Editorial: Rusia reîncălzește la foc mic ciorba federalizării R. Moldova

Editorial: Rusia reîncălzește la foc mic ciorba federalizării R. Moldova

Cum relațiile dintre UE și puterea de la Chișinău s-au șubrezit vizibil în ultimul an, pe fondul unor decizii departe de standardele democratice europene, Moscova a început din nou o mișcare concentrică în jurul idei de federalizare.

Mirosul de sânge i-a atras rapid pe campionii federalizării R. Moldova, iar schema planificată nu este deloc un scenariu fantasmagoric. Din acest punct de vedere, Rusia se află aproape de un moment-cheie. Unul pe care l-a pierdut în urmă cu 15 ani. Atunci, Vladimir Putin făcea cale întoarsă de la scara avionului cu care trebuia să sosească la Chișinău pentru a semna celebrul „plan Kozak”.

Acesta ar fi trebuit să federalizeze R. Moldova, punând greutate de decizie în jurul Comratului și al Tiraspolului pentru ca țara să nu poată devia niciodată de pe orbita Rusiei. Presiunea externă din partea Occidentului, dar și cea internă din Parlament, l-a făcut pe bătrânul comunist Vladimir Voronin să se sucească în ultima clipă, lăsând Moscova cu buza umflată. Un afront pe care Rusia nu l-a uitat și care se cere rezolvat.

A urmat o perioadă de tatonare și tango-uri nereușite ale UE cu Voronin, după care „Revoluția Twitter” de la 7 aprilie 2009 a pus în așteptare acest plan. Unul pe care de altfel Moscova nu l-a abandonat niciodată, ci l-a pus doar în conservare. Pentru vremuri mai bune.

Între timp, Rusia a început să caute alți cărători de proiecte politice la Chișinău și i-a găsit repede, în persoana lui Igor Dodon. Renato Usatîi a fost doar un „jolly joker” pe care malaxorul evenimentelor l-a scuipat afară rapid. Sprijinit politic, Dodon a reușit apoi să rupă rapid șobolanii care stăteau să fugă de pe corabia scundabilă a comuniștilor, conduși chiar de mentorul său.

Tânăr și energic, carismatic și abil în a mânui genți cu bani, economistul Dodon s-a trezit rapid pe un val ce s-a ridicat în special, dacă ar fi să facem o paralelă cu tenisul, pe greșeala adversarului. Corupția și falimentul moral al partidelor de guvernare pro-europene l-au cocoțat rapid pe Dodon în fruntea sondajelor, acesta atingându-și apogeul politic în decembrie 2016, atunci când a devenit președinte.

Prin concursul banilor din offshore-urile din Bahamas veniți de la ruși și prin ajutorul dat paradoxal dat de purtătorii verbali de steag european de la Chișinău, care i-au pus la dispoziție lui Dodon mașinăria de propagandă și tacticile de „black PR” folosite din abundenț, Dodon avea să ajunsă președinte.

Dar această funcție nu a fost și nici nu este de ajuns pentru Dodon. Acesta este conștient că fără majoritate în Parlament este doar un președinte emasculat, fără prea multe prerogative. Un fel de câine fără colți care nu se poate înfrupta din fructele puterii. Moscova este la fel de conștientă și a continuat să pompeze resurse în spatele PSRM-ului și a lui Dodon, ca locomotivă imagistică pentru socialiști.

Pe fondul rupturii aproape totale a PD-ului de Bruxelles, și apucării pe calea „pro-moldovenismului”, Moscova a făcut în această lună o serie de mișcări pe care le vom analiza atent și în detaliu.

Este vorba în primul rând de întâlnirea de la Condrița, reședința prezidențială de lângă Chișinău, dintre Dodon și liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselki. Este o premieră ca un lider de la Tiraspol să vină în inima Chișinăului și să discute de la egal la egal cu președintele R. Moldova. După întâlnire, Dodon a dat un comunicat fad despre discuțiile ce s-au purtat într-o albie cuminte, cea a „pașilor mici” fixați de Guvern. Semn că Dodon nu este încă pregătit din punct de vedere al prerogativelor să preia frâiele negocierilor.

Dodon nu a făcut niciodată vreun secret din faptul că își dorește federalizarea R. Moldova. Cu o infuzie puternică de votanți de stânga pro-ruși, pe fondul unei depopulării masive a R. Moldova, în special a tinerilor care votează tradițional cu dreapta, Dodon are tot interesul ca un scenariu de federalizare să se producă.

Astfel, ar împușca doi iepuri dintr-o lovitură: ar curma orice tentativă de europenizare a R. Moldova și s-ar instala pe viață la cârma țării prin modificarea Constituției și ar poza și în patriotul-suprem care a rezolvat dosarul transnistrean. De facto, acest lucru ar definitiva R. Moldova care țară exportatoare de mere și vin pe piețele asiatice la prețuri mici și obiediență energetică și comercială totală față de Moscova. Un clește din care Chișinăul nu ar mai avea forța să iasă.

Președintele Igor Dodon, favoritul lui Putin pe scena politică moldovenească

Președintele Igor Dodon, favoritul lui Putin pe scena politică moldovenească

Revenind la episodul întâlnirilor de care vorbeam mai devreme, imediat după întâlnirea cu Dodon, Krasnoselski a zburat la Moscova pentru a se întâlni cu reprezentantul special al Kremlinului pentru Transnistria și Moldova, Dmitri Kozak.

Acel diplomat instalat în această vară și pe care Moscova îl scoate de la cutie în situație grele ce țin de planul politic și militar. Fost ofițer GRU, serviciul special de informații al armatei care a cunoscut în ultimul deceniu un reviriment pe fondul militarismului rusesc în cresendo, Kozak este omul de încredere al lui Putin care rezolva „treburile murdare”.

A făcut-o în anii 90 în Caucaz, apoi în anii 2000 în Georgia, pentru ca ultima misie a sa să fie legată de fortificarea ocupației rusești în Crimeea. Acum, după 15, Kozak revine ciclic la butoanele R. Moldova, acolo are misiunea de a resuscita planul său de federalizare în cadrul unui conflict înghețat. In extenso, în cazul reușitei, rușii vor să-l exporte mai departe și pentru Crimeea și estul Ucrainei. Deci, lovitura geopolitică este cu bătaie lungă.

Acțiunile sporite în acest sens vin pe fondul apropierii alegerilor parlamentare din R. Moldova, ce vor avea loc pe 24 Februarie, 2019. Socialiștii sunt de departe partidul câștigător al acestor alegeri, dar rămâne de văzut dacă vor putea să formeze o coaliție de guvernare cu una sau mai multe forțe politice. Nu este exclus nici scenariul unei alianțe de largă respirație națională, acolo unde să conducă într-un binom contra-naturii la vedere, dar deja stabilizat de facto, cu PD.

Pe 26 septembrie, Dodon a zburat și el la Moscova, acolo unde s-a întâlnit și el cu Kozak. Dodon a fost laconic pe subiectul Transnistria după această întrevedere, dar a admis că a discutat aprofundat despre acest dosar.

Totul este încă în expectativă, dar Moscova începe să facă carțile pentru jocul federalizării. Numirea lui Kozak nu este întâmplatoare, iar terenul este unul propice. Cheia este din nou la PD, care în spiritul dual consacrat la Chișinău, va juca din nou între lumi. Între Est și Vest, acolu unde își va vinde scump pielea celui care va licita la mult. Următoarele luni și apoi deznodământul de la urne programt de Dragobete va spune multe despre cine va iubi Moldova pe viitor. Până atunci, spectacolul se joacă în culisele, acolo unde actorii repetă replicile cu sufleurul de la Kremlin. Kaneț filma!

Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu

Share our work
Editorial: Cum stă România pe butoaie de pulbere chiar în Anul Centenarului

Editorial: Cum stă România pe butoaie de pulbere chiar în Anul Centenarului

Preocupați cu peisajul politic încărcat al ultimelor zile în plan intern generat de proteste, abuzuri și violențe, românii nu sunt prea atenți să mai privească și planul extern. Chiar în proximitatea României, Rusia desfășoară din nou exerciții de flexare a mușchilor, atât dinspre regiunea separatistă transnistreană, cât și dinspre Marea Neagră.

Dar să le luăm pe rând și să facem puțină lumină în ceea ce privește aerul irespirabil nu numai din Piață, dar și de lângă granițele României. Săptămâna trecută a fost marcat de o serie de așa-numite jocuri militare pe care Rusia le-a desfășurat pentru Nistru.

Sub denumirea de ”Soldatul comunităţii”, Federația Rusă a desfășurat pe tot teritoriul ei de facto, cât și în regiunile separatiste pe care le controlează prin regimuri-marionetă o serie de concursuri militare.

Mai precis, toate structurile de forță loiale regimului de la Tiraspol s-au întrecut cot mai cot cu soldații ruși din Grupul operativ de trupe ruse din Transnistria (GOTR) de tras cu arma, la curse de obstacole și copt pâine. Pentru copii și adolescenți a fost pregătit un program special de așa-numită „educație patriotică” de filme și documentare cu tentă vădită de glorificare a trecutului sovietic și a Rusiei după căderea URSS.

La fel, în această săptămână, rușii și transnistrenii au umblat la butoane și au scăzut debitul Nistrului pentru a face manevre de asalt cu TAB-urile în acest râu.

Aceste acțiuni au o repetitivitate anuală, dar se suprapun în plan politic pe noi mișcări ale Rusiei legate de reînvierea ideii de federalizare a R. Moldova, după viitoarele alegerile parlamentare, în cazul în care socialiștii lui Dodon ar prelua puterea. De altfel, Moscova a și făcut demersurile de-al readuce în Moldova pe Dmitri Kozak.

Nu este atât de cunoscut faptul că acest Dmitri Kozak este de fapt un personaj apropiat lui Vladimir Putin care folosit pe post de „berbece” în toate zonele aprinse ale Rusiei.

Așa s-a întâmplat și spre sfârșitul anilor `90 și începutul anilor 2000 în zona Caucazului, acolo unde s-a implicat activi în Cecenia, apoi în R. Moldova și al său Memorandum de federalizare din 2003, apoi în Crimeea anexată, acolo a manageriat „reconstrucția” și clădirea de infrastructură care să lege ombilical peninsula de Rusia continentală. Totul pentru ca, de luna trecută, Kozak să revină iar ca reprezentant economic al Kremlinului pentru Moldova și Transnistria.

Astfel, Kozak a gestionat mereu scenarii de criză care au implicat în special activitățile militare are Rusiei. La numirea de luna trecută, Dodon a fost primul care l-a vizitat pe Kozak la două zile de la numire în această funcție. De altfel, Dodon s-a arătat deschis partizanul unei federalizări a R. Moldova.

Un scenariu care ar infuza votanți de stânga pro-rusească în masa electorală relativ egală din R. Moldova și ar destabiliza acest status quo-ul de echilibru între forțele pro-Est și pro-Vest.

Astfel, printr-un fundament parlamentar puternic de stânga, Dodon a declarat clar că va schimba statutul R. Moldova dintr-unul regim parlamentar, într-unul prezidențial, încoronându-se în apogeul acestui scenariu drept un „Lukașenko de Moldova”.

Pe de altă parte, Rusia și-a sporit șicanele aeriene și navale în zona Mării Negre, ordonând tot mai des provocări în zona de frontieră a NATO, respectiv a României. De la zboruri cu avioane de vânătoare și bombardiere, până la apropierea periculoasă a unor fregate.

De altfel, ministrul Apărării de la București, Mihai Fifor recunoștea într-un interviu că Moscova și-a intensificat activitatea militară la Marea Neagră și că este nevoie de consolidarea acestui flanc al Alianței.

Cele două aspecte suprapuse dau o imagine destul de sumbră a vulnerabilităților securitare ale României. Atât dinspre Marea Neagră, cât și dinspre zona transnistreană aflată la circa 100 de kilometri de granița estică. La fel, alunecarea R. Moldova spre o zonă antagonică drumul european al R. Moldova înseamnă un pericol imediat pentru România fără doar și poate.

Așadar, în Anul Centenarului, România este fragilă atât din interior, din cauzate de un regim corupt cu înclinații iliberale, dar care, pe șleau spus, merge înspre autotoritaism și reprimare în forță a propriei populații, cât și unul extern asigurat de agresivitate tot mai evidentă a Rusiei în regiune, fie direct, fie prin proxy.

Totul stă pe un butoi de pulbere și este gata să explodeze, în cazul în care Bucureștii nu vor lua măsuri urgente pe ambele planuri!

Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu

Share our work
EDITORIAL: Transnistrizarea Republicii Moldova și bârna de pe ochii Bucureștilor

EDITORIAL: Transnistrizarea Republicii Moldova și bârna de pe ochii Bucureștilor

Președintele rus Vladimir Putin, într-o discuție cu proaspăt numitul reprezentant special al Kremlinului pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice cu R. Moldova, Dmitri Kozak

Despre problema reglementării conflictului transnistrean se scrie de mai bine de 26 de ani. Există multe păreri despre cum ar trebui rezolvat acest dosar. Despre cine și ce ar trebui să negocieze. Dar dacă vom rămâne la datele strict factuale și evenimentele care le înconjoară, se poate observa lesne cum acestea sunt influențate direct și indirect cu adevărat de un singur actor care joacă multivectorial această chestiune.

Există mitul, parțial adevărat, că Vestul ar presa Chișinăul să întreprindă diverse concesii față de separatiștii de la Tiraspol. Dar nu este totul chiar atât de simplu.

Începând din vara lui 2016, pe când Germania deținea președinția rotativă a OSCE, parte implicată în procesul de negocieri al formatului 5+2, Chișinăul a fost presat să cedeze. Însă legăturile fostul șef al diplomației germane Frank-Walter Steinmeier și cochetările sale și ale socialiștilor germani cu Moscova ridică și acum un semn de întrebare.

La fel, a urmat rândul președinției rotative a OSCE deținute de Austria, care nici ea nu a menajat Chișinău, în 2017, în ceea ce privește presiunile de acceptare. Dar atenție, tot pe condiționalitățile din „pachetul Berlin” din vremea răposatei președinții germane. Upgradat cu noi condiționalități și denumit pompos „Berlin plus”.

Un șir de opt condiționalități: patru restante și patru noi, cum ar fi subiectele ce țin de școlile cu predare în grafie latină, terenurile agricole din raionul Dubăsari, libertatea de circulație a persoanelor, bunurilor și serviciilor, precum și podul Gura BâculuiBâcioc.

În cazul școlilor era vorba de chirii mai mici pentru Chișinău, pe care Tiraspolul le mărise aberant și total nejustificat în ultimii ani, tocmai pentru a-și crea marje de negocieri. Atenție, toți diplomații transnistreni sunt școliți la MGIMO-ul de la Mosova, una dintre cele mai bune școli de diplomație din lume.

Apoi despre accesul la terenurile oamenilor din zona Dubăsari, după ce tot forțele paramilitare transnistrene s-au pus cu fundul în drum și au blocat accesul oamenilor, în 2004, la circa 6.500 de hectare.

Culmea, în urmă cu doar câteva zile CEDO a condamnat Rusia pentru acces blocaj și a obligat-o la plata de despăgubiri către proprietarii moldoveni a 2,5 milioane de euro. Deocamdată, s-au eliberat 82 de titluri de proprietate, ceea ce înseamnă circa 64,1%, așa că este un proces care va mai dura cel puțin câteva luni.

Al treilea ține de recunoșterea dreptului de circulație internațională a mașinilor transnistrene, care chipurile vor avea niște plăcuțe de înmatriculare neutre, în traficul internațional. Mai precis, în UE.

Iar pe podul de la Gura Bâcului – Bâcioc, rușii și transnistrenii și-au ocupat deja locurile pentru pichete de grăniceri, iar militarilor moldoveni nu le-au permis patrularea comună. Discuțiile în Comisia de Unificare și Control (CUC) pe această temă sunt sterile, iar rușii și transnistrenii mimează o negociere de cascadorii râsului cu Chișinăul. Sigur, cu delegația rusă pe post de arbitru.

Cu alte cuvinte, cam toate aceste negocierile se substitutie de facto unui lung șir de cedări ale Chișinăului față de Tiraspol. După Germania și Austria, a venit rândul Italiei și al fostului său ministrul de Externe, Franco Frattini, să vină să negocieze.

Din start, acesta nici măcar nu a mimat vreo imparțialitate și a spus din capul locului, într-un interviu la Russia Today, că trupele ruse din Transnistria stau bine acolo și că R. Moldova ar fi bine să accepte toate merele otravite din „coșul socio-economic” pus pe masa negocierilor.

Decorat cu „Ordinul Prieteniei” de către Putin în 2012, Frattini a venit apoi și cu o negociere falsă, cerând Chișinăului să accepte condiționalitățile, ca apoi să se pună pe masa discuțiilor probleme retragerii trupelor ruse. Nici vorbă de asemenea discuții la întâlnirea finală de la Roma ce a avut loc pe 30 mai.

Toate aceste în timp ce Tiraspolul nici măcar nu vrea să discute „coșul politic” sau să plece măcar urechea la oferta Chișinăului de largă autonomie în cadrul R. Moldova. De retragerea trupelor ruse nici măcar nu poate fi vorba, pentru orice are cunoștințe minime în materie de relații internaționale sau felul în care negociază Moscova în astfel de conflicte pe care le crează și nășește politic și militar apoi prin intermediul unor Kozaki sau Rogozini, reșapați ciclic în funcție de nevoi.

Pe de altă parte, experții avizați de la Chișinău vorbesc deschis despre un rol mai puțin văzut al Rusiei, cu precădere la București, de a împrieteni și apropia, într-un stil propriu și personal, pe liderul de facto de la Tiraspol, Victor Gușan, patronul „Republicii Sheriff” din stânga Nistrului și liderul PD, Vlad Plahotniuc.

Concret, Republica Moldova întreține economic această republică sovietică falimentară ce funcționează în paralel prin achizițiile generoase de energie electrică de la Cuciurgan, deși exista și varianta mai ieftină ucraineană la care s-a renuțat.

Mai nou și prin scuturile de taxe pe care Chișinăul le va aplica prin punctul comun de frontieră cu Ucraina de la Cuciurgan-Pervomaisk pentru companiile trasnnistrene. Este greu de crezut că vreun agent economic din stânga Nistrului își va scoate mărfurile din țară printr-un alt punct vamal doar că să plătească vreo taxă Chișinăului.

Aceste cedări fără logică nu pot fi rezultatul decât înțelegerilor pe sub masă făcute la ceas de noapte între personaje sus puse și mijlocite de un „bun samaritean” care nu vrea să întrețină el copilul din flori pe care l-a zămislit, dar pe care vrea să-l întrețină pe banii altora.

La vedere, Moscova nu vrea să aibă un rol de primă scenă, dar culisele sunt controlate de ea. Atât în plan bilateral pe relația PD-„Republica Sheriff”, cât și în plan internațional, acolo unde puternicul lobby rusesc își face loc prin instituții slabe precum OSCE și scule folositoare precum Steinmeier sau Frattini.

Până când toate aceste jocuri nu vor fi înțelese și se va acționa în consecință, România nu poate face mai mult decât să privească neputincioasă la această partidă de teatru absurd. Una care se joacă la circa 100 de kilometri de granița ei estică și care are are, la nevoie, vreo 1.500 de soldați ruși și vreo 12.000 de forțe paramilitare care nu mai au demult nevoie de exerciții de interoperabilitate, ci pot acționa ca o forță compactă.

Dar România nu are timp de aceste chestiuni. E prea ocupată să se împartă între festivism risipitor de resurse și penali care vor să scape de pușcărie, călcând în picioare bruma de democrație strânsă de aproape 30 de ani cu atâtea sacrificii. Transnistria, deși aproape, e o nebuloasă pentru București, care nu contenește să dea rateruri, din prostie, ignoranță și amatorism în Republica Moldova. Bașca, cel mai important obiectiv de politică externă, ca să cităm din marii noștri miniștrii de externe din ultimii ani, după intrarea în NATO și UE.

Transnistrizarea Moldovei se produce în aceste zile mai accelerat decât se pot da ordonanțe de urgență în guvernul de la București, dar nimeni fie nu vede, fie nu-i pasă. Ambele variante fiind la fel de nocive și cu grave consecințe pe termen lung!

Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu

Share our work
ANALIZĂ: Mutări pe tabla de șah a R. Moldova: retragerea trupelor ruse versus resuscitarea federalizării

ANALIZĂ: Mutări pe tabla de șah a R. Moldova: retragerea trupelor ruse versus resuscitarea federalizării

În plan imagologic, Republica Moldova a obținut în săptămânile trecute un succes notabil, după ce pe rând Adunarea Generală a ONU, Adunarea Parlamentară a OSCE și NATO au inclus problema retragerii trupelor ruse staționate în regiunea separatistă transnistreană fie în rezoluții, fie în declarații. În tot acest timp, Rusia nu a stat cu mâinile în sân, iar diplomația de la Moscova a protestat vehement sub vechiul alibi cum că trupele sale sunt acolo pentru a asigura pacea și că fără acestea ar izbucni un nou conflict armat între Chișinău și Tiraspol.

Dar să le luăm pe rând și să vedem care a fost succesiunea și mai ales importanța acestor episoade care au condus la cele prezentate mai sus.

Eforturile diplomației de la Chișinău privind introducerea pe agenda organizațiilor internațioanale a chestiunii retragerii trupelor ruse staționate ilegal pe teritoriul R. Moldova de peste 26 de ani, și-au găsit expresia pe 22 iunie, atunci când la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite s-a votat pozitiv un proiect de rezoluție privind retragerea trupelor ruse și a armamentului rusesc din Transnistria.

Documentul a fost votat cu 64 de voturi „pentru” și 15 „împotrivă”, reafirmând sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova. Nu mai puțin de 83 de state s-au abținut de la votarea rezoluției, fapt ce denotă pe de o parte și puternica influență a Rusiei la nivel diplomatic mondial.

Imediat după vot, adjunctul reprezentantului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski a declarat că acest lucru se va răsfrânge negativ asupra procesului de pace, ameninând voalat că nu va exista un impact pozitiv nici pe recentele progrese făcute în negocierile dintre Chișinăul și Tiraspol în cadrul așa-numitului pachet „Berlin Plus”, negociat în format 5+2. Document care prevede o serie de puncte de natură socio-economică asupra cărora cele două părți și-au luat angajamentul de a le rezolva într-o anume marjă de timp.

Viitorul apropiat va arăta ce lovitură dură a fost dată procesului de apropiere a celor două părți și e regretabil că viitoarele eșecuri se vor asocia cu Adunarea Generală ONU”, a declarat oficialul rus, după care a atacat UE, acuzând blocul comunitar de duble standarde.

Între eveniment istoric și amenințări

În schimb, șeful diplomației de la Chișinău Tudor Ulianovschi a afirmat atunci că „este o zi mare pentru cetățenii Republicii Moldova, care au recăpătat încrederea că comunitatea internațională este de partea lor și justiția poate fi făcută”, citat de Europa Liberă.

Este un moment istoric – după 27 de ani Adunarea Generală ONU a confirmat că prezența militară rusă în Republica Moldova este ilegală și trebuie să fie evacuată. Este un mic pas în scopul nostru mare – retragerea trupelor și munițiilor străine este pentru noi doar un element în construirea relațiilor de încredere cu toate țările, bazate pe respect reciproc, înțelegere și, bineînțeles, pe legislația internațională”, a spus oficialul moldovean.

Imediat după eveniment, diplomația rusă, citată de media rusești, a afirmat că mișcarea Chișinăului ar fi una „neprietenoasă” și a amenințat voalat cu măsuri de retorsiune. Pentru a plusa, pretinsa diplomație de la Tiraspol, care de facto funcționează ca o anexă a Ministerului Afacerilor Externe a Rusiei, că numărul efectivelor militare rusești din stânga Nistrului ar trebui mărit.

OSCE și NATO iau poziție

Deși a fost catalogată de multe ori ca o instituție emasculată, care mai degrabă vede conflictul transnistrean ca pe o povară decât ca pe una pe care ar dori să o rezolve, OSCE a reacționat și ea la proiectul de rezoluție votat anterior la ONU.

Pe 10 iulie, Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) , ce a fost găzduit anul acesta de către Bundestag-ul Germaniei, a reafirmat de asemenea necesitatea retragerii complete a forțelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova.

Cu această ocazie au fost votate trei amendamente ce au privit R. Moldova, în care s-a reafirmat necesitatea retragerii complete a forțelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova și transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă cu mandat internațional.

Reacția comunității internaționale s-a viralizat și mai tare, atunci când NATO pe 12 iulie, la summit-ul Alianței de la Bruxelles, în declarația finală a fost inclusă și cererea de retragere a trupelor ruse din Transnistria.

Cerem Rusiei să revină asupra recunoașterii regiunilor din Georgia, Abhazia și Osetia de Sud, drept state independente; să implementeze acordul de încetare a focului din 12 august 2008, mediat de UE, în special retragerea forțelor ruse de pe teritoriul Georgiei; să pună capăt militarizării acestor regiuni; să înceteze construcția de obstacole asemănătoare frontierelor. De asemenea, cerem Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova și să continue să se angajeze în mod constructiv în procesul de soluționare privind Transnistria. Ne angajăm să sprijinim reformele democratice și eforturile de edificare a capacităților de apărare ale Republicii Moldova”, se arata la punctul 7 al declarației finale a summit-ului NATO de la Bruxelles.

Reacție în lanț a Moscovei și sateliților săi

Ceea ce este de remarcat este că Rusia a vorbit, după toate aceste trei cereri, de la cele mai înalte tribune internaționale, pe mai multe voci: cea oficială prin intermediul instituțiilor sale de la Moscova, cea a paradiplomației transnistrene și nu în ultimul rând prin cea a președintelui pro-rus al R. Moldova, Igor Dodon.

Acesta din urmă este catalogat de majoritatea analiștilor politici de la Chișinău drept un purtător de mesaj și politici favorabile Rusiei la Chișinău.

Reprezentanții administrației din stânga Nistrului au atras atenţia la „caracterul evident coordonat al adoptării rezoluţiilor, care conţin poziţii practic identice privind prezenţa rusă de menţinere a păcii în Transnistria”, a scris agenția Infotag.

„În contextul aprofundării de lungă durată a cooperării Moldovei cu acest bloc militar-politic, asemenea precedente ale intervenţiei NATO în procesul de pacificare de pe Nistru pot submina arhitectura de securitate construită de zeci de ani. Iar apelurile din partea statelor participante la OSCE de a distruge actualul format de menţinere a păcii atestă poziţia părtinitoare a acestei organizaţii şi pun la îndoială obiectivitatea abordărilor sale faţă de situaţia din jurul Transnistriei”, au precizat liderii separatiști transnistreni, care au menționat că astfel de acțiuni vor bloca procesul de negociere început.

La rândul său, Igor Dodon și-a xprimat dezacordul față de luările de poziție a instituțiilor internaționale menționate mai sus, în cadrul vizitei întreprinse la Moscova pe 14 iulie, acolo unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin.

Declarațiile unilaterale făcute de la înaltele tribune nu corespund stării de lucruri cu privire la operațiunea de pacificare din Moldova și fac parte din lupta politică internă și poziționare în contextul viitoarelor alegeri parlamentare din Moldova. Am reiterat importanța majoră a tuturor participanților la operațiunea de pacificare și eficacitatea ei pe parcursul multor ani. Rezultatele operațiunii de pacificare au un impact pozitiv asupra reluării dialogului în formatul „5+2” în vederea identificării unui model atotcuprinzător de reglementare politică și de soluționare grabnică a conflictului transnistrean”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook, după întâlnirea cu Putin.

Putin îl scoate de la naftalină pe Kozak

Toate aceste reacții internaționale au reactivat, într-un mod ostentativ de a transmite un mesaj atât în Occident, cât și la Chișinău, numirea lui Dmitri Kozak ca emisar al Kremlinului la Chișinău. Apropiat al lui Putin, Kozak este cel care a întocmit „Memorandumul Kozak”, în 2003, document parafat și aproape semnat de către fostul președinte Voronin, cel care ar fi refuzat documentul în ultima clipă, sub puternice presiuni interne și externe din partea Occidentului.

Pe scurt, acesta făcea referire la federalizarea asimetrică a R. Moldova și mai ales cerea staționarea trupelor ruse pe teritoriul R. Moldova pentru încă 30 de ani a trupelor ruse. Ele ar fi trebuit să mențină pacea. Anterior, la summit-ul OSCE de la Istanbul, Rusia își luase angajamentul să-și retragă și trupele, dar și armamentul fostei Armate a 14-a, ce se află în depozitul de la Cobasna.

Kozak vine practic pe fosta slujbă a lui Dmitri Rogozin, un înverșunat advesar al Chișinăul și admirator al Tiraspolului pentru care, susținea el în cartea sa autobiografică „Dușmanul poporului”, ar fi luptat cu arma în mână în 1992 împotriva fasciștilor români și moldoveni.

Semnalul este unul la fel de puternic, cum că Moscova se pregătește, în care în care forțele proruse vor câștiga alegerile parlamentare din noiembrie și vor forma majoritatea parlamentară, să reînceapă discuțiile despre federalizare.

Subiectul este unul așteptat de Dodon, care nu și-a ascunsc niciodata simpatia pentru acest plan. Dodon intenționează să includă această masă mare electorală, covărșitor de stânga și în majoritate prorusă, pentru a înclina decisiv balanța în favoarea partidului său și de a schimba Constituția apoi pentru a-și aroga puteri depline. Într-un astfel de „scenariu belarus”, drumul european al R. Moldova se va finaliza cu slabe șanse de a mai vreodată recuperat prin alegeri libere și democratice.

Toate aceste manevre scot la iveală nu numai mizele electorale locale din R. Moldova, dar și o posibilă schimbare de paradigmă la nivel regional, acolo unde miza este de a nu lăsa statele ex-sovietice să alunece în sfera de influență a unei Rusii tot mai agresive și amenințătoare la adresa Europei din punct de vedere militar.

Transnistria rămâne în continuare un subiect fierbinte chiar și pe agenda internațională, prin care Rusia își joacă influența în R. Moldova și în regiune, iar Chișinăul se află într-un moment critic din punct de vedere politic care nu se anunță deloc unul ușor nici din punct de vedere al așezării forțelor proeuropene, nici al legislației electorale și nici al sondajelor de opinie.

Cel mai recent sondaj făcut la Chișinău de către Institutul Republican Internațional (IRI) indică o marjă de votanți indeciși de 37%, în timp ce PSRM are 36%, iar celelalte partide care ar trece pragul electoral adună împreună 34%, dar nu se pot alia din cauza pozițiilor ireconciliabele dintre PD versus PAS și PPDA. Altfel spus, Republica Moldova se află din nou pe marginea prăpastiei, condusă în special de o clasă politică iresponsabilă, coruptă și duală, cu o Rusie speculantă care intervine fie discret, fie deschis să dă un „brânci de ajutor” de fiecare dată când este cazul. 

Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu

Share our work