Serviciul de Informații și Securitate: Evaluarea implicării Federației Ruse în procesele electorale din Republica Moldova în 2024-2025

Serviciul de Informații și Securitate: Evaluarea implicării Federației Ruse în procesele electorale din Republica Moldova în 2024-2025

Directorul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandru Musteață, a dezvăluit în cadrul unei conferințe de presă susținute pe 5 martie, rezultatele unei analize extinse asupra implicării Federației Ruse în procesele electorale din 2024-2025. Potrivit acestuia, Federația Rusă desfășoară o serie de acțiuni fără precedent, cu scopul de a compromite procesele democratice și integrarea europeană a Republicii Moldova, menținându-și influența în țară.

Șeful SIS a subliniat că strategia Kremlinului se desfășoară în trei etape, prima fiind pusă în aplicare încă din 2023, odată cu alegerile locale. Etapele doi și trei sunt programate să se desfășoare în timpul referendumului și alegerilor prezidențiale din toamna acestui an și în 2025, când vor avea loc alegeri parlamentare.

Conform analizei SIS, Kremlinul și-a stabilit obiective tactice clare pentru următorii doi ani electorali în Republica Moldova. În 2024, principalul scop al Kremlinului este de a compromite referendumul pentru integrarea europeană și de a submina candidații politici care susțin acest curs. Se estimează că acei candidați sprijiniți de Rusia au șanse reduse de a obține un mandat prezidențial. În aceste circumstanțe, strategiile utilizate sunt menite să compromită referendumul din toamnă și să valorificate tacticile aplicate în contextul alegerilor parlamentare. Pentru anul 2025, Moscova își propune să sprijine partidele politice pro-ruse în obținerea unui loc în Parlament. Aceste partide ar urma să formeze o majoritate parlamentară sau, cel puțin, să aibă o viziune mai moderată în ceea ce privește integrarea europeană.

Potrivit informațiilor în raport, strategia Kremlinului pentru îndeplinirea obiectivelor sale în Republica Moldova se bazează pe trei elemente cheie. Primul element implică actorii politici care sunt sub influența directă sau indirectă a Kremlinului, împărțiți în trei categorii: cei legați de grupuri criminale organizate conduse de cetățeni moldoveni căutați, politicieni care sunt deschis pro-Rusia și cei care se declară „pro-naționali”, dar mențin o relație camuflată cu reprezentanții Moscovei. A doua componentă se bazează pe crearea mai multor crize în plan economic, social, prin instigarea la ură interetnică, dar și crize de securitate inclusiv în Găguzia. Există o tendință vizibilă de creare a unui nou centru de putere în regiune, care nu doar întărește narativele promovate de Moscova, dar poate fi folosit și ca instrument de șantaj împotriva autorităților de la Chișinău prin exacerbarea problemelor separatiste și autonomiste. La fel și în cazul Transnistriei, Tiraspolul adresând o scrisoare Kremlinului prin care solicită protecție împotriva presupuselor acte de „genocid” din partea autorităților de la Chișinău.

În plus, se observă promovarea unor teme noi, precum persecutarea populației rusofone, subminarea sistemului ecleziastic al țării sau denigrarea autorităților din Republica Moldova. Proiecțiile mai indică și apariția unor narative false în viitorul apropiat, printre care se numără idei precum „se vrea ca R. Moldova să intre în NATO și să facă unirea cu România”, „se va da ordin ca moldovenii să plece la război în Ucraina” sau „statalitatea R. Moldova este atacată şi cetățenii trebuie să se unifice pentru a o apăra”.

Ultima componentă din strategia rusă o reprezintă intensificarea atacurilor informaționale care să amplifice efectul psihologic al crizelor. Aceasta se materializează prin plasare de informații false în spațiul public, utilizarea pe scară largă a rețelelor sociale și construirea a noi canale TV de distribuire a propagandei. De asemenea, s-a constatat o creștere exponențială a numărului de profiluri false și anonime pe diverse platforme de socializare, cu accent pe Telegram, TikTok și Facebook.

Pentru a pune în aplicare acest plan, gruparea lui Ilan ŞOR este forța motrice de acțiune a Rusiei în Republica Moldova. Principala sa sursă de influență derivă din controlul exercitat asupra factorilor de conducere din regiunile cu tendințe autonomiste și separatiste. Obiectivul său, pentru anul 2024, este de a compromite rezultatele referendumului din toamna acestui an, prin utilizarea unei retorici anti-Chișinău și anti-UE, la pachet cu abordări populiste. De asemenea, Ilan Șor funcționează ca sponsor al actorilor politici care pledează pentru o orientare statalistă și promovează neutralitatea. Chiar dacă aceștia ar putea pretinde că urmăresc interesele naționale, analiza SIS relevă sincronizarea lor cu retorica propagandistică rusă.

Și protestele de stradă vor continua, având ca obiectiv asocierea direcției europene cu deteriorarea stării economice și sărăcirea populației. Perspectivele indică o reluare a protestelor începând cu luna martie 2024, cu un accent accentuat pe sprijinirea vectorului eurasiatic și promovarea intereselor pro-ruse. Strategia de organizare a protestelor implică atragerea persoanelor predispuse să intre în confruntări agresive cu forțele de ordine și adoptarea unor acțiuni mai violente.

Share our work
București, capitala politică a PPE: războiul pentru Schengen, sprijin pentru Ucraina și susținere pentru R. Moldova

București, capitala politică a PPE: războiul pentru Schengen, sprijin pentru Ucraina și susținere pentru R. Moldova

Uniunea Europeană trebuie să îşi crească semnificativ capacitatea industrială de apărare în următorii cinci ani, iar pentru asta este nevoie de sporirea cheltuielilor, a declarat joi, la Congresul PPE de la Bucureşti, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a cerut totodată crearea unui post de comisar european pentru apărare. Acesta este doar unul dintre semnalele puternice transmise de către conducerea PPE de la București.

Securitate în Europa

„Securitatea în Europa înseamnă, de asemenea, să facem mai mult pentru propria noastră apărare. Scopul nostru comun ar trebui să fie foarte clar. Trebuie să ne creştem semnificativ capacitatea industrială de apărare în următorii cinci ani. Iar în centrul acestui lucru trebuie să fie un principiu simplu. Europa trebuie să cheltuiască mai mult, Europa trebuie să cheltuiască mai bine şi Europa trebuie să cheltuiască bani europeni. Iar acest lucru ne va ajuta să acoperim nevoia urgentă de a reconstrui, reface şi moderniza forţele armate ale statelor membre. Şi să susţinem în continuare Ucraina”, a afirmat Ursula von der Leyen în discursul susţinut cu prilejul votului pentru desemnarea ei drept candidată a Partidului Popular European la preşedinţia Comisiei Europene.
Ea a subliniat că Europa trebuie să dezvolte şi să producă „următoarea generaţie de capabilităţi operaţionale care să câştige lupte”.
În acest context, Ursula von der Leyen a pledat pentru crearea unui post de „comisar pentru apărare pentru următorul mandat”. „PPE este partidul care a susţinut o Europă care se poate apăra. Şi noi vom fi partidul care va îndeplini o uniune a apărării. Iar acest subiect necesită toată atenţia. Şi, prin urmare, avem nevoie de un comisar pentru apărare desemnat pentru următorul mandat”, a adăugat ea.
În manifestul PPE pentru alegerile europene de la începutul lunii iunie, adoptat joi la Congresul de la Bucureşti, se menţionează că trebuie înfiinţat un post de „comisar pentru securitate şi apărare, care să coordoneze mai bine aspectele legate de apărare în cadrul competenţelor UE şi să promoveze cooperarea, precum şi un Consiliu de apărare cu miniştrii apărării din statele membre”.

Problema migrației

Europenii decid cine vine în Europa şi în ce condiţii, nu reţelele de contrabandişti şi traficanţii, a declarat joi, la Bucureşti, Ursula von der Leyen, în discursul susţinut cu prilejul votului pentru desemnarea ei drept candidată a Partidului Popular European la preşedinţia Comisiei Europene.
„Împreună am livrat prin Pactul privind migraţia şi azilul. Am întărit frontierele europene şi vom continua să facem acest lucru. Ne-am îndeplinit obligaţiile europene în trecut şi o vom face şi pe viitor. Dar noi, europenii, decidem cine vine în Europa şi în ce condiţii, şi nu reţelele de crimă organizată şi traficanţii”, a spus Ursula von der Leyen, referindu-se la transferul solicitanţilor de azil către ţările terţe, prevăzut în manifestul PPE adoptat miercuri în unanimitate.
Ursula von der Leyen este singurul politician înscris în cursa pentru desemnarea candidatului PPE la preşedinţia Comisiei Europene.

Criminal de război

Preşedintele rus Vladimir Putin este urmărit pentru crime de război şi există un tribunal la Haga care îl aşteaptă, a declarat joi, la Bucureşti, Ursula von der Leyen, în discursul susţinut cu prilejul votului pentru desemnarea ei drept candidată a Partidului Popular European la preşedinţia Comisiei Europene.
„Putin este urmărit pentru crime de război şi va fi judecat. Există un tribunal de război care îl aşteaptă”, a declarat Ursula von der Leyen, subliniind încă o dată că „Europa va rămâne alături de Ucraina cât este nevoie”.
„Putin este responsabil pentru moartea lui Aleksei Navalnîi (principalul oponent al Kremlinului, mort în închisoare în condiţii suspecte – n.r.). Şi a fost incredibil să vedem curajul celor care au participat la înmormântarea lui Navalnîi. Una dintre femeile curajoase care au participat a zis că Navalnîi s-a sacrificat pe el ca să salveze ţara, iar Putin a sacrificat ţara pentru a se salva pe el”, a mai spus von der Leyen.
„Nu există o chestiune mai presantă decât Ucraina. Am fost în Bucea după ce localitatea a fost eliberată, nu voi uita sacii de cadavre. Civili nevinovaţi, tineri, bătrâni ucişi de soldaţii lui Putin. Nu voi uita părinţii disperaţi ai căror copii au fost răpiţi de Rusia. Ca mamă şi bunică, inima mea sângerează când aud aceste poveşti”, a mai spus von der Leyen în discursul susţinut la Congresul PPE de la Bucureşti.
Preşedinta în exerciţiu a Comisiei Europene a mai spus că Rusia „a distrus case, spitale şi grădiniţe, dar nu a reuşit să distrugă visul (…) unei Ucraine libere şi prospere, în inima Uniunii Europene”.
„Şi astăzi, prieteni, acest vis continuă să trăiască. Şi în Republica Moldova, şi în Georgia, şi în Balcanii de Vest. Şi împreună vor transforma acest vis într-o realitate. În asta cred şi PPE-ul şi Europa”, a adăugat ea.

Războiul pentru Schengen

Partidul Popular European a adoptat miercuri în unanimitate, în cadrul congresului său de la Bucureşti, manifestul care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen, după ce delegaţia austriacă a Partidului Popular la putere a renunţat să mai voteze împotrivă.

„Surpriză la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti. Delegaţia austriacă nu a mai votat împotriva manifestului electoral al Partidului Popular European care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen. Manifestul a fost adoptat în unanimitate. Acest vot arată că blocajul a fost depăşit şi că, chiar dacă au existat dificultăţi, le vom depăşi şi vom obţine aderarea deplina a României la spaţiul Schengen”, a declarat miercuri seară eurodeputatul român Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al PPE, într-un comunicat de presă, citat de mass-media.
În manifestul adoptat de PPE se menţionează că „avem nevoie de aderarea deplină la Schengen pentru Bulgaria şi România, prin ridicarea cât mai curând posibil nu doar a controalelor aeriene şi maritime, ci şi a controalelor la frontierele terestre”.
„Trebuie să reparăm spaţiul Schengen, care este în prezent disfuncţional, în special prin consolidarea în continuare a protecţiei frontierelor externe ale UE şi prin prevenirea migraţiei ilegale către Europa, pentru a avea un spaţiu Schengen sigur şi complet, fără controale la frontierele interne”, mai pledează documentul intern al formaţiunii paneuropene.
Mai devreme, în cadrul conferinţei de presă comune susţinute în deschiderea Congresului PPE, Manfred Weber a recunoscut că există o „provocare austriacă” şi a precizat că „în PPE avem opinii diferite asupra unora dintre chestiuni şi este absolut democratic să le exprimăm”.
„Un lucru vreau să-l transmit cu claritate: PPE sprijină extinderea deplină a spaţiului Schengen, astfel că România şi Bulgaria ar trebui să adere imediat la zona Schengen, respectă toate criteriile”, a subliniat Manfred Weber în cadrul conferinţei de presă susţinute la începerea Congresului PPE, alături de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.
De asemenea, Manfred Weber a ţinut să îi felicite pe „prietenii” români pentru aderarea la spaţiul Schengen cu frontierele maritime şi aeriene de la 31 martie. „Primul pas este acum aderarea cu frontierele maritime şi aeriene şi vrem să vedem România şi Bulgaria aderând cât de repede la zona Schengen. PPE ca partid este clar asupra acestui lucru”, a subliniat liderul PPE.
El s-a folosit de prilej să le ceară şi socialiştilor din Austria să ia în considerare o schimbare a opiniei „pentru că şi ei se opun acordării accesului deplin al României şi Bulgariei la Schengen”. „Deci avem o provocare austriacă în faţa noastră, trebuie să convingem toate partidele”, a mai spus Weber.

Ce este Schengen

Spațiul Schengen este o zonă formată din 26 de țări europene care au decis să elimine toate controalele la frontierele interne, permițând astfel libera circulație a persoanelor. A fost numit după Acordul de la Schengen, semnat pe 14 iunie 1985, în satul Schengen din Luxemburg. Obiectivul principal al spațiului Schengen este de a consolida libera circulație a bunurilor, serviciilor și oamenilor în interiorul granițelor sale.

Țările membre Schengen includ majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene (UE) și câteva țări non-UE. Printre țările UE care sunt parte a spațiului Schengen se numără Germania, Franța, Italia, Spania, Polonia și multe altele. Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein sunt țări non-UE care au aderat, de asemenea, la spațiul Schengen. Important de menționat este că unele țări din UE, cum ar fi România, Bulgaria, Croația și Cipru, sunt încă în proces de aderare la spațiul Schengen, iar Irlanda a optat să nu adere la acest spațiu.

O caracteristică importantă a spațiului Schengen este sistemul de informații Schengen (SIS), care este o bază de date comună utilizată de țările membre pentru schimbul de informații despre persoane și bunuri considerate de interes pentru securitatea spațiului. Acesta ajută la combaterea criminalității transfrontaliere și terorismului, facilitând totodată cooperarea polițienească și judiciară între statele membre.

Pe lângă eliminarea controalelor la frontierele interne, spațiul Schengen a standardizat și controalele la frontierele externe. Acest lucru înseamnă că, pentru a intra în spațiul Schengen, cetățenii țărilor terțe trebuie să îndeplinească anumite condiții și să treacă printr-un punct de control la una dintre frontierele externe. De asemenea, spațiul Schengen a facilitat procesul de obținere a vizelor de scurtă ședere pentru vizitatori, prin aplicarea unor reguli comune pentru toate țările membre.

Deși spațiul Schengen promovează libera circulație și înlăturarea barierelor fizice la granițe, acesta permite, de asemenea, reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne în situații excepționale, cum ar fi amenințări grave la adresa ordinii publice sau securității naționale. Aceste măsuri sunt, însă, strict reglementate și trebuie să fie proporționale cu amenințarea percepută.

În concluzie, spațiul Schengen reprezintă unul dintre cele mai semnificative realizări ale integrării europene, oferind cetățenilor posibilitatea de a călători liberă și de a trăi într-un spațiu comun fără frontiere interne. Totuși, menținerea securității și gestionarea migrației rămân provocări importante pentru țările membre Schengen.

Demers românesc

Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi o întrevedere cu cancelarul federal al Republicii Austria, Karl Nehammer, unul dintre subiectele abordate fiind aderarea deplină a României la spaţiul Schengen.
„În discuţia mea cu cancelarul Karl Nehammer am convenit să continuăm procesul de aderare deplină a României la Schengen până când vom atinge acest obiectiv final. UE trebuie să fie unită, puternică, prosperă şi acest lucru va consolida şi mai mult securitatea UE pentru beneficiul tuturor cetăţenilor noştri”, a menționat Klaus Iohannis pe rețelele de socializare.

În prima zi a reuniunii, PPE a adoptat, în unanimitate, manifestul care solicită aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen. În manifestul adoptat de PPE se menţionează că este nevoie „de aderarea deplină la Schengen pentru Bulgaria şi România, prin ridicarea cât mai curând posibil nu doar a controalelor aeriene şi maritime, ci şi a controalelor la frontierele terestre”.

Conflict geopolitic

Ţinta Kremlinului este să schimbe guvernarea de la Chişinău, astfel încât să poată să folosească Republica Moldova şi Transnistria în războiul împotriva Ucrainei, a declarat, miercuri, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Ea a afirmat într-o emisiune la Digi 24 că Rusia încearcă pe orice cale „să împiedice Republica Moldova să mai facă paşi pe calea integrării europene”, subliniind că acţiunile Kremlinului sunt cu atât mai puternice cu cât statul moldovean se apropie de Uniunea Europeană.
„Kremlinul nu poate face mare lucru acum în regiunea Transnistreană. Kremlinul, ca să poată să folosească şi regiunea transnistreană, şi Republica Moldova, în general, împotriva Ucrainei în acest război, pentru că asta îşi doreşte, trebuie să schimbe guvernarea de la Chişinău. Acolo e ţinta Kremlinului. În regiunea transnistreană, sigur, mai poţi face anumite acţiuni de destabilizare, dar nu mare lucru, pentru că sunt departe şi nu au ce să facă, chiar dacă ar vrea să facă acest lucru. Acum, ce încearcă să facă Kremlinul este să împiedice Republica Moldova să mai facă paşi pe calea integrării europene, să se amestece în alegerile noastre şi să îşi pună oamenii lor, oamenii pe care îi controlează şi care vor face ceea ce le zice Kremlinul”, a susţinut Maia Sandu.

Potrivit acesteia, ameninţările venite dinspre Moscova către Republica Moldova sunt constante, dar ţara sa nu este „la prima experienţă” în ceea ce priveşte încercările de destabilizare a ţării şi a situaţiei din Transnistria.

Sprijin pentru Ucraina

Ucraina are nevoie de sprijin deplin din partea tuturor ţărilor libere europene, nu există nimic care să fie mai urgent decât revenirea la pace, a declarat Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova.
Liderul de la Chişinău a avut o intervenţie în sesiunea plenară din prima zi a Congresului Partidului European care se desfăşoară la Bucureşti.
„Suntem adunaţi astăzi aici într-un moment esenţial pentru libertate şi pentru democraţiile liberale care sunt supuse atacurilor la momentul de faţă. Agresiunea rusă caută să facă ca eşichierul internaţional să revină la modul cum arăta înainte. De aceea democraţiile noastre trebuie să se ralieze, democraţii care pun preţ pe drepturile omului, pe democraţie şi pe o societate liberală. Acesta este fundamentul pentru o lume paşnică şi prosperă”, a declarat Maia Sandu.
Ea a subliniat că în Ucraina este atacată securitatea Europei, şi este nevoie de sprijin deplin din partea ţărilor europene libere.
„În Ucraina securitatea Europei este atacată. Nu e momentul să ne îndoim. Ucraina are nevoie de sprijin deplin din partea tuturor ţărilor libere europene. Nu există nimic care să fie mai urgent decât revenirea la pace. Lângă Ucraina se află Moldova. Ce întâmplă în Ucraina va defini viitorul Moldovei zeci de ani de acum înainte. Rusia doreşte să atragă Moldova în sfera sa de influenţă, unde drepturile omului, libertatea de expresie sau de adunare să fie încălcate”, a declarat Maia Sandu.
Ea a punctat că astăzi, Moldova „nu mai este pe masă pentru a fi împărţită aşa cum îşi doreşte Rusia”, ci se află la masa discuţiilor.
„Rusia nu-şi doreşte să întrebe ţări mici ca a noastră ce anume îşi doresc. Pentru Rusia, Republica Moldova nu trebuie să aibă niciun un cuvânt de spus în harta geopolitică, însă poporul moldovean a ales altă cale. Astăzi Moldova nu mai este pe masă pentru a fi împărţită aşa cum îşi doreşte Rusia, ci se află la masa discuţiilor. Noi am făcut o alegere conştientă să nu fim contrânşi iarăşi să revenim în sfera de influenţă a Rusiei. Este alegerea noastră să trăim liberi într-o ţară democratică. Nu cu teamă şi oprimaţi. Şi reafirmăm aici sprijinul nostru pentru această alegere „, a declarat Maia Sandu.
Azi, mai mult decât oricând este nevoie de curaj de leadership şi de unitate pentru a proteja societăţile libere şi pentru a respinge orice formă de agresiune, a subliniat ea în acelaşi context.
Preşedintele Republicii Moldova a punctat că agresiunile nu vor dispărea dacă închidem ochii la ele, „acestea vor reveni iar şi iar dacă nu sunt oprit şi de fiecare dată o vor face mai puternic şi vor fi mai urâte”.
„Nu este momentul să ne concentrăm asupra noastră individual, ci este momentul să dăm dovadă de generozitate. Să fim idealişti şi să apărăm acele valori în care cu toţii credem, democraţie, libertatea de alegere şi pacea”, a declarat Maia Sandu.
Preşedintele R. Moldova a evidenţiat faptul că PPE a fost partidul care a sprijinit cel mai puternic integrarea Moldovei în UE.
„Ne-aţi sprijinit în trecut în lupta împotriva oligarhilor şi a corupţiei. Astăzi, confruntaţi cu agresiunea, contăm pe voi pe drumul nostru către integrarea în UE. Apreciez leadership-ul pe care l-am primit de la Ursula von der Leyen, de la Roberta Metsola şi de la mulţi alţi prieteni adunaţi aici. Niciodată responsabilitatea noastră şi leadership-ul în Europa nu au fost mai importante decât în momentele de criză. Împreună ne vom ridica la înălţimea provocării şi vom clădi o Uniune mai mare şi mai puternică. Doar împreună!”, a concluzionat Maia Sandu.

Referendum pentru Europa

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, propune organizarea, în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale din noiembrie, a unui referendum pe tema aderării europene a Moldovei.
Liderul de la Chişinău a declarat, miercuri, într-o emisiune la postul de televiziune Digi 24, că referendumul este „un proiect de ţară”, care să confirme că Republica Moldova îşi doreşte „să ajungă parte a familiei europene”.
„Noi avem partide care lucrează pentru Kremlin, nu pentru cetăţenii Republicii Moldova şi atunci ce putem face în această situaţie? Putem să demonstrăm că există o majoritate a cetăţenilor Republicii Moldova care sprijină acest proiect de ţară, să scriem în Constituţie şi, respectiv, să fie obligată toată clasa politică să urmeze decizia cetăţenilor”, a afirmat Maia Sandu.
Şefa statului moldovean a precizat că suprapunerea referendumului cu alegerile prezidenţiale are ca scop atragerea unui număr cât mai mare de alegători şi pentru a da posibilitatea tuturor cetăţenilor cu drept de vot, atât din ţară, cât şi din diasporă, să îşi exprime opţiunea cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Sper să avem o decizie reprezentativă şi pozitivă. Proiectul Moldova europeană este singura opţiune pentru noi. Nu există altă opţiune prin care Republica Moldova să poată să îşi păstreze libertatea, democraţia şi pacea. Nu exagerez, este singura opţiune de dezvoltare democratică şi dezvoltare economică sustenabilă pentru noi (…) Noi suntem europeni. Acum este important să ne înscriem şi în acte şi să vadă şi Moscova, care ne doreşte răul, şi să vadă şi statele europene, care ne-au deschis uşile, să vadă că această alegere nu este doar alegerea mea, ci este alegerea cetăţenilor Republicii Moldova”, a subliniat Sandu.

Apel PPE

Lideri de guvern şi de opoziţie din Europa de Est au făcut apel miercuri, în prima zi a Congresului Partidului Popular European (PPE) de la Bucureşti, la intensificarea sprijinului pentru Ucraina, inclusiv prin oferirea de noi arme, şi a luptei împotriva Rusiei conduse de preşedintele Vladimir Putin, considerând că o eventuală victorie a Moscovei în război ar reprezenta o ameninţare pentru securitatea europeană şi globală.
„Noi, europenii, ne confruntăm în prezent cu cele mai mari ameninţări şi pericole geopolitice la adresa securităţii noastre, a modului nostru de viaţă, a principiilor şi valorilor democratice de după cel de-Al Doilea Război Mondial. În momentul de faţă avem un privilegiu uriaş de a nu fi în primele linii ale frontului, sub domnia gloanţelor, bombelor şi rachetelor, şi în primele rânduri de tranşee. Acest privilegiu ne este adus de sacrificiile eroice ale ucrainenilor, atât militari, cât şi civili, bărbaţi şi femei, copii şi vârstnici”, a declarat şefa guvernului lituanian, Ingrida Simonyte, în cadrul Congresului PPE de la Bucureşti.

Ea a salutat „rezistenţa forţelor armate ucrainene şi a societăţii civile ucrainene”, care „împiedică orice formă de catastrofă modernă”, şi a atras atenţia că, dacă ajutorul pentru Ucraina nu va continua, atunci se va instala „dezordinea”, iar „prosperitatea se va prăbuşi”.
„Prin urmare, modul în care abordăm această provocare şi ameninţare existenţială nu numai că va defini securitatea europeană pentru viitorul previzibil, dar sunt sigură că şi securitatea globală. Nu este o coincidenţă că dictatorii şi autocraţii de pe tot globul, de la Belarus la Iran şi Coreea de Nord, urmăresc îndeaproape şi analizează acţiunile noastre, hotărârea şi solidaritatea sau uneori lipsa ambelor”, a subliniat şefa guvernului lituanian.
„Ei nu numai că îşi ajustează strategiile şi planurile agresive viitoare, dar cooperează deja foarte intens şi ajută şi întăresc regimul lui Putin să continue agresiunea şi ocupaţia, tortura, crimele de război, genocidul împotriva ucrainenilor (…) După ce îşi ucid adversarii acasă şi pun activiştii civici în închisori, ei încearcă să distrugă încrederea sistemelor noastre democratice pentru a impune polarizarea, sentimentul de vulnerabilitate sau cel puţin confuzia. Dar nu ne vom teme. Rusia lui Putin nu este la fel de puternică precum a fost Uniunea Sovietică, care, apropo, s-a prăbuşit şi ea”, a adăugat Ingrida Simonyte.
„Putem şi trebuie să ajutăm Ucraina să câştige acest război, pentru că este şi războiul nostru. Acest război este împotriva noastră, împotriva tuturor valorilor în care credem. De la Marea Neagră la Marea Baltică, de la Marea Mediterană la Marea Caspică, de la Atlantic la Indo-Pacific, cu toţii ar trebui să ne intensificăm eforturile. Formula câştigătoare nu este un fel de misterios Sfânt Graal (…). Formula victoriei este destul de clară. Sprijin militar din ce în ce mai rapid pentru Ucraina, sprijin economic din ce în ce mai rapid, tragerea la răspundere pentru crimele regimurilor lui Putin şi Lukaşenko (…) Să mergem mai departe şi mai repede cu sancţiuni mai puternice”, a mai afirmat ea.
Lidera de la Vilnius a subliniat de asemenea că „nu ar trebui să existe tabuuri în privinţa armelor şi sistemelor militare” pentru Ucraina.
„Fără tabuuri pentru sprijinul militar pentru Ucraina. Fără linii roşii autoimpuse. Dictatorii sunt buni la sprint, la mobilizarea resurselor, dar slabi la maratoane şi lupte pe termen lung.
Democraţiile sunt lente la început, dar au o capacitate unică de a învăţa din greşeli şi de a se reinventa din mers. Dacă vrem o pace durabilă pe continentul european, dacă vrem să salvăm UE ca un proiect geopolitic de pace unic, o putem face doar prin a ne întări. Pace prin consolidare, nu relaxare. Pace prin victoria Ucrainei (…) Pace prin integrarea Ucrainei în NATO şi UE alături de Republica Moldova, Balcanii de Vest şi Caucazul de Sud, alături de un Belarus democratic şi european”, a mai declarat ea.

La rândul său, lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, care trăieşte în exil, a făcut apel la participanţii la Congresul PPE, în contextul campaniei electorale pentru alegerile europene din iunie, să fie „campioni ai democraţiei” şi „susţinători ai tuturor celor care îşi riscă viaţa şi libertatea în numele valorilor pe care le susţinem cu toţii aici”.
„Vă rog să includeţi Ucraina şi Belarus în programele dumneavoastră electorale. De asemenea, vă rog să oferiţi Ucrainei tot ce are nevoie. Mulţi belaruşi luptă şi pentru libertatea Ucrainei chiar în timp ce noi vorbim acum. Mulţi dintre ei îşi dau viaţa pentru Ucraina, pentru că înţelegem că nu este doar războiul lor, este războiul nostru comun. Vă rog să fiţi alături de cei care luptă pentru un Belarus liber. Schimbări în Belarus ar putea aduce victoria Ucrainei mai repede şi ar fi o lovitură uriaşă pentru Putin. Şi, nu uitaţi, dictatorii nu pot fi calmaţi. Dictatorii nu pot fi reeducaţi. Cu ei trebuie să te lupţi. Aşa că este timpul ca democraţia să-şi arate dinţii”, a afirmat Svetlana Tihanovskaia.

Prezent la rândul său la Congresul PPE de la Bucureşti, fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, preşedinte al partidului de opoziţie Solidaritatea Europeană, a declarat că Ucraina trebuie sprijinită „atât timp cât este nevoie pentru victorie” şi că „mesajul nostru comun ar trebui să fie că nu avem încredere în Putin, că nu ne temem de Putin şi cu siguranţă vom câştiga”.

Mihail Saakaşvili rămâne în închisoare

El a făcut apel la continuarea şi intensificarea asistenţei militare pentru Ucraina. Poroşenko a cerut muniţie pentru ţara sa, „produsă în Uniunea Europeană sau livrată din întreaga lume”, şi a îndemnat la crearea unei coaliţii a avioanelor de luptă pentru „recâştigarea controlului asupra spaţiului aerian ucrainean”, nu numai prin avioane F-16, de producţie americană, ci şi prin avioane de luptă de producţie europeană. În plus, Poroşenko a spus că ţara sa are nevoie de rachete cu rază lungă de acţiune, inclusiv model Taurus, pentru „a distruge toate tipurile de muniţie şi pentru a-i ajuta pe soldaţii noştri să câştige, pentru victoria noastră comună”.
Potrivit fostului preşedinte ucrainean, întărirea regimului de sancţiuni împotriva Rusiei este „singura modalitate prin care putem opri încercarea lui Putin de a finanţa războiul”. El a cerut ca activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru a sprijini Ucraina.
În cadrul reuniunii a fost citit şi un mesaj din partea fostului preşedinte pro-european al Georgiei, Mihail Saakaşvili, care se află în prezent în închisoare, o detenţie despre care a spus că a fost motivată politic.
„Anul acesta va fi crucial pentru a decide soarta unei mari părţi a Europei în multe feluri. Fie cedăm în faţa liderilor autoritari şi asistăm la instalarea unei noi Cortine de Fier în Europa, fie facem ca Europa să fie complet liberă şi o pace justă prevalează. Acest lucru este posibil doar atunci când Ucraina, sub conducerea unui Churchill modern, preşedintele Zelenski, va câştiga acest război. Nu e timp pentru ezitare sau autocomplezenţă. Este timpul pentru leadership, unitate, curaj şi hotărâre”, a transmis Saakaşvili prin mesajul său.
Saakaşvili a mai spus că Putin îl consideră „duşmanul său personal, mai ales datorită rolului meu în a conduce Georgia şi, în mare parte, Ucraina în direcţia europeană”.
„Putin mă vrea mort, la fel ca pe (opozantul rus) Aleksei Navalnîi, cu care m-a comparat în mai multe rânduri. Într-o astfel de situaţie, solidaritatea dumneavoastră contează foarte mult pentru mine şi pentru milioane de simpatizanţi din Georgia şi Ucraina”, le-a mai transmis el participanţilor la Congresul PPE, criticând totodată actualul regim din Georgia, spunând că este o „oligarhie în stil mafiot”.
Congresul PPE a avut loc miercuri şi joi la Bucureşti pentru a o nominaliza pe Ursula von der Leyen, în vârstă de 65 de ani, pentru a conduce lista popularilor la scrutinul european de la 6-9 iunie şi, prin urmare, pentru a obţine un nou mandat de cinci ani la şefia Comisiei Europene.

Share our work
Georgia, sprijin prezidențial pentru Ucraina

Georgia, sprijin prezidențial pentru Ucraina

Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut Statelor Unite să deblocheze livrările lor de arme către Ucraina, într-un moment în care Europa depune eforturi pentru a consolida capacităţile militare ucrainene, relatează mass-media regională.

Nevoie urgentă

Autorităţile ucrainene insistă că au nevoie disperată de ajutor militar şi financiar suplimentar, în timp ce noul pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari este în continuare blocat de republicani în Congresul Statelor Unite.
Vorbind presei la Tbilisi, Salome Zurabişvili a spus că, „politic, Rusia este învinsă, dar militar, vedem problema livrărilor de arme (către Ucraina)”.
„Există o mare voinţă în Europa de a depăşi această problemă”, a continuat ea, adăugând că UE îşi consolidează capacităţile industriilor sale de apărare în domeniul muniţiilor.
„Sper ca Statele Unite să-şi revină în fire şi să deblocheze acest program de ajutor blocat la Washington”, a adăugat ea. „Dar pierdem timp”, a avertizat şefa statului georgian.
Rusia a invadat Georgia în 2008 şi, ulterior, a înfiinţat baze militare permanente în cele două regiuni ale sale separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud, pe care le-a recunoscut drept state independente.
„Europa s-a trezit, a realizat că Rusia este o ameninţare pentru securitatea sa, nu doar pentru cea a vecinilor săi”, a adăugat preşedintele Georgiei. Invazia Ucrainei „este un conflict global, nu regional”, a insistat Salome Zurabişvili.

Președinte pro-european

Salome Zurabichvili este o politiciană franco-georgiană care servește drept al cincilea președinte al Georgiei din decembrie 2018, fiind prima femeie aleasă în această funcție.Născută pe 18 martie 1952 în Paris, Franța, într-o familie de emigranți georgieni politici, Zurabichvili a urmat o carieră diplomatică de succes în serviciul diplomatic francez înainte de a deveni activă în politica georgiană. Ea a fost Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Franței în Georgia între 2003 și 2004, iar apoi a servit ca Ministru al Afacerilor Externe al Georgiei din 2004 până în 2005. Ulterior, a devenit profesor asociat la Institutul de Studii Politice din Paris și a condus grupul de monitorizare al Consiliului de Securitate al ONU privind sancțiunile împotriva Iranului. În 2016, a fost aleasă ca deputat independent în Parlamentul Georgiei, înainte de a fi aleasă președinte în 2018.Cariera sa diplomatică include lucrul în ambasadele Franței în Italia, Ciad și Statele Unite. Educația sa include studii la Institutul de Studii Politice din Paris și la Școala de Afaceri Internaționale și Publice de la Universitatea Columbia. Pe parcursul carierei sale, a ocupat mai multe poziții diplomatice importante, având un rol semnificativ în politica externă a Georgiei și a Franței.Constituția Georgiei a suferit modificări semnificative în timpul mandatului său, cu scăderea puterilor președintelui în favoarea unui sistem parlamentar mai puternic. Aceste schimbări au inclus eliminarea alegerilor populare pentru președinte începând cu 2024, președintele urmând a fi ales indirect printr-un colegiu electoral. Zurabichvili a câștigat alegerile prezidențiale din 2018 ca independent, cu sprijinul partidului Georgian Dream, devenind astfel ultimul președinte ales prin vot popular în Georgia.Pe parcursul mandatului său, s-a confruntat cu tensiuni crescute cu guvernul georgian, ceea ce a culminat cu inițierea, deși fără succes, a unei proceduri de impeachment împotriva sa de către Parlament în 2023, pe fondul acuzațiilor de încălcare a Constituției. Aceste tensiuni au evidențiat diviziunile din cadrul politicii georgiene și provocările cu care se confruntă liderii țării.

Exerciții militare

În următoarele două săptămâni, în Georgia vor avea loc exerciții militare multinaționale, „Trojan Trail”, cu participarea mai multor state, inclusi țări membre NATO.

Militarii vor lucra la îmbunătățirea cooperării și coordonării în cadrul unei rețele mondiale de parteneri și aliați. Exercițiul se desfășoară simultan în trei țări – România, Grecia și Georgia. Componenta care se va desfășura în Georgia include forțe speciale din SUA, Marea Britanie, România, Polonia și Spania. La exercițiu se vor alătura, de asemenea, rezerviști ai Ministerului georgian al Apărării din teritoriu și reprezentanți ai organizațiilor de voluntari. Militarii vor îndeplini diverse misiuni pe uscat și pe mare, atât în estul, cât și în vestul Georgiei.

Reamintim că, luni, peste 20 de mii de soldați din 13 țări au început să participe la exercițiile NATO în regiunile nordice ale Finlandei, Norvegiei și Suediei. Iar la sfîrșitul lunii februarie, poliția poloneză a avertizat că un număr mare de echipamente militare ar putea fi observate pe drumurile din țară, în cadrul ramurii poloneze a exercițiilor NATO pe scară largă.

Share our work
Rusia intensifică războiul declarațiilor pentru Transnistria

Rusia intensifică războiul declarațiilor pentru Transnistria

Federația Rusă s-a declarat deschisă să ajute Transnistria, regiune separatistă prorusă din cadrul Republicii Moldova, ai cărui reprezentanţi au cerut anterior ajutorul Moscovei în faţa a ceea ce ei au numit „presiunea sporită” din partea Chişinăului, relatează mass-media internațională.
„Oamenii care sunt în Transnistria trăiesc în condiţii foarte dure. Desigur, au mare nevoie de ajutor. Rusia este deschisă la acest ajutor, dar preferăm până în ultimul moment să rezolvăm orice problemă prin dialog, dialog politic”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, în cadrul unei conferinţe cu un grup de studenţi.
La aşa-zisul Congres al „deputaţilor de la toate nivelurile” din Transnistria, întrunit săptămâna trecută la Tiraspol la solicitarea liderului separatist Vadim Krasnoselski, a fost adoptată o rezoluţie oficială prin care se cerea „protecţia” Rusiei în faţa a ceea ce a descris ca fiind o presiune concertată asupra economiei transnistrene din partea guvernului moldovean.
Iniţial, apelul transnistrean de săptămâna trecută a fost interpretat ca o solicitare de ajutor militar, dar autorităţile separatiste au clarificat că este vorba de o cerere de asistenţă strict politică pentru reactivarea negocierilor în vederea soluţionării conflictului.
Peskov a recunoscut că situaţia dintre Transnistria, regiune aflată sub ocupație militară rusă, şi Republica Moldova „este departe de a fi previzibilă şi calmă”.
„Acolo locuiesc oameni care în mare măsură nu sunt de acord cu ceea ce fac autorităţile de la Chişinău. Desigur, sperăm că autorităţile moldoveneşti vor ţine cont de părerea acestor oameni”, a declarat Peskov.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului şi-a exprimat totodată încrederea că Republica Moldova nu va urma sfaturile niciunei puteri din afara regiunii şi nu va alege „calea confruntării şi represiunii poporului”.
„Acest lucru va duce la o catastrofă”, a adăugat el şi a denunţat că „bacilul rusofobiei se înmulţeşte” în Republica Moldova.
Peskov a criticat şi faptul că unii lideri consideră că a paria pe apropierea de Uniunea Europeană înseamnă a fi „duşmani” ai Rusiei. ”Este o greşeală teribilă. Sperăm ca la Chişinău să se înţeleagă cât de monstruos este”, a spus el.
În apelul lor către Rusia, dar şi către ONU şi alte organizaţii internaţionale, transnistrenii au amintit că „peste 220.000 de cetăţeni ruşi” locuiesc permanent pe acest teritoriu, unde trăiesc mai puţin de o jumătate de milion de oameni.
În replică, Republica Moldova a negat că exercită presiuni asupra regiunii separatiste, iar ulterior Departamentul de Stat al SUA a dat asigurări că monitorizează „foarte atent” acţiunile Rusiei.

Anterior, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat conducerea Republicii Moldova că încearcă să distrugă formatul de negocieri 5+2 privind reglementarea transnistreană şi a făcut o paralelă cu guvernarea de la Kiev.
„Am cerut regimului de la Chişinău, condus de cetăţeni români, care nu fac un secret din faptul că vor să anexeze Republica Moldova la România, ca acest regim să nu mai blocheze procesul de negocieri”, a declarat vineri Lavrov, citat de agenția rusă de presă TASS.
”Conducerea transnistreană vorbeşte de mult timp despre acest lucru: formatul 5+2 a permis luarea în considerare a intereselor transnistrenilor în contextul păstrării integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Tocmai reluarea acestui format este ceea ce solicită Transnistria, în timp ce conducerea română de la Chişinău încearcă să distrugă definitiv acest format”, a susţinut ministrul rus, care a vorbit în cadrul Forumului Diplomatic de la Antalya, în Turcia.
De asemenea, el a atras atenţia asupra faptului că „regimul care s-a instalat la Chişinău calcă pe urmele regimului de la Kiev, anulează tot ce este rusesc, discriminează limba rusă în toate domeniile şi, împreună cu ucrainenii, exercită presiuni economice serioase asupra Transnistriei”.
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a menționat la rândul său că formatul de negocieri 5+2 este nefuncţional, iar miza Chişinăului este acum aducerea treptată a regiunii transnistrene în câmpul legislativ al Republicii Moldova. Şefa statului spune că regiunea din stânga Nistrului va trebui să se conformeze legislaţiei naţionale pentru a putea beneficia de toate avantajele apropierii de Uniunea Europeană.
„Formatul 5+2 nu poate să funcţioneze în situaţia în care doi membri ai acestui format sunt în război. Rusia a atacat Ucraina şi Ucraina nu vrea să participe la acest format. Noi facem ce este bine pentru cetăţenii noştri. Reîntregim ţara şi întreprindem paşi mici în diferite domenii care ar conduce la această reîntregire, ca să beneficiem cu toţii de procesul de integrare europeană, care înseamnă beneficii şi până să ajungem stat membru, şi mult mai multe beneficii după ce vom deveni stat membru. Regiunea transnistreană beneficiază de prevederile Acordului de Asociere; pentru ca aceste beneficii să fie păstrate şi crescute, stânga Nistrului trebuie să se conformeze unor rigori ale Uniunii Europene”, a explicat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV, citată vineri de https://deschide.md.

La negocierile în format 5+2 privind reglementarea transnistreană participau cele două ”părţi în conflict” (Chişinăul şi regiunea separatistă) şi trei mediatori: Rusia, Ucraina şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). La formatul iniţial s-au adăugat ulterior doi actori cu statut de observatori: Uniunea Europeană şi Statele Unite.
În aceeaşi emisiune, Sandu a spus că Republica Moldova nu „se rupe” de Rusia, ci de „Rusia agresivă”, şi Chişinăul îşi doreşte să vadă o Rusie paşnică şi democratică în viitorul apropiat, pentru a putea construi „relaţii bune” cu această ţară, care a invadat militar Ucraina, acum doi ani.
„Vreau să fie foarte clar, noi nu avem nimic împotriva ruşilor, noi avem împotriva tancurilor ruseşti. Noi nu avem ceva împotriva lor, noi vrem doar ca Federaţia Rusă, ca şi alte state, să respecte Republica Moldova, să respecte alegerea cetăţenilor Republicii Moldova. Noi suntem o ţară democratică, încă trebuie să mai consolidăm această democraţie, dar oamenii decid ce fac, unde merg, cu cine cooperează”, a declarat Maia Sandu, citată de mass-media de la Chișinău.
Întrebată când va ieşi R. Moldova din Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi dacă ”face suficient de mult pentru a se rupe de Federaţia Rusă”, Maia Sandu a precizat: „În primul rând, noi nu ne rupem de Rusia, noi ne rupem de Rusia agresivă. Noi ne dorim să vedem o Rusie paşnică într-un viitor apropiat şi democratică şi să avem relaţii bune. Noi ne dorim relaţii bune cu toate statele. Ca să fie foarte clar, acum ne rupem de Rusia agresivă şi este alegerea lor că s-a ajuns aici”.
În ceea ce priveşte ieşirea ţării din acordurile semnate pe platforma CSI, şefa statului a spus că acestea se examinează prin prisma interesului cetăţenilor Republicii Moldova. ”Anumite acorduri care nu sunt în interesul Republicii Moldova sunt întrerupte, altele, dacă mai reprezintă nişte beneficii – nu. În toate acţiunile pe care le facem, pornim de la interesul cetăţenilor”, a menţionat şefa statului.

Share our work
Lavrov, acuzații dure la adresa R. Moldova

Lavrov, acuzații dure la adresa R. Moldova

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat conducerea Republicii Moldova că încearcă să distrugă formatul de negocieri 5+2 privind reglementarea transnistreană şi a făcut o paralelă cu guvernarea de la Kiev, relatează mass-media regională.
„Am cerut regimului de la Chişinău, condus de cetăţeni români, care nu fac un secret din faptul că vor să anexeze Republica Moldova la România, ca acest regim să nu mai blocheze procesul de negocieri”, a declarat Lavrov, citat de agenșia rusă de presă TASS.
”Conducerea transnistreană vorbeşte de mult timp despre acest lucru: formatul 5+2 a permis luarea în considerare a intereselor transnistrenilor în contextul păstrării integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Tocmai reluarea acestui format este ceea ce solicită Transnistria, în timp ce conducerea română de la Chişinău încearcă să distrugă definitiv acest format”, a susţinut ministrul rus, care a vorbit în cadrul Forumului Diplomatic de la Antalya, în Turcia.
De asemenea, el a atras atenţia asupra faptului că „regimul care s-a instalat la Chişinău calcă pe urmele regimului de la Kiev, anulează tot ce este rusesc, discriminează limba rusă în toate domeniile şi, împreună cu ucrainenii, exercită presiuni economice serioase asupra Transnistriei”.
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, spune că formatul de negocieri 5+2 este nefuncţional, iar miza Chişinăului este acum aducerea treptată a regiunii transnistrene în câmpul legislativ al Republicii Moldova. Şefa statului spune că regiunea din stânga Nistrului va trebui să se conformeze legislaţiei naţionale pentru a putea beneficia de toate avantajele apropierii de Uniunea Europeană.
„Formatul 5+2 nu poate să funcţioneze în situaţia în care doi membri ai acestui format sunt în război. Rusia a atacat Ucraina şi Ucraina nu vrea să participe la acest format. Noi facem ce este bine pentru cetăţenii noştri. Reîntregim ţara şi întreprindem paşi mici în diferite domenii care ar conduce la această reîntregire, ca să beneficiem cu toţii de procesul de integrare europeană, care înseamnă beneficii şi până să ajungem stat membru, şi mult mai multe beneficii după ce vom deveni stat membru. Regiunea transnistreană beneficiază de prevederile Acordului de Asociere; pentru ca aceste beneficii să fie păstrate şi crescute, stânga Nistrului trebuie să se conformeze unor rigori ale Uniunii Europene”, a explicat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

La negocierile în format 5+2 privind reglementarea transnistreană participau cele două ”părţi în conflict” (Chişinăul şi regiunea separatistă) şi trei mediatori: Rusia, Ucraina şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). La formatul iniţial s-au adăugat ulterior doi actori cu statut de observatori: Uniunea Europeană şi Statele Unite.
În aceeaşi emisiune, Sandu a spus că Republica Moldova nu „se rupe” de Rusia, ci de „Rusia agresivă”, şi Chişinăul îşi doreşte să vadă o Rusie paşnică şi democratică în viitorul apropiat, pentru a putea construi „relaţii bune” cu această ţară, care a invadat militar Ucraina, acum doi ani.
„Vreau să fie foarte clar, noi nu avem nimic împotriva ruşilor, noi avem împotriva tancurilor ruseşti. Noi nu avem ceva împotriva lor, noi vrem doar ca Federaţia Rusă, ca şi alte state, să respecte Republica Moldova, să respecte alegerea cetăţenilor Republicii Moldova. Noi suntem o ţară democratică, încă trebuie să mai consolidăm această democraţie, dar oamenii decid ce fac, unde merg, cu cine cooperează”, a declarat Maia Sandu.
Întrebată când va ieşi Moldova din Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi dacă ”face suficient de mult pentru a se rupe de Federaţia Rusă”, Maia Sandu a precizat: „În primul rând, noi nu ne rupem de Rusia, noi ne rupem de Rusia agresivă. Noi ne dorim să vedem o Rusie paşnică într-un viitor apropiat şi democratică şi să avem relaţii bune. Noi ne dorim relaţii bune cu toate statele. Ca să fie foarte clar, acum ne rupem de Rusia agresivă şi este alegerea lor că s-a ajuns aici”.
În ceea ce priveşte ieşirea ţării din acordurile semnate pe platforma CSI, şefa statului a spus că acestea se examinează prin prisma interesului cetăţenilor Republicii Moldova. ”Anumite acorduri care nu sunt în interesul Republicii Moldova sunt întrerupte, altele, dacă mai reprezintă nişte beneficii – nu. În toate acţiunile pe care le facem, pornim de la interesul cetăţenilor”, a menţionat şefa statului.

Ziua aniversării invaziei ruse în Republica Moldova pe 2 martie 1992 a fost marcată de atacurile ministrului de externe Serghei Lavrov după ce nomenclatura de la Tiraspol a înscenat un „congres al deputaților de toate nivelurile”, la care a cerut să fie apărată de Chișinău, notează IPN cu referință la presa din regiune.
Invectivele Moscovei au venit după ce congresul convocat săptămâna trecută la Tiraspol a votat o rezoluţie în care susţine teza suveranităţii zonei separatiste şi cere ajutor Moscovei în acest sens, acuzând Republica Moldova de „genocid”, potrivit postărilor pe canalele oficiale de Telegram ale regiunii.
La rândul ei, presa ucraineană menționează răspunsul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova la susținerea regimului separatist din partea șefului diplomației ruse. Chișinăul a afirmat că „Lavrov și regimul de la Kremlin nu au niciun drept moral să dea lecții de democrație și libertate”, a scris Unian cu referință la surse de la Chișinău.
„O țară care îi pune în pușcării și îi ucide pe politicienii de opoziție, își atacă neprovocat vecinii, nu are nimic de oferit lumii decât sânge și durere”, citează sursa numită un comunicat al Ministerului de Externe al Republicii Moldova.
Unian menționează că zona secesionistă se bucură de beneficiile integrării economice cu UE, exportând peste 70% din mărfurile sale în vest. Totodată, se reia afirmația Ministerul de Externe de la Chișinău că „Moldova este un stat democratic pentru care libertatea și respectul pentru drepturile omului sunt valori fundamentale. Construim un viitor european pentru ca toți cetățenii noștri, indiferent de limbă și etnie, să trăiască în pace și prosperitate”.

Share our work