Erdogan atrage atentia asupra razboaielor din regiune si a divizarii lumii islamice

Erdogan atrage atentia asupra razboaielor din regiune si a divizarii lumii islamice

conflicte orientul mijlociuIntensificarea conflictelor din zona Orientul Mijlociu atrage atentia Turciei, aliat al NATO cu a doua forta ca marime din interiorul acestei aliante militare. Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, s-a declarat ingrijorat in legatura cu razboaiele care sfasie tarile musulmane si a atentionat in legatura cu o divizare a lumii islamice, in declaratii citate joi de presa locala. ‘In prezent, lumea islamului este pe cale sa explodeze’, a declarat Erdogan in fata jurnalistilor, intr-un avion care il ducea marti intr-o vizita in Iran, unde a pledat, alaturi de omologul sau iranian Hassan Rohani in favoarea stoparii razboiului din Yemen, sursa de tensiuni intre cele doua tari. Erdogan, care conduce din 2003, fara intrerupere, aceasta tara majoritar sunita, le-a cerut organizatiilor internationale islamice, incepand cu Organizatia Cooperarii Islamice (OCI), sa se mobilizeze de urgenta pentru a pune capat razboaielor din tarile musulmane. Imediat ce a venit la putere, in 2003, guvernul lui Erdogan, presedinte din august anul trecut, a incercat sa se impuna ca un actor important in lumea islamica, promovand o politica externa de ‘zero probleme cu vecinii’. Numai ca, dupa izbucinirea conflictul in Siria, Ankara a sistat raporturile politice cu Damascul, iar apoi a rupt legaturile cu Egiptul, dupa inlaturarea de la putere a Fratilor Musulmani. Si relatiile cu Iran sau Israelul au suferit deteriori semnificative in ultimii ani.

Share our work