Conflictul din Ucraina, obiectivul Președinției slovace a OSCE în 2019

Conflictul din Ucraina, obiectivul Președinției slovace a OSCE în 2019

Slovacia preia președinția OSCE

Slovacia preia președinția OSCE

Slovacia a preluat marţi, de la Italia, preşedinţia anuală rotativă a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), relatează serviciul de presă al organizației, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Ministrul slovac de externe Miroslav Lajcak a desemnat recent conflictul din Ungaria vecină ca principala temă a preşedinţiei ţării sale. Printre alte priorităţi se numără prevenţia, întărirea instituţiilor internaţionale şi un „viitor securizat”.

Miroslav Lajcak va prezenţa planurile concrete ale ţării sale la 10 ianuarie la Viena. Ministrul slovac de externe este un diplomat cu experienţă, el prezidând timp de un an, până în septembrie 2018, Adunarea Generală a ONU. În perioada 2007-2009, acesta a fost înaltul reprezentant al UE în Bosnia-Herțegovina, stat balcanic grav afectat de războiul civil din anii 90.

OSCE, care are sediul la Viena şi printre ai cărei membri se numără 57 de reprezentanţi din Europa, Asia Centrală şi America de Nord, şi-a dedicat o bună parte din eforturi în gestionarea crizelor din Europa de Est în ultimii ani, inclusiv conflictul din 2014 din Ucraina.

OSCE în Marea Azov

Ucraina şi-a informat partenerii din aşa-numitul format „Normandia”, inclusiv Franța și Germania, cu privire la intenția Kievului de a ridica, la negocierile de la Minsk, problema consolidării prezenței misiunii OSCE în apele Mării Negre și ale Mării Azov – a anunţat anterior reprezentantul Ucrainei în cadrul grupului de negocieri, prim-vicepreședintele Parlamentului ucrainean, Irina Gheraşcenko, citat de RADOR și Interfax, preluate de KARADENIZ PRESS. Oficialul de la Kiev a precizat că Ucraina cere ca misiunea OSCE să fie prezentă inclusiv în Crimeea anexată, fiindcă „misiunea specială de monitorizare are dreptul de a-şi desfăşura activitatea pe întreg teritoriul Ucrainei”.

Monitorizarea Crimeei

„Suntem foarte îngrijorați de militarizarea Crimeii, peninsulă cunoscută anterior în special ca destinaţie turistică. În Crimeea nu au existat niciodată atât de multe arme. Solicităm monitorizarea acestui teritoriu ucrainean. Suntem foarte preocupați de faptul că peninsula Crimeea rămâne închisă oricărei misiuni de observare, indiferent că este vorba despre OSCE, Crucea Roșie sau ONU, ai căror reprezentanţi nu au voie să inspecteze închisorile de acolo, pentru a preveni tortura” – a explicat parlamentarul ucrainean. Potrivit Irinei Gheraşcenko, reprezentanții Rusiei în grupul de negocieri de la Minsk evită orice discuţie pe tema situaţiei din Marea Azov, Crimeea și din strâmtoarea Kerci.

Merkel refuză militar Ucraina

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a îndemnat anterior autoritățile ucrainene la reţinere, după apelul preşedintelui Petro Poroșenko ca NATO să trimită nave în Marea Azov pentru a se opune Rusiei în conflictul din largul Crimeei. „Nu poate exista o soluţie militară la aceste confruntări”, a insistat Angela Merkel la Berlin, în timpul unui forum economic germano-ucrainean.
Acuzându-l totodată pe preşedintele rus Vladimir Putin de escaladarea tensiunilor, Merkel a subliniat că partea ucraineană trebuie „să dea dovadă de înţelepciune, pentru că nu vom putea soluţiona problemele decât rămânând raţionali şi discutând unii cu alţii”.

„Pentru că toate acestea trebuie puse în totalitate pe seama preşedintelui rus. După ce acest pod a fost inaugurat în mai, condiţiile de navigaţie au fost înrăutăţite”, a spus cancelarul federal german. Angela Merkel a promis că va face totul pentru ca partea ucraineană, în special oraşul Mariupol, să rămână accesibile pe cale maritimă. (N.G.)

Share our work
A 6-a runda de negocieri a Acordului de Asociere intre R. Moldova si UE

A 6-a runda de negocieri a Acordului de Asociere intre R. Moldova si UE

Moldova UECea de-a sasea runda de negocieri a Acordului de Asociere intre Republica Moldova si Uniunea Europeana s-a desfasurat luni la Chisinau. Delegatia R. Moldova a fost condusa de Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe si Integrarii Europene, negociator-sef al Acordului de Asociere, si cea a UE – de Miroslav Lajcak, Director executiv pentru Europa si Asia Centrala in cadrul Serviciului European pentru Actiune Externa, negociator-sef al UE. Partile au inchis provizoriu negocierile pe toate subiectele legate de Dialogul Politic si Reforme, Cooperare in domeniul Politicii Externe si de Securitate. Capitolul Justitie, Libertate si Securitate este, la fel, aproape de un acord provizoriu. In ceea ce priveste compartimentul Cooperarea Economica, Sectoriala si Financiara, din cele 24 capitole negociate, 21 au fost inchise provizoriu. Ambele delegatii au trecut in revista actiunile de pregatire pentru lansarea negocierilor privind crearea Zonei de Comert Liber Aprofundat si Cuprinzator. In cadrul rundei de luni, delegatiile Republicii Moldova si Uniunii Europene au semnat cel de-al doilea Raport de Progres privind negocierile Acordului de Asociere, care va fi prezentat la reuniunea Consiliului de Cooperare R. Moldova-UE din 5 mai 2011. Cea de-a saptea runda de negocieri a Acordului de asociere Republica Moldova-Uniunea Europeana va avea loc in iunie la Bruxelles. Anuntul a fost facut tot luni de catre viceministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene, Natalia Gherman, in cadrul unei conferinte sustinuta impreuna cu directorul executiv pentru Europa si Asia Centrala a Serviciul European pentru Actiune Externa, Comisia Europeana, Mirosalv Lajcak. Potrivit viceministrului MAEIE, Natalia Gherman, cea de-a sasea runda de negocieri s-a desfasurat cu succes. „Au fost finalizate negocierile pe 21 din cele 24 de capitole ale Acordului, se mai negociaza pe subiecte ce tin de mediu, impozite si transport. Tot astazi a fost semnat si cel de a doilea raport de progres al negocierilor”, a precizat Gherman. Si Mirosalv Lajcak s-a declarat multumit de cursul negocierilor. „Cea de-a sasea runda a fost una lucrativa, se munceste mult, iar negociatorii sint bine pregatiti. Semnarea acestui Acord este un element cheie in relatia R. Moldova-UE. Odata ce va fi semnat acordul, R. Moldova va fi mai aproape de UE, iar moldovenii vor putea circula mai usor in spatiul european. In prezent, Uniunea Europeana revizuieste documentele ce tin de parteneriatele de vecinatate si statele mai active vor beneficia de finantare. Sper ca Moldova va da dovada de forta”, a opinat Lajcak. Negocierile privind semnarea unui Acord de Asociere RM-UE au fost lansate la 12 ianuarie 2010. Documentul va contine trei componente: acordul politic, de liber schimb si regimul liberalizat de vize.

Marian Lupu, la Bruxelles

Presedintele Parlamentului, Marian Lupu, efectueaza o vizita oficiala la Bruxelles, in perioada 9 – 13 aprilie, la invitatia Presedintelui Parlamentului European Jerzy Buzek. Programul vizitei include intrevederi cu Jerzy Buzek, Presedintele Parlamentului European, Stefan Fule, Comisar pentru Extindere si Politica Europeana de Vecinatate, Andre Flahaut, Presedintele Camerei Reprezentantilor Regatului Belgiei, Willy Demeyer, Prim-vicepresedintele Senatului Regatului Belgiei, cu alti oficiali europeni. In cadrul intrevederilor vor fi abordate subiecte privind actiunile in contextul integrarii europene a Republicii Moldova, situatia social-politica din republica, reglementarea conflictului transnistrean si altele. Marian Lupu si deputatul Igor Corman, presedinte al Comisiei parlamentare politica externa si integrare europeana, vor participa la Bruxelles pe 11 aprilie la a IV-a Reuniune a Forului Parlamentar al Comunitatii Democratiilor, gazduita de Parlamentul European. Potrivit agendei conferintei, Marian Lupu va rosti un discurs despre valorificarea oportunitatilor Parteneriatului Estic si cooperarea interparlamentara. Forul Parlamentar al Comunitatii Democratiilor, fondat la 12 martie 2010, reuneste parlamentari din 18 tari, inclusiv Lituania, SUA, tari din Europa, America Latina si Asia, care au ca scop consolidarea ideilor democratiei, respectarii libertatii si drepturilor omului.

Share our work