Un singur candidat la alegerile prezidentiale de la Chisinau: Marian Lupu

Un singur candidat la alegerile prezidentiale de la Chisinau: Marian Lupu

Marian LupuUn singur candidat va participa la alegerile prezidenţiale de la Chişinău. Este vorba despre Marian Lupu, care participă din partea Alianţei pentru Integrare Europeană.
Până marţi, la ora 19.00, termenul limită pentru înregistrarea candidaţilor la funcţia de preşedinte al R. Moldova, doar un singur candidat a fost înregistrat oficial de comisia specială. Potrivit preşedintelui comisiei pentru alegerea şefului statului, Tudor Deliu, pentru ca scrutinul să aibă loc este necesar înregistrarea a cel puţin un candidat. „Legea cu privire la procedura de alegere a preşedintelui ţării prevede că, dacă nici un candidat din cei înregistraţi nu va acumula 61 de voturi, în termen de 30 de zile, adică până la 16 ianuarie, trebuie să aibă loc alegeri repetate”, a spus Deliu.
Dosarul lui Marian Lupu a fost depus la comisia specială pentru alegerea şefului statului luni, 12 decembrie, de către vicepreşedintele PD, Igor Corman. Candidatul a fost susţinut prin semnături de 57 de deputaţi din AIE. Marian Lupu a mai candidat pentru funcţia de preşedinte al R. Moldova în toamna anului 2009, însă nu a acumulat numărul necesar de voturi.
Nici în 2009 liderul democraţilor nu a avut contracandidaţi. În primăvara lui 2009, comuniştii au înaintat doi candidaţi la funcţia de preşedinte – pe Stanislav Gropa şi Zinaida Greceanîi, căreia i-a lipsit un vot pentru a deveni preşedinte. La alegerile din 2001, contracandidatul lui Vladimir Voronin a fost Pavel Barbălat. În scrutinul din 2005, contracandidatul fostului şef de stat a fost preşedintele Academiei de Ştiinţă, Gheorghe Duca

Share our work
Premiera in R. Moldova. Ambasadorii COPS, la Chisinau

Premiera in R. Moldova. Ambasadorii COPS, la Chisinau

Moldova-UE-steaguriO premieră în relaţia R. Moldova-UE a avut loc luni la Chişinău. Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o întrevedere cu Ambasadorii Comitetului Politic şi de Securitate al UE (COPS). Diplomaţii europeni au declarat că vizita dată reprezintă o mărturie a relaţiilor strânse între Republica Moldova şi Uniunea Europeană în domeniul politic şi aspectelor de securitate. În cursul discuţiilor, au fost abordate mai multe subiecte ce ţin de dialogul R.Moldova-UE. În particular, au fost trecute în revistă evoluţiile în cadrul dialogului privind liberalizarea regimului de vize.
De asemenea, a fost subliniată importanţa lansării negocierilor pentru crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător. Iurie Leancă a manifestat interesul Republicii Moldova de a coopera cu Uniunea Europeană în cadrul Politicii Comune de Securitate şi Apărare.
Delegaţia UE a fost informată despre procesul de reforme din Moldova, inclusiv în domeniul justiţiei. Diplomaţii europeni s-au arătat interesaţi de sporirea rolului UE în promovarea reformelor, relevând că R. Moldova a înregistrat progrese importante în această direcţie. Ambasadorii COPS au exprimat sprijin continuu pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Share our work
R. Moldova si UE, negocieri oficiale pentru Zona de Comert Liber

R. Moldova si UE, negocieri oficiale pentru Zona de Comert Liber

Lansare_negocieri_DCFTAPrim-ministrul de la Chişinău, Vlad Filat, a participat luni, la Bruxelles, la ceremonia oficială de lansare a negocierilor privind instituirea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. La eveniment au participat Karel De Gucht, Comisar European pentru Comerţ, şi Radoslaw Sikorsky, ministrul de Externe al Poloniei, ţară ce exercită preşedinţia Uniunii Europene. Vlad Filat a fost însoţit de Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Viorel Guţu, viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Octavian Calmîc, viceministru al Economiei.
„Este un eveniment mult aşteptat de Republica Moldova, pentru realizarea căruia au fost depuse eforturi sporite, implementîndu-se o serie de reforme necesare, în conformitate cu recomandările Comisiei Europene din noiembrie 2010. Am cooperat intens cu partenerii noştri de la Bruxelles, doar pe parcursul acestui an prezentînd patru rapoarte detaliate privind măsurile întreprinse pe plan intern”, a declarat Vlad Filat. Premierul a adus mulţumiri pentru sprijinul oferit R. Moldova de către partenerii din cadrul instituţiilor europene şi de statele membre ale UE, în vederea realizării obiectivelor propuse.
La rândul său, Karel De Gucht, Comisar European pentru Comerţ a menţionat că demararea negocierilor privind instituirea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător va conduce la aprofundarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi UE. După ceremonia de lansare a negocierilor privind instituirea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, Prim-ministrul Vlad Filat a avut o întrevedere bilaterală cu Comisarul European pentru Comerţ, Karel De Gught, în cadrul căreia au fost examinate acţiunile ce urmează a fi întreprinse în perioada următoare, inclusiv în contextul preconizatei vizite a lui Karel De Gucht la Chişinău, planificate pentru luna ianuarie 2012.

Share our work
Chisinau. Armata Nationala laudata ca se descurca fara bani

Chisinau. Armata Nationala laudata ca se descurca fara bani

Marinuta LupuArmata Naţională a fost lăudată de preşedintele interimar Marian Lupu pentru progresele făcute, deşi s-a confruntat cu o lipsă de fonduri.
Luni, la Chişinău, s-a desfăşurat şedinţa Consiliului Colegial al Ministerului Apărării la care a participat şi Lupu. Ordinea de zi a şedinţei a inclus trei rapoarte de referinţă pentru domeniul de apărare. Este vorba despre bilanţul activităţii Armatei Naţionale în anul 2011, evaluarea implementării politicilor de apărare în anul 2011 şi concepţia activităţii organelor de conducere, marilor unităţi şi unităţi militare întru implementarea politicilor de apărare în anul 2012.
„Pe parcursul acestui an, Armata Naţională a progresat. Poate nu cu viteza pe care ne – am fi dorit – o cu toţii, pe motivul lipsei resurselor financiare”, a afirmat Marian Lupu, care este şi Comandant Suprem, precizând că armata este dependentă de situaţia financiară a statului.

Europenizare în fapte, nu în vorbe

La rândul său, Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a afirmat că Armata Naţională şi-a îndeplinit misiunile chiar şi în condiţiile unui buget de criză. „Bugetul alocat Ministerului Apărăii a avut un caracter social şi a acoperit necesităţile armatei doar parţial. Cu toate acestea, Ministerul Apărării a început europenizarea domeniul militar nu în vorbe, ci în fapte”, a accentuat Vitalie Marinuţa.
Ministrul Apărării a subliniat că vestimentaţia veche, de croială sovietică, a fost înlocuită cu o uniformă militară elegantă şi comodă. „Au fost modificate uniformele de instrucţie şi de paradă. De asemenea, a fost cusută în premieră uniforma de gală pentru ofiţeri şi ţinuta pentru misiunile în zone cu climă toridă”, a specificat ministrul Apărării.
Totodată, a specificat ministrul Apărării, în consens cu alte structuri de forţă ale statului, Ministerul Apărării a modificat pasul de defilare. „Am renunţat la pasul ceremonial prusac moştenit de la armata roşie. Aceasta înseamnă că, sub aspectul formei, dar şi a conţinutului, Armata Naţională se sincronizează cu armatele occidentale, deoarece, în esenţă, noul pas de defilare reprezintă modelul european”, a accentuat Vitalie Marinuţa.

Share our work
Comunistii de la Chisinau au cerut demisia AIE

Comunistii de la Chisinau au cerut demisia AIE

miting pcrmAproximativ 15.000 de simpatizanţi ai Partidului Comunistilor din Republica Moldova au participat sâmbătă la un miting în Chişinău, cerând demisia Guvernului.
Protestatarii comunisti au participat la un marş pe străzile capitalei R. Moldova, exprimându-şi frustrarea faţă de Alianţa pentru Integrare Europeană, pe care comuniştii o consideră prea prooccidentală. „Ţara este condusă de la Bruxelles, din SUA şi de la Bucureşti”, a declarat deputatul comunist Iurie Muntean,
Coloana de protestatari veniţi din întreaga ţară a pornit din faţa Academiei de Ştiinţe cu pancarte, steaguri şi s-a deplasat pe bulevardul Ştefan cel Mare până în faţa Executivului, unde conducerea Partidului Comuniştilor dar şi o serie de primari au ţinut discursuri în care au criticat actuala guvernare.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin a mulţumit cetăţenilor pentru susţinere şi i-a îndemnat să protesteze paşnic până când actuala conducere a ţării îşi va da demisia. „În ultimii ani ţara practic rămîne neguvernată din cauza neînţelegerilor din Alianţă. Nici măcar la politica fiscală nu au putut ajunge la un consens. Oamenii văd ce se întâmplă şi nu vor tolera, vor ieşi la proteste”.
Mai mulţi primari din ţară au ţinut discursuri în faţa protestatarilor în care s-au arătat nemulţumiţi de optimizarea din sistemul de educaţie, de repartizarea fondurilor către autorităţile locale şi de modificarea denumirilor unor monumente. La finele Congresului participanţii au adoptat o rezoluţie în care au cerut demisia guvernării, dizolvarea Alianţei şi crearea unui Guvern al încrederii naţionale. În rezoluţie PCRM îndeamnă populaţia să organizeze proteste paşnice pînă la dizolvarea AIE şi cere autorităţilor publice locale să nu implementeze deciziile ce duc la închiderea şcolilor şi distrugerea monumentelor.
Protestele organizate de comunişti au demarat la 18 noiembrie, cu un miting în faţa Parlamentului şi au avut loc în mai multe raioane ale ţării, printre care Hînceşti, Edineţ, Cahul, Orhei şi Glodeni.

Share our work