Filat s-a intalnit cu Medvedev si Berdimuhamedov

Filat s-a intalnit cu Medvedev si Berdimuhamedov

Premierul rus Dmitri Medvedev a avut miercuri, în Turkemenistan, o întâlnire cu omologul său din Republica Moldova, Vlad Filat. De asemenea, premierul de la Chişinău s-a întâlnit şi cu preşedintele turkmen, Gurbangulî Berdîmuhamedov.
Filat şi Medvedev s-au întâlnit în marja Reuniunii şefilor de Guvern din Comunitatea Statelor Independente (CSI), care are loc în capitala Turkmenistanului, Aşhabad. „Mă bucur că am avut posibilitatea realizării unui schimb de opinii cu privire la problemele noastre regionale în cadrul Reuniunii şefilor de guvern din statele membre ale CSI”, i-a spus Medvedev lui Filat, punctând că aceasta este prima lor întâlnire în calitate de premieri. Medvedev a preluat atribuţiile de prim-ministru pe 8 mai, după expirarea mandatului său de şef de stat.
Dmitri Medvedev şi-a exprimat speranţa construirii unor relaţii de lucru eficiente şi prieteneşti cu Chişinăul. El a apreciat că aceasta „ar fi, fără îndoială, un lucru util pentru dezvoltarea relaţiilor multilaterale de bună vecinătate dintre Rusia şi Republica Moldova. La rândul său, Vlad Filat l-a felicitat pe Medvedev cu ocazia numirii acestuia în funcţia de şef al guvernului rus. Premierul Republicii Moldova a menţionat că în 2012 s-au împlinit 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre R. Moldova şi Federaţia Rusă şi zece ani de la semnarea Tratatului de prietenie şi cooperare. „A fost o perioadă complicată, dar am reuşit să stabilim relaţii bune”, a spus Vlad Filat, declarându-se optimist cu privire la viitorul relaţiilor dintre cele două state.
În cadrul întrevederii, cu Gurbangulî Berdîmuhamedov, Preşedinte al Turkmenistanului, a fost examinat un spectru larg de subiecte ce vizează relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi Turkmenistan, dar şi aspecte privind cooperarea internaţională. În mod special a fost discutată perspectiva colaborării în domeniile energetic şi agricultură, fiind exprimat interesul reciproc pentru diversificarea şi aprofundarea ei. De asemenea, s-a discutat despre necesitatea impulsionării cooperării în domeniul turistic. Cei doi oficiali au convenit asupra creării Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică, ce va avea în sarcină elaborarea şi implementarea mecanismelor de valorificare a potenţialului economic.
Principalele direcţii de activitate ale Comisiei vor viza domeniile: energetic, agricultura, investiţii, construcţii etc. Prima şedinţă a comisiei interguvernamentale moldo-turkmene pentru cooperare economică va avea loc pînă la finele anului în curs. În anul 2012, se împlinesc 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Turkmenistan.

Share our work
Filat l-a felicit pe Ponta: Vrea sa-l intalneasca rapid

Filat l-a felicit pe Ponta: Vrea sa-l intalneasca rapid

Prim-ministrul Republicii Moldova l-a felicitat pe Victor Ponta cu ocazia învestirii sale în funcţie, apreciind interesul noului guvern de la Bucureşti în privinţa relaţiilor cu Republica Moldova şi exprimându-şi disponibilitatea de a se întâlni cât mai curând cu noul premier al României.
În mesajul de felicitare transmis de guvernul de la Chişinău, Vlad Filat menţionează ascensiunea relaţiilor bilaterale „speciale” în ultimii ani, reconfirmată şi prin şedinţa comună a celor două executive care a avut loc la începutul lunii martie la Iaşi. „Am reuşit să conferim dialogului politic relansat în noiembrie 2009 un caracter pragmatic, realist şi orientat spre consolidarea relaţiilor speciale dintre Republica Moldova şi România. Recenta şedinţă comună a Guvernului Republicii Moldova şi a Guvernului României de la Iaşi a reconfirmat maturitatea parteneriatului strategic dintre statele noastre şi a stabilit obiectivele ce urmează a fi realizate în comun”, se spune în mesaj.
Totodată, Vlad Filat îşi exprimă convingerea în privinţa „aprofundării şi diversificării raporturilor de parteneriat privilegiat, bazate pe valorile culturale, lingvistice şi istorice comune”. Vlad Filat mulţumeşte în mesajul său de felicitare şi pentru „sprijinul valoros şi constant” oferit de România eforturilor Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.

L-a felicitat şi pe Dmitri Medvedev

Prim-ministrul Vlad Filat a adresat un mesaj de felicitare şi premierului Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, cu ocazia învestirii sale în funcţie. Premierul l-a felicitat cordial cu această ocazie şi i-a urat sănătate, prosperitate şi succes în funcţia de prim-ministru al Federaţiei Ruse.
„Sunt încrezător că relaţiile de prietenie dintre statele şi popoarele noastre se vor aprofunda şi dezvolta dinamic şi în continuare, în spiritul cooperării reciproc avantajoase pentru Republica Moldova şi Federaţia Rusă în toate domeniile”, se spune în mesajul semnat de Vlad Filat.

Share our work
Dmitri Medvedev, validat ca premier al Rusiei

Dmitri Medvedev, validat ca premier al Rusiei

Candidatura fostului preşedinte Dmitri Medvedev la postul de premier al Rusiei a fost validată marţi de Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, cu 299 de voturi pentru şi 144 împotrivă.
Funcţia de premier a rămas vacantă luni, odată cu revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin, după alte două mandate de preşedinte deţinute în perioada 2000-2008. Pentru a fi confirmat în funcţie, Medvedev avea nevoie de o majoritate simplă, constituită din voturile a 226 de parlamentari din totalul celor 450 ai Dumei.
El a fost susţinut de către deputaţii partidului de guvernământ Rusia Unită (238 de locuri) şi de cei liberal-democraţi (56 de locuri), care şi-au anunţat dinainte sprijinul. Numărătoarea arată ce acestora li s-au alăturat alţi cinci deputaţi, care provin, cel mai probabil de la Rusia Justă (centru-stânga), fracţiune care a dezaprobat oficial candidatura lui Medvedev. Presa a scris anterior că Medvedev şi-ar fi dorit să întrunească susţinerea a cel puţin 300 de deputaţi, dar nu a reuşit să convingă Rusia Justă să-i dea voturile. Fracţiunea comuniştilor, a doua ca mărime în Duma de Stat, a anunţat că votează, în mod tradiţional, împotriva candidatului la postul de premier propus de Kremlin.

În umbra lui Vladimir Putin

Potrivit Constituţiei ruse, şeful guvernului este desemnat de preşedinte şi este validat de Duma de Stat. Vicepremierii şi miniştrii sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de şeful statului, la propunerea primului-ministru. Legea prevede ca premierul să prezinte structura guvernului spre aprobare preşedintelui, în curs de o săptămână după desemnarea sa în acest post, transmite Agerpres. Ca şi mentorul său Vladimir Putin, Dmitri Medvedev este originar din Sankt-Petersburg, este licenţiat în drept şi a lucrat după 1990 la Primăria capitalei nordice, în timpul edilului de atunci, Anatoli Sobciak.
În 1999 a fost invitat la Moscova de acelaşi Putin, pe atunci premier, care l-a desemnat adjunct al şefului aparatului guvernului Dmitri Kozak. În 2000, a coordonat stafful electoral al lui Putin la alegerile prezidenţiale. După victoria lui Putin, s-a mutat şi el al Kremlin, devenind prim-adjunct şi ulterior şef al administraţiei prezidenţiale. În 2005 a fost numit prim-vicepremier în guvernul lui Mihail Fradkov.
În 2008, la vârsta de 42 de ani, susţinut de Vladimir Putin, a ajuns cel mai tânăr preşedinte al Federaţiei Ruse, dar a rămas mereu în umbra liderului forte Vladimir Putin. Deşi avea dreptul să mai candideze pentru al doilea mandat la Kremlin, el a fost nevoit să-şi curme ambiţiile prezidenţiale şi, pe 24 septembrie 2011, a anunţat că susţine revenirea lui Putin la preşedinţie. La 4 martie, Putin a fost ales în fruntea statului cu 64% din voturile ruşilor şi învestit în acest post la 7 mai, în cadrul unei fastuoase ceremonii la Kremlin.

Share our work
Medvedev cere reanalizarea dosarului Hodorkovski

Medvedev cere reanalizarea dosarului Hodorkovski

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a cerut luni parchetului general rus să analizeze, până la 1 aprilie, temeinicia sentinţelor pronunţate împotriva unor cetăţeni ruşi, între care şi fostul magnat al petrolului, Mihail Hodorkovski.
Medvedev a semnat o listă de solicitări, formulate în urma întâlnirii pe care a avut-o la 20 februarie cu liderii partidelor de opoziţie neînregistrate, menţionează Interfax. Potrivit documentului, Medvedev dispune „analizarea, în ordinea stabilită, a legalităţii şi temeiniciei sentinţelor justiţiei pronunţate împotriva unor cetăţeni ruşi”. În anexa documentului sunt trecute 32 de nume, între care şi al fostului patron al grupului petrolier Iukos, condamnat la 13 ani de detenţie. Responsabil de ordinul dat de Medvedev este făcut procurorul general Iuri Ciaika.
Expertul german Alexander Rahr a estimat, într-un interviu acordat recent pentru Agerpres, că Hodorkovski va fi eliberat până la sfârşitul anului. Această măsură ar putea constitui un pas făcut de Kremlin în întâmpinarea opoziţiei, care organizează, de trei luni, ample acţiuni de protest la Moscova şi în alte oraşe ale ţării. Victoria lui Putin la prezidenţialele de duminică ar putea provoca noi manifestaţii.

Hodorkovski, închis la ordinul lui Putin

Hodorkovski, acerb critic al Kremlinului, este considerat de apărătorii drepturilor omului şi de Occident un deţinut politic, închis la ordinul lui Putin. Fostul magnat, detinut in penitenciarul din Republica Karelia (nord-vestul extrem al Federatiei Ruse), a primit in luna august 2011 doua mustrari din partea Administratiei penitenciarelor, in conditiile in care spera sa obtina o eliberare anticipata, afirma avocatii sai, citati de mass-media internationala. Prima mustrare a primit-o pentru ca i-ar fi oferit un pachet de tigari altui detinut, iar alta pentru “atitudine neconstiincioasa la locul de munca”, dat fiind ca el asteptase pe un maistru оn biroul acestuia si nu in atelier. Avocatii denunta atitudinea “arbitrara” a conducerii penitenciarului.
Fostul magnat Mihail Hodorkovski, detinut din 2003, a fost condamnat in 2005 pentru furt si spalare de bani la opt ani de detentie. In decembrie 2010, pedeapsa a fost prelungita la 14 ani de оnchisoare, dar a fost redusa la 13 ani la apel.

Share our work
Rusia. Discutii intre opozitie si presedintele Medvedev

Rusia. Discutii intre opozitie si presedintele Medvedev

Medvedev cu opozitiaPreşedintele rus, Dmitri Medvedev, s-a întâlnit luni cu liderii opoziţiei pentru a aborda reformele sistemului politic, consecinţă a manifestaţiilor fără precedent din Rusia împotriva premierului Vladimir Putin, favorit la alegerile prezidenţiale din 4 martie.
Fostul premier Boris Nemţov şi liderul unei mişcări de extremă-stângă, Serghei Udalţov, figurau ca participanţi la întâlnirea care se desfăşoară la reşedinţa prezidenţială Gorki, din apropierea Moscovei, conform imaginilor difuzate de televiziunea rusă. „Intenţionez să îi propun preşedintelui rus să amâne cu doi ani alegerile prezidenţiale până la finalizarea unor reforme politice”, a declarat Udalţov înainte de întâlnire, citat de agenţiile de presă ruse.
Nemţov a declarat pentru postul de radio Ecoul Moscovei că va cere şefului statului punerea în libertate a 37 de „deţinuţi politici” şi că va pleda pentru o modificare a Constituţiei privind interzicerea efectuării a trei mandate la Kremlin. Aceasta ar fi situaţia în care se află Vladimir Putin dacă ar fi ales ca preşedinte pe 4 martie, după ce a fost şeful statului între 2000 şi 2008.
Eliberarea deţinuţilo politici este una dintre principalele revendicări ale alianţei de opoziţie care a organizat, începând cu decembrie 2011, manifestaţii masive la Moscova împotriva regimului lui Putin, transmite Mediafax. Medvedev şi-a anunţat intenţia de a purta o discuţie cu liderii opoziţiei non-parlamentare, după ce a promis reforme ale sistemului politic rus. Aceste propuneri au fost considerate insuficiente de către opoziţie.
Printre altele, preşedintele a anunţat o reîntoarcere la alegerile folosind votul universal la numirea guvernatorilor regiunilor, numiţi de către Kremlin începând cu 2004, o uşurare a regulilor de înregistrare a partidelor politice şi o scăderea cu 300.000 a numărului de semnături electorale care trebuiesc prezentate pentru a înregistra o candidatură la alegerile prezidenţiale, în prezent fiind nevoie de două milioane de semnături.

Share our work