Președintele Parlamentului tătarilor din Crimeea, condamnat la 8 ani pentru instigare de revoltă

Președintele Parlamentului tătarilor din Crimeea, condamnat la 8 ani pentru instigare de revoltă

Curtea Supremă a Crimeei, ce se află sub controlul Federației Ruse, l-a condamnat luni pe președintele Parlamentului tătărilor din Crimeea, Aktem Chigoz, la opt ani de închisoare pentru că ar fi organizat protestele populare în fața Parlamentului local pe data de 26 februarie 2014. Potrivit probelor administrate la dosar, în cadrul revoltelor doi oameni au murit și alte 79 de persoane au fost rănite.

Curtea a hotărât că Aktem Chigoz se va vinovat de încălcarea articolului 212.1 al Codului Penal al Rusiei (ce face referire la proteste în masă -n.r.) și îl condamnă pe acesta pe acesta la opt ani de muncă silnică”, a decis judecătorul de caz, citat de Tass.

Liderul tătar Chigoz a ascultat sentința într-un centru de detenție prin intermediul unei conexiuni video, iar în fața acestui au fost mobilizate forțe de securitate. Avocatul Emil Kurbedinov a declarat reporterilor că va face apel la această sentință.

 

Share our work
Dosarul 7 aprilie 2009: Un fost ministru, condamnat la patru ani cu executare

Dosarul 7 aprilie 2009: Un fost ministru, condamnat la patru ani cu executare

7-aprilie-2009Primele condamnari in dosarul „7 aprilie” s-au consumat, luni, la Chisinau, acolo unde fostul ministru de Interne, generalul Gheorghe Papuc a fost condamnat la patru ani de inchisoare cu executare. De asemenea, fostul comisar de Chişinau, Vladimir Botnari, a fost si el condamnat cu suspendare. Dupa aproape trei ani de investigatii şi mai multe şedinte de judecata amanate, instanta de apel din capitala a decis astazi condamnarea celor doi. La aproape şase ani de la evenimentele din aprilie 2009, ministrul de Interne de atunci, Gheorghe Papuc şi fostul comisar de politie Vladimir Botnari, sunt primele persoane cu functie de conducere condamnate in dosarul „7 aprilie”. Curtea de Apel Chisinau l-a condamnat pe fostul ministru de interne Gheorghe Papuc la patru ani de inchisoare cu executare pentru neglijenta in serviciu in tulburarile din aprilie 2009 din capitala, soldate cu moartea unui tanar. Fostul comisar al politiei Chisinaului, Vladimir Botnari, a fost condamnat si el la doi ani de inchisoare, dar cu suspendare. In 2010, cei doi au fost acuzati de neglijenta in serviciu soldata cu moartea tanarului Valeriu Boboc. Deciziile de condamnare nu sunt definitive, putand fi atacate la o instanta superioara. Avocatul Veaceslav turcan, aparator al cauzei tanarul ucis Valeriu Boboc, ucis in acele evenimente de fortele de ordine se arata totusi neincrezator si spera ca decizia va mentinuta. „Presupun ca este un mesaj pentru societate ca se incearca sa fie pusa in aplicare legea. Sper ca nu este o mimare”, a declarat acesta pentru Europa Libera.

Share our work