Putin, vizită triumfală la Viena. Gazprom sparge unitatea Uniunii Europene. „Nord Stream 2“, amenințare hibridă la adresa unității NATO

Putin, vizită triumfală la Viena. Gazprom sparge unitatea Uniunii Europene. „Nord Stream 2“, amenințare hibridă la adresa unității NATO

Gazprom-simbol-omniprezent-în-viața-Federației-Ruse

Gazprom-simbol-omniprezent-în-viața-Federației-Ruse

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi, la Viena, că ţara sa este pregătită să recupereze toate canalele de comunicare şi cooperare cu Uniunea Europeană, relatează agențiile internaționale de presă, citate de KARADENIZ PRESS. ‘Suntem pe deplin deschişi să lucrăm împreună cu Europa’, a declarat Putin în cadrul unei conferinţe de presă la Viena cu omologul său austriac, Alexander Van der Bellen, subliniind că sancţiunile economice şi diplomatice ale UE împotriva ţării sale dăunează ambelor părţi.
Totodată, Putin a afirmat că Rusia a depăşit toate dificultăţile legate de sancţiunile occidentale şi a subliniat că toate părţile implicate au interesul să ridice sancţiunile impuse Moscovei, relatează Reuters.

Bomba Gazprom-OMV

Concernul rus Gazprom și concernul austriac OMV au semnat un acord de livrare a gazului din Rusia până în anul 2040 în prezența președintelui rus Vladimir Putin și cancelarului austriac Sebastian Kurz, relatează mass-media rusă, citată de KARADENIZ PRESS. Acordul de livrare a gazului între Gazprom Export și OMV Gas Marketing & Trading GmbH a fost semnat de președintele consiliului director al Gazprom, Alexei Miller (n.r.: un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin), și președintele consiliului director al concernului austriac Rayner Zele.
Luni, 4 iunie, Rusia și Austria au aniversat 50 de ani de la începutul livrărilor de gaze, în urma semnării a unui acord între întreprinderea sovietică Soyuznefteexport și compania austriacă OMV în anul 1968. În acest fel, Austria devenise prima țară din Europa Occidentală care a încheiat cu URSS un contract de livrare a gazelor.
De-a lungul acestei jumătăți de secol, Austria a importat peste 218 miliarde de metri cubi de gaz natural. În anul 2017, ponderea gazului rusesc în importul de gaze în Austria a constituit 93%.
La sfârșitul negocierilor Putin-Kurz a mai fost semnat un pachet de documente care prevăd colaborarea în domeniile inovării și gestionării fondului forestier, precum și dezvoltarea de relații la nivel regional.

Președintele rus, Vladimir Putin, sparge unitatea UE

Președintele rus, Vladimir Putin, sparge unitatea UE

Nord Stream-2, sprijinit de Austria

Austria susține planurile rusești de majorare a livrărilor de gaze în Europa prin intermediul Nord Stream-2, a declarat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, citat de Sputnik.
Planurile rusești de majorare a livrărilor de gaze consumatorilor europeni, inclusiv în cadrul proiectului Nord Stream-2, alte proiecte de infrastructură energetică sunt susținute de partenerii austrieci, a spus Putin după negocierile cu omologul său austriac Alexander Van der Bellen.

Ofertă de pace

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, efectuează începând de marţi o vizită în Austria, prima sa vizită bilaterală în Occident din 2018. Cu această ocazie, el a acordat luni un interviu radioteleviziunii austriece ORF, preluate de Reuters și alte agenții de presă străine, în care susţine că Moscova nu încearcă să divizeze Uniunea Europeană.
„Nu urmărim obiectivul de a diviza nimic şi pe nimeni în UE. Suntem mult mai interesaţi ca UE să fie unită şi înfloritoare, deoarece UE este cel mai important partener comercial şi economic al nostru”, a afirmat liderul de la Kremlin.

Vizită strategică

Liderul rus Putin nu a mai fost într-o vizită bilaterală într-o ţară UE din iulie anul trecut, când a mers în Finlanda. Acum, el marchează oficial 50 de ani de la primul acord de furnizare a gazelor între compania rusă Gazprom şi cea austriacă OMV şi are pe agendă participarea la o conferinţă cu oameni de afaceri din ambele ţări. Latura politică va avea însă greutate în convorbirile oficiale, consideră mass-media internațională.
Relaţiile Rusiei cu UE sunt tensionate după anexarea Crimeei, urmată de sancţiuni europene împotriva Moscovei. Pe lângă rolul jucat în Siria şi în rebeliunea separatistă din estul Ucrainei, a intervenit şi episodul otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal la Londra. Regatul Unit a acuzat Rusia că a folosit o substanţă neurotoxică împotriva fostului său agent secret, iar majoritatea statelor membre ale UE s-au alăturat sancţiunilor britanice impuse Moscovei după incident şi au expulzat diplomaţi ruşi. Austria face parte din minoritatea europeană care nu a luat astfel de măsuri, reaminteşte Reuters.

Falanga austriacă

Partidul Libertăţii, reprezentant al extremei drepte din Austria, are un acord cu partidul Rusia Unită al lui Putin, iar liderul formaţiunii austriece a cerut la sfârşitul săptămânii trecute ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei. Întrebat despre legăturile Rusiei cu extremiştii de dreapta europeni, Putin a răspuns: „Decidem pragmatic dacă cooperăm politic cu cineva. Încercăm să colaborăm cu cei care îşi exprimă public dorinţa de a colabora cu noi”.
Politica externă oficială a cancelarului austriac Sebastian Kurz, conservator, este de aliniere la poziţia UE. În iulie, Austria va prelua preşedinţia Uniunii Europene şi a făcut deja cunoscut că va încerca să joace rolul de punte de legătură între Est şi Vest.

Gazprom, armă mortală pentru unitatea UE și NATO

Gazprom, armă mortală pentru unitatea UE și NATO

Nerăbdare italiană

Noul şef al guvernului italian, Giuseppe Conte, a declarat marţi că ţara sa este favorabilă ‘revizuirii’ sancţiunilor economice impuse Rusiei de comunitatea internaţională. ‘Vom fi promotorii unei revizuiri a sistemului de sancţiuni”, a declarat el în faţa senatorilor în discursul său de politică generală la sfârşitul căruia va cere votul de încredere al Parlamentului.
‘Vom fi susţinătorii unei deschideri faţă de Rusia care şi-a consolidat în ultimii ani rolul internaţional în diferite crize geopolitice’ şi care reprezintă un partener economic important pentru companiile italiene, a adăugat Conte.
Noul şef al guvernului italian a insistat totuşi să sublinieze ‘apartenenţa fermă (a Italiei) la NATO’. ‘Vrem să subliniem în primul rând apartenenţa fermă a ţării noastre la Alianţa Nord-Atlantică, cu Statele Unite ca partener privilegiat’, a mai spus Giuseppe Conte.
Italia a încercat în mai multe rânduri să obţină în cadrul Uniunii Europene, dacă nu o ridicare totală a sancţiunilor împotriva Rusiei, cel puţin o reducere a acestora.

Reduta poloneză

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a atras atenţia, luni, în timpul discursului ţinut în cadrul sesiunii de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO, că noul gazoduc rusesc „Nord Stream 2“ reprezintă o ameninţare la adresa securităţii energetice şi a solidarităţii Europei şi este o nouă armă hibridă, care vizează UE şi NATO, reprezentând o pastilă otrăvită pentru securitatea europeană“.
Morawiecki a subliniat că Nord Stream 1 a permis Rusiei să strângă resurse financiare și politice pentru dezvoltarea armatei şi, ulterior, pentru agresiunea împotriva Ucrainei şi a Georgiei. „Situaţia actuală în materie de securitate demonstrează că decizia istorică de a detaşa trupe în regiunea noastră a fost corectă şi suntem recunoscători aliaţilor pentru contribuţia lor la securitate“ – a subliniat premierul polonez.
Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream-2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.
Nord Stream este un proiect deţinut în majoritate de Rusia prin intermediul companiei de stat Gazprom şi implică şi actori energetici din Uniunea Europeană, precum Basf, E.ON, Engie, OMV şi Shell şi a generat noi tensiuni între Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Gazprom joacă tare în UE

Gazprom joacă tare în UE

Opoziție americană

SUA au avertizat că Moscova s-ar putea folosi de acest proiect, a cărui valoare se ridică la 11 miliarde de dolari, pentru acţiuni de spionaj în Marea Baltică. Partea rusă a dezmințit aceste acuzații. Preşedintele rus, Vladimir Putin a sugerat, în schimb, că opoziţia americană faţă de acest proiect trădează dorinţa Americii de a exporta gaz lichefiat în Europa.
La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că ţările membre ale Alianţei nu au reuşit să ajungă la un consens în ceea ce priveşte conducta de gaz Nord Stream 2. „NATO aplică principiul consensului. Cu toate acestea, pentru moment, nu vedem un consens privind Nord Stream 2 printre membrii Alianţei. Mai multe ţări membre consideră că acest proiect este exclusiv comercial“, a declarat Jens Stoltenberg, răspunzând la întrebarea mass-media privind posibilitatea ca NATO ar putea bloca construcţia conductei. Potrivit lui Stoltenberg, NATO nu are „instrumente pentru a face nimic cu un astfel de proiect energetic“.
Reamintim că în data de 23 mai, secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat că Statele Unite sunt gata să „salveze“ Europa de dependenţa de gaze ruseşti. El a promis să depună toate eforturile pentru a se asigura că proiectul Nord Stream 2 nu va fi funcţional niciodată. (Mihai Isac/M.B.)

Share our work
OMV și Gazprom plănuiesc să resusciteze vechiul proiect South Stream la Marea Neagră

OMV și Gazprom plănuiesc să resusciteze vechiul proiect South Stream la Marea Neagră

 

Compania austriacă OMV și grupul rus Gazprom analizează posibilitatea relansării unui proiect vizând un gazoduct care să facă legătura între Rusia și Europa Centrală și de Sud via Marea Neagră, informează un articol publicat marți în cotidianul austriac Der Standard, preluat de Reuters.  Publicația austriacă scrie că acest subiect ar fi fost discutat la forumul economic de la Sankt Petersburg de cancelarul austriac Christian Kern și președintele rus Vladimir Putin. La același forum OMV și Gazprom au semnat, în mod oficial, un memorandum de înțelegere care precizează principiile unei potențiale cooperări între Gazprom și OMV în coordonarea activităților pentru dezvoltarea infrastructurii de transport a gazelor naturale necesare pentru furnizarea de gaze naturale în Europa Centrală și de Sud-Est.

Ziarul austriac susține că proiectul ar consta într-o prelungire a gazoductului Turkish Stream, pe care Gazprom intenționează să îl finalizeze în 2019. La rândul său, o sursă citată de Reuters a precizat că deocamdată este prea devreme să se vorbească despre costurile proiectului sau investițiile necesare. Însă dacă acest proiect va fi realizat ar crește importanța hub-ului de gaze pe care OMV îl are la Baumgarten, Austria, care distribuie anual aproximativ 57 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Atât OMV, cât și Gazprom, nu au dorit să comenteze aceste informații. În luna decembrie 2014, Rusia a anunțat că renunță la proiectul gazoductului South Stream, care urma să permită furnizarea de gaze naturale rusești spre Bulgaria, Serbia și Ungaria, via Marea Neagră, în favoarea proiectului Turkish Stream, care prevede construcția unei conducte de gaze din Rusia până în Turcia, via Marea Neagră.

Share our work
Gazprom iese de pe lista neagra a UE dupa un „lobby energetic”

Gazprom iese de pe lista neagra a UE dupa un „lobby energetic”

Aleksei MillerSanctiunile UE nu functioneaza unitar, atunci cand vine vorba de Gazprom si de liderii acestei puternice companii prin care Rusia forteaza mana multor state din UE. Presedintele gigantului rus Aleksei Miller (foto) a reusit sa scape in ultimul moment de sanctiunile impuse de catre UE, in urma unor actiuni de lobby, la Bruxelles, ale mai multor companii europene in domeniul energetic, scrie cotidianul economic Vedomosti in editia de joi, citand surse, relateaza AFP.

Uniunea Europeana (UE) a extins luni lista cu persoane vizate de sanctiuni din cauza crizei din Ucraina, adaugand 13 nume pe ea. Initial, Aleksei Miller, presedintele-director general al Gazprom, figura pe aceasta noua lista, dar o serie de grupuri europene au insistat pe langa Guvernele lor pentru ca acesta sa fie scos de pe lista, argumentand ca aceste sanctiuni vor complica in mod considerabil activitatea cu gigantul rus, care este un actor incontestabil pe piata europeana, a declarat un bancher in domeniul investitiilor apropiat de firme cu activitate in sectorul energetic.

„Nu a fost usor sa ne facem auziti de catre autoritati, a fost necesar sa dam numeroase telefoane pentru a obtine o reactie”, a declarat, de asemenea, pentru ziar, reprezentantul unei firme europene, sub protectia anonimatului. Potrivit acestei surse, grupuri franceze, germane si italiene au actionat in favoarea lui Miller. Contactat de catre Vedomosti, un purtator de cuvant al grupului Total a declarat ca nu stie daca societatea a insistat pe langa lideri europeni pentru a-l scapa de sanctiuni pe Miller. GdF, Shell, E.On, Enel, BP, OMV si Gazprom au refuzat sa comenteze. UE importa un sfert din gazele naturale pe care le consuma din Rusia, iar o serie de grupuri au incheiat acorduri cu Gazprom pentru a exploata resurse in Rusia, urmand modelul anglo-olandez Shell.

Share our work
Romgaz intra alaturi de OMV si ExxonMobil la exploatarea gazelor din Marea Neagra

Romgaz intra alaturi de OMV si ExxonMobil la exploatarea gazelor din Marea Neagra

plafforma petrol Marea neagra vm5Romania va intra direct in exploatarea gazelor din Marea Neagra. Compania Romgaz va participa in asociere cu OMV si Exxon la viitoarele activitati de exploatare a zacamintelor de gaze din Marea Neagra, perimetrul Midia, cu o cota de 10%, in baza unui acord semnat, miercuri, de catre conducerile celor trei companii. ExxonMobil si OMV Petrom au semnat un contract de optiune cu Romgaz pentru participarea la operatiuni in perimetrul offshore Midia, iar exercitarea optiunii este conditionata de finalizarea contractului de transfer pentru drepturile de explorare si productie pentru o portiune din perimetrul Midia de la titularii existenti ai licentelor, se arata intr-un comunicat comun al celor trei companii. in octombrie 2012, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL) si OMV Petrom au semnat un contract de transfer cu Sterling Resources si Petro Ventures Europe pentru achizitia unei participatii de 85% pentru drepturile de explorare si productie de hidrocarburi aferente unei portiuni din perimetrul Midia XV in zona romaneasca a Marii Negre. „Contractul de transfer nu a fost inca finalizat, iar conditiile pentru producerea efectelor juridice ale acestui contract de transfer, inclusiv aprobarea autoritatilor relevante, sunt in curs de indeplinire. La momentul producerii efectelor contractului de transfer cotele de participare vor fi: EMEPRL – 42,5%, OMV Petrom – 42,5%, iar Gas Plus International BV (co-titular al licentei perimetrului Midia) isi pastreaza participatia de 15%”, se spune in comunicat. Pe baza termenilor agreati, Romgaz are optiunea de a achizitiona o participatie de 10% in Midia Deep de la EMEPRL si OMV Petrom. ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited va fi operatorul operatiunilor petroliere in portiunea cu apa mai adanca a perimetrului Midia.

Share our work
Romania ar putea deveni exportator de gaze pana in 2020

Romania ar putea deveni exportator de gaze pana in 2020

petrol_mare_platforma_42026700

Romania ar putea scapa de depedenta fata de gazele provenite din Rusia si ar putea la randul ei sa devina un jucator pe piata energetica din Europa si nu numai. Romania ar putea deveni exportator net de gaze pana in anul 2020, dupa posibile descoperiri importante de depozite gazeifere in acest an, care ar plasa rezervele romanesti din Marea Neagra la 600 de miliarde de metri cubi, a declarat seful diviziei romane a Sterling Resources, Marc Beacom. „Este cel mai atractiv an de pana acum pentru explorare si foraj in sectorul romanesc al Marii Negre. Presupun ca vom vedea descoperiri majore, cu toate sapaturile care vor avea loc in 2013”, a declarat Beacom, directorul general al diviziei romanesti a companiei canadiene Sterling Resources, intr-un interviu acordat Bloomberg la Sofia. Pentru exploatarea rezervelor de 600 miliarde de metri cubi previzionate de Beacom va fi nevoie de investitii de pana la 30 miliarde de dolari, potrivit managerului Sterling, care citeaza un studiu efectuat de compania de consultanta Purvin & Gertz. Cheltuielile operationale necesare pentru productie ar putea ajunge la 25 miliarde de dolari, a afirmat el. Totodata, guvernul roman ar urma sa incaseze 45 miliarde de dolari din taxe si redevente pe parcursul exploatarilor, anticipeaza Beacom. „Este practic o apreciere estimativa, iar pana cand vom incepe sa foram si sa dovedim rezervele nu vom sti despre cat este vorba, suntem intr-o etapa preliminara”, a adaugat el. Compania canadiana Sterling Resources detine drepturile de explorare pentru doua perimetre din sectorul romanesc al Marii Negre, respectiv Midia si Pelican. Compania are operatiuni si in Marea Britanie, Olanda si Franta. OMV Petrom si ExxonMobil Exploration and Production Romania au anuntat anul trecut o descoperire semnificativa de gaze la exploatarile din Marea Neagra, estimarile preliminare plasand zacamantul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivaleaza cu de 3-6 ori consumul anual al Romaniei. Tara noastra are doi producatori mari de gaze, Romgaz Medias si OMV Petrom, care asigura doua treimi din consum. Diferenta este importata prin intermediari din Rusia. Oficialii OMV Petrom au afirmat de mai multe ori in ultimii ani ca intentioneaza sa exporte gaze. Realizatea conductelor de export al gazelor a fost una dintre conditiile discutate de Romania cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana.

Independenta energetica

Cu aceste noi descoperiri, Romania ar putea sa nu mai exporte o cantitate de circa 30% din cat are nevoie anual din Federatia Rusa. Extractia de gaze in Marea Neagra este preconizata pentru sfarsitul deceniului, iar exploatarea zacamantului, estimata pentru o perioada de zece ani, ar putea asigura independenta energetica a Romaniei in privinta gazelor naturale. La finele anului trecut, directorul responsabil de explorare si productie din OMV, Jaap Huijskes, a declarat ca Guvernul roman doreste ca gazele pe care OMV le-ar putea extrage din Marea Neagra sa fie vandute in primul rand pe piata romaneasca, pentru a inlocui importurile, dar totul depinde de pret si de sistemul de taxare. Sterling Resources a semnat un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania si OMV Petrom pentru vanzarea unui segment al perimetrului petrolifer 15 Midia din Marea Neagra. „Speram ca vom finaliza in curand tranzactia. Trebuie sa treaca prin etapele aprobarii de catre guvern”, a precizat Beacom la Sofia. El a adaugat ca Sterling nu are intentia sa vanda alte active din Marea Neagra si cauta parteneri care doresc sa investeasca in perimetrele pe care le detine. „Exista companii interesate. Dorim sa ne reducem participatia la perimetre. Suntem o companie prea mica si avem o expunere prea mare”, a afirmat Beacom, refuzand sa precizeze care companii si-au exprimat interesul pentru perimetrele din Marea Neagra. Romania nu exporta in prezent gaze, neavand capacitatea tehnica pentru astfel de operatiuni. Prin conducta care interconecteaza sistemele de gaze din Romania si Ungaria partea romaneasca poate numai sa importe. Alte doua conectari, cu Bulgaria si Republica Moldova, sunt in constructie. Secretarului de stat in Ministerul Economiei Rodin Traicu a declarat in luna octombrie ca Romania va putea exporta gaze naturale incepand cu anul 2013, dupa eliminarea restrictiilor tehnice.

Share our work