Titus Corlatean, invitat de Ahmet Davutoglu in Turcia

Titus Corlatean, invitat de Ahmet Davutoglu in Turcia

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a avut luni, în contextul participării la cea de a 67-a reuniune a Adunării Generale a ONU, o întrevedere cu omologul său turc, Ahmet Davutoglu, care i-a adresat invitaţia de a vizita Turcia în viitorul apropiat.
Potrivit sursei citate, dialogul celor doi miniştri a vizat cooperarea bilaterală şi regională, evoluţiile în procesul de aderare a Turciei la UE, precum şi dezvoltările curente din Siria. Cei doi miniştri au exprimat preocuparea pentru situaţia umanitară din Siria, recunoscând complexitatea situaţiei actuale. Ambele părţi au salutat finalizarea negocierilor Planului de Acţiune al Parteneriatului Strategic dintre România şi Turcia, care urmează să fie semnat cu ocazia proximei vizite la nivel de ministru al Afacerilor Externe.
Cei doi oficiali au convenit continuarea contactelor la nivelul miniştrilor, ministrul român de Externe fiind invitat să viziteze Turcia în viitorul apropiat. De asemenea, a fost evidenţiată importanţa contactelor economice şi necesitatea de a continua explorarea întregului potenţial pe care îl oferă relaţia bilaterală. Ministrul Titus Corlăţean a reafirmat sprijinul constant al României pentru obţinerea de progrese în negocierile de aderare a Turciei la UE, reconfirmând importanţa acestui dosar pentru România.

Share our work
Ankara cere ONU sa faca tabere de refugiati in Siria

Ankara cere ONU sa faca tabere de refugiati in Siria

Ministrul turc de externe Ahmet Davutoglu a afirmat miercuri că Turcia a discutat cu Naţiunile Unite despre posibilitatea găzduirii de refugiaţi sirieni pe teritoriul Siriei şi că Ankara se aşteaptă ca organizaţia internaţională să ia măsuri concrete în acest sens.
„Ne aşteptăm ca ONU să adopte măsuri concrete pe tema protejării refugiaţilor în interiorul Siriei şi, dacă este posibil, să îi găzduiască în tabere amplasate acolo”, a declarat Davutoglu într-o conferinţă de presă la Ankara. Şeful diplomaţiei turce a precizat că ţara sa a discutat despre această problemă cu Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi Antonio Guterres şi cu responsabila operaţiunilor umanitare ale ONU Valerie Amos.
Turcia a promovat ideea unei „zone tampon” care să fie formată pentru civili sub protecţie străină, în contextul intensificării confruntărilor în cadrul revoltei ce durează de 17 luni împotriva preşedintelui Bashar al-Assad. Până la 5.000 de refugiaţi au traversat în Turcia în ultimele două săptămâni, iar Naţiunile Unite au avertizat marţi că până la 200.000 de persoane s-ar putea refugia în Turcia în cazul în care conflictul se va înrăutăţi. Cu toate că nu este niciun semn că marile puteri, divizate asupra crizei siriene, ar fi gata să sprijine varianta unei zone tampon şi a unei zone de interdicţie aeriană, după cum şi-ar dori rebelii şi organizaţii de ajutor, miniştrii de externe ai ţărilor din Consiliul de Securitate sunt aşteptaţi să discute ideea la o reuniune organizată joi, la care va participa şi Davutoglu.

Share our work
Situatie grava. Mii de sirieni se refugiaza zilnic in Turcia

Situatie grava. Mii de sirieni se refugiaza zilnic in Turcia

Circa 2.500 de persoane fugite de violenţele din Siria au trecut graniţa în Turcia în ultimele 24 de ore, au anunţat marţi un oficial turc şi surse din cadrul opoziţiei siriene, unul din cele mai mari fluxuri de refugiaţi înregistrate într-o singură zi din ultimele săptămâni.
Majoritatea refugiaţilor au trecut graniţa în provincia Hatay din sud-estul Turciei, ţară care acum găzduieşte aproape 70.000 de refugiaţi sirieni şi care încearcă să facă faţă acestui val de persoane dislocate. Alte câteva sute de refugiaţi, majoritatea din provinciile siriene Idlib şi Alep, au rămas blocate în partea siriană a frontierei şi li s-a spus să aştepte până miercuri din cauza afluxului prea mare, potrivit unor surse din rândul opoziţiei siriene. „Alep, regiune rurală din nord, era considerată o zonă sigură, însă bombardamentele la întâmplare ale armatei din ultimele zile îi determină pe refugiaţii ajunşi aici să plece mai departe în Turcia”, a spus Ahmad al-Sheikh, activist sirian care îi ajută pe refugiaţi.
Turcia nu va putea adăposti mai mult de 100.000 de refugiaţi sirieni pe teritoriul său, fiind indispensabilă o zonă-tampon pentru a face faţă afluxului acestora, a indicat ministrul turc al afacerilor externe, Ahmet Davutoglu, potrivit unor declaraţii publicate luni. „Dacă numărul de refugiaţi creşte la 100.000, nu îi putem găzdui în Turcia. Trebuie să-i adăpostim pe teritoriu sirian”, a declarat ministrul turc pentru jurnalul Hürriyet. Şeful diplomaţiei turce a sugerat ca ONU să instaleze tabere de refugiaţi „în interiorul graniţelor Siriei” pentru a face faţă afluxului de persoane strămutate.
Ahmet Davutoglu a indicat că Turcia va participa la o reuniune ministerială în Consiliul de Securitate al ONU, ce va fi organizată de Franţa la 30 august, pentru a examina situaţia umanitară în Siria şi în ţările vecine, unde speră că va fi luată o decizie în această problemă. Fluxul de refugiaţi în Turcia s-a intensificat în ultima săptămână, din cauza ofensivei armatei siriene şi a luptelor de la Alep (nordul Siriei), atingând 70.000.
Autorităţile turce au distribuit duminică alimente şi materiale de primă necesitate refugiaţilor de pe teritoriul sirian. Turcia a mai sugerat anterior înfiinţarea unei zone-tampon la frontiera sa cu Siria, însă accelerarea fluxului de refugiaţi îi creează temeri privind o repetare a coşmarului războiului din Golf în 1991, când la frontiera turco-irakiană erau adunaţi 500.000 de kurzi irakieni.

Share our work
Siria si PKK, pe agenda discutiilor SUA-Turcia

Siria si PKK, pe agenda discutiilor SUA-Turcia

Statele Unite ale Americii şi Turcia iau în calcul impunerea unor zone de interdicţie aeriană şi alte măsuri pentru a ajuta forţele rebele siriene, în condiţiile în care conflictul se adânceşte în această ţară iar numărul victimelor este din ce în ce mai mare, a declarat sâmbătă, la Istanbul, secretarul de stat american Hillary Clinton.
Şefa diplomaţiei americane le-a spus reporterilor, după o întrevedere cu ministrul turc de externe, Ahmet Davutoglu, că Ankara şi Washingtonul trebuie să pună la punct detaliile planificării operaţionale cu privire la modalităţile de a-i ajuta pe rebelii care doresc înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad. „Serviciile noastre de informaţii, forţele noastre armate au responsabilităţi şi roluri foarte importante, de aceea depunem eforturi pentru a stabili un grup de lucru pentru a face exact acest lucru”, a adăugat ea.
Întrebată dacă în aceste discuţii sunt incluse şi opţiuni precum impunerea unor zone de interdicţie aeriană deasupra teritoriului unde rebelii sirieni susţin că deţin controlul, Clinton a afirmat că este o opţiune posibilă. „Una este să vorbeşti despre tot felul de acţiuni posibile, însă nu poţi lua decizii motivate fără a face o analiză intensă şi o planificare operaţională”, a adăugat Hillary Clinton. Impunerea de către puterile străine a unor zone de interdicţie aeriană a fost crucială în ajutorul acordat rebelilor libieni pentru răsturnarea regimului Muammar Gaddafi anul trecut. Însă până de curând, Statele Unite ale Americii şi aliaţii lor europeni şi-au exprimat reticenţa în legătură cu un rol direct în conflictul sirian care durează de peste 17 luni, soldat cu numeroase victime civile.

Atac la PKK

De asemenea, Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a declarat, la Istanbul, că „Siria nu trebuie să devină un sanctuar pentru teroriştii PKK”. Hillary Clinton a declarat presei, la sfârşitul unei întrevederi cu omologul său turc Ahmet Davutoglu, că „împărtăşeşte îngrijorările” Turciei în legătură cu acest subiect, estimând că Siria nu poate deveni un sanctuar pentru rebelii kurzi „fie acum, fie după căderea regimului” preşedintelui Bashar al-Assad.
Şefa diplomaţiei americane s-a declarat îngrijorată de faptul că „teroriştii din PKK şi Al-Qaida ar putea profita de lupta legitimă a poporului sirian pentru a-şi promova propaganda”. Ministrul de externe turc, a cărui ţară se luptă cu PKK din 1984, consideră că „nu există loc pentru un vid de putere în Siria” de care ar putea beneficia rebelii PKK, subliniind că perioada de tranziţie trebuie să se încheie în cel mai scurt timp posibil în Siria. Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat recent regimul de la Damasc că ar fi „încredinţat” PKK mai multe zone din nordul Siriei şi a avertizat că Turcia şi-ar putea exercita dreptul de a-i urmări în Siria pe aceşti rebeli.

Share our work
Ankara acuza Damascul ca inarmeaza PKK

Ankara acuza Damascul ca inarmeaza PKK

Ministrul de externe turc, Ahmet Davutoglu, l-a acuzat pe preşedintele sirian Bashar al-Assad că ar înarma un grup militant kurd care luptă împotriva statului turc de zeci de ani, intensificând un conflict în care au fost ucise peste 40.000 de persoane.
Confruntările dintre armata turcă şi militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan s-au intensificat în ultimele săptămâni la est de graniţa cu Siria, în sud-estul Turciei. Ankara este îngrijorată că PKK profită de haosul din Siria pentru a-şi extinde influenţa. Joi, presupuşi militanţi PKK au prins în ambuscadă un autobuz militar turc în provincia vestică Izmir, ucigând un soldat şi rănind cel puţin 11 de persoane.
Ministrul de externe Ahmet Davutoglu a declarat, pentru presa turcă, că regimul Assad a furnizat arme PKK, care şi-a stabilit prezenţa în oraşele Kobani şi Afrin din nordul Siriei. „Assad le-a furnizat arme. Da – acest lucru nu este o fantezie. Este adevărat. Am luat măsurile necesare împotriva acestei ameninţări”, a afirmat ministrul citat de site-urile de ştiri turceşti.
Pentru moment nu au existat reacţii imediate din partea Damascului. Într-un interviu acordat unui ziar turc la începutul lunii iulie, preşedintele Assad a negat că Siria ar fi permis PKK să opereze pe teritoriul sirian în apropiere de frontiera cu Turcia.

Share our work