Tarek al-Hashemi. Condamnat la moarte la Bagdad, primit la nivel inalt la Ankara

Tarek al-Hashemi. Condamnat la moarte la Bagdad, primit la nivel inalt la Ankara

Condamnat la moarte în contumacie de justiţia irakiană, vicepreşedintele irakian Tarek al-Hashemi s-a întreţinut duminică la Ankara cu ministrul turc de externe, Ahmet Davutoglu, susţin surse turce.
„Dl Hashemi a sosit de la Istanbul la Ankara”, a precizat un diplomat de rang înalt, citat de presa internaţională, sub acoperirea anonimatului. Potrivit diplomatului, această întâlnire a fost prevăzută dinainte, dar ea a coincis cu condamnarea la pedeapsa capitală a unuia din principalii lideri suniţi ai Irakului, pentru uciderea unui avocat şi a unui general.
Responsabilul irakian s-a refugiat din aprilie în Turcia, la Istanbul, unde trăieşte cu familia sa, sub protecţia statului turc care refuză să-l extrădeze. Tarek al-Hashemi urma să fie primit în cursul serii de premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, care l-a asigurat de mai multe ori de sprijinul său personal.
Justiţia irakiană l-a judecat pe Hashemi şi pe unii membri ai pazei sale pentru 150 de capete de acuzare, în special moartea a şase judecători şi mai mulţi înalţi responsabili. Tarek al-Hashemi denunţă de mai multe luni o procedură în scopuri pur politice, care se înscrie într-un conflict care opune familia sa politică, blocul Iraqiya dominat de suniţi, premierului şiit Nuri al-Maliki, pe care îl acuză de autoritarism. În afară de dosarul Hashemi, Bagdadul şi Ankara au avut în ultimele luni schimburi aprinse de cuvinte. Turcia, majoritar sunită, l-a acuzat pe Maliki de discriminări faţă de grupurile sunite din guvernul său. Acesta din urmă a replicat acuzând Turcia că vrea să se amestece în afacerile interne ale vecinilor săi.

Share our work
Rusia. Agent secret condamnat pentru rapirea fiului lui Kaspersky

Rusia. Agent secret condamnat pentru rapirea fiului lui Kaspersky

Un ofiţer din cadrul serviciilor speciale ruse a fost condamnat joi la patru ani şi jumătate de închisoare, cu un regim sever, pentru răpirea în aprilie 2011 a fiului cel mai mic al patronului firmei de programe antivirus Kaspersky Lab.
Un tribunal militar „l-a găsit pe căpitanul Aleksei Ustimciuk vinovat de organizarea răpirii fiului lui Evgheni Kaspesky”, a anunţat presa rusă. Ivan Kaspersky, în vârstă de 20 de ani, a fost răpit pe 19 aprilie 2011. Răpitorii au cerut o răscumpărare în valoare de 3 milioane de euro. Tânărul a fost eliberat pe 24 aprilie 2011, în urma unei operaţiuni a poliţiei în regiunea Moscovei.
Evgheni Kaspersky, în vârstă de 45 de ani, a devenit cunoscut la nivel internaţional prin intermediul companiei pe care a fondat-o împreună cu fosta soţie Natalia, în 1997. În prezent, Kaspersky Lab se situează pe locul patru, la nivel mondial, în clasamentul programelor antivirus pentru calculatoare personale. În aprilie 2011, omul de afaceri rus ocupa poziţia 125 în clasamentul celor mai bogate persoane din Rusia, realizat de revista Forbes, cu o avere evaluată la aproximativ 800 milioane de dolari (aproximativ 550 milioane de euro).

Share our work
Egipt: Mubarak, inchisoare pe viata

Egipt: Mubarak, inchisoare pe viata

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a fost condamnat, sâmbătă, la închisoare pe viaţă pentru implicare în uciderea unor manifestanţi, cu ocazia mişcării de protest care a cuprins lumea arabă la începutul anului trecut.
Aceeaşi sentinţă a fost pronunţată şi împotriva fostului ministru de interne Hosni el-Adli. În schimb, au fost achitaţi toţi cei şase foşti demnitari egipteni judecaţi în acelaşi dosar cu Hosni Mubarak pentru crime în violenţele sângeroase generate de mişcarea de protest declanşată anul trecut în Egipt. De asemenea, faptele de corupţie imputate fiilor fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, Alaa şi Gama, au fost prescrise, a declarat sâmbătă preşedintele tribunalului din Cairo.
Hosni Mubarak, singurul lider judecat personal pentru evenimentele violente regionale de anul trecut, se declara nevinovat de acuzaţiile ce i-au fost aduse: implicare în uciderea a peste 800 de manifestanţi şi corupţie. La apelul tribunalului, înfiinţat la Academia de Poliţie din Cairo, Hosni Mubarak, cu ochii ascunşi în spatele unor ochelari negri, a răspuns „prezent”, întins pe o targă instalată în boxa acuzaţilor.
Pentru a asigura siguranţa procesului şi a lui Hosni Mubarak persoanal au fost mobilizaţi aproximativ 5.000 de poliţişti şi 2.000 de soldaţi. Fostul şef al statului egiptean era închis într-un spital militar de lângă Cairo şi a fost adus cu elicopterul la locul de judecată. Momentul anunţării verdictului a fost transmis în direct de postul public de televiziune.
Verdictul intervine între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, primele după înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak. În cea de-a doua rundă a scrutinului, care se va desfăşura în zilele de 16 şi 17 iunie, se vor înfrunta Mohammed Morsi, reprezentant al organizaţiei Fraţii Musulmani, şi ultimul prim-ministru al lui Mubarak, Ahmad Shafiq.

Proteste la Cairo

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a primit duminică în penitenciarul Tora uniforma sa de deţinut, a doua zi după condamnarea la închisoare pe viaţă pentru moartea manifestanţilor în timpul revoltei care l-a înlăturat de la putere în 2011. Gardienii penitenciarului Tora, în sudul Cairo, i-au făcut poza de identitate judiciară, i-au atribuit un număr şi i-au înmânat uniforma albastră de prizonier, conform agenţia oficială Mena.
Mubarak, în vârstă de 84 de ani, aflat până acum în arest preventiv într-un spital militar din apropiere de Cairo a fost transferat după condamnarea sa în închisoarea de la Tora. Autorităţile penitenciarului au respins cererea fostului preşedinte de a continua să primească tratament în cadrul spitalului. Conform responsabililor cu securitatea şi televiziunii de stat, fostul preşedinte a avut o problemă de sănătate la sosirea sa sâmbătă la penitenciarul Tora şi a refuzat plângând să părăsească elicopterul pentru a intra în clădire.
Mubarak şi ministrul său de Interne Habib el-Adli au fost condamnaţi sâmbătă la închisoare pe viaţă pentru moartea a aproape 850 de manifestanţi anul trecut. În schimb, şase foşti înalţi responsabili au Ministerului de Interne au fost achitaţi. Parchetul a anunţat duminică că va face apel la verdictele date în procesul fostului preşedinte.

Share our work
SUA: Viktor Bout, condamnat la 25 de ani de inchisoare

SUA: Viktor Bout, condamnat la 25 de ani de inchisoare

Rusul Viktor Bout, găsit vinovat în noiembrie 2011 pentru vânzarea ilegală de arme către trupe de gherilă din Columbia, a fost condamnat joi de către o instanţă judecătorească din New York la 25 de ani de închisoare.
Traficantul de arme, în vârstă de 45 de ani, cunoscut şi ca „negustorul morţii”, a fost judecat la New York, după ce a fost extrădat din Thailanda, pentru că a încercat să vândă, în 2008, un adevărat arsenal, alcătuit din puşti şi rachete, unor agenţi secreţi americani care lucrau sub acoperire ca membri ai gherilei Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia. El a fost arestat în Thailanda, în 2008, după ce a acceptat, potrivit acuzaţiei, să vândă armament falşilor luptători de gherilă, care i-au spus că vor să folosească armele pentru a doborî elicoptere americane ce ajută armata columbiană în lupta împotriva FARC.Fostul pilot care a făcut parte din Armata Roşie şi care a inspirat personajul interpretat de Nicolas Cage în filmul „Lord of War” ( Lordul Războiului) din 2005, este considerat de către Statele Unite ca fiind unul dintre cei mai mari traficanţi de arme din întreaga lume.

SUA au mulţumit României

In noiembrie 2011, Ambasada SUA la Bucureşti a mulţumit României pentru colaborarea în prinderea şi condamnarea traficantului Viktor Bout.  “Adresez mulţumiri sincere Guvernului României şi poporului român pentru cooperarea şi parteneriatul excelente cu DEA şi Statele Unite ale Americii în lupta comună împotriva traficanţilor de droguri şi a narco-teroriştilor din întreaga lume”, declara ambasadorul SUA, Mark Gitenstein.
“Rezultatele anchetei şi succesul procurorilor ilustrează strânsul parteneriat pe care Agenţia Antidrog Americană (DEA) are privilegiul de a-l avea atât cu procurorii români din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), cât şi cu anchetatorii de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliţiei Române. Poporul american datorează recunoştinţă Guvernului României şi poporului român pentru eforturile exemplare şi neobosite depuse de autorităţile române în sprijinul acestei anchete”, mai spunea in noimbrie 2011 diplomatul american.

Negustorul morţii

Expertii spun ca Viktor Bout, devenit notoriu dupa ce in anii “90 a condus o flota de avioane cargo sovietice uzate moral in puncte fierbinti, macinate de conflicte, din Africa, a fost cat se poate de util pentru serviciile secrete de informatii ale Rusiei si de aceea Moscova nu vrea sa-l vada trimis in fata justitiei din SUA. Viktor Bout, in varsta de 44 de ani, fost ofiter al aviatiei sovietice, este cunoscut drept unul din cei mai prolifici traficanti de arme din lume.
El a fost implicat in unele din cele mai mediatizate conflicte din istoria moderna, banuindu-se ca a furnizat arme, ce au alimentat razboaie civile din America de Sud, Orientul Mijlociu si Africa, unor clienti precum fostul dictator liberian Charles Taylor si liderul libian Moammar Gadhafi.
Arestarea de mare vizibilitate in 2008 a lui Bout, intr-o operatiune a SUA in Bangkok, a pus capat aproape unui sfert de secol de joc de-a soarecele si pisica cu fantomaticul rus. Washingtonul a sperat atunci intr-o predare rapida a barbatului care nu mai fusese niciodata judecat, in pofida punerii lui sub sanctiunile ONU, a unei inculpari in Belgia pentru spalare de bani si a unei interdictii de calatorie. Arestarea traficantului a fost posibila dupa o operatiune a agentilor americani care s-au dat drept cumparatori din partea Fortelor Armate Revolutionare din Columbia (FARC), organizatie paramilitara marxista pe care Washingtonul o considera terorista. Investigatia desfasurata pe o durata de patru luni a implicat intalniri in Curacao, Danemarca si Romania. Dupa arestarea sa, Bout a fost inculpat in SUA pentru conspiratie in vederea vanzarii de arme in valoare de milioane de dolari catre FARC, fiind vorba inclusiv despre peste 700 de rachete sol – aer, mii de arme de foc, elicoptere de ultima generatie si avioane echipate cu lansatoare de grenade si cu rachete.

Ajutorul autorităţilor române

In urma activitatilor de cooperare cu Drug Enforcement Administration (D.E.A.) din S.U.A., care a condus la retinerea, in luna iunie 2007, a lui Monzer Al Kassar – cautat pentru savarsirea unor acte de terorism, politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera Romane au fost solicitati de autoritatile americane pentru a fi sprijinite in identificarea si retinerea unuia dintre cei mai mari traficanti de armanent din lume – Viktor Bout, anunta IGPR in luna martie 2008.
Astfel, timp de doua saptamani de zile, ofiteri din cadrul Directiei de Combatere a Infractionalitatii Transfrontaliere – I.G.P.F., sub coordonarea procurorilor DIICOT, au desfasurat actiuni specifice informativ-operative in vederea localizarii traficantului si probarii actiunilor sale ilegale de trafic international de armament. Alaturi de colegii de la D.E.A., veniti in Bucuresti, politistii de frontiera romani au stabilit mai multe variante de actiune pentru prinderea lui Bout despre care existau informatii ca ar fi interesat sa se intalneasca cu niste “beneficiari de armanent” (cetateni straini), inclusiv in Romania.
In acest sens, sub coordonarea procurorilor, au fost monitorizate discutiile purtate intre Bout, unul dintre “locotenentii” sai si investigatorii sub acoperire cu privire la efectuarea unui transport de arme in Columbia (in valoare de 5 milioane $), incercandu-se, totodata, “atragerea” lui in tara noastra pentru a fi retinut. Din investigatii, a rezultat ca armele urmau a fi procurate si vandute de traficantul Viktor Bout gruparii F.A.R.C. (Fortele Armate Revolutionare Columbiene). Probele obtinute in urma activitatilor informativ operative desfasurate in Romania, cu sprijinul Politiei de Frontiera Romane, au condus la arestarea si incriminarea lui Viktor Bout pentru savarsirea infractiunii de conspiratie si asociere in vederea traficarii ilegale de armanent catre organizatii teroriste straine.
Viktor Bout, cautat de Interpol pentru ca a incalcat embargourile O.N.U. privind comertul cu armament din mai multe tari, a fost retinut pe 06.03.2008, la Bangkok de politia thailandeza in baza mandatului de arestare american. Autoritatile americane au transmis multumiri institutiei noastre pentru profesionalismul de care au dat dovada politistii de frontiera cu ocazia implicarii in caz.

Viktor Bout, “mina de aur” a organizaţiilor criminale şi teroriste

Viktor Bout s-a nascut in Tadjikistan, vorbeste fluent sase limbi straine si a absolvit Institutul Militar de Relatii Internationale din Moscova. Este poreclit “Lupul singuratic” pentru ca obisnuia sa opereze fara complici. Investigatorii americani si britanici considera ca fostul pilot sovietic este unul dintre cei mai “abili jucatori” pe piata mondiala a afacerilor ilicite cu arme si “mina de aur” a organizatiilor criminale si teroriste.
Fostul sef al Consiliului de Securitate Nationala din Administratia Clinton, Lee S. Wolosky, l-a descris plastic pe Bout ca fiind “un pirat de lux, de prima mana, care este lipsit de scrupule”. “Sunt o multime de oameni care pot livra arme in Africa sau Afganistan, dar “maestrii” pot fi numarati pe degetele de la o mana. Viktor Bout este in capul acestei liste!”, considera Wolosky.

Furnizor pentru Al-Queda şi talibani

In anul 2002, “Washington Post”, citand ofiteri FBI specializati in lupta antiterorista, preciza ca Viktor Bout, fost ofiter rus anchetat pentru trafic de armament in favoarea retelelor teroriste din Orientul Mijlociu si Africa, isi procura arme si munitii din tarile fostului bloc sovietic, cu precadere Romania si Bulgaria.
“Reteaua lui Bout este unica – au declarat anchetatorii americani si britanici – din cauza abilitatii sale de a livra arme sofisticate oriunde in lume”, scria “Washington Post”, mentionand ca fostul pilot sovietic a facut nenumarate tranzactii cu talibanii si reteaua terorista Al-Queda. Sanjivan Ruprah, un veros afacerist kenyan si “mana dreapta” a traficantui de armament Viktor Bout, a fost arestat in Belgia, in februarie 2002. Potrivit anchetatorilor, Ruprah a oferit informatii deosebit de valoroase, din interiorul cartelului mafiot, precum si modul de operare al ramificatiilor retelei.
Desi ii promisesera imunitate in schimbul informatiilor despre Bout, autoritatile americane l-au retinut pe Sanjivan Ruprah. In timpul anchetei, referindu-se la Romania, el a declarat: “Aceasta a fost alaturi de Bulgaria, una dintre tarile care il alimentau pe Bout”. Kenyanul a dezvaluit ca, dupa ce primea armamentul solicitat, Bout il livra in special talibanilor si teroristilor din Al-Queda.
De altfel, fostul ofiter sovietic facea afaceri si cu Emiratele Arabe Unite, Filipine si cu fortele rebele implicate in diferite conflicte de pe continentul african. Ruprah a marturisit ca s-a ocupat personal ca, in schimbul armelor, Bout sa primeasca diamante din Congo, Angola si Sierra Leone. Dupa acuzatiile aparute in presa americana, autoritatile romane s-au intrecut in a da dezmintiri peste dezmintiri.
Astfel, potrivit ANCESIAC, “jurnalistii americani ar fi asociat in mod eronat Romania cu reteaua de trafic de arme a lui Viktor Bout”, precizand ca “nici un transfer n-a fost aprobat sau efectuat de autoritatile romane in legatura cu Viktor Bout sau cu vreo tara sau destinatie supusa vreunui embargo international privind transferurile de arme”.Un raport al serviciului secret belgian arata ca Bout a vandut, numai in Afganistan, arme de calibru mare de peste 50.000.000 de dolari, pana in 1998, intr-o perioada relativ linistita. Armele au fost destinate atat talibanilor, cat si gruparilor ostile regimului de la Kabul.

Share our work
Fost soldat israelian, condamnat pentru spionaj

Fost soldat israelian, condamnat pentru spionaj

Anat KammTanara Anat Kamm, fost soldat israelian, a fost condamnata la patru ani si jumatate de inchisoare, pentru ca a furnizat informatii secrete unor jurnalisti de la ea din tara. Anat Kamm, fostă membră a armatei israeliene a recunoscut că, în timpul efectuării serviciului militar obligatoriu, a furnizat documente militare unui ziarist de la publicatia Haaretz. Haaretz a dezvăluit existenţa unei politici care viza asasinarea militanţilor palestinieni, transmite Reuters, preluat de Hotnews. Tribunalul districtual din Tel Aviv a găsit-o vinovată pe Anat Kamm (24 de ani) pentru deţinere şi furnizare de informaţii secrete. În timpul serviciului militar obligatoriu efectuat în armata israeliană, Kamm a sustras circa 2.000 de documente militare şi le-a oferit ulterior ziarului. În ziar s-a relatat că înalţi comandaţi militari au autorizat asasinarea militanţilor palestinieni, încălcând legea din Israel. “Este o femeie tânără care, în acel moment, a crezut că descoperit dovezile unor crime de război”, a declarat avocatul lui Kamm, Avigdor Feldman, citat de Radioul Armatei. Tribunalul din Tel Aviv a acceptat o înţelegere cu Kamm şi a renunţat la o serie de acuzaţii mult mai grave, între care încălcarea securităţii naţionale. Judecatorii au decis însă să o condamne pentru sustragere, deţinere şi furnizare de informaţii secrete.

Share our work