1 miliard de Euro pentru Kiev. Mogherini: Ucraina trebuie să continue reformele pe care și le-a asumat. Populistii și oligarhii ucraineni, obstacole în relațiile dintre Ucraina și UE.

1 miliard de Euro pentru Kiev. Mogherini: Ucraina trebuie să continue reformele pe care și le-a asumat. Populistii și oligarhii ucraineni, obstacole în relațiile dintre Ucraina și UE.

UE-un-nou-ajutor-financiar-pentru-Ucraina

UE-un-nou-ajutor-financiar-pentru-Ucraina

Șefa diplomației Uniunii Europene, Federica Mogherini, a cerut Ucrainei să continue reformele pe care și le-a asumat, în pofida problemelor provocate de intervenția Federației Ruse în estul țării și anexării pensinsulei Crimeea, relatează mass-media regională, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Într-o declarație făcută la Copenhaga, în cadrul unei conferințe pe tema Ucrainei, Mogherini a mai spus că este impresionată de „energia și determinarea” de care dau dovadă premierul Volodimir Hroisman în promovarea reformelor, în special a celor ce se referă la lupta împotriva corupției. Federica Mogherini a insistat însă că mai sunt multe de făcut.
În cadrul aceluiași eveniment, adjunctul secretarului de stat american, John Sullivan, a reamintit că de modul în care Ucraina va realiza angajamentele asumate în fața partenerilor săi occidentali va depinde și un viitor acord cu Fondul Mondial Internațional.

1 miliard pentru Kiev

Consiliul Uniunii Europene a aprobat, marți, 26 iunie, alocarea Ucrainei a unui miliard de euro asistență macrofinanciară, relatează mass-media de la Kiev, citând anunțul publicat pe contul oficial de Twitter al instituției. „Consiliul UE a aprobat astăzi un nou împrumut în suma de un miliard de euro pentru a acoperi nevoile financiare ale Ucrainei ca sprijin pentru stabilizarea economică și programul de reforme structurale”, se arată în anunț.
După această decizie, Comisia Europeană, în consultare cu Consiliul UE, va pregăti un memorandum de asistență. Memorandumul va trebui sa fie ratificat de Rada Supremă de la Kiev.

Oligarhii, pericol pentru Ucraina

Populistii și oligarhii ucraineni împiedică punerea în aplicare a Acordului de asociere Ucraina-UE, a declarat Hugues Mingarelli, șeful Delegației UE în Ucraina, citat de Interfax-Ucraina, preluat de KARADENIZ PRESS.
„După cum știți, există mulți oameni în Ucraina cărora nu le place acordul şi încearcă să împiedice punerea în aplicare a acestuia. Noi îi numim populişti, oligarhi. Toți acești oameni au interese și nu doresc să modernizeze structura politică și economică a țării“ , a spus diplomatul UE.
Potrivit lui, există ministere care sunt deschise pentru punerea în aplicare a Acordului de asociere, dar există și cei care nu oferă sprijinul necesar. Mingarelli crede că punerea în aplicare a acordului de asociere intâmpină probleme în comisiile Radei Supreme a Ucrainei. La rândul lor, oficialii ucraineni consideră că sarcinile stabilite în acordul de asociere cu termen de executare în 2017 au fost îndeplinite în proporție de 41%. (N.G.)

Share our work
1 miliard pentru Ucraina. Parlamentul European, pregătit să voteze

1 miliard pentru Ucraina. Parlamentul European, pregătit să voteze

Parlamentul-European-arenă-pentru-războiul-diplomatic-dintre-Kiev-și-Moscova

Parlamentul-European-arenă-pentru-războiul-diplomatic-dintre-Kiev-și-Moscova

Ucraina are tot mai multe şanse de a primi un nou ajutor financiar din partea Uniunii Europene în valoare de un miliard de euro, relatează agenția UNIAN, preluată de KARADENIZ PRESS. Consiliul UE a aprobat acordarea celui de-al patrulea program de asistenţă macrofinanciară pentru Ucraina. Noul program are menirea de a sprijini stabilizarea economică și reformele structurale, relatează sursa citată.

Pentru ca banii să ajungă la Kiev, documentul trebuie să fie aprobat şi de către Parlamentul European. Analiști politici de la Kiev au avertizat că lipsa unor reforme în domeniul justiției și a luptei anticorupție, dar și ofensiva diplomatică rusă poate bloca un vor favorabil în Legislativul comunitar.

Umbra Kremlin-ului

Anterior, șeful Delegației UE în Ucraina, Hugues Mingarelli, a declarat în timpul unei întâlniri oficiale cu vicepremierul ucrainean Ivanna Klimpuş-Ţinţadze, că Ucraina se bucură de un sprijin real din partea unui număr mic de țări ale Uniunii Europene, în timp ce cele mai multe state membre ale UE nu doresc să-și strice relațiile cu Rusia din cauza Kievului”. „Aş minți dacă aş spune că majoritatea statelor membre ale UE sprijină Ucraina”, a afirmat diplomatul european. Potrivit lui Mingarelli, faptul că Ucraina primeşte un sprijin nesemnificativ din partea partenerilor europeni „se datorează unei imagini false care există în Europa despre Ucraina”.

Imagine îngrozitoare

„Acest lucru se datorează faptului că imaginea țării dumneavoastră în UE este îngrozitoare și foarte puțină lume din Occident știe ce înseamnă, de fapt, Ucraina. Foarte puţină lume ştie că Ucraina este o țară mare, cu 40 de milioane de locuitori, care produce rachete, sateliți și motoare de avioane, are cel mai bun pământ din Europa, un potenţial turistic fantastic și resursă umană dispusă să lucreze pentru 200 de dolari pe lună. Dacă mai mulți oameni din Europa ar cunoaşte toate aceste lucruri, nu am nicio îndoială că aţi avea mai mulţi prieteni”, a declarat reprezentantul UE la Kiev.
Mingarelli a adăugat că de fiecare dată când în Europa se discută despre problemele ucrainene, este luat în calcul aspectul negativ, cum ar fi corupția, Cernobylul, războiul şi prostituția. „Nu veți vedea discuții despre unul dintre multele aspecte pozitive ale acestei țări. Prin urmare, comunicarea este o mare problemă”, a subliniat Mingarelli.

Ucraina, în afara UE

Ambasadorul Hugh Mingarelli a declarat anterior că pentru Ucraina la moment actual nu există nicio perspectivă de aderare la Uniunea Europeană. „Turcia este una dintre țări care a început negocierile de aderare la Uniunea Europeană…În prezent pentru Ucraina nu există nicio perspectivă de aderare la spațiul comunitar”, a declarat șeful Delegației UE în Ucraina în timpul unei mese rotunde cu tematica: „Alegerea europeană a Ucrainei după Revoluția demnității: Oportunități și provocări”.
Potrivit lui Mingarelli, Acordul de asociere între Ucraina și Uniunea Europeană este menit să consolideze integrarea politică și economică a țării noastre. „Este o mare dezamăgire pentru partenerii noștri ucrainene deoarece ei și-ar fi dorit ca Ucraina să aibă o perspectivă de aderare la UE, însă dintr‑unul sau mai multe motive, Uniunea Europeană nu poate oferi aceasta țării dvs.”, a spus ambasadorul, citat de mass-media de la Kiev. (N.G.)

Share our work
Ambasadorul UE în Ucraina laudă realizările puterii de la Kiev. Cei care nu le văd  „sunteți fie idioți, fie limitați”

Ambasadorul UE în Ucraina laudă realizările puterii de la Kiev. Cei care nu le văd „sunteți fie idioți, fie limitați”

Ambasadorul UE la Kiev, Hugues Mingarelli, acuză criticii actualei puteri de la Kiev: sunteți fie idioți, fie limitați

Ambasadorul UE la Kiev, Hugues Mingarelli, acuză criticii actualei puteri de la Kiev: sunteți fie idioți, fie limitați

Șeful Delegației UE în Ucraina, Hugues Mingarelli a declarat că, în Ucraina, în condiții dificile au fost introduse o serie de reforme, iar cei care nu le văd „sunt fie idioți, fie persoane cu punct de vedere limitat”, relatează UNIAN, citată demass-media internațională. Declarațiile vin pe fondul apropierii anului electoral 2019, când actualul președinte Petro Poroșenko vrea să obțină un nou mandat.

Potrivit lui Mingarelli, pentru a pune în aplicare acordul de asociere între Ucraina și UE este necesar să se respecte un anumit număr de criterii, iar unul dintre aceste criterii este voința politică a autorităților. „Nu există nicio îndoială, în ultimii patru ani reprezentanți puterii politice din această țară au adoptat un anumit număr de măsuri de modernizare a țării, de transformare a acestei țari într-o societate deschisă, democratică, bazată pe economie de piață”, a adăugat șeful misiunii UE. Declarațiile ambasadorului UE au fost criticate de reprezentanți ai opoziției prp-europene parlamentare.

10 mii de morți pentru acurd cu UE

În plus, Mingarelli și-a exprimat convingerea că Ucraina lupta pentru alegerea ei europeană. „Responsabilitatea noastră comună este punerea în aplicare a acordului de asociere”, a subliniat el. „Ar fi fost scandalos dacă nu erați complet loiali punerii în aplicare a acordului, pentru ca cel puțin 10.000 de persoane au fost ucise pentru acest acord. Noi nu suntem în condițiile în care o țara își asuma obligații juridice și are ceva de îndeplinit, în Ucraina nu este așa, în Ucraina avem o situație speciala, în care continua războiul”, a adăugat Mingarelli.

„Mi se pare că în această țară (Ucraina – n.r.) are loc un război tocmai din cauza acestei alegeri europene, ceea ce politic este mai important pentru mine decât orice alte obligații juridice asumate de Ucraina la semnarea acestui acord”, a mai spus ambasadorul.

Olanda va abroga legea ce blochează asocierea Ucrainei la UE

Într-o decizie așteptată, Camera Inferioară a Parlamentului din Olanda a votat abrogarea legii privind organizarea unui referendum consultativ pe marginea asocierii Ucrainei la UE, document care a blocat semnarea Acordului de asociere între partea ucraineană şi statele membre în 2016. Peste câteva săptămâni, propunerea legislativă va fi examinată în Senatul Olandei, relatează mass-media internațională, preluată de KARADENIZ PRESS.

Reamintim că, la câteva luni după ce Olanda a ratificat Acordul de asociere Ucraina-UE, olandezii au strâns 300.000 de semnături necesare pentru un referendum consultativ cu privire la acest acord. Analiștii politici din Olanda au acuzat atunci Federația Rusă de lansare și finanțare a unei campanii dure anti-ucrainene pe rețelele sociale și mass-media din Olanda, cu scopul influențării rezultatului votului.

Referendumul din Olanda a avut loc la 6 aprilie 2016, 61% dintre cei prezenţi la plebiscit votând împotriva acordului de asociere dintre Ucraina şi UE. În pofida faptului că referendumul avea caracter strict consultativ, guvernul olandez nu a dorit să se opună voinţei alegătorilor care au votat împotriva ratificării Acordului de asociere cu Ucraina şi, prin urmare, în decembrie 2016, a fost adoptată o decizie suplimentară conţinând şase puncte privind Acordul de asociere, care nu au modificat documentul, ci doar au confirmat normele existente deja în textul său. (N.G./M.I.)

Share our work