Viena, un cuib de spioni în timpul Războiului Rece, este din nou scena unei intrigi demne de un roman de John le Carre, care scoate la iveală infiltrarea profundă a Rusiei în forţele de securitate ale Austriei, ţară membră a UE, şi în partidul de extremă-dreapta, care conduce în sondaje. Austria a jucat un rol semnificativ în lumea spionajului din mai multe motive, în special datorită poziției sale geografice și a statutului său de neutralitate.
Cuibușor de spionaj
Țara se află la intersecția mai multor regiuni importante, inclusiv Europa de Vest, Europa de Est și Balcanii. Această poziție a făcut din Austria un loc ideal pentru activități de spionaj, deoarece agențiile de informații din diferite țări au folosit-o ca un punct de tranzit și de supraveghere.
După al Doilea Război Mondial, Austria a adoptat o politică de neutralitate, asemănătoare cu cea a Elveției. Această neutralitate a permis Austriei să servească drept un teren comun pentru întâlniri diplomatice și de spionaj între Est și Vest în timpul Războiului Rece.
Capitala Austriei, Viena, a fost și continuă să fie unul dintre cele mai importante centre de spionaj din lume. Prezența a numeroase ambasade și organizații internaționale în Viena a facilitat activitățile de spionaj și contra-spionaj.
De-a lungul anilor, Austria a fost scena unor cazuri notabile de spionaj. De exemplu, în timpul Războiului Rece, a fost locul unor schimburi de spioni între SUA și URSS.
Austria are legi stricte privind spionajul și protecția secretelor de stat. Cu toate acestea, țara a fost criticată uneori pentru că nu a abordat suficient activitățile de spionaj pe teritoriul său, în special cele legate de Rusia și alte țări.
Scenariu de film
Această istorie, care implică un fost agent austriac de contraspionaj, un jurnalist de investigaţie de renume, o reţea de agenţi ruşi şi un austriac fugar care orchestrează operaţiuni pentru Kremlin din Rusia, subliniază acţiunile agresive ale Moscovei în centrul Europei. Primul personaj este Egisto Ott, un fost agent al serviciului austriac de contraspionaj BVT, arestat la sfârşitul lunii martie sub acuzaţia de transmitere de informaţii clasificate către Rusia şi către Jan Marsalek, un compatriot care a fugit în Rusia. Ott a adunat de-a lungul anilor informaţii despre opozanţi ai regimului rus refugiaţi în Europa, inclusiv foşti membri ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) sub noi identităţi, precum şi politicieni şi jurnalişti. Deşi a fost suspendat din BVT în 2017, fostul agent a continuat să aibă acces la informaţii confidenţiale despre mişcările persoanelor pe care Moscova dorea să le găsească. Al doilea personaj este Jan Marsalek, fostul număr doi în sistemul falimentar de plăţi online Wirecard, iar de la dezvăluirea unei fraude de 1,9 miliarde de euro la mijlocul anului 2020, unul dintre cei mai căutaţi infractori din lume. Urmele i-au fost pierdute în iunie 2020, când a călătorit de la Viena în Belarus cu un avion privat. Acum, pe lângă faptul că este acuzat de uriaşa escrocherie în cazul Wirecard, Marsalek a fost pus sub acuzare pentru spionaj în favoarea Rusiei, după cum a dezvăluit săptămânalul german Der Spiegel şi a confirmat o anchetă efectuată în Austria.
Grozev, țintă importantă
Una dintre ţintele prioritare a fost Christo Grozev, un jurnalist de investigaţie bulgar stabilit la Viena până în 2023 şi care a dat mari dureri de cap Kremlinului. Activitatea sa la platforma media de investigaţii Bellingcat a avut un rol esenţial în identificarea responsabililor pentru doborârea, în 2014, a avionului MH17 deasupra estului Ucrainei, în care şi-au pierdut viaţa 298 de persoane. Grozev a identificat, de asemenea, agenţi ai Moscovei care i-au otrăvit pe fostul agent secret Serghei Skripal în Anglia şi pe Aleksei Navalnîi, defunctul lider al opoziţiei ruse. Ott a transmis adresa lui Grozev din Viena şi a furnizat informaţii despre securitatea acestuia unor agenţi ruşi care au pătruns în casa jurnalistului în iunie 2022 şi i-au furat laptopul şi un stick USB. În plus, copii ale memoriei telefoanelor mobile a trei înalţi funcţionari de la Ministerul de Interne austriac – furate de complicii lui Ott – au fost trimise la Moscova. Mai mult, Ott l-a ajutat pe Marsalek să intre în posesia unui dispozitiv SINA, unul dintre cele mai avansate aparate criptografice folosite în Occident, care, potrivit presei austriece, a ajuns în Rusia sau Iran. Arestarea în Marea Britanie a spionilor implicaţi în spargerea domiciliului lui Grozev şi informaţiile transmise Austriei de serviciile secrete britanice MI5 au dus la arestarea lui Ott în martie. Superiorul lui Ott în cadrul BVT, Martin Weiss, care a fugit în Dubai, este de asemenea anchetat sub suspiciunea că ar fi furnizat informaţii lui Marsalek, racolat de spionajul rus încă din 2014. La rândul său, Grozev a părăsit Viena în 2023 pentru SUA când a fost informat că Austria nu-i mai poate garanta siguranţa şi a suspectat Rusia vrea să-l asasineze. Acest caz, despre care apar noi detalii zilnic, a zguduit scena politică austriacă, iar prima reacţie a guvernului, condus de Partidul Popular (conservator), a fost de a anunţa o înăsprire a legilor privind spionajul.
Cultul spionajului
Actuala legislaţie austriacă pedepseşte doar spionajul împotriva instituţiilor naţionale, dar nu şi împotriva organismelor internaţionale sau a altor interese străine în Austria, ţară care găzduieşte aproximativ 30 de organizaţii din cadrul ONU sau OSCE. Această lacună juridică a făcut din Viena, după încheierea Războiului Rece, un loc ideal pentru spionaj, având în vedere că gradul de impunitate este enorm. Un alt aspect este rolul partidului de extremă-dreapta FPO, care între 2017 şi 2019 a controlat Ministerul de Interne şi care în 2018 a semnat un acord de cooperare cu Rusia pentru a îmbunătăţi schimbul de informaţii în domeniul securităţii. FPO, care nu-şi ascunde simpatia pentru Rusia, este lider în intenţiile de vot pentru alegerile generale din septembrie şi este condus de ministrul de interne de atunci, Herbert Kickl. Una dintre cele mai controversate măsuri ale lui Kickl a fost reformarea BVT (unii analişti vorbesc de o „destructurare”), care era responsabilă şi de monitorizarea extremiştilor de dreapta din Austria. Una dintre imaginile controversate ale guvernului conservator şi de extremă-dreapta de atunci îl reprezintă dansul lui Vladimir Putin cu ministrul de externe Karin Kneissl la nunta acesteia din urmă. Potrivit săptămânalului vienez Falter, şefa diplomaţiei austriece de la acea vreme, numită de FPO şi care în prezent trăieşte în Rusia, a încercat, cu ajutorul lui Ott, să îşi înfiinţeze propriul serviciu de informaţii în cadrul ministerului pe care îl conducea.
Război economic
Guvernatorul Băncii Naţionale a Austriei, Robert Holzmann, a avertizat că există „un potenţial risc” în planul Raiffeisen Bank International (RBI) de a cumpăra o participaţie în compania austriacă de construcţii Strabag cu fonduri blocate în Rusia, şi doar Raiffeisen poate decide dacă merită luat un astfel de risc.
Robert Holzmann a declarat într-un interviu acordat Reuters că Banca Naţională a Austriei (ONB), care verifică respectarea sancţiunilor financiare, consideră că planificata tranzacţie respectă sancţiunile. „Atât SUA şi Europa sau Austria, Banca Naţională a Austriei, putem furniza un cec în alb. Nu putem spune: Mergeţi înainte, totul este clar. Rămâne un risc potenţial”, a adăugat el. Guvernatorul Băncii Naţionale a Austriei a refuzat să explice ce înseamnă un risc potenţial. Luna trecută, Reuters a dezvăluit că autorităţile de la Washington fac presiuni asupra Raiffeisen, pentru ca grupul bancar austriac să renunţe la intenţia de a prelua o participaţie în valoare de 1,5 miliarde de euro la grupul de construcţii Strabag, de la o companie de construcţii controlată de oligarhul rus Oleg Deripaska. Sursele citate de Reuters susţin că în eventualitatea în care Raiffeisen va decide să meargă mai departe şi se va dovedi că tranzacţia încalcă sancţiunile americane, Washingtonul ar putea impune penalităţi băncii austriece. În replică, banca austriacă a informat că a înştiinţat toate autorităţile relevante, inclusiv Trezoreria SUA şi Oficiul pentru Controlul Activelor Străine SUA (OFAC), cu privire la detaliile acestei tranzacţii. Totodată, Raiffeisen Bank International a dat asigurări că tranzacţia respectă sancţiunile occidentale impuse Rusiei. „Cum riscul există, este decizia Raiffeisen să spună, ţinând cont că există un risc potenţial, merită să facem asta sau nu?”, a spus Holzmann. Într-un comunicat dat publicităţii ulterior, RBI a repetat că planificata tranzacţie respectă sancţiunile occidentale impuse Rusiei.
Gazprom în ofensivă
Grupul energetic Gazprom, companie controlată de statul rus, a cerut unui tribunal rusesc să împiedice compania austriacă OMV Exploration & Production GmbH să demareze o procedură de arbitraj internaţional, potrivit documentelor juridice consultate de Reuters. Tribunalul regional de arbitraj de la Sankt Petersburg a stabilit că audierile preliminare în acest dosar vor avea loc în data de 16 aprilie. În luna decembrie 2023, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a ordonat ca firmele Wintershall Dea (Germania) şi OMV (Austria) să fie deposedate de participaţiile lor, în valoare de mai multe miliarde de dolari, pe care le deţineau la o serie de proiecte de extracţie de gaze din zona arctică a Rusiei. Sechestrarea de către Kremlin a activelor străine din Rusia a venit după ce Putin a catalogat drept o declaraţie de război economic din partea Vestului sancţiunile economice impuse Moscovei după decizia de invadarea a Ucrainei. Gazprom se confruntă cu numeroase acţiuni în justiţie din partea companiilor europene care cumpără şi transportă gaze ruseşti şi recent a încercat să tranşeze aceste litigii cu companiile internaţionale în tribunalele din Rusia, lucru pe care unele companii europene l-au considerat ilegal. De asemenea, Gazprom a demarat acţiuni la tribunalul regional de arbitraj de la Sankt Petersburg, ameninţând companiile europene cu amenzi dacă vor continua litigiile în afara Rusiei. Grupul OMV a avut venituri de 62 de miliarde de euro în 2022 şi are o forţă de muncă de aproximativ 22.300 de angajaţi la nivel mondial. Cel mai mare acţionar la OMV este Guvernul austriac. Potrivit datelor publicate pe Bursa de la Bucureşti, la sfârşitul anului trecut, OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţinea 51,1568% din acţiunile OMV Petrom iar statul român, prin Ministerul Energiei, 20,6980%.
Cruciadă juridică
Liderii statelor Uniunii Europene s-au întrunit joi, la Bruxelles, pentru a explora noi modalităţi de a sprijini Ucraina împotriva invaziei ruse pe scară largă, printre care un plan de a utiliza veniturile obţinute din activele ruseşti îngheţate în Europa pentru a înarma Ucraina. La sosirea la Consiliul European, mai mulţi lideri din UE şi-au reafirmat angajamentul faţă de susţinerea Ucrainei, însă au existat şi poziţii mai prudente din parte unor participanţi. Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat că doreşte garanţii că, în cazul în care ţări neutre militar aşa cum este Austria sprijină propunerea de folosire a profiturilor obţinute din activele ruseşti îngheţate, banii vor fi folosiţi pentru a reconstrui Ucraina şi nu pentru a o înarma. ”Iniţial a existat discuţia că banii ar trebui investiţi în reconstruirea Ucrainei. Aceasta mi se pare o sugestie rezonabilă”, a spus Nehammer. Planul, prezentat de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, prevede utilizarea a 90% din veniturile obţinute din activele ruseşti îngheţate în Europa pentru a cumpăra arme pentru Ucraina prin intermediul Instrumentului European pentru Pace. Borrell a menţionat că va propune ca restul de 10% din valoarea activelor ruse din Europa îngheţate să fie utilizat pentru a spori capacitate industriei de apărare ucrainene. Contribuţiile statelor UE la Instrumentul European pentru Pace au ajuns la 17 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. Creat în 2021 pentru finanţarea acţiunilor de securitate şi politică externă ale UE, acest instrument extrabugetar a fost folosit după declanşarea invaziei ruse în Ucraina mai ales pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate Kievului. Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a afirmat că atât profiturile obţinute din activele îngheţate, cât şi activele însele ”ar trebui să contribuie nu doar la reconstruirea Ucrainei, dar şi la nevoile de apărare ale acestei ţări”. Totuşi, premierul luxemburghez Luc Frieden a avertizat că ”stabilitatea şi credibilitatea financiare” ale UE trebuie să fie protejate. ”Nu poţi pur şi simplu să iei activele cuiva. Trebuie să fim extrem de siguri de ceea ce facem”, a avertizat el. Mai mult, unele bănci occidentale au început deja să facă lobby împotriva propunerii UE, temându-se că s-ar putea ajunge la litigii costisitoare, au declarat surse din domeniul bancar. Respectivele bănci se tem că ulterior ar putea fi date în judecată de Rusia dacă ele sunt implicate în vreun transfer de bani către Ucraina şi că planul UE ar putea fi extins la activele din conturile pe care le deţin pentru persoanele şi companiile sancţionate. Ideea unei astfel de extinderi nu a fost însă ridicată de UE.
Sute de miliarde
Sursele respective sunt îngrijorate şi de faptul că propunerile ar putea conduce la o erodare mai mare a încrederii în sistemul bancar occidental. Aproximativ 70% din activele ruse blocate în Occident se află în depozitul central belgian Euroclear pentru titluri de valoare, ce deţine echivalentul sumei de 190 de miliarde de euro reprezentând diverse titluri ale băncii centrale ruse şi lichidităţi. Pe de altă parte, este de aşteptat ca liderii statelor UE să transmită un mesaj mai puternic privind o încetare durabilă a focului în Fâşia Gaza. Premierul demisionar irlandez Leo Varadkar a anunţat că Austria şi Republica Cehă sunt reticente faţă de un apel unitar al UE privind încetarea focului în Fâşia Gaza. El şi-a exprimat speranţa că va convinge cele două ţări central-europene să accepte apelul UE ”pentru o încetare a focului umanitară imediată care să conducă la o soluţie bazată pe coexistenţa a două state”. Invitat la summitul UE, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a cerut Celor 27 să sprijine o încetare a focului în Orientul Mijlociu şi a avertizat că acţiunile soldate cu victime civile în Fâşia Gaza, dar şi în Ucraina, trebuie să fie condamnate ”fără duble standarde”. Pe masa liderilor Celor 27 se află şi o propunere prezentată de Comisia Europeană de a consolida industria de apărare a UE prin alocarea a 1,5 miliarde de euro pentru achiziţii comune de echipament militar. Premierul belgian Alexander de Croo, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a spus că va exista o dezbatere despre modul de finanţare a planului. ”Vor trebui să existe contribuţii naţionale, s-ar putea să fie obligaţiuni pentru apărare, s-ar putea să fie o finanţare prin Banca Europeană de Investiţii (BEI)”, a explicat De Croo. Omologul său finlandez, Petteri Orpo, a opinat că fiecare ţară membră a UE va trebui să ”îşi facă partea sa de treabă şi va trebui să folosim toate instrumentele pe care le avem”. El a anunţat că Finlanda şi alte 13 ţări membre au semnat o scrisoare în care solicită finanţare de la BEI.
Eurocorps decapitat
Ministerul polonez al Apărării a anunţat miercuri că l-a demis din funcţie „cu efect imediat” pe comandantul polonez al statului major unic, Eurocorps, în urma unei anchete a contraspionajului militar polonez. Serviciile de informaţii au „deschis o anchetă de control” asupra accesului generalului-locotenent Jaroslaw Gromadzinski la informaţii secrete, în urma „noilor informaţii despre ofiţer”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării. „În consecinţă, s-a luat decizia de demitere a generalului Gromadzinski din funcţiile sale de comandant al Eurocorps şi rechemarea imediată a acestuia în ţară”, a spus ministerul, potrivit căruia un alt ofiţer va fi desemnat să „asigure continuitatea” în postul deţinut până acum de general şi acest lucru „cu efect imediat”. Ministerul polonez nu a oferit detalii despre noile informaţii în legătură cu generalul, nici despre ancheta în curs. Înainte de a deveni comandantul Eurocorps în iunie anul trecut, generalul Gromadzinski a fost mai ales consilier-coordonator al şefului de stat major al armatei poloneze. În ultimele luni, el a făcut parte din echipa internaţională de asistenţă pentru Ucraina la Wiesbaden în Germania, unde, alături de militari americani, a fost responsabil cu pregătirea soldaţilor ucraineni. Creat în 1992, Eurocorps este un corp de armată unic în felul său şi care reuneşte o mie de militari din şase ţări membre, numite „naţiuni-cadru” (Franţa, Germania, Spania, Belgia, Luxemburg şi Polonia), ce finanţează şi administrează organizaţia. Mai multe „naţiuni asociate” (Grecia, Turcia, Italia, România şi Austria) susţin de asemenea Eurocorps, punându-i la dispoziţie ofiţeri în statul major. Acest corp, a cărui misiune este să dirijeze şi să coordoneze operaţiuni multinaţionale la scară largă pentru UE şi NATO, poate comanda până la 60.000 de militari ai forţelor terestre. Cartierul general al Eurocorps este instalat la Strasbourg.
Spionaj cu repetiție
Anterior, un fost angajat al Oficiului Federal pentru Protecția Constituției și Combaterea Terorismului (BVT), deja desființat, a fost reținut sub suspiciunea de spionaj.
Procuratura austriacă a menționat că deținutul Egisto Ott se află imediat în custodia unui centru de detenție preventivă.
Procuratura din Viena îl investighează pe Ott din 2017 sub acuzația de abuz în serviciu, transmiterea de informații secrete în detrimentul Austriei și încălcarea secretelor de stat.
Arestarea a fost precedată de dezvăluiri recente că Ott a furnizat conținutul telefoanelor mobile ale oficialilor de rang înalt spionilor ruși.
Fostul său ginere, despre care se crede că a facilitat infracțiunea, a fost, de asemenea, arestat.
Au fost efectuate percheziții la domiciliile ambilor deținuți.
Recent, mass-media a raportat că un membru al Bundestagului din partea Alternativei pentru Germania și candidatul partidului la alegerile pentru Parlamentul European, Petr Bistron, a primit bani de la o rețea de influență pro-rusă expusă de serviciile de informații europene.
iena, oraș obișnuit încă din perioada Războiului Rece cu intrigile de spionaj, a redevenit „capitala europeană a spionilor”, după declanșarea, pe 24 februarie 2022, a invaziei ruse în Ucraina, iar guvernul austriac nu pare să facă nimic pentru a schimba acest lucru. Mai mult, Austria a ajuns acum un „veritabil portavion” al agenților ruși care operează în Europa, se arată într-o analiză Financial Times. În Austria se află sediile centrale ale mai multor organizații internaționale importante, precum Agenția Internațională pentru Energie Atomică, OPEC și diverse agenții ale ONU. În mod „tradițional”, guvernul austriac s-a făcut până acum că nu „vede„ vasta activitate de spionaj desfășurată pe teritoriul său, în special de spionii Moscovei, atâta vreme cât aceste operațiuni nu vizează persoane, oficiali ori instituții din Austria. Principalele trei partide austriece de opoziție au inițiat încă din primăvară o propunere legislativă menită a incrimina toate acțiunile de spionaj desfășurate pe teritoriul Austriei. Mai exact, opoziția a propus inclusiv incriminarea „spionajului desfășurat pe teritoriul austriac împotriva unui stat străin sau a unei organizații internaționale”, dar majoritatea guvernamentală din parlament a reușit deja de două ori să suspende procedura de vot, iar dezbaterea a fost amânată pentru sesiunea parlamentară din toamnă. „Dacă, de exemplu, Rusia îi spionează pe germani – unii dintre cei mai apropiați parteneri ai noștri – pe teritoriul austriac, nu putem face nimic în privința asta, atâta vreme cât o astfel de activitate nu afectează interesele Austriei”, a precizat parlamentara Stephanie Kresper, membră a partidului liberal de opoziție Neos. În Viena sunt 180 de diplomați ruși. Austria a expluzat până acum doar patru. „E comic” În Viena există în acest moment peste 180 de diplomați ruși. O treime dintre aceștia sunt, în realitate, ofițeri ruși de informați care lucrează sub acoperire diplomatică, după cum au precizat pentru Financial Times surse din serviciile secrete occidentale. Din februarie 2022 și până în prezent, țările europene au expulzat peste 400 de spioni ruși care acționau sub acoerire diplomatică. În schimb, Austria a expluzat doar patru, până acum. „E efectiv Vestul Sălbatic”, a spus, sub protecția anonimatului, un diplomat occidental. „E aproape comic ce se întâmplă aici. Inclusiv din partea noastră, sunt sigur”. Pe lângă agenții ruși, americani ori europeni, în Viena mai acționează agenți chinezi, iranieni, israelieni și saudiți, iar șefii serviciilor secrete occidentale privesc situația din Austria cu uimire crescândă. „Viena este un hub perfect pentru spionaj, așa cum a fost dintotdeauna”, a declarat Gustav Gressel, fost ofițer în armata austriacă. „Dacă ești un ofițer rus de informații și vrei să iei legătura cu o sursă din Germania, de ce să riști să mergi până acolo să vă vedeți? Mai degrabă îți inviți sursa la o vacanță de ski în Austria. Sau la un bal în Viena – practic, poți recruta noi surse și să culegi informații fără nicio grijă”.
Diplomați expulzați
Austria a dispus expulzarea a doi diplomați de la Ambasada Rusiei la Viena. Un oficial austriac a spus că expulzările sunt legate de activități de spionaj.
Ministerul de Externe austriac a declarat că cei doi diplomați ruși „s-au angajat în acte incompatibile cu statutul lor diplomatic” și au fost declarați „personae non gratae”. Autoritățile austriece nu au oferit alte detalii despre acțiunile diplomaților ruși care au motivat expulzarea. Aceștia au primit termen până pe 19 martie să părăsească Austria. Un oficial austriac care cunoaște problema a spus că expulzările au fost legate de spionaj. Oficialul a vorbit sub condiția anonimatului pentru a discuta despre expulzări. Agenția de știri de stat rusă RIA Novosti a citat Ministerul rus de Externe spunând că „Rusia va da un răspuns adecvat deciziei nefondate a Vienei”. Ambasada Rusiei în Austria a emis o declarație pe canalul său Telegram în care spune că este „indignată de decizia Ministerului de Externe austriac de a declara doi angajați ai Ambasadei Rusiei personae non gratae”.
„Ca și în episoadele anterioare de expulzări, de data aceasta nu ni s-a prezentat nicio dovadă de niciun fel, cu atât mai puțin dovezi ale unei încălcări a Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice. Aceasta este o decizie pur politică a autorităților austriece, pe care nu o acceptăm categoric. Răspunsul decisiv al Moscovei nu poate ridica nicio îndoială. Responsabilitatea pentru degradarea în continuare a relațiilor bilaterale revine în întregime Vienei”, se arată în comunicat.
Națiunile vest-europene și Rusia și-au expulzat reciproc diplomații de mai multe ori după ce Rusia a invadat Ucraina pe 24 februariei 2022.
Austria este membru al Uniunii Europene, dar are o politică de neutralitate militară și găzduiește mai multe agenții ONU în capitala sa, Viena, a ezitat inițial să ia astfel de măsuri, dar recent a expulzat mai mulți diplomați ruși.
A expulzat patru diplomați ruși în aprilie 2022, după presiunile publice și ale UE, și alți patru în februarie 2023 .
Înainte de invazia rusă a Ucrainei, a expulzat un diplomat rus în august 2020.
100 de spioni diplomați
Aproximativ 100 din cei 252 de spioni ruși din Austria spionează sub acoperire diplomatică și operează și în statele vecine, susține VSquare, o publicație de știri ungară, care citează un șef al serviciilor secrete al unei țări din Europa centrală, care ar fi împărtășit informațiile în cadrul unei întâlniri cu ușile închise cu alți oficiali din securitate.
Reporterul VSquare a spus că informația i-a fost confirmată „de mai mulți oficiali guvernamentali și experți în securitate”, unde unul dintre ei a spus că agenții „nu operează în mod evident doar în Austria”, adăugând că lucrează și sub alte acoperiri.
„Un oficial guvernamental austriac mi-a spus că, conform numărului lor, există în prezent cel puțin 252 de diplomati ruși – diplomați plus personal tehnic și administrativ – la Ambasada Rusiei la Viena și în misiunile permanente ale Rusiei la OSCE și ONU și biroul său de dezarmare.
„Totuși, acest număr nu include profesorii de la școlile rusești din Austria care se bucură și de un anumit nivel de imunitate diplomatică, a adăugat oficialul austriac”, se spune în articol, adăugând că și soții diplomaților ar putea fi spioni, ceea ce este din ce în ce mai mult obișnuit după „expulzarea în masă a diplomaților ruși din ultimii ani”.
Potrivit publicației din Ungaria, aceștia includ agenți sub acoperire care lucrează pentru serviciile de informații ale Rusiei: Serviciul de Informații Externe (SVR), Serviciul Federal de Securitate (FSB) și Serviciul militar de Informații din Rusia (GRU).
Reporterul a precizat că atât Austria, cât și națiunile învecinate sunt conștiente de activitățile de spionaj ale Moscovei, iar Viena s-a confruntat cu presiuni din partea aliaților săi înainte de a expulza doi diplomați ruși săptămâna trecută pentru acțiuni „incompatibile cu statutul lor diplomatic”, fără a oferi detalii suplimentare.
VSquare notează că Slovacia este conștientă de faptul că diplomații ruși din Austria îi spionau, iar diplomații cehi au cerut o limită a liberei circulații a rușilor în spațiul Schengen pentru a atenua riscurile.
În februarie, Irlanda a refuzat să reînnoiască vizele diplomaților ruși din cauza problemelor de spionaj.
Rusia şi NATO se află acum în ‘confruntare directă’, a afirmat Kremlinul, în timp ce Alianţa a marcat în această zi împlinirea a 75 de ani de la înfiinţare. Valurile succesive de extindere a NATO sunt adesea amintite de preşedintele rus Vladimir Putin, care a declanşat în 2022 un război în Ucraina cu obiectivul declarat de a preveni ca Alianţa să se apropie şi mai mult de graniţele Rusiei.
Retorică anti-NATO
În schimb, războiul a impulsionat NATO, care s-a extins din nou prin aderările Finlandei şi Suediei. ‘În fapt, relaţiile au alunecat acum spre nivelul de confruntare directă’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un briefing de presă. NATO era ‘deja implicat în conflictul din Ucraina (şi) continuă să înainteze spre graniţele noastre şi să îşi extindă infrastructura militară către graniţele noastre’, a mai spus purtătorul de cuvânt. Putin a afirmat în mod repetat că Rusia a fost înşelată de Occident după Războiul Rece dat fiind că, în timp ce Pactul de la Varşovia s-a desfiinţat, NATO a înaintat spre est, preluând foşti membri ai Pactului şi cele trei state baltice care fuseseră parte a Uniunii Sovietice. Occidentul respinge această versiune, afirmând că NATO este o alianţă defensivă şi că aderarea la ea a fost o decizie democratică a unor state ieşite de sub decenii de regimuri comuniste. NATO declară că ajută lupta Ucrainei pentru supravieţuire în faţa agresiunii ruse şi furnizează Kievului arme avansate, instruire şi informaţii. Potrivit Rusiei, aceasta face din Alianţă o parte de facto la conflict. Preşedintele Putin a spus în februarie 2024 că un conflict direct între Rusia şi NATO ar însemna că omenirea s-ar afla la un pas de al treilea război mondial.
Declarații dure
Relaţiile dintre Rusia şi NATO se înrăutăţesc, însă Moscova nu are intenţia de a intra într-un conflict cu o ţară membră a NATO, a declarat ministrul adjunct de externe rus Aleksandr Gruşko, într-un interviu citat de Reuters. În contextul marcării a 75 de ani de la fondarea Alianţei Nord-Atlantice, Gruşko a declarat pentru agenţia de ştiri RIA că relaţiile se deteriorează „previzibil şi deliberat”, iar toate canalele de dialog dintre Moscova şi NATO au fost aduse la un nivel „critic zero” de către Washington şi Bruxelles. „Este blocul militar pregătit pentru un conflict deschis cu Rusia? Trebuie să-i întrebaţi chiar pe membrii NATO. În orice caz, nu avem astfel de intenţii în ceea ce priveşte ţările membre ale Alianţei”, a mai spus Gruşko. Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat ceea ce el a numit o „operaţiune militară specială” în Ucraina în 2022, cu scopul declarat de a împiedica NATO să-şi extindă prezenţa aproape de Rusia. Însă războiul din Ucraina a servit la galvanizarea Alianţei, care s-a extins la 32 de membri, prin aderarea Finlandei şi Suediei. NATO afirmă că ajută Ucraina să lupte împotriva agresiunii ruse şi a oferit Kievului arme avansate, instruire şi informaţii sensibile. Rusia susţine că acest lucru face din NATO o parte, de facto, la conflict. Putin a declarat în februarie că un conflict direct între Rusia şi NATO ar însemna că planeta se află la un pas de al Treilea Război Mondial.
Ucraina cere arme
După tragedia de la Harkov, soldată cu moartea mai multor salvatori ucraineni în urma unui atac al Rusiei în marele oraș din apropierea Rusiei, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume din nord-estul Ucrainei, bombardat intens de ruşi în ultimul timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat ezitarea Occidentului de a furniza ajutor militar ţării sale ca fiind complet inacceptabilă. „Un nou sistem de apărare antiaeriană ar putea schimba în mod fundamental situaţia”, a afirmat Zelenski într-un mesaj video difuzat joi seara, în care a spus că este recunoscător fiecărei ţări care caută modalităţi de a-i ajuta ţara. Dar „este complet inacceptabil faptul că atât de multe ţări din lume se gândesc încă la modul în care pot contracara teroarea, deşi nu ar fi nevoie decât de câteva decizii politice”, consideră liderul ucrainean. Ucraina cere mai multe sisteme de apărare antiaeriană, precum sistemul american Patriot, pentru a-şi proteja mai bine oraşele de atacurile ruseşti care au loc aproape zilnic. O apărare antiaeriană mai puternică pentru Harkov şi regiunea cu acelaşi nume, precum şi pentru regiunea Sumî şi regiunile din sudul ţării constituie o „necesitate absolut urgentă”, a declarat Zelenski, vorbind despre atacul din noaptea de miercuri spre joi asupra oraşului Harkov. „Este o tactică rusească dezgustătoare”, a afirmat Zelenski, transmiţând în mesajul său de pe X (ex-Twitter) condoleanţe rudelor celor ucişi. Totodată, Volodimir Zelenski a făcut apel la diplomaţii ucraineni să-şi intensifice demersurile în ţările în care se află la post pentru a solicita furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană.
Patriot, obiectiv pentru Kiev
Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a insistat asupra necesităţii ca aliaţii din NATO să livreze Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană Patriot pentru ca ţara sa să se poată apăra de bombardamentele ruseşti. „Nu vreau să stric petrecerea”, a spus Kuleba, după ce i-a felicitat pe membrii NATO cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Alianţei. „Dar principalul meu mesaj de astăzi vizează (rachetele) Patriot”, a adăugat ministrul ucrainean, vorbind alături de Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. „Salvarea vieţilor ucrainenilor, salvarea economiei ucrainene, salvarea oraşelor ucrainene depinde de rachetele Patriot şi de alte sisteme de apărare antiaeriană. Insistăm asupra Patriot pentru că este singurul sistem care poate intercepta rachete balistice”, precum cele 94 cu care Rusia a atacat Ucraina în martie, a explicat Kuleba, care se va întâlni joi cu omologi ai săi din Alianţa Nord-Atlantică. Moscova – a spus el – a atacat joi oraşul Harkov din estul ţării cu sute de drone. „Din păcate, Rusia distruge sistematic economia ucraineană, ucide ucraineni şi distruge şi oraşele noastre, ceea ce alimentează strategia Rusiei de a şterge Ucraina de pe hartă”, a declarat Dmitro Kuleba. Cu această ocazie, ministrul ucrainean i-a mulţumit lui Jens Stoltenberg pentru propunerea sa de a crea un fond de 100 de miliarde de euro pentru a garanta asistenţă financiară şi militară Kievului, pe care aliaţii au discutat-o pentru prima dată miercuri, secretarul general sperând că măsura ar putea fi aprobată la summitul NATO din iulie de la Washington. „Sprijinirea Ucrainei nu este o acţiune de caritate, ci o investiţie în propria noastră securitate”, a subliniat Stoltenberg.
Fond pentru Ucraina
Ucraina susţine ideea anunţată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ca această alianţă să constituie un fond pe termen lung destinat susţinerii militare a Ucrainei în războiul cu Rusia, dar o asemenea iniţiativă are „zero şanse” dacă nu include contribuţii financiare obligatorii ale statelor membre în NATO, a declarat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba publicaţiei European Pravda, preluată de Reuters. La reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale NATO desfăşurată miercuri şi joi la Bruxelles, Stoltenberg a prezentat o propunere de constituire a unui fond de 100 de miliarde de euro în cadrul unei finanţări pe cinci ani pentru Ucraina, iniţiativă primită cu reacţii mixte de cele 32 de state membre ale Alianţei. Aceste state au avut dificultăţi să ofere Ucrainei asistenţă militară chiar şi pentru sume mult mai mici, a remarcat ministrul ucrainean de externe. „Cu alte cuvinte, în actualul model de finanţare, această iniţiativă are zero şanse. Pentru că ei nu pot colecta 500 de milioane, iar aici ar trebui să colecteze 20 de miliarde în actualul model”, explică Dmitro Kuleba. Dacă însă statele membre ale NATO vor fi obligate să contribuie, atunci acest plan chiar „există şi are şanse de a fi implementat”, a indicat ministrul ucrainean. Ministrul leton de externe Krisjanis Karins a declarat la rândul său că finanţarea fondului propus ar putea fi asigurată prin contribuţiile statelor membre ale Alianţei, în timp ce omologul său eston Margus Tsahkna a anunţat că ţara sa le-a propus celorlalte ţări membre ale NATO să ofere anual 0,25% din PIB-ul lor ca ajutor militar pentru Ucraina. Potrivit unor diplomaţi, un scop al iniţiativei de creare a acestui fond special este de a preveni orice reducere a ajutorului militar american pentru Ucraina în eventualitatea în care Donald Trump ar deveni din nou preşedinte al SUA.
NATO nu este parte a conflictului
NATO nu este şi nu va fi parte a conflictului din Ucraina, a declarat joi secretarul general Jens Stoltenberg, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii miniştrilor de externe ai statelor Alianţei Nord-Atlantice. „Nu avem planuri să trimitem trupe de luptă în Ucraina, nu a existat o solicitare pentru aşa ceva”, a afirmat Stoltenberg, răspunzând unei solicitări de a comenta afirmaţia Kremlinului de joi potrivit căreia Rusia şi NATO se află acum în „confruntare directă”. Pe de altă parte, el a spus că „aliaţii înţeleg urgenţa”, după ce ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba le-a cerut aliaţilor la Bruxelles noi sisteme de apărare aeriană, în special rachete americane Patriot. „Aliaţii se vor întoarce acasă şi îşi vor analiza inventarele, să vadă dacă există vreun mod în care pot furniza mai multe sisteme, în special Patriot, dar şi bineînţeles să se asigure că sistemele care deja există dispun de muniţie şi de piese de schimb”, a afirmat secretarul general al NATO. Stoltenberg a precizat că a prezidat joi o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina şi că ministrul ucrainean Dmitro Kuleba i-a pus la curent pe aliaţi în privinţa „nevoilor Ucrainei pe termen scurt şi lung şi a progresului reformelor sale”. „Situaţia pe câmpul de luptă rămâne gravă. Ucraina are nevoie de mai multă apărare aeriană, mai multă muniţie şi mai mult ajutor. Salut faptul că aliaţii continuă să vină cu noi anunţuri. În ultimele zile, asta include 600 de milioane de euro de la Germania pentru iniţiativa cehă, precum şi 10.000 de drone din partea Regatului Unit, mai multe rachete şi vehicule blindate din Franţa. Şi chiar ieri (miercuri – n.r.), un nou pachet de ajutor de la Finlanda în valoare de 188 de milioane de euro”, a spus Stoltenberg în conferinţa de presă. El a subliniat însă că „trebuie să facem mai mult” şi „să ne aşezăm ajutorul pe baze mai ferme şi mai durabile”. Jens Stoltenberg a reamintit faptul că aliaţii au convenit să meargă mai departe cu planificarea unui rol mai important pentru NATO în coordonarea asistenţei de securitate necesare pentru Ucraina şi a dat asigurări că „munca va continua în săptămânile următoare”.
Putin, supărat pe Macron
Kremlinul a transmis joi că preşedintele rus Vladimir Putin „rămâne deschis dialogului”, dar nu există planuri pentru contacte cu omologul său francez Emmanuel Macron, în urma conversaţiei telefonice pe care au avut-o miercuri miniştrii apărării francez şi rus, discuţie anunţată în comunicate separate de Paris şi Moscova, după care Macron a criticat comentariile „tendenţioase şi ameninţătoare” din comunicatul rus. „Preşedintele Putin rămâne deschis dialogului cu aceia care manifestă interes în dezvoltarea relaţiilor cu ţara noastră”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la conferinţa sa de presă zilnică. Preşedintele rus „a fost mereu deschis dialogului pentru a soluţiona problemele mondiale şi regionale cele mai complexe”, dar „la ora actuală nu există planuri pentru desfăşurarea unor contacte la nivel înalt”, a adăugat Peskov. Acesta a răspuns astfel unei întrebări despre posibilitatea unor contacte între Putin şi Macron, după ce miercuri miniştrii apărării francez şi rus, Sébastien Lecornu şi Serghei Şoigu, au avut o convorbire telefonică, prima de acest fel după octombrie 2022. Şi de această dată ministrul Sébastien Lecornu a „condamnat fără rezerve războiul de agresiune pe care Rusia l-a lansat în Ucraina” şi a subliniat că „Franţa va continua să sprijine continuu Ucraina şi cu intensitatea de care este nevoie în lupta pentru libertatea şi suveranitatea sa, cu obiectivul de a aduce pacea pe continentul european”, a afirmat într-un comunicat Ministerul francez al Apărării. În schimb, ministrul francez a „confirmat disponibilitatea Franţei” pentru „intensificarea schimburilor” cu Rusia în lupta contra terorismului, se arată în acelaşi text, în contextul atacului terorist din 22 martie, în care cel puţin 144 de persoane au fost ucise într-o sală de concerte la Moscova. Atacul a fost revendicat de gruparea Statul Islamic, dar Moscova consideră că s-ar putea să fi existat şi o implicare ucraineană, mai ales că cei patru terorişti cetăţeni tadjici, în prezent arestaţi, s-au deplasat spre frontiera cu Ucraina după atac şi aveau pregătită de partea ucraineană o „fereastră” pentru a trece graniţa, potrivit preşedintelui Putin. „Franţa nu dispune de nicio informaţie care să permită stabilirea unei legături între atentat şi Ucraina. Cerem Rusiei să înceteze să manipuleze”, a mai indicat Parisul în comunicatul său. În comunicatul emis de Moscova despre discuţia dintre cei doi miniştri ai apărării, aceasta îşi manifestă „speranţa” că serviciile secrete franceze nu au fost implicate în atacul terorist din 22 martie. „Este ridicol, să spui că Franţa ar putea fi implicată, că ucrainenii sunt implicaţi … Toate acestea nu au niciun sens. Dar este o manipulare a informaţiei care face parte din arsenalul de război aşa cum este el folosit astăzi de Rusia”, a comentat preşedintele francez joi la inaugurarea unui centru acvatic pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Macron a justificat iniţiativa discuţiei dintre miniştrii Lecornu şi Şoigu prin faptul că Franţa deţine „informaţii utile” de transmis Rusiei „asupra originilor şi organizării acestui atentat”. Liderul de la Elysee vede în reacţia Rusiei „demonstraţia” a ceea ce el spune „de la începutul anului”, şi anume „o creşte a posturii agresive a Rusiei, iar aceasta nu se întâmplă doar cu Franţa”. Preşedintele francez a mai spus că „nu are nicio îndoială” că o ţintă a Rusiei este de asemenea organizarea Jocurilor Olimpice, „inclusiv în termeni informaţionali”.
Reacție emoțională
Relaţiile dintre Paris şi Moscova, deja tensionate de războiul pornit de Rusia în Ucraina şi de sprijinul militar oferit acesteia din urmă de către Franţa, s-au degradat şi mai mult după ce la sfârşitul lunii februarie preşedintele francez nu a exclus posibilitatea ca unele state aliate ale Kievului să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a motivat el, „trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război”. Putin a pus această reacţie „emoţională” a lui Macron pe seama faptului că Rusia a „călcat pe coadă” Franţa în Africa, ceea ce a generat „resentimente” la Paris. Trupele franceze au fost nevoite să se retragă din ţări africane precum Mali şi Niger după ce junte militare instalate la putere acolo au sistat colaborarea cu Franţa şi s-au apropiat de Rusia, în timp ce gruparea rusă de mercenari Wagner şi-a intensificat operaţiunile pe continentul african.
Coșmarul minelor
Aproximativ 25% din teritoriul Ucrainei este contaminat cu mine terestre şi muniţii neexplodate, iar zonele care au fost eliberate de armata ucraineană de sub ocupaţia rusă sunt cele în care a fost amplasată cea mai mare cantitate de astfel de arme. „În prezent, un sfert din teritoriul Ucrainei este presărat cu dispozitive explozive. Despre deminare totală se va putea vorbi doar după încheierea războiului”, a declarat ministrul de interne ucrainean, Ihor Klimenko, într-un interviu acordat agenţiei locale Interfax. Ministrul ucrainean a subliniat că este imposibil de prezis de cât timp va avea nevoie Ucraina pentru a-şi curăţa teritoriul de dispozitive explozive în contextul în care invazia declanşată de Rusia asupra Ucrainei în urmă cu mai bine de doi ani este în desfăşurare. „Vom curăţa un loc, vom stabili dacă este sigur şi apoi bombardamentele vor începe din nou. Şi vom lua totul de la capăt. De aceea sunt multe condiţionări. În plus, am găsit încă la sol obuze din cel de-al Doilea Război Mondial”, a declarat Klimenko pentru Interfax-Ucraina. El a reiterat că, „în urma invaziei pe scară largă a Federaţiei Ruse, astăzi aproximativ 25% din teritoriul Ucrainei este contaminat cu mine şi dispozitive explozive”. „Regiunile eliberate (de armata ucraineană) sunt cele mai dens minate. În realitate, măsurile de stabilizare efectuate în aceste zone au început cu îndepărtarea minelor”, a explicat Klimenko. El a detaliat, de asemenea, modul în care se desfăşoară procesul de deminare al ţării, care, a spus el, este împărţit în trei etape: de luptă, operaţională şi umanitară. „În faza de luptă, militarii eliberează teritoriul, înaintând pe linia frontului. La nivel operaţional, poliţiştii şi echipele de salvare acţionează pentru a pune în aplicare măsuri de stabilizare în teritoriile eliberate”, a adăugat el. Ultima etapă, deminarea umanitară, presupune deja o curăţare profundă şi completă a zonelor terestre şi acvatice de dispozitivele explozive. Totodată, ministrul ucrainean a adăugat că în prezent este important să se garanteze condiţii de viaţă cu un minimum de siguranţă pentru populaţia din teritoriile eliberate. „La scara întregii ţări, se va putea vorbi despre deminare umanitară totală doar după încheierea războiului. Acum suntem în principal în prima şi a doua etapă”, a rezumat Klimenko.
Moscova nu crede în lacrimi
Comitetul de anchetă rus a anunţat că examinează o pistă ucraineană în atentatul comis în martie la o sală de concerte de lângă Moscova şi care a fost revendicat de către gruparea jihadistă Stat Islamic. „Anchetatorii au putut recupera date din telefoanele mobile aparţinând celor acuzaţi de comiterea atentatului de la Crocus City Hall”, a indicat într-un comunicat Comitetul de anchetă, responsabil de principalele dosare penale în Rusia. La 22 martie, bărbaţi înarmaţi au pătruns în sala de concerte Crocus City Hall, în apropiere de Moscova, unde au deschis focul asupra mulţimii de oameni şi au incendiat clădirea. Cel puţin 144 de persoane au fost ucise, iar 360 rănite în acest revendicat de Stat Islamic. Doisprezece suspecţi au fost arestaţi, între care patru presupuşi atacatori, originari din Tadjikistan, fostă republică sovietică din Asia Centrală. Potrivit datelor recuperate din telefoanele lor mobile, „în dimineaţa zilei de 24 februarie 2024″, când se împlineau doi ani de la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, unul dintre cei inculpaţi a găsit pe Internet fotografii cu intrările în Crocus City Hall şi le-a trimis coordonatorului său”, susţin anchetatorii ruşi. „Atacatorii au ales sala de concerte Crocus City Hall ca loc pentru comiterea atentatului terorist la instrucţiunile curatorului care le-a dirijat acţiunile”, declară Comitetul de anchetă rus, citat de RIA Novosti. „Acuzatul a confirmat toate acestea în depoziţiile sale”, se spune în comunicat. „În telefonul unuia dintre terorişti au fost descoperite fotografii cu oameni în uniforme de camuflaj cu un steag ucrainean pe fundalul unor clădiri distruse şi un timbru poştal ucrainean cu un gest obscen. Aceste date pot indica o legătură între actul terorist comis şi desfăşurarea ‘operaţiunii militare speciale'” în Ucraina, declară Comitetul de anchetă rusă în comunicatul său postat pe contul său de Telegram, potrivit agenţiei de presă ruse TASS. Comitetul de anchetă subliniază că desfăşoară verificări cu privire la o eventuală implicare a „reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene şi organizaţiilor internaţionale islamiste şi teroriste în organizarea şi finanţarea atentatului” de la Crocus City Hall. Kremlinul a admis că „radicali islamişti” se află la originea atentatului, dar a denunţat totodată o implicare ucraineană coordonată de către Occident.
Sprijin românesc
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat, joi, la reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO, la Bruxelles, context în care a făcut referire la sprijinul multidimensional şi cuprinzător al României pentru Ucraina şi la determinarea de a continua aceste eforturi, atât timp cât va fi necesar. Potrivit unui comunicat MAE, în alocuţiunea la ceremonia aniversară, ministrul român a remarcat rezilienţa, dar şi capacitatea de adaptare pe care cea mai de succes alianţă politico-militară le-a demonstrat de-a lungul celor 75 de ani de existenţă. A evidenţiat, totodată, beneficiile solide, dar şi contribuţiile consistente ale României la securitatea spaţiului euro-atlantic pe parcursul celor 20 de ani de când a obţinut calitatea de membru NATO. De asemenea, a subliniat faptul că legătura transatlantică, unitatea şi solidaritatea aliată, care reprezintă fundamentul NATO, asigură şi astăzi un liant puternic între statele membre şi conferă Alianţei capacitatea de a gestiona în mod eficient toate ameninţările şi provocările cu care se confruntă. În cadrul reuniunii Consiliului NATO-Ucraina, a doua în formatul miniştrilor de externe după cea din noiembrie 2023, cu participarea ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba, ministrul român a evidenţiat importanţa menţinerii angajamentului ferm pentru Ucraina şi a sprijinului pentru parcursul său euro-atlantic, apreciind că viitorul Summit de la Washington reprezintă un moment oportun pentru decizii consistente şi ambiţioase în acest sens. La reuniunea Consiliului Nord-Atlantic cu partenerii din regiunea Indo-Pacific/IP4 (Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Republica Coreea) şi cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, ministrul român a evidenţiat comuniunea de valori şi interese care se află la baza relaţiilor NATO cu aceşti parteneri, apreciind că o continuare a consolidării acestor relaţii este esenţială pentru menţinerea ordinii internaţionale bazate pe reguli. Salutând sprijinul acordat Ucrainei de UE şi de cei patru parteneri, ministrul român a pledat în favoarea derulării de proiecte concrete care să consolideze cooperarea între Alianţă şi IP4 şi contribuţia comună la asigurarea securităţii euro-atlantice şi internaţionale.
Pacea chinezească
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a apreciat joi că planul de pace în Ucraina propus de China este cel mai rezonabil de până acum. Beijingul a prezentat în urmă cu un an un document cu 12 puncte pentru rezolvarea conflictului ucrainean, oferind principii generale pentru încheierea războiului, dar fără a intra în detalii. În momentul respectiv, planul nu a fost întâmpinat cu entuziasm nici de Rusia, nici de Ucraina, iar Statele Unite au comentat că este vorba de o încercare a Chinei de a se prezenta ca promotoare a păcii, însă planul reflectă „povestea falsă” a Moscovei şi nu condamnă invazia rusă pe teritoriul ucrainean. Lavrov, citat de agenţia de presă RIA preluată de Reuters, a afirmat acum că „cel mai important lucru pentru noi este că documentul chinez se bazează pe o analiză a motivelor pentru ceea ce se întâmplă şi pe nevoia de eliminare a acestor cauze fundamentale. Este structurat ca logică de la general la particular. (…) Acest plan a fost criticat pentru că este vag. (…) Însă este un plan rezonabil pe care marea civilizaţie chineză l-a propus pentru discuţii”. Şeful diplomaţiei ruse urmează să se întâlnească în curând cu omologul său chinez, iar preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luna trecută că ar lua în considerare China drept destinaţie a primei sale vizite în străinătate din noul său mandat de şase ani ca şef al statului. Rusia susţine că este dispusă să se angajeze într-un dialog despre Ucraina, însă acesta trebuie să reflecte ceea ce Moscova numeşte „noile realităţi” de pe teren, unde revendică până acum patru regiuni ucrainene, iar forţele ruse controlează aproape o cincime din teritoriul ţării vecine. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus propria sa formulă de pace, care cere încetarea ostilităţilor şi retragerea completă a Rusiei din toate teritoriile ocupate. Reuters apreciază că elogiile Moscovei pentru planul chinez sunt un semnal că ruşii sunt deschişi către tratative de pace, în timp ce atacă iniţiativa lui Zelenski, numită de Lavrov „un meniu din care poţi alege ce vrei”.â Elveţia a comunicat că va fi gazda unei conferinţe pe baza planului Ucrainei, însă Rusia a respins ideea ca lipsită de sens şi menită să eşueze fără participarea părţii ruse.
Lecții pentru Germania
Ministrul apărării german a anunţat o restructurare a armatei, printre care un nou comandament central şi o componentă specializată pentru spaţiul cibernetic, continuând astfel reforma Bundeswehr lansată după declanşarea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022. ”Nimănui nu ar trebui să-i vină ideea de a ne ataca pe noi, ca teritoriu NATO. Trebuie să comunicăm acest lucru în mod credibil şi onest”, a declarat Boris Pistorius într-o conferinţă de presă la Berlin. El a adăugat că forţele armate germane (Bundeswehr) vor avea nevoie de o suplimentare cu 6,5 miliarde de euro a bugetului pentru 2025, în contextul în care guvernul încearcă să atingă în următorii ani obiectivul stabilit de NATO privind cheltuielile militare ale statelor membre. În noua structură, comandamentul central va reuni două centre de comandă – pentru desfăşurări interne şi externe – ce erau separate până acum, furnizând NATO un punct de contact, în timp ce componenta pentru spaţiul cibernetic se va concentra pe ameninţări hibride precum campaniile de dezinformare. Restructurarea are loc după ce cancelarul Olaf Scholz a anunţat schimbări la nivelul forţelor germane în contextul războiului din Ucraina, el angajându-se să modernizeze armata şi să sporească bugetul militar al ţării pentru a atinge ţinta de 2% din produsul intern brut, stabilită de NATO în 2014. Pistorius nu a făcut vreun anunţ cu privire la o posibilă reintroducere a serviciului militar obligatoriu în Germania, subiect care a fost dezbătut în ultimii doi ani, după începerea invaziei ruse în Ucraina. El a precizat că şi-a propus ca în cursul acestei luni să prezinte un document cu diverse modele posibile de restructurare a forţelor armate germane.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Georgiei să consolideze reformele democratice. Este doar ultima dintre o serie de declarații dure ale reprezentanților occidentali la adresa autorităților de la Tbilisi.
Avertisment dur
„NATO rămâne alături de voi în timp ce vă continuaţi drumul către o democraţiei mai puternică şi o integrare euro-atlantică completă”, le-a transmis el georgienilor la Tbilisi, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Irakli Kobahidze. „Este important ca Georgia să continuă să-i întărească reformele interne, valorile democratice şi statul de drept, inclusiv prin organizarea de alegeri parlamentare libere şi corecte în octombrie acest an”, a subliniat Stoltenberg. Liderii statelor membre ale NATO au decis, la summitul din 2008 de la Bucureşti, că Georgia poate deveni membră a alianţei. Fosta republică sovietică nu a obţinut însă deocamdată statutul oficial de candidată. Guvernul condus de Kobahidze a fost criticat tot mai vehement pe plan internaţional pentru degradarea situaţiei din Georgia în privinţa respectului pentru democraţie. Opoziţia acuză partidul de guvernământ că încurajează alunecarea spre un regim autoritar şi că face jocul Rusiei. Secretarul general al NATO a apreciat că ţara se confruntă cu probleme „foarte complicate” în domeniul securităţii, având în vedere „ambiţiile imperiale” ale Moscovei. Georgia şi Rusia s-au confruntat în 2008 într-un război de scurtă durată. Obiectivul aderării la NATO este înscris în Constituţia georgiană şi susţinut, potrivit sondajelor de opinie, de circa 80% din cetăţeni.
Pericol separatist
Oficiali din Osetia de Sud, regiune separatistă a Georgiei, au fost la Moscova pentru a propune un plan de anexare a regiunii la Federația Rusă, relatează mass-media regională. Delegația a fost condusă de preşedintele parlamentului Osetiei de Sud, Alan Alborov, un cunoscut susținător al procesului de integrarea a Oseției de Sud în Federația Rusă.
Osetia de Sud este o regiune separatistă situată în sudul Caucazului, la granița dintre Georgia și Rusia. Este recunoscută de majoritatea țărilor ca parte a Georgiei, dar a declarat independența în 1991, după prăbușirea Uniunii Sovietice. De atunci, regiunea a fost scena unor conflicte militare și tensiuni politice, cel mai semnificativ fiind războiul din 2008 între Rusia și Georgia.
Osetia de Sud are o suprafață de aproximativ 3.900 de kilometri pătrați și o populație estimată la aproximativ 50.000 de locuitori. Capitala sa este orașul Tskhinvali. Majoritatea populației este formată din osetini, un grup etnic iranian, dar există și comunități semnificative de georgieni și ruși.
Regiunea menţine legături strânse cu republica Osetia de Nord din cadrul Federației Ruse. Populația este diferită din punct de vedere etnic de georgieni şi vorbește propria limbă, înrudită cu farsi.
Aproape toată populaţia Oseției de Sud dispune de paşapoarte ruseşti. Rubla Federației Ruse este folosită de populație, iar economia este dependentă în totalitate de Rusia.
Reduta rusească
Osetia de Sud dispune de forțe armate proprii, cunoscute sub numele de Armata de Apărare a Osetiei de Sud. Aceste forțe sunt relativ mici, de aproximativ 1500 de militare, și sunt echipate în principal cu armament și echipament militar moștenit din perioada sovietică sau furnizat de Rusia.
Forțele armate ale Osetiei de Sud colaborează strâns cu armata rusă, care are o prezență semnificativă în regiune, inclusiv baze militare, având în vedere interesul strategic al Rusiei în regiune.
După războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia, în care Osetia de Sud a jucat un rol central, Rusia a consolidat sprijinul militar pentru Osetia de Sud, inclusiv prin furnizarea de echipamente militare moderne și antrenament pentru trupele osetine. Aceasta a contribuit la creșterea capacităților militare ale Osetiei de Sud.
Venezuela, Nicaragua, Nauru şi Siria sunt singurele state care au recunoscut „independenţa” celor două regiuni separatiste georgiene. Însă Occidentul a acuzat Rusia că a anexat practic Abhazia şi Osetia de Sud, care reprezintă o cincime din teritoriul Georgiei, iar Tbilisi vrea înapoi cele două regiuni.
Anterior, președintele parlamentului separatist sud-osețin, Alan Alborov, declara că aderarea regiunii la Federația Rusă este un obiectiv strategic al autorităților regionale.
„Toate aceste aspecte [legate de aderarea republicii – n.r.] sunt analizate de noi în strânsă coordonare cu Federația Rusă, ținând cont de relațiile și acordurile noastre bilaterale”, a precizat Alborov pentru RIA Novosti. El a subliniat, totodată, că cele două părți promovează o politică externă comună. De îndată ce Osetia de Sud se va decide definitiv în legătură cu opțiunea sa privind aderarea, republica va fi inclusă în Federația Rusă, a subliniat Alborov.
În 2023, șeful Osetiei de Sud, Alan Gagloev, a vorbit despre potențiala aderare la Rusia. În același an, președintele rus Vladimir Putin a promis că va oferi tot sprijinul posibil regiunii.
Bază militară
În timpul războiului ruso-georgian din 2008, Rusia a dislocat aproximativ 20.000 de soldați în Osetia de Sud și tot atâția în Abhazia, o altă regiune separatistă georgiană
Baza Militară a 4-a Gardă este o bază militară rusă importantă situată pe teritoriul disputat al Osetiei de Sud. A fost formată oficial pe 1 februarie 2009, fiind subordonată Armatei 58 în cadrul Districtului Militar Sudic al Forțelor Armate Ruse și este considerată de importanță strategică în de către cele două părți.
Istoria bazei este strâns legată de conflictele din regiune. După Războiul din Osetia de Sud din 1991-1992, a fost creată o Comisie de Control Mixtă, iar din 1993 până în 2008, o Forță Mixtă de Menținere a Păcii a fost desfășurată în Osetia de Sud. În urma Războiului Ruso-Georgian din 2008 și recunoașterea Republicii Osetia de Sud de către Rusia, în regiune au fost menținuti mii de militari ruși.
Baza include fostele facilități de menținere a păcii din Tskhinvali, un poligon de antrenament în Dzartsem și o tabără militară la nord de Tskhinvali. Trupele Aeropurtate Ruse au stabilit de asemenea o bază în afara orașului Java. Perioada de funcționare a bazei este de 49 de ani, cu posibilitatea de reînnoire automată pentru perioade ulterioare de 15 ani.
Din 2022, unitățile Bazei Militare a 4-a Gardă, inclusiv soldați din regiun, care servesc pe bază de contract în armata rusă, participă la invazia rusă împotriva Ucrainei. Acestea au fost organizate în trei grupuri tactice de batalion, cu un număr total de 1.200 de soldați, pentru desfășurarea în Ucraina. Liderul Osetiei de Sud, Anatoli Bibilov, a confirmat desfășurarea locuitorilor regiunii ca parte a trupelor ruse în Ucraina.
Compoziția bazei include diverse unități, cum ar fi batalioane de pușcași motorizați, un batalion de forțe speciale, un batalion de tancuri, divizii de artilerie, o divizie de rachete antiaeriene și artilerie, un batalion de recunoaștere și unități de suport.
Sprijin pentru separatiști
În 2024, relațiile dintre Rusia, Abhazia și Osetia de Sud au continuat să fie strâns legate prin acorduri militare și discuții despre o posibilă anexare. Rusia a semnat acorduri cu Osetia de Sud și Abhazia pentru menținerea unor importante baze militare ruse în aceste teritorii timp de 49 de ani, subliniind astfel prezența militară și influența sa continuă în regiune.Rusia a utilizat, în ultimii ani, tactici hibride pentru a-și afirma influența în Georgia, încercând să discrediteze Vestul în opinia publică georgiană, să slăbească intern Georgia prin grupuri radicale și să conteste ambițiile europene și euro-atlantice ale Georgiei.Strategia Kremlinului include anexarea treptată a teritoriilor georgiene, militarizarea regiunilor ocupate și folosirea acestor acțiuni împotriva autorităților de la Tbilisi.Discuțiile despre o posibilă anexare a Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia au fost alimentate de declarații ale fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care, în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a menționat că ideea de a se alătura Rusiei este populară în ambele regiuni separatiste. Medvedev a sugerat că anexarea ar putea fi pusă în aplicare dacă există motive întemeiate pentru aceasta, marcând cea de-a 15-a aniversare a recunoașterii independenței Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia, după conflictul cu Georgia din 2008.Aceste dezvoltări subliniază tensiunile continue în regiune și impactul lor asupra relațiilor internaționale, în special în contextul aspirațiilor Georgiei de a se alătura NATO și preocupările legate de integritatea teritorială și securitatea regională. Aceste evoluții reflectă, de asemenea, utilizarea de către Rusia a relațiilor sale cu Osetia de Sud ca instrumente de influență geopolitică și strategică în Caucazul de Sud și în bazinul pontic.Rusia a facilitat acordarea cetățeniei sale locuitorilor din regiunile Osetia de Sud. Această politică a fost interpretată ca o măsură de consolidare a influenței ruse în aceste teritorii. O mare parte dintre aceștia s-au stabilit în diferite regiuni ale Federației Ruse.Politica de „pașaportizare” a Moscovei permitea cetățenie duală numai cu Federația Rusă pentru locuitorii acestor regiuni, situație contestată de către comunitatea internațională și de autoritățile de la Tbilisi.
Test pentru UE
Uniunea Europeană trebuie să-şi reformeze instituţiile – Comisia Europeană, Consiliul şi Parlamentul European – pentru a se asigura că va rămâne capabilă să funcţioneze în eventualitatea extinderii până la 35 de membri, a conchis un raport publicat recent de Institutul de cercetare economică (IW) din Köln, citat de mass-media regională. În lipsa acestor reforme, UE nu va fi în măsură să se extindă, atenţionează autorii raportului pus în avans la dispoziţia agenţiei de presă germane. Potrivit acestora, una dintre probleme o reprezintă principiul unanimităţii în luarea deciziilor: în acest moment, statele membre ale Uniunii trebuie să voteze în mod unanim în chestiuni de politică externă, de securitate şi fiscală. Odată cu extinderea UE, cresc şi şansele ca unul dintre statele membre să se opună prin veto deciziilor în aceste trei domenii. De aceea, IW propune introducerea unui principiu al majorităţii în loc de unanimitate.
Extinderea Uniunii a revenit în discuţie după decizia din decembrie anul trecut de a începe negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, pe fondul invaziei ruse din Ucraina din 2022. Au loc deja negocieri oficiale cu Albania, Macedonia de Nord, Serbia şi Muntenegru, iar Bosnia-Herţegovina, Georgia şi Turcia sunt şi ele candidate oficiale la aderarea la UE. Negocierile de aderare cu Turcia au început în 2005, dar au stagnat din cauza preocupărilor privind tendinţele de autoritarism sub regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Şi Kosovo, care nu este recunoscut de toate statele membre ale UE, se află pe lista „potenţialilor candidaţi” a Comisiei Europene. Extinderea ar creşte şi dimensiunile Comisiei Europene, având în vedere corespondenţa dintre numărul membrilor comisiei şi cel al statelor membre. Cu până la 35 de membri, acest for va trebui să fie structurat mai robust şi sarcinile mai bine distribuite, notează IW. Autorii documentului sunt totodată în favoarea menţinerii Parlamentului European la numărul actual de 751 de fotolii, chiar şi după extindere. Aceasta înseamnă că statele membre vechi vor trebui să cedeze o parte din locurile lor noilor state membre.
Comisia Europeană a propus recentca ţările candidate la aderarea la UE, precum Ucraina, Republica Moldova şi cele din Balcanii Occidentali, să fie integrate blocului comunitar în mod „gradual” şi printr-un proces cu măsuri „reversibile”, iar în paralel să fie reformat mecanismul decizional european în sensul de a diminua aplicarea regulii unanimităţii, astfel încât state individuale sau grupuri mici de state să nu mai poată bloca decizii ce impun în prezent aplicarea acestei reguli, precum cele referitoare la fiscalitate sau politica externă. Ideea este de a „avansa anumite beneficii şi obligaţii ale apartenenţei la UE” înainta ca ţara respectivă să devină membră cu drepturi depline. O asemenea „integrare graduală” trebuie să fie „reversibilă”, obiectivul fiind de a asigura că atât UE cât şi viitoarele state membre sunt bine pregătite pentru extindere, se arată într-un raport al Comisiei Europene publicat miercuri.
Val de extindere
Valurile de extindere care au avut loc începând din 2004 au inclus perioade de tranziţie care le-au permis statelor deja membre să limiteze pentru o perioadă de până la opt ani accesul pe piaţa lor a forţei de muncă în cazul cetăţenilor din noile state membre. Aceste perioade de tranziţie nu au fost reversibile, dar conform noii propuneri a Comisiei ele ar putea deveni, deci ar exista posibilitatea scurtării lor. Noua abordare a Comisiei oferă „direcţii sporite pentru integrare graduală a ţărilor candidate la aderare în politici determinate ale UE, deja înainte de aderarea lor”, explică executivul comunitar. Dar, adaugă acesta, accesul deplin pe piaţa UE va necesita „aplicarea completă a unicului set cuprinzător de drepturi şi obligaţii, care nu pot fi ‘a la carte” „. De asemenea, Comisia Europeană aminteşte în documentul său că aderarea la UE este condiţionată de „respectarea incontestabilă şi aplicarea continuă a valorilor de bază ale UE”, o aluzie la disputele Bruxellesului cu Polonia şi Ungaria pe tema statului de drept. Liderilor statelor UE deja membre ar urma să le revină sarcina de a stabili concret măsurile, domeniile, etapele şi obligaţiile corespunzătoare unui asemenea proces de aderare graduală. Însă pentru ca beneficiile aderării să se materializeze, atât UE cât şi statele candidate la aderare „trebuie să fie bine pregătite, iar procesul aderării trebuie să se bazeze pe merit”, se subliniază în raport. În cadrul acestei pregătiri Comisia Europeană include şi dorinţa sa de reformare a mecanismului decizional în UE, în sensul luării mai multor decizii prin majoritate calificată şi aplicării mai puţin a regulii unanimităţii, regulă pe care federaliştii susţinători ai transferului de mai multă putere către Bruxelles în detrimentul statelor naţionale ar dori-o eliminată complet. Susţinând astfel că odată cu creşterea numărului statelor membre în UE aplicarea regulii unanimităţii ar creşte şi riscul unor blocaje decizionale, mai ales asupra politicii externe şi fiscalităţii, Comisia Europeană propune un nou mecanism decizional care să permită apelarea mai mult la adoptarea deciziilor doar prin majoritate calificată, dar cu anumite excepţii care să permită protejarea unor interese naţionale strategice. Majoritatea calificată în prezent înseamnă 15 din cele 27 de state membre şi care să însumeze cel puţin 65% din populaţia UE. Totuşi, Comisia Europeană nu consideră în raportul său că ar fi necesară revizuirea tratatelor UE, întrucât Tratatul de la Lisabona prevede deja aşa-numitele „clauze pasarelă”, prin care decizii care în mod normal ar trebui luate prin unanimitate pot fi luate în Consiliul UE doar cu majoritate calificată. „Extinderea este o investiţie geopolitică ce va spori greutatea politică şi economică a UE pe scena mondială”, a afirmat la prezentarea raportului Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, care a descris acest document drept „primul pas către inevitabilele reforme ale UE care să ne pregătească pentru o Uniune mai mare, cu o serie de schimbări politice în profunzime care vor fi iniţiate la începutul anului 2025”. Actualele state candidate la aderare sunt Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Albania, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Bosnia-Herţegovina. Şi Turcia este oficial candidată, dar procesul de aderare a acesteia este îngheţat.
Opoziție rusă
Kremlinul, comentând o vizită a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, în regiunea Caucazului de Sud, a declarat marţi că este puţin probabil ca eforturile blocului nord-atlantic de a-şi extinde prezenţa în zonă să contribuie la asigurarea stabilităţii. Stoltenberg a încheiat recent o vizită de trei zile în cursul căreia a purtat discuţii cu liderii Azerbaidjanului, Georgiei şi Armeniei, foste republici sovietice, pe care Moscova le consideră şi astăzi ca făcând parte de pe orbita sa. „Este puţin probabil ca încercările NATO de a-şi extinde influenţa şi prezenţa (în Caucazul de Sud) să contribuie la stabilitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă. Kremlinul, a spus Peksov, urmăreşte îndeaproape vizita lui Stoltenberg, dar că „astfel de contacte sunt dreptul suveran al statelor caucaziene”. Deşi Rusia a fost în mod tradiţional puterea dominantă în Caucazul de Sud, acum însă concurează pentru influenţă cu alţi actori, inclusiv Turcia, Iranul şi Occidentul, notează Reuters. Georgia, ale cărei regiuni separatiste Osetia de Sud şi Abhazia au pe teritoriul lor trupe ruseşti, şi-a declarat de mult timp intenţia de a deveni într-un final membră a NATO, în timp ce Azerbaidjanul are legături strânse cu Turcia, stat care face parte din NATO, conform agenţiei de presă citate. Armenia, până de curând cel mai apropiat aliat al Rusiei în Caucazul de Sud, are relaţii tensionate în ultimii ani cu Moscova din cauza a ceea ce Erevanul consideră că Rusia nu a reuşit să o apere de Azerbaidjanul vecin. Deşi Armenia rămâne un aliat Rusiei prin tratat, aceasta a spus în repetate rânduri că nu sprijină războiul Moscovei în Ucraina şi a trimis ajutor umanitar la Kiev, suscitând furia Rusiei, potrivit Reuters. La Erevan, Stoltenberg l-a lăudat pe premierul proccidental al ţării, Nikol Paşinian, pentru „solidaritatea” sa cu Ucraina.
Sprijin pentru Ucraina
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut miercuri Statelor Unite să deblocheze livrările lor de arme către Ucraina, într-un moment în care Europa depune eforturi pentru a consolida capacităţile militare ucrainene. Autorităţile ucrainene insistă că au nevoie disperată de ajutor militar şi financiar suplimentar, în timp ce noul pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari este în continuare blocat de republicani în Congresul Statelor Unite. Vorbind presei la Tbilisi, Salome Zurabişvili a spus că, „politic, Rusia este învinsă, dar militar, vedem problema livrărilor de arme (către Ucraina)”. „Există o mare voinţă în Europa de a depăşi această problemă”, a continuat ea, adăugând că UE îşi consolidează capacităţile industriilor sale de apărare în domeniul muniţiilor. „Sper ca Statele Unite să-şi revină în fire şi să deblocheze acest program de ajutor blocat la Washington”, a adăugat ea. „Dar pierdem timp”, a avertizat şefa statului georgian. Rusia a invadat Georgia în 2008 şi, ulterior, a înfiinţat baze militare permanente în cele două regiuni ale sale separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud, pe care le-a recunoscut drept state independente. „Europa s-a trezit, a realizat că Rusia este o ameninţare pentru securitatea sa, nu doar pentru cea a vecinilor săi”, a adăugat preşedintele Georgiei. Invazia Ucrainei „este un conflict global, nu regional”, a insistat Salome Zurabişvili.
Zăngănit de arme
Armenia s-ar putea confrunta cu un război cu Azerbaidjanul, dacă nu face un compromis cu Baku şi nu returnează patru sate azere pe care le deţine de la începutul anilor ’90, a declarat premierul Nikol Paşinian într-o înregistrare video publicată recent.
Paşinian a făcut aceste declaraţii în timpul unei întâlniri pe care a avut-o luni cu locuitorii din zonele de frontieră din regiunea Tavuş din nordul Armeniei, în apropiere de un şir de sate azere părăsite pe care Erevanul le controlează de la începutul anilor 1990.
Cele patru sate, care sunt nelocuite de mai bine de 30 de ani, au o valoare strategică pentru Armenia, deoarece se află de-a lungul drumului principal dintre Erevan şi graniţa cu Georgia.
Azerbaidjanul a declarat că returnarea teritoriilor sale, care includ şi câteva enclave minuscule înconjurate în întregime de teritoriul armean, este o condiţie prealabilă necesară pentru un acord de pace care să pună capăt celor trei decenii de conflict legat de regiunea Nagorno-Karabah, pe care forţele de la Baku au recucerit-o în septembrie anul trecut.
Agenţia rusă de ştiri de stat TASS l-a citat pe Paşinian spunându-le rezidenţilor în clipul video care a fost distribuit de guvernul său că eşecul de a ajunge la un compromis cu privire la satele disputate ar putea duce la un război cu Azerbaidjanul „până la sfârşitul săptămânii”. „Ştiu cum s-ar termina un astfel de război”, a adăugat el.
Erevanul a suferit o înfrângere majoră în septembrie anul trecut, când forţele azere au recucerit Nagorno-Karabah într-o ofensivă fulgerătoare, ceea ce i-a determinat pe aproape toţi cei aproximativ 100.000 de etnici armeni din această regiune să fugă în Armenia.
Deşi Karabahul este recunoscut la nivel internaţional ca teritoriu azer, etnicii armeni din regiune s-au bucurat de o independenţă de facto faţă de Baku de la războiul de la începutul anilor 1990.
Baku şi Erevan au declarat că acum doresc să semneze un tratat de pace oficial, dar discuţiile s-au împotmolit în probleme precum demarcarea graniţei comune de 1.000 km, care rămâne închisă şi puternic militarizată.
Paşinian a semnalat în ultimele săptămâni că este dispus să returneze Azerbaidjanului teritorii controlate de Armenia şi a sugerat redirecţionarea reţelei rutiere a Armeniei pentru a evita teritoriul azer.
De asemenea, Azerbaidjanul, majoritar musulman, continuă să controleze zone recunoscute la nivel internaţional ca făcând parte din Armenia creştină.
Preşedintele azer Ilham Aliev a declarat că ţara sa este „mai aproape ca niciodată” de o pace cu Armenia, în declaraţii făcute după ce a discutat cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Baku.
Stoltenberg a discutat cu Paşinian în Armenia, care este tradiţional o aliată a Rusiei, deşi relaţiile sale cu Moscova s-au deteriorat în ultimele luni, Erevanul reproşând Rusiei că nu a reuşit să o protejeze de Azerbaidjan. Ca urmare, Armenia şi-a orientat politica externă spre Occident, spre nemulţumirea Moscovei, iar oficiali de rang înalt au sugerat că Armenia ar putea într-o zi să solicite aderarea la Uniunea Europeană.
Într-o declaraţie postată pe aplicaţia de mesagerie Telegram, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a sugerat că aprofundarea legăturilor Erevanului cu Occidentul a fost motivul pentru care Armenia trebuie să facă concesii Azerbaidjanului.
Interese strategice
Recenta decizie prin care Georgia a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la UE este o recunoaștere a intereselor strategice ale Uniunii Europene în Caucaz.
Preşedinta prooccidentală a Georgiei, Salomé Zourabichvili, a menționat că această recunoaștere „marchează o etapă imensă pentru Georgia şi familia noastră europeană”. „Voinţa de neclintit a poporului georgian a fost exprimată”, a estimat şefa statului din Caucaz.
Amenințarea separatismului pro-rus în Abhazia și Oseția de Sud și vecinătătatea geografică imediată cu Federația Rusă reprezintă provocări imense pentru Tbilisi, pe fondul consolidării armatei ruse și continuarea războiului din Ucraina.
În acest context, fostul premier georgian Bidzina Ivanişvili, un miliardar care a făcut avere în Rusia şi este considerat ca având o influenţă politică uriaşă, a anunţat recent că revine în prima linie a politicii de la Tbilisi, după doi ani, înaintea alegerilor parlamentare din octombrie 2024 din această fostă republică sovietică ce încearcă să scape de dominaţia rusă şi să se apropie de UE.
Potrivit unui discurs postat online de partidul de guvernământ, Visul Georgian, Bidzina Ivanişvili, care a fondat acest partid în 2012, a spus că revine în politică din cauza situaţiei geopolitice „complicate” şi a ceea ce spune el că este eşecul opoziţiei de a trage guvernul la răspundere.
Se ştie în general că Ivanişvili este cel care trage sforile în guvern, în ciuda faptului că nu a avut nicio funcţie oficială de când a demisionat din funcţia de prim-ministru în 2013.
El a declarat că se află în contact regulat cu conducerea Georgiei şi a sugerat că va avea un rol activ în campania electorală în calitate de preşedinte de onoare al partidului Visul Georgian pe care l-a fondat.
Partidele de opoziţie îl acuză de mult timp pe Ivanişvili, care a făcut avere în Rusia în anii 1990, de loialitate faţă de Moscova, care încă mai consideră Caucazul de Sud ca fiind în sfera sa de influenţă.
Rusia este totuşi nepopulară în rândul georgienilor obişnuiţi, după ce a sprijinit separatiştii înarmaţi din regiunile separatiste proruse Abhazia şi Osetia de Sud, în anii 1990 şi din nou în 2008.
Atât Visul Georgian, cât şi Ivanişvili neagă orientarea către Rusia și spun că sunt în favoarea aderării la Uniunea Europeană şi la alianţa militară NATO condusă de SUA.
Georgia, guvernată de partidul lui Ivanişvili, dar care are un şef al statului prooccidental, în persoana preşedintei Salome Zurabişvili, şi-a atins luna trecută obiectivul de lungă durată de a obţine statutul de candidat oficial la UE, chiar dacă Bruxelles-ul şi-a reafirmat cererea de „dezoligarhizare” a politicii georgiene, o expresie despre care se crede în general că se referă la Ivanişvili.
În ultimii ani, guvernul a fost, de asemenea, acuzat de tendinţe autoritare. În martie anul trecut, a încercat să adopte un proiect de lege care sancţionează aşa-numiţii „agenţi străini”, despre care criticii au spus că seamănă cu o lege pe care Kremlinul a folosit-o pentru a zdrobi disidenţa în Rusia. Intenţia guvernului de a adopta această lege a declanşat ample proteste la Tbilisi, susţinute de preşedinta Salome Zurabişvili, iar în cele din urmă guvernul a fost nevoit să renunţe la proiect.
Relații tensionate
În 2024, relațiile dintre Georgia și Rusia au rămas tensionate și complexe, reflectând un amestec de cooperare economică și divergențe politice profunde. Pe de o parte, Georgia și-a intensificat legăturile economice cu Rusia, cu un volum de schimburi comerciale care a crescut considerabil în 2022, ajungând la 2,5 miliarde de dolari, cu 52% mai mult decât în 2021. Această creștere substanțială a comerțului bilateral a fost văzută de unii în Georgia ca o oportunitate economică, în ciuda criticilor care subliniază riscurile politice și de securitate asociate unei dependențe economice tot mai mari față de Rusia, în contextul sancțiunilor internaționale impuse Moscovei și războiului continuu din Ucraina.
Rusia, la rândul său, și-a exprimat disponibilitatea de a restabili relațiile diplomatice cu Georgia, condiționat de dorința Tbilisi de a avea relații de bună vecinătate, în afara influenței occidentale. Această declarație vine în contextul în care Kremlinul a anunțat recent disponibilitatea sa pentru a avea relații constructive cu Georgia, o mișcare ce pare să facă parte dintr-o strategie mai largă a Rusiei de a-și consolida influența în regiune.
Cu toate acestea, contextul mai larg al relațiilor ruso-georgiene este marcat de istoria conflictelor și de tensiunile politice. De exemplu, Georgia a fost prima țară din CSI care a experimentat o agresiune directă din partea Rusiei, cu războiul de cinci zile din 2008, care a dus la întreruperea relațiilor diplomatice dintre cele două țări. În anii următori, Tbilisi a încercat să-și echilibreze relațiile economice cu Rusia cu aspirațiile sale europene și euro-atlantice, o sarcină complicată de presiunile politice și economice exercitate de Moscova.
Pe plan internațional, există preocupări că Georgia ar putea fi folosită de Rusia pentru a ocoli sancțiunile impuse de Occident, în special în lumina reluării recente a zborurilor directe între cele două țări. Aceste preocupări sunt amplificate de creșterea dependenței economice a Georgiei față de Rusia, într-un moment în care relațiile dintre Rusia și Occident sunt extrem de tensionate din cauza războiului din Ucraina.
Evoluția relațiilor dintre Georgia și Rusia în 2024 reflectă dinamici complexe, care echilibrează nevoile economice și riscurile politice într-un context regional și internațional volatil.
Partidul populist bulgar ‘Există un astfel de popor’ (ITN) a refuzat recent mandatul de a încerca să formeze un nou guvern, ceea ce deschide calea pentru preşedintele Rumen Radev de a convoca alegeri anticipate. Decizia ITN intervine după ce partidul GERB şi fostul său partener de coaliţie guvernamentală ‘Continuăm Schimbarea’ (PP) au declarat, succesiv, că nu pot forma noul executiv de la Sofia.
Alegeri anticipate
”Alegerile sunt cea mai înaltă formă a democraţiei, ţinem acest dosar pentru câteva secunde şi vi-l returnăm gol, cu un mandat neîndeplinit”, i-a transmis viceliderul grupului parlamentar al ITN, Ivailo Valcev, preşedintelui Rumen Radev. Şeful statului bulgar va începe acum căutarea unui premier interimar care va trebui să formeze un cabinet cu misiunea de a organiza alegeri parlamentare anticipate. Bulgaria a fost zguduită de instabilitate politică de la protestele anticorupţie din 2020. Până la alegerile din aprilie anul trecut, ţara a fost guvernată de guverne provizorii, numite de Radev în absenţa unei coaliţii stabile alese. Anterior în această lună, şefa diplomaţiei bulgare Maria Gabriel nu a reuşit să formeze un guvern, după demisia din 5 martie a premierului Nikolai Denkov, membru al PP. Acesta a demisionat pentru a-i permite GERB să conducă guvernul pentru nouă luni, aşa cum au convenit cele două partide după alegerile de anul trecut. Miercuri, Denkov a respins la rândul său mandatul primit de la preşedinte pentru a forma un guvern. La alegerile din aprilie anul trecut, GERB s-a plasat pe prima poziţie, obţinând 69 din cele 240 de locuri în parlament, iar blocul condus de PP a luat 64 de locuri.
Eșec politic
Bulgaria se confruntă cu posibilitatea unui al şaselea scrutin general în doar trei ani, după ce discuţiile pentru formarea unui nou cabinet guvernamental au fost anulate de vicepremierul Maria Gabriel. Fostul comisar european, în vârstă de 44 de ani a declarat că spune „nu” noilor condiţii constante impuse partidului său de partenerii de coaliţie. Gabriel a declarat că ea şi echipa de negociere a alianţei sale pro-occidentale, de centru-dreapta, GERB-SDS, încheie discuţiile de creare a coaliţiei cu partenerul lor, PP-DB, partid liberal-conservator pro-occidental. Guvernul în exerciţiu condus de premierul Nikolai Denkov a demisionat aşa cum era planificat la începutul lunii martie pentru a permite o rotaţie a funcţiei de prim-ministru, aşa cum s-a convenit între partenerii guvernamentali în 2023. Gabriel urma să devină şefa guvernului, iar Denkov adjunctul ei. Cu toate acestea, potrivit relatărilor din mass-media, ambele părţi s-au certat cu privire numirile pentru poziţiile cheie. Gabriel a spus că acum vrea să-şi retragă nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru, care fusese planificată pentru luni de parlament. Drept urmare, cabinetul pe care l-a prezentat marţea trecută după discuţii cu PP-DB este puţin probabil să fie votat. îÎntr-un mesaj video transmis anterior, Denkov, acum şeful interimar al guvernului, a cerut GERB-SDS să onoreze „acordul tacit” făcut verbal atunci când guvernul a preluat mandatul în iunie 2023 cu privire la schimbarea şefului guvernului. „În loc să aruncăm ţara în haos, să ne ţinem de cuvânt”, a spus Denkov. S-a spus că înţelegerea verbală a fost că miniştrii individuali ar trebui schimbaţi numai de comun acord. „Negocierile privind formarea Consiliului de Miniştri au arătat că nu a existat un acord reciproc privind schimbarea miniştrilor”, a declarat Denkov. Bulgaria se confruntă acum cu un posibil al şaselea scrutin general în doar trei ani. Cu toate acestea, alte două mandate guvernamentale propuse de şeful statului, Rumen Radev, ar trebui să eşueze înainte de convocarea unor noi alegeri. Alte alegeri parlamentare ar putea face mai dificilă introducerea monedei euro de către Bulgaria la 1 ianuarie 2025, avertizează experţii. Bulgaria urmează să adere la spaţiul Schengen fără controale de identitate la 31 martie, dar numai cu frontierele sale aeriene şi maritime pentru moment.
Instabilitate politică
Scena politică din Bulgaria în 2024 este marcată de o continuare a instabilității politice și a fragmentării, care a caracterizat perioada recentă. După alegerile parlamentare din aprilie 2023, niciun partid sau coaliție nu a reușit să obțină o majoritate clară în Adunarea Națională, ceea ce a dus la dificultăți în formarea unui guvern stabil.
Principalele partide politice reprezentate în parlament sunt:
-GERB-SDS (Partidul Cetățenilor pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei – Uniunea Forțelor Democrate), o coaliție de centru-dreapta condusă de Boyko Borisov, care a obținut aproximativ 26,5% din voturi și 69 de locuri în parlament.
-PP-DB (Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democratică), o coaliție de centru spre centru-dreapta, cu un accent pe liberalism, condusă de Kiril Petkov și Asen Vasilev, care a obținut aproximativ 24,6% din voturi și 64 de locuri în parlament.
-Revival (Învierea), un partid de extremă-dreapta cu o ideologie ultranaționalistă, condus de Kostadin Kostadinov, care a obținut aproximativ 14,2% din voturi și 37 de locuri în parlament.
-DPS (Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți), un partid care reprezintă interesele minorității turce, de orientare centristă, care a obținut aproximativ 13,8% din voturi și 36 de locuri în parlament.
-BSPzB (Partidul Socialist Bulgar pentru Bulgaria), un partid de centru-stânga cu o ideologie social-democrată, care a obținut aproximativ 8,9% din voturi și 23 de locuri în parlament.
-ITN (Există Un Asemenea Popor), un partid populista de dreapta, condus de Slavi Trifonov, care a obținut aproximativ 4,1% din voturi și 11 locuri în parlament.
La nivel guvernamental, postul de prim-ministru este vacant din 6 martie 2024. Această situație reflectă dificultățile în formarea unui guvern stabil și funcțional în contextul unui peisaj politic fragmentat și polarizat.
În ceea ce privește libertățile civile și funcționarea guvernului, Bulgaria se confruntă cu provocări semnificative. Există preocupări legate de influența „oligarhilor” asupra procesului de vot și a formulării politicilor, precum și de implementarea ineficientă a legilor anticorupție. De asemenea, libertatea de exprimare și independența mass-media sunt afectate de presiuni și amenințări la adresa jurnaliștilor, precum și de concentrarea proprietății mass-media. Aceste probleme evidențiază nevoia continuă de reforme și consolidare a democrației în Bulgaria.
Sistem politic
Sistemul politic din Bulgaria este o democrație parlamentară, cu o separație a puterilor în executiv, legislativ și judiciar.
Bulgaria este o republică, iar președintele este șeful statului. Este ales prin vot direct pentru un mandat de cinci ani și poate fi reales o singură dată. Președintele are roluri mai degrabă ceremoniale, dar este responsabil pentru reprezentarea țării în străinătate, numirea ambasadorilor și a altor funcții importante, precum și pentru jucarea unui rol de mediator în caz de criză politică.
Puterea executivă este deținută de guvern, condus de prim-ministrul. Prim-ministrul este desemnat de președinte, dar trebuie să obțină încrederea Parlamentului. Guvernul este responsabil pentru implementarea politicilor interne și externe și pentru gestionarea administrației de stat.
Bulgaria are un sistem unicameral, iar corpul legislativ este cunoscut sub numele de Adunarea Națională sau Narodno Sabranie. Este formată din 240 de membri aleși prin vot proporțional pentru un mandat de patru ani. Parlamentul are puterea de a legifera, de a aproba bugetul și de a supraveghea guvernul.
Sistemul judiciar bulgar este, teoretic, independent și se bazează pe principiul separării puterilor. Este format din trei niveluri: instanțele de judecată, instanțele de apel și Curtea Supremă de Casație. Există, de asemenea, o Curte Constituțională care se ocupă de probleme legate de constituționalitatea legilor. Corupția reprezintă o problemă gravă pentru justiția ți societatea bulgară.
Bulgaria are un sistem multipartit, cu mai multe partide politice reprezentate în Parlament. Partidele politice variază de la cele de stânga, de centru și de dreapta, până la cele naționaliste sau etnice.
Alegerile parlamentare se țin la fiecare patru ani, iar alegerile prezidențiale la fiecare cinci ani. Există, de asemenea, alegeri locale și regionale pentru a alege reprezentanții la nivel municipal și regional.
În ultimii ani, Bulgaria a fost martoră a unor provocări politice, inclusiv proteste împotriva corupției și a instabilității guvernamentale. Cu toate acestea, sistemul politic rămâne ancorat în principiile democrației și ale statului de drept.
Intrarea în spaţiul Schengen
Bulgaria şi România devin state membre ale spaţiului Schengen la data de 31 martie 2024. De la această dată normele Schengen (inclusiv cele referitoare la eliberarea vizelor Schengen) se vor aplica în ambele ţări, iar controalele la frontierele aeriene şi maritime interne vor fi eliminate, anunţă sâmbătă Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Aderarea la spaţiul Schengen a celor două state membre, o concretizare a deciziei istorice a Consiliului din decembrie 2023, aduce o extindere semnificativă a celui mai mare spaţiu comun din lume fără controale la frontierele interne, sporindu-i atractivitatea. Preşedinta Comisiei Europene şi alţi membri ai Executivului UE au salutat şi au felicitat cele două ţări pentru această realizare şi au dat asigurări că discuţiile din cadrul Consiliului vor continua anul acesta în vederea eliminării controalelor şi la frontierele terestre interne. „Ziua de mâine marchează o dată importantă: Bulgaria şi România se alătură familiei Schengen. Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime. Acesta este un mare succes pentru ambele ţări. Şi un moment istoric pentru spaţiul Schengen – cel mai mare spaţiu de liberă circulaţie din lume. Împreună, construim o Europă mai puternică şi mai unită pentru toţi cetăţenii noştri”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată într-un comunicat de presă publicat de Reprezentanţa sa în România. La rândul său, Margaritis Schinas, vicepreşedinte pentru promovarea modului nostru de viaţă european, a declarat că aderarea României şi Bulgariei fortifică spaţiul Schengen, atât de emblematic pentru stilul nostru de viaţă european, în beneficiul pieţei interne, al economiilor şi al cetăţenilor europeni pretutindeni. El a felicitat cele două ţări pentru munca susţinută şi pentru această realizare ”nu doar meritată, ci şi prea îndelung aşteptată” şi a afirmat că ”vom continua să înaintăm împreună.”
Potrivit comisarului pentru afaceri interne, Ylva Johansson, aplicarea de către Bulgaria şi România a acquis-ului Schengen pentru frontierele aeriene şi maritime va face UE mai puternică şi mai sigură, va asigura o mai bună protecţie a frontierelor sale externe, va schimba vieţile a milioane de persoane şi va facilita călătoriile. ”Atât de mulţi oameni din România şi din Bulgaria au muncit pentru aceasta! Sunt foarte mândră de eforturile lor. Astăzi vor fi eliminate controalele la frontierele aeriene şi maritime interne. Următorul pas este eliminarea controalelor şi la frontierele terestre interne. Discuţiile din cadrul Consiliului vor continua anul acesta. Şi vă asigur că aceasta este prioritatea pentru sfârşitul mandatului meu”, a susţinut Ylva Johansson.
Din luna decembrie a anului trecut, ambele state membre au luat toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea fără probleme a normelor Schengen începând cu 31 martie 2024. Cadrele de cooperare lansate la începutul lunii martie de către Comisie împreună cu Bulgaria şi România se bazează pe implementarea cu succes a proiectelor-pilot pentru proceduri rapide de azil şi returnare. Cu aceste cadre de cooperare, România şi Bulgaria vor contribui în continuare la consolidarea cooperării în materie de frontiere şi migraţie, precum şi la eforturile europene comune de abordare a securităţii UE la frontierele externe şi a provocărilor legate de migraţie. În plus, a fost lansată o iniţiativă regională privind cooperarea poliţienească între statele membre aflate de-a lungul rutei Balcanilor de Vest şi a rutei est-mediteraneene, adică între Bulgaria, România, Austria, Grecia, Ungaria şi Slovacia. Astfel, ţările vor putea căuta împreună soluţii durabile la provocări conexe precum criminalitatea transfrontalieră. Bulgaria şi România au demonstrat un angajament susţinut pentru asigurarea unei protecţii adecvate a frontierelor externe ale UE şi au jucat constant un rol important în securitatea internă a spaţiului Schengen. Consiliul va trebui să adopte o decizie prin care să stabilească data de la care se vor elimina controalele la frontierele terestre interne dintre Bulgaria, România şi celelalte ţări Schengen. Comisia va continua să ofere Preşedinţiei Consiliului tot sprijinul necesar pentru a se asigura că o decizie privind frontierele terestre poate fi luată în cursul anului 2024, se arată în comunicatul de presă publicat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
Presiuni politice
Încă din 2011, Comisia a confirmat, în rapoartele de evaluare Schengen, că Bulgaria şi România au îndeplinit toate cerinţele pentru a face parte pe deplin din spaţiul Schengen. Comisia a sprijinit activ acest proces. Spaţiul Schengen fără controale la frontierele interne este una dintre realizările UE cele mai apreciate de cetăţenii europeni. Ceea ce a început ca proiect interguvernamental între cinci state membre în 1985 – Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg şi Ţările de Jos – s-a extins treptat pentru a deveni, în prezent, cel mai mare spaţiu de liberă circulaţie din lume. Spaţiul Schengen nu doar că facilitează libera circulaţie a persoanelor, fără controale la frontierele interne, ci aduce beneficii majore şi economiei europene.
Bulgaria ar trebui să devină până la finalul acestui an membru deplin al spaţiului Schengen, ceea ce înseamnă eliminarea controalelor pentru persoane şi bunuri la frontierele terestre, a declarat ministrul de interne bulgar Kalin Stoianov duminică, zi în care Bulgaria şi România au aderat cu frontierele aeriene şi maritime la spaţiul european de liberă circulaţie, relatează Reuters. Aeroporturile din Bulgaria şi România au eliminat în noaptea de sâmbătă spre duminică controalele paşapoartelor pentru persoanele care pleacă spre ţările din spaţiul Schengen ori sosesc din acestea, cele două state aderând parţial la această zonă. Decizia a fost luată în ultimele zile ale anului trecut. Austria s-a opus unei aderări complete (şi cu frontierele terestre, n.red.), susţinând că Bulgaria şi România trebuie să facă mai mult pentru a împiedica imigraţia ilegală. ”Evident, pentru Bulgaria aceasta este o realizare foarte frumoasă care face lucrurile mai uşoare pentru noi, ca bulgari”, a mărturisit un pasager bulgar, Mincio Iurukov, care a sosit pe aeroportul din Sofia duminică la primele ore, venind de la Berlin. ”De asemenea, ne simţim europeni, ceea ce este un lucru foarte important. Zborul este mai plăcut, nu mai există controale la sosire”, a adăugat el. La rândul său, notează Reuters, premierul român a afirmat că speră ca în acest an să fie luată o decizie cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi cu frontierele terestre. ”Ziua de mâine marchează o dată importantă: Bulgaria şi România se alătură familiei Schengen. Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime. Acesta este un mare succes pentru ambele ţări. Şi un moment istoric pentru spaţiul Schengen – cel mai mare spaţiu de liberă circulaţie din lume. Împreună, construim o Europă mai puternică şi mai unită pentru toţi cetăţenii noştri”, a declarat sâmbătă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Reuters notează că Bulgaria şi România s-au alăturat unei iniţiative poliţieneşti regionale cu Austria, Grecia şi Slovacia pentru a contracara fluxul de migranţi. Agenţia europeană pentru frontiere şi paza de coastă (Frontex) a anunţat în februarie că îşi va tripla numărul de ofiţeri din Bulgaria pentru a ajuta la stoparea trecerilor ilegale a frontierei dinspre Turcia.
Sprijin grecesc
Grecia salută includerea Bulgariei şi României în zona Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, începând din 31 martie. Ministerul de Externe al Greciei a postat duminică pe reţeaua X un mesaj de felicitare adresat celor două ţări. ”Grecia urează bun venit Bulgariei şi României în zona Schengen! Felicitări ambelor ţări pentru eforturile lor de succes care au asigurat ridicarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime. Aderarea lor este o etapă importantă a integrării europene”, relatează MAE grec.
După 13 ani de aşteptare, România şi Bulgaria se află în sfârşit în spaţiul Schengen, acest vast spaţiu de liberă circulaţie, în care au intrat oficial la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică ora locală (22:00 GMT), cu excepţia notabilă a frontierelor terestre, consemnează AFP. Pe şosele, controalele vor rămâne deocamdată în vigoare, spre disperarea şoferilor de camioane. Acest lucru se datorează unui veto din partea Austriei, singura ţară din UE care ezită să semneze de teama unui aflux de solicitanţi de azil. În ciuda acestei aderări parţiale, limitată la aeroporturi şi porturi maritime, acest pas are o puternică valoare simbolică. Croaţia, care a aderat la UE după România (19 milioane de locuitori) şi Bulgaria (6,5 milioane de locuitori), membre din 2007, le-a luat-o înainte în Schengen, unde a fost primită în ianuarie 2023. Odată cu această dublă intrare, spaţiul creat în 1985 va cuprinde acum 29 de membri: 25 dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene, plus vecinii lor asociaţi, Elveţia, Liechtenstein, Norvegia şi Islanda, cu mai mult de 400 de milioane de persoane care pot călători liber, fără controale permanente la frontierele interne. Excluşi din proces, transportatorii rutieri din România şi Bulgaria nu se dau bătuţi, relatează mass-media regională. Aşteptarea durează ”între 8 şi 16 ore” la graniţa cu Ungaria şi ”între 20 şi 30 de ore la cea cu Bulgaria, cu vârfuri de trei zile” în ambele cazuri, regretă într-un comunicat de presă unul dintre principalele sindicate româneşti din acest sector, deplângând ”pierderi financiare colosale”. ”Doar 3% din mărfurile bulgare sunt transportate pe cale aeriană şi maritimă, restul de 97% circulând pe uscat”, spune Vasil Velev, preşedintele Asociaţiei capitalului industrial bulgar (BICA), intervievat de AFP. ”Aşadar, intrăm în Schengen cu 3% şi nu ştim când ni se va permite să intrăm pe deplin”, a deplâns el. În orice caz, atât Sofia, cât şi Bucureştiul au avertizat că nu va exista cale de întoarcere. ”Este clar că acest proces este ireversibil’, a declarat ministrul român de interne, Cătălin Predoiu, la începutul lunii martie, cerând ca acesta să fie finalizat până în 2024.
Influența Rusiei în Bulgaria în 2024 continuă să fie un subiect de interes și preocupare. Aceasta se manifestă în mai multe domenii, inclusiv politica, economia și securitatea.
Influență rusă
Partidele politice pro-ruse, cum ar fi renașterea, sunt vocali în sprijinul lor pentru Kremlin și au refuzat să semneze declarații condamnând războiul din Ucraina. De asemenea, Bulgaria a expulzat diplomați ruși suspectați de activități care subminează securitatea națională.
Partidul „Renașterea” (Văzrajdane) din Bulgaria este considerat a fi mai pro-rus. Acest partid naționalist și conservator este cunoscut pentru retorica sa eurosceptică și pentru pozițiile sale favorabile Rusiei. Liderul partidului, Kostadin Kostadinov, a fost deschis în exprimarea sprijinului său pentru Rusia și a criticat sancțiunile impuse de UE și SUA împotriva Moscovei.
Pe lângă acesta, și alte partide și grupuri politice din Bulgaria pot avea simpatii pro-ruse, dar Renașterea este considerat cel mai proeminent în acest moment.
Rusia a avut o influență semnificativă asupra economiei Bulgariei, în special în sectorul energetic. Gazprom, compania de stat rusă, a fost acuzată că a finanțat mișcări anti-fracking în Bulgaria pentru a-și menține monopolul asupra livrărilor de gaze. Proiectul TurkStream, care transportă gaz rusesc prin Bulgaria, a crescut dependența țării de energia rusă.
În contextul invaziei ruse în Ucraina, Bulgaria încearcă să modernizeze forțele sale armate pentru a se proteja împotriva potențialelor amenințări. Achiziționarea de sisteme de apărare costiere este un exemplu al eforturilor de întărire a securității în Marea Neagră.
Relațiile istorice și culturale dintre Bulgaria și Rusia continuă să influențeze percepțiile publice și politicile externe. Monumente precum statuia Împăratului Alexandru al II-lea și Catedrala Alexander Nevsky din Sofia sunt mărturii ale legăturilor istorice profunde dintre cele două țări.
Influența Rusiei în Bulgaria rămâne un factor semnificativ în politica internă și externă a țării, cu implicații în securitatea regională și relațiile internaționale.
Bulgaria și Rusia au fost implicate în mai multe scandaluri de spionaj de-a lungul anilor. Aceste incidente au adesea dus la expulzarea diplomaților și la tensiuni diplomatice între cele două țări. Iată câteva exemple semnificative:
-2021: Bulgaria a expulzat doi diplomați ruși suspectați de spionaj. Autoritățile bulgare au afirmat că diplomații ruși colectau informații despre planurile de modernizare a armatei bulgare și despre sectorul energetic. Rusia a răspuns prin expulzarea a doi diplomați bulgari de la Moscova .
-2020: Un fost ofițer de informații militar bulgar și doi complici au fost acuzați de spionaj în favoarea Rusiei. Ei ar fi transmis informații secrete despre NATO și Uniunea Europeană către serviciile de informații rusești .
-2019: Bulgaria a anunțat că a descoperit un inel de spionaj care opera în favoarea Rusiei. Grupul era suspectat că a colectat informații despre alegerile din Bulgaria și despre poziția țării în cadrul NATO și UE .
-2018: Un membru al personalului ambasadei ruse la Sofia a fost expulzat după ce a fost acuzat de spionaj. Oficialul rus ar fi încercat să obțină informații despre capacitățile militare ale Bulgariei și ale altor țări membre NATO .
Aceste scandaluri de spionaj reflectă tensiunile continue dintre Bulgaria și Rusia și subliniază preocupările de securitate legate de influența și activitățile Rusiei în regiune.
După dispariția lui Prigojin, la 23 august 2023, exact două luni după marșul acestuia asupra Moscovei, așa numita rebeliune Wagner, fenomenul mercenarilor ruși a căzut într-un con de umbră, dar nu înseamnă că a încetat, ba dimpotrivă. Iar această tendință ne dă imaginea unui trend îngrijorător pentru Rusia, pe motiv că acești mercenari tind să fie credincioși celor care îi angajează și îi plătește, spre deosebire de forțele armate ale statului, care sunt loiale, cel puțin teoretic, statului rus. Iar în cazul unei înfrângeri a Rusiei în Ucraina, existența unor armate private în mâinile unor oligarhi sau guvernatori de provincii poate fi un factor destabilizator suplimentar, în urma unor posibile mișcări centrifuge ce ar urma unei astfel de crize de putere la Moscova.
E suficient să ne amintim de situația din 1917, revoluția în urma înfrângerilor din primul război mondial, sau situația difuză din 1991, destrămarea URSS în urma înfrângerii din Războiul Rece, soldată cu spargerea URSS în 15 republici independente. În 1991, aceste republici se grăbeau să își formeze propriile forțe armate, apelând la etnicii proprii din rândul armatei sovietice. Dar dacă, după o eventuală înfrângere a Rusiei în Ucraina, vor urma mișcări contestatare împotriva conducerii de la Moscova, care ar putea deveni destabilizatoare și liderii sau elitele unor provincii ar încerca să profite pentru a-și dobândi independența? Într-o măsură asemănătoare, până la un punct, dar cu condițiile specifice, s-au petrecut lucrurile în 1917 și 1991. Mai ales în 1917. Cine deținea putere militară putea face ce dorea pe anumite teritorii și provincii ce a ajuns să le controleze.
Dar în cazul unor situații tulburi după posibila cădere a puterii la Moscova în urma unui dezastru militar în Ucraina, este foarte posibil ca aceste armate de mercenari să joace un rol preponderent în eventualele lupte pentru putere, nu numai la centru, ci și în provinciile mai apropiate sau mai îndepărtate. Fiindcă s-a ajuns în situația în care GRU sau alte unități de forță să recruteze mercenari, dar și companiile de stat gen Gazprom, dar, și mai grav, guvernatorii de provincii, aspect care le dă și mai multă putere locală față de puterea centrală. Iar în cazul unei degradări a puterii centrale, vă dați seama ce ar putea însemna asta.
Nu trebuie decât să ne uităm la rebeliunea Wagner din iunie 2023, au fost câteva mii de wagneriți ruși (între 4000 și 6000, după estimări) care l-au urmat pe Prigojin în marșul lui asupra Moscovei, cu tancuri, transportoare blindate și alte capabilități militare, au preluat controlul asupra orașului Rostov pe Don și au ocupat cartierul general al Districtului Militar Sudic, ce coordona războiul din Ucraina. Au ucis soldații ruși ce au încercat să li se opună, au doborât avioane și elicoptere rusești din subordinea ministerului apărării ruse, adică au luptat contra forțelor militare ale statului rus, provocându-le pierderi umane și materiale. Au continuat avansul spre Moscova (Prigojin a susținut că nu împotriva lui Putin, ci împotriva conducerii armatei ruse reprezentate de Shoigu și Gherasimov, ministrul apărării și șeful statului major).
Nu este clar de ce a renunțat, dar a făcut-o la solicitarea lui Lukashenko, președintele Belarusului, astfel că Prigojin a demisionat și wagneriții s-au retras. Putin i-a numit patrioți la 24 iunie (o zi după începerea rebeliunii), dar a denunțat acțiunile lor drept trădare și a promis înăbușirea rebeliunii. Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a deschis un dosar de rebeliune armată la 24 iunie, dar, în mod ciudat, a renunțat la acuzații în 27 iunie.
Întrebarea este, dacă în timpul în care puterea de la Kremlin era bine instalată și fără probleme, o gașcă de mercenari ruși a putut să facă așa ceva, ce se va putea întâmpla în cazul în care puterea de la Kremlin are probleme și se clatină? Mai ales când nu există numai o armată de mercenari, ci mult mai multe, fiecare sub altă comandă în mâinile unor potentați ai zilei, cu interese divergente la un moment dat și care ar avea un interes maxim să profite de orice apariție a unui vid de putere nu numai la nivel central, ci mai cu seamă local?
Fiindcă Wagner este doar compania de mercenari cea mai mediatizată, practic singura mediatizată, în urma luptelor de la Bakhmut, dar nu este singura, și nu neapărat cea mai puternică. Iar aceste companii de mercenari mai puțin cunoscute pot fi catalizatorul distrugerii Rusiei, groparii statului rus așa cum îl vedem astăzi.
Mercenarii în istorie
Fac o foarte scurtă incursiune, ar trebui sute de pagini pentru a descrie fie și succint acest aspect.
Fenomenul mercenarilor a apărut poate de când au apărut războaiele, în sensul că cineva aflat în conflict a decis să plătească niște războinici profesioniști pentru a lupta alături de trupele sale pentru a fi sigur de victorie. Menționarea mercenarilor apare încă din antichitate, dar cei mai cunoscuți sunt cei zece mii de mercenari greci implicați în războaiele civile din Imperiul Persan (angajați de Cirus cel Tânăr să ia tronul fratelui său Artaxeses al II-lea în anul 401 î.Ch.) și care sunt nevoiți să se retragă prin Mesopotamia și Asia Mică spre casă, epopee descrisă de unul dintre participanți, filosoful Xenophon în lucrarea sa Anabasis.
În evul mediu prezența mercenarilor în războaie devine un lucru obișnuit, căpătând preponderență în războaiele civile italiene din perioada Renașterii, dar și în Războiul de 30 de ani (1618-1648). La noi se pare că maximul a fost atins în timpul lui Mihai Viteazu, din armata sa de 50000 de luptători, mai bine de 10000 erau mercenari, mare parte străini.
În perioada modernă, apogeul l-au constituit războaiele din timpul decolonizării, mai cu seamă prin faptul că au fost mult expuse media. În anii 60-70 ai secolului trecut, în Congo, mai cu seamă provincia secesionistă Katanga, Rhodesia și alte republici africane, mercenarii au fost o prezență constantă. Presa chiar i-a denumit ”les affreux”, adică Fioroșii. Erau în mare parte foști combatanți din al doilea război mondial, cu experiență militară, dar și fel de fel de aventurieri ce își căutau norocul.
Fenomenul nu a dispărut, ci doar s-a diminuat și a ieșit de sub lentila mass-media. A continuat, a existat și o publicație pentru recrutarea unor astfel de doritori numită Soldier of Fortune.
Private Military Companies (PMC) în occident
Aceste PMC își desfășoară activitatea în domeniul privat, fiind companii care furnizează personal specializat, cu experiență (foști combatanți pensionați din armată sau forțele speciale) pentru misiuni private, cum ar fi pază, protecție (inclusiv VIP) sau antrenarea unor armate străine în diferite domenii de specialitate. Au experiență și expertiză și sunt competenți în aceste domenii, având în vedere trecutul lor. Dar, și un mare dar, nu luptă în războaiele altora. Aici e diferența între PMC și mercenari. Antrenează, asigură protecție, dar nu luptă decât atunci când sunt atacați, și asta o fac pentru protecția obiectivului ce le-a fost desemnat, fie că vorbim de o persoană VIP sau un obiectiv economic, cum ar fi o rafinărie într-o țară africană sau sediul unei corporații într-o regiune instabilă politic.
Aceste PMC au ajuns în atenția publicului în urma unor evenimente din Irak după ocupația americană, dar nu au fost analizate suficient. După victoria americană din Irak în 2003, președintele George W. Bush a declarat că obiectivul a fost îndeplinit și a retras mare parte din trupe. Chiar a făcut o ceremonie pe portavionul USS Abraham Lincoln sub un banner pe care scria Misiune îndeplinită (Mission Accomplished) spunând că trupele se întorc acasă după ce au îndeplinit misiunea. Și chiar a retras mare parte din trupele de ocupație din Irak. Adică, în loc să suplimenteze trupele pentru a asigura o ocupație temporară, dar deplină, a Irakului, a retras trupele lăsând prea puține trupe de ocupație, astfel că irakienii nici nu au realizat că sunt sub ocupație, în sensul că majoritatea irakienilor nu au văzut cum arată un soldat ocupant. De aici a urmat insurgența, peste care s-au suprapus conflictele etnice și religioase, plus implicarea Al-Queda cu Abu Musab al-Zarqawi, ucis în 2006.
Dar administrația Bush, odată ce a retras majoritatea trupelor, când și-a dat seamă că a făcut o astfel de greșeală (ministrul apărării Donald Rumsfeld nu era nici el priceput în chestiunile militare, nu a servit în forțele armate), nu mai putea trimite soldați americani în număr mare înapoi în Irak, ar fi recunoscut că a greșit, cu costuri imense de imagine și electorale, anul următor (2004) erau alegeri. Așa că a oferit contracte grase unor PMC pentru a-și trimite personalul pentru suplimentarea forțele americane din Irak, preluând o parte din sarcinile militarilor, respectiv paza obiectivelor, a personalităților sau însoțirea de convoaie. Prin preluarea acestor sarcini, militarii americani împreună cu aliații, inclusiv români, se puteau ocupa de problemele insurgenței.
Dar aceste PMC nu aveau personal suficient pentru aceste sarcini, dar contractele grase cu ministerul apărării american erau prea tentante. Așa că au început să angajeze la greu fără să verifice candidații, dacă au experiență suficientă sau aptitudini pentru așa ceva. Astfel că au ajuns în cadrele lor fel de fel de oameni care nu corespundeau, iar asta s-a văzut ulterior.
Cazul cel mai cunoscut este al PMC Blackwater, prin faptul că în 16 septembrie 2007, în Piața Nisour, în timp ce escortau un convoi al ambasadei americane, crezând că sunt atacați, au deschis focul și au ucis 17 civili irakieni și alți 20 fiind răniți. Cei ce au deschis focul au fost condamnați în 2014, dar președintele Trump i-a iertat în 2020. Acest eveniment arată modul în care angajarea de personal neexperimentat de către PMC, practic niște happy trigger, degrabă a apăsa pe trăgaci, poate duce la consecințe fatale. Aceștia practic au deschis focul la întâmplare, crezând că sunt atacați, pe când profesioniștii s-ar fi adăpostit, ar fi identificat atacatorul și ar fi răspuns adecvat.
Așa se întâmplă dacă nu selectezi bine personalul din cadrul acestor PMC.
Wagner ca și imagine a mercenarului rus
Trebuie spus de la bun început că legislația rusă interzice total mercenariatul pentru cetățenii ruși sau pe teritoriul Rusiei. Totuși, acesta există printr-o eludare sau chiar încălcare a legii chiar sub patronajul statului rus, dar într-un regim totalitar acest lucru nu are cum să ne mire.
Wagner, sub conducerea lui Prigojin, a recrutat mercenari ruși încă de acum mai bine de zece ani. Prigojin a fost permanent un apropiat al lui Putin, dar și al ministerului rus al apărării și al GRU. Companiile sale se ocupau de furnizarea de alimente oficialilor ruși, de aici porecla sa de ”Bucătarul lui Putin”. Averea sa era estimată la 14,6 miliarde de ruble în 2019, adică, la cursul de astăzi, când rubla a căzut mult, la 147 milioane de dolari.
Dar cea mai vizibilă activitate a sa era cea de conducător al mercenarilor Wagner. Chiar alegerea numelui de Wagner pare oarecum ciudată, Wagner fiind compozitorul preferat al lui Hitler, iar numele nu putea fi ales fără aprobarea lui Putin. Pentru a eluda de formă legislația rusă, care interzicea mercenariatul, compania Wagner era tot una de PMC. Dar era clar pentru recruți că vor lupta în război, chiar Prigojin le spunea asta celor recrutați din închisori în 2022, că vor lupta în Ucraina, deci vorbim din start de recrutarea de mercenari pentru război, care e împotriva legislației ruse.
Mercenarii Wagner au luptat în Donbass în 2014 (când Rusia susținea că nu este implicată) și în Siria în 2015, de la începutul intervenției ruse în războiul de aici (vezi Memoriile unui mercenar din grupul Wagner, de Marat Gabidullin, apărute la editura Corint în 2022). Au luptat în toate războaiele și conflictele în care a fost implicată Rusia, direct sau indirect, cum ar fi cele din Africa.
Dar celebritatea internațională a venit în urma bătăliei pentru Bakhmut (1 august 2022 – 20 mai 2023), în care Wagner a fost vârful de lance, dar și a suferit pierderi enorme, fapt pentru care Prigojin i-a acuzat repetat pe Shoighu și Gherasimov pentru că ar fi fost cauza acestor pierderi din lipsa de susținere pentru mercenarii săi, iar asta a fost și cauza oficială pentru care a pornit rebeliunea din 23 iunie 2023. Ideea este că Prigojin a devenit prea vizibil și prea popular, în urma victoriei de la Bakhmut, chiar și cu pierderi imense, iar lui Putin nu-i plac genul ăsta de oameni, care ar putea deveni în viitor contestatarii propriei puteri la Kremlin. Prea popular, prea își aroga victoria ca și una personală. Chiar dacă pierduse zeci de mii de oameni (a recrutat din închisori 50000 de deținuți, apoi i s-a interzis, ministerul apărării a mai recrutat ulterior pentru alte grupări de mercenari alți 100000), în concepția rusă era învingătorul.
S-a revoltat și a fost eliminat. Dar asta nu înseamnă că mercenarii ruși au dispărut. Fiindcă este o mare problemă în societatea rusă. Orașele mari, ca și Moscova sau Sankt Petersburg sunt practic ca orașele occidentale, cu venituri mari, sunt imaginea pe care Rusia încearcă să o proiecteze Vestului, pe când restul, mai ales zona rurală a Rusiei, dar și orașele de provincie, sunt de fapt în evul mediu, sărăcie extremă. De aceea rușii recrutează din aceste zone în afara Moscovei sau Sankt Petrsburgului baza pentru războiul din Ucraina, pentru acești amărâți o plată pentru un soldat poate fi o șansă, iar pentru familie, dacă soldatul moare, compensația este enormă pentru ei, la cum trăiesc. Cu atât mai mult șansa de a fi recrutat într-o astfel de PMC, cu plata mult mai bună. Iar toți acești recrutați în aceste PMC vor fi loiali celui care îi plătește. De aici pot începe problemele pentru Rusia în viitorul apropiat.
Grupări de mercenari ruși înainte și după Prigojin
Trebuie menționat că informațiile despre aceste grupări sunt foarte puține și vagi, având în vedere secretizarea aproape totală asupra acestui domeniu în societatea rusă, cu excepția Wagner, mai ales că este un domeniu practic în afara legii ruse, dar prezent în contextul complicațiilor războiului cu Ucraina. De aceea este destul de dificil să urmărești originea și continuitatea acestor grupări, numărul de personal, dotări, activitate precedentă, apartenență, sponsori etc., dar se poate realiza o imagine de ansamblu.
Am să enumer doar câteva din aceste grupări de mercenari, denumite aprioric PMC, dar există o diferență majoră între aceste PMC-uri rusești și cele din occident. Private Military Companies din occident sunt angajate pentru training, protecție VIP-uri sau obiective, sau pentru consultanță. Se implică în confruntări militare doar în contextul în care protejează obiectivele consemnate, pe când sarcina principală a PMC-urilor rusești este lupta efectivă, implicarea în război, de aceea denumirea mai potrivită este cea de grupări de mercenari, deși rușii le numesc în continuare PMC.
Dar aceste grupări nu sunt păstrate în rezervă, ci sunt angajate în luptă, tocmai pentru a demonstra loialitatea și eficiența celui care le organizează, pentru a fi cât mai apreciat de centrul de putere de la Moscova. Și acesta continuă să recruteze pentru a compensa pierderile și pentru a mări baza de putere și influență a celor care le-au format. În cazul în care ceva se întâmplă la Kremlin, gruparea rămâne loială celui care i-a angajat și plătit.
Grupări de mercenari ale Siloviki
Siloviki este un termen generic apărut după anul 2000, când Putin a câștigat puterea, pentru a denumi gruparea de apropiați ai acestuia, majoritatea foști colegi sau apropiați proveniți majoritar din KGB, impuși de către Putin în posturile cheie din guvern, serviciile de forță și cele secrete, sau la conducerea profitabilelor companii de stat (în special din domeniul energiei). Aceștia au ajuns să constituie o clasă aparte cu multă puterea și influență, total loială lui Putin, cel care i-a pus acolo. Dar în cazul dispariției lui Putin, această clasă va avea un cuvânt greu de spus în ecuația noii puteri din Rusia. Mai cu seamă dacă succesiunea va fi însoțită de tulburări care să amenințe cu secesiunea unor părți din vastul stat rus. Așa că nu este de mirare că acești siloviki și-au constituit grupări de mercenari și încearcă să capete preponderență în acest domeniu.
Redut
Unii specialiști identifică originea acestei grupări în 2006, când un grup de veterani din SVR (Spionajul Extern), VDV (trupele aeropurtate), GRU (spionajul militar) și MVD (trupele ministerului de interne) constituie o grupare pentru misiuni externe. Denumirile s-au schimbat de multe ori, urma li s-a pierdut, dar se pare că sub diferite denumiri (una dintre ele Centrul-R) au antrenat abhazii în războiul ruso-georgian din 2008 și au participat la misiuni în Irak (Kurdistan), Siria, Somalia și chiar în țări din fosta Iugoslavie. Din 2019 apare sub denumirea de Redut, când această grupare este legată de numele oligarhului siloviki Ghenadi Timchenko, prieten apropiat al lui Putin.
A participat din prima zi la invazia Ucrainei luptând în zona Kiev și Harkov, direcția nord a atacului rusesc. Considerată inițial unitate de elită, a avut pierderi majore care au degradat capacitatea de luptă, majoritatea personalului pregătit fiind pierdut. I s-a permis să recruteze din închisori sau din rândul muncitorilor imigranți în Rusia pentru a-și completa rândurile, dar capacitatea militară a scăzut considerabil.
Referitor la muncitorii imigranți în Rusia recrutați pentru a lupta în Ucraina, rapoartele de la sfârșitul lui 2023 menționau un număr de 22000 dintre acești muncitori proveniți din țările asiatice și africane care au fost recrutați să lupte în Ucraina pentru salarii mai bune, mare parte în aceste companii de mercenari, inclusiv în Wagner. Dar se pare că unii au fost recrutați contra voinței lor, a apărut pe internet cazul celor șapte muncitori indieni trimiși cu forța pe câmpul de luptă care fac apel să fie repatriați. Oricum, războiul din Ucraina cere multă carne de tun.
Redut este văzută de către mulți ca și un viitor înlocuitor pentru Wagner, având în vedere baza largă de recrutare (cuprinzând între 7000 și 25000 de luptători), dar și legăturile cu alte grupări de mercenari ruși (Wagner nu le avea) care pot asigura suport (peste 20 de entități), printre care brigăzile Don, Lupii lui Putin, batalionul Skif, grupul Nevski sau PMC Potok. În plus, este foarte legată de elitele Rusiei actuale, fiind preluată și controlată, după ultimele informații, de către GRU prin general locotenent Vladimir Alexeyev, care a condamnat public rebeliunea Wagner și a negociat cu Prigojin. Mai mult, după moartea lui Prigojin, unul din comandanții Wagner (care s-a opus rebeliunii), Andrei Troshev ”Sedoy” a trecut la Redut (împreună cu un număr important din luptătorii Wagner) devenind unul dintre liderii acestei grupări. Un motiv în plus ca să vedem intenția Redut de a înlocui Wagner, beneficiind de suportul GRU și al siloviki, dar și de posibilitatea de a controla alte grupări de mercenari ca și cele menționate mai sus. Astfel, Redut devine un atu important în mâna siloviki.
Storm-Z
Prigojin a primit permisiunea să recruteze din închisori delicvenți și criminali pentru a-i încadra în Wagner să lupte în Ucraina în schimbul reabilitării lor. A reușit să recruteze cam 50000 de condamnați, majoritatea dintre aceștia găsindu-și sfârșitul în luptele pentru Soledar și Bakhmut din 2022-2023, fiind folosiți ca și carne de tun în atacurile în valuri umane contra pozițiilor ucrainene. Aceștia erau trimiși înainte, la sacrificiu, pentru ca focul ucrainenilor să se dezlănțuie împotriva lor și astfel să le fie dezvăluite pozițiile de rezistență ce erau atacate ulterior cu artileria. Apoi atacau veteranii experimentați, iar dacă ucrainenii ripostau, din nou erau trimiși acei condamnați într-un atac în masă, ca din nou pozițiile de tragere ale ucrainenilor să fie dezvăluite. Dar ucrainenii au prins tactica și trăgeau inițial din poziții adiacente pe care le părăseau ulterior, astfel că artileria rusă lovea în gol. Iar procesul se repeta, cu victime enorme din partea rușilor, mai cu seamă dintre condamnații recrutați și folosiți ca trupe de sacrificiu.
Dar, de când Prigojin a început să latre la stăpân, respectiv să-i critice pe Shoigu și Gherasimov (care fuseseră numiți de Putin), i s-a interzis să mai recruteze din închisori. Dar procesul de recrutare din aceste centre de detenție a continuat sub umbrela ministerului apărării rus (MOD). Comparând cifrele oficiale ale celor închiși la sfârșitul lui 2021 cu cei de la sfârșitul lui 2023 rezultă un deficit de peste 150000 de oameni din totalul de peste 420000 la sfârșitul lui 2021. Rezultă că MOD a recrutat cam 100000 de oameni (50000 fuseseră deja recrutați de Wagner), din care majoritatea au fost încadrați în unitățile numite Storm-Z.
De aceea toate referirile la unitățile Storm-Z identifică aceste unități ca și compuse din criminali sau foști condamnați (o paranteză, și în conflictul din Transnistria din 1992 rușii au folosit condamnați scoși din pușcării), dar și în ideea de a fi o alternativă la Wagner sub acest aspect. Au luptat în Avdiivka, cu pierderi imense, în Zaporoje, la Vuhledar, la fel, cu pierderi enorme, dar și pe frontul din Kherson.
Cum era de așteptat, unitățile Storm-Z au fost folosite ca și carne de tun, respectiv unități de sacrificiu dispensabile în atacuri de genul valurilor umane contra pozițiilor întărite ucrainene. Ca și bașibuzucii trimiși în prima linie de către armatele otomane în evul mediu pentru a înmuia și obosi forțele adversare, indiferent de pierderi, pentru a deschide calea unităților de elită, spahii și ieniceri, care să atace apoi adversarii obosiți.
Comandantul lor, după unele informații, ar fi Alietdin ”Ali” Makhmudov, un criminal din Volvograd condamnat la 18 ani de închisoare pentru asasinarea unui lider mafiot din acest oraș. A fost exonerat de condamnare după ce s-a oferit voluntar pentru a lupta în Ucraina. Interesant, a fost văzut în Duma rusă (parlamentul rus) în 2023 discutând cu Andrei Lugovoy, fost KGB, actual FSB, deputat din Partidul Liberal Democratic (apropiat al lui Putin) și principalul suspect în asasinarea cu plutoniu a lui Alexander Litvinenko. Interesul major al siloviki în conducerea acestei grupări de mercenari îl reprezintă legăturile cu lumea interlopă rusă pe care le au acești condamnați. În sensul că cei cu legături serioase în această lume subterană pot fi extrași din prima linie, dându-le rangul de comandanți, în schimbul unor servicii pe măsură.
Wagner
Gruparea Wagner nu a dispărut peste noapte după asasinarea lui Prigojin, doar a dispărut din atenția media. S-a diminuat ca și număr, nu mai recrutează, dar încă există. Oficial, a fost trecut în subordinea MOD, dar mai sunt unele aspecte despre care am vorbit în analizele anterioare, cum ar fi că nu toți wagneriții sunt fericiți să treacă în subordinea MOD. De exemplu, în Republica Centrafricană, după lovitura de stat, Wagner asigura stabilitatea regimului, francezii au plecat, dar după moartea lui Prigojin au plecat între 450 și 1000 de wagneriți, ceea ce îl îngrijorează pe președintele african care a ajuns să ceară sprijin de la o PMC americană.
Rușii nu își permit să piardă influența greu câștigată în țările africane datorită Wagner, mai ales în Africa Sub-Sahariană cum ar fi Mali, Niger sau Republica Centrafricană, ca să nu mai vorbim de Siria sau altele. Trecerea la MOD poate fi dificilă pentru unii wagneriți care nu au încredere în noii conducători, de aceea în cercurile superioare rusești se vehiculează păstrarea unui embrion Wagner, poate sub conducerea fiului lui Prigojin, Pavel, deși parte din wagneriți au fost deja absorbiți în alte structuri cum ar fi Redut.
Patriot
În februarie 2018, lângă Deir ez-Zor, în Siria, trupele pro-Assad pregăteau un atac împotriva unei poziții ale forțelor de opoziție. Americanii i-au avertizat pe ruși că vor lovi forțele atacatoare și le-au cerut să-și retragă trupele din zonă. În tradiția permanentă a negării implicării în conflict, în ciuda tuturor evidențelor, rușii au răspuns că nu au forțe militare în zonă și că nu sunt implicați. În urma acestui răspuns, americanii au bombardat cu rachete și artilerie forțele atacatoare, rezultatul fiind peste 300 de morți, dintre care cel puțin 100 de wagneriți. O lovitură grea pentru Wagner, dar care dovedește încă o dată nepăsarea și lipsa de empatie a rușilor față de pierderile proprii, ceea ce se vede și în Ucraina.
În urma acestor pierderi din rândurile Wagner, s-a creat gruparea de mercenari Patriot ca și una de elită, mult mai pregătită ca și Wagner, mai degrabă ca și o concurentă pentru aceasta, în ideea de a fi folosită mai mult pentru antrenarea trupelor aliate, pe modelul PMC vestice, nu pentru atacurile directe și implicarea în război. A dispărut din spațiul public ca să apară după invazia din Ucraina, la Vuhledar, între octombrie și decembrie 2022, unde a suferit pierderi grele. Ulterior a dispărut de pe radar. Inițial desemnată pentru operațiuni în străinătate, creată de MOD, este posibil să fi fost integrată în Redut.
Rezerva de luptă a armatei (BARS)
Structura a fost creată în 2014-2015 pentru a lupta în Donbass. Formată din zeci de mii de rezerviști, cu slabă pregătire militară, capacitatea lor combativă este foarte redusă. Au fost folosiți în mare măsură pentru a umple golurile create de pierderile din Ucraina, cu rezultate foarte slabe, la fel ca și unitățile Storm-Z. Moscova nu se poate baza prea mult pe capacitatea lor combativă.
Armatele private ale oligarhilor și corporațiilor rusești
Potok, Fakel, Plamia
În urma eșecurilor repetate ale armatei ruse în Ucraina și proeminenței Wagner în media rusească, mai multe entități corporatiste rusești de stat au început să-și constituie armate private, de fapt grupări de mercenari. Scopul lor era să-și arate loialitatea față de Putin, prin antrenarea și echiparea acestor mercenari (numiți voluntari) pe care să îi trimită pe frontul din Ucraina pentru a înlocui pierderile mari, scutind astfel conducerea rusă de situația stânjenitoare de a mobiliza mai mulți militari ca să facă față situației frontului. Gazprom a început recrutarea și echiparea acestor unități, dar se pare că acestea sunt coordonate parțial de ministerul apărării rus (MOD), Gazpromul ocupându-se doar cu recrutarea și echiparea lor. Nu este clar dacă Gazprom controlează integral aceste unități (care au legături cu Redut) sau acestea sunt controlate în comun cu MOD.
Sokol, Sokol-2
Armatele private ale oligarhului rus Oleg Deripaska, aflate la dispoziția lui. Mai există și alte de grupări de mercenari, ca și PMC Shield aparținând de compania petrolieră și de construcții Stroytransgaz deținută în proporție de 80% de același Timchenko, și care a suferit pierderi importante în Siria.
Armatele private ale guvernatorilor regionali
Aksionovtsi
O denumire generică pentru formațiunile create în Crimeea ocupată de ruși în 2014. Cele mai cunoscute sunt PMC Konvoy și Batalionul Livadia. Sunt subordonate nominal lui Serghei ”Goblin” Aksionov, nominalizat de către Moscova ca și șef al Crimeii. Mulți dintre comandanții Konvoy sunt foști comandanți Wagner. Formate în mare parte din rezidenții ruși din Crimeea sau cei veniți aici după 2014. Se pare că sunt dotați cu armament performant, inclusiv cu blindate, ceea ce denotă că li se rezervă un rol important pe frontul din Ucraina sau pentru defensiva în cazul în carte ucrainenii amenință cu pătrunderea în Crimeea.
Unități teritoriale de apărare a Belgorodului
În urma incursiunilor ucrainenilor dincolo de graniță și a lovirii constante cu drone a obiectivelor militare rusești din Belgorod, începând cu decembrie 2022, guvernatorul Belgorod, Viacheslav Gladkov, a înființat două regimente (opt batalioane) pentru a-și demonstra loialitatea față de Moscova și faptul că poate controla granița sensibilă cu Ucraina, dar și pentru a-și face o campanie publică în rândul localnicilor. Prost echipate și pregătite, după cum s-a dovedit de fiecare dată în care unități ce luptau de partea ucraineană (ruși voluntari sau luptători internaționali, inclusiv români în martie 2024) au trecut granița în incursiuni în adâncime. Ucrainenii s-au ferit să atace cu trupe proprii dincolo de granița Rusiei, pentru a nu da un motiv de escaladare rușilor, au trimis trupele de voluntari ruși (pentru imagine, rușii atacă Rusia lui Putin) dar și trupele internaționale, inclusiv români, cum am văzut în martie 2024.
Unități teritoriale din Kursk
Unități teritoriale de apărare au început să fie create în regiunea Kursk din decembrie 2022, după ofensivele ucrainene de la sud de Harkov. Scopul lor primordial este protejarea graniței cu Ucraina. Antrenate alături de Wagner înainte de rebeliune, guvernatorul Roman Starovoyt având legături apropiate cu Prigojin. După rebeliunea Wagner guvernatorul s-a dezis de Prigojin. În număr de circa 2000 de oameni, mult mai puțini față de ținta inițială de 6000, prost antrenați și dotați.
Concluzii
Wagner nu este și nu a fost singura grupare de mercenari rusească, ci doar cea mai cunoscută și mediatizată în urma implicării în Siria și bătălia pentru Bakhmut, dar mai cu seamă în urma apetenței pentru publicitate a liderului acesteia, Prigojin. Grupări de mercenari ruși au existat și există în continuare, acestea preferând să acționeze în umbră, fără prea mare publicitate. Mai mult, după dispariția lui Prigojin au crescut și s-au dezvoltat, mulți dintre luptătorii Wagner au aderat la alte grupări de mercenari ruși, după rebeliunea care le-a adus prejudicii de imagine și percepție pe plan intern.
MOD (Ministerul apărării rus) încearcă să-și extindă controlul asupra acestor grupări, dar mare parte dintre ele rămân în afara acestuia, în mâinile și sub controlul celor care le-au format sau le finanțează. Să nu fim naivi, majoritatea sunt finanțate și echipate tot din banii statului rus, dar deturnați de cei care controlează sau sifonează aceste fonduri, fie că vorbim de siloviki, oligarhi, corporații de stat sau guvernatori regionali.
Scopul creării și conducerii acestor grupări este dual, în primul rând pentru a-și arăta loialitatea față de Putin, scutindu-l pe acesta de sarcina neplăcută în ochii rușilor de rând de a mobiliza mai mulți militari pentru un război care înghite resurse enorme umane și materiale, astfel își asigură aprecierea liderului de la Kremlin pentru efortul lor de război. În al doilea rând, și cel mai important, își asigură o forță paramilitară importantă pe care s-ar putea sprijini pentru accederea la putere sau pentru a-și păstra pozițiile în cazul prăbușirii lui Putin, pentru vremurile tulburi de haos ce ar putea să vină în această situație.
Să ne amintim de războiul civil din Rusia anilor 1918-1922, când oricine reușea să controleze o forță militară sau paramilitară, de multe ori doar câțiva oameni înarmați, putea avea un cuvânt de spus sau chiar controla o regiune mai mare sau mai mică. Vorbim aici de fel de fel de comandanți, atamani, tătuci, chiar bandiți, de mai mică anvergură față de armatele roșilor sau albilor, dar cu care se aliau sau se dușmăneau în funcție de conjunctură și după cum bătea vântul. Acești comandanți au reușit că controleze uneori ani în șir, în haosul războiului civil, teritorii considerabile.
Dar, în ziua de azi, cum ar fi cel care la dispoziție și controlează o armată importantă de mercenari? În ipoteza haosului, ca și în 1917-1918, când armata regulată se prăbușește și soldații dezertează în masă sau se transformă în bande de briganzi? Prigojin a ajuns destul de aproape de Moscova, în condițiile în care armata rusă era deplin funcțională și pe picior de război, și avea cu el între 3000 și 6000 de mercenari. Ce s-ar putea întâmpla în cazul unor tulburări în care armata rusă ar fi total în degringoladă, fără conducere și total demoralizată?
Nu vorbim doar de guvernatorii de provincii care ar deveni cvasi-independenți, cu atât mai mult cu cât ar avea în mâini o forță militară compusă din mercenari loiali. Dar aici e vorba și de siloviki, de oligarhi, de companiile de stat ca și Gazprom, toți au ajuns să recruteze și să controleze armate de mercenari.
Să ne amintim de luptele de putere din culise după moartea lui Stalin în martie 1953, despre grupurile de putere formate și lupta lor surdă pentru a câștiga puterea la Kremlin. Pe atunci nimeni nu avea vreo armată de mercenari la dispoziție și forțele militare și de securitate erau bine controlate de la centru. Dar în cazul unei înfrângeri în Ucraina și al debandadei forțelor armate, așa cum a fost în 1917-1918?
În mod sigur, în luptele pentru putere ce vor urma unei posibile dispariții a lui Putin pe fondul unui dezastru militar în Ucraina, vor fi multe grupări care se vor confrunta pentru umplerea vidului de putere și pentru a cuceri puterea la Moscova. Se adaugă și liderii regionali, care, fără îndoială, vor profita de acest vid de putere la nivel central pentru a-și întări puterea la nivel regional, putând merge până la secesiune. Cazul Ceceniei este elocvent, această mică republică unională și-a declarat independența și a luptat pentru ea în două războaie sângeroase (1994-1996 și 1999-2002, plus o insurgență de joasă intensitate până în 2017), dar fără a exista condițiile unei disoluții a puterii centrale de la Moscova. Dar în cazul în care apare un vid de putere la Kremlin? Nu este posibil ca și alte regiuni să marșeze pe ideea independenței și secesiunii față de Rusia? Cutia Pandorei s-ar putea deschide mult mai repede decât cred unii (să ne amintim, în 1991 CIA a fost luată prin surprindere de viteza în care s-a destrămat URSS).
Iar faptul că majoritatea dintre acești posibili competitori pentru puterea centrală, dar nu numai ei, ci și liderii regionali, dispun de trupe de mercenari, face ca posibilitatea folosirii acestora în disputele între grupările de putere să fie mai mult decât probabilă, practic aproape sigură.
Iar asta înseamnă un război civil nu numai la centru, ci și în provincii. Un război civil de o asemenea amploare încât cel din Siria va părea ca și o glumă.
