Reportaj: Muzeul din Trasnsnistria care ține în viață miturile propagandei sovietice

Reportaj: Muzeul din Trasnsnistria care ține în viață miturile propagandei sovietice

„Suntem împotriva de a deveni români. Orașul Bender!”

Un muzeu din regiunea separatistă transnistreană transnistreană, dedicat Războiului de pe Nistru 1992, arată că propaganda în stil sovietic încă mai menține Transnistria în sfera sa.

Orașul Tighina, denumit Bender de către transnistreni, a fost unul dintre câmpurile de luptă principale din vara fierbinte din 1992, când, între 19 și 22 iunie, armata moldovenească a luptat împotriva unei armate comune de separatiști transnistreni, cazaci, mercenari și armata rusă, care era desfășurată în regiune din rămășiele fostei armate sovietice a 14-a, se arată într-un reportaj al portalului de limbă engleză Balkan Insight, preluat de EvZ Moldova.

La scurt timp începedrea ostilităților, datorită superiorității militare a Rusiei, moldovenii au fost învinși rapid.

În stilul propagandei sovietice, transnistrienii au construit un muzeu în Tighina, denumit Muzeul Memorial al Tragediei din Bender, care ilustrează și reamintește lupta pentru independență a Transnistriei.

„Suntem împotriva a deveni români. Orașul Bender! „, stă scris la intrare, pe măsură ce înaintezi în sala principală a muzeului.

Sloganul face trimitere la propaganda acelor zile, atunci când separaiștii declarau că vor lupta împotriva așa-numitelor tentative ale României de a se reuni cu Moldova.

Pe 2 septembrie, regiunea separatistă sărbătorește 26 de ani de așa-zisa independență și sfârșitul războiului din Nistru în 1992.

Războiul a durat aproximativ patru luni. A început pe 2 martie 1992, când președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a autorizat un atac militar asupra structurilor separatiste de pe malul stâng al Nistrului, care atacaseră anterior posturile de poliție din Moldova.

Ostilitățile s-au încheiat la 21 iulie 1992, când Moldova și Rusia au semnat o convenție privind principiile soluționării pașnice a conflictului armat în regiunea transnistreană și în Moldova.

Acum, micul muzeu, organizat într-un subsol mic al unei clădiri vechi, de aproximativ 100 de metri pătrați, în vechea parte a Tighinei, adopostește așa-numita memorie colectivă care constituie fundamentele „statului”.

Muzeul a fost deschis pe 1 septembrie 1997, iar expoziția sa este prezentată ca fiind „punct de vedere istoric precis”. Muzeului a fost apreciat ca fiin de clasa întâi încă de la deschidere, conform standardelor transnistrene.

Muzeul are două camere. Una este plină de imagini, ziare, slogane, documente, arme, uniforme și accesorii, toate puse împreună în cutii de sticlă de-a lungul pereților. Toate spun versiunea transnistreană a Războiului de pe Nistru din 1992.

A doua cameră este rezervată memoriei luptătorilor căzuți, cu sute de fotografii ale victimelor și, alături de ele, un bust al generalului rus Aleksandr Lebed, comandantul-șef al Armatei a 14-a.

A fost numit în iunie 1992 pentru a conduce armata rusă în Transnistria, după ce zbrobise cu puțin timp înainte mai multe mișcări naționale din Caucaz, mai ales în Georgia.

„Am luptat împotriva unei eventuale anexări românești”, spune ghidul nostru de 60 de ani, doamna Galina.

De astfel, România a fost prima țară care a recunoscut independența Moldovei după 27 august 1991.

Cu toate acestea, în realitate, președintele României, Ion Iliescu, a respins planurile de reunificare cu Moldova, pentru a nu deranja Moscova. Cu toate că nici evenimentele Revoluției din România din 1989 nu au fost încă elucidate, există dar multe dovezi că Iliescu ar fi fost sprijinit să ajungă la putere personaje și cercuri din România aproapiate Kremlinului.

Mituri și legende

Deși statisticile militare dovedesc o supremație covârșitoare a părții pro-ruse în conflict, în ceea ce privește tancurile, vehiculele blindate, munițiile și bărbații, muzeul menține în viață mitul soldaților slab echipați, care luptau în cea mai mare parte doar cu curaj și abilități extraordinare de supraviețuire.

Resusticând mitul renumitului lunetist rus și erou al Uniunii Sovietice, Vasile Grigorievici Zaițev, care ar fi ucis aproximativ 32 de soldați germani doar cu o pușcă simplă, iar la bătălia de la Stalingrad, încă 225 cu pușcă cu lunetă, Transnistria are și ea proprii eroi.

Zaițev a devinit cunoscut pe plan mondial după ce povestea lui a fost transpusă în film hollywoodian „Enemy at the Gates”, personajul fiind interpretat de către Jude Law.

„Au fost sute de morți pe partea noastră. Nu am avut prea multe arme, dar am luptat curajos în acele zile „, ne explică ghidul.

Pentru a-și susține afirmațiile, ne prezintă poze ale unei arme lucrate manual, despre care spune că a fost folosită în război, împreună cu o imagine a unui tânăr în vârsta de 20 de ani și a unor soldați în fața unui vehicul blindat rusesc.

„Cetățenii români au fost, de asemenea, de partea noastră și s-au luptat în acest război”, adaugă Galina, prezentând o copie a unei cărți de identitate românești, de la un bărbat născut în Cluj, în Transilvania.

„Și mulți moldoveni au făcut, de asemenea”, continuă ea.

În recensământul din 1989, 40% dintre cei care locuiau în Transnistria erau moldoveni, 28,3% erau ucraineni, 25,4% ruși și 1,9% bulgari.

Dar aproape o jumătate de secol, în perioada sovietică, între anii 1944-1991, rușii etnici din Moldova – ca în majoritatea republicilor sovietice – aveau o poziție privilegiată.

Cea mai mare parte a industriei moldovenești a fost concentrată în Transnistria. Aproape toate fabricile mari erau localizate pe malul stâng al râului Nistru.

Suntem transnistreni!”

Intrând în a doua cameră a muzeului, denumită „Sala Memoriei și Durerii”, o statuie de bronz a generalului Lebed tronează încăperea cu poze au sute de bărbați morți în război.

Un alt mesaj patriotic și propagandistic îi întâmpină pe vizitatori.

„Suntem transnistreni! Nu putem fi lipsiți de istoria, numele, limba maternă, cultura națională. Republica Moldovenească Transnistreană este garant!”, se menționează în sloganul mare de pe perete, prezentat împreună cu simbolurile sovietice al secerei și ciocanului, ce se regăsesc de altfel și stema steagului transnistrean.

Lângă statuia lui Lebed atârnă un decret prezidențial din 30 august 1995, semnat de primul președinte separatist al regiunii separatiste, Igor Smirnov.

Decretul laudă curajul și eroismul soldaților transnistreni în războiul purtat în Tighina, iar lângă document stă expusă o medalie de tip sovietic.

Văzută ca pe o bază operațională avansată a intereselor ruse în pentru Moldova și Ucraina, regiunea separatistă a avut mereu o istorie turbulentă de la crearea sa din timpurile sovietice în 1924.

La înființarea sa, în 1924, conducătorii bolșevici ruși au imaginat-o ca un cap de pod pentru extinderea revoluției rusești în Balcani.

După cel de-al doilea război mondial, Moldova – până atunci o parte a României – și Transnistria au fost integrate în RepublicaSovietică Socialistă Moldovenească.

Dar cea mai agitată perioadă a urmat căderii URSS, începând cu 1989 și a mișcării de independență din Moldova, până la războiul de separare din 1992.

Astăzi, Transnistria rămâne un clasic „conflict înghețat”, soldații ruși fiind încă prezenți pe teritoriul Moldovei – un avanpost al influenței Rusiei asupra Moldovei și regiunii Odessa din Ucraina.

Reportaj realizat de Mădălin Necșuțu pentru Balkan Insight

Share our work