9 decembrie. Croatia semneaza tratatul de aderare la UE

9 decembrie. Croatia semneaza tratatul de aderare la UE

Croatia UECroaţia va semna tratatul de aderare la Uniunea Europeană la 9 decembrie, în cursul unei ceremonii la Bruxelles, deschizând astfel calea aderării acestei ţări la UE în 2013, a anunţat joi premierul croat, Jadranka Kosor. „Aceasta este o veste excelentă pentru Croaţia, pentru Guvern şi pentru mine în calitate de premier”, a afirmat Kosor, citată de agenţia de presă Hina. Kosor a adăugat că ea şi preşedintele croat Ivo Josipovici vor fi cei care vor semna tratatul. Ceremonia va avea loc la cinci zile după alegerile legislative din Croaţia pe care, potrivit sondajelor, partidul lui Kosor, Uniunea Democratică Croată (HDZ, conservator), are şanse mici să le câştige, transmite Mediafax. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei poloneze a UE, Konrad Niklewicz, a confirmat pentru agenţia Hina că tratatul va fi semnat cu ocazia summitului UE de la 9 decembrie. Croaţia a încheiat lungi negocieri de aderare la Uniunea Europeană în iunie şi urmează să devină al 28-lea stat membru, la 1 iulie 2013. Înainte de a intra în UE, Croaţia trebuie să organizeze un referendum pe această temă, iar tratatul de aderare trebuie ratificat de Parlamentele tuturor statelor membre şi de Zagreb. O mică majoritate a croaţilor, de puţin peste 50 la sută, susţin aderarea ţării lor la UE, potrivit sondajelor.

Share our work
9 decembrie. Croatia semneaza tratatul de aderare la UE

Croatia, din ce ce in ce mai aproape de UE

Croatia UEPremierul croat, Jadranka Kosor, a primit sâmbătă, din partea omologului polonez, Donald Tusk, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială prin rotaţie a Uniunii Europene, proiectul tratatului de aderare a Croaţiei la blocul comunitar european. ‘Astăzi, când mulţi oameni politici pun la îndoială viitorul UE, intrarea Croaţiei este o adevărată injecţie de optimism menită să redea încrederea în acest viitor’, a declarat Tusk într-o conferinţă de presă la Zagreb. ‘Uniunea Europeană are sens’, a ţinut să adauge Tusk. El a dat totodată asigurări că ‘marile eforturi desfăşurate de guvernul croat vor da roade în viitor’. ‘Vă spun acest lucru ca polonez care a avut de câştigat de-a lungul anilor, la fel ca toţi compatrioţii mei, din faptul că Polonia a devenit membră a Europei unite’, a menţionat şeful guvernului polonez, transmite Agerpres. ‘Este un moment istoric şi de bucurie’, a afirmat la rândul său Jadranka Kosor, subliniind că ţara sa ‘a făcut sâmbătă un pas uriaş spre UE’. ‘Încheierea negocierilor de aderare demonstrează că s-au făcut reforme şi că ele au dat rezultate. Ne-am îndeplinit obiectivul strategic’ – a declarat premierul croat. Croaţia a încheiat la 30 iunie negocierile de aderare începute în 2005 şi se prevede să devină membră de la 1 iulie 2013, fiind a doua fostă republică iugoslavă care se integrează în UE, după Slovenia, în 2004. Textul tratatului este redactat în engleză şi urmează să fie tradus înainte de semnare în croată şi în celelalte limbi oficiale ale UE. Înainte să fie semnat, mai trebuie aprobat de Parlamentul European, ceea ce este de aşteptat să se întâmple la începutul lui decembrie. Data semnării nu a fost deocamdată stabilită, dar ceremonia ar urma să aibă loc înainte de sfârşitul lui 2011 şi după alegerile legislative programate pentru 4 decembrie.

Share our work