Ucraina, “invadata” de militari din SUA, Romania si Moldova

Ucraina, “invadata” de militari din SUA, Romania si Moldova

Militari pe plajaParlamentul Ucrainei a aprobat admiterea de unitati ale fortelor armate ale unor state straine pe teritoriul ucrainean pentru a participa la exercitii militare multinationale in 2011, relateaza prea de la Kiev. Potrivit textului de lege, care a trecut cu 269 de voturi pentru, trupe straine vor putea intra pe teritoriul ucrainean pentru a participa la exercitiile SUA-Ucraina „Rapid Trident 2011” si „Sea Breeze 2011”, la exercitiile militare Ucraina-Rusia „Fairway of Peace 2011”, exercitiile comune Ucraina-Polonia-SUA „Safe Sky 2011”, la cele Ucraina-Romania, Ucraina-Belarus-Rusia, la exercitiile Ucraina-Rusia si Ucraina-Belarus cu participarea fortelor de aparare aeriene si la exercitiile multinationale „Black Sea Rotational Force 2011”, „Jackal Stone 2011”, „Barrier 2011” si „Cossack Steppe 2011”. Trupe din urmatoarele tari urmeaza sa participe la diferite exercitii pe teritoriul Ucrainei in 2011: Rusia, SUA, Polonia, Belarus, Romania, Canada, Republica Moldova, Serbia, Marea Britanie, Ungaria, Franta, Germania, Lituania, Letonia, Estonia, Slovacia, Cehia, Croatia, Bulgaria si Norvegia. Ucraina a gazduit anul trecut exercitiul militar NATO Sea Breeze-2010, la care au participat 3.000 de militari din 15 tari. Manevrele militare maritime Sea Breeze, sub egida NATO, s-au desfasurat in fiecare an in largul apelor ucrainene ale Marii Negre, incepand din 1997, generand mai multe scandaluri si proteste de-a lungul vremii. In anul 2009, Parlamentul ucrainean l-a sfidat de presedintele din acea perioada, Viktor Iuscenko, si a refuzat sa aprobe exercitiile. Exercitiile au avut doua componente: maritima si terestra. Prima faza s-a desfasurat in nord-vestul Marii Negre, iar faza a doua la o baza militara din regiunea Nikolaiev. Ucraina a fost reprezentata de un batalion de infanterie maritima si cinci nave ale Pazei de Coasta. Manevrele s-au incheiat pe 24 iulie. Statul major general al exercitiului a fost dislocat in orasul Odesa, iar trupele au fost dislocate la baza militara de instruire Shirokiy Lan din regiunea Nicolaev. „Sea Breeze 2010” a fost un exercitiu multinational de mentinere a pacii in spiritul Parteneriatului pentru Pace. In total, in activitatile de mentinere a pacii din poligonul Shirokiy Lan au fost antrenati circa 600 de militari din noua tari – Azerbaidjan, Belgia, Georgia, Germania, Grecia, Moldova, Turcia, SUA, Ucraina. Anul trecut, Ucraina a gazduit si alte exercitii internationale militare si de mentinere a pacii. Printre acestea se numara exercitii comune cu SUA (Rapid Trident 2010), cu Romania (Cossack Steppe 2010), si cu Polonia, Lituania si Canada (Maple Arch 2010).

Participarea militarilor moldoveni la Sea Breeze

Un contingent de militari ai Armatei Nationale din Republica Moldova a fost detasat pe 12 iulie 2010, la exercitiul multinational de mentinere a pacii „Sea Breeze 2010”. Locotenent colonelul Vitalie Rusu, comandantul contingentului, a declarat atunci ca efectivul este compus din sase ofiteri de stat major si un pluton de infanterie, numarand 30 de militari din cadrul Batalionului 22 de mentinere a pacii. In cadrul exercitiului „Sea Breeze 2010”, militarii Armatei Nationale si colegii lor din tarile partenere vor fi antrenati in operatiuni de mentinere a pacii, activitati antitero, operatii amfibii, etc. “Participarea la acest exercitiu este importanta pentru Armata Nationala in contextul pregatirii profesionale a efectivului”, a accentuat Vitalie Rusu. „Vom participa in misiuni de patrulare, escortare a convoiului, aplanarea protestelor sau asa-numitul control al multimii si in actiuni la punctele de control si trecere”. Prima participare a militarilor basarabeni la exercitiul „Sea Breeze” a avut loc in anul 2007, R. Moldova fiind reprezentata atunci de patru ofiteri de stat major si un pluton de infanterie din cadrul Batalionului 22 de mentinere a pacii.

Share our work