R Moldova, preferata UE. Mai primeste 28 de milioane de euro

R Moldova, preferata UE. Mai primeste 28 de milioane de euro

UE va acorda un suport financiar adiţional Republicii Moldova în valoare de 28 de milioane de euro, sub formă de grant, în cadrul Instrumentului de Vecinătate şi Parteneriat, potrivit unei decizii adoptate în cadrul Consiliului de Cooperare Republica Moldova-Uniunea Europeană, care s-a desfăşurat marţi la Bruxelles.
Comisarul european pentru dezvoltare, Andris Piebalgs a declarat în cadrul unei întrevederi cu premierul Vlad Filat că banii sânt oferiţi pentru anul 2012 şi reprezintă o creştere cu 30 la sută a suportului acordat de Uniunea Europeană prin acest instrument în anul curent, potrivit unui comunicat difuzat de executivul de la Chişinău. În cadrul celei de-a 14-a reuniuni a Consiliului a fost prezentat şi un raport referitor la îndeplinirea tuturor condiţionalităţilor primei faze legislative a Planului de Acţiuni pentru liberalizarea vizelor.
Comisarul European pentru Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate, Stefan Fule, a apreciat progresele obţinute de Republica Moldova pe calea reformelor, în special cele ce ţin de agenda europeană şi a recomandat intensificarea acţiunilor privind lupta cu corupţia şi reforma instituţiilor de drept, măsuri sprijinite financiar de UE. „Toate aceste acţiuni vor oferi premise privind trecerea la următoarea etapă a dialogului în domeniul liberalizării vizelor”, a specificat oficialul european.

Share our work
UE, cu ochii pe Serbia si Kosovo

UE, cu ochii pe Serbia si Kosovo

Comisarul european pentru Extindere, Stefan Fule, a reafirmat luni că ameliorarea relaţiilor cu Kosovo este principala condiţie de îndeplinit pentru ca Serbia să poată deschide negocierile de aderare la UE.
„Principalul punct ce separă Serbia de deschiderea negocierilor de aderare (…) este ameliorarea vizibilă şi durabilă a relaţiilor cu Kosovo”, a declarat Stefan Fule în cursul unei conferinţe de presă comune cu noul preşedinte sârb, naţionalistul populist Tomislav Nikolic. Comisarul european s-a declarat „foarte încurajat de discuţia” pe care a avut-o cu noul preşedinte sârb. Serbia, care nu recunoaşte independenţa Kosovo proclamată în 2008 de majoritatea albaneză din teritoriu, a obţinut statutul de candidat la aderarea la UE în martie.
La rândul său, Tomislav Nikolic şi-a exprimat speranţa că problema Kosovo va fi soluţionată în cadrul acestui dialog cu Pristina „într-o manieră acceptabilă pentru toate părţile implicate”. După alegerea sa la 20 mai, Tomislav Nikolic a asigurat că susţine integrarea europeană a ţării sale, fără să abandoneze Kosovo.

Share our work
Timosenko, vizitata in inchisoare de comisarul UE Stefan Fule

Timosenko, vizitata in inchisoare de comisarul UE Stefan Fule

Timosenko inchisoareComisarul Uniunii Europene pentru extindere şi politica de vecinãtate Stefan Fule a vizitat-o luni pe fostul premier Iulia Timoşenko în închisoarea Lukianovka din Kiev, în finalul vizitei sale în Ucraina.
Automobilul oficialului european a fost văzută în jurul orei locale 23:00, intrând pe poarta penitenciarului unde se aflã încarceratã Iulia Timoşenko, transmite Radio Chisinau. Stefan Fule nu a stat mai mult de o jumãtate de orã în închisoare şi nu a dorit sã discute cu ziariştii care se adunaserã în numãr mare în faţa închisorii, unde Iulia Timoşenko se aflã în aşteptarea judecãrii recursului la sentinţa de şapte ani de închisoare în aşa-numitã afacere a gazelor cu Rusia.
Înainte de aceasta, comisarul european a purtat o discuţie tete-a-tete, ce a durat trei ore, cu preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, despre al cãrui conţinut se poate face doar presupuneri, preşedinţia de la Kiev pãstrând tãcerea în aceastã privinţã.
Condamnarea recentã la şapte ani de închisoare a Iuliei Timoşenko, pentru depãşirea prerogativelor în semnarea acordurilor gaziere cu Rusia în ianuarie 2009, a pus sub semnul întrebãrii semnarea Acordului de asociere între UE şi Ucraina, prevãzutã iniţial pentru sfârşitul acestui an.

Share our work