Dosarul nuclear. Ban Ki-moon merge la Teheran

Dosarul nuclear. Ban Ki-moon merge la Teheran

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, le va cere liderilor iranieni, cu prilejul vizitei sale la Teheran, să obţină „urgent” progrese în dosarul nuclear şi al drepturilor omului, a făcut cunoscut marţi un purtător de cuvânt al ONU.
Ban a părăsit marţi New Yorkul îndreptându-se spre Teheran, unde urmează să fie prezent la lucrările celui de-al 16-lea summit al Mişcării de Nealiniere şi să fie primit de responsabili iranieni cu rang înalt, în pofida rezervelor exprimate de Statele Unite şi Israel. Această vizită îi va permite „să transmită îngrijorarea şi aşteptările comunităţii internaţionale în legătură cu subiectele asupra cărora este urgent să coopereze şi să obţină progrese, atât pentru stabilitatea regională, cât şi pentru bunăstarea poporului iranian”, a explicat purtătorul de cuvânt, Farhan Haq. „Printre aceste subiecte figurează programul nuclear iranian, terorismul, drepturile omului şi criza din Siria”, a adăugat el.
„Iranul are obligaţia, conform dreptului internaţional, să protejeze libertatea de întrunire paşnică, de asociere şi de exprimare şi să lase mai multă autonomie mass-mediei, apărătorilor drepturilor omului şi militanţilor politici”, a subliniat sursa citată. În afară de controversatul său program nuclear, Iranul este constant denunţat de ONU ca urmare a încălcării drepturilor omului, iar Ban Ki-moon a criticat în repetate rânduri apelurile liderilor iranieni de a eradica „tumoarea canceroasă” Israel din Orientul Mijlociu.
Aproximativ 35 de şefi de stat şi de guvern şi delegaţii din peste 100 de ţări sunt aşteptate la summitul Nealiniaţilor, de pe urma căruia Iranul caută să obţină profit pentru a pune capăt izolării internaţionale în care Vestul încearcă să îl închidă. Statele Unite şi aliaţii săi suspectează Iranul că vrea să se doteze cu arme atomice sub acoperirea programului nuclear civil, fapt dezminţit de Teheran.

Share our work
Serbia cere ONU sa nu accepte Kosovo

Serbia cere ONU sa nu accepte Kosovo

Noul prim-ministru al Serbiei, Ivica Dacic, a afirmat marţi în faţa Consiliului de Securitate al ONU că ţara sa nu va recunoaşte niciodată independenţa Kosovo şi a cerut ca această fostă provincie sârbă să nu fie admisă în Naţiunile Unite sau în altă organizaţie internaţională.
„Nu se poate accepta primirea Kosovo în vreo organizaţie internaţională, această apartenenţă fiind rezervată statelor suverane”, a declarat Dacic, care a participat pentru prima dată la dezbaterea periodică din Consiliul de Securitate asupra situaţiei din Kosovo. În opinia sa, Kosovo nu poate fi recunoscut întrucât statutul său nu este clarificat şi Consiliul de Securitate al ONU nu a aprobat nici o rezoluţie cu privire la acest aspect, iar părţile nu au ajuns încă la un „acord complet”.
„Niciodată, în nicio circumstanţă, în mod implicit sau explicit, Serbia nu va recunoaşte declaraţia unilaterală de independenţă lansată de autorităţile albaneze din Kosovo, întrucât aceasta nu a rezultat în urma unui acord mutual. În această problemă fundamentală, naţiunea noastră va rămâne unită”, a precizat Dacic. „Îmi exprim sincera gratitudine majorităţii statelor membre ale ONU ce respectă suveranitatea şi integritatea teritorială a Serbiei. Le încurajez mai departe să nu recunoască nicio soluţie care nu este rezultatul unui acord clar şi definitiv între părţi”, a adăugat premierul sârb. El a mai ţinut să precizeze că noile autorităţi sârbe sunt pregătite să pună în practică toate acordurile încheiate „dacă şi Pristina va proceda la fel”.
Fosta provincie sârbă cu populaţie majoritar albaneză şi-a autoproclamat independenţa în anul 2008, pe care Belgradul nu o recunoaşte, dar poartă discuţii cu Pristina mediate de Comisia Europeană. Independenţa Kosovo a fost recunoscută de 90 de state, printre care SUA şi 22 dintre cele 27 de ţări membre UE. În cadrul aceleiaşi dezbateri din Consiliul de Securitate, premierul kosovar Hashim Thaci a afirmat că independenţa Kosovo este „definitivă” şi că acesta este deja „un stat multietnic bazat pe valorile şi normele europene”, el solicitând ca independenţa să fie recunoscută şi de ONU, în caz contrar „stabilitatea Balcanilor va fi pusă în pericol”. În cadrul acestei reuniuni a fost examinat ultimul raport al secretarului general ONU, Ban Ki-moon, în care se atrage atenţia asupra exacerbării tensiunilor în nordul Kosovo şi se cere părţilor implicate să intensifice dialogul.

Share our work
Kofi Annan a demisionat din postul de mediator al ONU si al Ligii Arabe in Siria

Kofi Annan a demisionat din postul de mediator al ONU si al Ligii Arabe in Siria

Kofi Annan şi-a dat demisia din postul său de mediator al ONU şi al Ligii Arabe în Siria, a anunţat, joi, secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, într-un comunicat, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Kofi Annan a informat ONU şi Liga Arabă cu privire la „intenţia sa de a nu-şi mai reînnoi mandatul când acesta va expira, la 31 august 2012”, potrivit comunicatului. „Nu am primit tot sprijinul pe care îl merita cauza (…) Există diviziuni în cadrul comunităţii internaţionale. Toate acestea îmi complică munca”, a afirmat emisarul internaţional în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva, anunţată în ultima clipă de ONU.
Acesta a afirmat că a acceptat rolul de mediator când părea că violenţele din Siria ar putea fi oprite de comunitatea internaţională condusă de Consiliul de Securitate al ONU şi că ar putea fi începută o tranziţie politică în această ţară. „Când poporul sirian are nevoie disperată de acţiune, în Consiliul de Securitate continuă să se arate cu degetul şi să se arunce cu injurii”, le-a spus Kofi Annan jurnaliştilor.
„Militarizarea în creştere pe teren şi lipsa de unanimitate în Consiliul de Securitate mi-au schimbat fundamental (…) rolul”, a denunţat acesta. „Îmi este imposibil, mie sau oricui altcuiva, să conving guvernul sirian şi opoziţia să ia măsuri pentru a începe procesul politic. Ca emisar, nu-mi pot dori pacea mai mult decât protagoniştii, mai mult decât Consiliul de Securitate sau comunitatea internaţională”, a adăugat Annan.
Kofi Annan fusese numit la 23 februarie, însă planul său de pace în şase puncte pentru rezolvarea conflictului în Siria, care prevedea o încetare a luptelor între guvern şi opoziţia înarmată şi o tranziţie politică, nu a putut fi niciodată pus în aplicare. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi-a exprimat „recunoştinţa profundă (faţă de Kofi Annan) pentru eforturile sale curajoase şi determinate” şi „profundul regret” de a-l vedea plecând.

Share our work
Inca un general sirian dezerteaza in Turcia

Inca un general sirian dezerteaza in Turcia

Un general de brigadă dezertor a trecut duminică seara frontiera pentru a se refugia în Turcia, ceea ce ridică la 28 numărul de generali sirieni dezertori primiţi pe teritoriul turc, a declarat luni o sursă diplomatică turcă.
Generalul era însoţit de alţi 11 militari, a adăugat sursa. De la izbucnirea revoltei împotriva puterii preşedintelui sirian Bashar Al-Assad în martie 2011, sute de militari sirieni au trecut în Turcia şi s-a format Armata siriană liberă. În Turcia se află, de asemenea, circa 44.000 de refugiaţi care au părăsit Siria din cauza violenţelor şi care sunt găzduiţi în tabere în apropiere de frontiera dintre cele două ţări.
În altă ordine de idei, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a acuzat guvernul sirian de cenzură şi i-a solicitat să înceteze violenţele îndreptate împotriva dizidenţilor şi rebelilor care luptă împotriva regimului preşedintelui Bashar Assad. Ban Ki-moon a reamintit că şeful misiunii de menţinere a păcii, Herve Ladsous, a fost recent în Siria unde „a solicitat guvernului să pună capăt imediat folosirii armamentului greu şi să demonstreze că este dispus să înceteze orice formă de violenţă armată (…) Guvernul a început să atace zone dens populate cu avioane şi elicoptere de luptă. Grupările înarmate ale opoziţiei şi-au intensificat de asemenea ripostele”, conform secretarului general al ONU.
Înaltul oficial ONU s-a referit şi la pericolul ca autorităţile siriene să apeleze la arme chimice şi de distrugere în masă pentru a menţine puterea. „Folosirea acestor arme este interzisă conform legilor internaţionale. Orice folosire a acestor arme reprezintă o crimă oribilă şi o preocupare majoră pentru întreaga comunitate internaţională. Solicit guvernului de la Damasc să renunţe la posibilitatea de a folosi aceste arme, în orice circumstanţe, şi să asigure securitatea depozitelor ce conţin astfel de arme”, a mai susţinut el.

Share our work
ONU impune Republicii Macedonia schimbarea numelui

ONU impune Republicii Macedonia schimbarea numelui

Secretarul general al OBU, Ban Ki-Moon, da un nou ultimatum Macedoniei

Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a spus parlamentului macedonean că soluţionarea disputei îndelungate cu Grecia cu privire la numele ţării este „imperativă”, relateaza publicatia Southeast European Times, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. “Ambele părţi trebuie să îşi demonstreze angajamentul prin promovarea unei atmosfere pozitive prin acţiunile şi declaraţiile lor publice”, a declarat Ban Ki-Moon intr-un discurs in plenul parlamentului macedonean. Vizita Secretarului General al ONU, Ban Ki-Moon, la Skopie a reînviat speranţele că ONU va ajuta la  încheierea disputei îndelungate dintre Macedonia şi ţara cu care se învecinează la sud, Grecia.
Ban s-a întâlnit cu parlamentarii macedoneni şi le-a spus acestora că este dedicat soluţionării disputei care împiedică aderarea Macedoniei la NATO şi a obligat-o să accepte denumirea oficială de „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei” în cadrul ONU şi în cercurile internaţionale. „Ambele părţi trebuie să îşi demonstreze implicarea prin promovarea unei atmosfere pozitive prin acţiunile şi declaraţiile lor publice”, a declarat Ban în faţa parlamentarilor. „Trebuie să aderaţi la UE. Mă angajez să vă ajut”. Şeful ONU a mai declarat că va găsi o soluţie împreună cu Mathew Nimetz, negociatorul acestei dispute.

Actiune ilegala

Preşedintele macedonean, George Ivanov, a cerut şefului ONU să facă presiuni asupra Greciei pentru ca aceasta să respecte acordul interimar din 1995 prin care s-au oficializat relaţiile bilaterale dintre cele două ţări, precum şi decizia luată anul trecut de către Tribunalul de la Haga, care a decis că blocarea aderării Macedoniei la NATO a fost o acţiune ilegală. „Viitorul nostru este blocat de o chestiune ce vine din trecut. Cerem autorităţilor elene să accepte realitatea, a declarat Ivanov.
Aleksandar Gjorgjiev, purtătorul de cuvânt al guvernului macedonean, a prezentat la începutul acestei luni agenda pentru continuarea discuţiilor asupra găsirii unei soluţii la disputa legată de numele ţării. Agenda include de asemenea întâlniri  între reprezentanţii de stat şi oficiali, semnarea unei declaraţii de cooperare, organizarea unei comisii mixte educaţional-istorice, crearea unui centru de contact comun pentru miniştrii de interne şi deschiderea unui nou punct de trecere a graniţei în apropiere de Dorjane. Viitoarele întâlniri vor viza îmbunătăţirea dialogului şi consolidarea încrederii reciproce, a afirmat Gjorgjiev.

Psihoza greaca

Potrivit presei elene, Macedonia a prezentat trei scenarii pentru soluţionarea problemei: solicitarea aderării la ONU sub numele său constituţional, iniţierea unui nou caz la Curtea Internaţională de Justiţie şi respingerea acordului interimar.
Bosko Stankowski, doctor în drept internaţional la Universitatea Cambridge, a declarat agenţiei de ştiri Focus în cursul acestei luni că Atena va încerca să fie cu un pas înaintea autorităţilor de la Skopie. „Grecia va încerca să oprească orice iniţiativă din cadrul ONU, explicând că disputa numelui are implicaţii pentru securitate şi ca atare nu poate fi examinată de Adunarea Generală. Este posibil ca Grecia să aibă ceva iniţiativă în negocieri şi să încerce să se prezinte pe sine drept parte constructivă”, a declarat Stankowski.
La randul sau, Kostas Ifantis, profesor asociat de relaţii internaţionale la Universitatea din Atena, a spus că momentul nu este bun pentru soluţionarea disputei numelui Macedonia din cauza crizei economice prin care trece Grecia şi a noului guvern de coaliţie aflat la putere. “Nu sunt optimist, nu există niciun indiciu că ar fi vreo mişcare din vreo parte, nici de la Skopie, nici de la Atena. Nu există niciun progres sau intenţie de a ajunge la un compromis şi guvernul grec nu doreşte deocamdată să se angajeze în negocieri”, a declarat e, citat de mass-media.

Share our work