Benedict al XVI-lea saluta vizita lui Kirill in Polonia

Benedict al XVI-lea saluta vizita lui Kirill in Polonia

Papa Benedict al XVI-lea a salutat duminică vizita istorică în Polonia a patriarhului ortodox rus Kirill, care s-a întâlnit, între alţii, cu episcopi catolici, cele două părţi angajându-se să promoveze „valorile evanghelice în lume”.
Vorbind despre vizita începută joi de patriarhul rus în Polonia, papa a amintit că „programul a cuprins şi întâlniri cu episcopi catolici şi o declaraţie comună despre dorinţa de creştere a unităţii frăţeşti şi de cooperare în difuzarea valorilor evanghelice în lumea contemporană”. Papa Benedict al XVI-lea a vorbit în poloneză pentru pelerinii din Polonia, la sfârşitul rugăciunii de la Castel Gandolfo, reşedinţa estivală a papilor, aflată aproape de Roma, în cadrul tradiţionalului salut adresat credincioşilor în diferite limbi. „Este un eveniment important care dă speranţe în privinţa viitorului”, a adăugat papa.
Vizita de patru zile a lui Kirill este prima efectuată vreodată de un patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii în Polonia, ţară unde catolicismul este foarte puternic. Patriarhul rus a semnat vineri, alături de şeful bisericii catolice poloneze, monseniorul Josef Michalik, un apel istoric la reconcilierea polono-rusă, dar şi la apropierea celor două biserici.
„Popoarele noastre se confruntă în prezent cu noi provocări. Sub pretextul de a proteja laicitatea sau de a apăra libertăţile, sunt puse la îndoială principiile fundamentale ale Decalogului”, au spus în apel cei doi prelaţi. „Asistăm la promovarea avortului, a eutanasiei, a căsătoriilor homosexuale şi a societăţii de consum. Se dau la o parte valorile tradiţionale, iar simbolurile religioase sunt eliminate din spaţiul public”, au mai scris monseniorul Michalik şi patriarhul Kirill.

Share our work
Kirill si Michalik, apel la reconcilierea polono-rusa

Kirill si Michalik, apel la reconcilierea polono-rusa

Liderul Bisericii Ortodoxe din Rusia, patriarhul Kirill, şi cel al Bisericii Catolice din Polonia, monseniorul Josef Michalik, au semnat vineri la Varşovia un apel la reconcilierea polono-rusă.
„Facem apel la credincioşii noştri să se roage pentru iertarea greşelilor, nedreptăţilor şi tuturor relelor provocate reciproc”, a scris acesta în textul semnat la palatul regal din capitala poloneză. „Suntem convinşi că este un prim pas, cel mai important, către restabilirea încrederii reciproce fără de care nu există nici comunitate durabilă, nici reconciliere completă”, declară cei doi prelaţi, promiţând să „se angajeze în noi eforturi care să ne apropie Bisericile şi popoarele”.
Semnatarii promit, de asemenea, să „apere dreptul la prezenţa religiei în viaţa publică”. „Astăzi, popoarele noastre se confruntă cu noi provocări. Sub pretextul de a proteja secularismul sau de a apăra libertăţile, principiile fundamentale ale Decalogului sunt puse la îndoială”, afirmă aceştia. „Asistăm la promovarea avortului, a eutanasiei, a căsătoriilor homosexuale şi a consumismului. Valorile tradiţionale sunt respinse, iar simbolurile religioase eliminate din spaţiul public”, adaugă cei doi prelaţi.

Share our work