele referitoare la fiscalitate sau politica externă. Ideea este de a „avansa anumite beneficii şi obligaţii ale apartenenţei la UE” înainta ca ţara respectivă să devină membră cu drepturi depline. O asemenea „integrare graduală” trebuie să fie „reversibilă”, obiectivul fiind de a asigura că atât UE cât şi viitoarele state membre sunt bine pregătite pentru extindere, se arată într-un raport al Comisiei Europene publicat miercuri.
Val de extindere
Valurile de extindere care au avut loc începând din 2004 au inclus perioade de tranziţie care le-au permis statelor deja membre să limiteze pentru o perioadă de până la opt ani accesul pe piaţa lor a forţei de muncă în cazul cetăţenilor din noile state membre. Aceste perioade de tranziţie nu au fost reversibile, dar conform noii propuneri a Comisiei ele ar putea deveni, deci ar exista posibilitatea scurtării lor. Noua abordare a Comisiei oferă „direcţii sporite pentru integrare graduală a ţărilor candidate la aderare în politici determinate ale UE, deja înainte de aderarea lor”, explică executivul comunitar. Dar, adaugă acesta, accesul deplin pe piaţa UE va necesita „aplicarea completă a unicului set cuprinzător de drepturi şi obligaţii, care nu pot fi ‘a la carte” „. De asemenea, Comisia Europeană aminteşte în documentul său că aderarea la UE este condiţionată de „respectarea incontestabilă şi aplicarea continuă a valorilor de bază ale UE”, o aluzie la disputele Bruxellesului cu Polonia şi Ungaria pe tema statului de drept. Liderilor statelor UE deja membre ar urma să le revină sarcina de a stabili concret măsurile, domeniile, etapele şi obligaţiile corespunzătoare unui asemenea proces de aderare graduală. Însă pentru ca beneficiile aderării să se materializeze, atât UE cât şi statele candidate la aderare „trebuie să fie bine pregătite, iar procesul aderării trebuie să se bazeze pe merit”, se subliniază în raport. În cadrul acestei pregătiri Comisia Europeană include şi dorinţa sa de reformare a mecanismului decizional în UE, în sensul luării mai multor decizii prin majoritate calificată şi aplicării mai puţin a regulii unanimităţii, regulă pe care federaliştii susţinători ai transferului de mai multă putere către Bruxelles în detrimentul statelor naţionale ar dori-o eliminată complet. Susţinând astfel că odată cu creşterea numărului statelor membre în UE aplicarea regulii unanimităţii ar creşte şi riscul unor blocaje decizionale, mai ales asupra politicii externe şi fiscalităţii, Comisia Europeană propune un nou mecanism decizional care să permită apelarea mai mult la adoptarea deciziilor doar prin majoritate calificată, dar cu anumite excepţii care să permită protejarea unor interese naţionale strategice. Majoritatea calificată în prezent înseamnă 15 din cele 27 de state membre şi care să însumeze cel puţin 65% din populaţia UE. Totuşi, Comisia Europeană nu consideră în raportul său că ar fi necesară revizuirea tratatelor UE, întrucât Tratatul de la Lisabona prevede deja aşa-numitele „clauze pasarelă”, prin care decizii care în mod normal ar trebui luate prin unanimitate pot fi luate în Consiliul UE doar cu majoritate calificată. „Extinderea este o investiţie geopolitică ce va spori greutatea politică şi economică a UE pe scena mondială”, a afirmat la prezentarea raportului Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, care a descris acest document drept „primul pas către inevitabilele reforme ale UE care să ne pregătească pentru o Uniune mai mare, cu o serie de schimbări politice în profunzime care vor fi iniţiate la începutul anului 2025”. Actualele state candidate la aderare sunt Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Albania, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Bosnia-Herţegovina. Şi Turcia este oficial candidată, dar procesul de aderare a acesteia este îngheţat.
Opoziție rusă
Kremlinul, comentând o vizită a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, în regiunea Caucazului de Sud, a declarat marţi că este puţin probabil ca eforturile blocului nord-atlantic de a-şi extinde prezenţa în zonă să contribuie la asigurarea stabilităţii. Stoltenberg a încheiat recent o vizită de trei zile în cursul căreia a purtat discuţii cu liderii Azerbaidjanului, Georgiei şi Armeniei, foste republici sovietice, pe care Moscova le consideră şi astăzi ca făcând parte de pe orbita sa. „Este puţin probabil ca încercările NATO de a-şi extinde influenţa şi prezenţa (în Caucazul de Sud) să contribuie la stabilitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă. Kremlinul, a spus Peksov, urmăreşte îndeaproape vizita lui Stoltenberg, dar că „astfel de contacte sunt dreptul suveran al statelor caucaziene”. Deşi Rusia a fost în mod tradiţional puterea dominantă în Caucazul de Sud, acum însă concurează pentru influenţă cu alţi actori, inclusiv Turcia, Iranul şi Occidentul, notează Reuters. Georgia, ale cărei regiuni separatiste Osetia de Sud şi Abhazia au pe teritoriul lor trupe ruseşti, şi-a declarat de mult timp intenţia de a deveni într-un final membră a NATO, în timp ce Azerbaidjanul are legături strânse cu Turcia, stat care face parte din NATO, conform agenţiei de presă citate. Armenia, până de curând cel mai apropiat aliat al Rusiei în Caucazul de Sud, are relaţii tensionate în ultimii ani cu Moscova din cauza a ceea ce Erevanul consideră că Rusia nu a reuşit să o apere de Azerbaidjanul vecin. Deşi Armenia rămâne un aliat Rusiei prin tratat, aceasta a spus în repetate rânduri că nu sprijină războiul Moscovei în Ucraina şi a trimis ajutor umanitar la Kiev, suscitând furia Rusiei, potrivit Reuters. La Erevan, Stoltenberg l-a lăudat pe premierul proccidental al ţării, Nikol Paşinian, pentru „solidaritatea” sa cu Ucraina.
Sprijin pentru Ucraina
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut miercuri Statelor Unite să deblocheze livrările lor de arme către Ucraina, într-un moment în care Europa depune eforturi pentru a consolida capacităţile militare ucrainene. Autorităţile ucrainene insistă că au nevoie disperată de ajutor militar şi financiar suplimentar, în timp ce noul pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari este în continuare blocat de republicani în Congresul Statelor Unite. Vorbind presei la Tbilisi, Salome Zurabişvili a spus că, „politic, Rusia este învinsă, dar militar, vedem problema livrărilor de arme (către Ucraina)”. „Există o mare voinţă în Europa de a depăşi această problemă”, a continuat ea, adăugând că UE îşi consolidează capacităţile industriilor sale de apărare în domeniul muniţiilor. „Sper ca Statele Unite să-şi revină în fire şi să deblocheze acest program de ajutor blocat la Washington”, a adăugat ea. „Dar pierdem timp”, a avertizat şefa statului georgian. Rusia a invadat Georgia în 2008 şi, ulterior, a înfiinţat baze militare permanente în cele două regiuni ale sale separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud, pe care le-a recunoscut drept state independente. „Europa s-a trezit, a realizat că Rusia este o ameninţare pentru securitatea sa, nu doar pentru cea a vecinilor săi”, a adăugat preşedintele Georgiei. Invazia Ucrainei „este un conflict global, nu regional”, a insistat Salome Zurabişvili.
Zăngănit de arme
Armenia s-ar putea confrunta cu un război cu Azerbaidjanul, dacă nu face un compromis cu Baku şi nu returnează patru sate azere pe care le deţine de la începutul anilor ’90, a declarat premierul Nikol Paşinian într-o înregistrare video publicată recent.
Paşinian a făcut aceste declaraţii în timpul unei întâlniri pe care a avut-o luni cu locuitorii din zonele de frontieră din regiunea Tavuş din nordul Armeniei, în apropiere de un şir de sate azere părăsite pe care Erevanul le controlează de la începutul anilor 1990.
Cele patru sate, care sunt nelocuite de mai bine de 30 de ani, au o valoare strategică pentru Armenia, deoarece se află de-a lungul drumului principal dintre Erevan şi graniţa cu Georgia.
Azerbaidjanul a declarat că returnarea teritoriilor sale, care includ şi câteva enclave minuscule înconjurate în întregime de teritoriul armean, este o condiţie prealabilă necesară pentru un acord de pace care să pună capăt celor trei decenii de conflict legat de regiunea Nagorno-Karabah, pe care forţele de la Baku au recucerit-o în septembrie anul trecut.
Agenţia rusă de ştiri de stat TASS l-a citat pe Paşinian spunându-le rezidenţilor în clipul video care a fost distribuit de guvernul său că eşecul de a ajunge la un compromis cu privire la satele disputate ar putea duce la un război cu Azerbaidjanul „până la sfârşitul săptămânii”. „Ştiu cum s-ar termina un astfel de război”, a adăugat el.
Erevanul a suferit o înfrângere majoră în septembrie anul trecut, când forţele azere au recucerit Nagorno-Karabah într-o ofensivă fulgerătoare, ceea ce i-a determinat pe aproape toţi cei aproximativ 100.000 de etnici armeni din această regiune să fugă în Armenia.
Deşi Karabahul este recunoscut la nivel internaţional ca teritoriu azer, etnicii armeni din regiune s-au bucurat de o independenţă de facto faţă de Baku de la războiul de la începutul anilor 1990.
Baku şi Erevan au declarat că acum doresc să semneze un tratat de pace oficial, dar discuţiile s-au împotmolit în probleme precum demarcarea graniţei comune de 1.000 km, care rămâne închisă şi puternic militarizată.
Paşinian a semnalat în ultimele săptămâni că este dispus să returneze Azerbaidjanului teritorii controlate de Armenia şi a sugerat redirecţionarea reţelei rutiere a Armeniei pentru a evita teritoriul azer.
De asemenea, Azerbaidjanul, majoritar musulman, continuă să controleze zone recunoscute la nivel internaţional ca făcând parte din Armenia creştină.
Preşedintele azer Ilham Aliev a declarat că ţara sa este „mai aproape ca niciodată” de o pace cu Armenia, în declaraţii făcute după ce a discutat cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Baku.
Stoltenberg a discutat cu Paşinian în Armenia, care este tradiţional o aliată a Rusiei, deşi relaţiile sale cu Moscova s-au deteriorat în ultimele luni, Erevanul reproşând Rusiei că nu a reuşit să o protejeze de Azerbaidjan. Ca urmare, Armenia şi-a orientat politica externă spre Occident, spre nemulţumirea Moscovei, iar oficiali de rang înalt au sugerat că Armenia ar putea într-o zi să solicite aderarea la Uniunea Europeană.
Într-o declaraţie postată pe aplicaţia de mesagerie Telegram, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a sugerat că aprofundarea legăturilor Erevanului cu Occidentul a fost motivul pentru care Armenia trebuie să facă concesii Azerbaidjanului.
Interese strategice
Recenta decizie prin care Georgia a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la UE este o recunoaștere a intereselor strategice ale Uniunii Europene în Caucaz.
Preşedinta prooccidentală a Georgiei, Salomé Zourabichvili, a menționat că această recunoaștere „marchează o etapă imensă pentru Georgia şi familia noastră europeană”. „Voinţa de neclintit a poporului georgian a fost exprimată”, a estimat şefa statului din Caucaz.
Amenințarea separatismului pro-rus în Abhazia și Oseția de Sud și vecinătătatea geografică imediată cu Federația Rusă reprezintă provocări imense pentru Tbilisi, pe fondul consolidării armatei ruse și continuarea războiului din Ucraina.
În acest context, fostul premier georgian Bidzina Ivanişvili, un miliardar care a făcut avere în Rusia şi este considerat ca având o influenţă politică uriaşă, a anunţat recent că revine în prima linie a politicii de la Tbilisi, după doi ani, înaintea alegerilor parlamentare din octombrie 2024 din această fostă republică sovietică ce încearcă să scape de dominaţia rusă şi să se apropie de UE.
Potrivit unui discurs postat online de partidul de guvernământ, Visul Georgian, Bidzina Ivanişvili, care a fondat acest partid în 2012, a spus că revine în politică din cauza situaţiei geopolitice „complicate” şi a ceea ce spune el că este eşecul opoziţiei de a trage guvernul la răspundere.
Se ştie în general că Ivanişvili este cel care trage sforile în guvern, în ciuda faptului că nu a avut nicio funcţie oficială de când a demisionat din funcţia de prim-ministru în 2013.
El a declarat că se află în contact regulat cu conducerea Georgiei şi a sugerat că va avea un rol activ în campania electorală în calitate de preşedinte de onoare al partidului Visul Georgian pe care l-a fondat.
Partidele de opoziţie îl acuză de mult timp pe Ivanişvili, care a făcut avere în Rusia în anii 1990, de loialitate faţă de Moscova, care încă mai consideră Caucazul de Sud ca fiind în sfera sa de influenţă.
Rusia este totuşi nepopulară în rândul georgienilor obişnuiţi, după ce a sprijinit separatiştii înarmaţi din regiunile separatiste proruse Abhazia şi Osetia de Sud, în anii 1990 şi din nou în 2008.
Atât Visul Georgian, cât şi Ivanişvili neagă orientarea către Rusia și spun că sunt în favoarea aderării la Uniunea Europeană şi la alianţa militară NATO condusă de SUA.
Georgia, guvernată de partidul lui Ivanişvili, dar care are un şef al statului prooccidental, în persoana preşedintei Salome Zurabişvili, şi-a atins luna trecută obiectivul de lungă durată de a obţine statutul de candidat oficial la UE, chiar dacă Bruxelles-ul şi-a reafirmat cererea de „dezoligarhizare” a politicii georgiene, o expresie despre care se crede în general că se referă la Ivanişvili.
În ultimii ani, guvernul a fost, de asemenea, acuzat de tendinţe autoritare. În martie anul trecut, a încercat să adopte un proiect de lege care sancţionează aşa-numiţii „agenţi străini”, despre care criticii au spus că seamănă cu o lege pe care Kremlinul a folosit-o pentru a zdrobi disidenţa în Rusia. Intenţia guvernului de a adopta această lege a declanşat ample proteste la Tbilisi, susţinute de preşedinta Salome Zurabişvili, iar în cele din urmă guvernul a fost nevoit să renunţe la proiect.
Relații tensionate
În 2024, relațiile dintre Georgia și Rusia au rămas tensionate și complexe, reflectând un amestec de cooperare economică și divergențe politice profunde. Pe de o parte, Georgia și-a intensificat legăturile economice cu Rusia, cu un volum de schimburi comerciale care a crescut considerabil în 2022, ajungând la 2,5 miliarde de dolari, cu 52% mai mult decât în 2021. Această creștere substanțială a comerțului bilateral a fost văzută de unii în Georgia ca o oportunitate economică, în ciuda criticilor care subliniază riscurile politice și de securitate asociate unei dependențe economice tot mai mari față de Rusia, în contextul sancțiunilor internaționale impuse Moscovei și războiului continuu din Ucraina.
Rusia, la rândul său, și-a exprimat disponibilitatea de a restabili relațiile diplomatice cu Georgia, condiționat de dorința Tbilisi de a avea relații de bună vecinătate, în afara influenței occidentale. Această declarație vine în contextul în care Kremlinul a anunțat recent disponibilitatea sa pentru a avea relații constructive cu Georgia, o mișcare ce pare să facă parte dintr-o strategie mai largă a Rusiei de a-și consolida influența în regiune.
Cu toate acestea, contextul mai larg al relațiilor ruso-georgiene este marcat de istoria conflictelor și de tensiunile politice. De exemplu, Georgia a fost prima țară din CSI care a experimentat o agresiune directă din partea Rusiei, cu războiul de cinci zile din 2008, care a dus la întreruperea relațiilor diplomatice dintre cele două țări. În anii următori, Tbilisi a încercat să-și echilibreze relațiile economice cu Rusia cu aspirațiile sale europene și euro-atlantice, o sarcină complicată de presiunile politice și economice exercitate de Moscova.
Pe plan internațional, există preocupări că Georgia ar putea fi folosită de Rusia pentru a ocoli sancțiunile impuse de Occident, în special în lumina reluării recente a zborurilor directe între cele două țări. Aceste preocupări sunt amplificate de creșterea dependenței economice a Georgiei față de Rusia, într-un moment în care relațiile dintre Rusia și Occident sunt extrem de tensionate din cauza războiului din Ucraina.
Evoluția relațiilor dintre Georgia și Rusia în 2024 reflectă dinamici complexe, care echilibrează nevoile economice și riscurile politice într-un context regional și internațional volatil.
Oficiali din Osetia de Sud, regiune separatistă a Georgiei, sunt la Moscova pentru a propune un plan de anexare a regiunii la Federația Rusă, relatează mass-media regională. Delegația este condusă de preşedintele parlamentului Osetiei de Sud, Alan Alborov, un cunoscut susținător al procesului de integrarea a Oseției de Sud în Federația Rusă.
Regiune strategică
Osetia de Sud este o regiune separatistă situată în sudul Caucazului, la granița dintre Georgia și Rusia. Este recunoscută de majoritatea țărilor ca parte a Georgiei, dar a declarat independența în 1991, după prăbușirea Uniunii Sovietice. De atunci, regiunea a fost scena unor conflicte militare și tensiuni politice, cel mai semnificativ fiind războiul din 2008 între Rusia și Georgia.
Osetia de Sud are o suprafață de aproximativ 3.900 de kilometri pătrați și o populație estimată la aproximativ 50.000 de locuitori. Capitala sa este orașul Tskhinvali. Majoritatea populației este formată din osetini, un grup etnic iranian, dar există și comunități semnificative de georgieni și ruși.
Regiunea menţine legături strânse cu republica Osetia de Nord din cadrul Federației Ruse. Populația este diferită din punct de vedere etnic de georgieni şi vorbește propria limbă, înrudită cu farsi.
Aproape toată populaţia Oseției de Sud dispune de paşapoarte ruseşti. Rubla Federației Ruse este folosită de populație, iar economia este dependentă în totalitate de Rusia.
Osetia de Sud dispune de forțe armate proprii, cunoscute sub numele de Armata de Apărare a Osetiei de Sud. Aceste forțe sunt relativ mici, de aproximativ 1500 de militare, și sunt echipate în principal cu armament și echipament militar moștenit din perioada sovietică sau furnizat de Rusia.
Forțele armate ale Osetiei de Sud colaborează strâns cu armata rusă, care are o prezență semnificativă în regiune, inclusiv baze militare, având în vedere interesul strategic al Rusiei în regiune.
După războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia, în care Osetia de Sud a jucat un rol central, Rusia a consolidat sprijinul militar pentru Osetia de Sud, inclusiv prin furnizarea de echipamente militare moderne și antrenament pentru trupele osetine. Aceasta a contribuit la creșterea capacităților militare ale Osetiei de Sud.
Recunoaștere internațională
Venezuela, Nicaragua, Nauru şi Siria sunt singurele state care au recunoscut „independenţa” celor două regiuni separatiste georgiene. Însă Occidentul a acuzat Rusia că a anexat practic Abhazia şi Osetia de Sud, care reprezintă o cincime din teritoriul Georgiei, iar Tbilisi vrea înapoi cele două regiuni.
Anterior, președintele parlamentului separatist sud-osețin, Alan Alborov, declara că aderarea regiunii la Federația Rusă este un obiectiv strategic al autorităților regionale.
„Toate aceste aspecte [legate de aderarea republicii – n.r.] sunt analizate de noi în strânsă coordonare cu Federația Rusă, ținând cont de relațiile și acordurile noastre bilaterale”, a precizat Alborov pentru RIA Novosti. El a subliniat, totodată, că cele două părți promovează o politică externă comună. De îndată ce Osetia de Sud se va decide definitiv în legătură cu opțiunea sa privind aderarea, republica va fi inclusă în Federația Rusă, a subliniat Alborov.
În 2023, șeful Osetiei de Sud, Alan Gagloev, a vorbit despre potențiala aderare la Rusia. În același an, președintele rus Vladimir Putin a promis că va oferi tot sprijinul posibil regiunii.
Bază militară rusă
În timpul războiului ruso-georgian din 2008, Rusia a dislocat aproximativ 20.000 de soldați în Osetia de Sud și tot atâția în Abhazia, o altă regiune separatistă georgiană
Baza Militară a 4-a Gardă este o bază militară rusă importantă situată pe teritoriul disputat al Osetiei de Sud. A fost formată oficial pe 1 februarie 2009, fiind subordonată Armatei 58 în cadrul Districtului Militar Sudic al Forțelor Armate Ruse și este considerată de importanță strategică în de către cele două părți.
Istoria bazei este strâns legată de conflictele din regiune. După Războiul din Osetia de Sud din 1991-1992, a fost creată o Comisie de Control Mixtă, iar din 1993 până în 2008, o Forță Mixtă de Menținere a Păcii a fost desfășurată în Osetia de Sud. În urma Războiului Ruso-Georgian din 2008 și recunoașterea Republicii Osetia de Sud de către Rusia, în regiune au fost menținuti mii de militari ruși.
Baza include fostele facilități de menținere a păcii din Tskhinvali, un poligon de antrenament în Dzartsem și o tabără militară la nord de Tskhinvali. Trupele Aeropurtate Ruse au stabilit de asemenea o bază în afara orașului Java. Perioada de funcționare a bazei este de 49 de ani, cu posibilitatea de reînnoire automată pentru perioade ulterioare de 15 ani.
Din 2022, unitățile Bazei Militare a 4-a Gardă, inclusiv soldați din regiun, care servesc pe bază de contract în armata rusă, participă la invazia rusă împotriva Ucrainei. Acestea au fost organizate în trei grupuri tactice de batalion, cu un număr total de 1.200 de soldați, pentru desfășurarea în Ucraina. Liderul Osetiei de Sud, Anatoli Bibilov, a confirmat desfășurarea locuitorilor regiunii ca parte a trupelor ruse în Ucraina.
Compoziția bazei include diverse unități, cum ar fi batalioane de pușcași motorizați, un batalion de forțe speciale, un batalion de tancuri, divizii de artilerie, o divizie de rachete antiaeriene și artilerie, un batalion de recunoaștere și unități de suport.
Sprijin pentru separatiști
În 2024, relațiile dintre Rusia și Osetia de Sud au continuat să fie strâns legate prin acorduri militare și discuții despre o posibilă anexare. Rusia a semnat acorduri cu Osetia de Sud pentru menținerea unor importante baze militare ruse în aceste teritorii timp de 49 de ani, subliniind astfel prezența militară și influența sa continuă în regiune.
Rusia a utilizat, în ultimii ani, tactici hibride pentru a-și afirma influența în Georgia, încercând să discrediteze Vestul în opinia publică georgiană, să slăbească intern Georgia prin grupuri radicale și să conteste ambițiile europene și euro-atlantice ale Georgiei.
Strategia Kremlinului include anexarea treptată a teritoriilor georgiene, militarizarea regiunilor ocupate și folosirea acestor acțiuni împotriva autorităților de la Tbilisi.
Discuțiile despre o posibilă anexare a Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia au fost alimentate de declarații ale fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care, în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a menționat că ideea de a se alătura Rusiei este populară în ambele regiuni separatiste. Medvedev a sugerat că anexarea ar putea fi pusă în aplicare dacă există motive întemeiate pentru aceasta, marcând cea de-a 15-a aniversare a recunoașterii independenței Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia, după conflictul cu Georgia din 2008.
Aceste dezvoltări subliniază tensiunile continue în regiune și impactul lor asupra relațiilor internaționale, în special în contextul aspirațiilor Georgiei de a se alătura NATO și preocupările legate de integritatea teritorială și securitatea regională. Aceste evoluții reflectă, de asemenea, utilizarea de către Rusia a relațiilor sale cu Osetia de Sud ca instrumente de influență geopolitică și strategică în Caucazul de Sud și în bazinul pontic.
Rusia a facilitat acordarea cetățeniei sale locuitorilor din regiunile Osetia de Sud. Această politică a fost interpretată ca o măsură de consolidare a influenței ruse în aceste teritorii. O mare parte dintre aceștia s-au stabilit în diferite regiuni ale Federației Ruse.
Politica de „pașaportizare” a Moscovei permitea cetățenie duală numai cu Federația Rusă pentru locuitorii acestor regiuni, situație contestată de către comunitatea internațională și de autoritățile de la Tbilisi.
Vineri, 12 ianuarie 2024, agenția de știri de stat rusă RIA, citată de Consiliul de securitate al Abhaziei, a relatat că baza navală rusă din Ochamchire, Abhazia, ar putea deveni operațională în 2024, citându-l pe secretarul Consiliului de Securitate al Abhaziei, Serghei Shamba.
Autoritățile ruse și abhaze au convenit în octombrie 2023 că Rusia ar putea deschide o bază navală permanentă în orașul Ochamchire dar proiectul este amânat de aproape 15 ani deoarece baza este încă neconstruită, în ciuda termenului optimist de dare în funcțiune.
Abhazia este un teritoriu recunoscut internațional al Georgiei, dar se află sub controlul forțelor separatiste aliniate Rusiei încă din anii 1990. În 2008, Rusia și Georgia au purtat un scurt război când Tbilisi s-a ciocnit cu o altă regiune separatistă din Osetia de Sud, ceea ce a dus la o intervenție rusă pentru apărarea separatiștilor. Planurile pentru crearea unei baze navale la Ochamchire, un orășel de 5.000 de locuitori, sunt încă din 2009, când Rusia și-a anunțat interesul iar realizarea acesteia devine, în 2024, un punct de foc în rivalitatea Marilor Puteri care luptă pentru influență în Marea Neagră și Caucaz.
Rusia a început lucrări de dragare la Ochamchire acum câțiva ani pentru a putea fi staționate nave mai mici, inclusiv corvete purtătoare de rachete care sunt folosite pentru a lovi ținte în interiorul Ucrainei. Cu toate acestea, portul nu are adâncimea necesară pentru a primi navele mari. Dacă crucișătoarele cu rachete ale marinei ruse ar fi staționate permanent în Ochamchire, importanța tactică a coastei ocupate a Georgiei ar crește considerabil.
Din punct de vedere economic și geopolitic, militarizarea portului Ochamchire ar putea fi fatală mai ales pentru planurile privind construirea portului de adâncime georgian Anaklia care este proiectat și finanțat de UE. Acest port este proiectat să aducă Georgia în centrul competiției globale pentru rute comerciale și infrastructură. Argumentul construirii sale își dovedește importanța geo-economică pe fondul redefinirii rutelor de comerț internațional, ca urmare a sancțiunilor aplicate Rusiei. Anaklia este parte a așa-numitului Coridor de Mijloc, rută ce leagă China și țările din Asia Centrală cu Europa, prin Georgia și Azerbaidjan și are scopul de a livra mărfuri între Asia și Europa. Se estimează că acest traseu că ar putea înjumătăți timpii de călătorie și ar putea tripla volumele comerciale până în 2030.
Coridorul de Mijloc este proiectat de Occident să ocolească teritoriul Rusiei și concurează cu Inițiativa „Belt and Road” (BRI) a Chinei iar acest aspect generează un răspuns din partea Moscovei. Revenind la portul Anaklia, Kremlinul s-a opus de mult timp acestui proiect susținut de o companie americană, ministrul de externe Serghei Lavrov fiind îngrijorat că submarinele marinei americane ar putea andoca acolo. Nu doar riscul unei prezențe americane irită Moscova. Construirea unui port la Marea Neagră sau oricare ar concura cu propriul său port din Novorossiisk, situat câteva sute de kilometri în nord, este un motiv să depună eforturi pentru a-l bloca.
Federația Rusă aduce intenționat în coasta Georgiei un factor de risc prin construirea acestui port de la Ochamchire deoarece avansul UE și NATO în Caucaz este de neacceptat.
Succesul proiectului Anaklia ajută mult Georgia către reorientarea spre Occident, prin integrarea în Uniunea Europeană, deoarece ar deține un port de interes aflat în circuitul fluxurilor comerciale occidentale. Eșecul acestui proiect ajută, însă, mult la rămânerea Tbilisi-ului în legături mai strânse cu Rusia și China, întrucât o lipsește de acest obiectiv economic strategic în planurile euro-americane.
În contextul războiului din Ucraina, dacă infrastructura noului port ar fi folosită pentru a lovi teritoriul ucrainean, riposta Kievului ar face din această bază o țintă legitimă dar, mai grav, ar aduce conflictul pe pe teritoriul georgian. O țară cu risc de a fi implicată în conflicte militare nu este atât de dezirabilă în construcția comunitară și NATO, Ucraina fiind un exemplu clasic.
Până acum, Georgia a făcut față provocărilor de securitate generate de invazia Ucrainei de către Rusia. Cu toate acestea, evoluția imprevizibil a războiului îi expune pe georgieni de a rămâne prinși în schimburile de lovituri deoarece Rusia își folosește din plin capetele de pod ale conflictelor înghețate pe care le-a păstrat pentru vremuri dificile.
Recenta decizie prin care Georgia a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la UE este o recunoaștere a intereselor strategice ale Uniunii Europene în Caucaz.
Preşedinta prooccidentală a Georgiei, Salomé Zourabichvili, a menționat că această recunoaștere „marchează o etapă imensă pentru Georgia şi familia noastră europeană”. „Voinţa de neclintit a poporului georgian a fost exprimată”, a estimat şefa statului din Caucaz.
Amenințarea separatismului pro-rus în Abhazia și Oseția de Sud și vecinătătatea geografică imediată cu Federația Rusă reprezintă provocări imense pentru Tbilisi, pe fondul consolidării armatei ruse și continuarea războiului din Ucraina.
Război geopolitic
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat că UE va acorda statutul de ţară-candidată Georgiei şi va declanşa negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, în prima zi a summitului Celor 27. Aceste ţări au cerut să adere la UE la puţin timp după începerea invaziei ruse în Ucraina, în 2022, văzând în acest demers obţinerea unei protecţii indispensabile faţă de Moscova. O astfel de îngrijorare are şi Georgia, fostă republică sovietică care a fost invadată de trupele ruse în 2008. În iunie 2022, UE a acordat statutul de ţară-candidată numai Ucrainei şi Republicii Moldova şi a cerut Georgiei să efectueze reforme judiciare şi electorale, mai multă libertate pentru presă şi mai puţină putere pentru oligarhi. În luna noiembrie, Comisia Europeană le-a recomandat liderilor UE să acorde Georgiei statutul de candidat oficial, cu condiţia ca guvernul de la Tbilisi să angajeze reforme. Aderarea la Uniunea Europeană este înscrisă în constituţia georgiană şi susţinută, potrivit sondajelor, de circa 80% din populaţia sa.
Georgia trebuie să adere la Uniunea Europeană pentru a exista ca stat independent din cauza ameninţării ruseşti, a declarat pentru AFP fostul său preşedinte încarcerat, Mihail Saakaşvili, care a condus ţara în timpul războiului scurt cu Moscova din 2008. Pentru Tbilisi, aderarea la UE este o „chestiune de supravieţuire”, a declarat Saakaşvili, în vârstă de 55 de ani, într-un răspuns scris trimis AFP de reprezentantul său, cu câteva ore înainte de anunţarea obţinerii acestui statut. Mihail Saakaşvili, preşedintele pro-occidental al acestei ţări din Caucaz din 2004 până în 2013, este închis din 2021 pentru un caz de abuz de putere pe care îl contestă. Deşi aflat în detenţie, el rămâne principala figură a opoziţiei georgiene. „Georgia, ca stat independent, ar putea dispărea dacă rămâne sau este lăsată într-o zonă gri” la uşa UE, a afirmat el, subliniind ameninţarea reprezentată de Rusia vecină, susţinătoarea a două teritorii separatiste, Osetia de Sud şi Abhazia, a căror independenţă a recunoscut-o la sfârşitul războiului din 2008 şi unde are baze militare. Georgia, care a fost anexată de Rusia în secolul al XIX-lea şi din nou în 1921 de bolşevici, a fost invadată ultima dată de trupele ruseşti în august 2008, sub Saakaşvili, într-un război de cinci zile.
Probleme interne
Această ultimă invazie este punctul culminant al tensiunilor cu Moscova, o putere regională deranjată pe apropierea Tbilisiului de Occident. Mulţi georgieni văd aderarea la UE ca fiind protecţia supremă împotriva agresiunii ruseşti.
Potrivit lui Saakaşvili, principalul obstacol în calea europeană a Georgiei este regresul democratic al partidului de guvernământ Visul Georgian, care de ani de zile face echilibristică între Occident şi Rusia. Partidul a fost fondat de oligarhul Bidzina Ivanişvili, care şi-a făcut averea în Rusia şi este suspectat de complicitate cu Kremlinul. „Un oligarh rus a preluat statul”, a spus Saakaşvili, adăugând că „toate instituţiile statului sunt controlate de el şi influenţate de Rusia prin el”. Autorităţile georgiene resping aceste acuzaţii şi reamintesc că obiectivul aderării la Uniunea Europeană şi NATO – susţinut de aproximativ 80% din populaţie, conform sondajelor – a fost înscris în Constituţia ţării sub guvernarea partidului Visul Georgian. Integrarea Georgiei în UE ar fi o „înfrângere pentru (Vladimir) Putin” şi ar însemna că Europa intră în „ceea ce a fost considerat în mod tradiţional curtea din spate a Rusiei”, a spus Saakaşvili. „Dacă vrem ca Europa să aibă un viitor, Putin trebuie să piardă”, a adăugat el. Saakaşvili a fost arestat în 2021, la întoarcerea sa din exilul din Ucraina, unde a urmat o a doua carieră politică şi a fost guvernator al regiunii strategice Odesa şi apoi consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski. În 2018, un tribunal georgian l-a condamnat în absenţă la şase ani de închisoare pentru abuz de putere, acuzaţii despre care ONG-urile pentru drepturile omului spun că sunt motivate politic. El susţine că a fost supus relelor tratamente în închisoare, iar medicii şi-au exprimat îngrijorări serioase cu privire la sănătatea sa de la greva foamei de 50 de zile pe care a urmat-o în 2022.
Umbra rusă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marţi, Rusia pentru arestarea şi detenţia ilegală a doi georgieni în Abhazia, regiune separatistă pro-rusă din Georgia. Această decizie repune pe tapet controlul absolut exercitat de Federația Rusă în aceste regiuni. CEDO a decis în unanimitate că Rusia este vinovată pentru încălcări ale Convenţiei europene privind drepturile omului, printre care dreptul la libertate şi dreptul la un proces echitabil. Cei doi reclamanţi sunt doi georgieni cu vârste de 40 şi 50 de ani. Ei au fost arestaţi în martie 2012 la domiciliul unuia dintre ei, în staul Tagiloni din regiunea Abhazia. În casa respectivă au fost găsite două grenade şi un cuţit de vânătoare. Cei doi au fost condamnaţi pentru spionaj la 11,5 ani de închisoare (pentru cel mai tânăr) şi la 13 ani de închisoare (pentru cel mai în vârstă). Ei afirmă că mărturiile le-au fost luate sub tortură, fiind supuşi bătăilor şi simulării înecului. Unul dintre reclamanţi a fost ameninţat că va fi violat, iar celălalt a fost supus unei simulări de strangulare. Un război scurt, dar sângeros a opus Rusia şi Georgia în 2008, pe fondul tensiunilor legate de dorinţa georgienilor de apropiere de Occident. La finalul acelui conflict, Moscova a recunoscut independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud, două teritorii separatiste din nordul Georgiei. CEDO estimează că Rusia exercita un control efectiv continuu asupra zonei unde s-au petrecut faptele raportate de cei doi reclamanţi, ceea ce relevă jurisdicţia rusă. Instanţa europeană a condamnat Rusia la plata a câte 16.000 de euro despăgubiri morale. CEDO este organism al Consiliului Europei, for ce reuneşte 46 de ţări şi din care Rusia a fost exclusă anul trecut după invadarea Ucrainei. CEDO consideră că deciziile sale continuă să se aplice Rusiei pentru fapte anterioare excluderii sale, chiar dacă ţara nu mai face parte din CEDO, o interpretare respinsă însă de Moscova.
Amenințare cu tâlc
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că Armenia trebuie să înţeleagă că aprofundarea cooperării cu NATO îi afectează suveranitatea, într-un interviu publicat de agenţia oficială rusă TASS. Aceste amenințări au fost bine înțelese la Tbilisi, autoritățile georgiene precizând în mod accentuat că țara nu vrea să adere la NATO.
„Am încredere că la Erevan sunt conştienţi că aprofundarea interacţiunii cu Alianţa (Atlantică) duce la pierderea suveranităţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale”, a avertizat şeful diplomaţiei ruse. El a amintit că în acest an Armenia a participat la zeci de activităţi ale NATO, a continuat să îşi modernizeze forţele armate conform standardelor Alianţei şi armata sa se pregăteşte în mai multe ţări din blocul nord-atlantic. „Acest lucru nu poate să nu ne îngrijoreze. Le-am spus în repetate rânduri colegilor armeni că adevăratul obiectiv al NATO este să-şi consolideze poziţiile în regiune şi să creeze condiţii pentru manipulare conform formulei ‘dezbină şi stăpâneşte'”, a adăugat Lavrov. Ministrul rus a subliniat că Armenia se confruntă în prezent cu o serie întreagă de provocări pe care nu le va putea rezolva cu ajutorul Occidentului. „Spre deosebire de Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană nu caută să aducă pacea în republică (Armenia) sau în Caucazul de Sud în general”, a susţinut el. Potrivit lui Lavrov, obiectivul Occidentului este „de a crea un nou focar de tensiune după cele din Balcani, Orientul Mijlociu şi Ucraina”.
Amenințare militară
Ministrul de externe rus a subliniat că Moscova consideră „dăunătoare” raţionamentele din Armenia cu privire la oportunitatea menţinerii celei de-a 102-a baze militare ruse pe teritoriul republicii. „Acordul privind amplasarea sa acolo a fost semnat la 16 martie 1995 şi a avut la bază în principal interesele naţionale şi obiectivul comun al statelor noastre de a consolida stabilitatea în Caucazul de Sud”, a amintit el. Militarii ruşi – a subliniat Lavrov – „sunt un element cheie pentru garantarea păcii în această regiune”. Lavrov a exprimat convingerea Moscovei că „dificultăţile” din relaţiile ruso-armene sunt „de natură tranzitorie” şi că „vor fi depăşite dacă există voinţă politică”.
Mass-media rusă a reluat o declarație a vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, care a menționat că o jumătate de milion de persoane s-au înrolat pe bază de contract în armata rusă în cursul anului 2023. „Vreau să vă informez că, începând cu 1 ianuarie 2023, jumătate de milion de oameni s-au înrolat în armată ca militari profesionişti”, a scris Medvedev pe Telegram. Portalul RBC, care citează un raport al Forţelor Armate ruse, a menţionat că în prezent armata rusă are în total 640.000 de persoane cu contracte profesionale. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la 14 decembrie că zilnic circa 1.500 de oameni au semnat contracte cu armata. În septembrie 2022, Putin a mobilizat 300.000 de rezervişti pentru a lupta în Ucraina. Această mobilizare parţială a provocat exodul a sute de mii de ruşi de vârstă militară, care au emigrat mai ales în ţările vecine precum Kazahstan sau Georgia. Având în vedere nepopularitatea măsurii, Moscova a decis să mizeze pe oferirea de contracte profesionale atractive ruşilor şi imigranţilor din spaţiul post-sovietic, pe lângă recruţii care efectuează serviciul militar obligatoriu.
Precedentul Adjaria
Adjaria este o regiune autonomă din sud-vestul Georgiei, situată la Marea Neagră.
La începutul anilor 1990, în timpul destrămării Uniunii Sovietice, Georgia a devenit independentă. În această perioadă, Adjaria, sub conducerea lui Aslan Abashidze, a devenit o regiune autonomă cu un grad ridicat de autonomie și cu propriile structuri guvernamentale.
Aslan Abashidze a condus Adjaria cu o mână de fier și a menținut o putere considerabilă în regiune. El a avut tendința de a se distanța de Tbilisi, capitala Georgiei, și de a-și consolida propriile puteri în Adjaria, folosind sprijinul rus.
Relația tensionată dintre Abashidze și guvernul central georgian s-a intensificat odată cu schimbările politice și reformele pro-democratice din Georgia în urma Revoluției Trandafirilor din 2003.
În noiembrie 2003, în Georgia a avut loc Revoluția Trandafirilor, determinând demisia președintelui Eduard Șevardnadze. A fost succedat de liderul opoziției, Mihail Saakașvili, care a promovat reforme democratice și a început să consolideze controlul asupra întregii țări. În urma acestor schimbări politice, relațiile dintre Tbilisi și Adjaria s-au tensionat.
La începutul anului 2004, pe fondul îngrijorărilor cu privire la politica separatistă a lui Abashidze și la nivelul ridicat de autonomie pe care și-l asigurase în Adjaria, tensionările au escaladat. Saakașvili a început să exercite presiuni asupra lui Abashidze pentru a-și aduce regiunea sub controlul guvernului central.
În februarie 2004, Mihail Saakașvili a vizitat Adjaria și a încercat să negocieze cu Abashidze. Cu toate acestea, negocierile au eșuat, iar la 14 martie 2004, trupele georgiene au intrat în Adjaria. Abashidze a fugit în Rusia, iar controlul asupra regiunii a fost restaurat de către guvernul central georgian.
După revenirea sub controlul georgian, Adjaria a fost reintegrată în structurile statale ale Georgiei. Regiunea a beneficiat de investiții și eforturi de dezvoltare pentru a consolida legăturile economice și sociale cu restul țării.
Revenirea Adjariei sub controlul Georgiei a fost un pas semnificativ în procesul de consolidare a integrității teritoriale a Georgiei și în eforturile de a construi o națiune unită.
Baricada abhază
Relația dintre Abhazia și Rusia este una complexă și controversată, caracterizată de interacțiuni diplomatice, sprijin politic și militar din partea Rusiei, precum și de o recunoaștere unilaterală a independenței Abhaziei de către Rusia.
Un moment crucial în relația dintre Abhazia și Rusia a fost Războiul Abhaz din 1992-1993 împotriva Georgiei. Abhazia, o regiune autonomă a Georgiei, a declarat independența, ceea ce a dus la un conflict militar sângeros. Rusia a jucat un rol semnificativ în sprijinul Abhaziei, furnizând asistență militară și logistică.
După războiul din 1992-1993, Rusia a menținut o prezență militară în Abhazia, contribuind la stabilizarea regiunii și oferind sprijin economic. Aceasta a inclus furnizarea de asistență financiară, ajutor umanitar și investiții în infrastructura abhază.
În august 2008, în urma Războiului Ruso-Georgian, Rusia a recunoscut oficial independența Abhaziei, alături de Osetia de Sud, o altă regiune separatistă din Georgia. Această mișcare a fost respinsă de comunitatea internațională și majoritatea țărilor, inclusiv de către Georgia.
După recunoașterea independenței, Rusia și Abhazia au semnat mai multe acorduri bilaterale, inclusiv în domeniul securității, economiei și cooperării culturale. Rusia a furnizat sprijin financiar semnificativ și a investit în proiecte de infrastructură în Abhazia.
Relația dintre Abhazia și Rusia este caracterizată și de o puternică dependență economică și politică a Abhaziei față de Rusia. Această dependență a stârnit critici din partea comunității internaționale, care susține că aceasta subminează integritatea teritorială a Georgiei.
Există dezbateri asupra gradului real de suveranitate pe care Abhazia îl are în cadrul relației cu Rusia. Marea parte a comunității internaționale continuă să considere Abhazia ca parte integrantă a Georgiei, iar sprijinul rus pentru independența acestei regiuni alimentează tensiunile în regiune.
Relația dintre Abhazia și Rusia rămâne un subiect sensibil și complex, cu implicații semnificative pentru stabilitatea în regiunea Mării Negre. Este important de menționat că perspectivele și dinamica relației pot evolua odată cu schimbările geopolitice și evenimentele internaționale.
Oseția de Sud, tot mai aproape de Rusia
Relația dintre Rusia și Osetia de Sud a fost influențată în mod semnificativ de evenimentele din Războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia, care a implicat conflicte în regiunile separatiste Osetia de Sud și Abhazia.
Războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia a avut ca principal teatru de luptă regiunile separatiste Osetia de Sud și Abhazia. Conflictul a izbucnit în contextul tensiunilor dintre Georgia și separatiștii osetini, susținuți de Rusia. În urma luptelor, Rusia a intervenit militar în sprijinul Osetiei de Sud, iar acest lucru a dus la o escaladare a conflictului și la recunoașterea ulterioară a independenței Osetiei de Sud de către Rusia.
La scurt timp după conflict, în august 2008, Rusia a recunoscut oficial independența Osetiei de Sud, ca răspuns la acțiunile Georgiei. Această mișcare a fost criticată pe scară largă de comunitatea internațională, iar majoritatea țărilor nu recunosc Osetia de Sud ca stat independent.
După recunoașterea independenței, Rusia a menținut o prezență militară semnificativă în Osetia de Sud, inclusiv staționarea trupelor și asigurarea securității. Aceasta a consolidat dependența Osetiei de Sud față de Rusia în ceea ce privește securitatea și apărarea.
Rusia și Osetia de Sud au semnat mai multe acorduri bilaterale care acoperă domenii precum securitatea, cooperarea economică și culturală. Aceste acorduri au consolidat legăturile dintre cele două entități și au creat o rețea de interdependență. În acest moment Oseția de Sud dorește să se integreze în Federația Rusă, Kremlinul arătând că este pregătit să facă acest pas pe fondul invaziei ruse împotriva Ucrainei.
Rusia a oferit sprijin economic semnificativ Osetiei de Sud, inclusiv ajutor umanitar și investiții în proiecte de infrastructură. Acest sprijin este o sursă de critici din partea comunității internaționale.
Relația strânsă dintre Rusia și Osetia de Sud a fost supusă criticii internaționale, în special de către țările care susțin integritatea teritorială a Georgiei. Organizațiile internaționale și numeroase țări au reafirmat că consideră Osetia de Sud ca parte a teritoriului georgian.
La aceste exerciţii tactice şi speciale, programate să se încheie în 15 septembrie, participă toate tipurile de forţe militare ale Districtului militar Sud, precum şi Flota rusă din Marea Neagră şi Flotila din Marea Caspică.
Aplicații complexe
Exercițiile se vor desfăşura în 20 de poligoane militare din regiunile Astrahan, Rostov, Stavropol, Adîgheia (Krasnodar), Daghestan, Osetia de Nord, Cecenia, Crimeea, inclusiv la cele din bazele ruseşti din Armenia, Abhazia şi Osetia de Sud, a specificat serviciul de presă rus.
Pe lângă unităţi motorizate, de tancuri şi artilerie, la aceste exerciţii participă de asemenea structuri de protecţie chimică, biologică şi împotriva radiaţiilor, de război electronic, de recunoaştere şi trupe de inginerie şi asistenţă logistică. Aproape 100 de avioane şi elicoptere, inclusiv de atac și transport,susțin eforturile celorlalte categorii de arme.
Aviația rusă susține aplicațiile militare de la Marea Neagră
Manevre navale cu repetiție
În luna iulie, Rusia a efectuat exerciţii militare în Marea Neagră, la care au participat fregatele „Admiral Grigorovici” şi „Admiral Essen” din cadrul Flotei ruse cu baza la Sevastopol (Crimeea), care au simulat atacuri „pentru distrugerea unui detaşament naval al unui inamic imaginar”, relatează publicaţia ucraineană Zerkalo Nedeli, citată de mass-media regională.
Potrivit acesteia, navele Flotei Militare Ruse din Marea Neagră au monitorizat exerciţiile internaţionale Sea Breeze- 2021, desfăşurate în iunie-iulie în Marea Neagră, uneori provocând vasele ţărilor implicate în aceste manevre.
Marea Neagră se transformă într-o zonă de confruntare periculoasă, a declarat într-un interviu acordat la 5 august agenţiei oficiale de presă RIA Novosti directorul Departamentului IV din cadrul Ministerul rus de Externe, Iuri Pilipson, criticând exerciţiile Sea Breeze. (K.P.)
